Munca, aprilie 1957 (Anul 13, nr. 2935-2959)

1957-04-02 / nr. 2935

Pag. 2 a unele manifestaţii sportive Interviu cu primăvara A­m găsit-o un picaţ supă­rată, fiindcă tocmai avu­sese un mic diferend cu Institutul Meteorologic. S-a ară­tat totuşi dispusă să ne acorde un scurt interviu. „Vă rog Insă să nu mai spuneţi despre mine că-s suavă şi cochetă . nn toate reportajele se spune despre mine acest lucru I" l-am promis so­lemn, punînd-o apoi In cunoştin­ţă de cauză asupra rostului in­terviului — Aşadar, despre fotbal e vorba — incepu ea. Ţin să spun din capul locului că mă simt fla­tată pentru că o competiţie a fost înzestrată cu o cupă ce-mi poartă numele. Nu-i vorba. Intre mine și fotbal există o oarecare asemănare. — Adică ? — Foarte simplu. Ctnd un meci e bun, se spune că „încăl­zeşte" pe oameni. — Dar sint şi meciuri de slabă factură... — Ei, sunt Şl Zile urb­e de pri­măvară. Urez însă acestei com­petiţii să fie în întregime... pri­măvăratecă. Poate să și plouă... însă cu goluri. In schimb, să fie ----------­secată totală de faulturi și deci­zii greșite. — Cîteva cuvinte pentru spec­tatori ? — Celor din tribună le doresc spectacole fotbalistice cit mai frumoase , insă ei să nu se dea... în spectacol. — Arbitrilor ? — Arbitrilor le urez să fluiere ei, dar să nu­­le fluieraţi de cistil. Cu aceasta, ne-am despărţit de interlocutoarea noastră, pro­­punîndu-ne insă s-o revedem, ori de cite ori „Cupa Primăverii'’ va căpăta aspecte... tomnatice. Un original record Comisia centrală de atletism a luat frumoasa iniţiativă de a organiza la sfîrşitul săptămînii trecute, în Bucu­reşti şi în alte oraşe din ţară, com­petiţii de sprint şi aruncări. Puţinii spectatori prezenţi duminică dimineaţă pe Stadionul Tineretului au avut însă surpriza de a asista şi la o Cursă de fond , în afara programului! Neîngrijindu-se din timp de procu­rarea materialelor, organizatorii s-au trezit, cu puţin înainte de ora începerii concursului, ca le lipsesc suliţele pen­tru bărbaţi. Disperaţi­­e: au luat... startul (împreună cu personalul de ser­viciu al stadionului)­intr-o cursă de maraton în căutarea unei suliţe sal­vatoare. Străduinţele acestora au fă­cut pe un spectator mai şugubăţ să dea o altă soluţie. ..De ce vă mai osteniţi să căutaţi o suliţă pentru băr­baţi ? Mai bine cereţi concurenţilor să arunce cu mîna stingă su­itele Pen­tru femei (care sînt mai uşoare).“ Ce s-ar fi întîmplat în acest caz însă dacă printre concurenţi s-ar fi găsit unul care de obicei aruncă cu mîna stingă ? Ar fi stabilit, probabil, un nou record mondial. Pînă la rea­lizarea impresionantei cifre am asistat însă la un nou record... de neglijenţă din partea organizatorilor. Să nu credeţi că cei pe care (in acest clişeu) i vedeţi sărind gar­dul, încearcă să intre pe stadionul „Griviţa Roşie" din Parcul Copi­lului ! Acest aspect este luat la ieşire după meciul de rugbi C.C.A.­­Locomotiva Numai că mulţi au întrebuinţat acelaşi mijloc ca la intrare: „ Puterea obişnuinţei, a doua natură ” ­-am înt­âlnit în tribune Vă prezentăm mai jos cîteva „figuri“ de spectatori în care sun­tem­ siguri că veţi re­cunoaşte pe mulţi din vecinii dumneavoastră la manifestaţiile spor­tive „CONSECVENTUL“ (Urmărit în timpul des­făşurării meciului Pro­gresul-Bucureşti — Fla­căra-Ploeşti). Minutul 5 : „Is gro­zavi „găzarii“! Am spus-o şi azi dimineaţă la „Pronosport“. Ii fac praf pe coechipierii lui „Bujor al 12-lea“ Minutul 25: „Pro­gresul e o echipă mare Am spus-o din totdea­una. Minutul 75: „Flacă­ra are jucători care nu se demoralizează cu una, cu două Aţi vă­zut ce gol a tras ? E­­galarea pluteşte un aer* La terminarea jocu­lui : „Slabe echipe, dom’le. Am zis şi re­pet că numai Locomo­tiva e o echipă mare“ „IMPARŢIALUL“.