Munca, mai 1971 (Anul 27, nr. 7294-7319)

1971-05-08 / nr. 7299

Fiu­gpui B a 2-a MILIOANE DE OAMENI ENTUZIAŞTI Înfăptuiesc zi de zi politica pa­r­tidul­ui „Munca mea se regăseşte în colectiv“ — Sincer să vă spun — îţi scuză sfiiciunea POMPILIU BULAT­A — mă stăpîneşte oa­recum nedumerirea. De ce să scrieţi tocmai despre mine, cind... n-a­veţi ce să scrieţi, zău! Sint mulţi în combinatul nos­tru care s-au detaşat prin fap­te lăudabile , sunt inovatori, ori au participat la diverse lucrări urgente in mod voluntar, mă rog, prin multe alte lucruri. Eu sunt un muncitor ca ori­care altul, astăzi. Mi-am făcut datoria, aşa cum se cere in ca­litatea mea de operator chi­mist. Lucrez de 8 ani la plat­forma de piroliză. Munca mea se regăseşte în colectiv, în re­zultatele lui. Natural că n-am stat cu mîinile în sin, spunînd că atit mi s-a cerut şi atît am făcut. E vorba de datoria fi­rească a omului de a cunoaş­te şi învăţa perfect instalaţia. Sau, cum se zice, a „chiţibuşu­rilor“ meseriei. Cred că de a­­ceea instalaţia nu mi-a „că­zut“ niciodată, adică să se stri­ce din neatenţie, din manevre greşite, în schimbul în care lucrez, producţia a fost per­manent îndeplinită şi chiar de­păşită, iar calitatea a fost con­formă prescripţiilor tehnice , foarte bună. Altfel nu se poa­te, în instalaţie am redus şi consumul specific. Dar, cine nu face astăzi la fel ? Singurul lucru care cred că merită să vi-l spun em că, datorită îngri­jirii permanente a utilajelor, am reuşit să lucrăm cu trei reactoare din patru, cel de al patrulea fiind păstrat ca re­zervă... Nimeni pînă acum nu a scris despre Bulata şi el pre­tinde că nici nu se poate scrie. Autocaracterizarea e autentică. Nu am schimbat nici un cuvînt. Dar faptul acesta, care pare atit de simplu, că în toţi cei 8 ani nu s-a întîmplat nimic deosebit, că producţia a mers zi şi noapte, că din partea lui conducerea Combinatului chi­mic din Craiova nu a avut „probleme“,­ demonstrează mult mai multe lucruri. „Sunt un muncitor ca orica­re altul astăzi !“ Leit-motivul reapare. Din nou nedumerire. E pentru prima dată cînd acor­dă interviu unui ziar. Se nu­meşte DOBRE VALERIU. Su­dor. „Simplu“, veţi spune. „Simplu“ — spune şi el. Dar... e cel mai bun sudor al combi­natului. Sunt mii de muncitori aici. „Ştiţi cum sudează ? — ne spun cei din jur — Extraor­dinar de bine şi de repede. Ce e mai greu de făcut, el face cu o uşurinţă de invidiat şi nu lucrări oarecare“. Dar pro­babil că, fiind la „auxiliari“, a fost trecut mai uşor cu ve­derea de către tovarăşii din comitetul sindicatului care l-au cuprins şi pe el la cumulativul „şi alţii“. Iată-l pe ILIE BĂLAN, ope­rator chimist, de o disciplină fermă, modest, studios, care a făcut dovada exemplului per­sonal fără să se afişeze osten­tativ. Dar... acelaşi leit-motiv. Parcă să fiu vorbit între ei. A­­celeaşi cuvinte le-am auzit şi despre VIOREL ULMEANU, de meserie mecanic „clasa în­­tîia“, cum afirmau colegii Cuvinte frumoase mi-au fost spuse la adresa multora de aici, anonimi pentru presă, dar recunoscuţi la locurile de mun­că, de tovarăşii lor, ca fiind „cei mai buni oameni“. CONSTANTIN ANDREI moldoveni). Felul în care leagă sbirul de balotul cu scinduri, ca şi semnalele precise