Munca, ianuarie 1955 (Anul 11, nr. 2243-2266)

1955-01-04 / nr. 2243

Cu eforturi unite, pentru apărarea păcii şi securităţii popoarelor O dată cu intrarea în noul an — 1955 — gîndurile tuturor oamenilor , iubitori de pace s-au îndreptat cu speranţe şi în­credere în viitor. Popoarele privesc îna­inte, adun­înd învăţămintele trecutului şi unindu-şi belşug, fericire şi pace. Pentru pacea şi fericirea popoarelor au închinat şi oamenii sovietici, ziditorii lu­mii noi, a comunismului. Dorinţele lor, ca şi dorinţele întregii omeniri, au fost o­­glindite în răspunsurile pe care G. M. Alalenkov, preşedintele Consiliului de Mi­niştri al U.R.S.S., le-a dat la întrebările puse de d-l Charles Edward Shutt, con­ducătorul biroului din Washington şi so­cietăţii de televiziune şi jurnale de actua­lităţi „Telenews“. In declaraţiile sale, şeful guvernului sovietic analizează cu claritate şi profunzime principalele pro­bleme ce frămîntă astăzi popoarele, ară­­tînd totodată modul just de soluţionare a diferendelor care menţin încordarea între state. Cuvintele lui G. M. Malenkov arată popoarelor că numai întărindu-şi vigilen­ta, intensificîndu-şi si­ unindu-şi efortu­rile, vor putea zădărnici uneltirile război­nice ale cercurilor agresive şi vor putea menţine şi întări pacea. . Se­­ştie că problema coexistenţei paş­nice între cele două sisteme a preocupat şi continuă să preocupe cele mai largi mase de pretutindeni. Este de asemenea cunoscut că relaţiile dintre U.R.S.S. si S.U.A. constituie una din problemele­­cheie ale situaţiei internaţionale. Uniunea Sovietică şi-a afirmat totdeauna dorinţa consecventă de a lărgi si îmbunătăţi le­găturile de­­ colaborare si prietenie cu S.U.A., ca si cu toate ţările, mari sau mici. G. M. Malenkov a exprimat cu clari­tate punctul de vedere al Uniunii Sovie­tice în această privinţă: „Menţinerea păcii între U.R.S.S. şi S.U.A. cere în pri­mul rînd ca ambele părţi să dorească sin­cer pacea şi­ să năzuiască spre ea, ca ele să pornească în relaţiile lor de la posibi­litatea şi necesitatea coexistentei paşnice intre ele şi ţinînd seama de interesele le­gii­me reciproce“. Cu multă însufleţire salută popoarele declaraţia lui G. M. Malenkov că Uniu­nea Sovetică este gata să facă şi pe vii­tor tot ce depinde de ea pentru a­­asigura relaţii paşnice, trainice şi constante între U.R.S.S. şi S.U.A., pentru a reglementa divergenţele existente, bineînţeles cu con­diţia ca aceeaşi dorinţă să fie manifesta­tă şi din partea S.U.U.A. Pentru a se putea ajunge la îmbunătă­ţirea relaţiilor dintre aceste două mari puteri, este necesar în primul rnd să fie înlăturată cauza principală a încordării dintre ele, care, aşa cum a arătat G. M. Malenkov, constă în finala urmată de anumite cercuri americane,de a reface ar­mata revanşardă vest-germană, cursa înarmărilor şi crearea unei reţele de baze militare americane în jurul Uniunii Sovietice și al altor state iubitoare de pace, fapte ce nu pot fi considerate altfel decît ca pregătiri în vederea unui nou război“. Intr-adevăr, ce altceva decît uneltiri agresive pot însemna acordurile de la Paris, ratificate recent de parlamentul francez, sub presiunea americană, acor­duri care sînt menite să filărească prmej­­dia de război prin reînvierea militarismu­lui german? Aceeaşi semnificaţie — cunoscută destul de bine popoarelor — o au cursa în­armări lor, ca şi împînzirea cu baze militare a teritoriilor din apropierea Uniunii Sovietice şi a celorlalte ţări iubi­toare de pace, la multe mii de kilometri distanţă de frontierele neameninţate de nimeni ale S.U.A. Numai renunţarea la această politică, ale cărei scopuri nu pot fi ascunse