Munca, noiembrie 1956 (Anul 12, nr. 2807-2831)

1956-11-01 / nr. 2807

Pag. 4 Atacul Imperialist împotriva Egiptului unanim condamnat Agresiunea împotriva Egiptului în dezbaterea Consiliului de Securitate Folosind veto-ul Anglia şi Franţa au împiedicat adoptarea de masuri practice care să puna capat agresiunii Israelului ! NEW YORK 31 (Agerpres).­­ TASS : După cum s-a mai anunţat, la şedinţa din 30 octombrie a Con­siliului de Securitate s-a discutat pro­blema „măsurilor pentru încetarea imediată a operaţiunilor militare ale Israelului împotriva Egiptului“. Luînd cuvîntul după reprezentanţii S.U.A., Iugoslaviei şi Iranului, care s-au pronunţat pentru luarea unor măsuri imediate de către Consiliul de Securitate, reprezentantul U.R.S.S., A. A. Sobolev, a declarat: Datele care există dovedesc că Is­raelul a dezlănţuit o agresiune împo­triva Egiptului. Israelul a atacat cu trupe masate în regiunea peninsulei „Sinai şi a pătruns pe o adînci­m­e con­siderabilă pe teritoriul Egiptului. In prezent au loc lupte Aşadar Consiliul de Securitate se află în faţa unei situaţii extrem de primejdioase in Orientul Apropiat. După părerea noastră, Consiliul tre­buie să ia măsuri pentru a curma a­­gresiunea Israelului împotriva Egiptu­lui şi pentru a obţine retragerea ime­diată a trupelor de pe teritoriul egip­tean. Totodată, Consiliul trebuie să a­­vertizeze că nici un stat nu are drep­­tul să folosească situaţia gravă crea­tă în interesele sale egoiste. Aceasta se referă de asemenea la Anglia şi la Franţa. In şedinţa din dimineaţa zilei de 30­­octombrie a Consiliului de Securitate au luat cuvîntul reprezentanţii Iugo­slaviei, Australiei, Cubei, Angliei şi statului Peru, precum şi reprezen­tanţii Egiptului şi Israelului, invitaţi să ia parte o şedinţă. Lutfi, reprezentantul Egiptului, a­­declarat că Israelul a început o agre­­siune armată de mari proporţii şi că­­acest fapt este recunoscut şi în „co­­­municatele oficiale cinice ale Israelu­­lui”. După cum a declarat Lutfi, scopul acestor acţiuni este de a co­tropi o mare parte din teritoriul egip­tean şi de a provoca un război în a­­­ceastă regiune. Consiliul de Securita­te, pus în faţa unei agresiuni flagran­te, a declarat reprezentantul Egiptu­lui. trebuie să declare Israelul drept agresor, să-i aplice articolul 7 din Carta O.N.U. şi să recomande Adu­nării Generale a O.N.U. excluderea Israelului din această organizaţie. Consiliul de Securitate trebuie de a­­semenea să avertizeze toate ţările îm­potriva încercărilor de a folosi si­tuaţia creată în interesele lor egoiste. Eban, reprezentantul Israelului, a afirmat că acţiunile Israelului ar con­stitui „măsuri de securitate“. Secretarul general al O. N. U., Kam­marskjoeld, a anunţat , nu se­­Hiată de dimineaţă că potrivit infor­­ietăţiilor­ primite de la organul O.N.U. pentru­ supravegherea armistiţiului, la 29 octombrie autorităţile israeliene au izgonit din zona demilitarizată pe observatorii O.N.U. şi au minat această zonă. La începutul şedinţei de după amia­ză a luat cuvîntul reprezentantul Angliei, Dixon. El a dat citire ul­timatumului prezentat de Anglia şi Franţa Egiptului şi Israelului, în care se anunţă intenţia acestor puteri de a-şi aduce trupele în zona Canalu­lui de Suez, indiferent dacă ultima­tumul lor va fi acceptat sau nu. Di­xon nu numai că a încercat „să jus­tifice­ acest ultimatum invocînd că trecerea­­liberă prin Canalul de Suez ar­­i ameninţată“, ci a cerut chiar ca­­Consiliul de Securitate să aprobe acţiunile Angliei şi Franţei. El a sus­­­­­iţinut că Consiliul de Securitate nu ar­­ putea să ia nici un fel de măsuri practice pentru a opri operaţiunile militare şi pentru a asigura trecerea vaselor prin Canalul de Suez. In încheiere, Dixon a rugat pe re­prezentantul S. U. A. să nu insiste ,diesupra punerii la vot a rezoluţiei pro­­­­puse de S.U.A. Reprezentantul Franţei a aderat la Indeclaraţia lui Dixon şi a spus că se va pronunţa ulterior mai amănunţit. Reprezentantul S U.A., care a luat apoi­­cuvîntul, a prezentat în mod ofi­­ci­al proiectul său de rezoluţie. El a­­insistat asupra punerii la vot a aces­­tui proiect, subliniind că el prevede­a numai minimul a ceea ce trebuie să­­facă Consiliul de Securitate în legă­­tu­­ră cu agresiunea împotriva Egiptu­­­­lui. Brilej, reprezentantul Iugoslaviei, a subliniat primejdia pe care o reprezin­tă situaţia creată de ultimatumul An­­­­gliei şi Franţei. , Brilej a subliniat că ultimatumul anglo-francez face şi mai necesară adoptarea