Munca, noiembrie 1955 (Anul 11, nr. 2498-2523)

1955-11-01 / nr. 2498

Pag. 2-a MUNCA Saptâmîna teatrului sovietic „ANI DE PRIBEGIE“­­ de A. Arbuzov ...O seară de august a anului 1937. Ln turul mesei di­n grădina unei vile din a­­prop­ier­ea Moscovei, s-au adunat câțiva prieteni. Aproape tot­ sînt medici sau studiază încă medicina. Gazda, Pavlic Tu­­cikov, ascunde sub aparenta-i timiditate și modestie o sensibilitate deosebită și o mare dragoste de oameni Alături de el, stau Cuzea și Ol­eg Doronin, medici care simt o puternică chemare spre practică și sînt dornici să aibă de-a face mai mult cu oamenii decit cu experiențele de laborator. Galina Sergheevna are 26 de ani și este stenodactilografă. In fata ei stă omul pe care ha iubit, Alexandr Ve­dernikov, și soția lui Liusea, funcționară la poștă. Vedernikov obișnuia să spună — vorbind d­espre sine — că simte cum în corpul lui trăiesc o duzină de personaje diferite, și profund că are o singură regretă viață și nu-și va putea îndeplini toate visurile pe care imaginația lui bogată le țesuse. Liusea este o ființă drăgălașă, naivă, puțin cam prostuță, pentru care viața­­ se rezumă doar la dragostea ei entru Șura. Existența lui Mișa Avruhin, cel mai vîrstnic dintre ei, a fost un lung șir de încercări pe care le-a învins prin seriozi­tatea și hotărîrea sa, prin înțe­lepciune și muncă perseverentă. Mișa iubește pe Olga, cea mai tînără dintre toți, dar la ea sen­timentul de recunoștință pentru dînsul înăbușe dragostea la care el nădăjduiește. Oleg Doronin ridică paharul și rostește cu un glas în care se con­topesc entuziasmul și o ușoară melancolie: „Am impresia că nici unul dintre noi nu va uita seara aceasta. Sînt zile care-ți rămîn în amintire toată viața. Poate că noi ne luăm acum ră­mas bun de la tinerețe... Simțim o mică teamă — parcă ne-am găsi în pragul viitorului. Ce ne­­așteaptă oare acolo...?“ Din acest prag al viitorului pornesc spre „anii de pribegie" eroii piesei lui Alexei Arbuzov, prezentată de curînd pe scena Teatrului Tineretului. Drumul pe care-l parcurg prietenii adu­nați în grădina vilei din preajma Mosco­vei, trece prin vremuri de grele încercări pentru poporul sovietic, pînă după măreața victorie asupra fascismului german. Pe acest drum — în anii lor de pribegie — caracterele li se călesc, concepțiile lor despre viață evoluează, sentimentele lor se maturizează. Ceea ce face ca piesa lui Arbuzov si e­­roii ei să poarte o puternică amprentă de autenticitate și să impresioneze mcttfic pe spectatori, este multitudinea problemelor de viată, de morală si de atitudine fată de muncă și de colectiv, pe care le cuprinde. Intre interesul personal al eroilor și inte­resul întregii societăți sovietice există o strînsă interdependență: ei muncesc, luptă ei iubesc cu aceeași intensitate, își jertfesc cu abnegație viața pentru fericirea între­gului popor și totodată judecă și condam­nă cu asprime abaterile unora dintre ei de la­­modul de viață sovietic, de la morala comunistă. Deși autorul și-a propus să conducă de-a lungul unui șir mai lung de ani pe toți cei opt prieteni, atenția lui se concen­trează îndeosebi asupra unuia dintre ei, Alexandr Vedernikov a cărui transforma­re morală constituie conflictul piesei. Su­ra Vedernikov este un talentat om de știință, dar individualismul lui ca și suc­cesele pe care le obține pretutindeni fac egoist și înfumurat. Nu gloria îl atrage ni­ci dorința de a-și dovedi lui însuși că a fost în stare să înfăptuiască singur ceva cu totul deosebit. Dar viața nu-l cruță pe Vedernikov, nici prietenii săi și nici socie­tatea sovietică, care nu tolerează indivi­dualiști și egoiști de felul lui. Șura lucrea­ză la o descoperire ce ar fi putut duce la vindecarea cangrenei și cu ajutorul căreia s-ar putea salva sute de vieți omenești. Dar se poticnește și nu reușește să răzbată singur. Apare î n drumul lui dragostea. Ol­ga îl scapă de tifos și o dată cu iubirea ei ii aduce și tăria de a lupta împotriva pro­priilor lui lipsuri. Anii de război, încercările prin care tre­ce întreg poporul, contribuie din plin la transformarea morală a lui Vedernikov și aceasta reiese îndeosebi în tabloul frontu­lui, o minunată sinteză a celor mai în­semnate idei ale piesei .