Munca, august 1968 (Anul 24, nr. 6443-6469)
1968-08-01 / nr. 6443
Anul XXIV nr. 6443 • * 301 VIII 1968 6 pagini 30 bani CONSECVENŢĂ ŞI COMBATIVITATE în controlul obştesc de protecţie a muicii Convorbire cu tovarăşul GHEORGHE PETRESCU secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. Militînd activ pentru rezolvarea sarcinilor de mare însemnătate puse de partid în faţa sindicatelor, de a contribui mai direct la soluţionarea problemelor complexe ale construcţiei economice, sociale şi culturale şi îndeosebi a celor care privesc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale salariaţilor, organele şi organizaţiile sindicale desfăşoară o amplă activitate pe linia controlului obştesc asupra protecţiei muncii. Rolul şi implicaţiile sociale ale acestei importante activităţi au fost tratate într-un articol apărut recent în coloanele ziarului. Redacţia şi-a propus însă să adîncească analizarea unor probleme care au făcut, în această etapă, obiectul controlului obştesc şi îndeosebi a celor care privesc contribuţia sindicatelor la eliminarea cauzelor ce provoacă accidente şi îmbolnăviri profesionale. In acest scop am avut o convorbire cu tovarăşul Gheorghe Petrescu — secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. — Vă rugăm să ne vorbiţi despre principalele preocupări ale sindicatelor în domeniul controlului obştesc asupra protecţiei muncii. — Prin natura atribuţiilor şi rolului lor în atragerea şi organizarea participării maselor la rezolvarea unor probleme de stat şi obşteşti, sindicatele s-au preocupat să-şi sporească contribuţia la înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul protecţiei muncii. Pentru îmbunătăţirea conţinutului controlului obştesc, pentru a i se asigura eficienţă, s-a impus ca o necesitate cunoaşterea foarte exactă a situaţiei locurilor de muncă. In acest scop s-a indicat uniunilor sindicatelor pe ramuri de producţie, organelor noastre teritoriale, să acorde o mare atenţie problemelor de protecţie a muncii, să analizeze cu toată exigenţa şi competenţa felul cum se ocupă factorii de conducere începînd de la întreprinderi şi pînă la ministere de aplicarea măsurilor privind asigurarea securităţii muncii. Ca urmare au fost cuprinse în control numeroase întreprinderi din principalele ramuri ale economiei naţionale. Acest fapt a permis tratarea prioritară a unor probleme de larg interes economico-social şi de mare stringenţă. Un sprijin deosebit au primit întreprinderile cu condiţii grele de muncă unde activişti ai Consiliului Central au stat pînă la rezolvarea unor probleme ce nu sufereau amînare. Convorbire consemnată de MARIANA CHIȚU (Continuare în pag. 4-a) ferestrele oraşului Revi în Tg. Jiu şi încerci aceeaşi senzaţie emoţionantă — pătrunsă de un netăgăduit fior poetic — comună primei Intîlniri: întreaga atmosferă, impregnată de o istorie copleşitoare, peisajul cu profunde şi frapante note particulare, cerul ireal — uimitoare explozie de un albastru magnetic, îţi cadenţează sentimentele unei alese intimităţi — enigmatice şi revelatoare. Panoramat de la înălţime, oraşul sugerează imaginea unei osmoze organice, nutrite din locurile înconjurătoare ; spre sud, pe dealurile molcome — sondele Ticlenilor, — în lumina difuză a anotimpului; la dreapta, macarale cu braţe vînjoase, reperabile de la distanţă, anunţă uriaşele depozite de lignit ale Rovinarilor; spre apus şi nord, munţii, munţii aceştia măreţi şi paşnici, cu Parîngul care veghează aşezarea, ca un uriaş tăcut. ...Oraşul este dominat de istorie, o istorie prezentă nu numai în patria nobilă a multor edificii, ci şi în monumente şi documente care