­­Urmărit in timpul des­făşurării meciului C.C.A. — Ştiinţa—Timişoara, în care jucătorii V. Za­­voda şi Boroş au avut cîteva ciocniri de opi­nie la... picioare). Cind Zavoda il faul­tează pe Boroş : „Huo ! Huo ! De trei ori huo ! Unde ne găsim, în Te­xas ? Afară cu el!...“ Cînd Boroş îl faul­tează pe Zavoda : Bravo ! Aşa-i trebuie, bine i-a făcut. Se face că-i lovit. Boroş e bă­iat delicat, nu loveşte adversarul. Arbitrul ăsta e un chior !“ La o nouă ciocnire când ambii jucători cad jos: „Nu se mai poate în felul acesta. Ne dis­truge „naţionala“ !“ Un vecin curios : Za­voda e selecţionat ? „Imparţialul“: „Se cunoaşte că vii pentru ■ prima oară pe un­ teren. Boroş e senator de drept ! Ai văzut un meci să jucăm fără ex­­trem-stînga ? Uite cum aleargă...“ „ATOTŞTIUTORUL“: „Vedeţi cum înghesuie jocul pe tripletă, în loc să deschidă aripile... Dă la Bădulescu! La Bădulescu ! Iar au gre­şit... au trimis la Ta­­barcea ! Centrează Oar­­dă, centrează! Aţi vă­zut cum ţine mingea în loc s-o paseze... (îşi a­­prinde o ţigară în timp ce Oaidă marchează gol)­, aşa nu se mai poate înscrie... ...e gol ?! Maroşi e de vină că n-a fost a­­tent. OMUL DE PIATRA: Cu ţigara veşnic aprin­să în colţul gurii, pri­veşte absent la mulţi­mea multicoloră din tri­bune. Nu se agită, nu se impacientează. Toa­te îl lasă indiferent și rece. Doar din cînd tn cînd rostește mai mult pentru sine : — Ei, că greu mai trece timpul! P S. Cei care au în­­tîlnit la stadion un astfel de spectator, sint rugafi a ni-l prezenta și nouă pentru a-l între­gi... portretul. Perdele de fum Cine nu ştie că Floreasca este cea mai mare sală de sport ? Ea găzduieşte marile intîlniri sportive, de la campionatele mon­diale de tenis de masă şi pînă la reuniu­nea de box de simbătă seara Şi de a­­ceastă dată sala strălucea de curăţenie şi — cu ajutorul instalaţiilor speciale — ae­rul era proaspăt şi curat. Luminile de neon s-au mistuit deodată şi tribunele s-au cufundat în întuneric. Numai ringul era scăldat în lumina unui bec de 500 de lu­mini. În întunericul din tribune au început să se vadă străluciri de licurici ca într-o mi­nunată noapte de vară. Pe ring se înfrun­tau Ştefan Văcaru de la Dinamo şi talen­tatul şi tînărul pugilist Ion Militaru de la Voinţa. Dar pe măsură ce lupta în ring se îndîrjea s-a petrecut minunea: „licuri­cii“ au început să fumege mnălţind fuioare subţiri, alburii. Ştefan Văcaru, mult mai rutinat, „punc­tează“ tot mai insistent, acumulînd o fru­moasă zestre de puncte. ...Ne aflăm la cea de a treia repriză a acestei întilniri. Tînărul Militaru pare de­pășit. Dar nu-i mai putem zări pe cei doi boxeri. Fuioarele alburii s-au transformat în niște veritabile perdele de fum. Ringul de abea se mai contura în obscura ima­gine a sălii. Deodată, răsună în Întuneri­cul şi fumul sălii zgomotoase aplauze. Am bănuit că meciul se terminase şi în... gînd îl şi felicitam pe Ştefan Văcaru. Vocea crainicului ne-a întrerupt însă şi­rul... felicitărilor: „învingător: Ion Mili­tar de la Voinţa“. In tribune stupoare şi mai ales... fum! Vasăzică Militaru „remon­­tase", dar nimeni nu mai zărise ringul prin perdeaua de fum. Ce ţi-i şi cu poznaşii „licurici“ pe care de abia la ieşirea din sală i-am identifi­cat In... mucurile de ţigări care zăceau cu duiumul pe jos ! Meci la... domiciliu Prietenului meu, Manolică, nu-i place fotbalul. „Cum se poate — spu­ne el — să-ţi pierzi cumpătul in faţa unei mingi care saltă fără rost de colo pînă colo ?" Manolică insă are prieteni. Şi, Intimplarea face ca toţi amicii lui Manolică să iubească cu pasiune fotbalul. Dar Manolică şi-a luat televizor. Din acest moment el a încetat de a mai fi un