Munca, august 1957 (Anul 13, nr. 3037-3061)

1957-08-01 / nr. 3037

Pag. 2-a Controlul obştesc în acţiune INOPINAT ! In oraşul Iaşi s-a desfăşurat cu fuiult succes un rodnic control obştesc asupra activităţii unităţilor comercia­le din localitate. Brigăzile de control obştesc, formate din organe de stat şi controlori obşteşti au desfăşurat o ac­tivitate bogată. Multe şi grave nea­junsuri au fost depistate în unităţile Trustului de Alimentaţie Publică Lo­cală (director Apetrei Constantin).­­Spre cunoştinţă, redăm mai jos cîteva aspecte care nu fac cinste celor puşi să conducă şi să supravegheze acest sector în localitate. Nu-l cunoaşteţi?... ! Păcat. E o lipsă mare. Ristici Ioan nu e un oricine. El e gestiona­rul laboratorului preparatelor reci al T.A.P.L. Face el ce face, treaba mer­ge şi conducerea trustului e mulţu­­mită. Cit despre cei ce consumă pre­paratele laboratorului, lui Ristici prea puţin îi pasă de ei. ...In dimineaţa aceea gestionarul la­boratorului venise posomorit. Un vis rău îl necăjise toată noaptea. Visele „bune“ îi dădeau dispoziţie straşnică. Măcar şi în vis ştia să socotească ce îi revine lui din lipsa la gramaj a pre-­­paratelor făcute în laborator. Dar parcă-i făcut. Tocmai în momentul acela, în încăperea bucătăriei, intră unul, doi, trei, cinci oameni pe care el nu-i mai văzuse pînă atunci. S-au recomandat. Era o echipă de control obştesc. Pe Ristici îl prinseră ameţe­lile. De cînd era gestionar, nu primise asemenea oaspeţi. Ce-i făcuse oare să­­vină tocmai la el ? In bufetele controlate de brigadă se constatase că porţiile făcute de stima­bilul gestionar nu aveau greutatea stabilită prin reţetar. Brigada aflase că preparatele erau livrate pe bucăţi, fără cîntar. Greutatea ce trebuia s-o aibă legal preparatele se trecea doar de formă în facturi. Brigada a cîntă­­rit produsele ce le preluase gestiona­rul bufetului „Dorna“ (şniţele şi chif­tele prăjite), găsind un minus de 2 kg. faţă de greutatea înscrisă în fac­tură. Şi cînd te gîndeşti că acest aşa zis laborator, deserveşte cu preparate reci 40 de bufete, nu e greu de închi­puit afacerile ce se fac aici. Brigada a stat cîteva ore, controlînd peste tot. In încăperea care serveşte ca ma­gazie, aflată la subsol, se „selecţiona“ nişte peşte intrat în putrefacţie. Bri­gada a găsit aici coşuri cu gunoaie, o putină cu brînză alterată, niște scrumbii alterate, dosite într-o putină cu apă clocită și altele. In magazie s-au descoperit plusuri „nejustificate“ la făina de grîu, ouă, lapte, untde­lemn, zahăr etc. In încăperea laboratorului, acolo unde se cerea ca regulile de igienă să fie exemplar respectate, domnea de a­­semenea mare neorînduială. Cînd i s-a atras atenția asupra nesocotirii celor mai elementare norme de igienă, Ris­tici Ioan începu să strige: — Ce ? Ce tot spuneți de igienă. N-am auzit să fi murit cineva din cau­za preparatelor mele ! Sanepidul Iași dăduse, cu 15 zile înaintea controlului, o decizie prin care indica o serie de măsuri de ordin sanitar ce trebuiau luate aici. Totodată trustul fusese avertizat că neluarea măsurilor atrage după sine închiderea laboratorului. Conducerea trustului (tov. Apetrei Constantin) a ignorat indicaţiile date şi n-a luat nici un fel de măsuri. Pentru starea de lucruri, pentru ne­socotirea legilor şi înşelarea organiza­tă a consumatorului, cei vinovaţi ur­mează a fi traşi la răspundere disci­plinară şi penală. Pe neaşteptate „­Restaurantul „Iaşul“ era plin. De mai mult timp, la o masă stăteau doi oameni fără să aibă ceva înaintea lor. Ospătarul Lupu Ciobotaru, după ce-şi aruncă ochii asupra lor, le „servi“ un „vine, vineee“... şi dus a fost, îşi cu­noştea