Munca, decembrie 1959 (Anul 15, nr. 3756-3782)

1959-12-01 / nr. 3756

Pag. 2-a. Organizare temeinică— rezultate bune Fără exagerare, uzinele ,„Ianoş Her­­bak“ din Cluj au devenit, în ultimul timp, vestite în toată ţara. Şi nu nu­mai pentru că majoritatea cetăţeni­lor din ţara noastră cunosc produse­le lor, ci pentru că de aici a pornit o iniţiativă care a făcut repede în­conjurul ţării, mobilizînd noi şi noi contingente de muncitori în armata ce­lor ce luptă pentru economii. „Să rea­lizăm cît mai multe produse, cele mai mici consumuri specifice şi cea mai bună calitate pe ţară“ —aşa a fost formulată iniţiativa născută aici. Şi respectînd-o cu stricteţe, colectivul uzinelor a obţi­nut rezultate minunate. Bilanţul pe 10 luni, pe întreaga fabrică, s-a încheiat cu 1.495.000 lei economii din 1.566.000 lei cît a fost angajamentul pe între­gul an. Şi,trebuie să notăm că anga­jamentul nu este cel iniţial, că el a fost mereu sporit, pe măsura desco­peririi rezervelor interne — o preocu­pare de seamă a acestui colectiv, ce poartă cu mînd­rie înalta distincţie primită nu de mult. „Ordinul Mun­cii“ clasa I-a. O bună activitate organizatorică Fără îndoială că sunt multe elemen­te care au contribuit la obţinerea succe­selor acestui colectiv harnic, unit, en­tuziast, dar printre acestea trebuie amin­tit şi interesul organelor sindicale pentru ridicarea calificării profesio­nale, pentru ridicarea culturii gene­rale, pentru educarea socialistă a oa­menilor muncii. Universitatea munci­torească, care a intrat în al doilea an de existenţă, a fost creată de altfel tocmai în acest scop. Anul trecut, cursurile universităţii nu s-au desfăşurat în condiţii bune. Din­ peste 100 de înscrişi au mai rămas pînă la capăt vreo 20. S-au predat două discipline: biologie şi chimie. Anul acesta s-a pornit altfel la or­ganizarea universităţii. Mai temeinic. In primul rînd a fost alcătuit progra­mul. S-a făcut o consultare largă a muncitorilor asupra temelor care ar interesa. Necesitatea introducerii unor aseme­nea discipline era determinată de fap­tul că şi universitatea trebuia să de­vină un ostaş în bătălia dusă de co­lectivul întreprinderii pentru ridicarea productivităţii muncii, pentru îmbună­tăţirea calităţii produselor. Aşa s-a născut primul curs cu 14 lecţii — plus 2 seminarii — intitulat „Tehnologie“, în cadrul căruia se dau însă şi cîteva noţiuni de economie concretă. Apoi, observînd interesul muncitorilor pen­tru problemele zborului cosmic s-a introdus „Astronomia“, cu tot atîtea lecţii şi seminarii. S-au introdus, de asemenea, lecţii de istorie a R.P.R. şi P.M.R., precum şi geografia R.P.R. Prin acestea se urmăreşte îmbogăţi­rea culturii generale a cursanţilor, e­­ducarea lor patriotică şi se plăteşte totodată un tribut pasiunii — de mai mult timp înrădăcinată aici — de a face excursii. Fiindcă în cadrul aces­tor discipline, ca o completare a lor, se vor face excursii interesante, în timp ce în cadrul astronomiei deocam­dată nu se pot face... Tematica odată judicios întocmită, mai bine zis planul de studiu și pro­gramele analitice, s-a trecut la popu­larizarea lor. Aceasta s-a făcut cît se poate de ingenios. Profesorul Bartha Sandor (care a devenit apoi director de studii) a mers din secţie în secţie, explicîndu-le muncitorilor ce o să se predea la cursurile universităţii. Universitatea muncitorească de la uzinele ,,Ianoş Herbak“ numără astăzi 200 de membri şi funcţionează în două serii. Comitetul de întreprindere (preşedinte tovarăşul László Bacsó, responsabil al comisiei muncii cultu­rale de masă tovarăşul Ion Fekete) se ocupă în permanenţă de bunul mers al universităţii. A fost numit ca direc­tor tovarăşul Tiberiu Rozs, un tînăr cu multă tragere de inimă. Trebuie remarcat apoi cadrul