Munca, august 1959 (Anul 15, nr. 3652-3677)

1959-08-01 / nr. 3652

Pag. 2-a O valorificare mai buna a fondului funciar Cînd au pornit oamenii... „Foaie verde, solz de peşte, fr­imioara-n mine creşte Cind văd treaba cum sporeşte — Rodul muncii se-nmulţeşte...“ (Cuvinte potrivite, cu un anume prilej, de bădia Mihalache Buţurcă de la G.A.C. „Filimon Strba” din comuna Smulţi, raio­nul Bujor). Dealuri mîncate de vreme. Pustii.­­Te miri ce boare de vînt poartă spre satele din jur — Băleni, Oasele şi Sm­ulţi — miros de peliniţă şi sulfi­­nă. Cei mai bătrîni zic — poate au auzit şi ei de la moşii lor — că pe dealurile acestea au fost codri de fag şi stejar De mult nu mai sînt codri. Doar­ lăstărişuri de o vară. Numele vechi au rămas. Unul se cheamă­„al firului“. A fost cîndva acoperit cu fag. Deal sărac. Iarba ce îi acoperă cele 70 de hectare cite le are, este uscă­­cioasă şi amară. Nici oile nu o mă­­nincă. — Nu-i de nici un folos. Doar pă­­lămidă şi neghiniţă. Strică şi ce este în jur. — Aşa a fost de cind î! ştim... — Multe au fost intr-un fel şi acum nu mai sint... Oamenilor nu le place dealul cel st­rp. II vor altfel. Cum ? ştiu ei — poate grădină, poate vie. De la o vreme, la ceas de seară, printre oame­nii strînşi la o vorbă, a început să vi­e mai des prim secretarul de la trim­. Om gospodar prim secretarul. Oamenii îi fac loc pe bancă şi se aş­tern la sfat. — Apai, tovarăşe secretar, ruşine mare pătimim noi cu dealul ăsta a! nostru. Vin alţii prin colectivele noas­tre. Vin, se uită — grajduri bune, hambare pline şi apoi le lunecă privi­rile spre prăpăditul de fir: „Ce fel de gospodari sunteţi voi, zic ei, de steţi cu pîrloaga sub nas?!“ Noi ce să le răspundem... — Alţii nu stau să se întrebe. Iată, numai la noi în raion, în primăvara asta, 180 de hectare de dea­­sterp au fost plantate cu vii. — Poate oamenii or fi altfel — și prim secretarul zîmbește. Adică cum „altfel de oameni" ? ! Ei nu sînt gospodari ? Da’ la Zile-muncă cine a luat mai,mult? Una peste alta aproape 40 de lei pe zi... — Asta om vedea noi ! Și zi, vii au pus ? — Vii... ★ A mers vestea în cele trei comune din jurul dealului sterp, că, într-o seară, tovarăşul Valeriu Mitulescu, prim secretarul de partid al raionului, a spus oamenilor că pe dealul Jirului ar putea creşte viţa de vie. Intr-o dimineaţă, cîţiva oameni din Băleni au pornit să dea ocol dealului. S-au întîlnit şi cu vecinii din Oasele. — Bună vreme, oameni buni ! — Bună să fie... dar ce-i cu voi, ve­cinilor ?! Ori poate nu mai aveţi somn şi aţi ieşit să vă aerisiţi... — Am venit să vedem cum îi dealul ăsta şi ce am putea să-i facem... — Şi noi... Se întîlniseră cei dintîi oameni ai satelor Vecine — comuniştii — şi dis­cutau soarta dealului sterp. — Voi pe cite braţe vă bizuiţi ? aduse vorba Mihai Puţanu — preşe­dintele de la G.A.C. „30 Decembrie“ din Oasele. — Pe toţi gospodarii ne bizuim, dacă ne apucăm serios de treabă... au răspuns cei din Băleni. — Serios, mai e vorbă?! Şi la noi tot aşa gîndesc oamenii... Dealul aburea de soare. La poalele lui oamenii, gospodari buni, îşi socoteau forţele. Aflaseră că în carneţelul prim secretarului erau­­trecute cu litere mici şi înghesuite, următoarele : „Primele 34 ha. vor intra în patri­moniul G.A.S. Moscu... Plantate cu vie vor aduce un venit anual de 680.000 lei... Prin amenajarea dealu­lui prin muncă patriotică se vor eco­nomisi — 1.300.000 lei...