nimă­nui, poate pune capăt înciordării în rela­ţiile dintre U.R.S.S. şi S.U.A. şi poate crea o bază solidă în vederea dezvoltării cu succes a colaborării paşnice dintre cele două ţări. Acest punct de vedere co­respunde dorinţelor popoarelor, interese­lor şi năzuinţelor lor şi tocmai de aceea lupta pentru împiedicarea punerii în practică a uneltirilor războinice va con­stitui şi de acum înainte obiectivul cen­tral pentru realizarea căruia îşi intensi­fică eforturile toate forţele păcii. Politica agresivă a S.U.A. urmăreşte să agraveze pericolul de război şi prin întreţinerea de focare în Extremul Orient. Fără îndoială că reglementarea divergen­ţelor în această parte a lumii ar însemna un pas important spre menţinerea şi con­solidarea păcii. De aceea, popoarele iu­bitoare de pace din Asia şi din restul lu­mii primesc cu căldură declaraţia lui G. M. Malenkov că trebuie salutată ducerea de tratative între ţările interesate cu privire la reglementarea unei serii de probleme ale Extremului Orient. Opinia publică mondială acordă astăzi o deosebită atenţie chestiunii armei ato­mice, cu atî­t mai mult cu cît în domeniul energiei nucleare s-au făcut însemnate perfecţionări. Este îndeajuns de cunoscut faptul — relatat şi subliniat chiar şi de presa occidentală — că ştiinţa şi tehnica sovietică au înregistrat succese remarca­bile în această direcţie. Cu toate că po­sedă arma atomică şi aceea cu hidrogen, Uniunea Sovietică a adoptat o atitudine profund umană, luptând cu consecvenţă pentru folosirea energiei atomice numai în scopuri paşnice. Este ştiut că în Un­i­­nea Sovietică funcţionează prima centrală electrică din lume, pe bază de energie a­­tomică. Uniunea Sovietică — cum a ară­tat G. M. Malenkov în declaraţiile sale— s-a pronunţat totdeauna pentru interzice­rea necondiţionată a armei atomice, pen­tru înlăturarea completă a ei din arma­­mentul statelor şi pentru stabilirea unui strict control internaţional asupra înde­plinirii unui acord corespunzător. Nimeni nu se îndoieşte că popoarele ar saluta cu bucurie tratative diplomatice care să ducă la o conferinţă între şefii guvernelor Franţei, Marii Britanii, Uniun­­ii Sovietice şi S.U.A. Declaraţia lui G. M. Malenkov asupra acestei proble­me este întîimpinată cu legitim interes de întreaga omenire. Nu mai constituie nici un secret faptul că sub presiunea maselor populare, gu­vernele ţărilor occidentale se folosesc de ideea tratativelor între marile puteri pen­tru a înşela ponoarele şi pentru a-şi face jocul. Un exemplu tipic îl oferă mane­vrele lui Mendes-France, care a pretins că ratificarea acordurilor de la Paris ar favoriza tratative ulterioare cu Uniunea Sovietică, cu toate că se știe prea bine că o dată ce puterile apusene au hotărît și legalizat remil­itorizarea Germaniei occidentale, tratativele cu privire la a­­ceastă problemă rămîn lipsite de obiect. Politica faptului împlinit si a hotărîrilor separate nu poate insera popoarele, oricît ar fi ea camuflată în spatele vorbăriei goale despre tratative. Așa cum a arătat G. M Malenkov.......este limpede că nu poate fi dusă o asemenea politică și tot­odată cultivate în rîndurile popoarelor i­­luzii cu privire la o conferinţă a celor pa­tru puteri“. Peste ţări şi continente străbate puter­nic chemarea ca popoarele să fie în pre­zent deosebit de vigilente fată de unelti­rile de tot felul ale cercurilor agresive. Cuvintele rostite de G. M. Malenkov in­suflă hotărîre şi dîrzenie tuturor celor ce iubesc pacea : „Nu există în prezent o sarcină mai importantă decît unirea efor­turilor popoarelor din toate ţările în in­teresul asigurării păcii şi securităţii in­ternaţionale“.