Munca, decembrie 1959 (Anul 15, nr. 3756-3782)
1959-12-01 / nr. 3756
Pag. 2-a. Organizare temeinică— rezultate bune Fără exagerare, uzinele ,„Ianoş Herbak“ din Cluj au devenit, în ultimul timp, vestite în toată ţara. Şi nu numai pentru că majoritatea cetăţenilor din ţara noastră cunosc produsele lor, ci pentru că de aici a pornit o iniţiativă care a făcut repede înconjurul ţării, mobilizînd noi şi noi contingente de muncitori în armata celor ce luptă pentru economii. „Să realizăm cît mai multe produse, cele mai mici consumuri specifice şi cea mai bună calitate pe ţară“ —aşa a fost formulată iniţiativa născută aici. Şi respectînd-o cu stricteţe, colectivul uzinelor a obţinut rezultate minunate. Bilanţul pe 10 luni, pe întreaga fabrică, s-a încheiat cu 1.495.000 lei economii din 1.566.000 lei cît a fost angajamentul pe întregul an. Şi,trebuie să notăm că angajamentul nu este cel iniţial, că el a fost mereu sporit, pe măsura descoperirii rezervelor interne — o preocupare de seamă a acestui colectiv, ce poartă cu mîndrie înalta distincţie primită nu de mult. „Ordinul Muncii“ clasa I-a. O bună activitate organizatorică Fără îndoială că sunt multe elemente care au contribuit la obţinerea succeselor acestui colectiv harnic, unit, entuziast, dar printre acestea trebuie amintit şi interesul organelor sindicale pentru ridicarea calificării profesionale, pentru ridicarea culturii generale, pentru educarea socialistă a oamenilor muncii. Universitatea muncitorească, care a intrat în al doilea an de existenţă, a fost creată de altfel tocmai în acest scop. Anul trecut, cursurile universităţii nu s-au desfăşurat în condiţii bune. Din peste 100 de înscrişi au mai rămas pînă la capăt vreo 20. S-au predat două discipline: biologie şi chimie. Anul acesta s-a pornit altfel la organizarea universităţii. Mai temeinic. In primul rînd a fost alcătuit programul. S-a făcut o consultare largă a muncitorilor asupra temelor care ar interesa. Necesitatea introducerii unor asemenea discipline era determinată de faptul că şi universitatea trebuia să devină un ostaş în bătălia dusă de colectivul întreprinderii pentru ridicarea productivităţii muncii, pentru îmbunătăţirea calităţii produselor. Aşa s-a născut primul curs cu 14 lecţii — plus 2 seminarii — intitulat „Tehnologie“, în cadrul căruia se dau însă şi cîteva noţiuni de economie concretă. Apoi, observînd interesul muncitorilor pentru problemele zborului cosmic s-a introdus „Astronomia“, cu tot atîtea lecţii şi seminarii. S-au introdus, de asemenea, lecţii de istorie a R.P.R. şi P.M.R., precum şi geografia R.P.R. Prin acestea se urmăreşte îmbogăţirea culturii generale a cursanţilor, educarea lor patriotică şi se plăteşte totodată un tribut pasiunii — de mai mult timp înrădăcinată aici — de a face excursii. Fiindcă în cadrul acestor discipline, ca o completare a lor, se vor face excursii interesante, în timp ce în cadrul astronomiei deocamdată nu se pot face... Tematica odată judicios întocmită, mai bine zis planul de studiu și programele analitice, s-a trecut la popularizarea lor. Aceasta s-a făcut cît se poate de ingenios. Profesorul Bartha Sandor (care a devenit apoi director de studii) a mers din secţie în secţie, explicîndu-le muncitorilor ce o să se predea la cursurile universităţii. Universitatea muncitorească de la uzinele ,,Ianoş Herbak“ numără astăzi 200 de membri şi funcţionează în două serii. Comitetul de întreprindere (preşedinte tovarăşul László Bacsó, responsabil al comisiei muncii culturale de masă tovarăşul Ion Fekete) se ocupă în permanenţă de bunul mers al universităţii. A fost numit ca director tovarăşul Tiberiu Rozs, un tînăr cu multă tragere de inimă. Trebuie remarcat apoi cadrul