Munca, mai 1969 (Anul 25, nr. 6677-6702)
1969-05-01 / nr. 6677
Sărbătoarea muncii 1 Mai, sărbătoarea primăverii, Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc din întreaga lume, găseşte întregul popor angajat într-un impresionant şi generos efort constructiv, inălţînd tot mai sus, sub conducerea înţeleptului cîrmaci al destinelor ţării — eroicul Partid Comunist Român !— edificiul luminos al socialismului. Anul acesta, sărbătorim 7 Mai sub semnul unui eveniment cu profunde şi majore semnificaţii : împlinirea, la 23 August, a unui sfert de secol de la actul crucial al eliberării României ; act insurecţional înfăptuit din iniţiativa şi sub conducerea comuniştilor, prin unirea tuturor forţelor patriotice şi democratice ale ţării. De la acea dată, înscrisă cu litere de aur în istoria noastră contemporană, am străbătut cu impetuozitate un drum mereu ascendent, trasat, etapă cu etapă, de gîndirea şi acţiunea clarvăzătoare a partidului Biruinţele dobîndite în construirea socialismului au schimbat structural nu numai geografia economică a ţării, nu numai înfăţişarea oraşelor şi satelor, ci însăşi viaţa omului, destinul lui, imprimîndu-i un nou curs, pe traiectoria luminoasă a demnităţii civice şi înfloririi personalităţii sale. Măreţele ţeluri ale partidului şi poporului, prefacerile înnoitoare, cu adînci reverberaţii pe plan social, au dat un sens superior existenţei, muncii, o luciditate activă, propulsatoare, dinamică. Eliberată de exploatare, munca a căpătat preţul celei mai importante activităţi umane, a fost situată la baza construirii noii societăţii, devenind criteriul hotărîtor al selecţionării şi promovării valorilor autentice, sursa principală a avuţiei naţionale şi a traiului fiecăruia. Definitoriu pentru noua realitate politică, economică şi socială a ţării este faptul că acum — ca niciodată în istoria poporului nostru — omul muncii este investit cu o reală putere, îşi poate afirma virtual aptitudinile, capacitatea de creaţie, fiind cu adevărat stăpînul propriului lui destin, unicul beneficiar al strădaniilor sale. Pentru „MUNCA" (Continuare in pag. 7-a) Sub faldurile Partidului Comunist Român POMPIUU MARCEA Evoluţia, într-un ritm fără precedent, a umanităţii contemporane, atît pe planul civilizaţiei cit şi cel al spiritului, este de-a dreptul impresionantă. Nici cînd, în istoria sa de pînă acum, omul n-a fost înfăptuitor al atîtor izbînzi miraculoase, n-a avut într-un asemenea grad sentimentul că este stăpînul Universului. Sintem, aproape zilnic, martorii unor fapte care ne uimesc şi ne întrebăm, pe drept cuvînt, cum vom arăta şi cum vom trăi peste două-trei decenii, deci foarte curînd, în chiar cursul propriei noastre vieţi. Omenirea a devenit un erou de basm, anul aduce ce n-aducea altă dată secolul şi putem fi siguri că veacul nostru, al douăzecilea, va cumula, sub raportul civilizaţiei şi tehnicii, mai multe valori decît suma tuturor veacurilor anterioare. Invidiem, de aceea, cea mai tînără generaţie de astăzi şi mai ales generaţiile care vor veni pentru că nici închipuirea cea mai fecundă nu poate anticipa extraordinarul spectacol al vremurilor de mîine. Literatura ştiinţifico-fantastică se află într-un impas total. Se întîmplă ceea ce nu s-a întîmplat niciodată , realitatea devansează imaginaţia, omul s-a întrecut pe sine însuşi. Dacă frumoasa teorie a metempsihozei ar fi adevărată ■ şi propriul nostru eu s-ar ilustra în mai multe ipostaze temporale sau spaţiale, cit de inegali am fi cu noi înşine, cit de săraci ar fi pe planuri fundamentale proprii noştri avatari, in raport cu ipostaza contemporană ! Dacă altă dată competiţia (noţiune cu o pondere de neînchipuit astăzi) pe planul indivizilor sau naţiunilor se manifesta pe durate lungi şi prin urmare se făcea mai greu sesizabilă pentru că faptele şi criteriile aveau, ele înşile, un vad mai larg de aşezare, astăzi ea este un fapt cotidian, şi nici nu s-ar putea altfel. Dacă altădată o naţiune îşi îngăduia răgazuri mai îndelungate, se putea menţine într-o relativă indiferenţă faţă de ceea ce se