Munca, iunie 1958 (Anul 14, nr. 3292-3316)

1958-06-01 / nr. 3292

Pag. 2-a BUCURII Sunt mamă a trei copii. Altădată poate, acest lucru ar fi fost un pri­lej de compătimire pentru mine. Şi existau suficiente motive care să în­dreptăţească mila şi compasiunea ve­­­cinilor şi a rudelor. îmi aduc aminte de biata mamă. Cit a suferit cu noi !... N-avea niciun sprijin de la nimeni. Doar ,,doamnele“ de la societăţile de binefacere îi trimeteau uneori... cu­vinte încurajatoare. Atîta tot. Şi s-a văzut la ce i-au folosit toate acestea. Am rămas orfană cînd nu aveam mai mult de zece ani. Şi pe lingă mine încă o droaie de fraţi şi surori. în zilele noastre totul s-a schimbat. Mamele primesc un ajutor nepreţuit din partea statului şi a întregului po­por pentru a-şi creşte copii sănătoşi, folositori societăţii noastre. Privesc cu drag la cei trei copii ai mei care trăiesc azi o copilărie fericită. Georgeta are 15 ani. Este în clasa a 8-a a centrului şcolar 5—7—8. Cind vine acasă, deseori îmi povesteşte în cuvinte frumoase cite ceva despre a­­tenţia profesorilor de la şcoală. Cum fac ei, totul pentru ca elevii să fie fruntaşi la învăţătură. Şi Georgeta se află printre aceştia. Pentru toate stră­daniile ei, statul îi acordă o bursă de 165 lei pe lună. Cînd s-a mai pomenit în trecut ca un copil de muncitor să primească bursă ?! Pentru Daniel şi George, unul în clasa a cincea şi celălalt în clasa a şasea, soţul meu, muncitor la ţesăto­­ria „Ana Ipătescu“, primeşte o alo­caţie lunară de 200 lei. Adăugată la salariul nostru, bugetul familiei spo­reşte simţitor. Aş mai putea să vorbesc şi despre faptul că întreprinderea în care lucrez mi-a trimis în toţi anii copiii în ta­bără. Toţi trei au stat în fiecare vară Câte 45 zile la Buşteni, Gorneşti (R.A.M.) unde au primit o îngrijire ,poate mai atentă decit acasă. Intr-un fel regret şi poate ca şi mine şi alte mame, că nu am avut şi noi parte de o aşa copilărie. Totuşi sunt ferici­tă că copiilor mei, ca şi celorlalţi, le-a fost sortită o viaţă nouă plină de bucurii. Şi aceasta datorită partidului şi guvernului care fac to­tul pentru ca viaţa celor ce muncesc să fie din zi în zi lipsită de griji. Nouă, mamelor, ne sunt dragi cuce­ririle poporului nostru; ne iubim copiii pe care vrem să-i creştem voinici, să­nătoşi, oameni de nădejde ai genera­ţiei de azi şi de miine. Şi pentru aceasta am depus şi vom depune toate eforturile şi toată priceperea noastră. MARIA MURZEA ţesătoare la întreprinderea „Ilie Fintilie“ Bucureşti In regimul demo­crat popular grija faţă de copii — vii­torul de aur al ţării — începe de la vîrs­­ta cea mai fragedă. Aceste trei imagini înfăţişează de fapt lucruri obişnuite pentru zilele noas­tre. Totuşi, ele pot demonstra cel mai bine condiţiile în care cresc vlăstarele patriei noastre. In materrnităţile înzestrate modern, de la mobilier şi pînă la ustensile, micuţii care abia au văzut furt­ina zilei se află sub suprave­gherea permanentă a cadrelor medicale. (Clişeul din dreapta reprezintă un as­pect de la materni­tatea Polizu). Pentru ca micuţii să crească viguroşi şi plini de sănătate, sunt trimişi — prin grija organelor sin­dicale — la diferite staţiuni de odihnă. La munte sau la mare copiilor li se creează