Munca, aprilie 1971 (Anul 27, nr. 7268-7293)

1971-04-22 / nr. 7286

Pagina a 2-a TIATIRU După primul tablou al piesei facem cunoştinţă, cu oarecare surprindere, cu personaje care prin profesiunea şi preocupările lor reprezintă apariţii inedite in sfera tematică a dramaturgiei lui Horia Lovinescu. Dar cînd in scenă apar agenţi ai unui serviciu de spionaj străin, după ce se pune lă cale o odioasă acţiune de compromitere a unui reputat inginer român, iar acesta acceptă in cele din urma să devină, trădindu-şi ţara, agentul cu indicativul Y 35, surprinderea se transformă în uimire şi — de ce să nu recunoaştem — intr-un vag sentiment de decepţie. N-am vrea să fim greşit înţeleşi, dar spionajul şi contraspionajul, ca sursă de inspiraţie exploatată pină la saturaţie de dramaturgi şi cineaşti, au devenit, prin forţa împrejurărilor, sinonime cu superficialitatea şi inconsistenţa ideatică. De aceea, nu-i de mirare că ne-a încolţit automat in minte întrebarea : să fi cedat oare şi un dramaturg ca JHoria Lovinescu unei asemenea „mode“, abandonind sfera temelor majore şi profesiunea investigaţiei psihologice, de dragul suspensului şi al succeselor facile ? Ne face însă o deosebită plăcere să recunoaştem că prima noastră impresie a fost înşelătoare. Cea mai banală şi chiar cea mai compromisă dintre teme poate fi reabilitată şi înnobilată atunci cind un dramaturg de mare talent işi propune, şi reuşeşte, să confere unor fapte arhicunoscute o considerabilă încărcătură de semnificaţii politice, sociale, etice, atunci cind pătrunde in universul spiritual al unor eroi in general schematici şi neinteresanţi, dezvăluindule complexa alcătuire psihică şi caracterologică. Inginer cu o înaltă calificare profesională, om de ştiinţă talentat, Matei Albu. „Omul care nu a purtat niciodată grade pe umăr, care îşi slujeşte patria cu neprecupeţit devotament atit pe frontul construcţiei socialiste, cit şi pe baricadele cu mult mai greu de apărat ale ..războiului din umbră“, pînă la jertfa supremă, este intr-adevăr un personaj demn de pana lui Horia Lovinescu Dramaturgul a ştiut, cu binecunoscuta-i măiestrie, să transforme datele unui caz real, rezolvat in ultimii ani de Securitatea statului român, într-un conflict dramatic de o tulburătoare intensitate, care nu are nimic comun cu cele ale producţiilor de serie care au împins tema respectivă şi chiar genul la periferiile artei autentice. ţUrmărindu-şi eroul in cele r mai diferite şi contradictorii ipoteze, dramaturgul are posibilitatea de a construi, din lumini şi umbre, din sclipiri sau din sensibile tuşuri, unul din acele caractere care se impun cu o durabilă pregnanţă în conştiinţa spectatorilor. Dar alături de Matei Albu evoluează in piesă, pe diferite planuri, o multitudine de personaje, care alcătuiesc o frintură din lumea noastră contemporană, cu conflictele, frămintările, preocupările sau îndoielile ei, cu frumuseţile sau anacronismele ei. In spectacolul cu această piesă prezentat de colectivul teatrului bucureştean „Nottara“, in cadrul ,,Zilelor dramaturgiei originale“, regizorul George Rafael a tălmăcit textul dramatic in imagini scenice simple, sobre, subordonând în permanenţă elementele exterioare ale dramei, acţiunile uneori violente sau surprinzătoare, relevării potenţialului de profund umanism cuprins in misiunea eroică şi in jertfa supremă a agentului de contrainformaţii Matei Albu. Alcătuindu-şi distribuţia cu acea precizie specifică regizorului care cunoaşte temeinic resursele creatoare ale fiecărui actor din colectivul în mijlocul căruia lucrează de aproape două decenii, George Rafael oferă interpreţilor prilejul de a-şi afirma plenar talentul şi sensibilitatea artistică. Pentru Ion Dichiseanu, ale cărui calităţi au fost de mult şi multilateral verificate, Matei Albu este ceea ce numim de obicei un rol memorabil, prin sudura perfectă dintre interpret şi personaj, prin înţelegerea deplină pe care actorul a dovedit-o faţă de partitura dramatică cea fost încredinţată. Spectacolul îşi întemeiază succesul şi işi asigură o