“ Calcul simplu, convingător. Câştigul, din rodul pămîntului, peste trei ani. Acum, imediat, trebuiau cîştigaţi cei 1.300.000 de lei. Şi oamenii au rămas înţeleşi. Urmau să iasă la muncă pa­triotică. — Al cui va fi pămintul cel nou ? — Al nostru, al statului — tot una... 2.000 de colectivişti au ieşit la ma­rea acţiune patriotică ce va schimba dealul Jirului intr-un deal al viilor (cine ştie că peste o vreme nu se va numi aşa ?) ★ Oamenii s-au împărţit în brigăzi. Munca a pornit. Organizatorul de partid al noului şantier, tovarăşul Con­stantin Zovod, spunea : — Brigăzile şantierului sunt ca cele în care oamenii muncesc in colectivă. Aci, pe şantier, întrecerea de pe ogoare continuă. Vor să ştie precis care-i pri­ma, cum şi cit lucrează... Bădia Mihalache Buţurcă, om vechi de ani, sprinten la treabă, într-o clipită de răgaz, făcea anume consideraţiuni nu lipsite de miez („ăsta-i năravul lui: «filozofează !»“ — zic cei care îl cunosc). — Hotărît, pe lume se petrec lu­cruri fără seamăn. Eu, de-o pildă, am întîrziat la maşină şi am venit cale de 18 km. pe jos. De ce? Păi cînd toată lumea vine, eu să stau ?­­ Nu c-aş fi oare să mă iau după buluc. Ştiu că ce se face aici e lucru mare. N-o să-mi ştie nimeni numele cînd treaba o fi gata. O să se zică : ,,via asta au făcut-o 2.000 de colectivişti...“ şi printre ei am fost şi eu ! Zicea baba: „stai mă, omule, acasă, nu te pune-n rînd cu copchiii, ei au zorul lor...“ Şi eu îl am pe al meu. Dacă au pornit oamenii să schimbe faţa pă­mîntului, eu să stau ,de o parte nu pot. Moşii şi bunii mei au fost clăcaşi şi nu puteau cuprinde în ochi pămîn­­tul cel larg. Eu sînt slobod și tot pă­­m­întul e al meu cu act în regulă. Care act ? Cererea de inseriere în colectivă pe care am semnat-o de acum cinci ani... — Bădie, lasă rogu-te filozofia, şi dă-i zor că ne rămin alţii ! — Nu se există... Bădia Mihalache se reapucă de trea­bă. Brigăzile de tineret nu-i dau ră­gaz. („Adică cum­ să-mi ia copchiii înainte ?“) Tinerii colectivişti muncesc şi cîntă. „Trandafir de la Moldova Te-aş iubi..." — Te uită la ei, ăştia din brigăzile lui Ion Dalboc, Mihai Cojocaru şi Cos­­tică Puţanu, de la Oasele, au făcut treaba de o zi în două ceasuri. Vîno şi flăcăi ! De acum o să fie nevoie de un grafic de întrecere, să vedem care-s mai buni — și organizatorul de par­tid zîmbi de noua lui grijă. Cu aşa oameni, planul de a reda agriculturii, 1.000 de hectare, ni se pare mic. O să-l calculăm din nou... Are dreptate, planurile sînt uneori modificate­­substanţial de viaţă... ...Seara oamenii abia se rup de mun­ca începută. Sunt obosiţi. Dar cîntă, după o străveche obişnuinţă a locu­rilor, cîntece cu răsunet larg, moldo­veneşti Cinteze despre cei care s-au trecut din viaţă năzuind spre fericire şi despre bucuria zilelor de azi. Bădia Mihalache, tras mai la o par­te, potriveşte, murmurînd pe sub mus­taţă, un cintec nou: „Foaie verde solz de peşte Inimioara în mine creşte..." Poate că şi cîntecul acesta va fi cintat, într-o seară, de flăcăii şi fete­le acestor locuri... M. COLEŞIU corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Galaţi Fabrica „Electrofar“ produce becuri de toate tipurile, printre care şi becuri infraroşii necesare industriei siderurgice şi metalurgice, etc. In clişeu: tov. Virginia Iacob manevrînd maşina de închis becuri infraroşii. Ea lucrează cu un procent scăzut de rebuturi şi dă produse de calitate. Foto: AGERPRES Pagini de monografie: HUNEDOARA (Urmare din pag. l­a) Muncitoresc Român s-a început, cu această clă­dire, construcţia noului oraş“... 23 August 1948. Primii locuitori, familia lăcătu­şului Ştefan Barbu. 