Munca, iunie 1958 (Anul 14, nr. 3292-3316)
1958-06-01 / nr. 3292
Pag. 2-a BUCURII Sunt mamă a trei copii. Altădată poate, acest lucru ar fi fost un prilej de compătimire pentru mine. Şi existau suficiente motive care să îndreptăţească mila şi compasiunea vecinilor şi a rudelor. îmi aduc aminte de biata mamă. Cit a suferit cu noi !... N-avea niciun sprijin de la nimeni. Doar ,,doamnele“ de la societăţile de binefacere îi trimeteau uneori... cuvinte încurajatoare. Atîta tot. Şi s-a văzut la ce i-au folosit toate acestea. Am rămas orfană cînd nu aveam mai mult de zece ani. Şi pe lingă mine încă o droaie de fraţi şi surori. în zilele noastre totul s-a schimbat. Mamele primesc un ajutor nepreţuit din partea statului şi a întregului popor pentru a-şi creşte copii sănătoşi, folositori societăţii noastre. Privesc cu drag la cei trei copii ai mei care trăiesc azi o copilărie fericită. Georgeta are 15 ani. Este în clasa a 8-a a centrului şcolar 5—7—8. Cind vine acasă, deseori îmi povesteşte în cuvinte frumoase cite ceva despre atenţia profesorilor de la şcoală. Cum fac ei, totul pentru ca elevii să fie fruntaşi la învăţătură. Şi Georgeta se află printre aceştia. Pentru toate strădaniile ei, statul îi acordă o bursă de 165 lei pe lună. Cînd s-a mai pomenit în trecut ca un copil de muncitor să primească bursă ?! Pentru Daniel şi George, unul în clasa a cincea şi celălalt în clasa a şasea, soţul meu, muncitor la ţesătoria „Ana Ipătescu“, primeşte o alocaţie lunară de 200 lei. Adăugată la salariul nostru, bugetul familiei sporeşte simţitor. Aş mai putea să vorbesc şi despre faptul că întreprinderea în care lucrez mi-a trimis în toţi anii copiii în tabără. Toţi trei au stat în fiecare vară Câte 45 zile la Buşteni, Gorneşti (R.A.M.) unde au primit o îngrijire ,poate mai atentă decit acasă. Intr-un fel regret şi poate ca şi mine şi alte mame, că nu am avut şi noi parte de o aşa copilărie. Totuşi sunt fericită că copiilor mei, ca şi celorlalţi, le-a fost sortită o viaţă nouă plină de bucurii. Şi aceasta datorită partidului şi guvernului care fac totul pentru ca viaţa celor ce muncesc să fie din zi în zi lipsită de griji. Nouă, mamelor, ne sunt dragi cuceririle poporului nostru; ne iubim copiii pe care vrem să-i creştem voinici, sănătoşi, oameni de nădejde ai generaţiei de azi şi de miine. Şi pentru aceasta am depus şi vom depune toate eforturile şi toată priceperea noastră. MARIA MURZEA ţesătoare la întreprinderea „Ilie Fintilie“ Bucureşti In regimul democrat popular grija faţă de copii — viitorul de aur al ţării — începe de la vîrsta cea mai fragedă. Aceste trei imagini înfăţişează de fapt lucruri obişnuite pentru zilele noastre. Totuşi, ele pot demonstra cel mai bine condiţiile în care cresc vlăstarele patriei noastre. In materrnităţile înzestrate modern, de la mobilier şi pînă la ustensile, micuţii care abia au văzut furtina zilei se află sub supravegherea permanentă a cadrelor medicale. (Clişeul din dreapta reprezintă un aspect de la maternitatea Polizu). Pentru ca micuţii să crească viguroşi şi plini de sănătate, sunt trimişi — prin grija organelor sindicale — la diferite staţiuni de odihnă. La munte sau la mare copiilor li se creează