urgentă a rezoluţiei propu­se de Statele Unite. A. A. Sobolev, reprezentantul ■JJ.R.S.S., a declarat: „In prezent mă voi limita numai la declaraţia că delegaţia sovietică consi­­­­deră că acţiunile guvernelor Angliei şi Franţei în cazul de faţă reprezintă o încercare de a folosi situaţia creată în Egipt, in urma agresiunii Israelului, pentru cotropirea Canalului de Suez cu forţă armată. Aceste acţiuni nu­­ pot fi calificate altfel decît ca o agre­siune împotriva Egiptului. In prezent evenimentele evoluează atît de rapid încît nu este timpul să se rostească în Consiliu ample dis­cursuri. Consiliul trebuie să acţioneze, şi să acţioneze repede. In faţa Consi­liului de Securitate se află proiectul de rezoluţie al Statelor Unite. Considerăm că rezoluţia reprezintă minintul pe care Consiliul de Securi­tate este obligat să-l adopte în cazul de faţă, în condiţiile actuale. Delegaţia sovietică cere să se pună imediat la vot acest proiect de rezoluţie“. Eban, reprezentantul Israelului, a rostit o amplă cuvîntare cu intenţia vădită de a face să treacă timpul. El a enumerat toate incidentele mici de frontieră care au avut loc în ulti­mii şase ani la frontierele egipteano­­israelia­iă şi iordaniano-israeliană pro­vocate, după cum a afirmat el, de membrii organizaţiei­ religioase „Fe- Taiane“. Prin referiri la aceste inci­dente el a încercat zadarnic să justi­fice agresiunea armată a Israelului împotriva Egiptului, deşi se ştie că răspunderea pentru cele mai grave incidente de frontieră revine Israe­lului. Reprezentantul Egiptului a declarat că nu intenţionează să răspundă nici la afirmaţiile jignitoare ale lui Eban la adresa Egiptului, nici la raţiona­mentele sale cu privire la acţiunile organizaţiei „Fedaiane“, care nu au nimic comun cu problema în discuţie. În încheiere Lutfi, reprezentantul Egiptului, referindu-se la scrisoarea sa cu privire la ultimatumul anglo­­francez, a cerut convocarea unei şe­dinţe de noapte a Consiliului de Secu­ritate. Belaunde, reprezentantul statului Peru, a sprijinit proiectul de rezoluţie propus de Statele Unite. Lodge, reprezentantul S.U.A., a luat apoi pentru a doua oară cuvîntul. El şi-a completat proiectul de rezoluţie cu următorul punct: „Paragraful 1 cere Egiptului şi Israelului să încete­ze imediat operaţiunile militare". El a cerut membrilor Consiliului să nu prezinte amendamente la proiectul de rezoluţie, nu pentru că acest proiect ar fi perfect, ci pentru că adoptarea lui este urgent necesară. Lodge, a­ anunţat că de îndată ce s-a aflat despre ultimatumul anglo­­francez, preşedintele S.U.A., Eisenho­wer, a adresat un mesaj special prim miniştrilor Angliei şi Franţei în care şi-a exprimat convingerea că Organi­zaţiei Naţiunilor Unite i se va da po­sibilitatea deplină de a rezolva pro­blema prin mijloace paşnice în locul folosirii forţei Luînd cuvîntul pentru a doua oară, reprezentantul Angliei, Dixon, a pro­pus să fie întreruptă examinarea pro­blemei, fără să se adopte nici o re­zoluţie. Adoptarea acestei propuneri a lui Dixon ar fi însemnat consimţămîntul tacit al Consiliului de Securitate la invadarea armată de către Anglia şi Franţa a zonei Canalului de Suez. Preşedintele Consiliului de Secu­ritate, Cornu-Gentille, care a luat cuvîntul în calitate de reprezentant al Franţei, a încercat să justifice a­­gresiunea Israelului împotriva Egip­­tului El a acuzat Egiptul de naţiona­lizarea „ilegală“ a Canalului de Suez, recunoscînd prin aceasta că Anglia şi Franţa folosesc situaţia creată de Israel numai ca pretext pentru acapa­rarea Canalului de Suez. Cornu­ Gentille a declarat că va uza de dreptul de veto asupra rezolu­ţiei propusă de S.U.A. şi asupra ori­cărei alte rezoluţii care prevede ac­ţiuni imediate ale Consiliului de Secu­ritate. Proiectul de rezoluţie al S.UA a fost pus la vot. Pentru proiect au vo­tat şapte delegaţii— S.U.A., U.R.S.S., Iugoslavia, Iran, Peru, Cuba şi c­an­­baisistul; contra rezoluţiei au votat delegaţiile Angliei şi Franţei. Două delegaţii s-au abţinut de la vot: Aus­tralia şi Belgia. Datorită faptului că doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate — Anglia şi Franţa — au uzat de dreptul de veto în legătu­ră cu proiectul de rezoluţie american, acest proiect nu a fost adoptat de Consiliul de Securitate. Luînd cuvîntul reprezentantul U­­niunii Sovietice, A. A. Sobolev, a de­clarat că Consiliul de Securitate nu se poate împăca cu situaţia în care a fost pus de doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate care au uzat de dreptul de veto în legătură cu pro­iectul de rezoluţie propus de S.U.A. A. A. Sobolev a propus un nou proiect de rezoluţie care să includă pream­bulul şi primul punct iniţial al pro­iectului american, care prevede re­tragerea imediată a trupelor Israelu­lui dincolo de linia stabilită prin ar­mistiţiu. In proiectul de rezoluţie prezentat de Uniunea Sovietică se spune: ..Consiliul de Securitate constatind că forţele armate ale Israelului au pătruns adine pe terito­riul Egiptului incălcînd astfel acordul de armistiţiu dintre Egipt şi Israel exprimîndu-şi adînca îngrijorare în legătură cu această violare a acordu­lui de armistiţiu 1. — Cheamă toate părţile interesa­te să înceteze imediat focul ; 2. — Cheamă Israelul să-şi retragă imediat forţele armate dincolo de li­nia stabilită prin armistiţiu ; 3. — Cere secretarului general să informeze în permanenţă Consiliul de Securitate asupra îndeplinirii acestei rezoluţii şi să prezinte recomandări pe care le va găsi de cuviinţă pentru menţinerea păcii şi securităţii interna­ţionale in zona în care urmează să se aplice prezenta rezoluţie precum şi re­zoluţiile adoptate anterior“. Proiectul de rezoluţie prezentat de delegaţia Uniunii Sovietice a fost pus la vot la ora 21 (ora New York-ului). Pentru adoptarea acestui proiect a votat majoritatea Consiliului — 7 de­legaţii— U.R.S.S., Iugoslavia, Iran, Peru, Cuba, Australia, d­anbaisistul. Delegaţiile Angliei şi Franţei au vo­tat împotriva proiectului sovietic opu­­nînd astfel veto proiectului de rezolu­ţie. Delegaţiile S.U A. şi Belgiei s-au abţinut. Datorită faptului că Anglia şi Franţa — două membre perma­nente ale Consiliului — au uzat de dreptul de veto şi în ce priveşte acest proiect, proiectul de rezoluţie al Uniunii Sovietice nu a fost adoptat. După vot a luat din nou cuvîntul reprezentantul Uniunii Sovietice, A. A. Sobolev. Pentru Consiliul de Securitate, a spus el, aceasta este o zi neagră. In faţa agresiunii ■ împotriva unui stat, membru al O.N.U., Consiliul de Secu­ritate s-a dovedit incapabil să între­prindă vreo acţiune. Acest lucru face ca asupra celora care l-au împiedi­cat să acţioneze să apese o mare răspundere. Egiptului i se propune să-şi retragă trupele de la Canalul de Suez în li­mitele teritoriului său pentru a da posibilitate forţelor armate britanice şi franceze să ocupe zona Canalului. Acum a devenit limpede pe deplin că invazia forţelor armate ale Israelului in Egipt a fost întreprinsă pentru a oferi un pretext în vederea acaparării armate a Canalului de Suez. Termenul ultimatumului expiră. Potrivit ultimelor ştiri, forţele armate anglo-franceze se îndreaptă spre Egipt. De ce se în­dreaptă spre Egipt, se ştie bine. In încheiere, A. A. Sobolev a subli­niat încă odată răspunderea grea care revine Angliei şi Franţei pentru faptul că uzînd de dreptul de veto au para­lizat acţiunile Consiliului de Securi­tate călcînd in picioare Carta O.N.U. Examinarea plîngerii Egiptului în problema agresiunii anglo-franceze După aceasta, Consiliul de Securita­te a trecut la examinarea cererii Egip­tului de a include pe ordinea de zi problema agresiunii anglo-franceze în legătură cu ultimatumul Angliei şi Franţei adresat Egiptului cu scopul de a aduce trupele acestor ţări în re­giunea Canalului de Suez. Consiliul a inclus cu majoritate de voturi aceas­tă problemă pe ordinea de zi a şedin­ţei sale din seara zilei de 30 octom­brie. Delegaţiile Angliei, Franţei, Aus­traliei şi Belgiei s-au abţinut de la vot în problema includerii pe ordinea de zi a cererii Egiptului. Reprezentantul Egiptului, Lutfi, invi­tat la şedinţa Consiliului şi care a luat primul cuvîntul, şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că speratele în rezolvarea situaţiei create nu au fost justificate. El a subliniat că Anglia şi Franţa, care au uzat de dreptul de veto au prin aceasta mînă liberă faţă de Egipt. El a arătat că acţiunile aces­tor ţări nu sunt cu nimic întemeiate, deoarece nu există nici o primejdie de tulburare a funcţionării normale a Canalului de Suez. In ceea ce priveşte cererea de a se ocupa oraşe egiptene, a declarat Lutfi, aceasta constituie o încălcare grosolană a Cartei O.N.U. şi poate să aibă consecinţe grave pentru întreaga lume. Apoi a luat cuvîntul A. A. Sobolev, reprezentantul U.R.S.S. Acest ultimatum, a spus A. A. So­bolev, nu este altceva decît o amenin­ţare cu intervenţia armată a trupelor engleze şi franceze în zona Canalului de Suez. Declaraţia d-lui