10 iulie 1959. S-a dat în folosinţă încă un bloc. In cel de-al treizecişidoilea apartament al său s-a mutat familia prim-topitorului oţelar Dumitru Gri­­goroaie. Oraşul Nou are acum 12.402 locuitori. Pe cei mai tineri dintre ei îi vezi cu şortuteţe în faţă, îmbujoraţi de freamătul pădurii de stejar, culegînd flori să le dăruiască părinţilor cînd se întorc de la uzinele din vale­­. La marginea codrului, nu , rareori, întilneşti pic­tori amatori şi chiar artişti cu renume. Stau în faţa pînzelor. Zugrăvesc. Nu e uşor. Nici chiar pentru maestrul Angheluţă, venit de atîtea ori din Bucureşti, pentru a-şi întregi colecţia tablou­rilor începute în anul 1947. Ultima temă a pinzei sale e Blumingul. Tabloul e proaspăt. Mai păs­trează încă mirosul vopselelor. Şi totuşi, maestrul a rămas în urmă. Mai are de zugrăvit un colţ nou al Hunedoarei. Adică al satului Pestiş, care azi se cheamă Laminorul de 650 mm. Dar cu oricîtă iscusinţă va fi mînuită pensula pictorului, totuşi nu poate reda întrutotul gran­dioasa panoramă a Hunedoarei a zilelor de azi. Ea este tablou viu, mişcător, căruia i-au dat suflare mii de constructori şi siderurgişti... Oţelăriile, furnalele, agregatele Hunedoarei sînt construite după ultimul cuvînt al tehnicii. Capa­citatea lor totală de producţie nu suportă compa­raţie cu potenţialul Uzinei de Fier din anii 1940—1944. Saltul uriaş, de la o uzină cu utilaj rudimentar, la un combinat siderurgic, s-a produs intr-un ritm uimitor de scurt, fără precedent. In istoria nouă a Hunedoarei s-au înscris multe fapte. Primul capitol al ei vorbeşte despre oameni... 4 Pagini de monografie : HUNEDOARA Anul 1948. Uzinele de Fier trec sub conducerea şi organizarea muncitorilor. Comuniştii plănuiau dezvoltarea producţiei, aflată pină atunci în de­clin. Greutăţile mari erau la cele două furnale­ Construcţia lor şubredă, înapoiată, istovea oame­nii. Aşa se lucrase timp de şase decenii,­ de la elaborarea primelor tone de fontă. Pe platformele de încărcare, sute de muncitori, învălu­iţi într-o veşnică ceaţă deasă de fum şi gaze, icneau la vagonetele pline cu bolovani de minereu, cal­car şi mangan. Cînd se căsca clopotul, furnalul scuipa trombe de flăcări şi funingine. In încleştarea cu focul şi gazele, oamenii erau pîndiţi la tot pasul de primejdii. Unii cădeau în nesimţire, ameţiţi de tăria emanaţiilor toxice ce ieşeau din furnale. Ii luau cu targa. Cîte 10—15 deodată. Şi bătrînii în­cărcători Niculiţă Suciu şi Moise Ion Bogă au fost de multe ori căraţi cu targa. Aceştia erau ghiftarii ! Moştenirea a fost gre­a. Insă viaţa nouă trebuie să învingă. Chemarea comuniştilor i-a însufleţit pe ghiftari, pe topitori, pe toţi muncitorii uzinei: „Să dăm mai mult metal pentru refacerea economiei ţării !“ Pe platformele furnalelor s-a pornit între­cerea. Moise Ion Bogă, Niculiţă Suciu, Abel Strai­­kofer şi Ion Zlătior, prin hărnicia, prin cuvîntul lor, i-au dat forţă. Din pîntecele furnalelor a înce­put să pornească şuvoi mai multă fontă Elanul muncitorilor era însă de multe ori frînat. Nu-i ajutau furnalele. Se răsuflau, se înecau, le cădea căptuşeala de sam­otă, se ardeau gurile de vînt. Frămîntările erau din zi în zi mai mari. Cei mai iscusiţi meşteri ai uzinei le-au sărit în ajutor. Maistrul inovator Ion Gherean, echipele lăcătuşi­lor Toma Adam, Ion Neagu, Carol Tauş au început să dea viaţă planurilor întocmite de comunişti: reconstruirea furnalelor şi mecanizarea încărcării lor. Le lipsea experienţa, începuturile au fost di­buiri. Dar au mers înainte. Mecanizarea le-a luat luni, un an întreg. Bucuria a fost insă nemărgi­nită, generală. Nu numai pentru furnalişti, ci pen­tru întreaga uzină. Vagonetele de pe platformele de încărcare au fost date la topit. Cu aceasta a dispărut pentru totdeauna meseria de ghib­ar... In 1949, inîindria întregii Hunedoare era furnalul 4, reconstruit din temelii. Era