­­Poporul român­ist manifestă cu toată căldura hotărirea de a sprijini această chemare la luptă pentru apărarea păcii şi securităţii popoarelor. Poziţia guver­nului R.P.R­, oglindind interesele şi nă­zuinţele oamenilor muncii din ţara noas­­tră,­ a fost limpede exprimată în răspun­surile pe care tovarăşul Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej le-a dat la întrebările puse de agenţia iugoslavă „Iugopress“. „Poporul român — a declarat tovarăşul Gh. Gheor­­ghiu-Dej — este neclintit în voinţa sa de a se împotrivi, alături de toate popoarele iubitoare de pace, politicii de refacere a militarismului german. Poporul român, ca şi celelalte popoare europene, este pro­fund interesat în rezolvarea problemei germane prin unificarea Germaniei pe baze paşnice şi democratice şi în crearea unui sistem de securitate colectivă a tu­turor statelor europene, aşa cum se pro­pune în Declaraţia comună a statelor participante la conferinţa de la Moscova“. Guvernul R P.R., alături de guvernul Uniunii Sovietice şi de guvernele tutu­ror ţărilor iubitoare de pace, este ferm şi consecvent pentru promovarea posibili­tăţii coexistenţei paşnice între tari cu sis­teme sociale diferite, pentru slăbirea în­cordării internaţionale, pentru dezvolta­rea şi întărirea legăturilor de prietenie şi colaborare cu toate ţările iubitoare de pace.. In această direcţie poporul român întîm­­pină cu satisfacţie îmbunătăţirea rela­ţiilor dintre Republica Populară Romînă şi Republica Populară Federativă Iugo­slavia. Popoarele celor două ţări sunt le­gate printr-o prietenie cu adînci rădăcini în istorie. îmbunătăţirea şi pe mai departe a relaţiilor dintre ambele state corespunde intereselor şi năzuinţelor popoarelor res­pective şi poate aduce o însemnată con­tribuţie la apărarea şi consolidarea păcii în Europa. Poporul român priveşte cu deplină în­credere viitorul. El şi-a întărit convin­gerea că în faţa forţelor invincibile ale păcii se vor prăbuşi pînă la urmă unelti­rile cercurilor amatoare de aventuri mi­litare. Alături de Uniunea Sovietică şi de toate ţările iubitoare de pace, poporul român, sub conducerea partidului şi gu­vernului său, îşi va pune cu şi mai mul elan energia creatoare în slujba­­con­struirii vieţii sale noi, a întăririi puterii patriei, a apărării păcii. ....­­ «o»*....­­ ............ TELEGRAMĂ Tovarăşului GH. GHE preşedintele Consiliului de Miniştri al R. P. R. BUCUREŞTI Vă mulţumesc, tovarăşe preşedinte, pentru călduroasele felicitări de Anul Nou şi doresc din toată inima poporului român prieten şi Dvs. personal noi succese în construirea socialismului și în lupta pentru întărirea păcii în Europa. G. MALENKOV Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORDAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL SINDICATELOR DIN R.P.R. Anul XI - er. 2243 Marți 4 ianuarie 1355 4 PAGINI — 20 BANI CONTROLUL OBŞTESC ASUPRA A­­SIGURARILOR SOCIALE ŞI BUGETU­LUI SINDICAL — Şerban N. Ion: învă­ţăminte preţioase (pag. 2-a), Ing. C. Ţimpău: Folosirea din plin a parcului de maşini şi tractoare — mij­loc important în sporirea producţiei a­­gricole (pag. 2-a) Din viaţa nouă a poporului înfrăţit — Gh. Filipaş: Şcoala populară de artă din Arad (pag. 2-a) PRIMA ZI DE MUNCA IN NOUL AN­­ (Pag. 3-a) I­ei EiGifiMăria! de azi: ,Recepţia oferită cu prilejul Anului Nou de Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. şi C.C. al P.C.U.S. (pag. 3-a) Cuvîntarea lui Wilhelm Pieck cu prile­jul Anului Nou (pag. 3-a) Mesajul de Anul Nou adresat de pre­şedintele Ho Si Min poporului vietnamez (pag. 3-a) „Popoarele noastre sunt gata să apere cauza lor dreaptă“ — Rezoluţia adoptată la