•In ruinele unei gări din maiorul Alexandr Vedernikov, Germania, împreună cu sanitara Zoica, un sergent, un artile­­rist rănit, și cîțiva soldați, așteaptă refa­cerea pontonului peste Oder. Războiul l­a — Teatrul Tineretului — împiedicat pe Sura să-și termine cercetă­rile și suferă cumplit cînd aude din gura sergentului că preparatul lui nu ajută în toate cazurile. Simte apăi­înd pe umerii săi vina de a fi încercat să facă totul singur, la discuția maiorului cu sergentul, Arbuzov ne arată în ce măsură s-a în­făptuit transformarea morală a lui Veder­nikov. Faptul că acest sergent, un țăran simplu, exprimă ideea de bază a piesei, capătă o semnificație înaltă: e ca un dia­log între Vedernikov și poporul care-i cere socoteală pentru greșelile lui. Sura spune ea și cînd ar vorbi cu propria-i conștiință: „Am tot pribegit prin lume și am înțeles un lucru­ în viață, ca și în război nu mer­ge de unul singur...“ Apoi, înspăimântat parcă de faptul că și-a irosit existența zadarnic, adaugă : „Cînd eram copil cre­deam că zilele nu dispar așa fără urmă, credeam că se duc undeva și trăiesc a­­colo o viață a lor“. După cîteva clipe de tăcere întreabă, dornic parcă să capete dezlegarea unei chinuitoare enigme: „Un­de se duc zilele sergentule?“ Iată proble­ma ce-1 frămîntă și nu întâmplător Arbuzov a pus aceste cuvinte ca motto al piesei sale. Sergentul răspunde calm și înțelept: „Păi, unde să se ducă? Sînt aici în preaj­ma noastră. Ziua frumos trăită și după moartea noastră rămîne vie. Cînd o înceta războiul noi o să începem o viată mai chibzuită. Cui i s-a lăsat viața, aceluia i se cere azi ceva cu totul deosebit!...“ Aceste cuvinte îl vor însoți de aici îna­inte pe Vedernikov pretutindeni și­­ l vor călăuzi în toate acțiunile sale. Dar anii de pribegie nu au adus numai transformarea lui Vedernikov, ci și a ce­lorlalți, fie că au fost pe front, fie că a­u muncit în spatele frontului. Liusea, naiva soție a lui Șura, refugiată împreună cu fetița lor în Siberia, muncește Ca sudor î­ntr-o uzină de tancuri și in acești ani ea se dezvoltă în pofida tuturor greutăților. Anii grei ai războiului au contribuit nu numai la schimbarea atitudinii față de muncă și societate­a eroilor presei, ci con­comitent la maturizarea lor morală. Arbu­zov urmărește cu multă profunzime felul cum evoluează sentimentele, concepția despre dragoste­a eroilor­­ lui. Vedernikov este iubit de patru femei și de fiecare din ele în alt mod. Galina l-a iubit pentru ta­lentul său, Olga pentru „a-l sfătui, a-l ajuta, a-l salva“, sanitara Zoica „ca pe o steluță în depărtare“, iar Liusea, pentru el, ca om, cu toate greșelile și calitățile lui. Dragostea Olgăi îl salvează, într-ade­­văr, și s-a­r părea că ei și-au dobîndit dreptul la fericire, dar încercările grele prin care au trecut i-au făcut să înțeleagă că în viață nu poți tine seama numai de fericirea ta ci și de a celor din jur. Pen­tru Olga, Linsea reprezintă un reproș viu și de aceea îi spune Galinei: „Am impre­sia că am întins mina spre ceva care a­­parține altuia­, altuia și nu mie“. Găsește apoi în ea tăria să renunțe la dragostea ei și să plece la Narean Mar, departe de o­­mul pe care-l iubește. Șura, impresionat de credința Linsei, de dragostea ei nestră­mutată, mărturisește: „Am făcut prea multe greșeli. Mai multe decât este îngă­duit și nu mai am dreptul să fac nici u­­na“. De aceea, cu inima îndurerată dar nu zdrobită, răspunde Olgăi: „Da, cred că poți să pleci !