Munca, martie 1958 (Anul 14, nr. 3215-3240)

1958-03-01 / nr. 3215

E ora 19. Vineri 28 februarie. La această oră, aţi a­­plaudat pe oamenii aceştia la Casa de Cultură a Sindica­telor din Bucureşti. Şi aţi rîs probabil cînd ministrul de pe vremuri şi frun­taşul opoziţiei, ui­­tînd să mai amin­tească de „proble­mele de conştiin­ţă“, de „timpurile grele“, de „răspun­dere“, au început să vorbească des­pre ce îi interesa cu adevărat. Vangheliu: Dom­nule ministru, dum­neavoastră vreţi să ieşim noi, pentru I. A ORA 19 Alegerile de astăzi ...şi cele din trecut POLITICA Oră de seară. Se scurge pe bulevarde tot tumultul unei zile. Oamenii îşi aerisesc capul, îşi întind muş­chii şi aspiră cu nesaţ aerul încă pişcător al sfîrşitului de februarie. Unora însă le place să se odihnească în „activitate“. Nu, nu este un paradox. Oare eroul lui Lermontov nu căuta pacea în furtună? Şi dacă vreţi să vă convingeţi că sînt asemenea oameni, poftiţi cu noi. La Casa de Cultură a Sindicatelor La Clubul Sindicatului muncitorilor din învăţămînt De la Casa de Cultură a Sindicate­lor doi paşi dacă mai sînt pînă la Clubul Sindicatului muncitorilor din învăţămînt. Să deschidem uşa înceti­şor, să nu-i tulburăm. Tovarăşii de aici s-au adunat doar pentru o treabă cît se poate de serioasă. Fotograful nostru a surprins comitetul de conducere al cenaclului literar „­Mihail Sadoveanu” ţinînd lucrările care urmau să se cit­­ească în şedinţa festivă închinată In contopirea armonioasă a glasurile Corul clubului sindicatului muncitorii vocea unui singur om se poate distin Totuşi inima ei toată e în cîntecul s­ău cuvînt în ţară“. Toată ziua de mîine, corul acesta es rite centre de votare. Totuşi, va veni cu buletinul de vot, cu urna. Pentru de pionieri Elena Zaharia va vota, aceleaşi mîini tremurînde de emoţie pionierilor ei dragi, alegerilor de deputaţi în sfaturile populare. O seamă de poezii, schiţe, tratînd despre alegerile de altă dată sau preamărind viaţa nouă a patriei. Şi pentru că fotografiile nu sînt .... sonore, daţi-ne voie să prezentăm în cîteva cuvinte cenaclul. Este patronat de maestrul Mihail Sadoveanu; la anu cenaclul împlineşte 10 ani, are 52 de membri._ , , . r, cel al Elenei Zaharia nu se distinge; or din învăţămînt are 72 de membri şi de numai atunci cînd cîntă solo. „Azi votez întîia oară" / „Am şi te programat să dea spectacole la dire­­şi ora cînd Elena va sta faţă-n faţă prima oară în viaţa ei, instructoarea va împături frumos buletinul, cu cu care leagă cravatele roşii la gîtul că la mijloc sînt interesele unei doamne care a cumpărat toată partea stîngă a bulevardului... Fotograful nos­tru nu i-a surprins însă pe scenă. E tot la ora 19, însă luni 24 februarie şi într-o cameră „ne­utră“ ca să zi­cem aşa. Aici nici ministrul nu e mi­nistru, nici marele comerciant Sbon­­ghici nu e Sbon­­ghici, nici deputa­tul Vangheliu nu e Vangheliu. Ei sînt acum ceea ce sînt şi în realitate. Da­vid Reitman func­ţionar, Cornel F.f­­timescu aşişderea, Marian Hoidiu te­legrafist operator. Ei se odihnesc acum „în activitate“, repetă pentru specta­colul pe care l-aţi aplaudat. Numai că în fotografie e şi un personaj care n-a fost pe scenă, dar totuşi a fost aplaudat. Regizoarea Rozalia Lupu. In clişeu : un aspect de la repetiţia corului. Elena Zaharia, la stînga. Text: E. MARTON Fotografii: EM. SIRZEA C­u o foarfecă in mină, Dănuţ pri­veşte preocupat revista din fa­­ţă-i. Cu ce să înceapă? II is­pitesc teribil şi cei doi boxeri, şi ma­şina strălucitoare. Hotărit lucru, grea dilemă: care poză s-o decupeze mai întii? Cu o mină voit nepăsătoare, Dănuţ aruncă o ochiadă către ceilalţi- Fireşte, nu-l ia nimeni in seamă. Ma­ma îl ajută