organizatoric corespunzător, asigurat de către comitetul de întreprindere. O sală permanentă unde se ţin cursurile, caiete pentru toţi cursanţii. Mult a făcut comitetul de întreprindere şi face şi în continuare pentru a asigura însuşirea temeinică, conştientă a celor predate. Entuziasta bibliotecară de aici, Ilona Virág, a pus biblioteca „la bătaie“ pentru a asigura dezvoltarea studiului individual al cursanţilor. Cunoscînd planul de învăţămînt şi programele analitice, ea organizează expoziţii de cărţi pe temele care urmează să se predea. Biblioteca a fost răscolită de la un cap la altul pentru a găsi cărţi şi broşuri ce se referă la astronomie, la sateliţii artificiali, broşuri despre reducerea preţului de cost etc. Virág Ilona duce şi o susţinută muncă de la om la om. Iată, de pildă, Din actoîtatea universităţii muncitoreşti de la uzinele „Janoş Homar-Cluj într-una din zile a intrat în bibliotecă tînărul muncitor Mihai Kezdi .de la secţia talpait. „Sînteţi înscris la universitatea muncitorească?"—l-a întrebat bibliotecara. La răspunsul afirmativ al tînărului, bibliotecara i-a prezentat pe scurt conţinutul lecţiilor din acea zi şi i-a înmînat cîteva cărţi spre alegere. Pînă la urmă, Mihai Kezdi a luat manualul de geografie fizică, atît de interesant recomandat, încît a început să-l răsfoiască încă în drum spre autobuz. In ceea ce priveşte activitatea universităţii muncitoreşti, mai sunt, fireşte, unele probleme organizatorice care trebuie puse la punct. Aşa este necesitatea afişării planului de studii şi a numirii unor responsabili pe secţii, care să se ocupe de mobilizarea la cursuri şi de alte probleme ale cursanţilor. Aceste lipsuri sunt cunoscute de către comitetul de întreprindere şi avem convingerea că foarte curind vor fi rezolvate. Conţinutul lecţiilor — lucrul principal La primă oră, la care li s-a vorbit despre planificarea muncii în întreprindere, cursanţii au fost convinşi de importanţa fiecărui minut, de necesitatea de a-l folosi la maximum. La cea de a doua oră („Din ce este alcătuit pămintul“), lectorul nu mai opera cu minutele, ci cu milioanele de ani, arătînd cit de puţin înseamnă aceasta pentru vîrsta universului. Primul lector, tovarăşul Adalbert László — director tehnic în întreprindere — şi-a convins auditoriul folosind faptele şi cifrele cunoscute de toţi, cifre cărora chiar ei le-au dat viaţă. Tot timpul expunerii, tovarăşul László a apelat la cunoştinţele cursanţilor, respectînd principiul accesibilităţii şi al însuşirii temeinice, integrind perfect cunoştinţele mai vechi în sfera nouă a cunoştinţelor pe care le preda, deschizînd noi orizonturi pe măsura armării frontului de înaintare cu lemnăria solidă a ceea ce cursanţii cunoşteau. Celălalt lector, tovarăşul Bartha Sandor, a venit şi el cu argumente... grele. Un mic geamantan încărcat cu pietre care au trecut din mînă în mînă. După ce a vorbit despre originea fiecăruia din ele, despre felul în care s-au format în decursul a zeci de milioane şi miliarde de ani, nu a uitat să amintească un lucru extrem de important: unde se găsesc în zăcăminte mai masive şi cum servesc ele activitatea econormiică a omului. Şi încă ceva a subliniat lectorul. Vorbind despre utilitatea fiecărei „pietre“ în economia noastră naţională, a făcut cîteva consideraţii pe marginea felului în care a luat avînt, în anii regimului democrat-popular, spre folosul întregului popor muncitor, exploatarea bogăţiilor pămîntului nostru, cum s-au născut ramuri noi ale economiei noastre, ca petrochimia etc. Şi aceste explicaţii au constituit puntea de legătură dintre cele două lecţii, demonstrînd cursanţilor că omul societăţii socialiste trebuie să ştie să folosească minutul aşa cum