condiţii minunate de recreere, de reîmprospătare a forţelor. (Clişeul din mijloc). Astăzi copiii au toate posibilităţile pentru a-şi putea ♦ dezvolta aptitudini-le. In cercurile de ♦ muzică, de fizico- matematici, de core, grafie sau aeromo- î delism care există pe lingă cluburile sindicale, casele de cultură ale sindicatelor şi în cadrul caselor de pionieri, copiii sunt antrenaţi în diverse activităţi extraşcolare. (Clişeul de jos , la Casa de cultură a Sindicatelor din Tg. Mureş copii învaţă a.b.c.-ul baletului). .Florile crese înalte Totdeauna cînd vrei să scoţi în evidenţă un lucru bun eşti obligat să faci o comparaţie cu ceva. E mai convingător. Aşa voi proceda şi eu- Cine nu-şi aminteşte, bunăoară, de copilăria hărăzită fiilor de muncitori de către burghezie ? Deveneai adult şi nu aveai parte de binefacerile culturii, artei şi ştiinţei. Dacă se intîmpla ca cineva să ajungă totuşi să-şi însuşească ceva din toate acestea, o făcea cu mari sacrificii. Dar astăzi, cum e ? Totul s-a schimbat ! Copilăria e intr-adevăr copilărie. De aceea, vă invit, dragi cititori, la o mică incursiune în interiorul clubului. Am să caut să fiu original în călătoria noastră. Să intrăm uşor mai întâi în camera pe a cărei uşă stă scris „Sala de meditaţii"...Linişte deplină- Copiii aşezaţi la mese minuiesc cu stîngăcie creionul. Iat-o pe Virginia. Stă aplecată deasupra caietului de dictare pe ale cărui file caligrafiază rinduri despre vacanţa de primăvară. Aceasta este, de fapt, tema unei compuneri. Educatoarea Radu Florica o urmăreşte cu atenţie, o ajută să facă unele mici retuşări pentru ca frazele să fie mai curgătoare. Dar de ce se ocupă in mod special de ea educatoarea ? Pentru că Virginia Popa se prezenta slab la învăţătură. Fiind bolnavă lipsise o perioadă de la şcoală. Se afla în situaţia de a repeta anul. Pe mama ei, Ana Popa — muncitoare la secţia IV-a mecanică — o îngrijora situaţia fetiţei. Aflînd că la clubul întreprinderii funcţionează un cerc de meditaţie frecventat de circa 50 de copii de ceferişti, ea a hotărit să-şi aducă fetiţa acolo. La început Virginia s-a simţit stingheră in mijlocul celor care pregăteau lecţiile sub supravegherea educatoarei. Dar văzind dragostea cu care copiii sunt ajutaţi să deprindă slovele, prinse curaj şi a început să ceară lămuriri la subiectele pe care nu le înţelegea. Pot să vă împărtăşesc un secret: Virginia a reuşit să-şi ajungă colegii la învăţătură, iar în urmă cu cîteva săptămîni a primit cravata roşie de pionier, ceea ce vorbeşte cel mai bine despre progresele făcute la învăţătură. Dar să ne grăbim, căci mai avem şi alte lucruri de văzut. Uşurel, să nu fim auziţi. Acordurile pianului anunţă începerea dansului. La un semnal al instructoarei de balet, tovarăşa Lilurenţia Negru, o mulţime de flori se adună intr-un buchet, aşteptînd graţioase venirea zînei florilor. Apoi dansul închinat primăverii creşte în intensitate. Să vă dau in fugă citeva amănunte. Fiecare din aceste gingaşe flori au crescut în cercul de balet al clubului. El cuprinde peste 60 de baleri de care au posibilitatea să-şi dezvolte aptitudinile după metode clasice. Formaţia balerinelor a ajuns să dea spectacole foarte reuşite