atestă trecutul unor evenimente, marcant subliniate: în piaţa liceului străjuieşte semeţ statuia lui Tudor Vladimirescu, pandurul care avea să înscrie o pagină memorabilă în epopeea noastră naţională. Arhiva oraşului conţine bogate documente ce confirmă activitatea laborioasă instituită în acest oraş de revoluţionarul paşoptist — generalul Gheorghe Magheru. Lingă podul de peste Jiu se înalţă un alt monument, închinat femeilor si copiilor care, în primul război mondial, au înfruntat invazia cotropitorilor. In piaţa consiliului popular provizoriu al oraşului figura Ecaterinei Teodoroiu, femeiasoldat, purtătoare, în acelaşi război, a nemuritoarei pilde de vitejie. Parcul tăcut si sfios mai conservă încă, în ciuda ofensivei nemiloase a timpului, aninii seculari, printre care va fi poposit Alexandru Vlahuţă, sesizînd vocaţia istorică a locurilor, ce şi-au transferat virtuţile şi asupra localnicilor. într-un fecund şi etern dialog, poetul nota: „Nicăieri n-am găsit atita iubire de ţară, atîta respect pentru trecutul neamului nostru ca în oraşul acesta liniştit, unde toate parcă te îndeamnă la gînduri frumoase şi la fapte bune“. Atmosfera, de fertilă emulaţie spirituală, este aureolată de prezenta simbolică a tripticului sculptural brâncuşian: „Masa tăcerii“, „Poarta sărutului“, „Coloana fără sfîrşit“. Obiceiurile populare ale ţinutului, climatul rustic, cu convingătoare accente etnice, şi-au găsit exprimarea — de un sublim indicibil — în aceste capodopere, a căror tentă firesc ermetizantă ilustrează fericit crezul artistic al geniului din Hobiţa , ajungi la esenţă, la marea artă de fapt, alegînd întotdeauna calea simplităţii. Şi poate, dincolo de nuanţele locale, cu o prezenţă motivată de altfel, tripticul brân- ROMULUS DIACONESCU (Continuare în pag. 2 a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA IN NUMARUL DE AZI: • La „masa rotundă" : NOUL SISTEM DE SALARIZARE — STIMULENT AL ÎMBUNĂTĂŢIRII CALITATIVE A PRODUCŢIEI (Pagina a 3-a) • Primul Festival de muzică uşoară al artiştilor amatori din judeţul Neamţ (Pag. 2-a) • OMUL ŞI LEGEA : Complicitatea morală (Pag. 4-a) • START : în viitor — Campionate de lupte la juniori ? ; Faza finală a „Cupei minerului" (Pag. 5-a) SOARTA PRODUCŢIEI îi priveşte numai pe ingineri şi maiştri? în concluziile trase la sfîrşitul analizei colective a rezultatelor pe primul semestru de activitate a întreprinderii 3 izolaţii din Capitală, inginerul Vasile Georgescu, directorul unităţii şi preşedinte al comitetului de direcţie, a fost nevoit să recunoască că dacă adunarea reprezentanţilor salariaţilor ar fi fost mai bine organizată rezultatele ei ar fi fost şi mai concludente. Pornind de la acest considerent, vom încerca să dăm răspuns la următoarea întrebare : a găsit adunarea reprezentanţilor salariaţilor soluţiile principalelor probleme pe care trebuie să le rezolve acest colectiv în semestrul II ? In general, se poate spune că da. S-a vorbit despre multe aspecte legate de activitatea de producţie, de asigurarea unor condiţii mai bune de lucru, de securitate a muncii, de cultură etc. Am spune chiar că s-a vorbit despre prea multe probleme fără a se face o selecţie riguroasă a celor mai arzătoare dintre ele. In felul acesta, sfera de analiză, de aprofundare a adunării a fost limitată şi deci posibilităţile ei de a da soluţii şi a stabili măsurile corespunzătoare în vederea îmbunătăţirii activităţii sub toate aspectele. Se cunoşteade la bun început că pentru a-şi îndeplini bine atribuţiile ce-i revin, adunarea trebuia să fie temeinic pregătită, astfel incit să ofere posibilitatea unei largi confruntări cu realitatea, a unor