organizatoric corespunzător, asigurat de către comi­tetul de întreprindere. O sală perma­nentă unde se ţin cursurile, caiete pen­tru toţi cursanţii. Mult a făcut comi­tetul de întreprindere şi face şi în continuare pentru a asigura însuşirea temeinică, conştientă a celor predate. Entuziasta bibliotecară de aici, Ilona Virág, a pus biblioteca „la bătaie“ pentru a asigura dezvoltarea studiu­lui individual al cursanţilor. Cunos­­cînd planul de învăţămînt şi progra­mele analitice, ea organizează expo­ziţii de cărţi pe temele care urmează să se predea. Biblioteca a fost răsco­lită de la un cap la altul pentru a găsi cărţi şi broşuri ce se referă la astronomie, la sateliţii artificiali, bro­şuri despre reducerea preţului de cost etc. Virág Ilona duce şi o susţinută muncă de la om la om. Iată, de pildă, Din ac­toîtatea universităţii muncitoreşti de la uzinele „Janoş Homar-Cluj într-una din zile a intrat în bibliote­că tînărul muncitor Mihai Kezdi .de la secţia talpait. „Sînteţi înscris la universitatea muncitorească?"—l-a întrebat bibliotecara. La răspunsul a­­firmativ al tînărului, bibliotecara i-a prezentat pe scurt conţinutul lecţiilor din acea zi şi i-a înmînat cîteva cărţi spre alegere. Pînă la urmă, Mihai Kezdi a luat manualul de geografie fizică, atît de interesant recomandat, încît a început să-l răsfoiască încă în drum spre autobuz. In ceea ce priveşte activitatea uni­versităţii muncitoreşti, mai sunt, fi­reşte, unele probleme organizatorice care trebuie puse la punct. Aşa este ne­cesitatea afişării planului de studii şi a numirii unor responsabili pe sec­ţii, care să se ocupe de mobilizarea la cursuri şi de alte probleme ale cursanţilor. Aceste lipsuri sunt cunos­­cute de către comitetul de întreprin­dere şi avem convingerea că foarte curind vor fi rezolvate. Conţinutul lecţiilor — lucrul principal La primă oră, la care li s-a vorbit despre planificarea muncii în întreprin­dere, cursanţii au fost convinşi de importanţa fiecărui minut, de nece­sitatea de a-l folosi la maximum. La cea de a doua oră („Din ce este al­cătuit pămintul“), lectorul nu mai opera cu minutele, ci cu milioanele de ani, arătînd cit de puţin înseamnă a­­ceasta pentru vîrsta universului. Primul lector, tovarăşul Adalbert László — di­rector tehnic în întreprindere — şi-a convins auditoriul folosind faptele şi cifrele cunoscute de toţi, cifre cărora chiar ei le-au dat viaţă. Tot timpul expunerii, tovarăşul László a apelat la cunoştinţele cursanţilor, respec­­tînd principiul accesibilităţii şi al însuşirii temeinice, integrind perfect cunoştinţele mai vechi în sfera nouă a cunoştinţelor pe care le preda, des­­chizînd noi orizonturi pe măsura ar­mării frontului de înaintare cu lemnă­ria solidă a ceea ce cursanţii cunoş­teau. Celălalt lector, tovarăşul Bartha Sandor, a venit şi el cu argumente... grele. Un mic geamantan încărcat cu pietre care au trecut din mînă în mînă. După ce a vorbit despre ori­ginea fiecăruia din ele, despre felul în care s-au format în decursul a zeci de milioane şi miliarde de ani, nu a uitat să amintească un lucru extrem de important: unde se găsesc în zăcăminte mai masive şi cum ser­vesc ele activitatea econormiică a omului. Şi încă ceva a subliniat lec­torul. Vorbind despre utilitatea fie­cărei „pietre“ în economia noastră na­ţională, a făcut cîteva consideraţii pe marginea felului în care a luat avînt, în anii regimului democrat-popular, spre folosul întregului popor munci­tor, exploatarea bogăţiilor pămîntu­­lui nostru, cum s-au născut ramuri noi ale economiei noastre, ca petro­chimia etc. Şi aceste explicaţii au constituit puntea de legătură dintre cele două lecţii, demonstrînd cursan­ţilor că omul societăţii socialiste tre­buie să ştie să folosească minutul aşa cum ştie