socotit „bijuteria“ uzinei. Pentru meşteri şi lăcătuşi reprezenta ceva mai mult: cunoştinţele profesionale la care ajun­seseră. Reconstruirea în întregime a celor două furnale și punerea în funcțiune a celor care de­­-----------------------------------------------------------------­★ MUNKA Din scrisorile CORESPONDENŢILOR VOLUNTARI * * Un rodnic schimb de experienţă Din iniţiativa Consi­liului sindical raional Câmpina, a avut loc re­cent, la Uzina mecanică Poiana un schimb de experienţă cu privire la organizarea consfătui­rilor de producţie şi a întrecerii socialiste. Au participat tovarăşi din conducerile administra­tive şi sindicale ale uni­tăţilor din ramura pe­trolului. Din referatul prezentat pe această temă de preşedintele comitetului de între­prindere al Uzinei me­canice Poiana, tov, Ghimbaş, a reieşit prin­tre altele că în acest an, consfătuirile de pro­ducţie au fost ţinute conform indicaţiilor date de tovarăşul Gheorghe Apostol cu ocazia şedin­ţei de constituire a Con­siliului sindical orăşe­nesc Bucureşti. Adică întîi se ţin consfătuirile pe secţii în jurul zilei de 25 ale fiecărei luni, iar apoi cele pe grupe sin­dicale. Procedîndu-se în acest fel, s-a reuşit ca de fiecare dată să se ia din vreme măsurile corespunzătoare care să asigure buna desfăşu­rare a procesului de producţie în cursul lunii următoare. Eficienţa a­­cestui sistem de ţinere a consfătuirilor se re­flectă şi în obţinerea ce­lor 4.960.000 lei econo­mii la preţul de cost pe primul semestru al a­­nului curent. Participanţii la cons­fătuire au arătat în cu­­vîntul lor că schimbul de experienţă organizat de Consiliul sindical raional este un sprijin preţios în munca ce o vor desfăşura în viitor in unităţile lor. După consfătuire, participan­ţii au vizitat secţiile uzinei, unde au putut vedea cum este orga­nizată întrecerea socia­listă, evidenţa acesteia cu ajutorul graficelor etc. C. Goran Una se propune şi alta se face în consfătuirea de producţie ce a avut loc în decembrie anul trecut la u­­zinele textile „7 Noiembrie“ din Capi­tală, s-a făcut, printre alte propuneri, aceea de a se instala în atelierul de întreţinere o forjă, care este absolut necesară mai ales lăcătuşilor. Că propunerea a fost bună o ilus­trează şi răspunsul conducerii sectoru­lui in care se spune : „Pînă la data de 1. III. 1959 se va instala o forjă în atelierul mecanic" Bucureşi, oamenii au aşteptat. Dar deşi termenul se a­­propia forja nu se vedea. lată însă că în loc de forja promisă şi aşteptată, conducerea sectorului me­canic instalează în atelier un cuptor termic pentru cărți piese, care nu era necesar, deoarece exista unul asemă­nător. Curios este şi faptul că acest cuptor a căpătat şi denumirea de ino­vaţie, ca realizare a tov. Anatole Gla­­diuc. Bineînţeles că oamenii au început să-şi pună întrebarea : „Ce fel de ino­vaţie e asta, cînd în atelier mai a­vem un asemenea cuptor ?. Noi de forjă avem nevoie, nu de 2 cuptoare“. Şi a venit noua consfătuire de pro­ducţie. De data aceasta, în iunie 1959 Cu acest prilej strungarul Vlad Va­sile a cerut din nou să se monteze forja. In loc de răspuns, şeful sectoru­lui, tovarăşul Gabor Fazekas, a căutat să-l lămurească că cuptorul termic ar fi mai bun decît forja. Bineînţeles că n-a reuşit. O fi el cuptorul bun pentru călțt piese, dar forja e mai necesară. In timp ce cu o forjă, fie ea mecanică sau manuală, cu cărbune sau cu gaze, poţi înroşi fierul numai pe porţiunea unde ai nevoie, la cuptor nu se poate face asta. Cuptorul termic stă degea­ba în atelier şi numai odată sau de două ori pe lună se căleşte cite o pie­să în el, deoarece atelierul e de