simplu „Manolică" şi prie­tenii lui s-au înmulţit pe nesimţite. In special, joi, simbătă şi duminică (ctnd staţia de televiziune va emite zilnic, prietenii vor fi şi mai nume­roşi). Cînd Manolică a aflat că la televiziune se va emite meciul de fot­bal C.C.A. — Ştiinţa Timişoara, a avut o stringere de inimă. Se pare că şi soţia a avut o stringere de inimă, fiindcă nici ei nu-i place fotbalul. Nu­mai „mama mare" (Manolică are şi o bunică) şi-a păstrat calmul, fiindcă dinsa nu vede prea bine, aşa că-i este indiferent programul. Duminică, in jurul orei 16.30. In timp ce Manolică îşi făcea siesta, un zgomot infernal se auzi în faţa uşii. Avu o presimţire funestă, astfel că, ducind degetul la­­buze pentru a im­pune o linişte totală familiei, se duse tiptil la uşa şi se uită pe gaura cheii Ochiul său drept se intilni cu un alt ochi, aflat în cealaltă parte a uşii. Fiindcă era un ochi saşiu, il identi­fică ca fiind al amicului său Tache. „Cucul" rosti­ Tache şăgalnic. „Te-am văzut s oţule". „Oţul" deschise uşa şi în casă năvăli o cohortă de oameni de toate virstele, cunoscuţi şi necunos­cuţi. „Ţi-am făcut o surpriză, Mano­lică“ — rosti Tache vesel. Apoi, că­tre intruşi: „Băieţi, pe locuri". Intr-o clipă băieţii“, între 30 şi 60 de ani, ocupară scaunele, masa de sufrage­rie, dulapul şi etajera pentru cărţi. „Veniţi şi voi — rosti amabil amicul Tache către familia lui Manolică — ne înghesuim şi vă facem loc; ce vrei, aşa-i la meci! „Manolică şi soţia sa, amîndoi de o paliditate cadaverică, se prăbuşiră pe un sfert de scaun, oferit cu politeţe de un domn gras. Cu aceeaşi politeţe, domnul cel gras le oferi seminţe. Pe jumătate leşina­tă, nevasta lui Manolică observă dex­teritatea cu care domnul cel gras or­namenta tapetul de pe pereţi cu coaja seminţelor. . începu meciul. Domnul cel gras re­nunţă la seminţe. In favoarea alune­lor, Tache răcnea la fiecare fază, alt amic începu să clefăie un sand­vici, scuturind delicat firimiturile în vaza cu flori, apoi luă vaza şi o de­şertă în capul lui Manolică. Meciul îşi înteţea alura. O fază clară de gol... Mingea se plimbă prin faţa porţii goale... un şut formidabil... şi bibe­loul de porţelan de pe etajeră, suve­nir din Slănicul Moldovei, se făcu ţăndări. înaintaşul de la C.C.A. gre­şise ţinta, dar Tache In schimb tră­sese cu cotul in plin. „Formidabil ! rosti domnul cel gras, dindu-i lui Manolică un pumn amical in plex. Ai văzut ce fază ?" Da, Manolică vedea limpede faza. „Frumuşel meci — spuse cunos­cător Tache — după terminarea emi­siunii. Cam slab totuşi din punct de vedere tehnic“... „Eu n-am nici o vină !” bn­gui Manolică in neştire. A doua zi, consiliul de familie prezidat de Manolică hotărî in unanimitate de voturi ca la viitoa­rele meciuri să-și cumpere bilele. Costau totuşi mai ieftin dec­i mo­bila, suvenirurile și vazele cu flori ! ★ INSTANTANE­E... Progresul Bucureşti a marcat Energiei Ploeşti şase goluri şi a primit numai unul. O partidă foarte slabă a făcut la C.C.A. Constantin şi Zavoda I, portarul Progresului : — Azi ■ adevărat... mîndru ! Dar să na viitoare ! ZAVODA I : — Ţin-te bine Constan­tine căci de pe tuşă ne pîndesc locurile Bakossy şi Costea ! MUNKA Proverbe • APROPIE-TE CRING, DEPAR­­TEAZA-TE CIMP... ...doresc probabil unii înfaintaşi lip­siţi de precizie în şat, care vor să pro­pună firului de specialitate ca poarta să fie pusă... pe rotile ! • NU ADUCE ANUL, CE ADUCE CEASUL... ...