să folosească pentru sine ceea ce miliardele de ani au creat. Amîndoi lectorii, pe căi diverse, rea­­lizîndu-se scopurile instructiv-edu­­cative propuse, au contribuit la cre­area aceleiaşi, convingeri. In schimb, lecţia de istorie („Răs­coale ţărăneşti în secolele XIV-XVI“), ţinută în aceeaşi zi de către profe­sorul Palkó Attila, a conţinut un material bogat, a fost foarte densă, însă, din cauza unei insuficiente sis­tematizări, ea a abundat în relatarea faptelor particulare, în dauna expli­cării situaţiei social-economice, a cauzelor generatoare a răscoalelor ţărăneşti în general. In caracteriza­rea esenţei celor 2 clase cu interese antagonice (nobilimea feudală şi ţă­rănimea iobagă) lectorul a pornit de la relaţiile juridice, nu de la relaţiile de proprietate, cum ar fi fost normal. „Nobilimea feudală — a spus lec­torul — era aceea care avea dreptul să deţină toate funcţiile în stat, pe cînd iobagii nu aveau nici un drept, ei erau asupriţi“. Raporturile de pro­prietate, pierdute undeva, pe parcursul relatării obligaţiilor iobagilor faţă de stăpînii feudali, au apărut ca ceva secundar. In legătură cu conţinutul lecţiilor predate la universitatea muncitoreas­că de la uzinele „Janoş Herbak“ se pune o problemă şi anume aceea a rolului directorului de studii. Tovară­şul Bartha Şandor este un foarte bun pedagog El ţine lecţii de astronomie şi geografie foarte interesante, docu­mentate. El a determinat şi la alţi lectori o atitudine creatoare faţă de lecţiile predate. Nici un lector nu poate preda fără a avea un plan al lecţiei. Apoi, folosirea materialului didactic la lecţii este obligatorie. Va trebui însă în viitor ca tovarăşul Bar­tha să comunice pe loc lectorilor ob­servaţiile sale cu privire la conţinu­tul lecţiei să se „amestece" fără jenă şi în acest domeniu, lucru pe care nu l-a făcut pînă acum. Să ţină mai mult în mînă desfăşurarea cursurilor. Dacă se va face şi acest lucru, avem convingerea că universitatea munci­torească de la uzinele „Janos Herbak“ are toate şansele să devină una din­tre cele mai bune din ţară. E. MARTON Care-i de fapt... „secretul“ Nu cred să existe vreun bucureştean sau chiar provin­cial care să fi trecut prin Ca­pitală şi să nu se fi oprit mă­car o clipă în faţa vitrinelor „Magazinului de plante medi­cinale'' din b dul Bălcescu nr. 16. Aşa că vă amintiţi : v-a atras fără să vreţi atenţia mul­ţimea de cutii colorate şi de­senate cu fel de fel de flori. Ceai aromatic, ceai diuretic, hepatic, contra colicilor, gas­tric, laxativ , droguri de mu­şeţel, tei, măcieş, vată termo­­genă, bomboane medicinale, miere de albine şi alte multe, bune şi folositoare în tratarea a o mulţime de boli. Toate a­­cestea sunt preparate din plan­te medicinale care cresc din abundenţă în patria noastră. Am intrat în magazin îm­preună cu mai mulţi cumpără­tori. Mai toţi erau bătrîni. Unii dintre ei sunt vechi clienţi cu­noscători în ale tratamentului cu plante medicinale. Atunci cînd imnul din „clienţi" nu prea ştie ce anume ceai sau drog să utilizeze, într o anu­mită afecţiune, se şi găsesc cîţiva care să-i dea „consul­taţie". Aici reţeta şi mai ales sfaturile se oferă din belşug. Şi asta n-o fac numai cumpă­rătorii între ei ci şi personalul care deserveşte această unita­te. E suficient doar să spui ce anume te supără că şi pri­meşti recomandarea respecti­vă. Chiar dacă un anumit drog sau ceai nu există, înlocuito­rul se face pe loc. Farmacista Elena Florescu sau vînzătoarea Eugenia Oprea prescriu o for­mulă nouă combinînd diferite droguri sau ceaiuri după ne­voile bolnavului şi specificul bolii. Aproape că nu există nici unul din cei ce vizitează magazinul, care să plece fără a cumpăra ceva. Şi nu sunt puţini. Numai cumpărătorii sunt zilnic peste o mie. - Un