între­ţinere şi nu de producţie în serie. Ca forjă, lăcătuşii folosesc cuptorul vechi. Şi de multe ori recurg la apara­tul de sudură autogenă, ceea ce duce la risipă de oxigen. Cine are interesul ca munca să fie îngreunată şi mai ales cine are inte­resul să strecoare o aşa-zisă inovaţie ? La aceasta ar putea răspunde con­ducerea uzinelor sau chiar Departa­mentul Industriei Ușoare, Ion Jincu Cerinţe justificate In cursul acestei veri îmbelşugate, populaţia oraşului Turda a avut unele nemulţumiri in legătură cu aprovizio­narea pieţii. Este adevărat că o serie de legume de bază ca: ceapă, cartofi, fasole verde, dovlecei, morcovi etc., se găseau din abundenţă şi la pre­ţuri din ce in ce mai ieftine, datorită­­contractărilor făcute din timp şi livră­rilor masive din partea unităţilor agricole socialiste din raion. In schimb roşiile, ardeii, vinetele au apărut foarte tirziu pe piaţă şi — fiind aduse de către O.C.L. Aprozar din alte regiunii — se vindeau pină mai zilele trecute la preţuri ridicate. Foarte mult lăsa şi lasă încă de Nota redacţiei. Luînd legătură cu Direcţia comerţului cu legume şi fructe din Departamentul Comerţului Interior, ni s-a arătat că în ultimele zile apro­vizionarea oraşului Turda atît cu le­gume cît şi cu fructe s-a îmbunătăţit mult. Cu privire la perioada arătată de corespondent însă ni s-a confirmat că „Aprozar“-Cluj nu a utilizat în suficientă măsură resursele locale de fructe,­­ care într-adevăr în acest an erau mai reduse datorită unor cala­mităţi ivite în regiune. De asemenea, el n-a folosit la începutul sezonului decît parţial posibilităţile de care dis­­punea regiunea Oradea pentru livra­rea cireşilor şi caiselor. In acest fel conducerea „Aprozar“-Cluj, a căutat să evite riscurile care decurg din peri­sabilitatea ridicată a acestor fructe. Dar, aici este vorba şi de lipsă de ini­ţiativă din partea organelor de resort dorit aprovizionarea cu fructe. La Aprozar au existat mai tot timpul can­tităţi foarte mici, iar in unele zile au lipsit cu desăvirşire, astfel că cetăţenii erau nevoiţi să cumpere de la produ­cătorii individuali, care le desfac la preţuri ridicate. Aprozar-Turda susţine că situaţia aceasta se datoreşte faptului că fructele trebuie aduse din Oradea şi Arad, dar nu e mai puţin adevărat că „Aprozar"­­Cluj nu a folosit suficient resursele de fructe ce există in­­ regiune pentru aprovizionarea oraşului Turda. Victor Salzman ale sfatului popular regional în sta­bilirea cotelor de perisabilitate. La rîndul ei nici conducerea „Aprozar“­­Turda n-a manifestat iniţiativă, în sensul de a face ea însăşi comenzi din alte regiuni şi de a urgenta livrarea lor. De altfel ni s-a comunicat că pen­tru aprovizionarea cu zarzavaturi timpurii există posibilităţi de insta­lare la Turda a unor sere. încălzitul s-ar putea asigura cu uşurinţă şi ieftin cu resurse locale ca şi cu apele reziduale provenite din uzinele ora­şului ; de asemenea, sticlă, ciment şi alte materiale de construcţie se găsesc din belşug în acest oraş. Nădăjduim că comitetul executiv al sfatului popular regional Cluj, ca şi cel al sfatului popular Turda, îşi vor spune cuvîntul în legătură cu cele de mai sus. Noile măsuri tehnice duc la economii Oţelarii uzinelor metalurgice ,,Gheor­ghe Gheorghiu-Dej“ din Tîrgovişte se preocupă de a folosi tot mai mult teh­nica înaintată. In acest sens, de curînd s-a­ trecut la „turnarea în miezuri a corpului robinet cu ventil şi a penelor de la produsul vane“. Datorită acestui procedeu se ajunge la scăderea rebutu­rilor, la reducerea maselotajului şi se realizează o economie anuală de 200.000 lei. De asemenea, punerea în funcţiune