largă audienţă in rîndul spectatorilor şi datorită admirabilelor creaţii realizate de George Constantin, Val Săndulescu, Marga Barbu, Anda Caropol, Mircea Anghelescu, Petrică Popa, Sandu Sticlaru şi mulţi alţii. LUCIA BOGDAN Decada dramaturgiei originale „OMUL CARE..." de HORIA LOVINESCU O rar intimită fervoare existenţială, riguros disciplinată in planul cunoaşterii — iată o definiţie posibilă pentru artistul de excepţie care se cheamă Ligia Macovei. Lucrurile sale - pictură şi desen, expuse la galeriile .,Orizont" — respiră ordine şi armonie, graţie şi măsură, calităţi fără de care — opina undeva Apollinaire — actul de artă devine imposibil. ■ .Bănuiesc în Ligia Macovei o irepresibilă aversiune pentru spaţiile albe şi nu mi-o pot imagina in vecinătatea unui petic de hîrtie fără a încerca tentaţia Îngemănării lui cu o linie, cu o pată de culoare. Farmecul aparte al operelor sale vine dintr-o evidenţă, nu şi ostentativă, ordine interioară, presupune un gust şi o cultură fundamentate solid de instinctul elevat şi sigur. Adevărurile artistei, ocolind deliberat corectitudinea de tip silogistic, ţin de o certă intuiţie a valorilor, de o uimitoare posibilitate de mişcare la nivelul ideii. Marcată profund de unitatea ce ii conferă necesitate, arta Ligiei Macovei reclamă consecvenţa şi sobrietatea, angajarea totală şi criteriul ferm. Pe drumul străbătut de atitea ori, frumuseţi nebănuite sînt scoase la iveală şi din datele simţurilor apare sublimată ideea. Din peste 50 de lucrări expuse am cita — spre luare aminte — cam tot atitea , pentru că toate formează un unic şi acelaşi univers in intimitatea căruia artista ne poartă de mină spre a ne face părtaşii propriei noastre deveniri. Dar de cită uitare de sine este nevoie pentru lucrul acesta ! „Arta de azi a Ligiei Macovei — notează în catalogul expoziţiei criticul de artă Ion Frunzetti — e, ca şi cea de ieri, deopotrivă bastică şi fantastică, adică recurgind in egală măsură la virtuţile ilustrative, reproducătoare de realităţi, ale imaginii, ca şi la cele creatoare de realităţi noi, producătoare de sinteze, in care elementele disrecte ale realităţii văzute se asociază altfel decit in realitate, după legile fantasiei creatoare. Guaşele, uleiurile şi desenele sale spun tot timpul ceva despre o lume care este dată şi de chipul cum chipul ei in suflete devine icoane a ceea ce o poate preschimba eventual, fără ingerinţe. Şi tot procesul e făcut vădit cu pasiunea calmă a lucrurilor sigure, ca viaţa, ca moartea". MARIN STOIAN LIGIA MACOVEI An de an, etapă de etapă, la bibliografia muzicii corale româneşti se adaugă noi titluri de culegeri, de antologii, de caiete ce cuprind cele mai recente creaţii ale genului. Cea mai mare parte dintre acestea sunt editate de Consiliul Central al U.G.S.R. Munca de selecţionare, de achiziţionare şi apoi de prezentare a lucrărilor preluate, intr-un concert, de prime audiţii, reprezintă astăzi o formă traditională a activităţii metodologice a comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Centralii C.G.S.R. Numai in primul trimestru al acestui an, au fost editate două bogate culegeri de crea- FILM Prezenţa unui scriitor pe genericul unui film, în dubla calitate de scenarist şi regizor, nu reprezintă un fapt inedit pentru cinematografia noastră. Din păcate însă, experienţa anterioară la care ne referim, respectiv cele zece aşa-zise „filme de autor“ create de Francisc Munteanu, nu a dat decit rareori rezultatele scontate (ultimul dintre aceste pelicule — „Cîntecele mării" — fiind un lamentabil eșec) și de aceea, trebuie să mărturisim, că am întîmpinat cu oarecare rezervă vestea reeditării unei asemenea încercări, deși ea purta semnătura unui reputat romancier ca Nicolae Breban, care a debutat în cinematografie cu scenariul mult discutatului „Răutăciosul adolescent“. Este inutil să insistăm prea mult asupra conţinutului de idei al filmului „Printre colinele verzi", pentruot el este de fapt o ecranizare destul de fidelă a romanului lui Breban „Animale bolnave“, în general binecunoscut