el clienţii. Dar de data asta se înşelase. Cei doi făceau parte din echi­pa ce efectua un control acoperit. Cum şi-au spus calitatea, toţi os­pătarii au şi început să fie atenţi, să se învîrtă în jurul consumatorilor, în­­cît cu greu îi mai puteai urmări. Luaţi pe „ne­ve“ aceştia au început a modi­fica, pe la colţuri, bonurile şi a în­tocmi note fictive, pentru a ieşi cu faţa curată la control. Brigada a constatat că deservirea consumatorilor nu se face civilizat şi că notele de plată nu se completează în faţa acestora. In local lăsa de do­rit curăţenia şi acest lucru s-a obser­vat şi în încăperea unde era păstrată carnea. Frigiderul electric nu funcţio­na, alimentele fiind expuse alterării. Cu plusuri nejustificate la cârpe a fost găsit grataragiul Pavis Gherş, zis Costică, care în înţelegere cu os­pătarii vindea antricoatele cu 0,70 lei mai mult la bucată. Toate acestea s-au constatat la un local aflat în plin centru al oraşului şi în imediata ve­cinătate a T.A.P.L. Ce se întîmplă oare cu cele aflate mai departe, în care conducătorii T.A.P.L. nu calcă chiar aşa de „des"? ★ Conducerea trustului şi comitetul de întreprindere (preşedinte tov. Ma­­noliu Maria) au de tras multe învă­­ţăminte de pe urma constatărilor făcu­te de brigăzile de control obştesc. Ele trebuiesc urmate de îmbunătăţirea imediată a activităţii unităţilor, prin înlăturarea celor ce fură şi gospodă­resc rău unităţile comerciale de stat. N. GRUNZU corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Iaşi Construcţiile cincinalului (Urmare din pag. l-a) cate cu cărămizi în imediata vecină­t­tate a unei macarale imense, con­dusă de la distanţă cu ajutorul ener­giei electrice, sau străvechea mis­trie, lingă masivele prefabricate dinn fier şi beton. Numai aci poţi întîlni asemenea contraste, pe care să nu te observi măcar, fiindcă toate fac parte din acelaşi complex, toate sunt subordonate aceleiaşi construcţii. Şantierul uzinei de sodă nu face excepţie în această direcţie. Nu face excepţie nici in privinţa altei reguli general-valabile pentru un şantier din anii noştri , odată cu uzina pro­priu zisă, se ridică clubul, cantina, cartierele de locuinţe muncitoreşti. In aglomerarea de schele, de zi­duri, de macarale, de turnuri şi de zgomote, oamenii de pe şantier par şi ei de o constituţie deosebită. Aceşti oameni au de acum trepida­ţia şantierului în singe. Pînă în urmă cu ciţiva ani, găseam încă construc­tori care, pe şantierul unei uzine, să se fi aflat la prima lor construcţie de mari proporţii. Acum însă... Dumitru Antonescu e un om bălai, cu ochi neastâmpăraţi, un pic bat­jocoritori, împreună cu echipa sa de 19 inşi, a venit la şantierul de la Govora, după ce şi-a isprăvit misiu­nea pe şantierul laminorului din Ro­man. Iar mai înainte, a lucrat pe şantierul Rafinăriei nr. 10. Iar şi mai înainte... II ascult şi am din nou im­presia că înaintea ochilor mei se des­făşoară acea „reacţie în lanţ" a in­dustrializării patriei. „Avem mult de construit" — îmi confirmă gîndul Ioan Pop, din echipa lui Antonescu. Aceşti 19 sudori şi mentori, majo­ritatea dintre ei, tineri, reprezintă cronica vie a constructorului de azi. N-au cunoscut niciodată noţiunea „n-avem de lucru". Dimpotrivă, îmi explică cu seriozitate că sunt prea puţine cadre calificate şi că „tovarăşe dragă, bine ar fi să scrii la ziar că pe şantier tehnica se dezvoltă şi avem nevoie de oameni pricepuţi". Fac cunoştinţă cu locul lor de muncă. In nomenclatura uzinei, el se va chema „Secţia de purificare a «ramurii". Două cazane de proporţii uriaşe m-au făcut să mă gîndesc la un purgatoriu pămîntean. Şi va fi în adevăr un soi de purgatoriu acea­stă