petrecea în jurul ei, putea reclama dreptul „spaţiului închis“, pentru că secole întregi nu se producea nimic spectaculos, astăzi o asemenea situaţie este de neconceput, naţiunea care ar adopta o asemenea atitudine s-ar condamna definitiv. Sincronismul nu mai este o teorie sau o posibilitate de opţiune, ci a devenit o necesitate vitală. De aceea evoluţia „de la sine“ lentă şi produsă sub zodia legii „organicităţii“, care putea fi legitimată de vremea ro(Continuare în pag. 7-a) Proletari din toate țârile, unifi-vâ ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA Anul XXV nr. 6677 joi 1 V 1969 8 pagini 30 bani Trăiască 1 MAI, ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc, ziua frăţiei muncitorilor de pretutindeni! ION CRlNGULEANU • Deschis ca o voce, pămîntul % j S-aude vestindu-şi puterea ► In tot ce-i unealtă sau gînd, ’ Spre rodiri. _ • | Munţii se leagănă de steaguri . f ► Şi cîmpurile cîntă cu maşinile j ► j trece planeta prin univers ^ ! Plină de păsări şi lumi muncitoare ' ► • Nouă ni-s limpezi florile A t Intr-o ardere de muncă tînără i l Limpede-i, clar, focul de steag ; ► Un echilibru de sferă ni-i viaţa — A ► Trece planeta prin univers, ► I Cu partea noastră de inimă % . Munţii, ca umerii, se leagănă de steaguri ţ» j Sub triumful timpului tînăr ! Meşteri mari şi zidari i, Meşteri de lumină şi ţară ! Se aud cu munţii şi steagurile Mereu, în triumful timpului tînăr. Pagina a 3-a : Pagina a 4-a Pagina a 5-a : Conducătorii de partid şi de stat au vizitat Expoziţia industrială cehoslovacă Tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, János Fazekas, Manea Mănescu, Emil Drăgănescu, Dumitru Popa, Mihai Dalea, precum şi Mihai Marinescu şi Ion Păţan, vicepreşedinţi ai Consiliului de Miniştri, au făcut miercuri o vizită la Expoziţia industrială a Republicii Socialiste Cehoslovace. La intrarea în expoziţie, conducătorii de partid şi de stat au fost întîmpinaţi de Vaclav Vales, vicepreşedinte al Guvernului Federal al R.S. Cehoslovace, conducătorul delegaţiei guvernamentale cehoslovace, şi membri acesteia, Karel Kurka, ambasadorul Cehoslovaciei la Bucureşti, Alfred Lenard, directorul expoziţiei. Erau de faţă Corneliu Mănescu, Bujor Almăşan, Alexandru Roabă, Ion Avram, Nicolae Bozdog, miniştri, Dumitru Bejan, prim adjunct al ministrului comerţului exterior, Victor Ionescu, preşedintele Camerei de Comerţ. Conducătorii de partid şi de stat au vizitat standurile expoziţiei în care este prezentată o mare diversitate de produse ce oglindesc nivelul actual de dezvoltare al economiei R. S. Cehoslovace. Bogat reprezentată este ramura industriei construcţiei de maşini — produsele industriei de automobile, maşini-unelte, maşini agricole, maşini pentru construcţii, machete ale unor instalaţii complexe pentru industria energetică, maşini textile şi grafice. Sunt expuse, într-o gamă variată maşini de precizie, produse ale industriei electrotehnice de curenţi slabi, produse chimice şi farmaceutice, precum şi produse ale industriei textile şi de confecţii, instrumente muzicale, bijuterii, porţelanuri, cristaluri, obiecte de artizanat. în timpul vizitei, oaspeţii au primit explicaţii ample referitoare la calitatea produselor, precum şi asupra modului de funcţionare a maşinilor şi utilajelor. Tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe , Maurer şi ceilalţi conducători de partid şi de stat au apreciat nivelul tehnic la care sunt realizate produsele, precum şi modul de organizare a expoziţiei. Preşedintele Consiliului de Stat şi-a exprimat convingerea că expoziţia va contribui la dezvoltarea şi adîncirea în continuare a colaborării economice româno-cehoslovace. Înainte de plecare, tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer au consemnat în cartea de onoare a expoziţiei : „Expoziţia cehoslovacă ne-a oferit o grăitoare imagine a progreselor obţinute de poporul cehoslovac în organizarea şi dezvoltarea unei industrii de înalt nivel tehnic. Ea constituie o semnificativă expresie a talentului, pregătirii tehnice şi capacităţii de creaţie a