pe Nelu să-şi facă lecţii­le. (Mare lucru şi cu Nelul E in cla­sa a doua şi nu-i mai ajungi cu pră­jina la nas. Dar lasă, la anu’ s-o duce şi el la şcoală...) In camera de ală­turi, tata socoteşte nu ştiu ce cu o ri­glă. Şterge şi scrie, scrie şi şterge. Cînd tata ia rigla în mină, înseamnă — i-a spus-o mama — că face inova­ţii. Cu toată admiraţia pe care o nu­treşte pentru tăticu, Dănuţ e nevoit să-şi mărturisească cum că nu-i cine ştie ce scofală să tragi într-una linii pe coli albe de hîrtie. Dănuţ întoarce o altă pagină a re­vistei. Pagina e dominată de figura unui om tinăr încă, cu ochi veseli. „Dacă i-aş desena o pereche de mustăţi?" — cade el pe gînduri. Şi tot privind chipul din revistă, începe să-i recunoască unele trăsături fa­miliare. Cura, nasul, bărbia... dar ăsta-i tata ! Zău e el ! Dănuţ îşi stri­gă descoperirea în gura mare. — Tft, Ut ! — face Nelu imitîndu-l pe tăticu. Vezi doar că lucrăm. Dar tata nu se supără. Ba iată-l că ride și se adresează mamei: — Ei vezi ? Dănuţ m-a recunoscut. Numai tu ziceai că prea m-au scos tînăr. Dănuţ se află în încurcătură. A vă­zut el în reviste boxeri, mașini... A văzut şi oameni obişnuiţi — dar ăia nu erau tata. Aşa­dar, ce caută tata în revistă ? — Tăticule, matale eşti boxer? Sau... poate fotbalist ? — întreabă Dă­nuţ cu speranţă. — Vai de mine ! — exclamă tata tăcînd pe supăratul. Nu ţi-am spus că sînt strungar? Dănuţ îşi ascunde un oftat de deza­măgire în fundul pieptului. Bine ar fi să aibă un tătic fotbalist. Cînd s-ar întîlni cu copiii la cămin, le-ar spune cu un aer nepăsător: „Tata mi-a spus c-o să-i marce trei goluri lui Voine­­scu’’... Dar dacă nu-i, ce să-i faci / — De ce te-au pus atunci în poză? — cere Dănuţ explicaţii. — Tata-i candidat — îi dă Nelu răspunsul cu superioritate. L-au pro­pus oamenii şi gata ! Dănuţ îl priveşte pe Nelu bănuitor. — Grozav faci pe nebunu’ ! Habar n-ai de ce spui. E strungar, nu-i can­didat... — Ba e şi una şi alta — Intervine mama. Dănuţ îşi întoarce privirea spre tata. Inima lui, profund jignită, cere să se facă dreptate. Dar tata pare că se amuză grozav şi nici gînd n-are să-i dea satisfacţie. Dănuţ dă din umeri mofluz. De rugat, n-o să se roage. E bărbat doar. Să nu creadă nimeni că-l poate trage pe sfoară. Tata de­vine însă deodată serios şi se aşează pe scăunel, lingă Dănuţ. — Uite ce-i băiatule... Tu eşti încă prea mic să le înţelegi pe toate. Să ştii atita: mare cinste i s-a făcut lui tata. Vezi tu, din atîţia oameni cu ca­re lucrez, toţi ceilalţi s-au gîndit toc­mai la mine. Cînd ai să mai creşti, ai să înţelegi mai bine ce înseamnă să fii propus candidat in alegerile de deputaţi. Adică să reprezinţi co­lectivitatea, poporul... — Ca Negrea la „europene“ — face Dănuţ luminat. — Nu chiar aşa, deşi şi el avea o răspundere pe care i-o încredinţase ţara. Şi Dănuţ, începe să înţeleagă. Op­tica lui de copil de 6 ani, îi spune că lui tăticu i s-a întimplat ceva deose­bit de frumos, şi că noţiunile misteri­oase , candidat, deputat, ascund ne­bănuite sensuri eroice. O să le expli­ce el mîine la cămin copiilor, cum s-a aşezat tata lingă dinsul şi cum au discutat împreună, de la bărbat la bărbat, despre marea misiune a de­putatului... SORIN HOLBAN Celulă fotoelectrică Mintea cercetătoare a omului a pătruns adine în tainele fenomenelor naturii şi multe din descoperirile sale au constituit adevărate revoluţii în tehnică Una din aceste descoperiri, care şi-a găsit aplicarea în realizarea cinemato­grafului sonor şi a televiziunii, în cele mai variate forme de automatizare, în medicină, în electronica industrială și în multe alte domenii, este celula fotoelectrică, înfăptuită cu 70 de ani în urmă de