şi care a fost analizat pe larg imediat după apariţia lui. Cert este că scriitorul-regizor a eliminat din construcţia dramatică a scenariului, în ansamblul destul de bine închegat şi în cea mai mareparte logic din punct de vedere al succesiunii şi înlănţuirii faptelor, aproape tot din ceea ce nu putea fi tradus în imagini filmice sau contravenea unor cerinţe ale scriiturii cinematografice. Există însă din punct de vedere al scenariului propriu-zis, o carenţă determinată, credem, tocmai de faptul că autorul lui este în acelaşi timp şi cel care l-a tălmăcit în limbajul atît de specific al celei de a şaptea arte. Se pare că autorul a pornit de la convingerea că toţi spectatorii filmului au citit neapărat ... romanul său şi că deci vor înţelege totul, chiar dacă în povestirea de pe ecran există foarte multe lacune, puncte neclare şi chiar elemente contradictorii. Nu ne putem îngădui să cităm prea multe exemple, totuşi trebuie să amintim că pînă la urmă spectatorul nu află precis în ce condiţii a fost omorît tânărul Dabici, dacă mama lui intrigă, misterioasa Irina, este sau nu implicată în asasinarea lui ; ce rol a jucat contabilul Gaşpar şi care sînt relaţiile acestuia cu Irina şi cu băiatul ucis ; cînd şi cum îşi dă seama Arion că ideile din Biblie propagate de el a făcut din Miloia un asasin şi mai ales datorită căror împrejurări şi prin ce deducţii ajunge miliţianul Mateiaş să intuiască adevărul şi să descopere pe criminal, toate aceste lucruri fiind temeinic şi amănunţit lămurite în roman. Am fi putut deduce din această situaţie că Breban — scriitorul, în calitate de regizor nu a sesizat inadvertenţele şi lacunele din scenariu. Dar există un alt fapt care dezminte o asemenea concluzie, fără a simplifica însă lucrurile. Simţind parcă necesitatea de a transmite în mai mare măsură spectatorului densitatea ideatică a romanului, pe de o parte, iar pe de alta pentru a justifica psihologic unele personaje, autorul încadrează şi susţine filmul prin cîteva monologuri interioare, excesiv de lungi, rostite cu un debit verbal într-atît de accelerat şi precipitat încît devin, prin acumulare, ininteligibile şi obositoare. Prezenţa lor, în economia generală a filmului, este cu atit mai supărătoare cu cît cuvintele nu sînt susţinute de imagini adecvate, ci dimpotrivă, obligă pe spectator la un efort dublu de concentrare care sfîrşeşte prin a-l obosi şi nemulţumi. Ceea ce ne dezvăluie ca realmente interesant această experienţă cinematografică sunt incontestabilele calităţi de regizor ale lui Nicolae Breban , evidente în autenticitatea atmosferei, în crearea unei tensiuni dramatice susţinute şi mai ales în selecţionarea şi îndrumarea interpreţilor. Distribuţia este practic fără cusur, fiecare actor avînd toate datele fizice şi psihice necesare personajului şi fiind condus de regizor cu mult discernămînt spre descoperirea trăsăturilor esenţiale ale caracterului sau universului spiritual al eroului respectiv. De aceea ne este greu să selecţionăm exemple din distribuţie, fiindcă începînd cu uimitor de expresivul Vasile Niţulescu (Miloia) toţi interpreţii — Dan Nuţu, Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Ion Dichiseanu, Emilia Dobrin şi ceilalţi realizează memorabile creaţii actoriceşti. Se cuvine subliniat în mod deosebit aportul operatorului Aurel Kostrakiewicz care a realizat o imagine excelentă din toate punctele de vedere, amplificînd considerabil calităţile acestui film care, în ciuda unor neclarităţi sau a unor modalităţi de expresie discutabile, rămîne o experienţă interesantă, cu un loc bine determinat în actualul climat creator animat de un susţinut efort spre mai bine al filmului românesc. V. MARTIN „Printre colinele verzi" „Vânt de vară călător“ ii corale, ce se înscriu în amplul program de manifestări dedicate aniversării semicentenarului Partidului Comunist Român. „Vânt de vară călător“ se intitulează ultima culegere şi este constituită din 26 de lucrări dintre cele mai recente. Semnate de cei mai reprezentativi creatori ai genului, ca Nic. Oancea, Achim