ceai de flori este bine să-l ai oricînd în casă, îmi spunea gospodina Ana Gri­­goriu. Uite, eu am tensiune. Cind nu mă simt bine fac un ceai de frunză de mesteacăn. Am auzit că şi frunza de dud e bună. N-am încercat. - Pentru ce se întrebuinţea­ză vata termogenă ? - se in­teresa un client. - După cum arată şi denu­mirea este vată care fiind îm­bibată cu diverse esenţe de plante medicinale păstrează căldura corpului şi se foloseşte sub formă de comprese în cal­marea durerilor reumatismale, bronşite etc., ii informă far­macista. Alţii sînt mai curioşi şi vor să ştie cît mai multe. „Pen­tru ce i bun ceaiul de sună­toare ?", „La ce afecţiuni se poate întrebuinţa „Turtiţa mare" ? dar „Talpa gîştii" o fi eficace in bolile de inimă ?" „Ca diuretic este indicat „Osul iepurelui" ? „Trei fraţi pătaţi" e bun în orice fel de boli de piele ?" „Care-i reţe­ta pentru preparatul ceaiului de măcieş ?", sunt întrebări la care se dau cu multă răbdare cele mai competente răspun­suri. Aceasta-i de fapt şi „se­cretul" pentru care magazinul este atit de vizitat, iar perso­nalul elogiat şi apreciat, M. BOLDUR Şi doar nu este vorba de greutăţi de neînvins, de chel­tuieli băneşti prea mari. Căci baia există de fapt ! Este vorba de baia fostei fabrici de bere, care a stat un timp la dispozi­ţia publicului. Are cinci cabine cu căzi de faianţă, nouă du­şuri şi o cabină pentru băi de aburi. Există totuşi un neajuns: cazanul de apă era prea mare faţă de instalaţiile pe care le deservea. Avea o capacitate de 10.000 litri şi consuma combus­tibil, nu glumă. Şi atunci, în loc să se chibzuiască asupra căilor de folosire deplină a ca­pacităţii cazanului prin dotarea băii cu noi instalaţii, cei de la Sfatul popular au închis pui SE CUNOAŞTE MINA GOSPODINELOR Restaurantul „Porţile de fier" este deservit de o brigadă de femei condusă de tov. Elena Afrim, ges­tionara lui. Aspectul îngrijit al loca­lului face o bună impresie de cum îţ păşeşti pragul. Utilajul modern, coloritul plăcut al perdelelor, feţele de masă curate, glastrele cu flori de pe mese, te îm­bie să mănînci aici, mai ales că bufetul este în per­manenţă aprovizionat cu diverse preparate de carne şi peşte. Datorită celor arătate mai sus­ planul de vînzare este depăşit cu 4—5 la sută. REZULTAT AL UNEI BUNE APROVIZIONĂRI Magazinele ce desfac pro­duse industriale sînt apro­vizionate cu un bogat sorti­ment de mărfuri. Aşa se şi explică faptul că în ultimele trei tuşi numai unitatea nr. 58 din str. I. V. Stalin a vîndut confecţii în rate în valoare de 897.513 lei. In acelaşi interval au fost vîn­­dute 82 maşini de cusut, 142 aparate de radio, 19 motociclete, 80 aragazuri cu 3 şi 4 ochiuri şi peste 400 biciclete. ŞI UNELE DEFICIENŢE De aproape două luni, în piaţa 23 August s-a des­chis un bufet cu produse lactate. La început, unita­tea a cunoscut o mare aflu­enţă de consumatori. Cu toate acestea planul de des­facere nu se realiza şi asta nu din vina personalului, ci pentru că magazinul pri­meşte zilnic 200 borcane de iaurt şi 50—60 litri de lapte. Cantităţi cu totul in­suficiente faţă de cerinţe. Problema s-ar putea re­­zolva totuşi uşor, pentru că în timp ce la bufetul cu pri­cina nu găseşti suficient lap­te şi iaurt, la... unitatea ULR.CX, «tr* daaface fructe şi simplu baia. Iată o soluţie prin care a fost înlăturat nu numai neajunsul mai sus ară­tat, ci însuşi obiectul atît de necesar publicului : baia ! O soluţie care aminteşte de fe- Prin cîteva magazine, restaurante şi cofetării din Tr. Severin şi legume din str. I. V. Stalin, se găsesc din bel­şug. S-ar putea ca tovarăşii de la secţia comercială să socotească echitabilă aceas­tă „repartiţie", dar consu­matorii sînt de altă părere. Şi mai e o chestiune care priveşte cofetăriile. In pri­mul rînd