către marele fizician rus Andrei Grigorievici Stoletov. STOLETOV, propunîndu-și să pă­trundă în tainele legilor care guver­nează corelaţia dintre lumină şi elec­tricitate, a descoperit după un şir lung de experienţe, că un metal poate de­veni un izvor de electricitate (poate emite electroni) atunci cînd este su­pus acţiunii razelor luminoase. Dispozitivul folosit de fizicianul rus, era compus dintr-o placă de zinc în faţa căreia se găsea o reţea metali­că subţire, ca un grătar, numită gri­lă. Placa de zinc era legată la polul negativ al unei baterii iar reţeaua me­talică la polul pozitiv al ei. In circui­tul bateriei se mai găsea şi un gal­­vanometru, adică un instrument foar­te sensibil, care poate indica prezenţa curentului electric. La începutul experienţei, acul gal­­vanometrului răminea nemişcat în­­trucît circuitul bateriei era întrerupt de spaţiul liber dintre placa de zinc şi reţeaua metalică. Cînd Stoletov a îndreptat spre placa de zinc un fas­cicol de lumină, provenit de la un arc electric, acul galvanom­etrului a înce­put să se mişte semnalînd apariţia u­­nui curent electric. Acest fenomen a fost numit „efect fotoelectric“ şi este caracteristic metalelor. El se explică prin faptul că lumina care cade pe suprafaţa unui metal, cedează ener­gia ei stratului superficial de electro­ni care sar afară părăsind metalul. Introduse în diferite circuite electri­ce, celulele fotoelectrice construite pe acest principiu prelungesc simţurile omului, ele văd acolo unde ochiul în­cetează să vadă. UN CIMP LARG de aplicaţie a căpătat celula fotoelectrică în indus­tria sovietică. Un exemplu îl consti­tuie sortarea produselor după precizia prelucrării suprafeţei exterioare. Iată care este principiul. Pe o bandă ru­lantă trec produse nichelate. Unele sînt bine nichelate, avînd stratul de nichel uniform şi lucitor. Altele, prost nichelate au suprafaţa zgrunţuroasă şi fără luciu. O rază de lumină dirijată pe obiectele nichelate se reflectă şi iluminează o celulă fotoelectrică foar­te sensibilă montată lingă bandă. Dacă suprafaţa piesei este lucioasă şi netedă, cantitatea de energie luminoa­să reflectată va fi mai mare decît în cazul unei piese fără luciu. Aceasta înseamnă că curentul foto­electric va fi diferit în cele două ca­zuri : mai mare în primul şi mai mic in al doilea. Conectînd printr-un sis­tem automat, un electromagnet reglat să acţioneze în funcţie de mărimea curentului, el va îndepărta de pe ban­dă piesele defecte. In mod asemănă­tor se poate face sortarea pieselor după greutate pe un cîntar special instalat. O IMPORTANTA UTILIZARE o are „ochiul electric“ în producţie pentru evitarea accidentelor de muncă pro­vocate de neatenţie în timpul lucrului la maşini. Astfel, dacă lucrătorul a­­propie mina de unul din locurile pe­riculoase ale maşinii, el întrerupe o rază de lumină şi celula fotoelectrică pune în acţiune un releu care opreşte maşina. Asemenea dispozitive de pro­tecţia muncii se utilizează la maşinile de tăiat hîrtie, la presele mecanice, la maşinile de ştanţat, la foarfeci şi al­tele. La căile ferate se foloseşte o „ba­rieră de lumină“ tot cu celulă fotoe­lectrică. Astfel,, dacă din nebăgare de seamă sau din lipsă de vizibilitate lo­comotiva unui tren depăşeşte semafo­rul care indică semnalul de oprire, instalaţia fotoelectrică intră în func­ţiune şi frînează automat trenul. DISPOZITIVELE AUTOMATE, a căror acţiune înlocuieşte acţiunea o­­mului în conducerea proceselor de pro­ducţie, reprezintă un element esenţial al tehnicii moderne. Una dintre cele mai importante categorii de dispozitive automate in care şi-a găsit o largă a­­plicaţie celula fotoelectrică, sînt re­gulatoarele