Stoiar Gh. Dumitrescu, Doru Popovici, Laurenţiu Profet,, Vasile Timiş, Ctin. Arvinte, Fl. Comişel, etc., piesele se includ în mod unitar şi armonios într-o tematică generos patriotică. Scrisă pentru cor de femei, lucrarea lui Doru Popovici, „Ţara“ pe versuri de Maria Banuş, înalţă un adevărat imn pămintului ţării, patria fiind „maică şi dor nesfîrşit. / Pe frunţile noastre un nimb“. Prelucrările unor preţioase cîntece populare — „Nu-i bai“ (Ion Alexandrescu), „Foaie verde siminoc“ (Ilie Micu), „Hai mîndră să ne iubim“ (Achim Stoia), „Ce-mi eşti cucuie hain“ (Ctin. Romaşcanu), partituri îmbrăcate în limbajul confesiunii — „în oraşul copilăriei“ (Ctin. Arvinte), cîntece dedicate unor figuri luminoase ca „Barbu Lăutaru“ (V. Timiş) ş.a. conferă volumului de faţă atributul sincerităţii şi nota de cald patriotism, frumuseţea şi melodicitatea simplă a pieselor făcîndu-le in acelaşi timp şi uşor accesibile formaţiilor corale de amatori. „Vint de vară călător“ întruneşte deci acele caracteristici atit de frecvent invocate de dirijor — melodicitate şi accesibilitate. Scrise pentru voci egale, de dimensiuni mici, pe texte simple, uşor de reţinut, cele 26 de lucrări vor putea fi abordate şi incluse cu uşurinţă în repertoriul existent. ALINA POPOVICI Tot despre cărţi ] (Urmare din pag. 1-a) e departe... Mai departe avem şi ceva de criticat sau, dacă nu de criticat, măcar de întrebat. De exemplu: ce caută în librării atîtea şi atitea cărţi de la periiferia literaturii române şi străine ? De ce se oferă publicului — şi în primul rînd cititorului tînăr, în plină formare — un număr din ce în ce mai im- presionant, de cărţi, din dubioasa literatură zisă de * aventuri ? Carte de aventuri este şi Odyseea, dar , ce carte ! Această literatură de periferie, uneori las- i civă, alteori pur şi simplu stupidă,, nu ne ajută in nici un fel la atingerea scopului nostru educativ. Dimpotrivă. Mănîncă timpul de studiu atit de pre- ţios al tinerilor, le strică gustul literar şi artistic, J ii îndepărtează de la marea literatură clasică şi contemporană. Mi s-a spus că, totuşi, acest gen de literatură este cerut, este căutat de o sumedenie de tineri, şi, mai ales, că această literatură se vinde bine, aduce bani. Nu am fost, şi nu voi putea să fiu niciodată de acord cu aceste argumente. Nu ştiu cît anume se cîştigă cu literatura de aventuri, cu cărţile de criminalistică, dar trăiesc în mijlocul oamenilor şi chiar al unor oameni tineri, şi-mi dau seama ce anume pierdem şi cît pierdem. Iar ce pierdem nu poate fi compensat cu nimic. Nu poate fi plătit cu nimic. MUNKA • TG. MUREŞ în cadrul manifestărilor închinate aniversării a 50 de ani de la crearea partidului, ■Comitetul judeţean de partid Mureş şi Comitetul municipal de partid Tg. Mureş au organizat o sesiune ştiinţifică, în şedinţa plenară de ieri a sesiunii au prezentat referate tovarăşii : Nicolae Vereş, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid despre „Importanţa istorică a creării P.C.R. Constituirea primelor organizaţii ale partidului în judeţul Mureş“ ; Ernest Szotyori, secretar al Comitetului judeţean de partid, despre „Conducerea ştiinţifică a întreprinderilor industriale“; dr. Vasile Rus, membru corespondent al Academiei de ştiinţe sociale şi politice ,despre ,,Perfecţionarea conducerii de către partid a societăţii in etapa actuală“ ; Liviu Sebestyén despre „Importanţa dezvoltării conştiinţei socialiste in actuala etapă de dezvoltare a ţării noastre. Folosirea mijloacelor Înaintate de investigaţie a opiniilor in sprijinul activităţii de propagandă“. In continuare, lucrările sesiunii continuă azi (22 aprilie a.c.) în 4 secţii pe probleme. VIOREL MEGHEŞ coresp. ziarului „Munca“ , Judeţul ARGEŞ • La Casa de cultură din Cimpulung Muscel prof. Ion Florea a prezentat aspecte din lupta maselor populare din judeţul Argeş, sub conducerea P.C.R., pentru înlăturarea asupririi şi exploatării burghezo-moşiereşti. • Cadrele medico-sanitare din judeţul Argeş au avut o intîlnire cu ministrul sănătăţii, conf. univ. dr. Dan