Munca, august 1968 (Anul 24, nr. 6443-6469)

1968-08-01 / nr. 6443

Anul XXIV nr. 6443 • * 301­­ VIII 1968 6 pagini 30 bani CONSECVENŢĂ ŞI COMBATIVITATE în controlul obştesc de protecţie a muicii Convorbire cu tovarăşul GHEORGHE PETRESCU secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. Militînd activ pentru rezolvarea sarcinilor de mare însemnătate puse de partid în faţa sindicatelor, de a contribui mai direct la soluţionarea problemelor complexe ale construc­ţiei economice, sociale şi culturale şi îndeosebi a celor care privesc îm­bunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale salariaţilor, organele şi organizaţiile sindicale desfăşoară o amplă activitate pe linia controlului obştesc asupra protecţiei muncii. Rolul şi implicaţiile sociale ale aces­tei importante activităţi au fost tra­tate într-un articol apărut recent în coloanele ziarului. Redacţia şi-a pro­pus însă să adîncească analizarea unor probleme care au făcut, în această etapă, obiectul controlului obştesc şi îndeosebi a celor care pri­vesc contribuţia sindicatelor la eli­minarea cauzelor ce provoacă acci­dente şi îmbolnăviri profesionale. In acest scop am avut o convorbire cu tovarăşul Gheorghe Petrescu — secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. — Vă rugăm să ne vorbiţi despre principa­lele preocupări ale sin­dicatelor în domeniul controlului obştesc asu­pra protecţiei muncii. — Prin natura atribuţi­ilor şi rolului lor în atrage­rea şi organizarea partici­pării maselor la rezolvarea unor probleme de stat şi obşteşti, sindicatele s-au preocupat să-şi sporească contribuţia la înfăptuirea politicii partidului şi statu­lui în domeniul protecţiei muncii. Pentru îmbunătăţirea conţinutului controlului­ ob­ştesc, pentru a i se asigura eficienţă, s-a impus ca o necesitate cunoaşterea foarte exactă a situaţiei locurilor de muncă. In acest scop s-a indicat uniunilor sindicatelor pe ramuri de producţie, organelor noas­tre teritoriale, să acorde o mare atenţie problemelor de protecţie a muncii, să analizeze cu toată exigenţa şi competenţa felul cum se ocupă factorii de conducere începînd de la întreprinderi şi pînă la ministere de a­­plicarea măsurilor privind asigurarea securităţii mun­cii. Ca urmare au fost cu­prinse în control numeroa­se întreprinderi din princi­palele ramuri ale economi­ei naţionale. Acest fapt a permis tratarea prioritară a unor probleme de larg interes economico-social şi de mare stringenţă. Un sprijin deosebit au primit întreprinderile cu condiţii grele de muncă unde acti­vişti ai Consiliului Central au stat pînă la rezolvarea unor probleme ce nu sufe­reau amînare. Convorbire consemnată de MARIANA CHIȚU (Continuare în pag. 4-a) ferestrele oraşului Revi­ în Tg. Jiu şi în­cerci aceeaşi senzaţie e­­moţionantă — pătrunsă de un netăgăduit fior poetic — comună primei Intîlniri: întreaga atmos­feră, impregnată de o is­torie copleşitoare, peisa­jul cu profunde şi fra­pante note particulare, cerul ireal — uimitoare explozie de un albastru magnetic, îţi cadenţează sentimentele unei alese intimităţi — enigmatice şi revelatoare. Panoramat de la înălţime, oraşul su­gerează imaginea unei osmoze organice, nutrite din locurile înconjurătoa­re ; spre sud, pe dealu­rile molcome — sondele Ticlenilor, — în lumina difuză a anotimpului; la dreapta, macarale cu bra­ţe vînjoase, reperabile de la distanţă, anunţă uria­şele depozite de lignit ale Rovinarilor; spre apus şi nord, munţii, munţii a­­ceştia măreţi şi paşnici, cu Parîngul care veghea­ză aşezarea, ca un uriaş tăcut. ...Oraşul este dominat de istorie, o istorie pre­zentă nu numai în patr­ia nobilă a multor edifi­cii, ci şi în monumente şi documente care