Munca, noiembrie 1956 (Anul 12, nr. 2807-2831)
1956-11-01 / nr. 2807
Pag. 4 Atacul Imperialist împotriva Egiptului unanim condamnat Agresiunea împotriva Egiptului în dezbaterea Consiliului de Securitate Folosind veto-ul Anglia şi Franţa au împiedicat adoptarea de masuri practice care să puna capat agresiunii Israelului ! NEW YORK 31 (Agerpres). TASS : După cum s-a mai anunţat, la şedinţa din 30 octombrie a Consiliului de Securitate s-a discutat problema „măsurilor pentru încetarea imediată a operaţiunilor militare ale Israelului împotriva Egiptului“. Luînd cuvîntul după reprezentanţii S.U.A., Iugoslaviei şi Iranului, care s-au pronunţat pentru luarea unor măsuri imediate de către Consiliul de Securitate, reprezentantul U.R.S.S., A. A. Sobolev, a declarat: Datele care există dovedesc că Israelul a dezlănţuit o agresiune împotriva Egiptului. Israelul a atacat cu trupe masate în regiunea peninsulei „Sinai şi a pătruns pe o adîncime considerabilă pe teritoriul Egiptului. In prezent au loc lupte Aşadar Consiliul de Securitate se află în faţa unei situaţii extrem de primejdioase in Orientul Apropiat. După părerea noastră, Consiliul trebuie să ia măsuri pentru a curma agresiunea Israelului împotriva Egiptului şi pentru a obţine retragerea imediată a trupelor de pe teritoriul egiptean. Totodată, Consiliul trebuie să avertizeze că nici un stat nu are dreptul să folosească situaţia gravă creată în interesele sale egoiste. Aceasta se referă de asemenea la Anglia şi la Franţa. In şedinţa din dimineaţa zilei de 30octombrie a Consiliului de Securitate au luat cuvîntul reprezentanţii Iugoslaviei, Australiei, Cubei, Angliei şi statului Peru, precum şi reprezentanţii Egiptului şi Israelului, invitaţi să ia parte o şedinţă. Lutfi, reprezentantul Egiptului, adeclarat că Israelul a început o agresiune armată de mari proporţii şi căacest fapt este recunoscut şi în „comunicatele oficiale cinice ale Israelului”. După cum a declarat Lutfi, scopul acestor acţiuni este de a cotropi o mare parte din teritoriul egiptean şi de a provoca un război în această regiune. Consiliul de Securitate, pus în faţa unei agresiuni flagrante, a declarat reprezentantul Egiptului. trebuie să declare Israelul drept agresor, să-i aplice articolul 7 din Carta O.N.U. şi să recomande Adunării Generale a O.N.U. excluderea Israelului din această organizaţie. Consiliul de Securitate trebuie de asemenea să avertizeze toate ţările împotriva încercărilor de a folosi situaţia creată în interesele lor egoiste. Eban, reprezentantul Israelului, a afirmat că acţiunile Israelului ar constitui „măsuri de securitate“. Secretarul general al O. N. U., Kammarskjoeld, a anunţat , nu seHiată de dimineaţă că potrivit inforietăţiilor primite de la organul O.N.U. pentru supravegherea armistiţiului, la 29 octombrie autorităţile israeliene au izgonit din zona demilitarizată pe observatorii O.N.U. şi au minat această zonă. La începutul şedinţei de după amiază a luat cuvîntul reprezentantul Angliei, Dixon. El a dat citire ultimatumului prezentat de Anglia şi Franţa Egiptului şi Israelului, în care se anunţă intenţia acestor puteri de a-şi aduce trupele în zona Canalului de Suez, indiferent dacă ultimatumul lor va fi acceptat sau nu. Dixon nu numai că a încercat „să justifice acest ultimatum invocînd că trecerealiberă prin Canalul de Suez ari ameninţată“, ci a cerut chiar caConsiliul de Securitate să aprobe acţiunile Angliei şi Franţei. El a susiţinut că Consiliul de Securitate nu ar putea să ia nici un fel de măsuri practice pentru a opri operaţiunile militare şi pentru a asigura trecerea vaselor prin Canalul de Suez. In încheiere, Dixon a rugat pe reprezentantul S. U. A. să nu insiste ,diesupra punerii la vot a rezoluţiei propuse de S.U.A. Reprezentantul Franţei a aderat la Indeclaraţia lui Dixon şi a spus că se va pronunţa ulterior mai amănunţit. Reprezentantul S U.A., care a luat apoicuvîntul, a prezentat în mod oficial proiectul său de rezoluţie. El ainsistat asupra punerii la vot a acestui proiect, subliniind că el prevedea numai minimul a ceea ce trebuie săfacă Consiliul de Securitate în legătură cu agresiunea împotriva Egiptului. Brilej, reprezentantul Iugoslaviei, a subliniat primejdia pe care o reprezintă situaţia creată de ultimatumul Angliei şi Franţei. , Brilej a subliniat că ultimatumul anglo-francez face şi mai necesară adoptarea urgentă a rezoluţiei propuse de Statele