secţie, in care saramura necesară procesului de producţie va fi în în­tregime purificată, înainte de a pă­trunde nu în rai, fireşte, ci pe con­ductele care o vor purta spre alte sectoare. Cazanele imense au fost ridicate de aceşti oameni în mai pu­ţin de două luni. „Şi gîndeşte-te, îmi spune Gheorghe Tarachiu, nu-s doar puţini cu brînză, ci cogeamite căzănoaie. Nu-i vorbă, vrem să ter­minăm tot lucrul pînă la sfîrşitul anului". „Dar şi tragem, nu jucărie", mă face atent Dumitru Antonescu, arătîndu-mi spre confirmare mîinile sale aspre, bătătorite. „Nu te lua după şeful nostru — îmi spune ri­­zînd Pop. I s-au bătătorit palmele de la halbele pe care le ridică la gură". „Muncim, dar ne place să şi petre­cem !" — recunoaşte Dumitru Anto­nescu. Cum? Ei, aici e mai greu de răs­puns. Pe şantier există un club, dar e ca şi cum n-ar fi.­­Am fost şi eu la el. O tovarăşă mi-a explicat că doar ţine locul altei tovarăşe despre care nu se ştie exact unde este. Ci­titori, sunt 2—3 pe zi. Se joacă şi ping-pong, dacă ai minge. Altceva, nimic...). O caravană cinematogra­fică, n-a mai fost de multişor. Aşa că, distracţiile trebuiesc căutate în alte părţi. Cel mai aproape, la Rim­­nicu Vîlcea. „Şi mai e ceva, intervine mentorul Ioan Constantinescu. In special pen­tru noi, familiştii. Nu e nici un Apro­zar pe aci. Deci, n-avem zarzavaturi. Iar la Alimentară, ar fi bine să se găsească mai des conserve, meze­luri".­­Sunt oare lucruri imposibile ? Fireşte că nu. Se pare insă că, tova­răşii care răspund de toate acestea locuind la Vîlcea şi nu pe şantier, au acolo şi club şi cinematograf şi roşii proaspete...) „Să nu crezi că sintem­ plîngăreţi din fire — îmi atra­ge atenţia Dumitru Antonescu. Şi de trăit, trăim după pofta inimii, fiindcă cîştigăm bine. Dar de ce să mergem aiurea să căutăm distracţii ?" „...şi zarzavaturi", adaugă zîmbind Con­stantinescu. Răgazul s-a isprăvit, începe din nou sudatul, montajul , munca. I -am lăsat la urmă pe brigadieri. Fiindcă ei, deşi s-au contopit cu şantierul, au totuşi ceva a­­parte faţă de ceilalţi constructori : poate mai mult romantism, poate mai multă neorînduială, poate din fiecare cite ceva , plus inegalabila vîrstă de 17—18 ani, cînd vorbele voit preţioase şi seriozitatea căuta­tă, fac notă distonantă cu obrajii de lapte şi vocea şovăitoare cu false­­turi de soprană. Constantin Ispas are o figură bla­jină, de podgorean. (E de altfel din Drăgăşani). Pare chiar molatec din fi­re, dar sunt mai curînd înclinat să cred că această moliciune e doar a­­parentă, un fel de platoşă sub care se adăposteşte o voinţă de cremene şi un cuget curat precum cleştarul. La 18 ani s-a îndrăgostit de şantier, la 19 ani de Florica (tot de pe şan­tier), la 20 de ani s-a însurat. „Le­gal, tovarăşe. Cu acte la sfat". Mi se pare că aceste „acte la sfat" sunt a doua mare mîndrie a lui Ispas, după aceea de a fi brigadier. Şi încă bri­gadier calificat pe şantier, zidar. Caractere... M. C. e un tînăr zdra­văn făcut, numai muşchi şi nervi. Faţă de ceilalţi brigadieri, are auto­ritatea unei bărbi care trebuieşte rasă zilnic şi a vîrstei de 25 de ani. A avut o viaţă grea, ciudată. La trei ani, a rămas orfan de ambii părinţi. La 7 ani, slugărea la un cîr­­ciumar din Simeria. La 10 ani, um­bla din loc în loc, pentru a-şi ago­nisi o bucată de pîine. A devenit neîncrezător, aproape sălbatec, avind ca unic ideal banul. Nu se incredea decit în forţa pumnilor săi, în inte­ligenţa sa intuitivă. A intrat în rîndul brigadierilor, aşa cum încercase diverse meserii, fără entuziasm. Cunoştinţele sale l-au im­pus în ochii celorlalţi. Era un bun zidar, un bun mentor. Şi poate că transformarea