“... Sura­ se întoarce la Linsea pentru că o iubește cu adevărat și mai ales pen­tru că a descoperit în ea asemenea co­mori sufletești încît el, egoistul, ușura­ticul, încrezutul, se simte dator să-și ple­ce fruntea rușinat ca în fața unui monu­ment al simplității și omeniei. Departe de a fi artificial cum susțineau unii critici, finalul piesei „Ani de pribegie“ este adinc uman. Eroii lui Arbuzov au darul de a-l convinge în așa măsură pe spectator încît el își compară propria-i viată­ cu cea a eroilor de pe scenă însușindu-și conclu­ziile lor și plecînd de la specta­col cu hotărîrea și cu dorința de a le urma exemplul. In aceasta constă forța educativă incontes­tabilă a acestei lucrări drama­tice. Deși eroii trec prin drame puternice, prin frămîntări rupte, piesa poartă un mesaj în­și flăcărat de optimism și dragoste de viață. Prezentarea piesei „Ani de pri­begie“ a prilejuit Teatrului Tineretului colectivului realizarea unui spectacol de înaltă ținută artistică, un spectacol ce trans­mite nemijlocit bogăția de idei a lucrării lui Arbuzov. Ceea ce im­­presionează din primele scene, pentru ca în final să dea naștere unor autentice emoții artistice, este priceperea cu care regizorul C. Sincu, laureat al Premiului de Stat, a căutat să reliefeze fiecare idee și problemă, urmărind cu mult simț al măsurii gradarea acțiunilor și sentimentelor eroi­lor. Realizarea artistică a spectaco­lului a cîștigat mult prin distri­buirea judicioasă a rolurilor. Geo Barton, în Șura Vedernikov, are una din cele mai izbutite creații ale sale din ultimii ani. Jocul său se re­marcă printr-o puternică trăire interioară, prin expresivitate, prin simplitate și căl­dură. Alături de el, Ana Dornescu, în ro­­l­ul Liusei, a constituit o adevărată reve­lație. Este atît de izbutită imaginea pe care o creează ea despre această femeie în a cărei „inimioară mică e atîta bunătate și căldură, atîta pricepere și drăgălășe­nie“, prin mimica și glasul ei, prin întreaj­­arei acțiune scenică, încît ai impresia că nici nu ar putea fi altfel Linsea decit o înfățișează ea. Sinceritatea cu care rostește fiecare cu­vint, puterea de convingere care se dega­jă din fiecare mișcare sau gest situează creația Olgăi Tudorache în rolul Galinei, printre cele mai valoroase din spectacol. Liliana Țicău a interpretat admirabil rolul sanitarei Zoica, trecînd cu o ușu­rință remarcabilă prin întreaga gamă de sentimente ce animă acest personaj nu nu­mai cîteva minute de prezență scenică. Mișa Lavruhin este unul din cele mai complexe și grele roluri ale piesei, deoa­rece prin intermediul lui autorul transmi­te înaintatele concepții despre viață ale o­­mului sovietic. El trebuie să opună lui Ve­dernikov tocmai ceea ce acesta nu este și ceea ce trebuie să devină — așa că este necesar să impună, să convingă Actorul N. Motoc nu a înțeles suficient acest lu­cru. Sobrietatea exagerată, rigiditatea u­­nor mișcări, inexpresivitatea vocii (în spe­cial cînd citește scrisoarea lui Șura în Siberia) lipsesc personajul de cîteva din calitățile lui esențiale: căldura, profun­dul umanism, dragostea de oameni. Același lucru se remarcă în mod și mai izbitor în felul cum redă Doina Tufescu figura Olgăi Sentimentul dominant al Olgăi este dragostea ei pentru Șura ; ca­litățile ei morale reies din abnegația cu care ea îl transformă prin iubirea ei și tăria cu care știe apoi să renunțe la el. Aceste lucruri atît de însemnate apar pali­de, cu totul nesemnificative, pentru că ac­trița se preocupă numai de transpunerea fizică în personaj, iar nu de o intensă tră­ire lăuntrică, o identificare absolută cu sentimentele eroinei. Actrița va trebui să lupte pentru ca trăsăturile de caracter ale eroinei ei să prindă viață printr-o conto­pire organică cu personajul, prin folosirea multiplelor posibilități de care a dat do­vadă pînă acum. Prezentarea piesei „Ani de pribegie“ pe scena Teatrului Tineretului este un remar­cabil succes al colectivului de actori în majoritate tineri, și al regizorului C. Sin­cu, laureat a­l Premiului de Stat. LUCIA BOGDAN ★ O scenă din spectacol Maestrei emerite a sportului sovietic, Alexandra Ciudina Dragă prietenă. In zilele acestea, vi­­ața mea întreg poporul sărbătorește cu dragoste și însuflețire „Luna prieteniei româno­­sovietice" sau așa cum ni-i drag tutu­ror să spunem, dind viată întregii re­cunoștințe ce o purtăm­ Uniunii Sovie­tice : „Luna Marii Prietenii", îmi amintesc, dragă prietenă, de fericita ocazie cînd te-am întîlnit pentru prima oară pe terenul de sport. Era în 1949, la Budapesta, în zilele ce­lui de al ll-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților, îmi amintesc și acum o întîmplare