atestă trecutul unor evenimen­­te, marcant subliniate: în piaţa liceului străjuieşte semeţ statuia lui Tudor Vladimirescu, pandurul care avea să înscrie o pagină memorabilă în e­­popeea noastră naţională. Arhiva oraşului conţine bogate documente ce con­firmă activitatea laborioa­să instituită în acest oraş de revoluţionarul paşop­tist — generalul Gheorghe Magheru. Lingă podul de peste Jiu se înalţă un alt monument, închinat fe­meilor si copiilor care, în primul război mondial, a­u înfruntat invazia co­tropitorilor. In piaţa con­siliului popular provizoriu al oraşului figura Ecateri­­nei Teodoroiu, femeia­­soldat, purtătoare, în a­­celaşi război, a nemuri­toarei pilde de vitejie. Parcul tăcut si sfios mai conservă încă, în ciuda ofensivei nemiloase a timpului, aninii secu­lari, printre care va fi poposit Alexandru Vlahu­­ţă, sesizînd vocaţia isto­rică a locurilor, ce şi-au transferat virtuţile şi a­­supra localnicilor. într-un fecund şi etern dialog, poetul nota: „Nicăieri n-am găsit atita iubire de ţară, atîta respect pentru trecutul neamului nostru ca în oraşul acesta liniş­tit, unde toate parcă te îndeamnă la gînduri fru­moase şi la fapte bune“. Atmosfera, de fertilă e­­mulaţie spirituală, este aureolată de prezenta simbolică a tripticului sculptural brâncuşian: „Masa tăcerii“, „Poarta sărutului“, „Coloana fără sfîrşit“. Obiceiurile popu­lare ale ţinutului, climatul rustic, cu convingătoare accente etnice, şi-au găsit exprimarea — de un sub­lim indicibil — în aceste capodopere, a căror ten­tă firesc ermetizantă ilus­trează fericit crezul ar­tistic al geniului din Ho­­biţa , ajungi la esenţă, la marea artă de fapt, ale­­gînd întotdeauna calea simplităţii. Şi poate, din­colo de nuanţele locale, cu o prezenţă motivată de altfel, tripticul brân- ROMULUS DIACONESCU (Continuare în pag. 2­ a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA IN NUMARUL DE AZI: • La „masa rotundă" : NOUL SISTEM DE SALARIZA­RE — STIMULENT AL ÎMBUNĂTĂŢIRII CALITATI­VE A PRODUCŢIEI (Pagina a 3-a) • Primul Festival de muzi­că uşoară al artiştilor ama­tori din judeţul Neamţ (Pag. 2-a) • OMUL ŞI LEGEA : Complicitatea morală (Pag. 4-a) • START : în viitor — Campionate de lupte la ju­niori ? ; Faza finală a „Cu­pei minerului" (Pag. 5-a) SOARTA PRODUCŢIEI îi priveşte numai pe ingineri şi maiştri? în concluziile trase la sfîrşitul analizei colective a rezultatelor pe primul semestru de activitate a întreprinderii 3 izolaţii din Capitală, inginerul Vasile Georgescu, directorul uni­tăţii şi preşedinte al comi­tetului de direcţie, a fost nevoit să recunoască că dacă adunarea reprezentan­ţilor salariaţilor ar fi fost mai bine organizată rezul­tatele ei ar fi fost şi mai concludente. Pornind de la acest con­siderent, vom încerca să dăm răspuns la următoa­rea întrebare : a găsit adu­narea reprezentanţilor sa­lariaţilor soluţiile princi­palelor probleme pe care trebuie să le rezolve acest colectiv în semestrul II ? In general, se poate spune că da. S-a vorbit despre multe aspecte legate de ac­tivitatea de producţie, de asigurar­ea unor condiţii mai bune de lucru, de securitate a muncii, de cul­tură etc. Am spune chiar că s-a vorbit despre prea multe probleme fără a se face o selecţie riguroasă a celor mai arzătoare dintre ele. In felul acesta, sfera de analiză, de aprofundare a adunării a fost limitată şi deci posibilităţile ei de a da soluţii şi a stabili mă­surile corespunzătoare în vederea îmbunătăţirii ac­tivităţii sub toate aspectele. Se­ cunoştea­­de la­­ bun în­ceput că pentru a-şi în­deplini bine atribuţiile ce-i revin, adunarea trebuia să fie temeinic pregătită, astfel incit să ofere po­sibilitatea unei largi con­fruntări cu