conferinţa reprezentanţilor Seimului R. P. Polone, ai Adunării Naţionale a R. Cehoslovace şi ai Camerei Populare a R. D. Germane (pag. 3-a) Declaraţiile primilor miniştri ai ţări­lor Asiei de sud-est în legătură cu rezul­tatele conferinţei de la Bogor (pag. 3-a)­ Lupta împotriva remilitarizării Germa-* niei occidentale ia amploare (pag. 4-a) Declaraţia Biroului Politic al Partidu­lui Comunist Francez (pag. 4-a) DIN MISCAREA SINDICALA MON­­DIALA (pag. 4-a) Răspunsurile lui G. M. Malenkov, preşedintele Consiliului de Miniştri al U­. R. S. S., la întrebările d-lui Charles Edward Shutt MOSCOVA 1 (Agerpres). Agenţia TASS transmite răspunsurile date de pre­şedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., G. M. Ma­lenkov, la întrebările puse de dl. Charles Edward Shutt. Charles Edward Shutt, conducătorul biroului din Washington al societăţii de televiziune şi jurnale de ac­tualităţi „Telenews“, s-a adresat lui G. M. Malenkov cu cererea de a răspunde la unele întrebări. Iată întrebările d-lui Charles Edward Shutt şi răs­punsurile lui G. M. Malenkov. ÎNTREBARE : Cum poate fi menţinută cel mai bine pacea între cele două ţări ale noastre ? RĂSPUNS : Menţinerea păcii între U.R.S.S. şi S.U.A. cere în primul rînd ca ambele părţi să dorească sincer pacea şi să năzuiască spre ea, ca ele să pornească în relaţiile lor de la posibilitatea şi necesitatea coexisten­ţei paşnice între ele şi ţinînd seama de interesele legi­time reciproce. în ceea ce o priveşte, Uniunea Sovietică, călăuzindu-se după principiile menţionate, este gata să facă şi pe viitor tot ce depinde de ea, pentru a asigura relaţii paşnice, trainice şi constante între U.R.S.S. şi S.U.A., pen­ru a reglementa divergenţele existente, avîndu-se în vedere ca aceeaşi dorinţă să fie manifestată şi de Statele Uni­t ale Americi. ÎNTREBARE : Care este după părerea dvs. cauza prin­cipală a încordării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ? RĂSPUNS : Cauza principală a încordării în relaţiile dintre U.R.S.S. şi S.U.A. o constituie linia urmată de anu­mite cercuri americane de a reface armata revanşardă vest-germană, cursa înarmărilor şi crearea unei reţele de baze militare americane în jurul Uniunii Sovietice şi al altor state iubitoare de pace, fapte ce nu pot fi considerate altfel decît ca pregătiri în vederea unui nou război. Este îndeobşte cunoscut că în prezent, din vina puterilor occidentale care au încheiat acordurile de la Londra şi Paris, se intensifică ameninţarea împotriva păcii şi creşte primejdia de război. Pentru a înlătura încordarea în relaţiile dintre U.R.S.S. şi S.U.A., pentru a crea o bază trainică în ve­derea dezvoltării cu succes a colaborării paşnice dintre ţările noastre, este necesar să se pună capăt liniei de re­facere a militarismului german care a adus omenirii de­zastre nenumărate, să se înceteze cursa înarmărilor şi să se pună capăt politicii de încercuire cu baze militare a statelor iubitoare de pace. ÎNTREBARE: Aţi saluta dvs. tratative diplomatice cu privire la reglementarea divergenţelor existente în Extremul Orient ? RĂSPUNS: Da, ducerea de tratative între statele interesate cu privire la reglementarea unei serii de pro­bleme ale Extremului Orient trebuie salutată. Expe­rienţa conferinţei de la Geneva, la care a participat, împreună cu alte state. Republica Populară Chineză, arată că asemenea tratative dau rezultate fructuoase. ÎNTREBARE : Care este punctul dvs. de vedere în problema controlului internaţional asupra armei atomice şi consideraţi oare că poate fi elaborat un plan cu sorţi de reuşită acceptabil pentru toate părţile interesae ? RĂSPUNS: Poziţia Uniunii Sovietice