Munca, februarie 1971 (Anul 27, nr. 7217-7240)

1971-02-01 / nr. 7217

Luni 7 februarie 1­977 MUNKA LG.C.L. ŞI I.J.C.M. BOTOŞANI — două întreprinderi răspunzătoare de gospodărirea şi frumuseţea oraşului DE TREI ORI MAI MULTE FLORI... Aici, în nord, chiar şi în anii blînzi, ca cel curent, iernile îşi au asprimea lor. Poate şi din acest motiv oamenii iubesc mai mult florile şi plantele de aparta­ment. Ori poate că aşa e firea oamenilor. Oricum, ne aflam zilele acestea la direc­torul întreprinderii de gospodărie comu­nală şi locativă Botoşani, EMIL PRICOP şi răsfoiam foile unui bilanţ pe 1970, com­­parindu-le cu perspectivele din 1971. Bine­înţeles, în funcţie de secţii, sectoare şi ac­tivităţi, se înregistrează mai peste tot creşteri mai mult sau mai puţin substan­ţiale. O cifră însă ni s-a părut mai su­gestivă ca o metaforă „Planul la fiori pentru populaţie, în comparaţie cu 1970 creşte de trei ori...“ D­intr-adevăr, avem cerinţe sporite de flori, ne confirmă interlocutorul. Sigur, intră în calcul şi dezvoltarea municipiului, dar in primul rind e vorba de un interes sporit al oamenilor pentru frumos. A­­ceasta ne-a şi determinat să mărim su­prafaţa serii floricole cu Încă 750 de mp... Am adăugat datele de mai sus la supra­faţa spaţiilor verzi care la Botoşani e de 58 ha, angajamentul de a extinde această suprafaţă în 1971 cu încă 3,5 ha şi de a planta încă 14 000 de arbori ornamentali şi nu ştiu de ce am fost oarecum tentaţi să facem, o legătură, fie şi puţin forţată la prima vedere între cifrele de mai sus şi numele oamenilor care au fost zămis­liţi de aceste locuri : Eminescu, Enescu, Luchian, Băncilă, Iorga, Anti,pa — ca să enumerăm doar cîţiva — toţi iubitori şi creatori de frumos, nume de rezonanţă în istoria culturii sau ştiinţei româneşti. Dimensiunile prezentului la Botoşani, preocupările pentru inimosul cotidian, strat însă mult mai cuprinzătoare decît ne-ar putea sugera o cifră sau alta, fiind­că la această acţiune iau parte toţi locui­torii municipiului. Valoarea lucrărilor e­­fectuate, bunăoară, anul trecut în acţiu­nea de înfrumuseţare şi gospodărire a oraşului se ridică la aproape 18­ milioane lei. MiI de cetăţeni au dăruit cîteva cea­suri din timpul lor liber pentru a-şi face urbea mai frumoasă şi viaţa mai plăcută. Poate şi din ac­est motiv, tovarăşul CON­STANTIN IUREA, primarul municipiului Botoşani, n-a ţinut să evidenţieze pe ci­neva anume. „Bucuria noastră e cu atît mai mare, ne spunea dumnealui, cu cit vedem că tot mai mulţi cetăţeni ai mu­nicipiului se simt nu numai locuitori dar şi gospodarii lui“. OAMENII DE CARE NE AMINTIM OGAR CIO TREBUIE SĂ I CRITICĂM Ne-am obişnuit — şi nu e rău — să ne sculăm dimineaţa în apartamentul plăcut încălzit, să răsucim robinetul şi să ne vină apă caldă sau rece, după dorinţă, să ne îndreptăm către locul de muncă pe o stradă curată, să ne vină autobuzul in staţie la oră fixă... Dar cine sunt cei care se îngrijesc de acest confort cotidian al nostru ? Dacă ne gîndim cumva la oame­nii care se ocupă de toate acestea, apoi­­ facem de obicei în momentele cît vad ceva nu-i în regulă. Şi trebuie reţinut că gos­podărirea unui oraş cu peste 40 000 de locuitori şi asigurarea apei, încălzirii, cu­răţeniei şi mijloacelor de transport în co­mun pentru zeci de mii de salariaţi şi elevi nu-i deloc o treabă simplă. PETRU CEGUŞ, inginerul şef al I.G.C.L. Boto­şani, unitatea specializată care are în gri­jă toată această vastă reţea