realitatea, a unor investigaţii multila­terale în problemele cheie ale producţiei şi social­culturale. S-ar fi creat ast­fel un climat propice afir­mării iniţiativei şi spiritu­lui gospodăresc, posibilita­tea ca fiecare salariat să-şi spună părerile deschis. In principiu, este vorba despre asigurarea unei am­ple baze de discuţii. Or, tocmai astfel de elemente i-au lipsit adunării. Tonul D. VLASCEANU (Continuare în pag. 5-a) Unul din frumoasele peisaje ale hidrocentralei de pe Argeş Foto : P. COZIA Printre brigăzile evidenţiate în întrecerea socialistă de la Exploatarea minieră Bălan se numără şi aceea condusă de Ion Cămărău. Instantaneul nostru prezintă pe doi din ortacii acestei brigăzi, la intrarea în sat. Foto : P. COZIA Bo h I avi i abuzivi Un fapt izbitor încă de la prima vedere : intrînd într-o policlinică ai adeseori senza­ţia că ai nimerit altundeva. O mulţime de oameni se a­­gită într-o foială indescripti­bilă, se vociferează, unii mes­tecă seminţe, alţii fumează ascunzînd ţigara la trecerea vreunei surori, se povestesc tot felul de întîmplări. Deo­sebirile dintre mulţimea gă­lăgioasă dintr-un mare ma­gazin alimentar, de pildă, şi pacienţii aflaţi într-o aseme­nea instituţie sanitară sunt minime. Spun pacienţi cu un scop bine determinat: bolnav sau nu, intrînd într-un aşe­­zămînt de sănătate, omul de­vine automat pacient, trebuie adică să se conformeze anu­mitor reguli. Dintre acestea, pe primul loc se află, evi­dent, respectul datorat omu­lui în alb şi instituţiei în care se găseşte — pusă în slujba nobilului scop de a apăra să­nătatea omului. Aşa trebuie să fie. Ce se întîmplă însă în realitate ? Pentru a da un răspuns cit mai cuprinzător acestei în­trebări, am organizat un mic colocviu la policlinica Vitan. Şi nu întîmplător tocmai aici, este cea mai mare policlinică din ţară. Ea dispune de toate serviciile de specialitate, care asigură posibilitatea unei complete investigaţii, în pa­ralel efectuîndu-se şi o gamă multiplă de tratamente. Par­ticipanţi la discuţie : conf. univ. dr. Marin Enăchescu, dr. Victoria Ionescu, direc­toarea policlinicii, dr. Maria Iliescu, preşedinta comi­tetului sindicatului, dr. Ale­xandru Mătasă, dr. Ahile Gheorgheade, şeful servi­ciului de expertiză a capaci­tăţii de muncă, dr. Alexan­dru Popescu. Consumatorul de... asistenţă medicală — „In lumea noastră me­dicală a apărut un termen extrem de elocvent — con­sumatorul de asistenţă medi­cală. In ţara noastră, drep­tul la acest consum fiind nelimitat, datorită gratuită­ţii asistenţei medicale, pre­tenţiile consumatorilor se în­ţelege că vor fi nelimitate şi, volens-nolens, vor intra pe alocuri în conflict cu prin­cipiile medicale. Această transformare este esenţială pentru înţelegerea unei si­tuaţii pe nedrept ignorată (Marin Enăchescu). Aşadar, s-a produs o mu­taţie care a antrenat schim­barea radicală a relaţiilor dintre public şi medic. Cum se manifestă ?­­ „Se cuvine însă să fa­cem cîteva diferenţieri. * Nu toţi consumatorii sînt şi bol­navi abuzivi. Să încercăm să-i delimităm pe aceştia din urmă“. (Viorica Ionescu).­­ .,i-aş împărţi în două ca­tegorii. Prima: cei care nu vin la policlinică datorită unui motiv bine întemeiat. Cel mai adesea şi într-o pro­porţie respectabilă, în a­­ceastă categorie intră solici­tanţii de concedii — un ade­vărat mijloc­ de dezertare so­cială. A doua — cei atoate­­ştiutori. Ei nu vin să fie con­sultaţi, ci să li se dea cutare medicament, să li se facă a­­nalize dinainte ştiute, cel mai adesea cerute cu aplomb, dar inutile“. (Marin Enăchescu). Să-l urmărim pe bolnavul abuziv în acţiune. Iată-l ! — „Bolnav închipuit sau real, acesta se distinge de la bun început printr-un vizi­bil aer