în problema armei atomice este bine cunoscută. U.R.S.S. se pronunţă pentru interzicerea necondiţionată a armei atomice, pen­tru înlăturarea ei completă din armamentul s­atelor şi pentru stabilirea unui strict control internaţional asu­pra îndeplinirii unui acord corespunzător. Celelalte state trebuie să fie nu mai puţin interesate decît Uniunea Sovietică în interzicerea armei atomice şi în înlăturarea ameninţării unui război atomic. ÎNTREBARE: Aţi saluta dvs. tratative diplomaice care să ducă la o conferinţă între şefii guvernelor Fran­ţei, Marii Britanii, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite ? RĂSPUNS : In această privinţă trebuie spus în pri­mul rînd că din partea S.U.A., Angliei şi Franţei sa face în ultimul timp totul pentru a se exclude posi­bilitatea unei soluţionări pozitive a chestiunii unei conferinţe a şefilor guvernelor celor patru puteri. După cum se ştie, cele trei puteri occidentale caută să re­zolve în mod separat problemele internaţionale cela mai importante şi în primul rînd problemele privind Germania. Oare nu este limpede că nu poate fi dusă o asemenea politică şi totodată cultivate in rîndurile popoarelor iluzii cu privire la o conferinţă a celor patru puteri ? In consecinţă, chestiunea constă în aceea ca o con­ferinţă a şefilor guvernelor Franţei, Marii Britanii, U.R.S.S. şi S.U.A. să nu fie pusă în faţa faptului îm­plinit a unor sau altor hotărîri separate asupra pro­blemelor care trebuie să fie examinate la o conferinţă a celor patru puteri. ÎNTREBARE: Aveţi ceva de transmis poporului american ? RĂSPUNS: Transmit poporului american un salut cordial şi cele mai bune urări de Anul Nou. Există toate temeiurile ca prietenia între popoarele Sta­elor Unite ale Americii şi Uniunii Sovietice să se dez­volte şi să se întărească. îmi exprim credinţa că po­porul american va aduce contribuţia sa demnă la ma­rea şi nobila cauză a întăririi păcii între popoare. Toate popoarele trebuie să fie în prezent deosebit de vigilente faţă de uneltirile de tot felul ale cercu­rilor agresive. Nu există în prezent o sarcină mai im­portantă decît unirea eforturilor popoarelor din toa­t ţările în interesul asigurării păcii şi securităţii interna­ţionale. Discursul de Anul Nou al lui K. E. Vo preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U. R. S. S. MOSCOVA­­ (Agerpres). — TASS transmite discursul de Anul Nou rostit la radio de preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., K. E. Voroşilov. Scumpi tovarăşi ! Scumpi cetăţeni ai iubitei noastre patrii­ —* Un­iunea Republi­cilor Sovietice Socialiste ! Vă felicit din inimă cu prilejul Anului Nou. Cu un sentiment de profundă bucurie constatăm că în anul care a trecut, dato­rită eforturilor oamenilor sovietici, patria no­astră a devenit și mai bogată, și mai puternică. Anul care a trecut a fost un an de dezvoltare continuă a industriei socialiste, de avînt al agriculturii şi de înflorire a ştiinţei şi culturii patriei noastre multina­ţionale. Aceste realizări sunt un rezultat al muncii constructive a eroicului popor sovie­tic , a muncitorilor, colhoznicilor şi intelectualilor. Ei, constructori neobosiţi ai societăţii comuniste şi luptători activi pentru pace şi fericirea oamenilor, sunt aceia care, conduşi de partidul lor comunist, merg cu încredere înainte, spre noi victorii. In anul ce vine, poporul sovietic, animat de măreţele idei ale lui Marx-Engels- Lenin-Staiin, va munci cu mai multă energie pentru a face patria noastră mai puternică. Intrînd în ■anul. .cel nou — 1955 — mîndri de succesele noastre, noi remarcăm de asemenea cu satisfacţie că în urma eforturilor perseverente