Enăchescu, care a vorbit despre succesele obţinute în ţara noastră în domeniul sănătăţii, despre obiectivele principale ale politicii de asistenţă medicală în R.S.R., despre preocupările prezente şi de perspectivă in acest domeniu. DUMITRU BURCEA coresp. ziarului „Munca“ MANIFESTĂRI CONSACRATE ANIVERSĂRII SEMICENTENARULUI PARTDULUI • CISNIDIE Ampla manifestare cultural-artistică și educativă, dedicată aniversării semicentenarului partidului, „Decada culturii cisnădiene“ organizată în cadrul Casei de cultură a sindicatelor de către Comitetul orăşenesc U.T.C. În colaborare cu Comitetul orăşenesc pentru cultură şi artă a cunoscut, încă din primele zile, o largă participare a oamenilor muncii români şi maghiari. Din bogatul program de acţiuni amintim : recitalul de poezie patriotică „Poeţii cântă partidul“, spectacolul de teatru în limba germană „Moral“ de Ludwig Toth, intilnir al tinerilor utecişti cu tovarăşul Ion Bichiş, membru de partid din ilegalitate, faza orăşenească a concursului pe tema U.P.C.R. — făuritorul societăţii socialiste multilateral dezvoltate“, simpozionul „Comuniştii, promotori ai celor mai înalte idealuri morale ale epocii noastre“, spectacolul festiv „Omagiu partidului“, prezentat de orchestra semisimfonică, formaţia corală şi fanfara Casei de cultură a sindicatelor participante la faza finală a celui de-al X-lea Concurs al formaţiilor artistice de amatori. ION VIDRIGHIN coresp. ziarului „Munca" • MIERCUREACIUC în cadrul manifestărilor consacrate aniversării semicentenarului Partidului Comunist Român, în oraşul Miercurea-Ciuc s-a organizat o expoziţie pe tema : „Judeţul Harghita în anii 1966—1970“. Exponatele în număr foarte mare constituie oglinda remarcabilelor succese dobîndite de oamenii muncii din judeţ in cincinalul 1966—1970 şi prezintă perspectivele dezvoltării judeţului în viitorii ani. M. VIOREL coresp. ziarului „Munca“ • BUZĂU Sala de festivităţi a Comitetului judeţean Buzău al P.C.R. a găzduit o prestigioasă manifestare închinată aniversării semicentenarului partidului. Este vorba de şezătoarea literară „Scriitorii cintă patria şi partidul“, in cadrul căreia au citit din operele lor acad. Zaharia Stancu, George Macovescu, Constantin Chiriţă, Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Nichita Stănescu, Gheorghe Istrate. După şezătoare, scriitorii au acordat autografe. MIHAIL DORAŞ coresp. ziarului „Munca“ CLASA MUNCITOARE (Urmare din pag. 1-a) Partidul Comunist Român cheamă clasa muncitoare, printr-un manifest, să-și organizeze imediat activitatea sindicală pe baza Frontului Unic Muncitoresc, prin mijlocirea căruia muncitorimea să se pună in fruntea luptei întregului popor pentru transformări revoluţionare. Exprimind năzuinţa muncitorimii române de a-şi făuri instrumentul luptei sale unite, organizarea mişcării sindicale a cunoscut imediat după 23 August 1944 un nemaiintilnit avînt. La 27 august in citeva mari Întreprinderi din Capitală (Atelierele C.F.R. Griviţa, Vulcan, Voina, Leonida, Tăbăcăria Naţională etc.) au loc mari manifestări ale sindicatelor unice revoluţionare. Caracterul revoluţionar al mişcării sindicale unice a primit o nouă consfinţire la 1 septembrie 1944, cind Partidul Comunist Român şi Partidul Social Democrat au dat publicităţii un document comun cuprinzind principiile pe baza cărora urma să se organizeze şi să-şi desfăşoare întreaga activitate mişcarea sindicală : unitatea de clasă ; principiul luptei de clasă ; solidaritatea internaţională ; democraţia muncitorească în alegerea organelor de conducere şi adoptarea hotărârilor potrivit principiului votului majorităţii. In citeva luni mişcarea sindicală se transformă într-o puternică forţă a revoluţiei populare. Pînă la începutul anului 1945, peste o jumătate de milion de muncitori şi funcţionari s-au organizat în comitete de fabrică şi sindicale. Această perioadă de intensă muncă organizatorică este poate, una din cele mai frumoase şi edificatoare pagini din istoria de pînă atunci a mişcării noastre sindicale, deoarece s-a împletit cu participarea