Eden, a continuat A. A. Sobolev, arată că este vorba despre un plan dinainte pregătit de acaparare­a Canalului de Suez de către trupele engleze şi franceze. Guvernele Angliei şi Franţei, a a­­rătat A. A. Sobolev, au adoptat o hotărîre fără precedent dînd acest ultimatum care are drept scop de a crea un pretext în vederea acaparării ilegale a Canalului de Suez de către trupele engleze şi franceze. Este evi­dent că astfel de acţiuni ale Angliei şi Franţei sunt în totală contradicţie cu Carta O.N.U., sunt îndreptate spre subminarea autorităţii O.N.U. şi, în special, a Consiliului de Securitate şi subminează cauza menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Intrarea trupelor engleze şi franceze în zona Canalului de Suez, nu poate fi califi­cată altfel decît ca o agresiune arma­tă nejustificată care poate duce la consecinţe mult mai grave şi poate cauza prejudicii ireparabile păcii in­ternaţionale. Consiliul de Securitate este obligat să examineze cît mai­ ur­gent plîngerea Egiptului. Sperăm că Consiliul de Securitate va lua cele mai hotărîte măsuri în ve­derea preîntîmpinării extinderii con­flictului armat în Orientul Apropiat. La rîndul ei, delegaţia U.R.S.S. este gata să sprijine orice propuneri în­dreptate spre realizarea acestui no­bil ţel. Reprezentantul englez Dixon, a susţinut că invazia pe care au pre­gătit-o Anglia şi Franţa în zona Ca­nalului de Suez este „vremelnică“ şi provocată de „pericolul în care se află canalul“ deşi colegul său fran­cez care a luat cuvîntul mai înainte, a recunoscut că acţiunile anglo-fran­ceze sunt o „măsură de răspuns“ la naţionalizarea Companiei Canalului de Suez de către guvernul egiptean. Reprezentantul S.U.A., Lodge, a declarat că poziţia guvernului său a fost deja expusă de preşedintele Ei­senhower în mesajul său adresat prim miniştrilor Angliei şi Franţei,­ al că­rui conţinut l-a expus anterior. Reprezentantul Iugoslaviei a propus convocarea de urgenta a unei sesiuni extraordinare a Adunării Generale O. N. U. Reprezentantul Iugoslaviei, prilej,­la subliniat că ultimatumul anglo-francez a accentuat într-o mare măsură peri­colul în care se află pacea generală în urma agresiunii Israelului. Brilej şi-a exprimat părerea că este cazul să se convoace de urgenţă o sesiune extraordinară a Adunării Generale a O.N.U. Pentru examinarea propunerii re­prezentantului Iugoslaviei, preşedin­tele Consiliului­­a hotărît să convoace o­­ședință a Consiliului de Securitate la 31 octombrie, ora 15, ora New Yorkului. MUNKA Declaraţia guvernului sovietic cu privire la agresiunea armată împotriva Egiptului MOSCOVA 31 (Agerpres). — TASS transmite Declaraţia guvernului sovietic cu privire la agresiunea ar­mată împotriva Egiptului­­Egiptul a devenit victima unei agre­siuni. Pe teritoriul său au pătruns­ trupe israeliene şi există primejdia debarcării de trupe engleze şi fran­ceze. In noaptea de 29 spre 30 octombrie, trupele israeliene au trecut frontiera egipteană şi au început operaţiuni militare, îndreptîndu-se prin peninsu­la Sinai spre Canalul de Suez. Acţiunile guvernului israelian repre­zintă un act de agresiune armată şi constituie o încălcare făţişă a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fap­tele arată că invazia trupelor israe­liene s-a făcut cu scopul vădit de­­ a fi folosită ca pretext de către puterile occidentale, în primul rînd de către Anglia şi Franţa, pentru a-şi aduce trupele pe teritoriul statelor arabe, in special în zona Canalului de Suez. Puterile occidentale îşi camuflează ac­ţiunile agresive prin referiri la decla­raţia colonialistă din 1950 a Statelor Unite ale Americii, Angliei şi Franţei, care a fost respinsă în unanimitate de toate statele arabe. Acţionînd ca uneal­tă a cercurilor imperialiste care caută să restabilească regimul asupririi co­loniale în Orient, guvernul Israelului a lansat o provocare tuturor popoare­lor arabe, tuturor popoarelor Orientu­lui, care luptă împotriva colonialismu­lui. Calea pe care au păşit cercurile guvernante extremiste ale Israelului este criminală şi primejdioasă in pri­mul rînd pentru însuşi statul Israel, pentru viitorul său. După atacul armat al Israelului, gu­vernele Angliei şi Franţei au dat la 30 octombrie Egiptului, un ultimatum cerând să se pună la dispoziţia trupe­lor lor, poziţii-cheie pe teritoriul e­­giptean — la Suez, Port Said şi Is­­mailia — chipurile, în scopul preîn­­tîmpinării operaţiunilor militare dintre Israel şi Egipt. Deşi guvernul Egiptu­lui, apărând