ştie să folosească pentru sine ceea ce miliardele de ani au creat. Amîndoi lectorii, pe căi diverse, realizîndu-se scopurile instructiv-educative propuse, au contribuit la crearea aceleiaşi, convingeri. In schimb, lecţia de istorie („Răscoale ţărăneşti în secolele XIV-XVI“), ţinută în aceeaşi zi de către profesorul Palkó Attila, a conţinut un material bogat, a fost foarte densă, însă, din cauza unei insuficiente sistematizări, ea a abundat în relatarea faptelor particulare, în dauna explicării situaţiei social-economice, a cauzelor generatoare a răscoalelor ţărăneşti în general. In caracterizarea esenţei celor 2 clase cu interese antagonice (nobilimea feudală şi ţărănimea iobagă) lectorul a pornit de la relaţiile juridice, nu de la relaţiile de proprietate, cum ar fi fost normal. „Nobilimea feudală — a spus lectorul — era aceea care avea dreptul să deţină toate funcţiile în stat, pe cînd iobagii nu aveau nici un drept, ei erau asupriţi“. Raporturile de proprietate, pierdute undeva, pe parcursul relatării obligaţiilor iobagilor faţă de stăpînii feudali, au apărut ca ceva secundar. In legătură cu conţinutul lecţiilor predate la universitatea muncitorească de la uzinele „Janoş Herbak“ se pune o problemă şi anume aceea a rolului directorului de studii. Tovarăşul Bartha Şandor este un foarte bun pedagog El ţine lecţii de astronomie şi geografie foarte interesante, documentate. El a determinat şi la alţi lectori o atitudine creatoare faţă de lecţiile predate. Nici un lector nu poate preda fără a avea un plan al lecţiei. Apoi, folosirea materialului didactic la lecţii este obligatorie. Va trebui însă în viitor ca tovarăşul Bartha să comunice pe loc lectorilor observaţiile sale cu privire la conţinutul lecţiei să se „amestece" fără jenă şi în acest domeniu, lucru pe care nu l-a făcut pînă acum. Să ţină mai mult în mînă desfăşurarea cursurilor. Dacă se va face şi acest lucru, avem convingerea că universitatea muncitorească de la uzinele „Janos Herbak“ are toate şansele să devină una dintre cele mai bune din ţară. E. MARTON Care-i de fapt... „secretul“ Nu cred să existe vreun bucureştean sau chiar provincial care să fi trecut prin Capitală şi să nu se fi oprit măcar o clipă în faţa vitrinelor „Magazinului de plante medicinale'' din b dul Bălcescu nr. 16. Aşa că vă amintiţi : v-a atras fără să vreţi atenţia mulţimea de cutii colorate şi desenate cu fel de fel de flori. Ceai aromatic, ceai diuretic, hepatic, contra colicilor, gastric, laxativ , droguri de muşeţel, tei, măcieş, vată termogenă, bomboane medicinale, miere de albine şi alte multe, bune şi folositoare în tratarea a o mulţime de boli. Toate acestea sunt preparate din plante medicinale care cresc din abundenţă în patria noastră. Am intrat în magazin împreună cu mai mulţi cumpărători. Mai toţi erau bătrîni. Unii dintre ei sunt vechi clienţi cunoscători în ale tratamentului cu plante medicinale. Atunci cînd imnul din „clienţi" nu prea ştie ce anume ceai sau drog să utilizeze, într o anumită afecţiune, se şi găsesc cîţiva care să-i dea „consultaţie". Aici reţeta şi mai ales sfaturile se oferă din belşug. Şi asta n-o fac numai cumpărătorii între ei ci şi personalul care deserveşte această unitate. E suficient doar să spui ce anume te supără că şi primeşti recomandarea respectivă. Chiar dacă un anumit drog sau ceai nu există, înlocuitorul se face pe loc. Farmacista Elena Florescu sau vînzătoarea Eugenia Oprea prescriu o formulă nouă combinînd diferite droguri sau ceaiuri după nevoile bolnavului şi specificul bolii. Aproape că nu există nici unul din cei ce vizitează magazinul, care să plece fără a cumpăra ceva. Şi nu sunt puţini. Numai cumpărătorii sunt zilnic peste o mie. - Un