ce a rămas puternic întipărită în mintea mea. Era la un meci in care jucau­ voi, strălucite reprezentante ale sportului sovietic. Echipa noastră se afla in tri­bună. Nu ne mai săturam privindu-vă și am rămas uimite de spectaculozita­tea jocului pe care îl prestați, de varie­tatea atacului și de eficacitatea jocului de apărare După meci— iți mai amin­tești? — am venit la tine și te-am felicitat. Apoi ți-am povestit despre echipa noastră tînără ca și mișcarea noastră sportivă pornită pe drumul afirmării. Te-am rugat atunci să ne arăți cîteva elemente tehnice din splen­didul vostru joc. Mi-ai răspuns : „Cu plăcere !“ și apoi ai adăugat: „Fată de prieteni noi nu avem secrete !“ Cuvin­­­tele acestea nu le voi uita niciodată și de marele adevăr pe care îl cuprind mi-am putut da seama mai bine în 1950 Cred că-ți amintești, scumpă prie­tenă de zilele­ acelea petrecute în Bucu­rești în urmă cu cinci ani. Ne-au­ pri­­lejuit atunci­ în sala Floreasca să a­­sistăm la demonstrația celei mai înalte măiestrii în jocul de volei. Atunci ne-am dat seama că un joc eficace nu se poate realiza decit prin varietatea atacului, prin combinații tactice, prin forța loviturilor și a serviciilor­ rota­­tivă. De aceea demonstrația voastră de la București din anul 1950 a constituit începutul unui drum nou în dezvoltarea jocului de volei din țara noastră. Apoi fiecare întilnire cu voi: Moscova (1952), București (1953), Moscova și Kiev (1954), București și Varșovia (1955) nu a făcut decit să întregească cunoștințele însușite atunci, să întă­rească prietenia noastră. Și dacă nu în­trecerile sportive ale Festivalului de la Varșovia noi am reușit să avem o apre­ciată comportare tehnică, ridicîndu-ne la nivelul formațiilor de valoare din în­treaga Europă aceasta v-o datorăm in primul rind vouă dragi sportive sovie­tice de la care am învățat atît de multe. De aceea, în zilele acestea cînd în întreaga mea țară poporul sărbătorește cu entuziasm „Luna prieteniei romîno­­sovietice" gîndul m-a purtat iarăși spre voi. Mi-am amintit din nou de tine. de Vera Ozerova, de Sofia Gordunova, de Zenaida Smoleaninova, de Antonina Moiseeva și de celelalte jucătoare ce au­ reprezentat cu atîta glorie culorile sportului sovietic. De la voi am învă­țat că o victorie nu se obține decit prin luptă duiză, însuflețită — mărturie a înaltului patriotism ce vă animă. De la voi am învătat că modestia, cinstea și înalta ținută morală sunt podoabe­le cele mai de preț ale sportivului de tip nou. Vouă trebuie să vă mulțumim pentru succesele dobîndite pe terenu­rile de sport ca și pentru drumul larg de noi biruințe ce ni se deschide în fată și pe care suntem­ hotărîte să pă­șim spre slava sportivă a scumpei noastre patrii. De aceea ți-am scris acum pentru a căuta să cuprind­m­ cuvintele mele simple, dar pornite din adîncul inimii toată dragostea și recunoștința pe care v-o purtăm, închei, urîndu-ți multă sănătate și noi și strălucite biruind pentru gloria sportivă a Uniunii­ Sovietice, Țara So­cialismului triumfător,­­ far luminos pe drumul păcii și înfrățirii popoare­lor. RODICA SADEANU maestră a sportului, căpitana echipei reprezentative de volei a R.P.R. '■ - '' ■' .........' - Sft intensificăm pregătirile de Iarnă Ne-am îngrijit ca spitalul să aibă tot ce-i trebuie la spital, mai mult decât în oricare alt loc, omul muncii trebuie să simtă grija cu care este înconjurat. La însănătoșirea și redarea lui activității de fiecare zi pot și trebuie să aducă o contribuție însemnată și măsurile gospodărești. Este un fapt cunoscut că lunile frigu­roase de iarnă ridică mai multe probleme gospodărești decât celelalte a­no­timp­uri. Pentru că nu am fost destul de precauți și de operativi în executarea diferitelor lucrări, iarna trecută ne-a surprins cu o parte din reparații neterminate, fapt ce a atras după sine unele neajunsuri. Aceasta a constituit pentru noi un prilej de învă­­țăminte. Stadiul avansat în care se află pregătirile pentru iarna ce se apropie este o dovadă în acest sens. Lucrările de re­parație la acoperiș, de pildă, începute în luna iulie au fost executate în proporție de 