suveranitatea şi inviolabi­­litatea teritorială a ţării, a respins a­­ceasta cerere. Anglia şi Franţa au tri­mis­ trupe care să debarce pe terito­riul egiptean. Guvernele Angliei şi Franţei au păşit­ astfel pe calea intervenţiei ar­mate împotriva Egiptului, incălcînd în mod grosolan drepturile legitime ale statului egiptean suveran. Aceste acţiuni ale guvernelor Angliei şi Franţei, sunt incompatibile cu principiile şi ţelurile Organizaţiei Naţiunilor Unite, constituie o încăl­care grosolană a obligaţiilor asumate în mod solemn de statele membre ale O.N.U şi reprezintă o agresiune îm­potriva statului egiptean. Guvernul Uniunii Sovietice condam­nă cu hotărîre acţiunile agresive ale guvernelor Angliei, Franţei şi Israe­lului faţă de Egipt. Popoarele iubi­toare de libertate ale lumii manifestă o caldă simpatie Faţă de lupta dreap­tă a poporului egiptean care apără in­dependenţa sa naţională. Guvernul sovietic consideră că pen­tru menţinerea păcii şi a liniştei in re­giunea Orientului Apropiat şi Mijlo­ciu, Consiliul de Securitate al Orga­nizaţiei Naţiunilor Unite trebuie să ia măsuri imediate în vederea înce­tării acţiunilor agresive ale Angliei, Franţei şi Israelului faţă de Egipt în vederea retragerii imediate a trupelor intervenţioniştilor de pe teritoriul Egiptului. Guvernul sovietic consideră că în­­­­treaga răspundere pentru consecinţele periculoase ale sus-menţionatelor ac­ţiuni agresive împotriva Egiptului re­vine în întregime guvernelor care au păşit pe calea încălcării păcii şi securităţii, pe calea agresiunii. Declaraţia preşedintelui Tito BELGRAD 31 (Agerpres). — Tan­­jug transmite : La 31 octombrie, preşedintele Tito a făcut următoarea declaraţie pentru presă : „In Orientul Mijlociu a avut loc o agresiune făţişă împotriva Egiptu­lui, ceea ce a creat o situaţie de război şi ameninţă să se transforme într-un război de mari proporţii ale cărui consecinţe şi deznodămînt sunt imprevizibile La 30 octombrie, Marea Britanie şi Franţa, sub pretextul apărării aces­tei zone de urmările atacului israe­lian asupra teritoriului egiptean, au dat un ultimatum prin care ameninţă că vor ocup­a Canalul de Suez. Aceasta nu constituie însă o măsură împotriva atacului israelian, sau o apărare îm­potriva lui, ci, dacă va fi adus la în­deplinire, constituie dimpotrivă con­i­­nuarea aceleiaşi agresiuni. De fapt aceste două acţiuni, cea israeliană şi cea anglo-franceză, sînt atît de evi­dent legate — şi autorii lor nu se străduiesc prea mult să ascundă a­­ceastă evidenţă — incit ele constituie de fapt una şi aceeaşi agresiune“. Trebuie să subliniem — se spune în încheiere — că guvernele Marii Britanii şi Franţei şi-au anunţat intenţia fără a aştepta acţiunea O.N.U. şi Consiliului de Securitate, care se întrunise deja pentru a examina această problemă. Este regretabil şi poate fi tragic fap­tul că în aceste vremuri cînd fiecare guvern trebuie să-şi îndrepte eforturile spre rezolvarea pe cale paşnică a tutu­ror problemelor existente, care sunt şi aşa destul de multe, se creează noi si­tuaţii primejdioase pe care unii vor să le exploateze în scopuri egoiste. Dacă nu se va pune capăt acestei a­­gresiuni prin eforturile unite,ale tutu­ror membrilor O.N.U.,­­ea poate avea consecinţe imprevizibile pentru pace în această parte a lumii. Este cu neputin­ţă şi inadmisibil ca în vremea noastră, probleme ca aceea a Suezului să fie re­zolvate prin forţă. De aceea, lumea aş­teaptă cu deplin temei ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi fiecare dintre mem­brii ei în parte să se conducă după in­teresele permanente ale colaborării in­ternaţionale şi condamnînd această o­­presiune şi aceste ameninţări, să împie­dice războiul prin toate măsurile pe care le au la dispoziţie şi să restabilească încrederea omenirii în posibilitatea de a asigura pacea şi colaborarea între popoare“. O acţiune duşmănoasă împotriva Egiptului — Declaraţia guvernului egiptean — CAIRO 31 (Agerpres). — La Cairo a fost dată publicităţii următoarea declaraţie a guvernului egiptean în legătură cu agresiunea Israelului: Israelul a întreprins operaţiuni mi­litare pe teritoriul egiptean, violind astfel dreptul internaţional, Carta O.N.U. şi acordul de armistiţiu. A­­ceastă acţiune a Israelului este con­siderată ca o acţiune duşmănoasă faţă de Egipt, faţă de integritatea te­ritoriului său şi de securitatea sa. De aceea, guvernul egiptean îşi re­zervă dreptul de a întreprinde orice acţiuni pe care le poate înfăptui în conformitate cu