adresate macaragiului nu îl deosebesc de „veteranii“ portului, cu toate că printre ei este un fel de „nou venit“. — Și mi se pare deosebită munca asta de docher ? — Păi, ce poate fi deosebit în munca noastră ? Să nu se în­­tîmple nimic... deosebit. Și pînă acum, așa a fost. Nu am avut avarii, navele au fost încărcate la timp, ne ferim de accidente — şi ni se aduce aminte in fie­care dimineaţă de asta, după marfa pe care o încărcăm : în saci, ori in ambalaje de sticlă, in baloturi sau în vrac, cheres­tea şi aşa mai departe. Cu plă­nui nu avem păsuri.­. Într-adevăr, o echipă de do­cheri cum sunt multe în portul Constanţa, care n-a prea atras atenţia asupra ei, n-a dobîndit recorduri senzaţionale, ci a a­­vut mereu aceeaşi grijă : ca na­va să piece la timp. — Am avut noi un necaz o­­dată — îşi face curaj Constan­tin Orzan, trăgînd cu coada o­­chiului la carnetul pe care îl bă­gasem în buzunar — dar nu-i de ziar. Unul din noi, nou in e­­chipă, greşise rostul în hambar stivuind un balot mai in afară, cam de pe la bază, şi toţi cei­lalţi se aliniaserâ după ei. Ne-am dat seama abia la ple­care, la controlul şefului de e­­chipă. Eram pe un vas străin care trebuia să ridice ancora peste cîteva ore. «Paguba-n ciu­perci — a zis cel ce făcuse bo­roboaţa. Ce ne pasă nouă de-acum ? Am încărcat marfa, gata !» Nouă, însă, ne păsa? Ştiam că pe mare la un tangaj mai puternic marfa se putea răsturna şi deteriora. Noi eram departe, desigur, dar cinstea noastră acolo era, în pîntecele vasului şi în munca de mântuia­lă pe care o făcusem. Şi nu ne-a trebuit mult timp să ne gîndim ce-o să fie, aşa că am luat stiva la mină şi am refă­cut-o la loc, cum trebuia, în două ore bune de lucru. ...Cînd ne-am despărţit, „omul de la coţadă“ tot mai privea spre carnetul în care, doamne fereşte, aş fi putut să notez a­­ceastă „abatere“, de fapt un gest colectiv sincer şi omenesc, săvîrşit din firescul îndemn al conştiinţei socialiste. GHEORGHE DIMA corespondentul ziarului „Munca“ tăcere profundă, vibraţiile. Şi aşa mereu, iezer cu iezer. U­­neori îşi lipeşte urechea de scoarţa copacului de parcă i-ar asculta tainic răsuflarea. Este IULIU DEAC, neîntre­cut meşter in a descoperi co­pacii nobili de rezonanţă. Sunt rarităţi. Dacă descoperi unul la 200—300 de arbori ! Lucrul acesta cere o neasemuită is­cusinţă, deoarece copacii au înfăţişări identice. Ochiul cer­cetător, atent, nu-i deosebeşte, Iuliu Deac ştie să-i separe după auz. Trunchiurile aces­tor arbori, cu lemn a cărui va­loare este echivalentă in ca­rate, sunt transportaţi cu gri­jă la Reghin, unde alţi meş­teri îi transformă în instru­mente muzicale, în ambarca­ţiuni sportive, în schiuri. Fai­ma lor a întrecut de mult gra­niţele ţării noastre. La această complexă metamorfoză, Iuliu Deac de la Unitatea de ex­ploatare şi industrializare a lemnului Nehoiu îşi aduce me­­ritoasa sa contribuţie. — Nene Deac, faci o muncă deosebită, cum de nu s-a scris despre dumneata niciodată ? — Ce, păi ştiu şi eu ? Pro­babil pentru că sunt mereu în munte şi, ştii matale, ziariş­­ti-s cam grăbiţi, au alte tre­buri mai serioase decit să um­ble după unul care stă cu u­­rechea la inima bradului. Şi poate că dumneata... Da, tovarăşe Deac, auzisem că