a unui cuptor rotativ pentru metale neferoase permite a se înlocui unele materiale cu altele mai ieftine, obţinîndu-se astfel economii lunare, de 30.000 lei. M. Avanu Se pregătesc din vreme Pentru a asigura buna desfăşurare a procesului de producţie pe timp de iarnă, conducerea fabricii de ciment „Ilie Pintilie“ din Fieni a trecut la luarea măsurilor corespunzătoare. Ast­fel s-au achiziţionat însemnate cantităţi de calcar şi marnă pentru crearea stocurilor necesare şi se acordă o aten­ţie deosebită pregătirii utilajelor şi in­stalaţiilor. In curînd se va face revizia instalaţiilor de păcură, curăţirea bazine­lor de pastă, izolarea conductelor de apă la morile de ciment, se vor înlocui unele injectoare la cuptoarele de clin­cher etc. De asemenea se iau măsuri pentru repararea ușilor, ferestrelor, etc. N. Popescu Pagini de monografie : HUNEDOARA , multă vreme erau părăsite au marcat primul pas în realizarea uneia din principalele sarcini ale primului plan anual al ţării: refacerea şi dezvol­tarea siderurgiei­Anii 1949—1950 vorbesc despre etapa unei mari afluente de oameni spre cetatea Corvinilor, ce avea să devină — aşa după cum hotărîse partidul — un mare combinat siderurgic. Au apărut brigadierii. Ii vedeai în fiecare dimineaţă. Frămîntau noroaiele uliţelor înguste şi cîntau. Duceau cu ei flamuri roşii... Primăvara lui 1951. Populaţia oraşului s-a mărit de citeva ori. Valea Cernei s-a umplut şi mai mult de clocotul vieţii. Au sosit excavatoare, buldozere, autocamioane şi utilaje din Uniunea Sovietică. Lingă furnalul 4 a început construcţia primului obiectiv al cincinalului. Mai întîi oamenii au coborît în adine, apoi s-au înălţat cu schelele tot mai sus. Lingă ele, mon­­torii reşiţeni, conduşi de tehnicianul Alexandru Ghedeon, au ridicat turnul macaralei de 90 metri. Cu ea s-au montat sute de tone de piese metalice. Furnalul automatizat creştea văzînd cu ochii. Oa­menii lui Gheorghe Cuşim­ir şi Alexandru Benedec Aspect de la unul din posturile de comandă automată al marelui blunting. Ștrandul băilor Victoria FILE DIN JURNALUL TABEREI înainte de a intra in tabăra de pionieri organizată de Consiliul Central al Sindicatelor in pădurea de pe raza comunei Virteju, raionul Domneşti, eşti­ oprit la poartă de un pionier. Cu aere grave „mica senti­nelă“, făcindu-ţi semn cu mina, iţi impune să te opreşti. — Vă rog să aşteptaţi să vină tov, director. Bineînţeles, ne-am­ confor­mat. Mai departe, am fost obligaţi să ne supunem şi indicaţiilor pio­nierilor de serviciu de la pancul­ sanitar, care ne-au dat toate cele necesare pentru îndeplinirea forma­lităţilor de igienă (obişnuita garga­ră şi spălarea miinilor). In­ curtea spaţioasă a taberei domnea liniştea, semn că pionierii erau plecaţi undeva. Intr-adevăr, copiii erau la program, fiecare de­taşament căutind un loc cit mai plă­cut pentru odihnă sau joacă. Am profitat de acest timp pentru a ne interesa şi a cunoaşte diferite aspecte din activitatea celor 310 pionieri veniţi la odihnă din regiu­nile Bucureşti, Constanţa, Craiova şi Piteşti. In serii de cite 21 de zile, pionie­rii, fii de muncitori, tehnicieni şi funcţionari, au asigurate cele mai bune condiţii de cazare şi hrană, bineînţeles, nescăpind de grija or­ganizatorilor şi asigurarea condiţii­lor de educaţie şi de distracţie. La fel ca şi intr-o şcoală, pionie­rii sunt organizaţi pe detaşamente şi grupe. Ca să ne dăm mai bine sea­ma cum îşi petrec copiii timpul am răsuoit jurnalul taberei şi al celor 8 detaşamente, încă de la lectura pri­melor pagini, care încep cu ziua de 1 iulie, sunt aşternute in toate caie­tele fraze ce uneori par stiigace, dar