Carta O.N.U., inclu­siv dreptul la autoapărare Aceste operaţiuni au fost începu­te de Israel, în ciuda declaraţiilor au­torităţilor sale de răspundere, în care se spune că nu va fi înfăptuită nici o agresiune şi că mobilizarea forţe­lor sale armate este o măsură care urmăreşte apărarea frontierelor sale, în ciuda faptului că în declaraţia fă­cută de primul ministru al Israelului şi de ambasadorul său la Washing­ton, cu o zi înainte, Israelul şi-a luat obligaţia de a nu întreprinde acte de agresiune. S-a confirmat că toate a­­ceste declaraţii sunt o minciună vă­dită, dovedindu-se în felul acesta, aşa cum a devenit clar acum, că Israelul urmărea să înşele opinia publică mondială, în timp ce avea intenţia să săvîrşească un atac perfid împotriva Egiptului. Operaţiunile care au fost întreprin­se la 30 octombrie nu reprezintă decît o parte din seria de atacuri să­­vîrşite de Israel în ultimii ani împo­triva frontierelor egiptene şi arabe, cu scopul de a crea o situaţie de permanentă încordare şi de amenin­ţare a păcii în Orientul Mijlociu şi aceasta în ciuda faptului că Israelul a fost condamnat în repetate rînduri de către organizaţiile internaţionale. Comunicatul înaltului comandament al forţelor armate egiptene CAIRO 31 (Agerpres).­­ După cum transmite agenţia France Presse, în­­tr-un comunicat al înaltului coman­dament al forţelor armate egiptene se arată că trupele egiptene conti­nuă lichidarea ultimelor posturi îna­intate ale forţelor israeliene în regiu­nea de la sud de peninsula Sinai. Trupele israeliene au lansat cîteva a­­tacuri asupra posturilor de frontieră din regiunea El Kuseima, dar au fost respinse cu mari pierderi. Aviaţia egip­teană a intrat în acţiune împotriva for­ţelor aeriene ale Israelului. Un avion cu reacţie israelian de tip „Maystere“ a fost distrus, totalul avioanelor israe­liene doborîte ridicîndu-se la şapte. In comunicat se mai arata că forţele armatei egiptene sînt stăpîne pe situa­ţie şi că în ce priveşte Canalul de Suez nimic nu ameninţă securitatea vaselor care tranzitează prin Canal, „forţele armate egiptene sunt gata să apere în orice moment libera navigaţie pe Canalul de Suez“. * CAIRO 31 (Agerpres). — Agen­ţia France Presse retransmite o ştire a postului de radio Cairo în care înaltul comandament militar al ar­matei egiptene anunţă că „bombar­­diere grele britanice au atacat la ora 20 şi 50 de minute, simultan, oraşele Cairo, Alexandria, Port Said, Suez şi Ismailia. Bombardarea oraşului Cairo a provocat moartea a şapte persoane“. Adevărul despre agresiunea occidentală împotriva Egiptului Dovada este clară, incontestabilă. Dovada duplicităţii diplomaţiei occi­dentale care de două luni şi mai bine pregătea la adăpostul conferinţelor şi tratativelor agresiunea împotriva E­­giptului, reocuparea zonei Canalului de Suez, de unde o legitimă notărire a poporului egiptean îndepărtase prin­­tr-un act legal controlul şi stăpînirea unui trust străin. Istoria acestei agresiuni calificate este clară După reacţia violentă din primele zile, puterile occidentale şi-au moderat tonul căutînd să dea impresia că urmăresc o rezolvare pe caisa tra­tativelor. Era un gest de prudenţă faţă de indignarea unanimă a opiniei publice şi totodată o necesitate din punct de vedere militar. Guvernul beri­­tanic şi-a dat seama cu uluială că: In pofida sutelor de milioane de lire cheltuite pentru pregătirile militare, armata nu era pregătită pentru o ac­ţiune imediată. Au urmat grave disen­siuni şi o remaniere a cabinetului conservator. Apoi, febrila pregătire la adăpostul discuţiilor diplomatice. A­­celaşi lucru s-a petrecut şi în Franţa. Intre timp, adică în timpul cînd di­plomaţii occidentali se jurau că au cele mai bune intenţii faţă de Egipt, că recunosc drepturile sale suverane şi că nu vor face uz de forţă, un stat major combinat, anglo-francez, se o­­cupa de concentrarea forţelor. Trupe franceze dislocate din Algeria sau a­­duse direct din Franţa soseau în Ci­pru pentru a se alătura britanicilor. Flota se concentra la Malta şi Cipru. Alte forţe franco britanice se aglome­rau la sudul Canalului, în porturile Somaliei. Putea fi vorba de „măsuri defensive“, aşa cum pretindeau cu fal­să candoare cercurile oficiale de la Paris şi Londra? Este limpede că nu. Port­avioanele, trupele aeropurtate, u­­nităţile de comando şi infanteria ma­rină denunţau caracterul agresiv al pregătirilor. Paralel cu aceste pregătiri militare se ducea şi o campanie „psihologică“, de propagandă. A făcut