ceai de flori este bine să-l ai oricînd în casă, îmi spunea gospodina Ana Grigoriu. Uite, eu am tensiune. Cind nu mă simt bine fac un ceai de frunză de mesteacăn. Am auzit că şi frunza de dud e bună. N-am încercat. - Pentru ce se întrebuinţează vata termogenă ? - se interesa un client. - După cum arată şi denumirea este vată care fiind îmbibată cu diverse esenţe de plante medicinale păstrează căldura corpului şi se foloseşte sub formă de comprese în calmarea durerilor reumatismale, bronşite etc., ii informă farmacista. Alţii sînt mai curioşi şi vor să ştie cît mai multe. „Pentru ce i bun ceaiul de sunătoare ?", „La ce afecţiuni se poate întrebuinţa „Turtiţa mare" ? dar „Talpa gîştii" o fi eficace in bolile de inimă ?" „Ca diuretic este indicat „Osul iepurelui" ? „Trei fraţi pătaţi" e bun în orice fel de boli de piele ?" „Care-i reţeta pentru preparatul ceaiului de măcieş ?", sunt întrebări la care se dau cu multă răbdare cele mai competente răspunsuri. Aceasta-i de fapt şi „secretul" pentru care magazinul este atit de vizitat, iar personalul elogiat şi apreciat, M. BOLDUR Şi doar nu este vorba de greutăţi de neînvins, de cheltuieli băneşti prea mari. Căci baia există de fapt ! Este vorba de baia fostei fabrici de bere, care a stat un timp la dispoziţia publicului. Are cinci cabine cu căzi de faianţă, nouă duşuri şi o cabină pentru băi de aburi. Există totuşi un neajuns: cazanul de apă era prea mare faţă de instalaţiile pe care le deservea. Avea o capacitate de 10.000 litri şi consuma combustibil, nu glumă. Şi atunci, în loc să se chibzuiască asupra căilor de folosire deplină a capacităţii cazanului prin dotarea băii cu noi instalaţii, cei de la Sfatul popular au închis pui SE CUNOAŞTE MINA GOSPODINELOR Restaurantul „Porţile de fier" este deservit de o brigadă de femei condusă de tov. Elena Afrim, gestionara lui. Aspectul îngrijit al localului face o bună impresie de cum îţ păşeşti pragul. Utilajul modern, coloritul plăcut al perdelelor, feţele de masă curate, glastrele cu flori de pe mese, te îmbie să mănînci aici, mai ales că bufetul este în permanenţă aprovizionat cu diverse preparate de carne şi peşte. Datorită celor arătate mai sus planul de vînzare este depăşit cu 4—5 la sută. REZULTAT AL UNEI BUNE APROVIZIONĂRI Magazinele ce desfac produse industriale sînt aprovizionate cu un bogat sortiment de mărfuri. Aşa se şi explică faptul că în ultimele trei tuşi numai unitatea nr. 58 din str. I. V. Stalin a vîndut confecţii în rate în valoare de 897.513 lei. In acelaşi interval au fost vîndute 82 maşini de cusut, 142 aparate de radio, 19 motociclete, 80 aragazuri cu 3 şi 4 ochiuri şi peste 400 biciclete. ŞI UNELE DEFICIENŢE De aproape două luni, în piaţa 23 August s-a deschis un bufet cu produse lactate. La început, unitatea a cunoscut o mare afluenţă de consumatori. Cu toate acestea planul de desfacere nu se realiza şi asta nu din vina personalului, ci pentru că magazinul primeşte zilnic 200 borcane de iaurt şi 50—60 litri de lapte. Cantităţi cu totul insuficiente faţă de cerinţe. Problema s-ar putea rezolva totuşi uşor, pentru că în timp ce la bufetul cu pricina nu găseşti suficient lapte şi iaurt, la... unitatea ULR.CX, «tr* daaface fructe şi simplu baia. Iată o soluţie prin care a fost înlăturat nu numai neajunsul mai sus arătat, ci însuşi obiectul atît de necesar publicului : baia ! O soluţie care aminteşte de fe- Prin cîteva magazine, restaurante şi cofetării din Tr. Severin şi legume din str. I. V. Stalin, se găsesc din belşug. S-ar putea ca tovarăşii de la secţia comercială să socotească echitabilă această „repartiţie", dar consumatorii sînt de altă părere. Şi mai e o chestiune care priveşte cofetăriile. In primul