vînzătoarele de aici nu folosesc cleşti­le şi lopăţelele cînd servesc bom­boane şi prăjituri. Apoi, drept ambalaj se întrebuin­ţează ziare vechi şi diverse imprimate. Oare Sanepid-ul nu are nimic de spus? In general, în unităţile comerciale de stat din Tr. Severin deservirea cumpără­torilor este bună. Sunt însă mici deficienţe care pot fi înlăturate cu uşurinţă dacă ar exista mai multă preocu­pare din partea secţiei comer­ciale a Sfatului popular oră­şenesc. V. Mihăilescu corespondent voluntar uneia din anecdotă, care odată cu apa a vărsat şi copilul din albie ! Straşnică treabă ! A. Ştefan corespondent voluntar O baie publică care există şi totuşi... An de an cetăţenii din ora­şul Năsăud îşi spun cu nădejde: i.In acest an se va face desigur lucrarea; vom avea şi noi o baie publică“. Comitetul execu­tiv al Sfatului popular însă a­­mînă mereu rezolvarea acestei probleme. INCA sAL* „Casa părintească“ Pe genericul filmului „Casa pă­rintească“ — recenta producţie a studioului „Maxim Gorki“ din Mos­cova — regăsim nu numai numele re­gizorului Lev Kulidjanov, dar tot­odată sobrietatea mijloacelor de ex­presie, profundul lirism şi capacita­tea de a releva ad­înci semnificaţii cu ajutorul unor elemente, în aparenţă neînsemnate, care ne-au impresio­nat şi în cealaltă creaţie a cinemato­grafiei sovietice. Vorbind însă despre filmul „Casa părintească“ trebuie insistat în deo­sebi asupra scenariului său, semnat de V. Melalnikov, ale cărui calităţi se impun încă de la primele sec­venţe. El se relevă în primul rînd prin simplitatea lui. In film se întâmplă un singur lucru ieşit din comun: Tania, studentă l­a Institutul pedago­gic din Moscova, primeşte o scri­soare prin care află că mama ei adevărată trăieşte într-un colhoz şi că cei pe care îi considera pînă atunci părinţii ei, o adoptaseră în timpul războiului de la o casă de copii. Tot ce urmează după aceea nu iese din sfera lucrurilor obişnuite. încetul cu încetul, Tania se va acomoda cu viaţa la ţară şi rămîne lîngă mama ei. Dar cu cită adîncime au analizat scena­ristul şi regizorul fiecare reacţie su­fletească a eroilor lor şi ce caractere puternic conturate au ştiut să ne dezvăluie, uneori printr-un simplu gest sau numai printr-o privire a in­terpreţilor. Sînt numeroase scene aproape lipsite de dialog, al căror dramatism zguduitor este realizat numai datorită sugerării unor sen­timente sau prin anumite asociaţii de idei. Iată una dintre ele, poate cea mai importantă, în dezvăluirea tran­sformării sufleteşti a Taniei. Cu toate încercările pline de bun simţ ale ma­mei sale, Tania nu reuşeşte să gă­sească o punte de legătură între ea şi femeia aceasta care i-a dat viaţă, dar de existenţa căreia a aflat abia la 18 ani. O înduioşează grija ei, stră­daniile ei de a-i fi pe plac, nu o face să înţeleagă frumuseţea vieţii la ţară, dar nu izbuteşte nici­ măcar să-i spună „mamă“. Intr-o zi îl întreabă pe bu­nicul ei în timp ce priveşte fotogra­fiile aşezate la loc de cinste în căsuţa lor : „Ăsta-i tata ?“. — „Da, a murit pe front în 1943“ — „Dar bă­iatul acesta cine-i ?“ — „Fratele tău, a fost tractorist, pe urmă tanchist, a căzut pe front“ — „Dar ăsta ?“ — „Mezinul... şi el a murit în război...“ Tania îl priveşte îngrozită. In aceeaşi clipă aude în spatele ei un oftat adine şi o vede pe mama ei — pe femeia care a dat patriei un soţ şi doi feciori — rezemată de uşă, pri­vind-o cu o nemărginită durere. Natalia Avdeevna (admirabil inter­pretată de V. Kuzneţova) nu spune nici un cuvînt, dar pare însăşi întru­chiparea durerii omeneşti. Atunci în­ţelege prima oară Tania ce înseamnă ea pentru această femeie care a pier­dut mult în viaţă, şi că oricît i-ar veni de greu este datoare să facă totul pentru a rămâne lingă ea. Dialogul acestui film se distinge prin caracterul său cu adevărat ci­nematografic. Sunt replici scurte, care înlocuiesc uneori discuţii întregi. Ser­­gh­ei Ivanovici, preşedintele colhozu­lui, este leningrădean, inginer con­structor, şi a venit la ţară din proprie iniţiativă, pentru a întări munca în colhozul „Comuna din Paris“. Intr-un moment în care greutăţile aproape că-1 biruie, nici nu se plînge, nici nu spune cît îi e de greu, nu dă dovadă de nici o clipă de slăbiciune, dar o întreabă gânditor pe Tania : ,,Ai fost vreodată la Leningrad?