Numaii cu „Atelierul de păpuşi" s-au dat în timp de un an de zile 22 de reprezentaţii, ceea ce înseamnă o notă bună pentru interpreţi. Să-i lăsăm însă pe micuţii dansatori să-şi continue activitatea şi să vedem ce fac copiii de la cercul de muzică...Micuţa Lidia Creangă, care abia a împlinit 6 ani execută o sonatină de Clemenţi. Degetele sunt parcă anume făcute pentru a se plimba pe clapele pianului. Execută cu atîta pasiune de parcă ar cunoaşte tainele pianului de cînd lumea. E pur şi simplu o înaintare s-o asculţi. Nu degeaba la cel de-al treilea festival al tinerelor talente din şcolile şi instituţiile de artă, Lidia, ca şi Mihaela Blănaru şi Victor Stancu au primit diplome de onoare. Şi aici trebuie să dau o explicaţie suplimentară. Cercul de muzică a luat fiinţă de doi ani. La început număra doar 60 de copii. Acum el cuprinde peste 160 -1- majoritatea fii de ceferişti- Lucrul acesta nu este greu de explicat. Copiii au la dispoziţie pentru educaţia muzicală tot ce le trebuie : partituri, instrumente, profesori. In sfîrşit, să trecem şi pe la bibliotecă. Să luăm o fişă, la intimplare. Poartă numărul 5430. Aparţine Vioricăi Bărbăţeanu de la şcoala elementară de fete nr. 40. Consecvenţa acestei pasionate cititoare te uimeşte. Fişa ei Înregistrează un număr de 341 cărţi citite în curs de 3 ani. Este una din cele mai active cititoare dintre cei 300 de micuţi prieteni ai bibliotecii. Nu e un lucru extraordinar. Copiilor le place să citească. Pentru ei cartea a devenit un prieten nedespărţit. Biblioteca le stă la dispoziţie cu circa 5.000 de volume. ..Iată-ne ajunşi la capătul incursiunii noastre. De fapt, totul n-a fost decât un pretext pentru a vă arăta cum astăzi fiilor de ceferişti , li se croieşte un drum sănătos în viaţă, li se asigură o copilărie fericită, nu ca aceea din trecut. Aş fi vrut să scriu în încheiere că s-au cheltuit atiţia bani pentru activitatea copiilor la club, că comitetul de întreprindere al Complexului C.F.R. „Griviţa Roşie" şi conducerea administrativă au făcut şi au dres... Mi se pare de prisos aceasta. Pentru oricine este clar că numai cu ajutorul lor clubul nostru, al muncitorilor, stă şi la dispoziţia celor mici. V BUJOR directorul clubului Complexului C.F.R. „Griviţa Roşie" MUNKA Fiii Săhătenilor » -Tea Culae Caloianu e săhătean /V din vechi. Şi tatăl şi bunicul^ M şi străbunicul şi toţi ai lui pînă un veah au fost din Săhăteni. O comună mare, ca întindere. Cu patru sate. Toate fineau de moşia Ghiţeştilor. Nea Culae este astăzi om bătrîn aproape. (La stările astea te încurci de la o vreme — anii nu se mai simt pe fața omului). Sta și privea la copiii ce jucau smeele pe izlaz. Se bucura pentru ei și se întrista pentru el cel de demult. Cel de atunci pe cînd avea virsta lor. El nu s-a jucat niciodată... La 7 ani intrase argat la conac. — Ce sa faci, măi băiete — îi spunea tată-său — şi aşa sintem multe guri flămînde. Barem tu să mănînci. N-a prea mîncat la conac, că nu-l dădeau. „Las’ că ştiţi voi să furaţi ! Destul că te ţin pe straie...