rînd vînzătoarele de aici nu folosesc cleştile şi lopăţelele cînd servesc bomboane şi prăjituri. Apoi, drept ambalaj se întrebuinţează ziare vechi şi diverse imprimate. Oare Sanepid-ul nu are nimic de spus? In general, în unităţile comerciale de stat din Tr. Severin deservirea cumpărătorilor este bună. Sunt însă mici deficienţe care pot fi înlăturate cu uşurinţă dacă ar exista mai multă preocupare din partea secţiei comerciale a Sfatului popular orăşenesc. V. Mihăilescu corespondent voluntar uneia din anecdotă, care odată cu apa a vărsat şi copilul din albie ! Straşnică treabă ! A. Ştefan corespondent voluntar O baie publică care există şi totuşi... An de an cetăţenii din oraşul Năsăud îşi spun cu nădejde: i.In acest an se va face desigur lucrarea; vom avea şi noi o baie publică“. Comitetul executiv al Sfatului popular însă amînă mereu rezolvarea acestei probleme. INCA sAL* „Casa părintească“ Pe genericul filmului „Casa părintească“ — recenta producţie a studioului „Maxim Gorki“ din Moscova — regăsim nu numai numele regizorului Lev Kulidjanov, dar totodată sobrietatea mijloacelor de expresie, profundul lirism şi capacitatea de a releva adînci semnificaţii cu ajutorul unor elemente, în aparenţă neînsemnate, care ne-au impresionat şi în cealaltă creaţie a cinematografiei sovietice. Vorbind însă despre filmul „Casa părintească“ trebuie insistat în deosebi asupra scenariului său, semnat de V. Melalnikov, ale cărui calităţi se impun încă de la primele secvenţe. El se relevă în primul rînd prin simplitatea lui. In film se întâmplă un singur lucru ieşit din comun: Tania, studentă la Institutul pedagogic din Moscova, primeşte o scrisoare prin care află că mama ei adevărată trăieşte într-un colhoz şi că cei pe care îi considera pînă atunci părinţii ei, o adoptaseră în timpul războiului de la o casă de copii. Tot ce urmează după aceea nu iese din sfera lucrurilor obişnuite. încetul cu încetul, Tania se va acomoda cu viaţa la ţară şi rămîne lîngă mama ei. Dar cu cită adîncime au analizat scenaristul şi regizorul fiecare reacţie sufletească a eroilor lor şi ce caractere puternic conturate au ştiut să ne dezvăluie, uneori printr-un simplu gest sau numai printr-o privire a interpreţilor. Sînt numeroase scene aproape lipsite de dialog, al căror dramatism zguduitor este realizat numai datorită sugerării unor sentimente sau prin anumite asociaţii de idei. Iată una dintre ele, poate cea mai importantă, în dezvăluirea transformării sufleteşti a Taniei. Cu toate încercările pline de bun simţ ale mamei sale, Tania nu reuşeşte să găsească o punte de legătură între ea şi femeia aceasta care i-a dat viaţă, dar de existenţa căreia a aflat abia la 18 ani. O înduioşează grija ei, strădaniile ei de a-i fi pe plac, nu o face să înţeleagă frumuseţea vieţii la ţară, dar nu izbuteşte nici măcar să-i spună „mamă“. Intr-o zi îl întreabă pe bunicul ei în timp ce priveşte fotografiile aşezate la loc de cinste în căsuţa lor : „Ăsta-i tata ?“. — „Da, a murit pe front în 1943“ — „Dar băiatul acesta cine-i ?“ — „Fratele tău, a fost tractorist, pe urmă tanchist, a căzut pe front“ — „Dar ăsta ?“ — „Mezinul... şi el a murit în război...“ Tania îl priveşte îngrozită. In aceeaşi clipă aude în spatele ei un oftat adine şi o vede pe mama ei — pe femeia care a dat patriei un soţ şi doi feciori — rezemată de uşă, privind-o cu o nemărginită durere. Natalia Avdeevna (admirabil interpretată de V. Kuzneţova) nu spune nici un cuvînt, dar pare însăşi întruchiparea durerii omeneşti. Atunci înţelege prima oară Tania ce înseamnă ea pentru această femeie care a pierdut mult în viaţă, şi că oricît i-ar veni de greu este datoare să facă totul pentru a rămâne lingă ea. Dialogul acestui film se distinge prin caracterul său cu adevărat cinematografic. Sunt replici scurte, care înlocuiesc uneori discuţii întregi. Serghei Ivanovici, preşedintele colhozului, este leningrădean, inginer constructor, şi a venit la ţară din proprie iniţiativă, pentru a întări munca în colhozul „Comuna din Paris“. Intr-un moment în care greutăţile aproape că-1 biruie, nici nu se plînge, nici nu spune cît îi e de greu, nu dă dovadă de nici o clipă de slăbiciune, dar o întreabă gânditor pe Tania : ,,Ai fost vreodată la Leningrad?