ale Uniunii Sovietice, Republicii Populare­­Chineze şi ale tuturor popoarelor iubitoare de pace, în anul care s-a scurs s-a produs o oirecare destindere a încordării internaţionale. Lupta pen­tru o pace trainică şi îndelungată şi-a dat roadele ei. Dar aceasta nu convine duşmanilor păcii. Neţinînd seama de voinţa popoarelor lor şi uitînd învăţămintele istoriei, cercu­rile guvernante din unele ţări occidentale continuă să ducă o politică agresivă, plină de consecinţe primejdioase. Popoarele iubitoare de pace nu pot trece cu vederea faptul că puterile occiden­tale, reînviind în centrul Europei militarismul german, complică situaţia şi măresc primejdia unui nou război. Stimaţi cetăţeni, bărbaţi şi femei, tineri şi tinere din ţările de dincolo de hotare ! Spre fericirea întregii omeniri, anul care s-a scurs a fost un an al păcii. Sînt convins că oamenii simpli cinstiţi din toate ţările nu vor război. Ei vor să trăiască în pace şi în înţelegere frăţească. Duşmanii păcii nu vor reuşi să-şi înfăptuiască planurile dacă popoarele vor lua cauza păcii în propriile lor mîini şi o vor apăra pînă la capăt. Poporul sovietic, în unitate frăţească cu marele popor chinez şi cu toate po­poarele din ţările democrate, este convins că şi noul an ce vine va fi un an de consolidare continuă a păcii în lumea întreagă. La recenta conferinţă de la Moscova, statele iubitoare de pace din Europa au demonstrat unitatea, coeziunea şi voinţa lor de nezdruncinat de a lupta pentru ma­rea cauză a păcii şi securităţii popoarelor europene. Oamenii sovietici, ca şi toţi oa­menii simpli de dincolo de hotare, au salutat declaraţia conferinţei de la Moscova, care cheamă la crearea unui sistem de securitate colectivă în Europa. • Poporul sovietic, stăpîn al marii sale ţări, luptător înaintat pentru pace, libertate şi fericirea întregii omeniri — păşeşte în anul cel nou plin de forţe crea­toare şi de energie nesecată, gata să muncească cu şi mai mult eroism pentru binele patriei sale iubite ! In numele Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al guvernului sovietic vă felicit călduros cu prilejul Anului Nou, scumpi compatrioţi! Felicit cu prilejul Anului Nou pe oamenii simpli şi cinstiţi din toate ţările ! Fie ca Anul Nou să fie un an de şi mai mari succese în lupta omenirii pentru o pace trainică între popoare, pentru fericirea tuturor oamenilor ! Anul Nou cu bine ! Mesajul de Anul Nou rostit la radio de dr. Petru Groza, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R. P. R. In noaptea de 31 decembrie, tovarăşul dr. Petru Groza, preşedintele Prezidiu­lui Marii Adunări Naţionale, a rostit la posturile noastre de radio mesajul de Anul Nou . Dragi prieteni şi tovarăşi, Peste cîteva minute acele ceasornicului vor arăta sfîrşitul anului 1954 şi începutul unui an nou. In­ aceste clipe sărbătoreşti, poporul nostru priveşte cu legitimă satisfacţie la drumul parcurs în anul care se încheie acum. Datorită muncii pline de elan a minunatei noastre clase muncitoare, a harnicei noastre ţărănimi muncitoare, a cărturarilor noştri, a tuturor oamenilor muncii se înfăptuieşte planul de măsuri adoptat de partid şi guvern în vederea dezvoltării continue a economiei naţio­nale şi ridicării nivelului de trai al populaţiei, în­ 1954 a sporit într-o proporţie însemnată producţia agricolă, s-a lărgit simţitor producţia bunurilor de larg con­sum, s-au ridicat numeroase construcţii social-culturale şi locuinţe pentru popu­laţia muncitoare. Pa baza succeselor obţinute a devenit posibilă, recent, desfiin­ţarea sistemului de aprovizionare pe bază de cartele şi raţii şi trecerea la comer­ţul desfăşurat al