acesteia la lupta politică deschisă, pe toate planurile, împotriva reacţiunii, pentru înfăptuirea unor transformări care vizau nemijlocit răsturnarea orânduirii social-politice bazată pe clase antagoniste. Respingind manevrele reacţiunii, mişcarea sindicală s-a impus încă de la Început ca o puternică forţă şi în viaţa politică a ţârii. Participind la coaliţia, forţelor democratice — Frontul National Democratic — reprezentanţii sindicatelor participă in mod activ la viaţa politică, inclusiv la guverne-' le in care reacţiunea a avut majoritatea (pină la 6 martie 1945), reuşind să impună cercurilor reacţionare o seamă de prefaceri ce vizau interesele clasei muncitoare şi ale întregului popor. Rolul de frunte al clasei muncitoare în lupta revoluţionară generală a maselor — în care mişcarea sindicală, condusă de partid, a constituit un element dinamizator de prim ordin — a imprimat revoluţiei noastre un caracter continuu ascendent, a determinat schimbarea necontenită a raportului forţelor de clasă în favoarea democraţiei, a împins treptat cercurile reacţionare, şi clasele exploatatoare pe un plan secundar al vieţii social-politice, le-a izolat continuu pregătind condiţiile instaurării regimului democratic de la 6 martie 1945. Evocind aceste momente ar trebui consemnat şi faptul că mişcarea sindicală, exprimind conştiinţa de clasă înaintată, patriotică a clasei muncitoare, care a pus întotdeauna pe prim plan interesele majore ale ţării, s-a afirmat ca o puternică forţă constructivă, participantă nemijlocită la rezolvarea marilor probleme social-economice şi politice ale epocii. Avem in vedere rolul primordial jucat de clasa muncitoare, prin mişcarea ■ sindicală, în procesul luptei pentru refacerea economică, pentru lichidarea grelelor răni cu care economia noastră naţională a rămas după război. In condiţiile unor serioase privaţiuni materiale, clasa muncitoare organizată în sindicate a redat viaţă sutelor de unităţi industriale distruse sau avariate, a dat economiei noastre naţionale impulsul şi vigoarea cerute de necesitatea făuririi şi dezvoltării economiei socialiste. Fiind vorba de evocarea unor fenomene care au valoare deosebită în experienţa mişcării noastre sindicale din anii tumultuoşi ai revoluţiei populare, trebuie evidenţiat rolul deosebit jucat de organizaţiile sindicale in organizarea şi controlul producţiei, a desfacerii produselor in condiţiile în care mijloacele de producţie, in covârşitoarea lor majoritate, aparţineau burgheziei. Prin organizaţiile sindicale, începind cu comitetele de fabrică şi pină la Confederaţia Generală a Muncii, clasa muncipare, deşiexploatată în acei ani de burghezie, a participat nemijlocit la supravegherea, organizarea şi controlul procesului de producţie, transformindu-se intr-un factor activ al luptei pentru sporirea producţiei bunurilor materiale. Pe acest fond clasa muncitoare devine treptat clasa care, deşi lipsită de mijloacele de producţie, preia treptat asupra sa şi sarcina grea a redresării economice, a creării premiselor dezvoltării ulterioare a economiei, potrivit intereselor majore ale poporului român — construirea societăţii socialiste. In aceeaşi logică se intscrie rolul pozitiv jucat de mişcarea noastră sindicală in sprijinirea luptei ţărănimii pentru înfăptuirea reformei agrare, pentru învingerea greutăţilor provocate de seceta anilor 1945—1946, pentru sprijinirea ţărănimii în realizarea năzuinţelor sale sociale şi materiale. Miile de echipe de muncitori trimise prin sindicate la sate la chemarea Partidului Comunist în scopul exproprierii moşierimii şi înfăptuirea reformei agrare sau, începind din vara anului 1945, pentru repararea uneltelor agricole ale ţărănimii , au dat alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare trăinicia şi statornicia reclamată obiectiv de profunzimea şi dimensiunile revoluţiei noastre. In focul bătăliei pentru redresarea economică, pentru infringerea reacţiunii şi înlăturarea ei din viaţa politică, la care mişcarea sindicală şi-a adus o contribuţie de mare