nu împrătăşeşti nimănui meritele dumitale, că preferi liniştea codrului, ca să poţi asculta ecoul interior al arbo­rilor — de parcă ai oficia un ritual ancestral — ca sâ în­gemănezi satisfacţii pe care numai dumneata le cunoşti. Tocmai de aceea te-am căutat şi te-am găsit... MIHAI DORAŞ corespondentul ziarului „Munca“ ce-i mai am pina la pensiona­re ? ! (răspunsul merită redat pînă la ultima silabă). Cred că, la început, din teamă. Teamă de sărăcia pe care o îndura­sem, chiar şi cînd munceam nu­mai pentru mîncare, mîncare ce incepea cu varză crudă şi mor­covi. Şi, totuşi, pentru că am vrut să fiu şi eu folositoare cu ceva. La 3 noiembrie 1949, cînd am luat în primire primul vagon de tramvai, am zis că nu mai las niciodată manetele din miini. Şi nu le-am mai lăsat“. Manipulantul ELENA CIO­­BEICA a condus pe rind vago­nul inagural pe traseul 10 şi apoi pe traseul 5. Zilnic acope­ră, conducîndu-şi vehiculul cu oameni pe arterele de oţel ale Bucureştiului, o distanţă de peste 200 km. In 21 de ani de rulaj, fără nici un accident, fără evenimente de circulaţie, Elena Ciobeică a făcut de vreo 50 de ori ocolul lumii. „Cerinţele în­treprinderii sunt mari. I.T.B­ tran­sportă zilnic peste 3 milioane şi jumătate de călători, fiecare manipulant fiind un tovarăş de nădejde al sutelor de salariaţi pe care-i transportă la serviciu la timp. La noi înseamnă că ţi-ai făcut datoria aşa cum trebuie «cînd nu te vezi». Cînd nu se întîmplă nimic. La noi nu sunt scuze“. Dar ca „să nu se vadă“, E­­lena Ciobeică şi-a impus o se­rie de reguli pe care le respectă fără nici o abatere. Şi aşa mi-a vorbit mult timp despre munca sa, despre tovarăşii ei, despre sine. A­­cesta a fost drumul parcurs de Elena Ciobeică. De la „motivele mele“, de la „teama mea“ , la „interesele noastre“, la înțelegerea superioară a muncii sale, in interesele colec­tivului a găsit ea resursele sta­torniciei sale. La 1 august se va muta intr-un apartament nou, proprietate personală. Preferă etajul 5- Pînă acum a stat în­­tr-un demisol şi „sunt atît de se­toasă de cer..." STELIAN DOROBANŢU Întîlnim de atîtea ori, după şirurile de cifre şi după cîteva nume evidenţiate, arhicunoscu­tul „şi alţii“. Expresie lapidară şi totuşi difuză în conţinutul ei, care vrea să numească o succe­siune de amănunte, de fapte presupuse esenţia­le sau neesenţiale, a căror citare înseamnă re­petarea sau poate nu merită osteneală. Din­­tr-un colectiv format din 3 000 de salariaţi, re­porterul se opreşte, de obicei, în investigaţia sa, asupra unor „nume“, prin care încearcă să ex­prime anumite însuşiri care de fapt nu repre­zintă o excepţie. Ceea ce rămîne, reprezintă însă foarte mult. Reprezintă pe cei fără aportul cărora procesul productiv ar fi cu neputinţă. Reprezintă pe cei mulţi, care cu mult entuziasm şi hărnicie colectivă înfăptuiesc zi de zi politica partidului nostru, contribuind astfel la edifi­carea societăţii socialiste. In rîndurile de faţă încercăm o investigaţie în mijlocul acestei categorii de oameni valoroşi, care, prin hărnicia, prin priceperea şi experi­enţa lor de viaţă şi de muncă îşi aduc un aport preţios, inegalabil, la bunul mers al activităţii în toate domeniile de activitate — demonstrare elocventă a