“. Regizorul Lev Kulidjanov şi ope­ratorul P. Kataev au valorificat ad­mirabil toate valenţele scenariului, dezbătînd prin intermediul celor în­tâmplate Taniei, probleme de o mare adîncime, dezvăluindu-ne cu fineţe şi sensibilitate frumuseţea morală a oamenilor sovietici, colhoznici, mun­citori sau intelectuali. Tinara actriţă Ludmila Marcenko, încă studentă a Institutului de cine­matografie, debutează strălucit în rolul Taniei, secondată fiind de Va­lentin Zubkov (Serghei Ivanovici) V. Kuzneţova (mama), N. Mordiu­­kova (Stepanida) şi alţii, ale căror creaţii au contribuit substanţial la succesul acestui film. LUCIA BOGDAN „Anul Nou la gura cuptorului Electrozii uriaşi de grafit picu­au zgo­motos in pintecul cuptorului electric. In jur lumină ca ziua, o lumină neo­bişnuită pentru oamenii din sector. Şapte reflectoare puternice işi proiec­tau razele pe chipurile oțelarilor, care­­in fata acestui eveniment uitaseră pur şi simplu cum se ţine o cociorvă in m­ută. Mai impresionat decit toţi insă era operatorul cinematografic de la „jurnalul de actualităţi", care se necă­jea din pricină că „eroii“ săi nu ,’pă­reau“ fireşti. — Uitaţi-vă înainte, acolo, la cuptor şi închipuiţi-vă că nu este nimeni in spatele dv.! Fiţi cit mai naturali, ca in viaţa de toate zilele. La naiba, cum să fie aşa cind mii­­nile iţi tremură de emoţie! Puţin era pentru ei să încheie anul cu o lună şi ceva mai devreme ? — Fiţi veseli, aşa ca la anul nou I le mai ceru cineva. Să fie veseli ? Asta da, era mai uşor. De altfel, nici nu mai era ne­voie să li se recomande acest lucru. Erau chiar fericiţi. Ultima şarjă fusese elaborată. Şi nu se putea ca momentul să nu fie imortalizat pe o peliculă de film. Ceasul din perete arăta ora 12. Era o zi a lunii noiembrie 1959. — Gata!­­Şi operatorul şi-a şters grăbit fruntea umezită de sudoare)­­Dac-aţi şti ce eveniment am trăit ală­turi de dv­­­... Parcă am sărbătorit anul nou. Oţelarii s-au uitat miraţi unul la al­tul. Tînărul topitor Gh. Tudose oftă a uşurare. — Uf... in sfirşit e gata ! Şi acum la treabă, băieţi! Tinerii din „Brigada păcii“ condusă de el au trecut la Încărcarea cuptorului pentru elaborarea unei noi şarje. Ase­menea lor, oţelarii de la celelalte două cuptoare au început şi ei treaba. Doar topitorii primi — şefii de echipă — s-au strins degrabă in jurul maistru­lui Ştefănescu incepind să-l chestio­neze : — Adică cum, nea Niculae, chiar așa ? Am sărbătorit acum anul nou ? — De bună seamă. De azi, de la ora 12’ cuptoarele noastre lucrează in con­tul anului viitor. ★ Un tinăr inginer nota ceva intr-un carnet. Curios, m-am apropiat de el. Mi-am aruncat ochii pe foaia de hir- He din faţa sa. Aşa am­ făcut cunoş­tinţă cu graficul de producţie al cup­toarelor. Cu ajutorul cifrelor înscrise aici şi al inginerului tehnolog Gheor­­ghe Oroş, am aflat Cum au reuşit oţe­larii de la uzinele ,13 August"-Bucu­reşti să scurteze anul cu o lună şi ceva. Dar, iată ce am aflat. La baza succesului înscris cu roşu in graficul de producţie a stat o mai bună organizare a muncii şi in primul rind echilibrarea echipelor cu oameni bine pregătiţi din punct de vedere pro­fesional şi politic. Echipa a fost o ade­vărată şcoală pentru oţelari. Mulţi s-au