care exprimă mulţumirea lor pentru posibilitatea dată de a veni la odihnă cit şi pentru felul cum au fost primiţi la sosirea in tabără. Chiar in prima zi a sosirii, pio­nierii s-au constituit in 8 detaşa­mente, fiind ales ca responsabil al taberei pionierul Ilaiicu Marian, elev in clasa a Vil-a la o şcoală elemen­tară din Craiova. Activitatea pionierilor in zilele pe­trecute aici este destul de variată. Aşa, de pildă, mare le-a fost bucu­ria in ziua de 6 iulie cind in sune­tul trompetelor au plecat intr-o ex­cursie la riul Argeş. După plajă şi o baie bună, la locul excursiei a sosit şi căruţa cu gustări. Ziua petrecută a fost marcată in toate caietele celor 8 detaşamente ca o zi frumoasă şi plină de veselie. A doua zi au plecat in excursie in pădure unde, de asemenea, jocul şi voia bună n-au lipsit. Pionierii n-au scăpat din vedere nici amenajarea taberei. Astfel, in­­tr-una din zile toţi au fost mobili­zaţi pentru aranjarea rondurilor de flori din faţa clubului, au pavat o alee intre dormitoare, au măturat curtea şi au făcut şi alte treburi gospodăreşti pentru ca odihna lor aici să fie cit mai plăcută. In a­­ceastă acţiune jurnalul taberei a evidenţiat in mod special pe pionie­rii Negrea Crăciun, Papandonatos Mariana, Stancu Marian, Traicovici Viorica şi alţii. Copiii au vizitat şi gospodă­ria agricolă colectivă din co­muna Virteju. Şi pentru ca drumul să nu le fie degeaba, ei s-au pornit şi la treabă. Astfel, numai in citeva ore ei au reuşit să stringă de pe­ tarlalele gospodăriei 130 kg spicc­ de griu. După ce colectiviştii au mulţumit pionierilor au fost din nou invitaţi şi la culegerea caiselor din pomii gospodăriei, invitaţie ce nu putea fi refuzată. In citeva rinduri pionierii au or­ganizat şi focuri de tabără, unde jocul şi cintul au întregit tabloul pitoresc al naturii. Ca şi la şcoală, detaşamentele au fost in întrecere. De cele mai multe ori jurnalul ta­berei a evidenţiat detaşamentul nr. 8, condus de instructorul Popescu Sergiu, învăţător la şcoala de 7 ani din comuna Băleni, raionul Olteţu, regiunea Craiova. O mare atenţie se dă educaţiei copiilor din partea instructorilor de pionieri, care sunt învăţători sau stu­denţi, împreună cu instructorul su­perior, cu o zi înainte, ei pregătesc programul pentru ziua următoare. Fiecare oră din program este minu­ţios pregătită. In diferite ocazii, ca, de pildă, atunci cind au vizitat gos­podăria agricolă colectivă, ei au ex­­p­lrat copiilor politica partidului­i nostru pentru colectivizarea agricul­turii, arătind avantajele pe care le au ţăranii colectivişti ca şi impor­tanţa creşterii producţiei de cereale la hectar. ...Din depărtare se auzea sune­tul trompetelor, pionierii se întor­ceau in tabără. Era ora cind tre­buia să le fie servită gustarea Cind am ieşit din club privirea ne-a fost oprită şi la colţul Festiva­lului unde pionierele pregătiseră frumoase cusături ce aveau să fie date in dar la festivalul care urmau să-l facă in tabără. M. BOZIANU 6 Pagini de monografie : HUNEDOARA au atins punctul cel mai înalt: supapele de sigu­ranță. De acolo priveau în jos, la fratele mai în vîrstă, dar mai... mic al noului furnal. 