“ Straiele erau nişte rupturi de cinepă. Nici la şcoală n-a umblat Culae. Puţini copii umblau la şcoală. Din vreo 200 abia 30... (cam tot atiţia — 30 — mureau de foame în fiecare an). Dascălul nici el nu prea dădea pe acolo. Era şi dînsul necăjit. Ar fi vrut să-i înveţe pe copii, dar trebuia să-şi vadă şi de ale lui. De la inspectorat l-au uitat o dată fără plată o jumătate de an. ...Culae păzea oile. Din zori pînă-n seară Laptele curgea în siştare dar el nu avea voie să bea. Şi de toamne înghiontea oile. Ele răbdau sau se' scuturau behăind. Şi Culae, prins de scîrbă, cînta jalnic, cîntece vechi, învăţate de la argaţii bătrîni. — Păcat de, pruncul ăsta că are dar... — spuneau cei ce-l ascultau. ...Nea Culae Caloianu, baciul turmei gospodăriei agricole colective din Săhăteni, privea lacul smeelor şi se gindea ,la anii de demult şi la copiii de azi. La Săhăteni, viaţa s-a schimbat o dată cu anii. Copiii se nasc, ca în toate satele de azi, la casa de naştere. O casă albă, mare, luminoasă. Mortalitatea pruncilor este aproape egală cu zero■ E firesc. Personalul sanitar se îngrijeşte de viaţa lor. In ultimii doi ani nici un nou născut nu a murit la casa de naştere. Cazurile grave sunt trimise la Ploeşti, la spital. Insă n-au prea fost cazuri grave. Apoi, după 4—5 ani, copiii păşesc spre grădiniţă. Săhătenii au o astfel de grădiniţă. Înainte şcoala abia avea două camere (cele două clase intr-o cameră), acum numai grădiniţa are 4 camere. Şcoala e încăpătoare. Toţi copiii comunei sunt la şcoală. Frecvenţa 97 la sută. La şcoală e şi nepotul Caloianului. Tot Culae îl cheamă ca şi pe bătrînul. Aşa îi zic acasă. După catalog îl strigă Caloianu C. Nicolae. Are 8 ani împliniţi Culăiţă. Termină clasa Intîia. Note, numai 10... — Culae, Culăiţă, pune-ţi şosetele / E ruşine să te duci la şcoală fără şosete... Culae cel mic trebuie să-şi pună şi şosetele cind se duce la şcoală. Aşa fac toţi copiii satului. La şcoală vin curaţi, cu hainele perlate. Încălţaţi. Nici un copil din sat nu mai umblă desculţ. Doar cînd plouă se descalţă şi lipăie apa. De plăcere... Bunicul nu avea nici galenţi... — Ce-ai să te faci tu cînd ăi fi mare ? . — Zootehnician ! — De ce ? — (Culae cel mic se miră). Cum de ce ?! Să ajut colectivei. Aproape toţi copiii din sat vor „să se facă" ceva care să folosească gospodăriei colective. — Te-a învăţat cineva să spui aşa, Culăiţă ? — Nu! De ce să mă înveţe ? Aşa e bine! Un copil de 8 ani vorbeşte despre ce e bine şi ce nu este. Şi ştie ce e bine. A învăţat poate de la oamenii satului care cu toţii lucrează în comun pământurile. M. COLEŞIU Altă soartă... Afară din Capitală se află şcoala specială profesională nr. 9 de pe lingă Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, şcoală unde se recuperează capacitatea de muncă. Intr-o cameră specială a fost amenajat cabinetul tehnic al şcolii. Aici sunt expuse toate produsele confecţionate de elevi, în timpul instruirii practice : de la echere şi compasuri de interior, pînă la strunguri miniaturale, de la săndăluţe uşoare lucrate artistic, pînă la adevărate staţii de radioamplificare. Tabloul ce ţi se înfăţişează aici te înduioşează proftund. Ce mîini de aur au aceşti copii infirmi — pe vremuri consideraţi epave ale societăţii — care sint ajutaţi să devină oameni! Cu gindul la ei creşte in tine şi mai mult revolta împotriva