90 la sută. Astfel, au fost reparate și înlocuite pînă acum tabla și cartonul as­faltat pe o suprafață de aproximativ %0 m.p., 150 metri liniari burlane și jghea­­buri etc. In prezent I.G.S.L. a raionului „Lenin“ execută ultimele reparații la aco­periș. Cît privește aprovizionarea de iarnă cu alimente, ea este mult îmbunătățită față de anul trecut. In pivnițele reamenajate și dezinfectate de curînd, au fost înmagazi­nate 2.000 kg. bulion pastă, 600 kg. ardei gras conservat, cîteva sute de kilograme de castraveți mumati, 3.000 kg. ceapă, 4 vagoane cartofi etc. Toate aceste produse ne-au fost livrate de gospodăria noastră anexa. Tot de aici vom primi și varza ne­cesară. Pentru alimentele de care mai a­­vem nevoie, încă de la mij­locul lunii sep­tembrie am încheiat contract cu O.C.L. „Aprozar”. O parte din produsele con­tractate au și început să sosească. Spre deosebire de oricare altă instituție sau întreprindere, așezămintele spitalicești trebuie să se îngrijească de anumite lu­cruri în plus. Mă refer aici la problema încălzitului. Spitalul nostru este racordat la rețeaua de gaze naturale și avem insta­lații corespunzătoare în toate corpurile de clădire. Revizuirea acestora este termi­nată. Țevăria unuia din cazanele de aburi a fost total înlocuită. Fiecare încăpere are deci asigurată căldura necesară. Insă pen­tru a preîntîmpina eventualele neajunsuri cauzate de vreo întrerupere sau defecțiune în rețeaua de gaze naturale, noi ne-am îngrijit să avem depozitate, cantități în­semnate de lemne și păcură­­ cu care — la caz de nevoie — să putem încălzi spitalul și maternitatea. Ne-am îngrijit de aseme­nea de aprovizionarea cu combustibil­i celor 4 policlinici ce ne aparțin, situate în a diferite cartiere ale raionului „V. I. Lenin” din Capitală. Procurarea lenjeriei de pat si corp nece­sară bolnavilor a fost o altă preocupare a noastră. Astfel, am cumpărat 600 de pături și tot atîtea cearșafuri, au fost re­parate saltelele etc. In prezent, fiecărui bolnav internat în spitalul nostru îi sunt asigurate 3 schimburi de pijamale, ceea ce contribuie la menținerea curățeniei. Vreau să menționez și unele înfăptuiri cu caracter mai larg și de importantă mai generală. Pînă de curînd, căminul pentru copiii salariaților noștri se afla într-o clă­dire din curtea spitalului. Funcționarea căminului intr-un asemenea loc era desi­gur nepotrivită, iar pe de altă parte capa­citatea maternității spitalului nostru de­venise insuficientă. Pentru a rezolva aceste două probleme, am primit sprijinul efectiv­­al C.C. al sindicatului muncitorilor sani­tari. Cu concursul acestuia am obținut pentru cămin o clădire cu o capacitate mai mare, situată într-un loc minunat, pe șoseaua Kiseleff. In clădirea vechiului că­min va funcționa secția de ginecologie. Mutarea ei din clădirea maternității îi va permite să-și mărească capacitatea cu 28 paturi. Renovările impuse de aceste schim­buri au ajuns în stadiul de finisaj. De a­­semenea s-au făcut completări de instru­mente,­­parotaje etc. Am arătat aici doar o parte din multi­plele măsuri luate pentru a asigura spi­talului nostru o bună funcționare și pe timp de 1iarnă- Noi nu ne vom mulțumi cu realizările de pînă acum, ci vom conti­nua să muncim cu și mai multă perseve­rență pentru ca oamenii muncii internați în spital să aibă condiții cît mai bune, în scopul grabnicei lor însănătoșiri. MARIN NISTOR director adjunct al Spitalului Uni­ficat Nr. 2 Brîncovenesc-București Condiții bune ca fabrica să poată lucra din plin BACAU (coresip. „Munca“).