Unite. A. A. Sobolev, reprezentantul ■JJ.R.S.S., a declarat: „In prezent mă voi limita numai la declaraţia că delegaţia sovietică consideră că acţiunile guvernelor Angliei şi Franţei în cazul de faţă reprezintă o încercare de a folosi situaţia creată în Egipt, in urma agresiunii Israelului, pentru cotropirea Canalului de Suez cu forţă armată. Aceste acţiuni nu pot fi calificate altfel decît ca o agresiune împotriva Egiptului. In prezent evenimentele evoluează atît de rapid încît nu este timpul să se rostească în Consiliu ample discursuri. Consiliul trebuie să acţioneze, şi să acţioneze repede. In faţa Consiliului de Securitate se află proiectul de rezoluţie al Statelor Unite. Considerăm că rezoluţia reprezintă minintul pe care Consiliul de Securitate este obligat să-l adopte în cazul de faţă, în condiţiile actuale. Delegaţia sovietică cere să se pună imediat la vot acest proiect de rezoluţie“. Eban, reprezentantul Israelului, a rostit o amplă cuvîntare cu intenţia vădită de a face să treacă timpul. El a enumerat toate incidentele mici de frontieră care au avut loc în ultimii şase ani la frontierele egipteanoisraeliaiă şi iordaniano-israeliană provocate, după cum a afirmat el, de membrii organizaţiei religioase „Fe- Taiane“. Prin referiri la aceste incidente el a încercat zadarnic să justifice agresiunea armată a Israelului împotriva Egiptului, deşi se ştie că răspunderea pentru cele mai grave incidente de frontieră revine Israelului. Reprezentantul Egiptului a declarat că nu intenţionează să răspundă nici la afirmaţiile jignitoare ale lui Eban la adresa Egiptului, nici la raţionamentele sale cu privire la acţiunile organizaţiei „Fedaiane“, care nu au nimic comun cu problema în discuţie. În încheiere Lutfi, reprezentantul Egiptului, referindu-se la scrisoarea sa cu privire la ultimatumul anglofrancez, a cerut convocarea unei şedinţe de noapte a Consiliului de Securitate. Belaunde, reprezentantul statului Peru, a sprijinit proiectul de rezoluţie propus de Statele Unite. Lodge, reprezentantul S.U.A., a luat apoi pentru a doua oară cuvîntul. El şi-a completat proiectul de rezoluţie cu următorul punct: „Paragraful 1 cere Egiptului şi Israelului să înceteze imediat operaţiunile militare". El a cerut membrilor Consiliului să nu prezinte amendamente la proiectul de rezoluţie, nu pentru că acest proiect ar fi perfect, ci pentru că adoptarea lui este urgent necesară. Lodge, a anunţat că de îndată ce s-a aflat despre ultimatumul anglofrancez, preşedintele S.U.A., Eisenhower, a adresat un mesaj special prim miniştrilor Angliei şi Franţei în care şi-a exprimat convingerea că Organizaţiei Naţiunilor Unite i se va da posibilitatea deplină de a rezolva problema prin mijloace paşnice în locul folosirii forţei Luînd cuvîntul pentru a doua oară, reprezentantul Angliei, Dixon, a propus să fie întreruptă examinarea problemei, fără să se adopte nici o rezoluţie. Adoptarea acestei propuneri a lui Dixon ar fi însemnat consimţămîntul tacit al Consiliului de Securitate la invadarea armată de către Anglia şi Franţa a zonei Canalului de Suez. Preşedintele Consiliului de Securitate, Cornu-Gentille, care a luat cuvîntul în calitate de reprezentant al Franţei, a încercat să justifice agresiunea Israelului împotriva Egiptului El a acuzat Egiptul de naţionalizarea „ilegală“ a Canalului de Suez, recunoscînd prin aceasta că Anglia şi Franţa folosesc situaţia creată de Israel numai ca pretext pentru acapararea Canalului de Suez. Cornu Gentille a declarat că va uza de dreptul de veto asupra rezoluţiei propusă de S.U.A. şi asupra oricărei alte rezoluţii care prevede acţiuni imediate ale Consiliului de Securitate. Proiectul de rezoluţie al S.UA a fost pus la vot. Pentru proiect au votat şapte delegaţii— S.U.A., U.R.S.S., Iugoslavia, Iran, Peru, Cuba şi canbaisistul; contra rezoluţiei au votat delegaţiile Angliei şi Franţei. Două delegaţii s-au abţinut de la vot: Australia şi Belgia. Datorită faptului că doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate — Anglia şi Franţa — au uzat de dreptul de veto în legătură cu proiectul de rezoluţie american, acest proiect nu a fost adoptat de Consiliul de Securitate. Luînd cuvîntul reprezentantul Uniunii Sovietice, A. A. Sobolev, a declarat că Consiliul de Securitate nu se poate împăca cu situaţia în care a fost pus de doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate care au uzat de dreptul de veto în