faptului că partidul a orientat po­tenţialul întregului popor pe direcţiile princi­pale ale făuririi societăţii socialiste în România, creîndu-se astfel, în proporţie de masă, exem­plele vii de dăruire, competenţă şi înalt spirit civic. Mulţi dintre cei despre care se scrie în a­­ceastă pagină sunt membri de partid. Cu toţii însă sunt purtători a una sau mai multe insigne de „Fruntaş în întrecerea socialistă“, decernate de Uniunea Generală a Sindicatelor din Româ­nia. „Echipa Iu­­loan Grecu“ Reţinem din coloanele zia­rului „Informaţia Harghitei“ din 4 mai : „Primele luni ale noului cincinal s-au dovedit a fi de bun augur pentru minerii de la Bălan. Planul producţiei globale a fost depăşit cu peste 2 090 000 lei, iar planul de in­vestiţii a fost realizat în pro­porţie de 113,7 la sută. Mun­cind cu elan şi pricepere, echi­pele lui IOA­N GRECU, SZA­BO TAMAŞ, IACOB OROIA­­NU şi alţii au reuşit să depă­şească zilnic planul de pro­ducţie“... Echipa lui Ioan Grecu. Una dintre sutele de formaţii­­ de lucru la Combinatul minier Bălan. Ioan Grecu este şef de echipă. Dar cine sunt tovarăşii lui, acei oameni, care, fără să le apară numele, sunt copărta­­şi la aceste succese în muncă? I-am căutat la Exploatarea Si­­poş. Lucrau în schimbul II. Acolo, în mină, i-am întîlnit pe minerul loan Grecu, pe a­­jutorul de miner Neculai Mi­­trea şi pe vagonetarul Gheor­­ghe Dodu. Aceasta este echi­pa despre care aflasem că a obţinut cele mai bune re­zultate în luna aprilie, a în­deplinit planul în proporţie de 131 la sută. Ca şi Grecu, originar de prin părţile Iaşului, au trecut munţii, din Moldova, şi au ve­nit aici, la poalele Hăşmaşului, şi cei doi tovarăşi ai săi Ne­culai Mitrea, din Bîrgăoani Neamţ, iar Gheorghe Dodu, „bătrînul“, din Bicazul arde­lean. Mi se pare ciudat că i se spune bătrînul“ lui Dodu. Are numai 39 de ani, dar e „bătrîn“ fiindcă fiul său ter­mină peste patru luni stagiul militar. Neculai Mitrea, ajutorul de miner, este mezinul echipei Are 28 de ani, din care 3 lu­craţi la Bălan. Şi un copil, de aceeaşi vîrstă cu vechimea lui la mină. I-am întrebat ce fac şi cum fac pentru a-şi îndeplini­­ sar­cinile de producţie. Şi au înce­put să dea „vina“ unul pe ce­lălalt. — Eu sînt vagonetar, așa că, dacă am minereu de scos din abata­j, îl scot ... — Dar eu cum pot să îna­intez repede dacă nu mi se face tot repede loc liber ?!... Și cred că ar mai fi conti­nuat mult așa. Este simpto­matică o asemenea copiporta­­re. Nici unul din cei trei nu a apelat la cuvinte, precum „or­ganizarea superioară a mun­cii“, „spirit de echipă“, „cu­noaşterea meseriei şi a struc­turii geologice, a frontului de lucru“. Au făcut-o alţii în lo­cul lor şi, tot în locul lor, vor­besc rezultatele din producţie. Cit despre Neculai Mitrea şi Gheorghe Dodu, ei preferă să se numească „echipa“ lui Ioan Grecu...“ ȘERBAN SIMEDREA Unul dintre cei cărora „le pasă“ ...Rămăsesem pe cheu doar cu docherul CONSTANTIN OR­ZAN care dirija „cotada“ (ri­dicatul mărfii ce urmează să coboare în calele vaporului) deasupra cargoului grecesc „Eleistria II“. — Este unul din oamenii noș­tri de nădejde — nu-i reco­mandase șeful de echipă Con­stantin Nemu. Cu el puteţi sta de vorbă cum staţi cu mine. Cunoaşte tot rostul. Cel care „cunoaşte tot ros­tul“ este un tînăr uscăţiv, cu privirea ageră şi­ mina sigură, moldovean de prin părţile Vas­luiului (mulţi din echipă sunt MUNKA “Eu simt răsuflarea arborelui...