însemnătate, sindicatele au atras în sfera lor organizatorică treptat, covîrşitoarea majoritate a salariaţilor. De la primul congres liber al sindicatelor din ianuarie-februarie 1945 cînd a fost creată Confederaţia Generală a Muncii şi cînd mişcarea sindicală cuprindea circa o jumătate de milion de membri, treptat sindicatele au devenit cea mai reprezentativă şi largă organizaţie de masă care, sub conducerea Partidului Comunist, a participat la toate bătăliile pentru instaurarea şi consolidarea puterii populare, pentru pregătirea condiţiilor trecerii la socialism. La mijlocul anului 1947 când procesul desăvârşirii revoluţiei burghezo-democratice era în linii generale înfăptuit, pregătindu-se condiţiile trecerii nemijlocite la revoluţia socialistă, mişcarea sindicală devenise şi organizatoric o puternică forţă. Cei aproape 1 400 000 membri organizaţi în peste 5 500 comitete de întreprindere, în aproape 1 500 comitete sindicale şi în 22 uniuni de ramură, constituie o elocventă dovadă a dimensiunilor şi deci a forţei de care dispunea clasa muncitoare în lupta ei pentru socialism. Considerîndu-se un principal factor al luptei poporului pentru pregătirea trecerii la socialism, rezoluţia Congresului al II-lea al Confederaţiei Generale a Muncii din noiembrie 1947 consacra hotărirea mişcării sindicale de a continua lupta pentru consolidarea regimului democratic, singura garanţie care putea „pregăti condiţiile trecerii de la democraţia populară la realizarea idealului clasei muncitoare, înfăptuirea socialismului“. Credincioasă acestui ideal, mişcarea sindicală a continuat să se situeze în primele rinduri ale luptei maselor muncitoare pentru edificarea noii societăţi socialiste. In noile condiţii istorice, după cum sublinia tovarăşul Niicolae Ceauşescu, la recentul Congres al U.G.S.R., „transformînd societatea, împreună cu ceilalţi oameni ai muncii, clasa muncitoare s-a transformat ea însăşi in anii socialismului“. Lichidînd puterea economică a burgheziei şi eliperindu-se de exploatare, clasa muncitoare îşi schimbă radical natura, esenţa ei de clasă. Din clasă exploatată şi lipsită de mijloace de producţie, ea devine o clasă liberă, proprietară, împreună cu întregul popor asupra mijloacelor de producţie din sectorul de stat, chemată să organizeze nemijlocit procesul de producţie şi să pună în valoare mijloacele de producţie. Folosind experienţa anterioară, in noile împrejurări mişcarea sindicală a continuat să-şi îndeplinească menirea sa de forţă motrice a procesului revoluţionar, constituind un puternic instrument de mobilizare a energiilor creatoare ale rtaisei muncitoare, a intelectualităţii şi a altor categorii de oameni ai muncii, pentru edificarea noii societăţi. Retrospectiva acestor ari, contribuţia de preţ a mişcării sindicale la înfăptuirea marilor transformări ale poporului, din ultimul sfert de veac, constituie chezăşia obţinerii in viitor a unor noi şi prestigioase succeise în îndeplinirea noilor sarcini puse de partid în faţa sindicatelor. Recentul Congres al Uniunii Generale a Sindicatelor din România constituie fără îndoială, în acest proces un moment hotăritor. Precizarea liniilor de activitate a sindicatelor în perspectiva dezvoltării viitoare a societății noastre socialiste, de către secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, dezbaterile şi hotărârile adoptate de Congresul U.G.S.R., profilează limpede noile orizonturi spre care şi pentru care vor milita sindicatele din România. Convingerea pe care Congresul, în rezoluţia adoptată, şi-o exprimă afirmînd că „înfăptuirea hotărîrilor şi măsurilor adoptate va duce la sporirea rolului sindicatelor în voiaţa socială a patriei, va crea condiţii şi mai bune pentru participarea lor efectivă la conducerea societăţii socialiste, la înfăptuirea politicii partidului" — va fi, fără îndoială onorată de activitatea creatoare a tuturor muncitorilor, inginerilor, tehnicienilor, funcţionarilor şi a altor categorii de salariaţi care alcătuiesc marea familie a celor 5 000 000 oameni ai muncii din ţara noastră