condiţii mi­nunate de recreere, de reîmprospătare a forţelor. (Clişeul din mijloc). Astăzi copiii au toate posibilităţile­­ pentru a-şi putea ♦ dezvolta aptitudini-­­­le. In cercurile de ♦ muzică, de fizico-­­ matematici, de core,­­ grafie sau aeromo- î delism care există­­ pe lingă cluburile­­ sindicale, casele de cultură ale sindicatelor şi în cadrul caselor de pionieri, copiii sunt antrenaţi în diverse activităţi extraşcolare. (Clişeul de jos , la Casa de cultură a­ Sindicatelor din Tg. Mureş copii învaţă a.b.c.-u­l baletului). .Florile crese înalte Totdeauna cînd vrei să scoţi în evidenţă un lucru bun eşti oblig­at să faci o comparaţie cu ceva. E mai convingător. Aşa voi proceda şi eu- Cine nu-şi aminteşte, bunăoară, de copilăria hărăzită fiilor de muncitori de către burghezie ? Deveneai adult şi nu aveai parte de binefacerile cul­turii, artei şi ştiinţei. Dacă se in­­tîmpla ca cineva să ajungă totuşi să-şi însuşească ceva din toate a­­cestea, o făcea cu mari sacrificii. Dar astăzi, cum e ? Totul s-a schim­bat ! Copilăria e intr-adevăr copi­lărie. De aceea, vă invit, dragi ci­titori, la o mică incursiune în in­teriorul clubului. Am să caut să fiu original în călătoria noastră. Să in­trăm uşor mai întâi în camera pe a cărei uşă stă scris­­ „Sala de medi­taţii".­­..Linişte deplină- Copiii aşezaţi la mese minuiesc cu stîngăcie creionul. Iat-o pe Virginia. Stă aplecată dea­supra caietului de dictare pe ale cărui file caligrafiază rinduri des­pre vacanţa de primăvară. Aceasta este, de fapt, tema unei compuneri. Educatoarea Radu Florica o urmă­reşte cu atenţie, o ajută să facă une­le mici retuşări pentru ca frazele să fie mai curgătoare. Dar de ce se o­­cupă in mod special de ea educa­toarea ? Pentru că Virginia Popa se prezenta slab la învăţătură. Fiind bolnavă lipsise o perioadă de­ la şcoală. Se afla în situaţia de a re­peta anul. Pe mama ei, Ana Popa — muncitoare la secţia IV-a meca­nică — o îngrijora situaţia fetiţei. Aflînd că la clubul întreprinderii funcţionează un cerc de meditaţie frecventat de circa 50 de copii de ce­ferişti, ea a hotărit să-şi aducă fetiţa acolo. La început Virginia s-a simţit stingheră in mijlocul celor care pre­găteau lecţiile sub supravegherea educatoarei. Dar văzind dragostea cu care copiii sunt ajutaţi să deprindă slovele, prinse curaj şi a început să ceară lămuriri la subiectele pe care nu le înţelegea. Pot să vă împărtăşesc un secret: Virginia a reuşit să-şi a­­jungă colegii la învăţătură, iar în urmă cu cîteva săptămîni a primit cravata roşie de pionier, ceea ce vor­beşte cel mai bine despre progrese­le făcute la învăţătură. Dar să ne grăbim, căci mai avem şi alte lucruri de văzut. Uşurel, să nu fim auziţi. Acordurile pianului anunţă­ în­ceperea dansului. La un semnal al instructoarei de balet, tovarăşa Lilu­­renţia Negru, o mulţime de flori se adună intr-un buchet, aşteptînd gra­ţioase venirea zînei florilor. Apoi dansul închinat primăverii creşte în intensitate. Să vă­ dau in fugă cite­­va amănunte. Fiecare din aceste gin­gaşe flori au crescut în cercul de balet al clubului. El cuprinde peste 60 de baleri de care au posibilitatea să-şi dezvolte aptitudinile după meto­de clasice. Formaţia balerinelor a ajuns să dea spectacole foarte reu­şite­ Numaii cu „Atelierul de păpuşi" s-au dat în timp de un an de zile 22 de reprezentaţii, ceea ce înseam­nă o notă bună pentru interpreţi. Să-i lăsăm însă pe micuţii dansatori să-şi continue activitatea şi să ve­dem ce fac copiii de la cercul de muzică.