legătură cu proiectul de rezoluţie propus de S.U.A. A. A. Sobolev a propus un nou proiect de rezoluţie care să includă preambulul şi primul punct iniţial al proiectului american, care prevede retragerea imediată a trupelor Israelului dincolo de linia stabilită prin armistiţiu. In proiectul de rezoluţie prezentat de Uniunea Sovietică se spune: ..Consiliul de Securitate constatind că forţele armate ale Israelului au pătruns adine pe teritoriul Egiptului incălcînd astfel acordul de armistiţiu dintre Egipt şi Israel exprimîndu-şi adînca îngrijorare în legătură cu această violare a acordului de armistiţiu 1. — Cheamă toate părţile interesate să înceteze imediat focul ; 2. — Cheamă Israelul să-şi retragă imediat forţele armate dincolo de linia stabilită prin armistiţiu ; 3. — Cere secretarului general să informeze în permanenţă Consiliul de Securitate asupra îndeplinirii acestei rezoluţii şi să prezinte recomandări pe care le va găsi de cuviinţă pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale in zona în care urmează să se aplice prezenta rezoluţie precum şi rezoluţiile adoptate anterior“. Proiectul de rezoluţie prezentat de delegaţia Uniunii Sovietice a fost pus la vot la ora 21 (ora New York-ului). Pentru adoptarea acestui proiect a votat majoritatea Consiliului — 7 delegaţii— U.R.S.S., Iugoslavia, Iran, Peru, Cuba, Australia, danbaisistul. Delegaţiile Angliei şi Franţei au votat împotriva proiectului sovietic opunînd astfel veto proiectului de rezoluţie. Delegaţiile S.U A. şi Belgiei s-au abţinut. Datorită faptului că Anglia şi Franţa — două membre permanente ale Consiliului — au uzat de dreptul de veto şi în ce priveşte acest proiect, proiectul de rezoluţie al Uniunii Sovietice nu a fost adoptat. După vot a luat din nou cuvîntul reprezentantul Uniunii Sovietice, A. A. Sobolev. Pentru Consiliul de Securitate, a spus el, aceasta este o zi neagră. In faţa agresiunii ■ împotriva unui stat, membru al O.N.U., Consiliul de Securitate s-a dovedit incapabil să întreprindă vreo acţiune. Acest lucru face ca asupra celora care l-au împiedicat să acţioneze să apese o mare răspundere. Egiptului i se propune să-şi retragă trupele de la Canalul de Suez în limitele teritoriului său pentru a da posibilitate forţelor armate britanice şi franceze să ocupe zona Canalului. Acum a devenit limpede pe deplin că invazia forţelor armate ale Israelului in Egipt a fost întreprinsă pentru a oferi un pretext în vederea acaparării armate a Canalului de Suez. Termenul ultimatumului expiră. Potrivit ultimelor ştiri, forţele armate anglo-franceze se îndreaptă spre Egipt. De ce se îndreaptă spre Egipt, se ştie bine. In încheiere, A. A. Sobolev a subliniat încă odată răspunderea grea care revine Angliei şi Franţei pentru faptul că uzînd de dreptul de veto au paralizat acţiunile Consiliului de Securitate călcînd in picioare Carta O.N.U. Examinarea plîngerii Egiptului în problema agresiunii anglo-franceze După aceasta, Consiliul de Securitate a trecut la examinarea cererii Egiptului de a include pe ordinea de zi problema agresiunii anglo-franceze în legătură cu ultimatumul Angliei şi Franţei adresat Egiptului cu scopul de a aduce trupele acestor ţări în regiunea Canalului de Suez. Consiliul a inclus cu majoritate de voturi această problemă pe ordinea de zi a şedinţei sale din seara zilei de 30 octombrie. Delegaţiile Angliei, Franţei, Australiei şi Belgiei s-au abţinut de la vot în problema includerii pe ordinea de zi a cererii Egiptului. Reprezentantul Egiptului, Lutfi, invitat la şedinţa Consiliului şi care a luat primul cuvîntul, şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că speratele în rezolvarea situaţiei create nu au fost justificate. El a subliniat că Anglia şi Franţa, care au uzat de dreptul de veto au prin aceasta mînă liberă faţă de Egipt. El a arătat că acţiunile acestor ţări nu sunt cu nimic întemeiate, deoarece nu există nici o primejdie de tulburare a funcţionării normale a Canalului de Suez. In ceea ce priveşte cererea de a se ocupa oraşe egiptene, a declarat Lutfi, aceasta constituie o încălcare grosolană a Cartei O.N.U. şi poate să aibă consecinţe grave pentru întreaga lume. Apoi a luat cuvîntul A. A. Sobolev, reprezentantul U.R.S.S. Acest ultimatum, a spus A. A. Sobolev, nu este altceva decît o ameninţare cu intervenţia armată a trupelor engleze şi franceze în zona Canalului de Suez. Declaraţia d-lui Eden, a continuat