vîlvă acum cîteva săptămîni la Paris demascarea afacerii cu şperţurile pe care fosta Companie a Canalului de Suez le-a împărţit presei pentru a aţîţa spiritele. Singura problemă care se punea­ pentru organizatorii agresiunii era a­­ceea a mecanismului de declanşare a intervenţiei. Problemă repede rezol­vată, fiindcă amorsa conflagraţiei fu­sese găsită. Astăzi, este clar ce­ au în­semnat desele incidente la frontierele Israelului, ca şi faptul că Franţa a livrat guvernului de la Tel Aviv a­­vioane cu reacţie de tipul ultra-mo­dern „Mystere“. De altfel, presa din Anglia şi Fran­ţa ca şi unele ziare ale finanţei a­­mericane au comis „indiscreţii“ sem­nificative în acest sens. „Dacă actu­lui de la 26 iulie—scria ziarul pari­zian „France Soir“ — nu se ripostea­ză cu forţa ne putem aştepta la tot ce este mai rău“. Adică... la pierderea celor 10 miliarde franci pe care ac­ţionarii fostei Companii îi încasau în fiecare an. Iar ziarul „Franc Tireur“ sugera cu perfidie un complot împot­­riva Egiptului scriind: „Cu multă unitate şi cu puţină fantezie. Occiden­tul ar putea realiza acest lucru...“ Bancherilor din Londra şi Paris nu le lipseşte „unitatea“ Cînd e vorba de a-şi apăra in comun beneficiile. Cit despre „fantezie“ pentru montarea u­­nor astfel de combinaţii, iată ce­ pro­punea încă cu săptămîni în urmă zia­rul „Financial Times“, oficiosul marii finanţe britanice„Dacă noi vom reacţiona prea încet, s-ar putea ca Israelul să fie determinat să se ocupe singur de Egipt înainte ca puterea a­­cestuia să crească“. (•)­ FScîndu-se ecoul unor astfel de alu­zii transparente, ziarul israelian de extremă-dreaptă „Herut“ răspundea fără înconjur : „Dafi-ne ce ne trebuie şi vom proceda la acţiune !“. Şi acţiunea s-a desfăşurat aşa cum ştim. La cîteva ore după ce trupele Israelului declanşau agresiunea Împo­triva Egiptului, guvernele de la Lon­dra şi Paris îşi manifestau „îngrijora­rea“ şi pretindeau că este cazul să intervină pentru „menţinerea păcii şi stabilităţii în această regiune". In a­­celaşi timp se anunţa că cele două gu­verne sînt hotărîte să se opună în Consiliul de Securitate oricărei mă­suri ce s-ar propune împotriva agresi­unii israeliene. In aceeaşi zi, guvernul american — ciudată coincidenţă ! — recomandă supuşilor­ Statelor Unite să părăsească în grabă regiunea Orientu­lui Apropiat, Automat, Londra şi Pa­risul adresau un ultimatum Egiptului şi Israelului cerîndu-le să-şi retragă trupele din zona Canalului de Suez, ameninţînd că la scurgerea unui răgaz de 12 ore ocupă această zonă. Fireşte, guvernul Israelului a acceptat cere­rea. Misiunea lui de amorsă a agre­siunii se sfîrşise. Fără nici o jenă, manifestînd făţiş intenţia lor, guver­nele Angliei şi Franței n-au aşteptat expirarea primului ultimatum şi au a­­nunțat că indiferent de răspunsul E­­giptului, forţele lor militare au primit ordinul să intervină. De fapt, aşa cum s-a şi recunoscut cu cinism, forţele combinate anglo-franceze se aflau în mişcare spre Egipt, încă cu o zi îna­inte. La Consiliul de Securitate al O.N.U., Anglia Şi Franţa s-au opus înscrierii pe ordinea de zi a plîngerii Egiptului împotriva agresiunii. Totuşi, problema a fost pusă în discuţie. Este interesant de observat atitudinea guvernului Statelor Unite, care, la început, se a­­răta — chipurile — indignat de a­­gresiunea israeliană şi condamna a­­meninţarea anglo-franceză. Este clar tuturor că această poziţie era în strînsă legătură cu alegerile preziden­ţiale ce vor avea loc la 6 noiembrie, alegeri la care administraţia republi­cană are tot interesul să apară în chip de „apărătoare a păcii“. Totuşi, cînd rezoluţia sovietică cerînd înceta­rea imediată a focului a fost pusă la vot, reprezentantul american s-a ab­­ţinut, în timp ce Anglia şi Franţa au uzat de dreptul de veto pentru a res­pinge rezoluţia. Aceasta este pe scurt istoria agre­siunii occidentale împotriva Egiptului. Istoria unei acţiuni în care dreptul şi morala internaţională au fost călcate în picioare în numele intereselor mari­lor trusturi, în numele colonialismu­lui. Condamnată de întreaga opinie publică agresiunea împotriva Egiptu­lui este o nouă dovadă despre cinis­mul şi perfidia imperialismului, un avertisment la vigilenţă pe care po­­poarele iubitoare de pace îl vor lua în seamă,, unindu-şi eforturile de a­­părare a ţelurilor lor . A. T. RAZVAN REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti Piata Scinteii — Tel. 7.60.10: 7.60.20: 7.60.40.