în ceea ce priveşte comportarea ci­vilizată a spectatorilor la stadion, re­marcată în ceasurile, după-amiezii de duminică , sperăm că va continua­, tot anul. • MAI MIC... BINE CEVA DECIT NU­...pot spune doar acei ce reușesc la învălmășeala din jurul insuficientelor cișmele de pe stadionul .,23 August“ „să apuce“ o gură de apă , sau cei care vrînd să cumpere suc, ţigări sau senvişuri (pe care de obicei O.C.L. le asigură la mai multe bufete) dumi­nică n-au găsit decit covrigi. REZULTATE... REZULTATE FOTBAL La Oradea în faţa a peste 12.000 de spectatori a avut loc întîlnirea între echipele Progresul Oradea şi Makedo­­nikos (Salonic). Jocul a fost de bună factură tehnică şi a luat sfîrşit cu un rezultat de egalitate 1—1. „CUPA PRIMĂVERII" (Seria I-a) Ştiinţa Timişoara—C.C.A 2—1 . Progre­sul Bucureşti—Energia Flacăra Ploeşti 6—1 i Recolta Tg. Mureş—Dinamo Ora­şul Stalin 1—1. (Seria II-a). Flamura Roşie Arad — Dinamo Bucureşti 1—0 j Energia Steagul Roşu—Minerul Petro­şani 2—1. RUGUl C.C.A.—Locomotiva Griviţa Regie 8—3 s Dinamo Bucureşti—Energia Repu­blica 21—3 ; Energia I.S.P.—Energia Pe­troşani 51—6 . Locomotiva P.T.T.—Pro­gresul F. B. 3—0 ; Energia D.G.S.M. Ploeşti—Ştiinţa Institutul Mine 6—0. VOLEI Masculin : Locomotiva Bucureşti — Dinamo Bucureşti 3—2 C.C.A.—Ştiinţa Timişoara 3—0 ? Ştiinţa Iaşi — Ştiinţa Arad 3—2 ; Energia Oraşul Stalin—Şti­inţa Cluj 3—1. Feminin : Flamura Roşie Cluj—Progresul C.P.C.S. 3—0 ; Dinamo Bucureşti—Energia Bucureşti 3—0 ; Şti­inţa I.C.F.—Progresul Alba Iulia 3—1 ; Locomotiva Bucureşti — Voinţa Oraşul Stalin 3—0 ; Voinţa Sibiu — Progresul Cluj 3—0. HALTERE Simbătă și duminică au avut loc la Constanta întrecerile pentru desemnarea campionilor republicani la haltere. 7 re­corduri noi şi 3 recorduri egalate au fost obtinute cu acest prlej. LAZAR BOROGA campionul categoriei mijlocii a îmbunătățit 4 recorduri : 377,5 kilo­grame la total 117,5 kg la împins, 112,5 kg la smuls şi 147,5 kg la aruncat. SILVIU CAZAN a îmbunătăţit două recorduri la categoria grea : 127,5 kg la smuls iar la total 425 kg. La cate­goria uşoară IONESCU ISIOS a îmbună­tăţit recordul la total : 327,5 kg. ILIE BENCIU a egalat două recorduri la cate­goria mijlocie : 350 la total și 115 la impins. NELU SEGAL la categoria ușoară a egalat recordul la smuls : 100 kg. CRONICA FILMULUI „Rîpa dracului Eroii noului film românesc „Rîpa dracului“ sînt muncitori forestieri din muniţii Moldovei. Adine cunoscă­tor al naturii şi obiceiurilor de prin partea locului, scriitorul Dragoş Vi­­col, laureat al Premiului de Stat, a redat în scenariul său doar un crîim­­pei din viaţa tăietorilor de pădure, suficient de cuprinzător însă pentru a putea înfăţişa caracterele acestor oa­meni aspri dar dîrji, munca lor grea şi plină de primejdii, sentimentele lor frumoase şi puternice. Pitorescul locu­rilor unde se desfăşoară acţiunea, ca şi condiţiile de multe ori dramatice în care oamenii muncesc şi trăiesc, ar fi putut foarte lesne determina pe scenarist să construiască un scenariu plin de elemente senzaţionale, de mo­mente „tari“ sau de întîmplări zgu­duitoare. De aceea, simplitatea ac­ţiunii acestui film, folosirea în cea mai mare parte numai a acelor elemente care sunt absolut verosimile şi deci convingătoare, constituie principalele calităţi ale scenariului şi^ ale filmului. Spectatorul îşi dă seamă,­­ de pildă, că tăierea pădurii de la „Rîpa dracu­lui“ este grea şi periculoasă dar nu „unică“ şi nici „senzaţională“, că dezlegarea unei „Închisori“ de buş­teni este primejdioasă, însă curentă în munca tăietorilor de lemne, sau că lupta lor cu natura dezlănţuită este aproape neîntreruptă. Tocmai această impresie de firesc şi aproape cotidian, de măreţie provenită din simplitatea vieţii de toate zilele, stîrnesc în spec­­tatori admiraţia şi stima pentru miile de oameni care valorifică, prin munca lor, una din cele mai de seamă bogăţii ale ţării. Acţiunea se desfăşoară în jurul construirii unui baraj care necesită tăierea