ridicat in muncă. Aşa, de pildă, prim-topitorul Nicolae Ştefănescu a de­venit maistru, iar comuniştii Marin Tu­­dorică, Gheorghe Mustaţă şi utemistul Gheorghe Tudose, din simpli oţelari au ajuns prim-topitori, şefi de echipă. „De aici au rezultat aproape toate succe­sele noastre" — explică inginerul Gheorghe Oros. Existind cadre bine ca­lificate, oameni entuziaşti, s-a reuşit să se reducă timpul de elaborare a şar­jelor. In loc de 3 şarje cuptor/zi, s-a ajuns la 4. Productivitatea cuptorului a crescut şi in urma aplicării unei ino­vaţii a noastră — este vorba de re­ducerea numărului reparațiilor prin folosirea amestecului de dolomită crudă cu magnezită măcinată, ceea ce a per­mis mărirea duratei campaniilor (tim­pul de functionare a cuptorului intre două reparații). — Asta-i tot . — Nu... Pentru prima dată, anul acesta ni s-a repartizat pe lingă cup­toare un inginer specialist in electri­citate. Şi trebuie spus că de la veni­rea lui, cuptoarele au funcţionat cu exactitatea unui ceasornic. Acest lucru, precum, şi preocuparea noastră pentru valorificarea tuturor rezervelor interna au permis oţelarilor să înscrie in con­tul lor de economii suma de 4.510.000 lei (de la începutul anului pină in pre­zent ). — Altceva? — Nu-i suficient . Oamenii lucrează. Uitaţi-vă și da. Lucrează in contul anului 1960, ie ... Jerbe de foc se reped afară din cuptor ori de cite ori un muncitor a­­runcă in pintecu-i lacom o lopată cu praf de grafit. Feţele muncitorilor sunt rumenite, iar ochii, luminaţi de flăcări, strălucesc. Oţelarii zimbesc. Zimbesc toţi pentru că astăzi au trăit o zi feri­cită. Zimbesc şi oţelarul Dumitru Di-J­nea şi Gheorghe Biţoi şi Nicolae Dat-­ cu şi alţii. Acest zimbet are semnifi­caţia unui „mulţumesc", ca răspuns la urarea ce li s-a făcut cu prilejul „anu­lui nou": „La mulţi ani“. TRAIAN BADULESCU ZI DE DUMINICĂ IN SAT E zi de duminică, zi de sfîrşit de noiembrie. La Sfatul popular al co­munei Cosmeşti, raionul Videle, e animaţie. Pe poartă intră necontenit oameni, individual sau în grup. Unii, cum ar fi Gh. Gogîia şi Al. Neaţă, vor să schimbe cărţile împrumutate de la bibliotecă. Alţii, ca Păun Pu­tinei şi Al. Chiriţă, sunt nerăbdători să asculte prima lecţie din cadrul în­văţământului agro-zootehnic de masă care se deschide astăzi. Tehnicianul V. Grigore — lectorul cercului — a şi venit. Ceva mai încolo, la căminul cul­tural, tov. prof. Nic. Bălan discută cu un grup de săteni despre lună, sateliţi şi ultimele realizări ale Uni­unii Sovietice... Cîţiva săteni s-au oprit în stradă să mai schimbe o vorbă-două între ei, să mai afle nou­tăţi, cine a mai depus cerere de înscriere în colectivă pentru că sunt în preajma înfiinţării unei astfel de unităţi. ...Dimineaţa a trecut pe nesimţite. Lecţia de la cercul agro-zootehnic s-a terminat. Oamenii au trecut alături, la bibliotecă. Acum discută cu aprin­dere. Marin I. C-tin, primul care a depus cerere de înscriere în colectivă, e şi un cititor pasionat. Cere biblio­tecarei „Desfăşurarea“ de M. Preda şi, primind-o, spune, mai mult pentru cei din jur, ridicînd cartea în sus: — Frumoasă carte e asta ! Am as­cultat la radio cînd a vorbit despre, ea. Scrie despre unul, ţăran ca şi noi, căruia îi zice Hie Barbu, şi arată cum au format o colectivă ţăranii dintr-un sat... ...Soarele a trecut spre asfinţit. Oamenii s-au odihnit cîteva ore după prînz. Pe drum au început să apară iarăşi trecători. Se îndreaptă cu toţii spre şcoală. E rîndul celor tineri să-şi spună cuvîntul. Şi au ce spune, pen­tru că toată săptămîna au făcut re­petiţii la căminul cultural, pînă seara tîrziu. Deci, curaj ! Piesa „Tovarăşul referent principal“ de H. Nicolaide se bucură de un succes neaşteptat. Tine­rii culeg ropote de aplauze, în sala aproape neîncăpătoare