­­..Micuţa Lidia Creangă, care abia a împlinit 6 ani execută o sonatină de Clemenţi. Degetele sunt parcă anume făcute pentru a se plimba pe clapele pianului. Execută cu atîta pasiune de parcă ar cunoaşte tainele pianului de cînd lumea. E pur şi simplu o înaintare s-o asculţi. Nu degeaba la cel de-al treilea festival al tinerelor talente din şcolile şi instituţiile de artă, Lidia, ca şi Mihaela Blănaru şi Victor Stancu au primit diplome de onoare. Şi aici trebuie să dau o explicaţie suplimentară. Cercul de muzică a luat fiinţă de doi ani. La început număra doar 60 de copii. A­­cum el cuprinde peste 160 -1- majo­ritatea fii de ceferişti- Lucrul acesta nu este greu de explicat. Copiii au la dispoziţie pentru educaţia muzi­cală tot ce le trebuie : partituri, in­strumente, profesori. In sfîrşit, să trecem şi pe la biblio­tecă. Să luăm o fişă, la intimplare. Poartă numărul 5­430. Aparţine Vio­­ricăi Bărbăţeanu de la şcoala ele­mentară de fete n­r. 40. Consecven­ţa acestei pasionate cititoare te ui­meşte. Fişa ei Înregistrează un număr de 341 cărţi citite în curs de 3 ani. Este una din cele mai active cititoare dintre cei 300 de micuţi prieteni ai bibliotecii. Nu e un lucru extraordi­nar. Copiilor le place să citească. Pentru ei cartea a devenit un prieten nedespărţit. Biblioteca le stă la dis­poziţie cu circa 5.000 de volume. ..­Iată-ne ajunşi la capătul incursiu­nii noastre. De fapt, totul n-a fost decât un pretext pentru a vă arăta cum astăzi fiilor de ceferişti , li se croieşte un drum sănătos în viaţă, li se asigură o copilărie fericită, nu ca aceea din trecut. Aş fi vrut să scriu în încheiere că s-au cheltuit atiţia bani pentru activitatea copiilor la club, că comitetul de întreprindere al Complexului C.F.R. „Griviţa Roşie" şi conducerea administrativă au făcut şi au dres... Mi se pare de prisos a­­ceasta. Pentru oricine este clar că numai cu ajutorul lo­r clubul nostru, al muncitorilor, stă şi la dispoziţia celor mici. V BUJOR directorul clubului Complexului C.F.R. „Griviţa Roşie" M­UNKA Fiii Săhătenilor­ ­» -T­ea Culae Caloianu e săhătean /V din vechi. Şi tatăl şi bunicul^ M şi străbunicul şi toţi ai lui pînă un veah­ au fost din Săhăteni. O comună mare, ca întindere. Cu patru sate. Toate fineau de moşia Ghiţeştilor. Nea Culae este astăzi om bătrîn aproape. (La stările astea te încurci de la o vreme — anii nu se mai simt pe fața omului). Sta și pri­vea la copiii ce jucau smeele pe iz­laz. Se bucura pentru ei și se întris­ta pentru el cel de demult. Cel de atunci pe cînd avea virsta lor. El nu s-a jucat niciodată... La 7 ani intrase argat la conac. — Ce sa faci, măi băiete — îi spu­nea tată-său — şi aşa sintem­ multe guri flămînde. Barem tu să mănînci. N-a prea mîncat la conac, că nu-l dădeau. „Las’ că ştiţi voi să furaţi ! Destul că te ţin pe straie...