­­ Secţia Scrisori: Tel. 7.74.25. Tiparul: Combinatul Poligrafic Casa Scinteîl „I. V. Stalin". Joi 1 noiembrie 1956 — nr. 2807 Preşedintele Nasser a primit pe ambasadorii Angliei şi Franţei CAIRO 31 (Agerpres). Postul de ra­dio Cairo a anunţat că la 31 octom­brie preşedintele Nasser a primit pe ambasadorul englez în Egipt şi a dec­larat că Egiptul nu poate accepta în nici un caz ultimatumul remis guver­nului egiptean de către Anglia în nu­mele său şi al Franţei, deoarece aceas­ta este o acţiune duşmănoasă şi o ştirbire a dreptului Egiptului, a onoa­­rei şi suveranităţii sale şi contravine de asemenea Cartei şi principiilor O­N­U. In timp ce Egiptul îşi apără pro­priul său teritoriu împotriva duşma­nului invadator — Israelul, — a spus Nasser, Anglia şi Franţa trec, prin acţiunile lor, de partea agresorului. Nasser a avertizat pe ambasadorul en­glez că Egiptul nu poate rămîne indi­ferent faţă de orice agresiune săvîrşi­­tă împotriva lui şi că îşi va apăra onoarea şi suveranitatea. Preşedintele Nasser a primit de ase­menea pe însărcinatul cu afaceri al Franţei în Egipt şi i-a făcut o decla­raţie similară. El a invitat apoi pe ambasadorii S.U.A., Uniunii Sovieti­ce, Iugoslaviei, Indoneziei precum şi pe însărcinatul cu afaceri al Indiei în Egipt şi i-a informat asupra situaţiei. Preşedintele Nasser a adresat preşe­dintelui S.U.A., Eisenhower, preşedin­telui Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., N. A. Bulganin, preşedinte­lui Iugoslaviei, Tito, primului mi­nistru al Indiei, Nehru, şi preşedin­telui Indoneziei, Sukarno, mesaje în această privință. Vii proteste în Camera Comunelor tra 218 moţiunea propusă de guvern prin care se hotărăşte debarcarea de trupe în zona Suezului. Discuţiile din Camera Comunelor au continuat la 31 octombrie. A luat cu­vîntul primul ministru Eden, care s-a referit „la acţiunea militară pe care urmăm s-o întreprindem“. Agenţiile de presă occidentale relatează că discursul primului ministru Eden a fost întîmpi­­nat cu ostilitate din partea membrilor*' opoziţiei. Liderul opoziţiei laburiste, Gaitskell, l-a interpelat pe Eden între-­ bîndu-l „dacă trupele franceze şi bri­­tanice au primit sau nu ordinul de a ocupa Canalul de Suez la expirarea termenului ultimatumului". In mijlocul strigătelor opoziției, care i-a cerut lui Eden să dea un răspuns precis între­bării lui Gaitskell, primul ministru a declarat că în cazul respingerii ulti-*' matumului anglo-francez „guvernul bri’*­­tanic se consideră liber să ia toate măsurile pe care le consideră nece-­ sare“. Deputatul laburist Callahan a cerut și el „în numele a 50 de milioane de englezi“ ca Eden să răspundă la în­­trebarea: „trupele engleze sînt sau nu­ angajate în luptă în Egipt?" Primul ministru Eden a declarat că „nu este dispus în nici un caz să dea amănunte Camerei Comunelor“. Agen­ţia Reuter relatează „că acest răspuns­ al lui Eden a stîrnit o furtună de pro-* teste pe băncile opoziţiei“. Numeroşi deputaţi au cerut demisia lui Eden“, „ LONDRA 31 (Agerpres).­­ In cadrul şedinţei din noaptea de 30 octombrie a Camerei Comunelor au luat cuvîntul re­prezentanţii opoziţiei laburiste care s-au declarat împotriva folosirii forţei. După ce ministrul de Externe, Lloyd, a răspuns declaraţiilor opoziţie", Camera a votat cu 270 de voturi con­ Un vot în contradicţie cu interesele naţionale ale Franţei PARIS 31 (Agerpres). •— La înapo­­ierea sa de la Londra, Guy Mol­let, preşedintele Consiliului de Miniştri, ai făcut la 30 octombrie în Adunarea Na-­­ţională o declaraţie în care a comuni­cat deputaţilor rezultatele tratativelor dintre miniştrii francezi şi englezi. El ai anunţat hotărîrea de a trimite trupei engleze şi franceze în zona Canalului de Suez. La cererea deputaţilor, declaraţia lui Guy Mollet s-a dezbătut în şedinţa de­ noapte a Adunării Naţionale. Reprezen-t tanţii grupărilor de dreapta au apro­ f bat acţiunile guvernului dedîndu-se la­ atacuri grosolane împotriva Egiptului* Grupul parlamentar al Partidului so­cialist a prezentat un proiect de rezo-­ luţ­ie care exprimă încrederea în gu­­­vern şi aprobă politica sa. Această re­­zoluţie a fost pusă la vot şi aprobată cu 368 voturi, contra 182. Pentru rezo­luţie au votat socialiştii şi reprezen­tanţii grupărilor parlamentare de dreapta. Comuniştii, membrii Uniunii republicanilor progresişti, precum şi alţi deputaţi au votat contra­ 15 deput­­aţi inclusiv 11 radicali printre care Mendes France, s-au abținut de la vot* 31 de deputaţi nu au luat parte la vot* STAS - 3452 - 52

Next