A. A. Sobolev, arată că este vorba despre un plan dinainte pregătit de acapararea Canalului de Suez de către trupele engleze şi franceze. Guvernele Angliei şi Franţei, a arătat A. A. Sobolev, au adoptat o hotărîre fără precedent dînd acest ultimatum care are drept scop de a crea un pretext în vederea acaparării ilegale a Canalului de Suez de către trupele engleze şi franceze. Este evident că astfel de acţiuni ale Angliei şi Franţei sunt în totală contradicţie cu Carta O.N.U., sunt îndreptate spre subminarea autorităţii O.N.U. şi, în special, a Consiliului de Securitate şi subminează cauza menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Intrarea trupelor engleze şi franceze în zona Canalului de Suez, nu poate fi calificată altfel decît ca o agresiune armată nejustificată care poate duce la consecinţe mult mai grave şi poate cauza prejudicii ireparabile păcii internaţionale. Consiliul de Securitate este obligat să examineze cît mai urgent plîngerea Egiptului. Sperăm că Consiliul de Securitate va lua cele mai hotărîte măsuri în vederea preîntîmpinării extinderii conflictului armat în Orientul Apropiat. La rîndul ei, delegaţia U.R.S.S. este gata să sprijine orice propuneri îndreptate spre realizarea acestui nobil ţel. Reprezentantul englez Dixon, a susţinut că invazia pe care au pregătit-o Anglia şi Franţa în zona Canalului de Suez este „vremelnică“ şi provocată de „pericolul în care se află canalul“ deşi colegul său francez care a luat cuvîntul mai înainte, a recunoscut că acţiunile anglo-franceze sunt o „măsură de răspuns“ la naţionalizarea Companiei Canalului de Suez de către guvernul egiptean. Reprezentantul S.U.A., Lodge, a declarat că poziţia guvernului său a fost deja expusă de preşedintele Eisenhower în mesajul său adresat prim miniştrilor Angliei şi Franţei, al cărui conţinut l-a expus anterior. Reprezentantul Iugoslaviei a propus convocarea de urgenta a unei sesiuni extraordinare a Adunării Generale O. N. U. Reprezentantul Iugoslaviei, prilej,la subliniat că ultimatumul anglo-francez a accentuat într-o mare măsură pericolul în care se află pacea generală în urma agresiunii Israelului. Brilej şi-a exprimat părerea că este cazul să se convoace de urgenţă o sesiune extraordinară a Adunării Generale a O.N.U. Pentru examinarea propunerii reprezentantului Iugoslaviei, preşedintele Consiliuluia hotărît să convoace oședință a Consiliului de Securitate la 31 octombrie, ora 15, ora New Yorkului. MUNKA Declaraţia guvernului sovietic cu privire la agresiunea armată împotriva Egiptului MOSCOVA 31 (Agerpres). — TASS transmite Declaraţia guvernului sovietic cu privire la agresiunea armată împotriva EgiptuluiEgiptul a devenit victima unei agresiuni. Pe teritoriul său au pătruns trupe israeliene şi există primejdia debarcării de trupe engleze şi franceze. In noaptea de 29 spre 30 octombrie, trupele israeliene au trecut frontiera egipteană şi au început operaţiuni militare, îndreptîndu-se prin peninsula Sinai spre Canalul de Suez. Acţiunile guvernului israelian reprezintă un act de agresiune armată şi constituie o încălcare făţişă a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Faptele arată că invazia trupelor israeliene s-a făcut cu scopul vădit de a fi folosită ca pretext de către puterile occidentale, în primul rînd de către Anglia şi Franţa, pentru a-şi aduce trupele pe teritoriul statelor arabe, in special în zona Canalului de Suez. Puterile occidentale îşi camuflează acţiunile agresive prin referiri la declaraţia colonialistă din 1950 a Statelor Unite ale Americii, Angliei şi Franţei, care a fost respinsă în unanimitate de toate statele arabe. Acţionînd ca unealtă a cercurilor imperialiste care caută să restabilească regimul asupririi coloniale în Orient, guvernul Israelului a lansat o provocare tuturor popoarelor arabe, tuturor popoarelor Orientului, care luptă împotriva colonialismului. Calea pe care au păşit cercurile guvernante extremiste ale Israelului este criminală şi primejdioasă in primul rînd pentru însuşi statul Israel, pentru viitorul său. După atacul armat al Israelului, guvernele Angliei şi Franţei au dat la 30 octombrie Egiptului, un ultimatum cerând să se pună la dispoziţia trupelor lor, poziţii-cheie pe teritoriul egiptean — la Suez, Port Said şi Ismailia — chipurile, în scopul preîntîmpinării operaţiunilor militare dintre Israel şi Egipt. Deşi guvernul Egiptului, apărând suveranitatea şi