unei porţiuni de pădure situa­tă într-un loc deosebit de periculos: Rîpa dracului. Aici muncesc tăietorul Florinte Damian şi şeful de sector Tudor Badale, care iubesc amîndoi pe Anica, o fată frumoasă, fugită de a­­casă în ziua nunţii şi venită aici să înveţe meseria de motorist. Filmul „Rîpa dracului“ nu izbuteşte încă să înfăţişeze la înălţimea cuve­nită munca şi viaţa oamenilor din zilele noastre, dar este o încercare nu lipsită de calităţi făcută pe acest drum, în străbaterea căruia cineaştii noştri vor înregistra fără îndoială multe succese, ca şi inevitabile insuc­cese. Dacă creatorii filmului ar fi folosit un sistem des întîlnit în filmele ita­liene, acela de a împărţi acţiunea în „primo tempo“ şi „secondo tempo“, s-ar putea spune simplu : prima parte este foarte bine realizată, dar intensi­tatea celei de-a doua, în loc să creas­că scade considerabil iar tot ceea ce prima parte expune clar şi convingă­tor, se încîlceşte nejustificat în ulti­ma. Partea expozitivă, în care-i cu­noaştem pe eroi, locurile unde se va petrece acţiunea şi, intr-un anumit fel, mobilul dezlănţuirii conflictului, este realizată printr-o folosire judi­cioasă a mijloacelor cinematografice, prin elemente artistice care vădesc la regizorul Jea­n Mihail un dezvoltat simţ al măsurii, imaginaţie şi o rod­nică colaborare cu operatorii Ion Cos­­ma şi Wilfried Ott, îndeosebi în ce priveşte compoziţia cadrelor, iar a­­cestora din urmă le revine şi meritul găsirii unor interesante unghiuri de filmare, mai ales în scenele de la Rîpa dracului, din sala cantinei sau de la nunta din sat. O deficienţă care începe să se facă simţită încă din această primă parte a filmului, pentru ca apoi să apară şi mai evidentă, este legătură nu tot­deauna logică şi firească între sec­venţe. Exemplul cel mai concludent este trecerea de la scena plecării lui Florinte Damian de la brigadă, la in­­termezzo-ul liric dintre Tudor şi Anica pe malul apei în pădure, care apare în vădit contrast cu starea de spirit a eroilor, cu sentimentele ce-i animă în acele momente de mare încordare. Situaţia nefirească pentru un film, respectiv decalajul evident dintre pri­ma lui parte şi cea de-a doua, pro­vine, credem, mai ales din realizarea regizorală insuficient de clară, a două momente „cheie“ în desfăşura­rea acţiunii. Cînd asprul şi polţu­rosul Florinte Damian află că motorista Anica, pe care o iubea cu o pasiune pe măsura firii lui tumultuoase, este iubita prie­tenului său Tudor Badale, şeful de sector, pleacă din brigadă şi lasă tre­burile baltă. Această hotărîre a lui determină o precipitare a evenimente­lor şi are un rol important în acţiu­ne. Regizorul rezolvă acest moment cu o nepermisă superficialitate. Flo­­riinte are un schimb violent de cuvinte cu Tudor Badale, îşi pune haina pe umăr şi se înfundă în pădure. In clipa imediat următoare, fără ca nimic să ne fi făcut să înţelegem că pleca­rea lui Florinte nu este o supărare trecătoare, ci de fapt renunţarea la conducerea brigăzii. Badale şi munci­torii aleg cu o graba cu totul nejus­­tificată un nou şef de brigadă. Pre­cipitarea nefirească a acestor două momente imprimă scenei o amprentă de „făcut“, de „artificial“ şi de aceea este neclară și neconvingătoare. Un alt moment important este dezlega­rea „închisorii“ de buşteni pricinuită de furtuna. Considerăm că o anu­mită concesie făcută aici de scena­rist regizorului (evidentă prin compa­rarea filmului cu scenariul iniţial publicat la E.S.P.L.A.) nu este deloc în avantajul filmului. S-ar părea că prin plasarea „închisorii“ de buşteni pe cursul apei în loc de coasta mun­telui (cum era în scenariu) regizorul a urmărit doar evitarea unor greutăţi de ordin tehnic. Schimbarea