lui ar fi fost imediată, dacă n-ar fi răbufnit în el, din cînd în cind, vechea neîncredere faţă de oameni, furia oarbă faţă de lu­me în general. Atunci se enerva în­grozitor, nefiind in stare să se stă­­pinească. In timpul unui asemenea scandal, a întrecut măsura şi a fost condamnat la cîteva luni de închi­soare. După ispăşirea pedepsei M. C. a venit pe şantierul de la Govora, po­somorit, dar calm în aparenţă. To­varăşii din conducerea brigăzilor, nu i-au pomenit niciodată de închisoa­re. Au început să-i încredinţeze munci de calificare superioară, să-l evidenţieze ca bun mentor. Şi totuşi, din cind în cind, M. C. devenea din nou turbulent. I s-a atras atunci aten­ţia că, la prima abatere, va fi exclus din rîndul brigadierilor. N-are decit să muncească pe şantier, dar nu ca brigadier. Lui M.C. însă, viaţa de brigadier a început să-i placă. Şi ori de câte ori il apucă vechea lui meteah­nă, îşi muşcă degetele, se închide în dormitor, dar nu-şi mai face singur „dreptate". Sunt convins că M. C. va ajunge din toate punctele de vedere un bri­gadier de nădejde. Alţii însă, nu pot fi transformaţi. Sau n-ai timp să-i transformi. In micuţul birou al brigadierilor, a in­trat un tînăr cu salopeta şi bocancii in mină. Are o faţă imobilă, aproape pătrată. „Eu plec, măi tovarăşe", ros­teşte el greoi. Nicolae Duca, din conducerea brigăzilor, tresare dure­ros. „De ce pleci ?". O clipă de li­nişte, apoi răspunse : „C-aşa !" In încăpere îşi face apariția un puştan cu ochi albaştri ; nici nu-şi dă seama cît e de frumos băiatul ăsta. Prive­şte ţintă, cu ironie, pe cel care vrea să plece. „Ce-i măi Frunză, te-ai plic­tisit de roabă ? Vrei plăcinte ?" Au venit pe şantier împreună, în urmă cu puţină vreme. Dar puştiul (Onuţ mi se pare că-i zice) s-a integrat de­săvârşit în, viaţa de constructor. „Du­­te, măi, înapoi la capre !" — roste­şte el dispreţuitor. Şi-şi suflă dis­cret nasul cu două degete... Oameni şi caractere. Şantierul de­săvîrşeşte caracterele şi orizonturi­le. Chiar dacă, uneori se mai iveşte şi un... rebut, şantierul este cu cer­titudine pentru cei mai mulţi, o şcoală aspră, dar fără greş. Realizat şi... nerealizat In aceste zile, în întreprinderi se ţin adunări pentru prezentarea dă­rilor de seamă asupra îndeplinirii prevederilor contractului colectiv pe primul semestru al anului 1957. Am vizitat cîteva întreprinderi din ramura industriei bunurilor de consum din Capitală, unde au avut loc astfel de adunări. Redăm mai jos unele constatări făcute cu acest prilej : îndeplinit sută la sută Cînd raportorul a terminat de citit darea de seamă, pe feţele participanţi­lor se citea mulţumire. Cele 34 de puncte din contractul colectiv al fa­bricii ..Kirov" cu termen de înfăptuire pînă la 1 iulie, fuseseră în întregime îndeplinite. Cu bucurie şi mîndrie jus­tificată au aflat participanţii la aduna­re că prin efortul tuturor planul fizic pe semestrul I a fost realizat în pro­porţie de 101,46 la sută. De asemenea, planul producţiei marfă a fost depăşit cu 3,32 la sută. Efortul muncitorilor a fost sprijinit prin luarea unor măsuri tehnico-organizatorice, cum este intro­ducerea lucrului în bandă în sectorul încălţăminte mecanică. De un preţios ajutor a fost şi amenajarea unui labo­rator modern pentru controlul materii­­lor auxiliare şi al produselor finite. A­­cesta a dat totodată posibilitatea să se verifice o serie de metode noi care mai tîrziu au fost introduse în procesul de fabricaţie ca : tăbăcirea cu crom alu­miniu tanin şi tăbăcirea intermediară cu tanin sintetic „Romatan“. Prin in­troducerea acestor metode de lucru vor fi înlocuite taninurile din import care sunt mai scumpe. (In