­­ Iarna trecută la fabrica de cărămidă „Zorile Noi“ din Piatra Neamț au existat multe lipsuri privind realizarea ritmică a pla­nului. Ținîmd seama de lipsurile avute, conducerea fabricii a început încă de pe acum să facă pregătiri în vederea iernii. In acest scop a fost amenajat lingă fa­brică un depozit care va fi aprovizionat acum, cît permite timpul, cu argilă din cariere. Prin aceasta, fabrica nu va mai duce lipsă de materie primă în timp de iarnă. Depozitarea argilei mai prezintă av­antajul că, în timpul cît ea stă în de­pozit, pînă să intre î­n fabricație, se dos­pește, lucru care asigură o calitate su­perioară a cărămizilor. In afară de aceasta, conducerea fabri­cii dorește montarea celor două cazane de aburi care vor intra în funcțiune la sfîr­­șitul acestei luni. Prin ele se va mări temperatura la uscătoria de cărămidă de la 60 grade, cît este acum­ la 90 grade, lucru care va face ca timpul de uscare să scadă cu mult. De asemenea, s-a început revizuirea in­stalațiilor și învelirea lor, spre a le feri de îngheț. Grabesc înmagazinarea alimentelor OLTENIȚA (coresD. „Munca“). — Dacă faci acum o vizită cantinelor gos­podăriei agricole de stat Chirnogi, din raionul Oltenita, cu greu poți sta de vorbă cu cineva. Unii pun murături în butoaiele proaspăt curățate, alții grăbesc cu­mo­ma­­gazinatul cartofilor sau cu pregătirea bu­toaielor pentru varză. Tovarășul Stoica Roman, responsabilul comisiei de cantină de pe lîngă comitetul de întreprindere, și Ion Chicaroș, administratorul cantinelor, nu prididesc cu alergatul cît îi ziulb­a de mare. Acum îi vezi la secția centru discu­­înd cu aprindere despre însilozarea car­tofilor, ca numai peste cîtva timp să-i în­­tîlnești la secția Oltenița alegînd împre­ună cu ceilalți tovarăși locul unde vor fi depozitate butoaiele de murături. In toate magaziile și pivnițele gospo­dăriei domnesc ordinea și curățenia. Bu­toaiele cu murături necesare în timpul iernii sînt rînduite cu grijă. In pivnițele unde se pun cartofii care vor fi consumați la începutul iernii s-a așternut pe ciment straturi de nisip uscat. Datorită bunei organizări a muncii și a grijii pe care comisia de cantină de pe lîngă comitetul de întreprindere o acor­dă pregătirilor, curînd aprovizionarea de iarnă va fi terminată. Pîn­ă acum s-au în­magazinat 14.000 kg fasole boabe, peste 2 vagoane cartofi, 18 butoaie cu murături, 3.000 kg bulion, un vagon de ceapă și 1.000 kg marmeladă. Pentru restul de 30.000 kg cartofi sînt pregătite silozuri și în măsura recoltării lor de la gospodăria anexă cartofii vor fi însilozați. De aseme­nea, butoaie cu o capacitate de 5.000 kg, sunt pregătite pentru varză. Rezultatele obți­iute pînă acum dove­desc din plin grija care se acordă pregăti­rilor de iarnă la G.A.S. Chirnogi. Mart. 1 noiembrie IMS­­- nr. 2«»» întrebări și răspunsuri în legătură cu legislația muncii Tov. Ion Alexe din Orașul Stalin a re­­șit la pensie de bătrînețe în 1953 și de atunci continuă activitatea în cîmpul muncii. Intre timp i s-a mărit salariul, întreabă dacă i se poate recalcula pen­sia în funcție de salariul mărit. RĂSPUNS: Conform art. 39 din De­cizia 4­953 a C.C.S. pensionarii de bătrî­nețe, care continuă activitatea în aceeași întreprindere cel puțin 2 ani, și care în acest timp realizează un cîștig mediu lu­nar mai mare decît acela pe baza căruia li s-a calculat pensia, pot cere recalcula­rea ei pe baza cîștigului mediu lunar realizat în ultimele 12 luni lucrate, cu con­diția ca la data cînd a introdus cererea­ de recalculare să fie în muncă. Deoarece vă încadrați în aceste preve­deri, puteți face cerere de recalculare­­ a­ pensiei la secția prevederi sociale a Sfa­tului popular al raionului de care aparți­nea­ cu domiciliul. G. Szabó, de meserie otelar de hală, a fost pensionat în ianuarie 1951 pentru bă­­trînețe. El a continuat însă să munceas­­­­că în aceeași întreprindere și la același loc de muncă. In octombrie 1955, s-a îm­bolnăvit și comisia medicală i-a prescris un concediu medical de 14 zile. El ne cere să-i comunicăm dacă are dreptul la ajutor de boală și ce cuantum, finind se­a­­ma că primește și pensia de bătrînețe. RĂSPUNS: Deși primiți pensie din­ fondurile de asigurări sociale, întrucît continuați să munciți, potrivit articolului 28 di­n Decizia nr. 3 pe perioada incapaci­tății de muncă aveți dreptul să primiți, a­­jutorul respectiv din fondurile asigurări­lor sociale însă numai pe o perioadă de cel mult 75 zile lucrătoare în decurs de un an. Cuantumul ajutorului ce vi se cuvine —f stabilit pe baza stagiului neîntrerupt ce-l aveți în aceeași întreprindere, socotit de la data pensionării și conform ta­bloului anexă nr. 3 din Decizia nr. 3 în care este