“ Straiele erau nişte rupturi de cinepă. Nici la şcoală n-a umblat Culae. Puţini copii umblau la şcoală. Din vreo 200 abia 30... (cam tot atiţia — 30 — mureau de foame în fiecare an). Dascălul nici el nu prea dădea pe acolo. Era şi dînsul necăjit. Ar fi vrut să-i înveţe pe copii, dar trebuia să-şi vadă şi de ale lui. De la ins­pectorat l-au uitat o dată fără plată o jumătate de an. ...Culae păzea oile. Din zori pînă-n seară­ Laptele curgea în siştare dar el nu avea voie să bea. Şi de toa­mne înghiontea oile. Ele răbdau sau se' scuturau behăind. Şi Culae, prins de scîrbă, cînta jalnic, cîntece vechi, învăţate de la argaţii bătrîni. — Păcat de, pruncul ăsta că are dar... — spuneau cei ce-l ascultau. ...Nea Culae Caloianu, baciul tur­mei gospodăriei agricole colective din Săhăteni, privea lacul smeelor şi se gindea ,la anii de demult şi la copiii de azi. L­a Săhăteni, viaţa s-a schimbat­­ o dată cu anii.­ Copiii se nasc, ca în toate satele de azi, la casa de naştere. O casă albă, ma­re, luminoasă. Mortalitatea pruncilor este aproape egală cu zero■ E firesc. Personalul sanitar se îngrijeşte de viaţa lor. In ultimii doi ani nici un nou născut nu a murit la casa de naştere. Cazurile grave sunt trimise la Ploeşti, la spital. Insă n-au prea fost cazuri grave. Apoi, după 4—5 ani, copiii păşesc spre grădiniţă. Să­­hătenii au o astfel de grădiniţă. Îna­inte şcoala abia avea două camere (cele două clase intr-o cameră), acum numai grădiniţa are 4 camere. Şcoa­la e încăpătoare. Toţi copiii comunei sunt la şcoală. Frecvenţa 97 la sută. La şcoală e şi nepotul Caloianului. Tot Culae îl cheamă ca şi pe bătrî­­nul. Aşa îi zic acasă. După catalog îl strigă Caloianu C. Nicolae. Are 8 ani împliniţi Culăiţă. Termină clasa Intîia. Note, numai 10... — Culae, Culăiţă, pune-ţi şosete­le / E ruşine să te duci la şcoală fără şosete... Culae cel mic trebuie să-şi pună şi şosetele cind se duce la şcoală. Aşa fac toţi copiii satului. La şcoa­lă vin curaţi, cu hainele perlate. În­călţaţi. Nici un copil din sat nu mai umblă desculţ. Doar cînd plouă se descalţă şi lipăie apa. De plăcere... Bunicul nu avea nici galenţi... — Ce-ai­ să te faci tu cînd ăi fi mare ? . — Zootehnician ! — De ce ? — (Culae cel mic se miră). Cum de ce ?! Să ajut colectivei. Aproape toţi copiii din sat vor „să se facă" ceva care să folosească gospodăriei colective. — Te-a învăţat cineva să spui aşa, Culăiţă ? — Nu! De ce să mă înveţe ? Aşa e bine! Un copil de 8 ani vorbeşte despre ce e bine şi ce nu este. Şi ştie ce e bine. A învăţat poate de la oame­nii satului care cu toţii lucrează în comun pământurile. M. COLEŞIU A­ltă soartă... Afară din Capitală se află şcoala specială profesională nr. 9 de pe lingă Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, şcoală unde se recu­perează capacitatea de muncă. Intr-o cameră specială a fost amenajat cabinetul tehnic al şcolii. Aici sunt expuse toate produsele confecţionate de elevi, în timpul instruirii prac­tice : de la echere şi compasuri de interior, pînă la strunguri miniaturale, de la săndăluţe uşoare lucrate artistic, pînă la adevărate staţii de radio­amplificare. Tabloul ce ţi se înfăţişează aici te înduioşează proftund. Ce mîini de aur au aceşti copii infirmi — pe vremuri consideraţi epave ale societăţii — care sint ajutaţi să devină oameni! Cu gindul la ei creşte in tine şi mai mult revolta