investigaţii multilaterale în problemele cheie ale producţiei şi socialculturale. S-ar fi creat astfel un climat propice afirmării iniţiativei şi spiritului gospodăresc, posibilitatea ca fiecare salariat să-şi spună părerile deschis. In principiu, este vorba despre asigurarea unei ample baze de discuţii. Or, tocmai astfel de elemente i-au lipsit adunării. Tonul D. VLASCEANU (Continuare în pag. 5-a) Unul din frumoasele peisaje ale hidrocentralei de pe Argeş Foto : P. COZIA Printre brigăzile evidenţiate în întrecerea socialistă de la Exploatarea minieră Bălan se numără şi aceea condusă de Ion Cămărău. Instantaneul nostru prezintă pe doi din ortacii acestei brigăzi, la intrarea în sat. Foto : P. COZIA Bo h I avi i abuzivi Un fapt izbitor încă de la prima vedere : intrînd într-o policlinică ai adeseori senzaţia că ai nimerit altundeva. O mulţime de oameni se agită într-o foială indescriptibilă, se vociferează, unii mestecă seminţe, alţii fumează ascunzînd ţigara la trecerea vreunei surori, se povestesc tot felul de întîmplări. Deosebirile dintre mulţimea gălăgioasă dintr-un mare magazin alimentar, de pildă, şi pacienţii aflaţi într-o asemenea instituţie sanitară sunt minime. Spun pacienţi cu un scop bine determinat: bolnav sau nu, intrînd într-un aşezămînt de sănătate, omul devine automat pacient, trebuie adică să se conformeze anumitor reguli. Dintre acestea, pe primul loc se află, evident, respectul datorat omului în alb şi instituţiei în care se găseşte — pusă în slujba nobilului scop de a apăra sănătatea omului. Aşa trebuie să fie. Ce se întîmplă însă în realitate ? Pentru a da un răspuns cit mai cuprinzător acestei întrebări, am organizat un mic colocviu la policlinica Vitan. Şi nu întîmplător tocmai aici, este cea mai mare policlinică din ţară. Ea dispune de toate serviciile de specialitate, care asigură posibilitatea unei complete investigaţii, în paralel efectuîndu-se şi o gamă multiplă de tratamente. Participanţi la discuţie : conf. univ. dr. Marin Enăchescu, dr. Victoria Ionescu, directoarea policlinicii, dr. Maria Iliescu, preşedinta comitetului sindicatului, dr. Alexandru Mătasă, dr. Ahile Gheorgheade, şeful serviciului de expertiză a capacităţii de muncă, dr. Alexandru Popescu. Consumatorul de... asistenţă medicală — „In lumea noastră medicală a apărut un termen extrem de elocvent — consumatorul de asistenţă medicală. In ţara noastră, dreptul la acest consum fiind nelimitat, datorită gratuităţii asistenţei medicale, pretenţiile consumatorilor se înţelege că vor fi nelimitate şi, volens-nolens, vor intra pe alocuri în conflict cu principiile medicale. Această transformare este esenţială pentru înţelegerea unei situaţii pe nedrept ignorată (Marin Enăchescu). Aşadar, s-a produs o mutaţie care a antrenat schimbarea radicală a relaţiilor dintre public şi medic. Cum se manifestă ? „Se cuvine însă să facem cîteva diferenţieri. * Nu toţi consumatorii sînt şi bolnavi abuzivi. Să încercăm să-i delimităm pe aceştia din urmă“. (Viorica Ionescu). .,i-aş împărţi în două categorii. Prima: cei care nu vin la policlinică datorită unui motiv bine întemeiat. Cel mai adesea şi într-o proporţie respectabilă, în această categorie intră solicitanţii de concedii — un adevărat mijloc de dezertare socială. A doua — cei atoateştiutori. Ei nu vin să fie consultaţi, ci să li se dea cutare medicament, să li se facă analize dinainte ştiute, cel mai adesea cerute cu aplomb, dar inutile“. (Marin Enăchescu). Să-l urmărim pe bolnavul abuziv în acţiune. Iată-l ! — „Bolnav închipuit sau real, acesta se distinge de la bun început printr-un vizibil aer de aroganţă. Ţinta sa e