pentru cei două sute cincizeci de spectatori. „Artiştii" sunt şi ei bucuroşi. Peste scenă se lasă faldurile grele ale cor­tinei. Toţi părăsesc sala de specta­cole Unii se îndreaptă spre căminul cultural. Aici are loc tradiţionala horă a sa­tului. Cei tineri se prind la joacă cu îndemînare. Vârstnicii şed pe băncile din jur şi privesc Privesc şi admiră. ...S-a lăsat seara. Oamenii se în­dreaptă spre casă. Aproape în fiecare casă, s-au aprins focurile şi rotocoa­­lele de fum se amestecă cu vălul s­ău­, se contopesc cu el, se pierd. Razele argintii ale lunii scaldă co­muna în lumina lor. Tinerii zăbo­vesc la porţi. Stelică Mionca, un tînăr înalt, bine legat, păşeşte pe uliţă alături de Co­­van­a Oleanu, o fetişcană cu cozi mari şi ochi ca marele coapte. Nu ştiu ce-şi vorbesc, dar nu e greu de ghicit. Sunt doar prieteni din copilărie, din zilele cînd păzeau împreună vitele la cîm­p. Au ajuns în poarta Covan­ei. Acum , nu-şi mai spun nimic. E prea fru-­­ moasă seara aceasta ! Oglinda ceru­lui este de o limpezime de necrezut, presărată, ici-colo, cu stele sclipi­toare. — Pe mâine, Coralia ! — La revedere, Stelică ! Și mîine se vor întîlni din­ nou la muncă, pe tarlalele întinse ale înto­vărășirii. VIRGINIA PUFULETE învățătoare Un transport cu bucluc In ultima vreme numărul în­­tirziaţilor de la serviciu în în­treprinderea noastră a crescut. Faptul acesta nu a lăsat indife­rente conducerea administrativă şi comitetul sindical. Am ră­mas surprinşi că pe listele in­­tirziaţilor figurau numele unor muncitori fruntaşi, disciplinaţi la locul de muncă. Am mers atunci şi am stat de vorbă cu fiecare in parte, pentru a afla cauzele acestei situaţii. Răs­punsul a fost acelaşi : in ulti­ma vreme autobuzele întreprin­derii de transporturi in comun din Piatra Neamţ circulă cu mari intîrzieri. Ba mai mult, conform contractului încheiat cu întreprinderea noastră,­­ din autobuzele care sunt obli­gate să aducă exclusiv munci­torii la Săvineşti, pornesc în­cărcate cu diferiţi călători chiar din centrul oraşului, iar la sta­ţiile de pe traseu nu mai opresc. In felul acesta muncitorii noştri, posesori de abonamente, sunt nevoiţi să aştepte autobuzele care fac curse normale din ju­mătate in jumătate de oră. Asupra încălcării contractului am atras atenţia conducerii în­treprinderii de transporturi (director tov. Davidovici), care ne-a promis că lucrurile se vor îmbunătăţi. Şi totuşi, numai după cîteva zile, adică în ziua de 13 noiembrie a.c., au întir­­ziat din aceeaşi pricină nu mai puţin de 18 muncitori, printre care Elena Pascu, Maria Bră­duleţ, Silvia Teodoreanu, Gh. Băiatu, Vasile Teodorescu. De repercusiunile pe care le au asupra producţiei aceste dese intîrzieri de la serviciu işi poate da seama oricine. Numai tovarăşii din conducerea între­prinderii de transporturi în co­mun Piatra Neamţ nu vor să le înţeleagă. Pînă cînd , în ceea ce ne priveşte, nu mai credem în promisiuni. Aş­teptăm fapte ! Maria Moraru preşedinta comitetului sindical al fabricii de relon Săvineşti Colectivul întreprinderii „Armătura" din Capitală lucrează în contul anu­­lui 1960 din ziua de 26 octombrie. Din ziua de 26 noiembrie colectivul dă produse în contul lunii februarie anul viitor. In clişeu, în sectorul II strungărie Ştefan Matei este fruntaş în producţie El a terminat planul­ anual în ziua de 20 septembrie, zi din care a început să lucreze în con­tul anului 1960. Dintr-o greşeală tehnică, explica­ţi­a de mai sus a apărut în ziarul nos­tru nr. 3754, din 28 noiembrie 1959, sub o fotografie ce înfăţişează pe tri­­coteurul Petre Popescu de la întreprinderea „Tricotajul Roșu“ din Ca­­­pitală lucrînd la noile mașini de tricotat fire sintetice, cu care a fost înzestrată de curînd această întreprindere.

Next