împotriva acelora care vor să Întunece iar cerul, care uită că În lume sint copii şi părinţi. „­Bărbatul cărunt cu ochi verzi care Îl privea din spatele biroului pe Mo­­canu, nu mai zîmbeşte de mult. Are cu el o „răfuială“. In timp ce îl as­culta cu voită atenţie, îşi aducea a­­minte cum acelaşi Mocanu cînd a ve­nit în şcoală i-a povestit de o pri­măvară În care bombele pustiau pă­­mîntul, vîlvătăile flăcărilor se ridicau sus, sus de tot, iar oamenii schilo­diţi urlau sub zidurile dărimate. A­­tunci Mocanu era numai de-o şchioa­pă. In răpăitul mitralierelor alerga disperat pe cîmp în căutarea unui­ adăpost imaginar. L-a costat mult »a­lergătura aceasta. O schijă i-a rete­zat o mină. Băiatul nu scosese nici un cuvințel.­ Se uita speriat la cel care-1 chemase. — Continuă ! Ce s-a mai întîmplat după aceea ? Mocanu nu mai pricepea nimic. își amintea precis că În primele zile cînd venise la școală îi povestise totul cu amănunțime. Acum se afla din nou în cancelarie. Era convins că fusese chemat cu alt scop. Dar glasul do­mol, al aceluia ce-l chemase să-l tra­gă la răspundere îl pusese pe gînduri: — Bine, Mocanule, poţi pleca ! Dar Mocanu nu s-a urnit din loc. Aştepta ca directorul să-l întrebe de ce fură, oare nu-i ajunge ce i se ofe­ră la şcoală ? Dar nu s-a întîmplat aşa. Directorul şi-a văzut de treabă. In momentul acela nu ştia cum să procedeze cu el. A doua zi, un lungan din anul III i-a ajutat să-şi facă rezumatul la lim­ba romina, iar în atelier venea mereu la raboteza lui un altul şi-l sfătuia : piesa nu e bine aşezată, sau cuţitul trebuia schimbat. Săptămîni la rînd Mocanu n-a mai cerut bilet de voie în oraş! A intrat în formaţia corală a şcolii şi dumi­nica dimineaţă era mereu la repeti­ţie. • • ................................ I I i i Spre seară, cind umbrele încep să să îngrămădească deasupra păm­în­­tului, cînd lumina devine mai palidă. În Încăperea lui modestă, Const. Chi­­riacescu, directorul şcolii speciale profesionale nr. 9, cercetează dus pe gînduri un teanc de scrisori. Scrisuri diferite, unele caligrafice, altele des­tul de stîngace. „Cunoştinţele căpătate în şcoală mă ajută foarte mult — scrie un fost elev, pe nume Emil Balla. Grija care am simţit-o în şcoală pentru recupera­rea capacităţii noastre de muncă dă roade. La ora asta băieţelul firav pe care l-aţi crescut dvs. conduce o sta­ţie de radioficare la Sascut“. „Am auzit că orchestra a ajuns la 30 de persoane, scrie un alt absolvent, Ion Calu- Eu lucrez c­a tehnician la un centru de radioficare şi cîştig bine“. Scrisori. Un dosar plin cu scrisori. Unii mulţumesc maistrului Serafim pentru ingeniosul lui aparat care-i ajută să-şi exercite profesiunea (înlo­cuieşte operaţiile pentru care se folo­sesc picioarele), alţii mulţumesc me­dicului care în perioada de adaptare la profesie a muncit cu atîta suflet. Peste un an, cînd Mocanu va fi şi el la locul lui de muncă, va aşterne poate şi dînsul cu timiditate cîteva rinduri către adevăratul lui adăpost, către acei care s-au străduit să-l re­dea societăţii, muncii cinstite. Va ve­dea tot satul că el — cel care era obişnuit cu jignirea şi insulta — nu mai este infirm, că medicii şcolii l-au făcut apt­ pentru muncă. ADELA DAVIDESCU CĂRŢI POŞTALE