a atras însă după sine o serie de modificări. In loc să fie suficientă dezlegarea buştenilor prin acţiunea curajoasă a unui om, a fost necesară aruncarea în aer a „închisorii“ cu ajutorul explo­zibilului. In aparenţă schimbarea pare lipsită de importanţă. Printr-o anali­ză mai adîncă se vede însă lesne că ea determină un echilibru nejust între personaje şi caractere şi periclitează implicit ideea filmului Florinte şi Tu­dor Radale sunt doi oameni care se înfruntă crîncen la un moment dat. Primul este încă prea mult stăpinit de pasiunile sale şi uită de interesul general. Al doilea este mult mai do­mol, dar capabil de curaj şi tărie neo­bişnuită. In forma iniţială a scena­riului se dovedea superioritatea mo­rală a comunistului gata oricînd să-şi primejduiască chiar viaţa pentru sal­varea barajului şi prin actul de ero­ism pe care Badale îl face cu acest prilej. Cu totul altfel s-ar fi realizat echilibrul dintre aceste două persona­je dacă îngrămădirea buştenilor ar fi fost pe coastă şi dezlegarea „închiso­rii“ ar fi constituit deci un adevărat act de eroism. N-am fi insistat poate atît asupra acestor deficienţe ale regiei, dacă prin excelenta realizare a primei părţi a filmului regizorul Jean Mihail nu ne-ar fi dovedit că poate face mult mai mult. Aceeaşi inconsecvenţă se remarcă şi în munca cu actorii: Tom­a Dimitriu în Florinte Damian, Ştefan Ciubotă­­raşu în Manolache, Titus Laipteş în Bălţat şi C. Ramadan în moş Biga, au realizat personaje autentice, reu­şind să scoată în evidenţă complexi­tatea unor stări sufleteşti printr-o expresie adecvată şi prin mişcări fi­reşti în cadru. Păcat însă că într-o creaţie cu totul remarcabilă cum este cea a artistului emerit Tom­a Dimi­triu, există unele momente de „poză“ nelalocul ei, de grandilocvenţă im­proprie personajului, lucruri pe care, sezisîndu-le regia le-ar fi putut evita cu uşurinţă. Interpreţii celor doi eroi principali, N. Mavrodin (Tudor Ba­dale şi Dana Comnea (Anica), care de multe ori se mişcă strngaci în faţa aparatului de filmat şi nu găsesc tot­deauna tonul cel mai potrivit în ros­tirea replicilor, ar fi trebuit îndrumaţi cu mai multă atenţie de regizor, ţi­­nînd seama de experienţa lor destul de redusă în materie de film. Operatorii Ion­ Confilă şi Wilfried Ott ne oferă imagini pline de farmec şi dramatism, îndeosebi în scenele care se petrec în pădure, ca şi cîteva prim-planuri reuşite. Ar fi fost de dorit poate o şi mai largă folosire a minunatelor peisaje, pe care locul ac­ţiunii le oferea din plin, ca şi găsirea unui joc care să justifice în mai mare măsură numele de „Rîpa dracului“. Nu vom încheia cu obişnuitul „este un început promiţător“, fiindcă nu mai poate fi vorba de un în­ceput. Trebuie reţinut însă faptul că acest film dovedeşte unele calităţi de scenarist la scriitorul Dragoş Vicol, şi posibilităţi, pe care le-am dori mai mult folosite, la regizorul Jean Mihail. LUCIA BOGDAN U In clişeu , o scenă din film. Marti 2 aprilie 1957—nr. 2935 „Fiecare produs, la un preţ de cost cît mai scăzut“ FAPTE DÎnTnTrECEREA UNUI COLECTIV TÎNĂR — ...„Obiectivul întrecerii este pre­cis ! — va lămuri preşedintele comi­tetului de întreprindere, în timp ce intram în marea hală de fabricaţie a fabricii de radiatoare din Oraşul­­Sta­lin in consfătuirile noastre, ale comi­tetului cu conducerea administrativă, am luat în discuţie faptul că la noi stau nefolosite mari rezerve interne care ar putea contribui atît la spo­rirea productivităţii muncii, cit şi, în special, la reducerea consumurilor specifice de materii prime şi mate­riale auxiliare Pe baza aceasta, co­­mitetul a stabilit ca primul obiectiv în întrecerea socialistă să fie lupta pentru cît mai