inviolabilitatea teritorială a ţării, a respins aceasta cerere. Anglia şi Franţa au trimis trupe care să debarce pe teritoriul egiptean. Guvernele Angliei şi Franţei au păşit astfel pe calea intervenţiei armate împotriva Egiptului, incălcînd în mod grosolan drepturile legitime ale statului egiptean suveran. Aceste acţiuni ale guvernelor Angliei şi Franţei, sunt incompatibile cu principiile şi ţelurile Organizaţiei Naţiunilor Unite, constituie o încălcare grosolană a obligaţiilor asumate în mod solemn de statele membre ale O.N.U şi reprezintă o agresiune împotriva statului egiptean. Guvernul Uniunii Sovietice condamnă cu hotărîre acţiunile agresive ale guvernelor Angliei, Franţei şi Israelului faţă de Egipt. Popoarele iubitoare de libertate ale lumii manifestă o caldă simpatie Faţă de lupta dreaptă a poporului egiptean care apără independenţa sa naţională. Guvernul sovietic consideră că pentru menţinerea păcii şi a liniştei in regiunea Orientului Apropiat şi Mijlociu, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite trebuie să ia măsuri imediate în vederea încetării acţiunilor agresive ale Angliei, Franţei şi Israelului faţă de Egipt în vederea retragerii imediate a trupelor intervenţioniştilor de pe teritoriul Egiptului. Guvernul sovietic consideră că întreaga răspundere pentru consecinţele periculoase ale sus-menţionatelor acţiuni agresive împotriva Egiptului revine în întregime guvernelor care au păşit pe calea încălcării păcii şi securităţii, pe calea agresiunii. Declaraţia preşedintelui Tito BELGRAD 31 (Agerpres). — Tanjug transmite : La 31 octombrie, preşedintele Tito a făcut următoarea declaraţie pentru presă : „In Orientul Mijlociu a avut loc o agresiune făţişă împotriva Egiptului, ceea ce a creat o situaţie de război şi ameninţă să se transforme într-un război de mari proporţii ale cărui consecinţe şi deznodămînt sunt imprevizibile La 30 octombrie, Marea Britanie şi Franţa, sub pretextul apărării acestei zone de urmările atacului israelian asupra teritoriului egiptean, au dat un ultimatum prin care ameninţă că vor ocupa Canalul de Suez. Aceasta nu constituie însă o măsură împotriva atacului israelian, sau o apărare împotriva lui, ci, dacă va fi adus la îndeplinire, constituie dimpotrivă coninuarea aceleiaşi agresiuni. De fapt aceste două acţiuni, cea israeliană şi cea anglo-franceză, sînt atît de evident legate — şi autorii lor nu se străduiesc prea mult să ascundă această evidenţă — incit ele constituie de fapt una şi aceeaşi agresiune“. Trebuie să subliniem — se spune în încheiere — că guvernele Marii Britanii şi Franţei şi-au anunţat intenţia fără a aştepta acţiunea O.N.U. şi Consiliului de Securitate, care se întrunise deja pentru a examina această problemă. Este regretabil şi poate fi tragic faptul că în aceste vremuri cînd fiecare guvern trebuie să-şi îndrepte eforturile spre rezolvarea pe cale paşnică a tuturor problemelor existente, care sunt şi aşa destul de multe, se creează noi situaţii primejdioase pe care unii vor să le exploateze în scopuri egoiste. Dacă nu se va pune capăt acestei agresiuni prin eforturile unite,ale tuturor membrilor O.N.U.,ea poate avea consecinţe imprevizibile pentru pace în această parte a lumii. Este cu neputinţă şi inadmisibil ca în vremea noastră, probleme ca aceea a Suezului să fie rezolvate prin forţă. De aceea, lumea aşteaptă cu deplin temei ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi fiecare dintre membrii ei în parte să se conducă după interesele permanente ale colaborării internaţionale şi condamnînd această opresiune şi aceste ameninţări, să împiedice războiul prin toate măsurile pe care le au la dispoziţie şi să restabilească încrederea omenirii în posibilitatea de a asigura pacea şi colaborarea între popoare“. O acţiune duşmănoasă împotriva Egiptului — Declaraţia guvernului egiptean — CAIRO 31 (Agerpres). — La Cairo a fost dată publicităţii următoarea declaraţie a guvernului egiptean în legătură cu agresiunea Israelului: Israelul a întreprins operaţiuni militare pe teritoriul egiptean, violind astfel dreptul internaţional, Carta O.N.U. şi acordul de armistiţiu. Această acţiune a Israelului este considerată ca o acţiune duşmănoasă faţă de Egipt, faţă de integritatea teritoriului său şi de securitatea sa. De aceea, guvernul egiptean îşi rezervă dreptul de a întreprinde orice acţiuni pe care le poate înfăptui în conformitate cu Carta O.N.U., inclusiv