“. Regizorul Lev Kulidjanov şi operatorul P. Kataev au valorificat admirabil toate valenţele scenariului, dezbătînd prin intermediul celor întâmplate Taniei, probleme de o mare adîncime, dezvăluindu-ne cu fineţe şi sensibilitate frumuseţea morală a oamenilor sovietici, colhoznici, muncitori sau intelectuali. Tinara actriţă Ludmila Marcenko, încă studentă a Institutului de cinematografie, debutează strălucit în rolul Taniei, secondată fiind de Valentin Zubkov (Serghei Ivanovici) V. Kuzneţova (mama), N. Mordiukova (Stepanida) şi alţii, ale căror creaţii au contribuit substanţial la succesul acestui film. LUCIA BOGDAN „Anul Nou la gura cuptorului Electrozii uriaşi de grafit picuau zgomotos in pintecul cuptorului electric. In jur lumină ca ziua, o lumină neobişnuită pentru oamenii din sector. Şapte reflectoare puternice işi proiectau razele pe chipurile oțelarilor, carein fata acestui eveniment uitaseră pur şi simplu cum se ţine o cociorvă in mută. Mai impresionat decit toţi insă era operatorul cinematografic de la „jurnalul de actualităţi", care se necăjea din pricină că „eroii“ săi nu ,’păreau“ fireşti. — Uitaţi-vă înainte, acolo, la cuptor şi închipuiţi-vă că nu este nimeni in spatele dv.! Fiţi cit mai naturali, ca in viaţa de toate zilele. La naiba, cum să fie aşa cind miinile iţi tremură de emoţie! Puţin era pentru ei să încheie anul cu o lună şi ceva mai devreme ? — Fiţi veseli, aşa ca la anul nou I le mai ceru cineva. Să fie veseli ? Asta da, era mai uşor. De altfel, nici nu mai era nevoie să li se recomande acest lucru. Erau chiar fericiţi. Ultima şarjă fusese elaborată. Şi nu se putea ca momentul să nu fie imortalizat pe o peliculă de film. Ceasul din perete arăta ora 12. Era o zi a lunii noiembrie 1959. — Gata!Şi operatorul şi-a şters grăbit fruntea umezită de sudoare)Dac-aţi şti ce eveniment am trăit alături de dv... Parcă am sărbătorit anul nou. Oţelarii s-au uitat miraţi unul la altul. Tînărul topitor Gh. Tudose oftă a uşurare. — Uf... in sfirşit e gata ! Şi acum la treabă, băieţi! Tinerii din „Brigada păcii“ condusă de el au trecut la Încărcarea cuptorului pentru elaborarea unei noi şarje. Asemenea lor, oţelarii de la celelalte două cuptoare au început şi ei treaba. Doar topitorii primi — şefii de echipă — s-au strins degrabă in jurul maistrului Ştefănescu incepind să-l chestioneze : — Adică cum, nea Niculae, chiar așa ? Am sărbătorit acum anul nou ? — De bună seamă. De azi, de la ora 12’ cuptoarele noastre lucrează in contul anului viitor. ★ Un tinăr inginer nota ceva intr-un carnet. Curios, m-am apropiat de el. Mi-am aruncat ochii pe foaia de hir- He din faţa sa. Aşa am făcut cunoştinţă cu graficul de producţie al cuptoarelor. Cu ajutorul cifrelor înscrise aici şi al inginerului tehnolog Gheorghe Oroş, am aflat Cum au reuşit oţelarii de la uzinele ,13 August"-Bucureşti să scurteze anul cu o lună şi ceva. Dar, iată ce am aflat. La baza succesului înscris cu roşu in graficul de producţie a stat o mai bună organizare a muncii şi in primul rind echilibrarea echipelor cu oameni bine pregătiţi din punct de vedere profesional şi politic. Echipa a fost o adevărată şcoală pentru oţelari. Mulţi