prevăzută meseria de otelar de 1 hală — este de 100 la sută din cîștigul brut. Gh. Stelică, salariat la o Întreprindere de stat din Capitală, ne întreabă dacă este în drept să primească din fondurile de asigurări sociale ajutorul de rufărie pentru copilul său nou născut, finind sea­ma că soția sa nu este in timpul muncii iar el realizează lunar un cîștig mai mare de 495 lei, salariul tarifar fiind însă sub această sumă. RĂSPUNS: Potrivit prevederilor art. 15 și 18 din Decizia nr. 3 a C.C.S., sala­riatul a cărui soție a născut și nu este în cîmpul muncii, are dreptul să primească ajutorul pentru procurarea rufăriei noului născut dacă­ este angajat permanent, are un stagiu neîntrerupt în aceeași îintrep­rin­dere sau instituție de cel puțin 3 luni, iar salariul tarifar brut nu depășește 495 lei. Menționăm că în acest plafon de sa­lariu nu se cuprinde plusul de cîștig (a­­cord, premii etc.) realizat peste salariul tarifar. Așa­dar, în cazul dvs., deoarece salariul tarifar nu depășește 495 lei, sîn­­teți în drept să primiți ajutorul de rufăria în sumă de 150 lei. CĂRȚI TEHNICO-ȘTIINȚIFICE TRADUS^ 1 DIN LIMBA RUSA V. I. KISELEV: Mecanica minieră In cele două părți ale volumului, auto­rul studiază cîteva din problemele teore­tice și practice cele mai importante din mecanica minieră. Se examinează astfel construcția utilajului mecanic al instala­țiilor miniere de evacuare a apelor,­­ instalațiilor pneumatice și de aeraj, pre­cum și principiile construcției instalațiilor de extracție. O mare parte din lucrare e consacrată descrierii și funcționării celor mai perfec­ționate utilaje mecanice și electrice din întreprinderile miniere. „Mecanica minieră“ va fi de un real fo­los inginerilor, tehnicienilor și muncitori­lor din industria carboniferă, studenților ce urmează institutele superioare miniere precum și specialiștilor din institutele de proiectare minieră. 500 pagini 85,20 lei O consfătuire rodnică Zilele trecute a avut loc la uzina „Se­mănătoarea“ din București o consfătuire organizată de Consiliul Central A.S­ I.T. în colaborare cu Ministerul Industriei Me­talurgice și Construcțiilor de Mașini și Ministerul Agriculturii și Silviculturii, inginerii și proiectanții de la uzina „Se­mănătoarea“ și cei de la Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea și Electrifi­carea Agriculturii, inginerii de exploata­re de la Ministerul Agriculturii și Silvi­culturii și din unitățile agricole ale mi­nisterului, mecanicii din uzină și din S­M.T.-uri, mecanizatorii și tractoriștii din toate regiunile țării, care au partici­pat la consfătuire au dezbătut timp de două zile diferite probleme referitoare la comportarea seceră­tori­lor-legă­tori SL-54 în condițiile de exploatare. Din referatele t’rite, ca și din discuțiile purtate pe marginea referatelor a reieșit că secerătoarea­ legătoare SL-54 produsă de uzina „Semănătoarea“ reprezintă un salt important față de tipurile anterioare. Productivitatea noului tip de secerătoare­­legătoare a crescut la 0,93 ha pe oră de la 0,6 ha pe oră cît era pentru tipul SL- 52. Deși productivitatea teoretică a sece­­rătorii-legători SL-54 este de 136 ha la sezon (20 zile), în unele unități agricole s-au recoltat cu ajutorul ei 212 ha de ce­reale într-un singur sezon. La S­ M.T. Valu lui Traian s-au recoltat astfel cu această mașină peste 200 ha. la S.M T. Casimcea, peste 156 ha etc. Participanții la consfătuire au recunos­cut că, deși secerătoarea­ legătoare SL-54 mai are unele ansambluri imperfecte to­tuși ea reprezintă tipul constructiv cel mai potrivit pentru agricultura țării noas­tre. In consecință, tehnicienii noștri, în loc să încerce elaborarea unei noi sece­­rători-legători, vor trebui să-și îndrepte toate eforturile spre perfecționarea an­samblurilor mai puțin reușite ale seceră­­torii-legători existente Ei vor trebui să-și îndrepte atenția, în primul rând, asupra aparatului de legat. Cercetările efectuate de tehnicienii I.C.M. E.A.