“ Cutreieră codrii Nehoiului de ciţiva ani buni, încoace, un bătrînel spună, cu ochii de culoarea mentei, adumbriţi de sprincene bogate. Urcă munţii pieptiş, ciocăneşte sîr­­guincios cu latul securii fie­care arbore şi îi ascultă, într-o Era în anii războiului, cînd pă­­mîntul tremura de atîta sălbă­ticie, cînd omul se îndoia^ de propria sa omenie şi se căuta pe sine intr-un timp care-şi cău­ta el însuşi sensul. Timpul acela — care a însemnat plecarea din casa săracă, plină de copii, de plînsul mamei şi de căinţele tatălui că plozii săi, aşa săraci, n-au să poată folosi niciodată ţării — s-a pietrificat in sufle­tul ei, ca zaţul cafelei pe fun­dul ceştii. Dar timpul s-a schim­bat. „Şi eu m-am regăsit — spunea. Am fost slugă... Şi am auzit de comunişti, de partidul care ne chema să înălţăm o lu­me nouă. «Comuniştii ne dau de lucru, mi-am zis. Ăştia oa­meni». Şi munca răscumpără to­tul, pentru că transformă totul. Pînă şi pe line în cele din ur­mă... De ce am rămas şi mi-am petrecut la­­­T.B. viaţa, şi voi rămîne încă pentru anii pe ca- Statornicie Colectivul de muncă al Uzinei de maşini grele din Bucureşti a întîmpin­at aniversarea semicentenarului partidului cu realizări de seamă. In prezent, pe giganticele maşini-unelte ale uzinei se prelucrează o puternică turbină de 330 M.W. des­tinată dotării noilor centrale termoelectrice. In clişeu : Prelucrarea rotorului generatorului de 330 M.W. (Foto V. RUDAN — Agerpres) Pe tractoare — fiii satului Că sunt oameni, care, din­­tr-un motiv sau altul, nu sunt individualizaţi sau nomina­lizaţi decit în registrele stării civile, in cărţile de muncă şi statele de plată — deşi în ac­tivitatea şi comportarea lor cotidiană îşi creează prin con­ţinutul pozitiv al faptelor contururi palpabile, demne de toată lauda — este azi o rea­litate explicată . Am întîlnit recent, într-un sat din cîmpia de la poalele Subcarpaţilor de curbură, un grup de oameni al căror în­semn profesional ar putea fi tractorul şi ogorul. Erau me­canizatorii secţiei mecanice Voetin, de la Staţiunea de me­canizare a agriculturii Sihlea- Vrancea. Biografii subsumate exclusiv transformării şi mo­dernizării agriculturii noastre socialiste : RADU CAPRA mecanizator de 10 ani, NICA BRIUVERDE, cu 8 ani vechi­me în producţie, NICOLAE MOGLAN, 10 ani la aceeaşi secţie, DUMITRU NICA şi MARIN LUPU mecanizatori, de cînd a luat fiinţă unitatea economică la care lucrează — cu toţii fii ai satului pe ogoa­rele căruia muncesc. Oamenii­­ aceştia, care au împrumutat ceva din liniştea imperturba­bilă a cîmpiei, îşi deschid cam greu „băietele“ glasului cînd e vorba despre munca lor. — Ne străduim să ne meargă maşinile bine în tot timpul anului şi să facem lu­crări agricole cît mai corecte. Ce v-aş mai putea spune. Ne facem datoria faţă de patrie, faţă de satul nostru — la e­­dificarea căruia am muncit şi noi cu sîrg — faţă de noi în­şine. Aşa îşi prezenta activitatea mecanizatorul Marin Lupu. Dar dincolo de modestia a­­cestor vorbe, un noian de fapte certifică prin