s-au ridicat in muncă. Aşa, de pildă, prim-topitorul Nicolae Ştefănescu a devenit maistru, iar comuniştii Marin Tudorică, Gheorghe Mustaţă şi utemistul Gheorghe Tudose, din simpli oţelari au ajuns prim-topitori, şefi de echipă. „De aici au rezultat aproape toate succesele noastre" — explică inginerul Gheorghe Oros. Existind cadre bine calificate, oameni entuziaşti, s-a reuşit să se reducă timpul de elaborare a şarjelor. In loc de 3 şarje cuptor/zi, s-a ajuns la 4. Productivitatea cuptorului a crescut şi in urma aplicării unei inovaţii a noastră — este vorba de reducerea numărului reparațiilor prin folosirea amestecului de dolomită crudă cu magnezită măcinată, ceea ce a permis mărirea duratei campaniilor (timpul de functionare a cuptorului intre două reparații). — Asta-i tot . — Nu... Pentru prima dată, anul acesta ni s-a repartizat pe lingă cuptoare un inginer specialist in electricitate. Şi trebuie spus că de la venirea lui, cuptoarele au funcţionat cu exactitatea unui ceasornic. Acest lucru, precum, şi preocuparea noastră pentru valorificarea tuturor rezervelor interna au permis oţelarilor să înscrie in contul lor de economii suma de 4.510.000 lei (de la începutul anului pină in prezent ). — Altceva? — Nu-i suficient . Oamenii lucrează. Uitaţi-vă și da. Lucrează in contul anului 1960, ie ... Jerbe de foc se reped afară din cuptor ori de cite ori un muncitor aruncă in pintecu-i lacom o lopată cu praf de grafit. Feţele muncitorilor sunt rumenite, iar ochii, luminaţi de flăcări, strălucesc. Oţelarii zimbesc. Zimbesc toţi pentru că astăzi au trăit o zi fericită. Zimbesc şi oţelarul Dumitru Di-Jnea şi Gheorghe Biţoi şi Nicolae Dat- cu şi alţii. Acest zimbet are semnificaţia unui „mulţumesc", ca răspuns la urarea ce li s-a făcut cu prilejul „anului nou": „La mulţi ani“. TRAIAN BADULESCU ZI DE DUMINICĂ IN SAT E zi de duminică, zi de sfîrşit de noiembrie. La Sfatul popular al comunei Cosmeşti, raionul Videle, e animaţie. Pe poartă intră necontenit oameni, individual sau în grup. Unii, cum ar fi Gh. Gogîia şi Al. Neaţă, vor să schimbe cărţile împrumutate de la bibliotecă. Alţii, ca Păun Putinei şi Al. Chiriţă, sunt nerăbdători să asculte prima lecţie din cadrul învăţământului agro-zootehnic de masă care se deschide astăzi. Tehnicianul V. Grigore — lectorul cercului — a şi venit. Ceva mai încolo, la căminul cultural, tov. prof. Nic. Bălan discută cu un grup de săteni despre lună, sateliţi şi ultimele realizări ale Uniunii Sovietice... Cîţiva săteni s-au oprit în stradă să mai schimbe o vorbă-două între ei, să mai afle noutăţi, cine a mai depus cerere de înscriere în colectivă pentru că sunt în preajma înfiinţării unei astfel de unităţi. ...Dimineaţa a trecut pe nesimţite. Lecţia de la cercul agro-zootehnic s-a terminat. Oamenii au trecut alături, la bibliotecă. Acum discută cu aprindere. Marin I. C-tin, primul care a depus cerere de înscriere în colectivă, e şi un cititor pasionat. Cere bibliotecarei „Desfăşurarea“ de M. Preda şi, primind-o, spune, mai mult pentru cei din jur, ridicînd cartea în sus: — Frumoasă carte e asta ! Am ascultat la radio cînd a vorbit despre, ea. Scrie despre unul, ţăran ca şi noi, căruia îi zice Hie Barbu, şi arată cum au format o colectivă ţăranii dintr-un sat... ...Soarele a trecut spre asfinţit. Oamenii s-au odihnit cîteva ore după prînz. Pe drum au început să apară iarăşi trecători. Se îndreaptă cu toţii spre şcoală. E rîndul celor tineri să-şi spună cuvîntul. Şi au ce spune, pentru că toată săptămîna au făcut repetiţii la căminul cultural, pînă seara tîrziu. Deci, curaj ! Piesa „Tovarăşul referent principal“ de H. Nicolaide se bucură de un succes neaşteptat. Tinerii culeg ropote de aplauze, în sala