să obţină ceva : un concediu, un medicament, o analiză. Şi cu cit ceea ce solicită este mai puţin justificat de starea sănătăţii sale, cu atît presiunile asupra medicului vor fi mai mari“. (Alex. Mătasă). — „Este adevărat. Cum s-a mai spus, marea majoritate solicită concediu. Argumentele ? De tipul : „Nu m-am dus azi la serviciu, trebuie să-mi daţi scutire“ sau „Dacă nu credeţi că sunt bolnav, vă fac dovada că a venit şi Salvarea la mine“. Dar Salvarea el a chemat-o ! Ştiţi, probabil, că aproximativ 60 la sută din chemări sunt inutile, îmi amintesc şi acum de un fapt întîmplat la începutul carierei mele de medic — am fost chemat la miezul nopţii pentru a sfătui pe un cetăţean... în ce staţiune să meargă ! Sau, alt exemplu : ajunşi la locuinţa celui care sunase disperat la Salvare, am găsit-o pe soacră care ne aştepta cu... certificatul medical pe masă, gata de completat, spunîndu-ne că „bolnavul“ a ieşit puţin !“ (Maria Iliescu). . . „La mine, prin natura serviciului pe care-l conduc, nu e zi să nu am conflicte. Printr-o experienţă de ani de zile pot spune că adevăraţii bolnavi sunt liniştiţi, respectuoşi, au o ţinută demnă, nu-şi clamează suferinţele cu glas mare. Dar ceilalţi, care vin de acasă cu gîndul „mă pensionez“, sau „iau concediu“ şi văd că socoteala dinainte făcută nu se potriveşte cu cea din policlinică, fac „explozie“. Obiectivul — nimeni altul decit medicul, căruia i se pun la îndoială cinstea, competenţa, totul. „Medic eşti tu ? Nu vezi cit sunt de bolnav ?“ — izbucnesc aceştia“. (Ahile Gheorgheade). — „Nu trebuie să uităm nici o altă pacoste — cea a însoţitorilor. Aceştia, de cele mai multe ori, vin pentru a susţine cu mijloace belicoase cauza celor care solicită ceva. Şi vă închipuiţi ce iese cînd un soţ revoltat că jumătăţii dumisale, automobilistă înfocată de altfel, nu i s-a dat concediu cit a dorit, năvăleşte în cabinet, aşa cum mi s-a întîmplat acum cîteva zile“. (Viorica Ionescu). Iată cum arată deci un portret-robot al bolnavului abuziv : de cele mai multe ori complet sănătos fiind, solicită drepturi care nu i se cuvin folosind pentru aceasta toate armele posibile. Respectul faţă de medic ? O vorbă în vint ! Care sunt cauzele acestei situaţii ? , Şi medicii sunt vinovaţi? — „Vorbeam de bolnavii care nu vin să fie consultaţi. Apariţia acestora se datoreşte în primul rînd medicilor. Unii titulari de circumscripţie şi-au pierdut prestigiul fiindcă s-au creat ierarhizări I. MIRCEA (Continuare în pag. 5-a) ENIGMA PliNII CU CARTOFI DE LA CRAIOVA în sală se face tăcere deplină. Omul dreptăţii — judecătorul — dă citire sentinţei. — Pentru pagubele aduse avutului obştesc, instanţa, în numele poporului, hotărăşte : Incolac Ghilici e condamnat la 20 de ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii, Florea Năstase Marin — 17 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii, Gheorghe Predescu — 12 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii, Florea Mîrşu — 9 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii... Şirul acelor inculpaţi, care şi-au primit pedeapsa meritată, continuă, urmărit de cei aproape 2000 de oameni, ce umpleau pînă la refuz sala Direcţiei C.F.R. din Craiova unde a avut loc procesul. Dosarul din care fac parte cel citaţi strînge între filele lui dovezi despre activitatea infracţională a 52 de foşti salariaţi ai Trustului de Panificaţie şi O.C.L. Alimentara Craiova. Dintre ei, 45 au primit pedepse între 6 luni şi 20 de ani muncă silnică. Intre cei condamnaţi, mai mult de jumătate aveau posturi de răspundere în cadrul întreprinderilor respective : contabil şef de trust, şef de