prestatoare de servicii către populaţie, ne spunea că întreprinderea desfăşoară nu mai puţin de 32 de activităţi. Sectorul gospodărie loca­tivă, de exemplu, are în grijă aproape 3 000 de apartamente in blocuri şi peste 1 200 de imobile proprietate de stat pe care le administrează. Nu ştim cîţi boto­­şăneni îi cunosc, să zicem pe mecanicii fochişti, C. Luca şi Grigore Piloş, de la centrala termică „Stadion“ dar prin mun­ca lor, ca şi a celorlalţi muncitori de la centralele din cartierele Eminescu (I şi II) Parcul Tineretului şi Marciban, li se în­lesneşte încălzirea apartamentelor. Dar apa, canalul (numai in 1970 au fost furni­zate 40 gigacalorii), gunoiul, cur­i­ţenia străzii... Şi am putea continua, căci aşa cum se exprima cineva, destul de plastic, I.G.C.L.-Ul e un fel de „moaşă comunală“ bună la toate. Mihai Matei, şeful secto­rului locativ ne spunea că numai in 1970, cei 80 de oameni din subordinea sa au e­­fectuat 24 de reparaţii capitale de imo­bile şi peste 600 de reparaţii curente. Ni­meni nu pretinde că au fost rezolvate toate cererile că n-au existat şi unele in­­tirzieri, dar zidarii Petru Bucur, Antin Cristea, instalatorul Constantin Achiţei şi toţi ceilalţi muncitori din acest sector s-au străduit ca în limita fondurilor alocate în valoare de 2 150 000 lei să execute cu­ mai multe lucrări şi, în primul rînd, pe cele mai urgente, care să asigure conservarea fondului locativ. Dezvoltarea impetuoasă a oraşului a ri­dicat şi ridică probleme importante edili­lor lui. Marile obiective industriale, intre care amintim Uzinele textile „Moldova“, Fabrica de confecţii şi Uzina de reparaţii, ca să nu mai amintim de noile cartiere de locuinţe, au nevoie de cantităţi sporite de apă industrială şi potabilă. In cincinalul recent încheiat, prin punerea în funcţiune a staţiei de captare, deferizare şi tratare de la Bucecea şi extinderea reţelei de a­­ducţiune şi distribuţie, consumul de apă a sporit de la 100 la 300 litri pe secundă. Cerinţele sunt în continuare mari şi vor spori o dată cu dezvoltarea zonei indus­triale „Nord", unde alături de unităţi mai vechi, se află în construcţie întreprinderea de piese de schimb pentru industria uşoa­ră. Pentru sporirea debitului la 400 litri pe secundă, sunt în curs noi lucrări, între care instalarea de noi conducte, extinde­rea canalizării cu încă 5,8 km, construirea unei staţii de epurare mecanică a cărei capacitate va fi de 200 litri pe secundă, un castel de apă de 1 000 mc, care va asi­gura apa şi la nivelele superioare ale construcţiilor, ce ne dau dimensiunea pe verticală a Botoşanilor de azi (hotelul O.N.T., palatul administrativ — aflate în construcţie — viitoarele blocuri turn). Concomitent va creşte şi debitul de apă caldă, prin construirea a încă două mi­­crocentrale, instalarea în fiecare­­din a­­ceste „sobe centrale“ a cite unui aparat de contracurent, precum şi printr-o perma­nentă reducere a pierderilor, la care sunt chemaţi să-şi aducă aportul toţi cei ce beneficiază de aceste servicii. Dar, aşa cum subliniam mai înainte, ac­tivitatea unei întreprinderi d­e gospodărie comunală şi locativă, care asigură şi transportul în comun al oraşului şi pres­tează lucrări de construcţie e foarte vastă. Cele aproape 200 de străzi ale Botoşanilor măsoară circa 118 km, din care o bună parte intră in zona salubrizată. Numai in peri­oada 1986—1970, la Botoşani s-au asfaltat şi modernizat aproximativ 120 000 mp de străzi, lucrări care au