Ai tu foarfeci negre, zbîrlite mustăţi, Ca să sperii haita. Numai, că pe noi Nu ne inspăimintă, negre vietăţi Ce-n mii şi mocirlă, dau mereu-napoi! ILUSTRATE Pricinosule giscan, ce-ţi tăcurăm noi ? Ce-ţi veni, aşa, deodată, Iară de ruşine, Să ne cauţi gl­ceavă ? Vrei cumva război ? Ei lasă ! Nu te teme, Marioară ! Eşti cu mine ! Cum că tu ne-aduci şi pe horn ne laşi Zice bunicuţa, că-i adevărat. Dar că de prin baltă aduni copilaşi Asta — să mă ierji — insd nu se poate.../ O fi fost pe vremuri, cind la noi In sat Nu era ca astăzi, o maternitate... Versuri de T. D05RE Cleşti pui de cireş Creştem — vezi şi noi ! Haide !,ă ne-ntrecem ! Spune, tu nu vrei ? Sa trăim In pace, şi-ntr-un an sau doi Singuri­­­-om culege roşii tăi cercei. Desene de LAET1ŢIA IGNAT HOMORIQFANU Duminică 1 iunie 1958 — nr. 8292 De ziua ta De ziua ta, ştiu, mama te sărută Şi-atîtea bucurii cu tine-mparte. Iar tata iţi aduce, mult dorită O jucărie poate, sau o carte. De ziua ta învăţătorul bun I­i dăruieşte-a slovelor lumină Cu ea, tu vei străbate peste ani Cărarea de atitea lupte, plină. Ostaşul care şade azi veghind, Nu-ţi dă nimic şi totuşi dar îţi face. Prin straja lui, el linişte ţi-aduce Să poţi visa, să poţi dormi În pace. Iar eu, ce pot să-ţi dărui, scump vlăstar. Iubirea mea ce arde şi palpită. Cînd inima-mi se-aprinde-n vers sprinţar Pentru-a cînta prunci­a-ţi fericită ! Către copiii din toată lumea Din leagăn să iubiţi neîncetat Pe cînd pruncia mugurii-şi desface Pe cei ce v-au purtat la sin cu drag. In cîntece de leagăn şi de pace. Din leagăn să arifi necontenit Pe cei ce-atitea vise vă destramă Pe cei ce-ar vrea să rătăciţi flăminzi Să nu cunoaşteţi dragostea de mamă. DAMIAN URECHE * • Intr-un muzeu din Praga se găseşte o co­lecţie unică de desene făcute de copil. Desene rudimentare­, lucrate cu mijloace şi mai rudi­­mentare. Flori şi flu­­turi, figuri de oameni, căsuţe vesele, purtind amprenta naivităţii şi strigăciei copilăreşti. Aşa cum am desenat şi noi cindva şi cum desenează astăzi copiii noştri. Dar oamenii trec cu emoţie prin ţaţa aces­tor desene. Trec cu lacrimi in ochi. Copiii care le-au zu­­grăvit nu vedeau, nici flori, nici fluturi, nici căsuţe vesele. Ce să caute fluturii in ţarcurile bătătorite dintre sirmele ghimpate ? Cum­ să-şi înalţe lujerele gingaşe florile, acolo, in umbra sinistrelor cuptoare-crematorii ? Nu existau decit barăci mizerabile, antecamere ale morţii, acolo, in fiorosul Auschwitz. Pe petece de hîrlie, cu cioturi de creioane procurate şi strecurate Prin­­tre sirma ghimpată de oameni de inimă, copiii de la Auschwitz şi-au mlngîiat ceasurile de groază ale copilăriei furate. Mai tirziu, s-au găsit acolo, alături de zeci de mii, de pantofion şi aceste desene. Mai tirziu, mult prea tirziu... — Copiii ? — Au fugit pe ca şi răspundeau rlnjind călăii hitlenşti. Fascismul şi războiul nu trebuie să­ se mai întoarcă niciodată. Nici­odată să nu mai vadă omenirea copii intre sirm­e ghimpate, copii in ca­mere de gazare. Copiii noştri, copiii lumii, trebuie să se bucure de flori şi fluturi, de căsuţe­ vesele, de bunătatea oamenilor care ii ocrotesc. Să se bucure de viața pe care noi le-o apărăm, apărînd pacea. oop FAŢA-N FAŢĂ terli, case ale copilului, unde li se­ acordă 0 asistenţă sanitară gratuită şi o educaţie preţioasă. • Pentru copiii mamelor aflate In pro­ducţie, funcţionează 316 creşe cu peste 12.500 locuri, faţă de 9 creşe cu 295 locuri cite existau In anul 1938. 