aproape neîncăpătoare pentru cei două sute cincizeci de spectatori. „Artiştii" sunt şi ei bucuroşi. Peste scenă se lasă faldurile grele ale cortinei. Toţi părăsesc sala de spectacole Unii se îndreaptă spre căminul cultural. Aici are loc tradiţionala horă a satului. Cei tineri se prind la joacă cu îndemînare. Vârstnicii şed pe băncile din jur şi privesc Privesc şi admiră. ...S-a lăsat seara. Oamenii se îndreaptă spre casă. Aproape în fiecare casă, s-au aprins focurile şi rotocoalele de fum se amestecă cu vălul său, se contopesc cu el, se pierd. Razele argintii ale lunii scaldă comuna în lumina lor. Tinerii zăbovesc la porţi. Stelică Mionca, un tînăr înalt, bine legat, păşeşte pe uliţă alături de Covana Oleanu, o fetişcană cu cozi mari şi ochi ca marele coapte. Nu ştiu ce-şi vorbesc, dar nu e greu de ghicit. Sunt doar prieteni din copilărie, din zilele cînd păzeau împreună vitele la cîmp. Au ajuns în poarta Covanei. Acum , nu-şi mai spun nimic. E prea fru- moasă seara aceasta ! Oglinda cerului este de o limpezime de necrezut, presărată, ici-colo, cu stele sclipitoare. — Pe mâine, Coralia ! — La revedere, Stelică ! Și mîine se vor întîlni din nou la muncă, pe tarlalele întinse ale întovărășirii. VIRGINIA PUFULETE învățătoare Un transport cu bucluc In ultima vreme numărul întirziaţilor de la serviciu în întreprinderea noastră a crescut. Faptul acesta nu a lăsat indiferente conducerea administrativă şi comitetul sindical. Am rămas surprinşi că pe listele intirziaţilor figurau numele unor muncitori fruntaşi, disciplinaţi la locul de muncă. Am mers atunci şi am stat de vorbă cu fiecare in parte, pentru a afla cauzele acestei situaţii. Răspunsul a fost acelaşi : in ultima vreme autobuzele întreprinderii de transporturi in comun din Piatra Neamţ circulă cu mari intîrzieri. Ba mai mult, conform contractului încheiat cu întreprinderea noastră, din autobuzele care sunt obligate să aducă exclusiv muncitorii la Săvineşti, pornesc încărcate cu diferiţi călători chiar din centrul oraşului, iar la staţiile de pe traseu nu mai opresc. In felul acesta muncitorii noştri, posesori de abonamente, sunt nevoiţi să aştepte autobuzele care fac curse normale din jumătate in jumătate de oră. Asupra încălcării contractului am atras atenţia conducerii întreprinderii de transporturi (director tov. Davidovici), care ne-a promis că lucrurile se vor îmbunătăţi. Şi totuşi, numai după cîteva zile, adică în ziua de 13 noiembrie a.c., au întirziat din aceeaşi pricină nu mai puţin de 18 muncitori, printre care Elena Pascu, Maria Brăduleţ, Silvia Teodoreanu, Gh. Băiatu, Vasile Teodorescu. De repercusiunile pe care le au asupra producţiei aceste dese intîrzieri de la serviciu işi poate da seama oricine. Numai tovarăşii din conducerea întreprinderii de transporturi în comun Piatra Neamţ nu vor să le înţeleagă. Pînă cînd , în ceea ce ne priveşte, nu mai credem în promisiuni. Aşteptăm fapte ! Maria Moraru preşedinta comitetului sindical al fabricii de relon Săvineşti Colectivul întreprinderii „Armătura" din Capitală lucrează în contul anului 1960 din ziua de 26 octombrie. Din ziua de 26 noiembrie colectivul dă produse în contul lunii februarie anul viitor. In clişeu, în sectorul II strungărie Ştefan Matei este fruntaş în producţie El a terminat planul anual în ziua de 20 septembrie, zi din care a început să lucreze în contul anului 1960. Dintr-o greşeală tehnică, explicaţia de mai sus a apărut în ziarul nostru nr. 3754, din 28 noiembrie 1959, sub o fotografie ce înfăţişează pe tricoteurul Petre Popescu de la întreprinderea „Tricotajul Roșu“ din Capitală lucrînd la noile mașini de tricotat fire sintetice, cu care a fost înzestrată de curînd această întreprindere.