costat aproape 17 milioane lei, în acţiunea de salubrizare sunt folosite 7 autocompactoare, 4 auto­­stropitori şi munca a zeci de oameni, ca să nu amintim aici şi contribuţia obş­tească a cetăţenilor la menţinerea unei „toalete“ cit mai frumoase a oraşului lor. Dacă în urmă cu numai câţiva ani „trans­portul în comun“ la Botoşani era asi­gurat doar de cîteva birje negre ca nişte dricuri, acum pe cele 17 trasee din muni­cipiu circulă un număr important de auto­buze şi taximetre, care anul trecut au transportat peste 7 milioane de călători. Neajunsuri mai există şi în acest sector, cauzate şi de faptul că transportul se con­centrează în proporţie de 80 la sută către zona industrială. Dar este remarcabil e­­fortul ce se depune pentru satisfacerea cerinţelor, printr-o respectare mai rigu­roasă a graficelor de circulaţie, mărirea lungimii traseelor cu încă 11 km, educa­rea salariaţilor ce-şi desfăşoară activita­tea în acest sector, în spiritul unei atitu­dini civilizate faţă de călători. Mărirea parcului auto, construirea unei baze de întreţinere şi exploatare cu o capacitate de 120 de autovehicule şi posibilităţi de extindere pînă la capacitatea de 220 de autovehicule sunt măsuri ce se vor lua în 1971 pentru ca transportul de la şi spre locul de muncă să meargă ca pe... roate. De altfel, rentabilizarea transportului în comun şi depăşirea planului pe 1970 cu 23,7 la sută sunt indicii de bun augur pen­tru activitatea viitoare, arată că cei care muncesc aici, între care amintim pe Va­­sile Aniţei, Mihai Moldoveanu, Vasile Matei, N. Ciubotaru, Gh. Bădiţă, C. Pă­­traşcu, V. Taradaciuc, A. Zaharia, I. Creţu sânt conştienţi de răspunderea ce le re­vine. Dar pe lingă activitatea de înfrumuse­ţare şi gospodărire a municipiului — I.G.C.L. Botoşani, desfăşoară şi o bogată activitate de construcţii. Romulus Ionescu, şeful acestui sector, ne relata că numai pe anul trecut valoarea lucrărilor se ridica la 37 milioane lei, iar pentru 1971 e prevă­zut un spor de 9 la sută. Printre altele, au fost executate bufetul „Parc“, un de­pozit de mobilă, o şcoală etc. Echipa complexă, condusă de Ilie Adumitracesei, zidarii lui Gh. Satcău, asfaltatorii conduşi de Savel Iacob, instalatorii din echipa lui Ilie Costeş, tâmplarii îndrumaţi de C. Vlă­­deanu sunt doar o parte dintre oamenii de bază ai întreprinderii. Căci la I.G.C.L. Botoşani, printre cei 780 de salariaţi per­manenţi, aproape 200 sunt comunişti, e­­xemplu în muncă pentru întregul colec­tiv. Depăşirea producţiei globale pe 1070 cu peste 1 milion, realizarea unui volum de beneficii de 160 000 lei peste plan, ca şi alte înfăptuiri atestă hotărîrea între­gului colectiv de a obţine rezultate cit mai bune. „Gospodărirea şi înfrumuseţa­rea oraşului, dar şi o gospodărire judicioa­să a tuturor materialelor, a fondurilor bă­neşti, iată exigenţe sub semnul cărora se desfăşoară întreaga noastră activitate“ a ţinut să precizeze şi contabilul şef al în­treprinderii V. Moldoveanu. Astfel efor­turile colectivului I.G.C.L. se înscriu în eforturile mai largi ale întregului muni­cipiu şi al ţării întregi pentru întîmpina­­rea apropiatului jubileu de aur al Parti­dului cu succese deosebite în muncă. FĂURITORII NOULUI Metaforic vorbind, noi, toţi, prin munca noastră, făurindu-ne viitorul, plămădim cu mintea şi cu braţele noul. Există însă o categorie de oameni — constructorii — pentru care a făuri noul înseamnă pur şi simplu a munci bine şi spornic. Ei, oa­menii