9 In anii puterii populare, numărul şco­lilor pentru învăţâmtntul elementar — cl. 1 — cl. VII — a ajuns la 15.083. Ele sunt frecventate de 1.813.105 elevi şi deservite de 83.794 cadre didactice. • Mai mult de 85.600 elevi frecventează cursurile şcolilor medii înfiinţate in ulti­mii ani la noi in tară. • In învăţămlntul elementar există 1350 şcoli cu limbă de predare a minorităţilor naţionale. Ele sunt frecventate de 133.564 elevi de naţionalitate maghiară, germană sîrbă, croată etc. • In anul şcolar 1957—58 statul nostru a acordat burse în bani unui număr de 27.861 elevi merituoşi. • In cele 780 internate create pe lingă marile centre şcolare sint găzduiţi 27.102 copii. Iar la cantinele şcolare iau masa peste 28.200 elevi şi eleve. • Dacă în anul 1949 numărul copiilor care au fost trimişi in taberele de vară, de iarnă şi turistice ale C.C.S-ului şi C.C. ale sin­dicatelor a fost de 10.500, în anul 1958 el a crescut la 63.810. • IN REPUBLICA FEDERALA GERMANA exploatarea cruntă a copiilor este un lucru obișnuit. Astfel, potrivit raportului anual al oficiilor de control, de resort, într-o între­prindere din industria pielăriei copii in vîrs­­ta de 9—15 ani lucrează cinci zile pe săptă­­mînă. Pe şantiere muncesc băieţi de 12—14 ani, care, printre altele, pregătesc morta­rul.­Copiii lucrează pină şi în carierele de piatră ca şi la construirea drumurilor şi tn întreprinderile de prelucrare a lemnului. Cei mai puţin apăraţi împotriva exploatării sînt copiii care lucrează la domiciliu sau in agricultură. Pentru ei ziua de lucru este adesea de 16 ore ; mulţi copii dormitează în clasă, pentru că noaptea s-au odihnit prea puţin. In Bavaria, copii de 10—14 ani lu­crează uneori 60 de ore pe săptămină. © IN S.U.A ravagiile cauzate de condiţile nestabile ale traiului apasă greu asupra co­piilor. Procentul de mortalitate infantilă este de două ori mai ridicat în rindul co­piilor decît In rînd111 celorlalţi, in fiecare an cel puţin 60.000 de copii a! muncitorilor nestabili slnt lipsiţi de foloasele Invăţămin­­tului intr-o şcoală publică.­­ CONFORAM UNEI ANCHETE făcută în Voita de Sus — în Africa Neagră franceză — 29 la sută din copiii care frecventează şcolile publice, iau o sin­gură masă pe zi şi numai 45 la sută se hrănesc de două ori pe zi. La Brazzaville, mortalitatea infantilă in primul an de viaţă este de 40—50 la o sută de naşteri. • In tara noastră a fost creată în ul­timii ani o puternică reţea de instituţii de educaţie preşcolară. Dacă in anii 1948—49 e­­xistau, de pildă, 2998 grădiniţe (cămine de copii) frecventate de 157.934 copii şi deser­vite de 3951­ educatoare, în anii 1957—58, numărul unităţilor a crescut la 6541 cu 281.141 copii şi 10.467 cadre de educaţie. • Tot atît de numeroase sun­t astăzi unită­ţile curative şi profilactice create de­­Minis­terul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale pentru copii. Azi există în ţara noastră uni­tăţi de asistenţă medicală pentru copii cu 17.104 paturi, numeroase preventorii, sana-

Next