acelora care vor să Întunece iar cerul, care uită că În lume sint copii şi părinţi. „Bărbatul cărunt cu ochi verzi care Îl privea din spatele biroului pe Mocanu, nu mai zîmbeşte de mult. Are cu el o „răfuială“. In timp ce îl asculta cu voită atenţie, îşi aducea aminte cum acelaşi Mocanu cînd a venit în şcoală i-a povestit de o primăvară În care bombele pustiau pămîntul, vîlvătăile flăcărilor se ridicau sus, sus de tot, iar oamenii schilodiţi urlau sub zidurile dărimate. Atunci Mocanu era numai de-o şchioapă. In răpăitul mitralierelor alerga disperat pe cîmp în căutarea unui adăpost imaginar. L-a costat mult »alergătura aceasta. O schijă i-a retezat o mină. Băiatul nu scosese nici un cuvințel. Se uita speriat la cel care-1 chemase. — Continuă ! Ce s-a mai întîmplat după aceea ? Mocanu nu mai pricepea nimic. își amintea precis că În primele zile cînd venise la școală îi povestise totul cu amănunțime. Acum se afla din nou în cancelarie. Era convins că fusese chemat cu alt scop. Dar glasul domol, al aceluia ce-l chemase să-l tragă la răspundere îl pusese pe gînduri: — Bine, Mocanule, poţi pleca ! Dar Mocanu nu s-a urnit din loc. Aştepta ca directorul să-l întrebe de ce fură, oare nu-i ajunge ce i se oferă la şcoală ? Dar nu s-a întîmplat aşa. Directorul şi-a văzut de treabă. In momentul acela nu ştia cum să procedeze cu el. A doua zi, un lungan din anul III i-a ajutat să-şi facă rezumatul la limba romina, iar în atelier venea mereu la raboteza lui un altul şi-l sfătuia : piesa nu e bine aşezată, sau cuţitul trebuia schimbat. Săptămîni la rînd Mocanu n-a mai cerut bilet de voie în oraş! A intrat în formaţia corală a şcolii şi duminica dimineaţă era mereu la repetiţie. • • ................................ I I i i Spre seară, cind umbrele încep să să îngrămădească deasupra pămîntului, cînd lumina devine mai palidă. În Încăperea lui modestă, Const. Chiriacescu, directorul şcolii speciale profesionale nr. 9, cercetează dus pe gînduri un teanc de scrisori. Scrisuri diferite, unele caligrafice, altele destul de stîngace. „Cunoştinţele căpătate în şcoală mă ajută foarte mult — scrie un fost elev, pe nume Emil Balla. Grija care am simţit-o în şcoală pentru recuperarea capacităţii noastre de muncă dă roade. La ora asta băieţelul firav pe care l-aţi crescut dvs. conduce o staţie de radioficare la Sascut“. „Am auzit că orchestra a ajuns la 30 de persoane, scrie un alt absolvent, Ion Calu- Eu lucrez ca tehnician la un centru de radioficare şi cîştig bine“. Scrisori. Un dosar plin cu scrisori. Unii mulţumesc maistrului Serafim pentru ingeniosul lui aparat care-i ajută să-şi exercite profesiunea (înlocuieşte operaţiile pentru care se folosesc picioarele), alţii mulţumesc medicului care în perioada de adaptare la profesie a muncit cu atîta suflet. Peste un an, cînd Mocanu va fi şi el la locul lui de muncă, va aşterne poate şi dînsul cu timiditate cîteva rinduri către adevăratul lui adăpost, către acei care s-au străduit să-l redea societăţii, muncii cinstite. Va vedea tot satul că el — cel care era obişnuit cu jignirea şi insulta — nu mai este infirm, că medicii şcolii l-au făcut apt pentru muncă. ADELA DAVIDESCU CĂRŢI POŞTALE Ai tu foarfeci