schelelor, sunt cei care, în­tr-un fel, muncesc tot timpul la viitor. Activitatea ÎNTREPRINDERII DE CONSTRUCŢII­­MONTAJ BOTOŞANI se confundă astfel cu înnoirea acestor locuri. Numai în pe­rioada 1966—1970, constructorii botoşăneni au predat la cheie peste 2 500 de aparta­mente şi o serie întreagă de obiective in­dustriale, între care amintim o fabrică de pîine, staţia de transformare de 110 kV, congelatorul de unt şi dezvoltarea fabricii de confecţii la Botoşani, o fabrică de brînzeturi şi un cuptor de cărămidă „Hoff­man“ la Dorohoi, apoi 120 săli de clasă, 10 dispensare veterinare, un hotel, 31,3 km canal şi reţea de apă etc. — Fiecare din ultimii cinci ani, ne spu­nea directorul întreprinderii, EUGEN DA­­RÎN­GA — a însemnat pentru colectivul unităţii noastre o nouă treaptă pe calea dezvoltării şi afirmării plenare, îndeosebi după noua împărţire administrativ-terito­­rială a ţării, cînd, din grup de şantiere, am devenit unitate de sine stătătoare, pu­tem spune că ne-am consolidat şi lărgit activitatea continuu. Dacă ar fi să punc­tăm această dezvoltare, am consemna în dreptul anului 1956 o producţie de 40,1 mi­lioane, în 1968 — 62,1 milioane lei, iar în 1970 — de 96,8 milioane lei. Numai anul trecut am executat, printre altele, 851 de apartamente, dezvoltarea la Uzinele tex­tile „Moldova“, un atelier pentru bunuri de larg consum la I.I.L. „Flamura roşie“, două licee. Şi poate că ar trebui adăugat că o dată cu creşterile cantitative s-a în­registrat şi o continuă îmbunătăţire a ca­lităţii producţiei. De fapt, vizitatorului de azi al Botoşa­nilor, constructorii îi prezintă cea mai convingătoare carte de vizită, concreti­zată în haina nouă a oraşului. Paralelipi­pedul de beton şi sticlă în care funcţionea­ză fabrica de confecţii, cartierele de locu­inţe Eminescu, Parcul Tineretului, Sta­dion, ca să dăm numai cîteva punc­te de reper înscrise pe harta urbanistică a acestui bătrin şi totodată atît de tînăr municipiu, centru de judeţ, sînt lucrări definitorii pentru măiestria constructori­lor. E greu să evidenţiezi pe cineva anu­me din cei peste 2 300 de salariaţi ai în­treprinderii. Totuşi, ni s-a vorbit cu res­pect şi admiraţie despre munca plină de abnegaţie a fierarilor betonişti din echipa lui Mihai Amariei, a instalatorilor con­duşi de Ioan Haiduc, C. Roşu, V. Maloş, St. Craft şi Aurel Avifăniţei, a dulgheri­lor din brigada lui C. Petruţă, ori a zida­rilor din echipele lui Victor Agachi, N. Munteanu, Viorel Anton, Ene Maftei şi V. Răcilă. Creşterea volumului de lucrări în cin­cinalul trecut a însemnat o permanentă creştere şi întărire a colectivului, numărul salariaţilor ajungînd de la 980 în 1966 la 2 330 în 1970. Dar nu e vorba de o simplă creştere­­ numerică, după cum a ţinut să accentueze Gh. Boureanu, preşedintele comitetului sindicatului, ci de o dezvol­tare ascendentă prin întărirea nucleului de bază şi calificarea a sute de muncitori, reciclarea cunoştinţelor profesionale la toţi salariaţii, la care şi-a adus partea sa de contribuţie şi organul sindical. Conco­mitent s-au îmbunătăţit şi condiţiile de muncă şi viaţă ale constructorilor. In mu­nicipiul Botoşani constructorii şi-au înăl­ţat, de data aceasta, în sensul cel mai pro­priu pentru ei, două cămine de nefami­­lişti cu 429 de locuri, o cantină mod­er­nă în care pot servi masa 600 de oameni, au fost amenajate gospodării anexă etc. PENTRU A OBŢINE­­ NUMAI CALIFICATIVE DE „BINE“ ŞI „FOARTE BINE“ Executarea unor