dreptul la autoapărare Aceste operaţiuni au fost începute de Israel, în ciuda declaraţiilor autorităţilor sale de răspundere, în care se spune că nu va fi înfăptuită nici o agresiune şi că mobilizarea forţelor sale armate este o măsură care urmăreşte apărarea frontierelor sale, în ciuda faptului că în declaraţia făcută de primul ministru al Israelului şi de ambasadorul său la Washington, cu o zi înainte, Israelul şi-a luat obligaţia de a nu întreprinde acte de agresiune. S-a confirmat că toate aceste declaraţii sunt o minciună vădită, dovedindu-se în felul acesta, aşa cum a devenit clar acum, că Israelul urmărea să înşele opinia publică mondială, în timp ce avea intenţia să săvîrşească un atac perfid împotriva Egiptului. Operaţiunile care au fost întreprinse la 30 octombrie nu reprezintă decît o parte din seria de atacuri săvîrşite de Israel în ultimii ani împotriva frontierelor egiptene şi arabe, cu scopul de a crea o situaţie de permanentă încordare şi de ameninţare a păcii în Orientul Mijlociu şi aceasta în ciuda faptului că Israelul a fost condamnat în repetate rînduri de către organizaţiile internaţionale. Comunicatul înaltului comandament al forţelor armate egiptene CAIRO 31 (Agerpres). După cum transmite agenţia France Presse, într-un comunicat al înaltului comandament al forţelor armate egiptene se arată că trupele egiptene continuă lichidarea ultimelor posturi înaintate ale forţelor israeliene în regiunea de la sud de peninsula Sinai. Trupele israeliene au lansat cîteva atacuri asupra posturilor de frontieră din regiunea El Kuseima, dar au fost respinse cu mari pierderi. Aviaţia egipteană a intrat în acţiune împotriva forţelor aeriene ale Israelului. Un avion cu reacţie israelian de tip „Maystere“ a fost distrus, totalul avioanelor israeliene doborîte ridicîndu-se la şapte. In comunicat se mai arata că forţele armatei egiptene sînt stăpîne pe situaţie şi că în ce priveşte Canalul de Suez nimic nu ameninţă securitatea vaselor care tranzitează prin Canal, „forţele armate egiptene sunt gata să apere în orice moment libera navigaţie pe Canalul de Suez“. * CAIRO 31 (Agerpres). — Agenţia France Presse retransmite o ştire a postului de radio Cairo în care înaltul comandament militar al armatei egiptene anunţă că „bombardiere grele britanice au atacat la ora 20 şi 50 de minute, simultan, oraşele Cairo, Alexandria, Port Said, Suez şi Ismailia. Bombardarea oraşului Cairo a provocat moartea a şapte persoane“. Adevărul despre agresiunea occidentală împotriva Egiptului Dovada este clară, incontestabilă. Dovada duplicităţii diplomaţiei occidentale care de două luni şi mai bine pregătea la adăpostul conferinţelor şi tratativelor agresiunea împotriva Egiptului, reocuparea zonei Canalului de Suez, de unde o legitimă notărire a poporului egiptean îndepărtase printr-un act legal controlul şi stăpînirea unui trust străin. Istoria acestei agresiuni calificate este clară După reacţia violentă din primele zile, puterile occidentale şi-au moderat tonul căutînd să dea impresia că urmăresc o rezolvare pe caisa tratativelor. Era un gest de prudenţă faţă de indignarea unanimă a opiniei publice şi totodată o necesitate din punct de vedere militar. Guvernul beritanic şi-a dat seama cu uluială că: In pofida sutelor de milioane de lire cheltuite pentru pregătirile militare, armata nu era pregătită pentru o acţiune imediată. Au urmat grave disensiuni şi o remaniere a cabinetului conservator. Apoi, febrila pregătire la adăpostul discuţiilor diplomatice. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Franţa. Intre timp, adică în timpul cînd diplomaţii occidentali se jurau că au cele mai bune intenţii faţă de Egipt, că recunosc drepturile sale suverane şi că nu vor face uz de forţă, un stat major combinat, anglo-francez, se ocupa de concentrarea forţelor. Trupe franceze dislocate din Algeria sau aduse direct din Franţa soseau în Cipru pentru a se alătura britanicilor. Flota se concentra la Malta şi Cipru. Alte forţe franco britanice se aglomerau la sudul Canalului, în porturile Somaliei. Putea fi vorba de „măsuri defensive“, aşa cum pretindeau cu falsă candoare cercurile oficiale de la Paris şi Londra? Este limpede că nu. Portavioanele, trupele aeropurtate, unităţile de comando şi infanteria marină denunţau caracterul agresiv al pregătirilor. Paralel cu aceste pregătiri militare se ducea şi o campanie „psihologică“, de propagandă. A