clişeul nr. 1, mai­strul prim Petre Brejai de la sectorul vegetal, controlează împreună cu In­ginerul Alexandra Petrovici aciditatea soluţiei de tăbăcit pentru talpă). Dar, în contractul colectiv au fost trecute şi alte puncte care astăzi sunt realizate: montarea unui dispozitiv de protecţia muncii la fierăstrăul circular, apărători la maşinile de cusut, teame­ Forţă mobilizatoare Semestrul I s-a încheiat la fabrica de conserve „Griviţa" cu un bilanţ îm­bucurător. Planul producţiei globale a fost realizat în proporţie de 121,8 la sută.. Dar cea mai însemnată înfăptui­re este reducerea preţului de cost al produselor cu 3,26 la sută faţă de plan şi îmbunătăţirea calităţii conservelor. Contractul colectiv a avut ca urma­re şi îmbunătăţirea condiţiilor de mun­că şi de trai ale muncitorilor. In secţia conserve de legume, de pildă, s-a in­stalat o nouă maşină de construcţie sovietică pentru aplicat capace la bor­cane. In toate secţiile s-au făcut repa­raţii, s-a îmbunătăţit ventilaţia, s-au luat măsuri de protecţia muncii. De asemenea s-a amenajat şi un vestiar nou. ilustreze cum a căpătat viaţă ea. Transformarea acestui local într-o a­­devărată magazie, nu mai are nevoie de alte comentarii. De a­lf­el, nu este singura prevedere din contract care a fost uitată. Din cele 38 de puncte ce trebuiau realizate pînă la 1 iulie, 8 nu sunt realizate nici pînă în prezent, iar 12 au fost traduse în fapt cu întîrziere. Luînd cuvîntul în adunarea ţinută cu prilejul analizării îndeplinirii prevede­rilor contractului pe semestrul I,­tova­rășii Ion Georgescu, Carol Ghelek şi alţii au scos la iveală cauzele princi­pale ale acestei stări de lucruri — şi anume : necolaborarea între conduce­rea administrativă (director Ion Glo­­vac) şi comitetul de­ întreprindere (preşedinte Constantin Sima); tără­gănarea soluţionării propunerilor fă­cute de muncitori; neurmărirea siste­matică a îndeplinirii prevederilor con­tractuale. Comitetul de întreprindere de p­aci a dat dovadă de slabă com­bativitate. El s-a mulțumit să arate că unele puncte din Contract nu sunt îndeplinite, însă nu a insistat sufici­ent ca ele să fie îndeplinite. Şi lucrurile mărunte au importanţa lor Această constatare am făcut-o cer­­cetînd felul în care s-au îndeplinit prevederile contractului colectiv la fa­brica textilă „Flamura Roşie“. Aici, majoritatea angajamentelor, atît ale muncitorilor cît şi ale conducerii între­prinderii, au căpătat viaţă. Planul se­mestrial a fost depăşit, s-au reamena­­jat căminul de copii şi cantina, s-au luat noi măsuri de protecţia muncii etc. Surprinzător este că au rămas ne­realizate doar cîteva prevederi, în a­­parenţă mărunte, în jurul cărora s-au purtat totuşi numeroase discuţii. Este vorba de repararea instalaţiilor sani­tare, de schimbarea sistemului de ilu­minare la mesele de control de la ţe­saturi crude. De ce nu au fost realiza­­te şi aceste puncte? Participanţii la discuţii au arătat că atît comitetul de întreprindere cît şi conducerea admi­­nistrativă au acordat mai mare atenţie prevederilor „importante“, lă­sînd pe planul al doilea cele „mărunte“. Oare nu e condamnabil să laşi muncitoare ca Viorica Pavlov, Profira Cordoneanu şi altele să facă eforturi mai mari, nu­mai pentru că unii au socotit că schim­barea becurilor şi a geamurilor mate de la mesele de control pot să mai aş­tepte? Tovarăşii Iacob Schor şi M. Tă­­taru, care răspundeau de îndeplinirea acestui punct, trebuie să fie traşi la răspundere pentru neglijenţa lor. De asemenea trebuie combătută şi ati­tudinea celorlalţi care aveau de în­deplinit alte prevederi „mărunte“ şi pe care le-au lăsat baltă, najarea cantinei, trimiterea a