-ului în cursul campaniei de recolta­re din acest an, au arătat că secerătoa­­­­rea­ legătoare SL-54 acționată de un t­ac­­­­tor KD-35 în viteza III-a lasă 6 la sută Ing AL. FLEGON din Ministerul Agriculturii și Silviculturii snopi nelegati. In viteza II-a, procenta­jul snopilor nelegati crește pînă la 11 la sută­ iar în viteza IV-a atinge chiar 14 la sută De sigur că un procentaj a­­tît de ridicat al snopilor nelegati nu poa­te mulțumi pe mecanizatorii noștri Ei cer, și pe bună dreptate, inginerilor, pro­iectanți și constructori o mașină capabilă să lege în snopi întreaga recoltă.Din datele sosite la Direcția generală S.M.T. reiese că actualul cadru al sece­­rătorilor-legători SL-54, folosite în con­dițiile de teren cele mai variate, se defor­­mează foarte des. Pentru prelungirea du­ratei de exploatare a mașinii, inginerii de la uzina „Semănătoarea“ vor trebui să re­calculeze cadrul secerătorii-legători SL-54 și eventual să supradimensioneze unele porțiuni. Pentru că în condițiile de exploatare secerătoarea-legătoare se transportă dese­ori pe terenuri foarte neregulate, acciden­tate, înălțimea la care se ridică în pre­zent roata motrică este insuficientă. Se semnalează nenumărate cazuri cînd în timpul transportului roata motrică, agă­­țîndu-se de vreo proeminență a terenului, a du­s la dezaxare și chiar la scoaterea mașinii din funcțiune. Secerătoarea-legătoare SL-54 este con­struită pentru recoltarea cerealelor în con­diții normale de lucru. Practica din a­­ceastă campanie a arătat însă că proiec­tanții trebuie să prevadă totdeauna și po­sibilitatea de funcționare a mașinii în condiții anormale. De pildă, în acest an în multe locuri, datorită condițiilor atmosferice neprielnice, cerealele au fost culcate la­­ pămînt. Proiectantul ma­șinii neprevă­zînd acest lucru, n-a creat mașina în așa fel încît rabatorul s­ă se lase pînă aproape de pămint. Din cauza aceasta, mii de hectare de cereale au tre­buit să fie cosite manual, pentru că se­­cerătorile legători mecanice n-au face față. Mecanizatorii participanți putut la consfătuire au cerut proiectanților să țină cont de acest fapt, pentru ca, în campa­nia viitoare, mașinile să fie capabile de a înlocui complet munca cosașilor. In timpul consfătuirii, constructorii se­­cerătorii-legători SL-54 au ajuns la con­cluzia că unele piese ale mașinii sunt lu­crate dintr-un material necorespunzător. Ei și-au luat obligația de a confecționa, pe viitor, dintr-un alt material, superior, cuțitul înnodătorului, axul de comandă al înnodătorului, arcurile cilindrice pre­cum și sectoarele dințate ale roții prin­cipale. Participanții la consfătuire au criticat, în același timp, pe inginerul proiectant, care ghidindu-se de considerațiuni „pur teoretice“ ale rezistentei materialelor, n-a acordat suficientă atenție regulilor de protecție a muncii. Ei au arătat că prin­derea scaunului pe care stă mînuitorul mașinii cu un singur șurub prezintă un permanent pericol de accidentare și au cerut ca proiectanții să acorde cît mai multă atenție siguranței oamenilor care conduc mașina. Din aceleași considerente ale grijii fațî­ de om, mecanizatorii au cerut constructo­rilor să echilibreze mai bine mașina pen­tru ca cuplarea ei la tractor să ceară un efort mai mic din partea oamenilor. Pentru evitarea diferitelor deficiențe legate de exploatarea secerătorilor-lega­­tori SL-54, delegații M.A.S.-ului și-au în­­­sușit recomandarea consfătuirii de a șco­lariza la uzina „Semănătoarea“ în peri­­oada 1 ianuarie—1 iunie 1956, 600 de me­canici din S.M.T.-uri și G.A.S.-uri, în cinci serii lunare. De asemenea, înainte de începerea campaniei de recoltare, in­structorii uzinei „Semănătoarea“ vor in­strui tractoriști și minuitori în centrele special create în fiecare regiune Din discuțiile purtate în cadrul con­sfătuirii, delegații s-au convins că trebuie să acorde o atenție mult mai mare cali­tății arăturilor, pentru obținerea unor re­­zultate optime în recoltarea mecanizată a cerealelor. Consfătuirea de la uzina „Semănătoa­rea“ a constituit un minunat prilej pentru un bogat schimb de experiență între fur­nizori și beneficiari, care va duce fără îndoială­­la perfecționarea secerătorii-legă­turi SL-54 și la îmbunătățirea modului de exploatare a acestei mașini. f

Next