negre, zbîrlite mustăţi, Ca să sperii haita. Numai, că pe noi Nu ne inspăimintă, negre vietăţi Ce-n mii şi mocirlă, dau mereu-napoi! ILUSTRATE Pricinosule giscan, ce-ţi tăcurăm noi ? Ce-ţi veni, aşa, deodată, Iară de ruşine, Să ne cauţi glceavă ? Vrei cumva război ? Ei lasă ! Nu te teme, Marioară ! Eşti cu mine ! Cum că tu ne-aduci şi pe horn ne laşi Zice bunicuţa, că-i adevărat. Dar că de prin baltă aduni copilaşi Asta — să mă ierji — insd nu se poate.../ O fi fost pe vremuri, cind la noi In sat Nu era ca astăzi, o maternitate... Versuri de T. D05RE Cleşti pui de cireş Creştem — vezi şi noi ! Haide !,ă ne-ntrecem ! Spune, tu nu vrei ? Sa trăim In pace, şi-ntr-un an sau doi Singuri-om culege roşii tăi cercei. Desene de LAET1ŢIA IGNAT HOMORIQFANU Duminică 1 iunie 1958 — nr. 8292 De ziua ta De ziua ta, ştiu, mama te sărută Şi-atîtea bucurii cu tine-mparte. Iar tata iţi aduce, mult dorită O jucărie poate, sau o carte. De ziua ta învăţătorul bun Ii dăruieşte-a slovelor lumină Cu ea, tu vei străbate peste ani Cărarea de atitea lupte, plină. Ostaşul care şade azi veghind, Nu-ţi dă nimic şi totuşi dar îţi face. Prin straja lui, el linişte ţi-aduce Să poţi visa, să poţi dormi În pace. Iar eu, ce pot să-ţi dărui, scump vlăstar. Iubirea mea ce arde şi palpită. Cînd inima-mi se-aprinde-n vers sprinţar Pentru-a cînta pruncia-ţi fericită ! Către copiii din toată lumea Din leagăn să iubiţi neîncetat Pe cînd pruncia mugurii-şi desface Pe cei ce v-au purtat la sin cu drag. In cîntece de leagăn şi de pace. Din leagăn să arifi necontenit Pe cei ce-atitea vise vă destramă Pe cei ce-ar vrea să rătăciţi flăminzi Să nu cunoaşteţi dragostea de mamă. DAMIAN URECHE * • Intr-un muzeu din Praga se găseşte o colecţie unică de desene făcute de copil. Desene rudimentare, lucrate cu mijloace şi mai rudimentare. Flori şi fluturi, figuri de oameni, căsuţe vesele, purtind amprenta naivităţii şi strigăciei copilăreşti. Aşa cum am desenat şi noi cindva şi cum desenează astăzi copiii noştri. Dar oamenii trec cu emoţie prin ţaţa acestor desene. Trec cu lacrimi in ochi. Copiii care le-au zugrăvit nu vedeau, nici flori, nici fluturi, nici căsuţe vesele. Ce să caute fluturii in ţarcurile bătătorite dintre sirmele ghimpate ? Cum să-şi înalţe lujerele gingaşe florile, acolo, in umbra sinistrelor cuptoare-crematorii ? Nu existau decit barăci mizerabile, antecamere ale morţii, acolo, in fiorosul Auschwitz. Pe petece de hîrlie, cu cioturi de creioane procurate şi strecurate Printre sirma ghimpată de oameni de inimă, copiii de la Auschwitz şi-au mlngîiat ceasurile de groază ale copilăriei furate. Mai tirziu, s-au găsit acolo, alături de zeci de mii, de pantofion şi aceste desene. Mai tirziu, mult prea tirziu... — Copiii ? — Au fugit pe ca şi răspundeau rlnjind călăii hitlenşti. Fascismul şi războiul nu trebuie să se mai întoarcă niciodată. Niciodată să nu mai vadă omenirea copii intre sirme ghimpate, copii in camere de gazare. Copiii noştri, copiii lumii, trebuie să se bucure de flori şi fluturi, de căsuţe vesele, de bunătatea oamenilor care ii ocrotesc. Să se bucure de viața pe care noi le-o apărăm, apărînd pacea. oop FAŢA-N FAŢĂ terli, case ale copilului, unde li se acordă 0 asistenţă sanitară gratuită şi o educaţie preţioasă. • Pentru copiii mamelor aflate In producţie, funcţionează 316 creşe cu peste 12.500 locuri, faţă de 9 creşe cu 295 locuri cite existau In anul 1938. 