numeroşi muncitori în staţiunile balneo-climate­­rice etc. Au primit felicitările consu­matorilor In ultimul timp, uzinele textile „7 Noiembrie“ din Capitală au primit felicitări din partea publicului consu­mator — prin intermediul conducerii magazinelor universale „Victoria“ şi „Bucureşti“ — pentru metrajele „Ka­­tia“, „Diana“, „Negura“ şi „Clăbu­­cet“ produse aici. Crearea acestor modele a fost posi­bilă datorită măsurilor tehnico-organi­zatorice luate pentru îmbunătăţirea calităţii, lărgirea şi îmbogăţirea sorti­mentelor în ţesături, desene şi culori variate. Printre aceste măsuri se nu­mără în primul rînd reprofilarea răz­boaielor. Astfel, s-au montat 11 răz­boaie late şi 13 înguste cu schimbă­toare automate de culori, iar la alte 25 s-a perfecţionat dispozitivul de schimbare a bătăturii. O mare impor­tanţă a avut-o îmbunătăţirea compo­nenţei consiliului artistic pentru o­­mologarea noilor articole şi desene. Trebuie subliniat aci şi folosul ce l-am avut de pe urma contactului di­rect cu beneficiarii. Tehnicienii şi membrii consiliului artistic au vizitat bazele de desfacere şi marile magazine pentru a culege sugestiile şi observa­ţiile cumpărătorilor. Expoziţiile cu vînzare, organizate de unele magazi­ne, ne-au ajutat să cunoaştem cerinţe­le publicului, şi astfel au fost revi­zuite unele desene vechi şi înlocuite cu altele. Preocuparea pentru îmbogăţirea sor­timentului va sta în permanenţă în atenţia întregului nostru colectiv. Ion Jinga muncitor la uzinele textile „7 Noiembrie“-București MUNCĂ Neglijenţă şi lipsă de control „Pînă la sfîrşitul lunii iunie se va a­­menaja colţul roşu, care va fi dotat cu mese de şah, masă de ping-pong, tele­vizor, aparat de radio, bibliotecă“. A­ceastă prevedere se găseşte în contrac­tul colectiv al fabricii de preparate de carne „Mistreţul“. Clişeul 2 vine să Din cele arătate se desprinde concluzia că, in întreprinderile unde există grijă deosebită faţă de îndeplinirea prevederilor con­tractului colectiv, rezultatele sunt dintre cele mai bune, iar muncitorii sunt mulţumiţi. Dimpotrivă, negli­jenţa şi nepăsarea, scăparea din vedere a unor lucruri „mărunte", nemulţumesc pe oameni. Se impu­ne deci ca în întreprinderile unde mai există deficienţe să se ia ne­­întîrziat măsuri pentru lichidarea lor. Un sprijin efectiv trebuie să acorde acestora comitetul orăşe­nesc Bucureşti al Sindicatului muncitorilor din industria bunuri­lor de consum, astfel ca la sfirși­­tul anului toate contractele colec­tive să fie realizate în întregime. A. MUNT corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Bucureşti Foto : I. ŞI NC Al Joi 1 august 1957 — nr. 3037 Pilda de dîrzen'e comunista: Elena Pavel — 14 ani de la moartea sa — Ploeşti, 1 august 1943. Sirenele anunţau alarmă aeriană. Avioanele anglo-americane îşi descărcau ploaia de bombe asupra oraşului. Primul a­­tac aerian asupra Romîniei, care a lăsat în urma sa moarte, flăcări, ce­­nuşe, orfani, oameni schilodiţi, oa­meni fără adăpost... In închisoarea de femei, deţinutele se zbuciumau îngrozite după gratii. Cereau să fie duse la adăpost. Dar paznicii, fără să ţină seama de cererea lor, zăvoresc bine temniţa şi fug să-şi salveze numai ei viaţa. Un avion Încărcat cu bombe incen­diare se prăbuşeşte peste închisoare. Focul cuprinde cu repeziciune cea mai mare parte a clădirii. Cu toate că închisoa- g rea era în mijlocul o­­raşului, nu s-a putut da nici un ajutor din­afară, ferestrele fiind zăbrelite, uşile zăvo­rite şi gardienii fugiţi în adăpost. Intr-una din celule­le închisorii, neînfri­cata luptătoare comu­nistă, Elena Pavel, în­frunta cu o dîrzenie nemaipomenită barba­rul regim la care a