produselor alimentare şi industriale, ceea ce va contribui la sporirea volumului de produse necesare populaţiei şi va crea pe viitor putinţa unei treptate scăderi a preţurilor, pe baza creşterii productivităţii muncii, redu­cerii preţului de cost şi creşterii cantităţilor de mărfuri pe piaţă. Succesele obţinute au întărit şi mai mult convingerea întregului nostru popor că politica Partidului Muncitoresc Român şi a guvernului democrat-popular tra­sează singura cale justă pentru înfrîngerea tuturor greutăţilor şi pentru asigu­rarea bunăstării poporului. In anul care se încheie acum, ţara noastră a dus mai departe, cu consecvenţă, politica sa de pace şi colaborare internaţională. Statul nostru şi-a dezvoltat într-o măsură importantă relaţiile sale de afaceri cu un mare număr de ţări pe baza principiului egalităţii depline şi avantajelor reciproce. In acelaşi timp, poporul nostru îşi sporeşte vigilenţa faţă de uneltirile pericu­loase ale acelor cercuri agresive din Occident care n-au învăţat nimic din lec­ţiile istoriei şi care vor să reînvie militarismul german, pentru a-l arunca din nou împotriva popoarelor paşnice. Tot poporul nostru, toţi oamenii cinstiţi şi patrioţi, aparţinînd celor mai felu­rite paturi şi categorii sociale, şi-au manifestat cu tărie adeziunea lor la hotărîrile conferinţei de la Moscova, hotărîri menite să contribuie la întărirea păcii şi­ securităţii colective in Europa. _ în strînsă unire cu marea noastră prietenă, Uniunea Sovietică, cu China Popu­­lară şi­ cu celelalte ţari de democraţie populară,­ vom apăra pînă la capăt cauza păcii şi în acelaşi timp sintem­ hotărîţi să dăm riposta cuvenită oricui ar îndrăzni sa ameninţe pămîntul sfînt al patriei noastne şi cuceririle noastre democratice Amatorii de aventuri războinice n-ar Jtasba* -fa 'uite că b­a vriodată lagărul păcii şi al socialismului n-a fost mai puternic şi mai unit ca astătat că niciodată n-a existat în lume o forţă mai uriaşă decît frontul de 900 mil^h al popoarelor libere-Dragi prieteni şi tovarăşi, / . Păşim în noul an 1955 încrezători în forţele noastre, hotărîţi să muncim în aşa fel incit să facem scumpa noastră patrie mereu mai puternică, iar viaţa noastra e tot mai îmbelşugată şi mai fericită, alianţa frăţească între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, consolidînd prietenia strînsă între poporul român şi toate naţionalităţile din tara noastra, vom munci neobosit pentru a dezvolta mai departe industria noastră, pentru a serpa rodul ogoarelor noastre, pentru a produce cît mai multe bunuri de larg constan, pentru a dezvolta învăţămîntul, ştiinţa, arta. Un viitor m minunat stă în faţa poporului nostru. Pentru înfăptuirea lui vă adresez în Poante a Anului Nou, tradiţionala urare . La mulţi ani! 11 Ca şi în alţi ani, cei mai mici 1­8 locuitori ai Capitalei noastre au­­ 8 venit in „Orăşelele copiilor“, a- 3 g menajate în pieţele Republicii, § 8 28 Martie şi Gara de Nord , să-l vadă pe moşul acela blind­­ şi sfătos care împarte daruri­le- i lor cuminţi. In zilele serbării Pomului de 8 lamă ei au văzut aci spectaco- 8 lele teatrului de marionete . „Ţăndărică“, s-au desfătat pri- 8 vind brazii uriaşi gătiţi cu becuri colorate şi jucării, s-au­­ plimbat cu trenuleţul construit 8 anume pentru ei, au văzut scene­­ din basmele lor preferate ca g „Punguţa cu doi bani“ şi „Ca- 8 ora cu trei iezi“ şi — ce e mai ? principal — au stat de vorbă­­ cu Moş Gerilă, căruia i-au spus 8 8 ultimele poezii învăţate. I ici clişeu : aspect de la serba- g g rea Pomului de Iarnă, organi- 8 - zată în piața 28 Martie, (Foto L. TIBOR) •âjpoooooooc»oocx>oooocoooooooooooooooooooooooooo5

Next