organizaţi în sindicate. Banii alocaţi pentru protecţia muncii (Urmare din pag. 1) cit în anul 1970, din fondurile destinate protecţiei muncii (170.000 lei) nu s-a cheltuit măcar un leu. Repetatelor propuneri făcute de membrii colectivului în scopul îmbunătăţirii condiţiilor în care ei lucrează, atit în adunările grupelor sindicale, în adunările generale ale reprezentanţilor salariaţilor au rămas fără ecou. Este de neînţeles cum comitetul sindicatului n-a acţionat ferm in numele colectivului pe care îl reprezintă pentru a trage la răspundere şi a cere forurilor superioare sancţionarea conducerii tehnico-administrative pentru că nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin prin lege in domeniul asigurării condiţiilor de muncă corespunzătoare, permiţind ca suma destinată acestui scop să nu fie folosită, ba mai mult să fie trecută în contul economiilor. Muncitoarele care ne scriu ne semnalează şi alte neajunsuri. Ele vizează îndeosebi uşurinţa cu care sînt aplicate penalizările, lipsa de discernămînt, care în unele cazuri merge pînă la abuzuri. Dacă comitetul sindicatului ar fi analizat cauzele care generează această situaţie (realitatea de la locul de muncă impune cu acuitate o astfel de acţiune) ar fi depistat o seamă de defecţiuni organizatorice survenite în ultima vreme în domeniul organizării producţiei şi a muncii. Aprovizionarea cu materie primă — de pildă — nu se face în mod ritmic. Consecințele ? Se efectuează un volum mare, nejustificat de ore suplimentare. In unele cazuri datorită lucrului in asalt, se rebutează multe produse. Tot mai frecvent sunt penalizate muncitoarele pentru slaba calitate, neîndeplinirea planului, în vreme ce personalul serviciului de aprovizionare, cei care nu asigură materia primă la timp ■nu sunt supăraţi de nimeni. Scrisoarea ne semnalează că şeful acestei secţii Ion Gheorghiu, acţionează singur atunci cînd fixează penalizările, fără consultarea organului sindical. Din această cauză sunt dese cazuri cînd prevederile Legii nr. 1/1970 sunt încălcate. Aprecierea faptei. In sine, dacă ea constituie sau nu abatere încadrată în litera legii, este de cele mai multe ori subiectivă, nefondată, tocmai pentru că este făcută de un singur om. Manifestările de indisciplină sunt consecinţe ale activităţii cultural-educative de suprafaţă, fără conţinutul corespunzător cerinţelor, nevoilor impuse de locurile de muncă. Discutarea în grupele sindicale a unor muncitoare ca Leonora Truşcă, cu absenţe repetate, M. Ţuţuianu, care a sustras din unitate produse, şi altele ar fi avut un efect educativ asupra întregului colectiv. De altfel, asemenea acţiuni în vederea creşterii simţului de răspundere, întăririi disciplinei colective sunt destul de sporadic programate în planul de muncă al comitetului sindicatului. Acesta are datoria să înlăture doza de pasivitate ce-l caracterizează in prezent faţă de problemele care preocupă colectivul de muncă, să răspundă prin întreaga sa activitate cerinţelor producţiei programând şi organizînd manifestări în spiritul hotărîrilor Congresului Uniunii Generale a Sindicatelor care cere organizaţiilor sindicale să folosească multiplele mijloace de care dispun pentru ridicarea conştiinţei socialiste a salariaţilor, pentru dezvoltarea atitudinii înaintate faţă de muncă, faţă de proprietatea obştească, faţă de răspunderile şi îndatoririle lor sociale. Carenţele în activitatea productivă, in organizarea muncii şi în cea sindicală, semnalate în această scrisoare se impun a fi înlăturate grabnic. Păstrind stilul folosit de muncitoarele care ne-au sesizat, considerăm si noi necesar ca „buruienile din grădina cu flori să fie scoase din rădăcini“. Joi 22 aprilie 1971 concurs special PRONOSPORT DIN CARE AUTOTURISME PRIN TRAGERE LA SORTI SI bani :: /'%« SE ATRIBUIE: • 1 autoturism „FIAT 1800“ în valoare de 87.200 lei ; • 1 autoturism „FIAT 850“ SPORT în valoare de 62.700 lei; • Cîștiguri suplimentare în bani în valoare totală de 200.100 lei • Cîștiguri în bani obișnuite . Fiecare variantă are 3 șanse de cîștig.