multe economii. Acest obiectiv, de altfel, corespunde şi cu iniţiativa metalurgiştilor de la uzinele „I. C. Frimu“-Sinaia, iniţia­tivă pe care colectivul fabricii noastre şi-a însuşit-o, angajîndu-se să reducă cu 180000 lei cheltuielile de produc­ţie pe anul 1957". I­ată-ne im­secţia de asamblare. Aici lucrează mulţi oameni cu o inaltă calificare. Şi dacă ar fi să-i enumăr, n-aş începe de­cit cu Constantin Drăgănescu, care atît prin munca lui profesională, cît şi prin activitatea sa obş­tească s-a făcut foarte apreciat de colectiv. Este un tînăr simpatic, plin de viaţă, şi cunoaşte toate meseriile ce se practică în secţie. Acum lucrea­ză la înrămarea radiatoarelor şi este în întrecere cu un alt muncitor de la „băile de presiune“. Cu toate că la o­­peraţia pe care o execută consumul specific de cositor nu-i prea... darnic, totuşi, mintea ageră a acestui tînăr, a descoperit că dacă pasuieşte bine rama de prindere, înainte de cositori­­re, consumul de cositor poate fi redus şi mai mult. Gheorghe Onut­, un alt muncitor, tot atît de destoinic ca şi Drăgănescu, a făcut în acest scop un dispozitiv simplu, dar ingenios. Cu ajutorul lui, Drăgănescu pasuieşte a­­proape automat ramele şi apoi cosi­toreşte. — Simplu, nu ? — mă întreabă el şi în ochi îi desluşesc o lucire de bucu­rie uşor explicabilă. In felul acesta, tînărul Drăgănescu cositoreşte cu o singură vergea de co­sitor, patru rame în loc de trei. Şi cum zilnic el realizează două norme la operaţia respectivă, economia re­zultată este de 5 vergele de cositor. Maistrul secţiei, tovarăşul Ioan Cam­­bera, mă informează că, cu cositorul economisit de Drăgănescu în luna fe­bruarie s-au putut înrăma circa 500 de radiatoare. Ar fi greşit însă să se creadă­­ că în această secţie, Constantin Drăgă­nescu este singurul fruntaş ! In între­cerea celor de aici pentru economisi­rea cositorului sunt şi alţi fruntaşi. Mi-am notat numai cîţiva : Hans Bat­­schi — cel mai bătrîn dintre toţi şi cel mai vechi în meserie — Wili Va­leriu, de la trrasa de lipit, Nicolae Şe­­redai, de la masa de asamblare. Cele mai mari economii de cositor se fac însă la linia de radiatoare pen­tru tractor, şi asta am aflat-o de la însuşi maistrul liniei, tovarăşul Ot­to Stopf — om în vîrstă, dar, (după cîte am aflat mai tirziu) unul dintre cei mai buni şi pricepuţi organizatori şi conducători ai producţieii. Aici s-au economisit irr februarie peste 150 kg de cositor pur şi circa 1.000 kg de plumb , realizări care au contribuit din plin la reducerea cheltuielilor de fabricaţie pe primele două luni ale a­­nului. I­n întrecerea pe care o des­făşoară colectivul în cinstea zilei de 1 Mai, inovatorii rezolvă importante probleme-cheie ale producţiei. Muncitorii inova­tori Gh. Furnică şi Gh. Mureşanu, de exemplu, constatînd cît de greoi şi imperfect se execută operaţia de în­cheiere a celulelor de radiator, au pus la punct un dispozitiv care mecanizea­­ză aproape complet această operaţie. De cîteva zile, dispozitivul lor a in­trat în funcţiune şi dă rezultate foar­te bune, ajutîndu-i să-şi depăşească cu mult angajamentele luate în cin­stea zilei de 1 Mai­­Un alt colectiv de muncitori şi tehnicieni a perfecţionat maşina de ondulat banda de alamă, datorită cărui fapt productivitatea muncii la această operaţie creşte cu 100 la sută, şi — ceea ce este mai important­ — consumul de bandă de alamă se reduce cu 1 kg la fiecare radiator auto. Cea mai de seamă realizare în do­meniul inovaţiilor însă, aparţine co­lectivului format din Ion Bucşenescu, directorul fabricii, ing. Marcel Nico­­lau, maistrul Derji Arpad şi muncito­rul Gh. Mureşan. Acest colectiv a con­fecţionat toate dispozitivele necesare fabricării termostatelor­­ mici apara­te, extrem de utile pentru prelungirea vieţii motoarelor, şi care pînă nu de mult se procurau din străinătate. Cu ajutorul acestor dispozitive, pînă în prezent s-au fabricat cîteva mii de termostate, care supuse la diferite pro­be s-au comportat neașteptat de bine. Dornic să aflu cît mai multe a­­mănunte despre această importantă realizare, au. ..descoperit“ un lucru ne­plăcut : uzinele .Metrom“ din locali­tate livrează tuburile necesare confec­ţionării­­burdufurilor de termostat din şarje de proastă calitate , la un preţ de cost, exagerat (­ 14 lei bucata). —A NU odată — ne spune tovarăşul Ion Bucşenescu — s-a întîmplat ca a­­ceste tuburi să nu reziste nici la pre­siuni de 5—6 atmosfere, ducind ast­fel la rebutarea lor în proporţie chiar de 70 la sută... S-ar putea trage unele concluzii pe marginea acestei „descoperiri“, dar parcă tot mai bine ar fi să lăsăm con­ducerea uzinelor „Metrom“ să le tra­gă singură... S­ocot de cuviinţă să închei reportajul de la fabrica de ra­diatoare din Oraşul Stalin — cea mai tînără fabrică din industria construcţiilor de maşini din ţara noas­tră — cu o ultimă însemnare intere­santă : într-o singură lună colectivul de muncă de aici a realizat peste plan 100 radiatoare pentru autocamioane tip „Steagul Roşu“, 345 elemente ra­diatoare pentru motorul ,,23 August" şi 24.380 elemenţi pentru radiatoarele motoarelor de tractor R.D. Prin ra­ţionalizarea consumurilor specifice, greutatea radiatorului pentru autoca­mionul „Steagul Roşu" a fost redu­să cu 6 kg. L. VOICULESCU corespondentul ziarului „Munca“ pentru regiunea Stalin ! NOTA Cît costă 4 becuri? întrebarea asta mi-a pus-o u­n simplu sondor. Şi m-am mirat. Cum adică ? 4 becuri ca cele pe care mi le arătase costau cel mult 30 de lei. Preţ obişnuit. Sondorul insă a prins să zimbească subţire. De ce? . ...Pompele sondelor se auzeau stinse, singuratice in seară. Pe dea­lul Hiresei, la sonda 721, pompa tăcuse insă Se stricase. Trebuia schimbată. La sondă venise echi­pa de intervenţie. Se inserase. în­tunecimile cuprindeau împrejurimi­le. Era ora 6 dirt seară. — Ne-ar trebui nişte becuri. — Avem... Şi brigadierul aprinse două becuri. — Cam puţină lumină. Parcă n-ai şti că ne trebuiesc cel puţin 4 becuri... — Or fi trebuind. Dar de unde ? Cine ni le dă ? Necazul cu prea puţine becuri dura de 3 luni In schela Boldeşti­­lor. Cite 4 becuri trebuie la fiecare turlă unde se lucrează noaptea. Insă la magazie, in ultima vreme, au fost aduse doar 20 de becuri pentru 8 echipe de intervenţie. In­­ţelegind prost economiile, adminis­trativul nu aprovizionase maga­zia cu becurile trebuincioase. Şi echipele de intervenţie, după soco­teala administraţiei economicoase, trebuiau să lucreze la lumină sla­bă. Asta însemna randament scă­zut şi uneori, chiar accidente. Căci la întuneric membrii echipei puteau oricind să scape în puţ o cheie, o bucată de fier etc. ceea ce ar fi dus mai tirziu la mari cheltuieli pentru repunerea în funcţiune a sondei înfundate. Membrii echipe­lor de intervenţie îşi dau seama în asta şi de aceea, ori lucrează încet, mărind timpul de lucru cu 20—­ la sută, ori pornesc la o adevărată vinătoare de becuri. Şi timpul tre­ce deja a trecut timpul şi la sonda 721. — Ce facem măi băieţi, e aproa­pe miezul nopţii şi încă nu avem becuri. —­ Ne vin acum... A plecat bri­gadierul după ele. La ora 12 noaptea, echipa de in­tervenţie abia a pornit la lucru. Pierduse 6 ore de pomană. 6 ore intirziere înseamnă 3 tone de ţiţei scoase mai puţin. Şi as­ta de ce ? Pentru că echipa de intervenţie de la sonda 721 n-a avut la timp 4 becuri. — Ei, m-a întrebat prietenul sondor, poţi să-mi spui acum cit costă 4 becuri ? M. COLESIU

Next