secţie, magaziner, maiştri de producţie, distribuitori, gestionari de la centrele de pîine etc. Cu 3—4 ani în urmă, cetăţenii oraşului Craiova se întrebau cu nedumerire de ce pîinea pe care o cumpărau era uneori crudă, alteori se afla sub greutatea normală, ca să nu mai vorbim de faptul că niciodată nu se putea deosebi pîinea neagră cu cartofi de pîinea neagră simplă. La preţ, intr-adevăr nu se confundau ! ..Misterul“ acestor neplăceri nu a putut fi atunci dezlegat, deşi mulţi dintre cetăţenii nemulţumiţi şi indignaţi au semnalat abuzurile ce se săvîrşeau sub ochii îngăduitori ai forurilor conducătoare din cadrul Trustului de panificaţie si O.C.L. Alimentara. Explicaţia, atît de greu de găsit pe acea vreme, a venit mult mai tîrziu. ...Intr-o zi, fostul şef contabil Gheorghe Predescu l-a chemat pe fostul şef al secţiei I, Nicolae Ghilici şi după ce s-au înţeles asupra celor ce aveau de înfăptuit, i-a încredinţat lui Ghilici mai multe note de livrare în alb, o parafă cu semnătura sa în original, o maşină de numerotat şi ştanţat şi pe deasupra l-a îndemnat : — La treabă Culae... dar să nu uiţi ce-am vorbit ! Şi mai ales să ştii că eu te fac om ! Văzîndu-se Ghilici atît de apreciat de şeful său, cum nici el n-a vrut să se lase mai prejos, s-a pus pe treabă. Schimba reţetarul după plac şi cocea pîinea după voie, în aşa fel încît să-i rămînă plusuri. Sute şi mii de plini pe zi erau rezultatul ingeniozităţii mai marelui peste secţia I. Pîinile în plus le scotea din secţie pe bază de bon de livrare, care era deja semnat în alb. Rămînea să fie precizată numai cantitatea sau numărul, şi totul era „legal“. Procedeu simplu şi mai ales „eficace“ pentru Predescu, Ghilici şi colaboratorii lor apropiaţi care puteau constata „eficacitatea“ metodei prin umflarea buzunarelor proprii. CAROL BORA (Continuare în pag. 2-a) OMAGIU UNEI VIEH DE MUNCA Şi în dimineaţa acelei zile de iulie, muncitoarele Margareta Ursu şi Maria Georgescu au intrat printre cele dinţii pe poarta Fabricii de ţigarete. O zi obişnuită ca oricare alta, dar nu şi pentru ele. Pentru prima oară în cei 28 de ani, eit au muncit în această fabrică, ele şi-au îngăduit să lase lucrul cu două ore înainte ca sirena să vestească sfirşitul schimbului. întreaga fabrică s-a pregătit să cinstească, aşa cum se cuvine, ieşirea la pensie a acestor vrednice muncitoare. In mulţimea adunată am zărit un bărbat care cu greu îşi învingea emoţia. Era mecanicul Matei Ursu, soţul Margaretei, sărbătorit şi el de curînd după 36 de ani de muncă de tovarăşii săi de la staţia Bucureşti-Basarab. Au sosit la această sărbătoare a muncii şi a familiei, copiii şi nepoţii Margaretei Ursu, o fată venită anume pentru această sărbătoare, tocmai din inima Ardealului. — De cînd ne-am căsătorit nu ne-am certat niciodată, îmi spune soţul. Mai avem puţin şi aniversăm 40 de ani de căsnicie. Am crescut copii, avem nepoţi, unul student la Institutul politehnic din Braşov. Statornici am fost şi in dragostea pentru colectivele de muncă în care ne-am început activitatea, şi în familie. Margareta Ursu, ca şi Maria Georgescu, au cunoscut ca toţi muncitorii vîrstnici vremurile cînd nu maşinile, ci braţele lor cărau lăzi şi baloturi grele, cînd nimeni nu ieşea din fabrică A. DARABAN (Continuare în pag. 5-a) TELEGRAMĂ Excelenţei Sale Domnului WILLY SPUHLER Preşedintele Confederaţiei Elveţiene BERNA Cu prilejul aniversării întemeierii Confederaţiei Elveţiene, în numele Consiliului de Stat şi al meu personal, adresez Excelenţei Voastre şi poporului elveţian prieten felicitări cordiale1 şi cele mai bune urări. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România