de aroganţă. Ţinta sa e să obţină ceva : un conce­diu, un medicament, o anali­ză. Şi cu cit ceea ce solicită este mai puţin justificat de starea sănătăţii sale, cu atît presiunile asupra medicului vor fi mai mari“. (Alex. Mă­tasă). — „Este adevărat. Cum s-a mai spus, marea majoritate solicită concediu. Argumen­tele ? De tipul : „Nu m-am dus azi la serviciu, trebuie să-mi daţi scutire“ sau „Dacă nu credeţi că sunt bolnav, vă fac dovada că a venit şi Sal­varea la mine“. Dar Salva­rea el a chemat-o ! Ştiţi, pro­babil, că aproximativ 60 la sută din chemări sunt inutile, îmi amintesc şi acum de un fapt întîmplat la începutul carierei mele de medic — am fost chemat la miezul nopţii pentru­ a sfătui pe un cetă­ţean... în ce staţiune să mear­gă ! Sau, alt exemplu : ajunşi la locuinţa celui care sunase disperat la Salvare, am gă­sit-o pe soacră care ne aş­tepta cu... certificatul medi­cal pe masă, gata de comple­tat, spunîndu-ne că „bolna­vul“ a ieşit puţin !“ (Maria Iliescu). . . „La mine, prin natura serviciului pe care-l conduc, nu e zi să nu am conflicte. Printr-o experienţă de ani de zile pot spune că adevăraţii bolnavi sunt liniştiţi, respec­tuoşi, au o ţinută demnă, nu-şi clamează suferinţele cu glas mare. Dar ceilalţi, care vin de acasă cu gîndul „mă pensionez“, sau „iau conce­diu“ şi văd că socoteala di­nainte făcută nu se potri­veşte cu cea din policlinică, fac „explozie“. Obiectivul — nimeni altul decit medicul, căruia i se pun la îndoială cinstea, competenţa, totul. „Medic eşti tu ? Nu vezi cit sunt de bolnav ?“ — izbuc­nesc aceştia“. (Ahile Gheor­­gheade). — „Nu trebuie să uităm nici o altă pacoste — cea a însoţitorilor. Aceştia, de cele mai multe ori, vin pentru a susţine cu mijloace belicoase cauza celor care solicită ceva. Şi vă închipuiţi ce iese cînd un soţ revoltat că jumătăţii dumisale, automobilistă înfo­cată de altfel, nu i s-a dat concediu cit a dorit, năvă­leşte în cabinet, aşa cum mi s-a întîmplat acum cîteva zile“. (Viorica Ionescu). Iată cum arată deci un portret-robot al bolnavu­lui abuziv : de cele mai multe ori complet sănătos fiind, so­licită drepturi care nu i se cuvin folosind pentru aceasta toate armele posibile. Res­pectul faţă de medic ? O vor­bă în vint ! Care sunt cauzele acestei situaţii ? , Şi medicii sunt vinovaţi? — „Vorbeam de bolnavii care nu vin să fie consultaţi. Apariţia acestora se datoreşte în primul rînd medicilor. Unii titulari de circumscrip­ţie şi-au pierdut prestigiul fiindcă s-au creat ierarhizări I. MIRCEA (Continuare în pag. 5-a) ENIGMA PliNII CU CARTOFI DE LA CRAIOVA în sală se face tăcere deplină. Omul dreptăţii — judecătorul — dă citire sentinţei. — Pentru pagubele a­­duse avutului obştesc, in­stanţa, în numele po­porului, hotărăşte : In­­co­lac Ghilici e condamnat la 20 de ani muncă silni­că şi confiscarea totală a averii, Florea Năstase Marin — 17 ani muncă silnică şi confiscarea to­tală a averii, Gheorghe Predescu — 12 ani mun­că silnică şi confiscarea totală a averii, Florea Mîrşu — 9 ani închisoare corecţională şi confisca­rea averii... Şirul a­celor inculpaţi, care şi-au primit pe­deapsa meritată, conti­nuă, urmărit de cei a­­proape 2000 de oameni, ce umpleau pînă la refuz sala Direcţiei C.F.R. din Craiova unde a avut loc procesul. Dosarul din care fac parte cel citaţi strînge între filele lui dovezi despre activitatea infracţională a 52 de foşti salariaţi ai Trustului de Panificaţie şi O.C.L. Ali­mentara Craiova. Dintre ei, 45 au primit pedepse între 6 luni şi 20 de ani muncă silnică. Intre cei condamnaţi, mai mult de jumătate a­veau posturi de răspun­dere în cadrul întreprin­derilor respective : con­tabil şef de trust, şef de secţie, magaziner, maiş­tri