făcut vîlvă acum cîteva săptămîni la Paris demascarea afacerii cu şperţurile pe care fosta Companie a Canalului de Suez le-a împărţit presei pentru a aţîţa spiritele. Singura problemă care se punea pentru organizatorii agresiunii era aceea a mecanismului de declanşare a intervenţiei. Problemă repede rezolvată, fiindcă amorsa conflagraţiei fusese găsită. Astăzi, este clar ce au însemnat desele incidente la frontierele Israelului, ca şi faptul că Franţa a livrat guvernului de la Tel Aviv avioane cu reacţie de tipul ultra-modern „Mystere“. De altfel, presa din Anglia şi Franţa ca şi unele ziare ale finanţei americane au comis „indiscreţii“ semnificative în acest sens. „Dacă actului de la 26 iulie—scria ziarul parizian „France Soir“ — nu se ripostează cu forţa ne putem aştepta la tot ce este mai rău“. Adică... la pierderea celor 10 miliarde franci pe care acţionarii fostei Companii îi încasau în fiecare an. Iar ziarul „Franc Tireur“ sugera cu perfidie un complot împotriva Egiptului scriind: „Cu multă unitate şi cu puţină fantezie. Occidentul ar putea realiza acest lucru...“ Bancherilor din Londra şi Paris nu le lipseşte „unitatea“ Cînd e vorba de a-şi apăra in comun beneficiile. Cit despre „fantezie“ pentru montarea unor astfel de combinaţii, iată ce propunea încă cu săptămîni în urmă ziarul „Financial Times“, oficiosul marii finanţe britanice„Dacă noi vom reacţiona prea încet, s-ar putea ca Israelul să fie determinat să se ocupe singur de Egipt înainte ca puterea acestuia să crească“. (•) FScîndu-se ecoul unor astfel de aluzii transparente, ziarul israelian de extremă-dreaptă „Herut“ răspundea fără înconjur : „Dafi-ne ce ne trebuie şi vom proceda la acţiune !“. Şi acţiunea s-a desfăşurat aşa cum ştim. La cîteva ore după ce trupele Israelului declanşau agresiunea Împotriva Egiptului, guvernele de la Londra şi Paris îşi manifestau „îngrijorarea“ şi pretindeau că este cazul să intervină pentru „menţinerea păcii şi stabilităţii în această regiune". In acelaşi timp se anunţa că cele două guverne sînt hotărîte să se opună în Consiliul de Securitate oricărei măsuri ce s-ar propune împotriva agresiunii israeliene. In aceeaşi zi, guvernul american — ciudată coincidenţă ! — recomandă supuşilor Statelor Unite să părăsească în grabă regiunea Orientului Apropiat, Automat, Londra şi Parisul adresau un ultimatum Egiptului şi Israelului cerîndu-le să-şi retragă trupele din zona Canalului de Suez, ameninţînd că la scurgerea unui răgaz de 12 ore ocupă această zonă. Fireşte, guvernul Israelului a acceptat cererea. Misiunea lui de amorsă a agresiunii se sfîrşise. Fără nici o jenă, manifestînd făţiş intenţia lor, guvernele Angliei şi Franței n-au aşteptat expirarea primului ultimatum şi au anunțat că indiferent de răspunsul Egiptului, forţele lor militare au primit ordinul să intervină. De fapt, aşa cum s-a şi recunoscut cu cinism, forţele combinate anglo-franceze se aflau în mişcare spre Egipt, încă cu o zi înainte. La Consiliul de Securitate al O.N.U., Anglia Şi Franţa s-au opus înscrierii pe ordinea de zi a plîngerii Egiptului împotriva agresiunii. Totuşi, problema a fost pusă în discuţie. Este interesant de observat atitudinea guvernului Statelor Unite, care, la început, se arăta — chipurile — indignat de agresiunea israeliană şi condamna ameninţarea anglo-franceză. Este clar tuturor că această poziţie era în strînsă legătură cu alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la 6 noiembrie, alegeri la care administraţia republicană are tot interesul să apară în chip de „apărătoare a păcii“. Totuşi, cînd rezoluţia sovietică cerînd încetarea imediată a focului a fost pusă la vot, reprezentantul american s-a abţinut, în timp ce Anglia şi Franţa au uzat de dreptul de veto pentru a respinge rezoluţia. Aceasta este pe scurt istoria agresiunii occidentale împotriva Egiptului. Istoria unei acţiuni în care dreptul şi morala internaţională au fost călcate în picioare în numele intereselor marilor trusturi, în numele colonialismului. Condamnată de întreaga opinie publică agresiunea împotriva Egiptului este o nouă dovadă despre cinismul şi perfidia imperialismului, un avertisment la vigilenţă pe care popoarele iubitoare de pace îl vor lua în seamă,, unindu-şi eforturile de apărare a ţelurilor lor . A. T. RAZVAN REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti Piata Scinteii — Tel. 7.60.10: 7.60.20: 7.60.40. Secţia Scrisori: Tel. 