fost supusă de către justiţia fascistă a lui Antonescu. Intîmplă­­tor, aripa închisorii în care se afla celula Elenei Pavel rămăse­se neatinsă de flăcări. Luptătoa­­rea comunistă era în siguranţă. Dar, din cealaltă aripă a închiso­rii, înghiţită de flăcări, se auzeau ţi­pete disperate de femei, de copii... Dragostea faţă de om, curajul şi abnegaţia, care caracterizează pe fie­care luptător comunist, nu au putut s-o lase nepăsătoare pe Elena Pavel în faţa acestui sinistru, spectacol­ al morţii. Aleargă spre iadul în flăcări, încurajează copiii îngroziţi, încearcă să smulgă din ghiarele morţii femei cu prunci în braţe. Flăcările nu i-au mai dat insă răgaz să-şi desăvîrşească no­bilele planuri, împreună cu alte 60 de femei, arde de vie... ★ Fiica învăţătorului Ion Sîrbu — om cu idei înaintate — Elena Pavel a învăţat de timpuriu să îndrăgească li­bertatea, să urască şi să lupte împo­triva asupritorilor şi exploatatorilor oamenilor muncii. Răzbind prin grele neajunsuri materiale, ea reuşeşte să se înscrie la Universitatea din Iaşi. Aici, ea are ocazia să cunoască mai bine mişcarea muncitorească prin studenţii comunişti. Intră în rîndurile Uniunii Tineretului Comunist, unde îşi face o educaţie sănătoasă, îşi îmbogă­ţeşte cunoştinţele în domeniul teoriei revoluţionare a clasei muncitoare. In 1935, în timpul unui miting, E­­lena Pavel cade pentru prima dată în mîinile Siguranţei. Cu toate torturile călăii nu-i pot zmulge nici o vorbă de trădare. A fost prima piatră de încer­care a credinţei şi devotamentului ei faţă de cauza clasei muncitoare. După 4 ani şi jumătate, cind a ieşit de la in­­chisoare, îşi­ reia acti­vitatea, în­­ „Ajutorul Roşu", organizaţie a partidului. In 1942, la puţin timp după căsă­toria ei cu muncitorul ceferist Pavel, este din nou arestată. Din nou a trebuit să su­porte loviturile de bici, arsurile cu fierul roşu, acele înfipte sub un­­gh­i... Dar,şi de data asta călăii Siguranţei nu pot afla de la ea ceea ce ar fi vrut. Este condamnată la 25 ani de închisoare şi este întemniţată la Văcăreşti. In iulie 1943, împreună cu alte deţinute politice, este trimisă spre închisoarea Mislea. Pe drum sunt oprite şi întem­niţate la Ploeşti, unde avea să moară lăsată pradă flăcărilor de către co­poii Siguranţei. Astăzi, la împlinirea a 14 ani de la moartea Elenei Pavel, gîndurile a mi­lioane de oameni ai muncii din ţara noastră se îndreaptă spre ea. Cu toţii îi păstrează cu sfinţenie vie, înflăcă­rată, pilda înaltă a vieţ­i sale de luptă, a puterii sale de sacrificiu, a devotamen­tului nemăsurat faţă de partid. În aceste pilde, toţi fiii poporului nostru muncitor, care duc mai departe minunatele tradiţii ale par­tidului, care continuă lupta eroilor clasei muncitoare, care înfăptuiesc i­­dealurile pentru care aceștia au în­­genunchiat moartea, vor găsi noi și înzecite forţe de luptă și muncă crea­toare. ■k Oamenii muncii ne scriu: ★ * Inovaţia se aplică,­­ dar aprobarea.... In urmă cu mai bine de un an, far­­macistul-şef 1. Niculaescu din Cisnă­­die a făcut o inovaţie destul de pre­ţioasă pentru unităţile medicale. Este vorba de unele modificări şi adaptări datorită cărora se poate obţine din re­frigerent o cantitate de apă distilată de şase ori mai mare. După ce inova­ţia a fost experimentată cu succes la policlinica spitalului din Cisnădie, do­cumentaţia ei — schiţe, calcule de producţie şi, într-un cuvînt, toate da­tele necesare — a fost înaintată Sfa­tului popular al regiunii Stalin spre aprobare. Aceasta s-a petrecut la 15 mai 1956. Inovatorul a aşteptat za­darnic răspunsul. Abia în mai 1957, după un an de zile deci, Sfatul popu­lar a binevoit să-i răspundă, cerind... date