automate. Iată descrierea unui dispozitiv de reglare automată, pentru măsurarea grosimii tablei laminate, un tub Röntgen trimite fascicolul de raze X prin tabla laminată, către un ecran asemănător celor folosite la radiosco­­pii­ Prin intermediul acestui ecran razele X devin vizibile transformîndu­­se în radiații vizuale. Ele sînt îndrep­tate către o celulă fotoelectrică. Un alt tub Röntgen îşi trimite razele printr-o bucată de tablă de grosime etalonată, folosită drept model, prin­tr-un alt ecran către o altă celulă, fo­losită drept element de comparaţie. Cînd grosimea tablei laminate este egală cu grosimea tablei etalon, ener­giile celor două fascicole de raze, deci şi iluminările celor două ecrane, sînt egale între ele. Cind grosimea tablei laminate se abate de la valoarea eta­lon, diferenţa este sezisată de celula folosită drept element de comparaţie, unui dispozitiv care acţionează prin nişte şuruburi de presiune asupra val­­ţurilor laminorului, reglînd automat grosimea tablei laminate. Asemenea dispozitive se folosesc şi la reglarea automată a nivelelor din rezervoare, a temperaturilor în cuptoare, a umi­dităţii în spaţii închise şi în multe alte împrejurări. Aceste exemple indică numai cîteva din nenumăratele posibilități de folo­sire a „ochiului electric“. Ing. M. CONSTANTINESCU Schema de principiu a experien­ței lui Stoletov. • Portrete de alegatori , de RUSALIN MUREŞANU Furnalistul hunedorean Aici l-a-ntins viaţa odată mîna sa In anul nouăsute şi patruzeci şi şapte Din soarta lui de slugă, cu dragoste spre ea L-a ridicat — zmulgîndu-l din milenara noapte. Iubirea lui tirzie sub noul ţării cer A înflorit în focul gheenic al piritei Şi sufletu-i alt’dată îndurerat, stingher S-a contopit cu viaţa şi sufletul iubitei. Era la jumătatea vieţii lui de om Şi-şi regăsise cinstea an muncă, la furnale Ca după-o iarnă lungă, purificat, un pom In seva primăverii de flăcări vegetale. Acum dup-un deceniu. In Hunedoara Iul E jurnalist de frunte. Un soţ iubit şi tată, Şi-argatul de-antădată vagabondînd haihui Nu se va mai întoarce la dînsul niciodată ! ÎNVĂŢĂTORUL Mulat din sat In sat, ca şi argaţii Murind de foame-n propria lui ţară A luminat atîtea generaţii El torţă prigonită şi fugară El nicăiri n-a fost la el acasă Silit să fie veşnic nestatornic Sub cerul plumburiu ori de mătasă A fost mereu de altă viaţă dornic. Acum cuprins de-a libertăţii rază In socialista noastră rînduire învăţătorul ştie că votează Pentru viaţă şi statornicire. Z­iarul „Deşteptarea” — organ in­dependent şi economic al mici­lor proprietari iubitori de pro­gres : „Aflăm din sorginte sigură că dl. George Enăchescu, distins mem­bru al baroului, a trecut din gruparea liberală în cea conservatoare. Fină la ora la care vă comunicăm vestea, nu am aflat motivele. In numărul nostru viitor vom reveni cu amănunte". Amănuntele ? Pe rafturi, rînduite ca la paradă, sticlele rîdeau sub înveliş festiv de hîrtie creponată. Pândele, vioristul, îşi scutura răguşelile oftînd un cîntec : Bătrîneţe, haaaineee greleee Ce n-aş da să scaaap de ieeele... In circiuma Chivului, pufnii. La vre­­mea prînzului oamenii nu se prea îm­bulzesc. Seara mai mişcă... Dar pînă atunci... Uşa se deschise ca bătută de vînt şi în local intră cu barba şi antereul învolburate, popa Costache. — Blagosloveşte, sfinţite ! — Cu voi, fiilor, cu voi... Una mică, cu piper, porumbeluie ! Dădu „dorobanțu!” pe gît. Se scu­tură cu putere și, din străfund, uftă pe glasul al optulea al împărăteștilor. A­­poi se întoarse spre dascălul care în­lemnise lîngă sobă. — Ce-i în căldăruşe ? ■»- Tocătura, sfințite. Poftim de te uită ! Popa privi. In fund, sub paralele de aramă, zări cîjiva