lucrări de calitate su­perioară, scurtarea duratei de execuţie şi darea obiectivelor în folosinţă la termen, în condiţiile unei eficienţe economice ri­dicate — iată doar cîteva imperative ma­jore ce călăuzesc activitatea constructo­rilor botoşăneni, după cum ne spunea in­ginerul şef al întreprinderii, Alex. Bădă­­nae. Fireşte, mai există încă unele defi­cienţe, ca neasigurarea la timp a docu­mentaţiei, „goluri“ în aprovizionare, une­ori chiar o slabă organizare a muncii pe unele şantiere. Dar aceste greutăţi sunt mereu învinse şi depăşite, astfel ca efec­tele lor negative să fie minime. Pe această linie se înscrie şi propaganda tehnică, ge­neralizarea experienţei pozitive a unor formaţii de lucru temeinic închegate, ca cele din subordinea inginerului Mihai Lă­­cătuşu, a maiştrilor Ioan Achiţei, Virgil Hrişcu,­ Emilia Şerban, Silică Vasile, Ghe­­rasim Barbu. Tot în acest scop, în 1970, a început construirea unei baze proprii de producţie secundară cu o valoare de 18 milioane lei. Astfel se vor fabrica cen­tralizat prefabricate în panouri­ mari (9 000 m.c. pe an), betoane monolit (34 700 m.c. pe an), diverse prefabricate mai mici (2 300 m.c. pe an) etc. Împletite cu sporirea zestrei tehnice a întreprinderii cu noi maşini şi utilaje şi perfecţionarea continuă a măiestriei profesionale, aceste măsuri se înscriu pe linia eforturilor în­tregului colectiv, după cum ne mărturisea şeful serviciului producţie, Marcus Rah­­mut, de a obţine la recepţia lucrărilor nu­mai calificative de „bine“ şi „foarte bine“. Ceea ce nu-i deloc rău. Ritmul alert al înnoirilor a racordat de­finitiv Botoşanii la energiile înalte ale prezentului şi, prin aceasta, la un viitor tot mai luminos. Destinul Botoşanilor e acela al ţării întregi aflată, sub conduce­rea înţeleaptă a partidului, pe calea con­struirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Şi tocmai de aceea botoşănenii îşi iubesc oraşul, veche vatră românească, leagăn al copilăriei atîtor oameni de sea­mă al neamului nostru. Apropierea semi­centenarului partidului le-a înzecit hotă­­rîrea şi puterea de muncă de a înscrie noi fapte de seamă în bilanţul activităţii lor. Faptul că în 1971 valoarea producţiei constructorilor se ridică la peste o sută de milioane Iei, că la I.G.C.L. indicatorii de Plan prezintă creşteri însemnate la toate activităţile, că botoşănenii s-au angajat ca la înfrumuseţarea şi gospodărirea oraşu­lui să contribuie în acest an cu lucrări în valoare de 22 milioane lei, ne poate da o indicaţie despre dimensiunile viitorului apropiat. Dar certitudinea succeselor vii­toare ne-o dau însă, în primul rînd, oa­menii. Iar colectivele celor două întreprinderi sunt angajate în sensul cel mai propriu al cuvintelor în făurirea unui oraş cit mai frumos cu oameni noi şi haină nouă. Foto : I. NEGREA Reportaj de Mihai Ţinţar la Botoşani Detaliu arhitectonic la noul hotel O.N.T. aflat în construcţie Blocuri în cartierul Eminescu ! Cîndva, de mult, am văzut o fotografie a unei mase moleculare ; geometria ei fascinantă am regăsit-o apoi în broderia de metal prin care oamenii dau rezistenţă construcţiilor. Simplă coincidenţă? Nu, amîndouă se situează în aceeaşi sferă a per­manenţelor şi au ca supremă justificare nevoia de trăinicie, de echilibru (în clişeu, un detaliu al armăturii metalice a turnu­lui de apă, aflat în construcţie, la Botoşani) Staţia de deferizare Bucecea. In imagine şeful de tură Dumitru Avasiloaie Pagina a 3-a

Next