7 Noiembrie 1952. In istoria combinatului side­rurgic se înscrie un eveniment important. Noul furnal automatizat nr. 6 a elaborat prima şarjă de fontă. Producţia lui zilnică, egală cu a trei furnale vechi... Asaltul a fost declanşat pe toate fronturile. Pe şantierele viitoarelor obiective: uzina cocsochimică fabrica de aglomerare a minereului, o nouă termo­centrală electrică, furnalul nr. 5. Miile de con­structori împleteau tone şi tone de oţel, turnau trenuri întregi de beton, zideau milioane de cără­mizi. In timp ce pcnupele fierarului betonist Petre Ionescu monta la 15 metri adîncime armătura ba­teriilor de cocs, echipa lui Gheorghe Buch scruta ză­rile de la 100 metri înălţime, din vîrful coşurilor de fum. Siderurgiştii admirau însufleţirea, dîrzenia, erois­mul constructorilor. Dar şi despre faptele lor vor­beau hunedorenii, întreaga ţară. La cuptoarele Mar­tin, iniţiativa oţelarului Gheorghe Simeria de in­troducere a metodei sovietice Matulineţ pentru ela­borarea şarjelor rapide, era preluată. Echipele lui Petru Forţu, Aurel Stanciu, Traian Bîrlea şi Ştefan Tripşa au răsturnat vechile calcule privind capa­citatea cuptoarelor. De la indicile de 2,5 tone pe metru pătrat suprafaţă vatră cuptor-zi calenda­ristică, au săltat la 3,5 tone- In vremea aceea erau socotite recorduri- Literatura sovietică de specia­litate le-a creat pîrtie şi mai largă. Topitorii au prins gustul cărţii- I-a ajutat să aplice noile meto­de ale oţelarilor sovietici Macar Mazai şi M. Pri­va­tov-Mulţi oţelari hunedoreni au avut fericitul prilej să cunoască şi să lucreze alături de siderurgiştii sovietici din Magnitogorsk, Dneprodzerjinsk, Kuzneţk, să-şi perfecţioneze şi mai mult cu­noştinţele tehnico-profesionale. Au învăţat să mun­cească nu numai într-un chip creator, ci să-şi însu­şească de la oamenii sovietici calităţile unui om nou, cu o înaltă ţinută morală, pătruns de un fier­binte patriotism. Cînd Aurel Stanciu, prim-topitorul, s-a întors din Uniunea Sovietică, săptămîni în şir a trebuit să răspundă celor mai felurite întrebări. Oamenii do­reau să cunoască noi amănunte despre viaţa şi Pagini de monografie : HUNEDOARA 7 munca oțelarilor sovietici. întrebările curgeau ca ploaia de vară . — La ce indice de utilizare au ajuns ? — Cum merg cu șarjele rapide ? — Noi aplicăm întocmai metoda lui Matulineț? La toate acestea, Aurel Stanciu răspundea cu amintiri încă proaspete de pe platformele uria­şelor oţelării ale Magnitogorskului. In oţelărie, recordurile anterioare au fost dobo­­rîte. Media indicilor de utilizare a cuptoarelor s-a urcat la 4,2 tone oţel. Procesul de producţie a fost continuu îmbunătăţit. Sistemul de turnare a oţe­lului s-a modernizat. Pe calea de rulare au apărut macarale de mare tonaj. Au dispărut şi gazogenele ce primejduiau sănătatea oţelarilor. In locul lor, la cuptoare, s-au introdus injectoare cu păcură. Se mîndreau oţelarii cu rezultatele lor. Dar şi schimburile maiştrilor laminatori losif Trifu, Gheorghe Andrăşescu şi Petru Constantin aveau iz­­bînzi în întrecere. De la 40—45 lingouri laminate într-un schimb, au ajuns să le dubleze numărul. Multe din laminate au fost transformate în blin­daje pentru furnale, în forme şi piese metalice de mare tonaj. In vreme ce siderurgiştii îşi consolidau tot mai mult succesele, constructorii terminau noi obiec­tive. Calendarul construcţiilor hunedorene îşi mă­rea filele . 20—VII—1953: Se dă în exploatare fabrica de oxigen. 2—­XI—1954: Fabrica de aglomerare trimite furnalelor minereu aglomerat de Crivoirog. 1—V—1955 : De la fabrica de dolomită pornesc către oţelărie primele basculante cu dolomită calcinată. 18—VII—1955: Termocentrala electrică nr- 2 trimite agregatelor primele mii de kilowaţi. 26—ViI—1955: Intră în funcţiune bateria I-a a uzinei cocsochimice. 22—VIII-1­955: Din bateria a doua a uzinei cocsochimice se descarcă prima şarjă de cocs. 1—VIII—1956 : Furnalul nr. 6 este Întrecut în volum şi înălţime de noul fural automatizat de 700 m.c. Producţia lui e de­odată şi jumătate mai mare decît aceea pe care o dădeau la un loc toate furnalele existente in anii 1937—1944...

Next