suplimentare ! Inovaţia se apli­că de 13 luni fără întrerupere şi cu cele mai bune rezultate la Cisnădie, iar tovarăşilor de la Oraşul Stalin le-au trebuit tot atîtea luni ca să ci­tească memoriul inovatorului şi să constate că dosarul respectiv „nu e complet“. In ce priveşte aprobarea şi extinderea inovaţiei, se vede treaba că trebuie să treacă încă odată atît­a vreme. Biroul de inovaţii de pe lingă Sfa­tul popular al regiunii Statin dă do­vadă de o încetineală de melc şi de nepăsare revoltătoare in rezolvarea propunerilor, ceea ce frînează elanul oamenilor, al celor ce se străduiesc să perfecţioneze tehnica şi tehnologia producţiei. C. Creţu corespondent voluntar Resurse locale valorificate Colectivul de muncă al secţiei de industrie locală din cadrul Sfatului popular regional Suceava acordă o deosebită atenţie fabricării de noi sortimente prin valorificarea resurse­lor locale. Astfel, ing. Liviu Mihăile­­scu din această secţie, , împreună cu tov. Vasile Bolocanu, directorul între­prinderii economice „Rarău“ din Cîmpulung Moldovenesc, au descope­rit importante zăcăminte pentru pro­ducerea de mozaic şi pudră de calcar în raioanele Cîmpulung şi Vatra Dornei. Cu ajutorul comitetului exe­cutiv al Sfatului popular regional. S-au procurat utilajele necesare, a că­ror capacitate de măcinare este de 20 tone în 8 ore. Continuînd cercetările, aceiaşi tovarăşi au descoperit în bazi­nul Domelor mari zăcăminte de mar­moră. Pentru valorificarea lor s-a a­­dus în regiune o instalaţie completă de prelucrat marmoră. La rindul lor, tehnicienii cabinetu­lui tehnic de la întreprinderea econo­mică „Rarău“ au în studiu introduce­rea în fabricație a unui nou sortiment de marmeladă fină din fructe nobile de pădure. Ea va fi pusă in vînzare în cutii de */s kg. un carton parafi­nat. Berthold Sponder corespondent voluntar A­minări inexplicabile Prin anul 1945 a luat fiinţă în Oraşul Stalin — ca şi în alte locali­tăţi din ţară — un oficiu de aprovi­zionare pentru personalul din unită­ţile C.F.R. Fiecare salariat C.F.R. a depus atunci o anumită sumă de bani pentru a se asigura fondul de rulment al oficiului, primind în schimb un carnet de membru. După o perioadă de timp oficial a fost desfiinţat, gestiunea lui fiind pre­luată de cooperativa „21 Decembrie“. Totodată, s-au preschimbat şi carne­tele de membru. In urmă cu mai bine de un an, s-a desfiinţat şi cooperativa mai sus-po­­menită. Evidenţa ei a trecut la U.R.C.C. Stan­fi, urmînd să se resti­tuie celor în cauză partea socială de­pusă. Spre deosebire însă de alte o­­raşe — Tg. Mureş Sighişoara, Sirii, Gheorghieni — unde restituirea­­ s-a făcut fără întîrziere, la noi ea se amînă de multe luni de zile. U.R.C.C. (preşedinte tov. Dominic Szass­ ape­lează mereu la răbdarea oamenilor. „Poate peste o lună, poate peste două...­ — este răspunsul pe care il dau tovarăşii de aci. Nici măcar in­tervenţia oficială a Casei de Ajutor Reciproc C.F.R. nu a reuşit să gră­bească operaţia de stabilire a sume­or ce trebuie returnate foștilor membri ai cooperativei. Gh. Pană corespondent voluntar Posibilităţile de aprovizionare a populaţiei din Tîr­­govişte cresc pe zi ce trece. De curind, în acest oraş s-a deschis în cadrul cooperativei meşteşugăreşti „Munca Invalizilor“ un frumos magazin. Zilnic pot fi văzuţi sute de oameni ai muncii din oraş şi raion ieşind din acest magazin, mulţumiţi că se pot aproviziona cu cele mai variate produse executate de lucrătorii coope­rativei. In clişeu : responsabilul brigăzii de bună deservi­e, Constantin Tomescu, oferind clienţilor încălţăminte In raionul respectiv. Foto şi t?*­ G. Osym corespondent voluntar

Next