7.74.25. Tiparul: Combinatul Poligrafic Casa Scinteîl „I. V. Stalin". Joi 1 noiembrie 1956 — nr. 2807 Preşedintele Nasser a primit pe ambasadorii Angliei şi Franţei CAIRO 31 (Agerpres). Postul de radio Cairo a anunţat că la 31 octombrie preşedintele Nasser a primit pe ambasadorul englez în Egipt şi a declarat că Egiptul nu poate accepta în nici un caz ultimatumul remis guvernului egiptean de către Anglia în numele său şi al Franţei, deoarece aceasta este o acţiune duşmănoasă şi o ştirbire a dreptului Egiptului, a onoarei şi suveranităţii sale şi contravine de asemenea Cartei şi principiilor ONU. In timp ce Egiptul îşi apără propriul său teritoriu împotriva duşmanului invadator — Israelul, — a spus Nasser, Anglia şi Franţa trec, prin acţiunile lor, de partea agresorului. Nasser a avertizat pe ambasadorul englez că Egiptul nu poate rămîne indiferent faţă de orice agresiune săvîrşită împotriva lui şi că îşi va apăra onoarea şi suveranitatea. Preşedintele Nasser a primit de asemenea pe însărcinatul cu afaceri al Franţei în Egipt şi i-a făcut o declaraţie similară. El a invitat apoi pe ambasadorii S.U.A., Uniunii Sovietice, Iugoslaviei, Indoneziei precum şi pe însărcinatul cu afaceri al Indiei în Egipt şi i-a informat asupra situaţiei. Preşedintele Nasser a adresat preşedintelui S.U.A., Eisenhower, preşedintelui Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., N. A. Bulganin, preşedintelui Iugoslaviei, Tito, primului ministru al Indiei, Nehru, şi preşedintelui Indoneziei, Sukarno, mesaje în această privință. Vii proteste în Camera Comunelor tra 218 moţiunea propusă de guvern prin care se hotărăşte debarcarea de trupe în zona Suezului. Discuţiile din Camera Comunelor au continuat la 31 octombrie. A luat cuvîntul primul ministru Eden, care s-a referit „la acţiunea militară pe care urmăm s-o întreprindem“. Agenţiile de presă occidentale relatează că discursul primului ministru Eden a fost întîmpinat cu ostilitate din partea membrilor*' opoziţiei. Liderul opoziţiei laburiste, Gaitskell, l-a interpelat pe Eden între- bîndu-l „dacă trupele franceze şi britanice au primit sau nu ordinul de a ocupa Canalul de Suez la expirarea termenului ultimatumului". In mijlocul strigătelor opoziției, care i-a cerut lui Eden să dea un răspuns precis întrebării lui Gaitskell, primul ministru a declarat că în cazul respingerii ulti-*' matumului anglo-francez „guvernul bri’*tanic se consideră liber să ia toate măsurile pe care le consideră nece- sare“. Deputatul laburist Callahan a cerut și el „în numele a 50 de milioane de englezi“ ca Eden să răspundă la întrebarea: „trupele engleze sînt sau nu angajate în luptă în Egipt?" Primul ministru Eden a declarat că „nu este dispus în nici un caz să dea amănunte Camerei Comunelor“. Agenţia Reuter relatează „că acest răspuns al lui Eden a stîrnit o furtună de pro-* teste pe băncile opoziţiei“. Numeroşi deputaţi au cerut demisia lui Eden“, „ LONDRA 31 (Agerpres). In cadrul şedinţei din noaptea de 30 octombrie a Camerei Comunelor au luat cuvîntul reprezentanţii opoziţiei laburiste care s-au declarat împotriva folosirii forţei. După ce ministrul de Externe, Lloyd, a răspuns declaraţiilor opoziţie", Camera a votat cu 270 de voturi con Un vot în contradicţie cu interesele naţionale ale Franţei PARIS 31 (Agerpres). •— La înapoierea sa de la Londra, Guy Mollet, preşedintele Consiliului de Miniştri, ai făcut la 30 octombrie în Adunarea Na-ţională o declaraţie în care a comunicat deputaţilor rezultatele tratativelor dintre miniştrii francezi şi englezi. El ai anunţat hotărîrea de a trimite trupei engleze şi franceze în zona Canalului de Suez. La cererea deputaţilor, declaraţia lui Guy Mollet s-a dezbătut în şedinţa de noapte a Adunării Naţionale. Reprezen-t tanţii grupărilor de dreapta au apro f bat acţiunile guvernului dedîndu-se la atacuri grosolane împotriva Egiptului* Grupul parlamentar al Partidului socialist a prezentat un proiect de rezo- luţie care exprimă încrederea în guvern şi aprobă politica sa. Această rezoluţie a fost pusă la vot şi aprobată cu 368 voturi, contra 182. Pentru rezoluţie au votat socialiştii şi reprezentanţii grupărilor parlamentare de dreapta. Comuniştii, membrii Uniunii republicanilor progresişti, precum şi alţi deputaţi au votat contra 15 deputaţi inclusiv 11 radicali printre care Mendes France, s-au abținut de la vot* 31 de deputaţi nu au luat parte la vot* STAS - 3452 - 52