împlinirea lor în timp o dăruire totală în înfăptuirea sarcinilor tra­sate de partid lucrătorilor din agricultură. Obţinerea, an de an, a unor producţii de peste 3 000 kg de grîu şi 4 000 kg porumb la hectar, participarea efectivă şi competentă la amenajarea pentru irigat a unei suprafeţe de peste 200 hectare în sistem gospodăresc, introducerea mi­cii mecanizări în fermele zoo­tehnice, încheierea lucrărilor agricole de primăvară înain­tea tuturor secţiilor acestei în­treprinderi înglobează efortul susţinut al mecanizatorilor de la Voetin, hotărîrea cu care ei au lucrat atît ziua cit şi noap­tea, pe timp bun sau aspru, pentru a da pămintului natal putere de rodire mereu mai mare. ing. ANGHEL PETRONIUS Cei care superior Rafinăria „Dărmăneşti“. Ceea ce caracterizează în mod deosebit întrecerea entuziastă a colectivului de aici este străda­nia pentru valorificarea supe­rioară a fiecărei tone de ţiţei, fapt care a contribuit la obţi­nerea — pe calea arătată — a unui plus de producţie in­ va­loare de aproape 500 000 lei, la realizarea unor beneficii su­plimentare care au însumat pe primul trimestru 1 128 000 lei. Ce secţie şi cine anume a contribuit mai mult la aceste succese ? Întrebarea pune in dilemă pe tovarăşul Gheorghe Năstase, preşedintele comitetu­lui sindicatului, care consideră că toate compartimentele pro­ducţiei sunt deopotrivă părtaşe la realizările amintite. — Dacă m-aş referi totuşi la unul din factorii importanţi care determină obţinerea unor pro­duse finite cu valori ridicate şi anume folosirea de reţete opti­me de amestecuri , atunci de bună seamă că trebuie amintiţi oameni de sub conducerea mai­strului Grigore Alexandrescu, de la secţia A.F.E.P... Aici, la A.F E.P., adică „ames­tec, finisare, expediere-produse“, mi-am notat alături de numele maistrului Alexandrescu, pe cele ale şefului de schimb VASILE BOATCA, pompagiului GHEOR­GHE DESPA, şefului de încăr­care COSTACHE ABABEI, ale încărcătorilor ALEXANDRU AS­ valorifică petrolul TĂNOAIE, şi ALEXANDRU AR­­CONIŢA, şefului de manevră IOAN STANULEI, mecanicului PETRE LUNGU, manevratorului ŞTEFAN BALAŞ... Despre ei se vorbeşte, în general, mai puţin, deşi prin munca ce o desfăşoa­ră îşi aduc un aport substanţial la realizările întregului colectiv al rafinăriei. De pildă, numai în primele 4 luni ale acestui an, prin folosirea unor reţete îm­bunătăţite de amestecuri de motorină şi aditivi — ca urma­re a unor studii și încercări e­­fectuate în colaborare — au fost realizate peste plan 26 000 tone motorine superioare, în detrimentul motorinelor cali­tativ inferioare. Deosebit de interesant este aportul acestor oameni la efor­turile generale ce se depun în rafinărie pentru reducerea pier­derilor produse. Prin coordona­rea pompărilor în depozit şi eliminarea celor de prisos, s-a ajuns să se reducă cu mult nu­mărul manipulărilor de produse şi implicit a posibilităţilor de pierderi. Rezultatul? Numai in 4 luni au fost obţinute, prin re­ducerea consumurilor tehnolo­gice (pierderi de fabricaţie şi manipulare) — economii de 380 tone produse, faţă de 130 tone cît prevedea angaja­mentul în cinstea aniversării semicentenarului partidului. IACOB LUPU corespondentul ziarului „Munca“ Vineri 7 mai 1971

Next