nasturi. Explodă: — Anatemă cristelniță cui l-o fi fă­cut ! Nu mai e credință... S-au ticălo­­șitără oamenii, dom'le ! (Apoi cu glas trist și cu ochii aținti(i pe mîna das­călului) împarte și nasturii, dascăle... Tocmai atunci, în circiumă intră un bărbat bine, cu palton îmblănit, şoşoni căciulă de astrahan. — O, să trăieşti coane Gicule, să trăieşti !... — Şi sfinţia ta, săru-mîna părinte. — Din ce cale pe-o astfel de vre­me ? — De-acasă. Să mă limpezesc. Ţin la club o cuvîntare. Imi pun, ca să zic aşa candidatura... — La Radovici ? M-aş mira... — La el. De ce să te miri ? Ştii, principiile mele — tot omul să pros­pere... — Aşa-i, aşa-i, coane, numai că a­­seară, după vecernie, mă întîlnii cu unul de-ai lor. Sînt cu de-ai conului Luca, da’ cu băieţii tot mai mă ţin... Şi cum îţi spuneam, da adică, ce im­portanță are... Băiete, două mici, cu piper, porumbeluie ! — Ei, acum spune, bre omule, că-n­­cepuși... — A... murdării, eu care te știu... Noroc și domnul cu tine ! — Zi, murdării ! ? Cin­­e-a spus ? Aaa, am să mă răfuiesc, căci, ca să zic așa, nu permit. Sînt om cu prin­cipii, mă știi. — Tocmai ! Zicea că te pune la ur­mă pe listă ca să-ţi astupe gura Că n-o să te-alegi. Şi că nu-ţi pot da pa mînă drumurile. Că nu eşti bun de consilier... că eşti beţiv... — Infamie ! Zi, cine-i ? — Nu pot să-ţi zic... Da ţi-aş spu­ne ceva. Ai noştri zic că dacă ai da, colo, 50 de poli pentru campanie ai fi de-al nostru. Şi ai avea şi drumu­rile... Te pricepi şi la hîrţoage. Şi, fie vorba între noi, dacă poţi traga ceva de la comună, tragi numai cu hîrtii în regulă. Nici dracu, doamne iartă-mă, nu le mai dă de rost. — Zi, chiar aşa ? De, în numele principiilor mele, care principii ţin­tesc spre prosperitatea oamenilor şi nu vor altceva decît emanciparea ce­tăţeanului de rînd... Căci... — Lasă nene, ne ştii doar, cînd îi vorba de principii... Primeşti . — Da, însă... — Nici un însă, propunerea-i seri­oasă. Ţine de viitor. Băiete, doui mici, cu piper, porumbeluie ! Ţuicile veniră. Ciocniră. Tocmai a­­tunci sosi un domn cu barbişon. Se îndreaptă spre masa celor doi. — Te caut tot tîrgul dom’ te ! S’ tem aşteptaţi... — Unde ? — La club. — Slăbește-mă.... Nu vin. N-am ce căuta la clubmani. — Ce? — Chiar așa. Sînt acum cu domnul Elefterescu, un om integru care... — Ești „făcut”, dom'le ! Nu ziceai tu că boierii miros a mort, că ne tre­buie ceva care să ne scoată din a­­morțeală, că.... — Tocmai ! De-aia sînt acum cu domnul Elefterescu... — Cu... — Chiar cum ai auzit ! — C' ești copil ? — Aș. Am principii, dom’ le, asta e ! Care principii... (etc.etc). ...La alegerile acelea a ieşit liste li­beralilor — a lui Radovici. S-au ales toţi pînă la unu. Chiar şi ginerele po­pii care a candidat pe locul lăsat li­ber de George Enăchescu, trecut în tabăra conservatorilor. După cum era şi firesc, domnul Geor­ge a rămas mofluz. Turba. Mai cu seamă că a aflat că nimeni dintre li­berali nu-l bîrfise. Acum înjura. Pe cine ? Știe el pe cine. — Nu mai sînt principii, dom' le ! Popa zîmbește și-l ocolește deocam­dată pe domnul George. Al naibi popă I M. COLESIU SEM/gE „ELECTORALE CE TA TE ANUL (CERCE­T/ND vuvATA­ LE DE PE CAE FĂCUTE 2 DE AtaNDEÎAS) • - SA VĂD EU CE SEMN AM VtJTAT / LA NuMARATOAREA /tJfV VOTURILOR. / d CANDIDATUL: D&PRTSEDME NUMARAT!­/, SíNT AtDvoAsmi/ i /^riond- - TN/UUOfi • CĂCd Ma VOTAȚI VA TAC 6W NOD PESTE RÎuf - dan nu Avem fliu - VĂ FAC EU Si ff/U PREȘEDINTELE: S/NTET/ ĂLES W ONaNiMiTATE ' REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti Piaţa Scînteii — Tel. 7.60.10: 7.60.20: 7.60.40. — Secţia Scrisori: Tel. 7.74.25. Tiparul: Combinatul Poligrafic Casa Scînteiî „I. V. Stalin“. STAS - 3452 — 52

Next