de producţie, distri­buitori, gestionari de la centrele de pîine etc. Cu 3—4 ani în urmă, cetăţenii oraşului Craio­va se întrebau cu nedu­merire de ce pîinea pe care o cumpărau era u­­neori crudă, alteori se a­­fla sub greutatea norma­lă, ca să nu mai vorbim de faptul că niciodată nu se putea deosebi pîinea neagră cu cartofi de pîi­nea neagră simplă. La preţ, intr-adevăr nu se confundau ! ..Misterul“ acestor ne­plăceri nu a putut fi a­­tunci dezlegat, deşi mulţi dintre cetăţenii nemul­ţumiţi şi indignaţi au semnalat abuzurile ce se săvîrşeau sub ochii îngă­duitori ai forurilor con­ducătoare din cadrul Trustului de panificaţie si O.C.L. Alimentara. Ex­plicaţia, atît de greu de găsit pe acea vreme, a venit mult mai tîrziu. ...Intr-o zi, fostul şef contabil Gheorghe Pre­descu l-a chemat pe fos­tul şef al secţiei I, Ni­­colae Ghilici şi după ce s-au înţeles asupra celor ce aveau de înfăptuit, i-a încredinţat lui Ghilici mai multe note de livra­re în alb, o parafă cu semnătura sa în original, o maşină de numerotat şi ştanţat şi pe deasupra l-a îndemnat : — La treabă Culae... dar să nu uiţi ce-am vor­bit ! Şi mai ales să ştii că eu te fac om ! Văzîndu-se Ghilici atît de apreciat de şeful său, cum nici el n-a vrut să se lase mai prejos, s-a pus pe treabă. Schimba reţetarul după plac şi co­cea pîinea după voie, în aşa fel încît să-i rămînă plusuri. Sute şi mii de plini pe zi erau rezulta­tul ingeniozităţii mai ma­relui peste secţia I. Pîinile în plus le scotea din secţie pe bază de bon de livrare, care era deja semnat în alb. Rămînea să fie precizată numai cantitatea sau numărul, şi totul era „legal“. Pro­cedeu simplu şi mai ales „eficace“ pentru Pre­descu, Ghilici şi colabo­ratorii lor apropiaţi care puteau constata „eficaci­tatea“ metodei prin um­flarea buzunarelor pro­prii. CAROL BORA (Continuare în pag. 2-a) OMAGIU UNEI VIEH DE MUNCA Şi în dimineaţa ace­lei zile de iulie, munci­toarele Margareta Ursu şi Maria Georgescu au intrat printre cele din­ţii pe poarta Fabricii de ţigarete. O zi obişnuită ca oricare alta, dar nu şi pentru ele. Pentru prima oară în cei 28 de ani, eit au muncit în a­­ceastă fabrică, ele şi-au îngăduit să lase lucrul cu două ore înainte ca sirena să vestească sfir­­şitul schimbului. întreaga fabrică s-a pregătit să cinstească, aşa cum se cuvine, ieşi­rea la pensie a acestor vrednice muncitoare. In mulţimea adunată am zărit un bărbat care cu greu îşi învingea emo­ţia. Era mecanicul Ma­tei Ursu, soţul Marga­retei, sărbătorit şi el de curînd după 36 de ani de muncă de tovarăşii săi de la staţia Bucu­­reşti-Basarab. Au sosit la această sărbătoare a muncii şi a familiei, co­piii şi nepoţii Margare­tei Ursu, o fată venită anume pentru această sărbătoare, tocmai din inima Ardealului. — De cînd ne-am că­sătorit nu ne-am certat niciodată, îmi spune so­ţul. Mai avem puţin şi aniversăm 40 de ani de căsnicie. Am crescut co­pii, avem nepoţi, unul student la Institutul po­litehnic din Braşov. Sta­tornici am fost şi in dragostea pentru colec­tivele de muncă în care ne-am început ac­tivitatea, şi în familie. Margareta Ursu, ca şi Maria Georgescu, au cu­noscut ca toţi muncito­rii vîrstnici vremurile cînd nu maşinile, ci braţele lor cărau lăzi şi baloturi grele, cînd ni­meni nu ieşea din fabrică A. DARABAN (Continuare în pag. 5-a) TELEGRAMĂ Excelenţei Sale Domnului WILLY SPUHLER Preşedintele Confederaţiei Elveţiene BERNA Cu prilejul aniversării întemeierii Confederaţiei Elveţiene, în numele Consiliului de Stat şi al meu personal, adresez Excelenţei Voastre şi­­ poporului elveţian prieten felicitări cordiale1 şi cele mai bune urări. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

Next