muncitorilor, tehnicienilor, a inginerilor şi specialiştilor din industria socialistă a Cehoslovaciei. Felicitînd din inimă pe organizatorii expoziţiei, urăm poporului Cehoslovaciei frăţeşti noi şi mari succese în dezvoltarea economiei şi în ridicarea nivelului de trai, în edificarea socialistă a patriei sale“. Vicepreşedintele Guvernului Federal al R.S. Cehoslovace, Vaclav Vales, a mulţumit conducătorilor de partid şi de stat pentru vizita făcută şi pentru cuvintele de caldă apreciere la adresa expoziţiei şi a produselor prezentate. (Agerpres) Muncă, ştiinţă şi viitor Acad. EUGEN A.PORA Cunoaşterea şi munca sînt cele două atribute prin care omul a ajuns să transforme şi să stăpînească natura. Munca este şi o consecinţă a cunoaşterii, iar esenţa ei, cît şi calitatea ei s-au modificat în cursul timpului în funcţie de mijloacele de producere a energiei, care au fost întotdeauna un rezultat al cercetării. Ideea ia naştere în minte, dar numai munca o desăvîrşeşte şi o realizează în folosul omului. Munca rămîne un atribut uman specific şi — aşa cum spunea un gînditor luminat din secolul trecut — „după gradul în care este ea preţuită, se poate cunoaşte gradul de civilizaţie al unui popor". Ziua muncii şi solidarităţii celor ce muncesc sintetizează toate aceste idei şi omagiază efortul creator ca preţ de existenţă a omului în societate. In cursul dezvoltării omenirii, pe vîrful scării istorice s-au plasat pe rînd popoare care s-au ridicat prin idei şi muncă In aceasta perspectivă, după părerea mea, poporul român urcă acum pe scara istorică spre unul din aceste vîrfuri ale civilizaţiei omeneşti. El are integrat în sine o capacitate de muncă pe care a dovedit-o cu tenacitate în cursul istoriei sale. El are o maturitate intelectuală, dovedită şi în trecut, care înmugureşte acum în optime condiţii de primăvară socială. El are o orientare fermă dată de partid, care îi conferă dreptul la un viitor de prestigiu şi afirmare în istoria societăţii contemporane. Ca biolog, îmi permit să mă rezum la aplicarea acestor idei în domeniul meu de activitate, cu toate că ele îmi par general valabile în oricare alt domeniu al ştiinţei. In aceşti 25 de ani de descătuşare spirituală s-a creat la noi un climat de cercetare biologică care are rădăcini adînci în popor, adică acolo unde se dezvăluie speranțele de viitor ale ascensiunii noastre pe scara valorilor. In biologie s-a publicat în acest interval de timp mai mult și mai de valoare de(Continuare în pag. 7-c) AŞA VOM ARĂTA DUMITRU ALMAŞ M-am întîlnit zilele acestea cu doi prieteni: unul venea din Oradea, iar altul de la Porţile de Fier. Atmîndoi mi-au vorbit la fel: „Construim , întreaga ţară e un şantier“. In adevăr, în primul rînd anii noştri sunt anii marilor construcţii. Şi cred că istoricul celui de al o sută-lea 1 Mai muncitoresc ar însemna cam aşa: Ţara fusese distrusă de război şi uscată de secetă. N-avea nici energia electrică necesară şi nici industrie metalurgică îndestulătoare. Şoselele şi căile ferate erau zob. Oraşe întregi, prefăcute în ruină. Cei mai în vîrstă dintre noi ne amintim cum arăta Iaşul, Ploieştiul şi Bucureştii, cum gemea sub ruine o ţară întreagă. A trebuit să reedităm mitul păsării Phoenix , să renaştem din propria-ne cenuşă. A trebuit să construim. Dar nu numai dintr-o teribilă necesitate, ci şi pentru că regimul instaurat la 23 August 1944 este un regim al construcţiei. Al construcţiei în toate domeniile — materiale şi morale. Aşa am construit termocentralele de la Doiceşti, Năvodari şi Sîngiorz, şi am urcat o treaptă. Aşa am refăcut Reşiţa şi Ploieştii, şi am urcat alta treaptă. Cită bucurie a încercat întreaga ţară, întregul popor, atunci cînd s-a tras maneta la termocentrala Ovidiu II şi cînd in becurile din Constanţa a ţîşnit lumina ! Marea lumină care striveşte întunericul şi dă omului putere şi uriaşă încredere în sine... Parcă mă văd în anii 50, cînd porneam construcţia barajului de la Bicaz. Eram chinuiţi de fiorii întrebărilor : vom izbuti ? Se va lăsa Bistriţa domolită ? Ini (Continuare în pag. 7-a)