9 In anii puterii populare, numărul şcolilor pentru învăţâmtntul elementar — cl. 1 — cl. VII — a ajuns la 15.083. Ele sunt frecventate de 1.813.105 elevi şi deservite de 83.794 cadre didactice. • Mai mult de 85.600 elevi frecventează cursurile şcolilor medii înfiinţate in ultimii ani la noi in tară. • In învăţămlntul elementar există 1350 şcoli cu limbă de predare a minorităţilor naţionale. Ele sunt frecventate de 133.564 elevi de naţionalitate maghiară, germană sîrbă, croată etc. • In anul şcolar 1957—58 statul nostru a acordat burse în bani unui număr de 27.861 elevi merituoşi. • In cele 780 internate create pe lingă marile centre şcolare sint găzduiţi 27.102 copii. Iar la cantinele şcolare iau masa peste 28.200 elevi şi eleve. • Dacă în anul 1949 numărul copiilor care au fost trimişi in taberele de vară, de iarnă şi turistice ale C.C.S-ului şi C.C. ale sindicatelor a fost de 10.500, în anul 1958 el a crescut la 63.810. • IN REPUBLICA FEDERALA GERMANA exploatarea cruntă a copiilor este un lucru obișnuit. Astfel, potrivit raportului anual al oficiilor de control, de resort, într-o întreprindere din industria pielăriei copii in vîrsta de 9—15 ani lucrează cinci zile pe săptămînă. Pe şantiere muncesc băieţi de 12—14 ani, care, printre altele, pregătesc mortarul.Copiii lucrează pină şi în carierele de piatră ca şi la construirea drumurilor şi tn întreprinderile de prelucrare a lemnului. Cei mai puţin apăraţi împotriva exploatării sînt copiii care lucrează la domiciliu sau in agricultură. Pentru ei ziua de lucru este adesea de 16 ore ; mulţi copii dormitează în clasă, pentru că noaptea s-au odihnit prea puţin. In Bavaria, copii de 10—14 ani lucrează uneori 60 de ore pe săptămină. © IN S.U.A ravagiile cauzate de condiţile nestabile ale traiului apasă greu asupra copiilor. Procentul de mortalitate infantilă este de două ori mai ridicat în rindul copiilor decît In rînd111 celorlalţi, in fiecare an cel puţin 60.000 de copii a! muncitorilor nestabili slnt lipsiţi de foloasele Invăţămintului intr-o şcoală publică. CONFORAM UNEI ANCHETE făcută în Voita de Sus — în Africa Neagră franceză — 29 la sută din copiii care frecventează şcolile publice, iau o singură masă pe zi şi numai 45 la sută se hrănesc de două ori pe zi. La Brazzaville, mortalitatea infantilă in primul an de viaţă este de 40—50 la o sută de naşteri. • In tara noastră a fost creată în ultimii ani o puternică reţea de instituţii de educaţie preşcolară. Dacă in anii 1948—49 existau, de pildă, 2998 grădiniţe (cămine de copii) frecventate de 157.934 copii şi deservite de 3951 educatoare, în anii 1957—58, numărul unităţilor a crescut la 6541 cu 281.141 copii şi 10.467 cadre de educaţie. • Tot atît de numeroase sunt astăzi unităţile curative şi profilactice create deMinisterul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale pentru copii. Azi există în ţara noastră unităţi de asistenţă medicală pentru copii cu 17.104 paturi, numeroase preventorii, sana-