Munca, august 1971 (Anul 27, nr. 7374-7399)

1971-08-05 / nr. 7377

Vizita de lucru a tovarăşului NICOLAE CEA­UŞESCU in staţiunile din zona Mangalia­ Nord In după-amiaza zilei de miercuri, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu, a făcut o vizită de lucru în staţiunile turistice din zona Mangalia Nord. Cu acest prilej, a fost analizat stadiul înfăptuirii planurilor privind amenajarea litoralului Mării Negre în perimetrul Sa­­turn-Venus-Jupiter-Neptun, corespunzător soluţiilor adoptate anul trecut, cînd secretarul general al partidului, îm­preună cu arhitecţii şi urbaniştii cărora li s-a încredinţat sar­cina realizării acestui grandios ansamblu de construcţii, au studiat la faţa locului variantele cele mai indicate din punct de vedere estetic, funcţional şi economic ce urmau să fie puse în practică. In această vizită, secretarul general al partidului a fost însoţit de tovarăşii Maxim Berghianu, Leonte Răutu, Vasile Vîlcu, Miron Constantinescu, Vasile Patilineţ, Ion Stănescu, precum şi de Ion Cosma, ministrul turismului, de reprezen­tanţi ai organelor judeţene şi municipale, de partid şi de stat, de specialişti care au colaborat la înfăptuirea măreţelor obiec­tive turistice de pe litoralul Mării Negre. Vizita­ a început din ex­trema sudică a zonei, res­pectiv din staţiunea turis­tică Saturn, unde, în ulti­mul an, după vizita secre­tarului general al partidu­lui, s-a înfăptuit un mare volum de construcţii. A­­ceastă staţiune dispune in prezent de hoteluri moder­ne, cu o capacitate de a­­proximativ 11 200 de locuri. Ritmul construcţiilor în a­­ceastă staţiune a fost in­tensificat îndeosebi în ul­timul an, cînd, intr-un timp record, de aproximativ opt luni, au fost date în folo­sinţă hoteluri cu o capa­citate de 4 650 de locuri. Oaspeţii fac mai întîi un popas la hotelul „Diana“, impunător edificiu cu 14 nivele, realizat din beton, sticlă şi aluminiu, dat în folosinţă în actualul sezon. Un mare număr de turişti aplaudă îndelung pe secre­tarul general al partidului, pe ceilalţi oaspeţi, le oferă buchete de flori. Se urcă la al 14-lea e­­taj al hotelului. In faţa privirilor se deschide o vastă şi feerică perspecti­vă. Se vede nu numai „Sa­turn“ ; privirea cuprinde toate celelalte stele din constelaţia Mangalia Nord, se vede oraşul Mangalia, întinerit şi el, se profilează în depărtare conturul E­­foriei Sud şi Eforiei Nord. Nu este necesară nici o explicaţie pentru a înţelege că turismul a devenit în România, pe litoralul Mă­rii Negre mai ales, o ra­mură în plină dezvoltare a economiei naţionale. An de an, frumuseţile patriei noastre, ca şi cunoscuta ospitalitate a poporului ro­mân, atrag un tot mai mare număr de turişti de peste hotare. Mangalia, Eforie, Mamaia, Mangalia Nord, cu cele patru staţiuni ale sale din nord, au devenit de mult puncte de atracţie de rezonanţă europeană. Pre­ocuparea arhitecţilor, pro­iectanţilor, edililor şi con­structorilor pentru valorifi­carea raţională a tuturor frumuseţilor naturale ale litoralului, pentru integra­rea lor armonioasă în cir­cuitul de valori al întregii economii, constituie o re­marcabilă realitate subli­niată de tovarăşul Ceauşescu, de ceilalţi con­ducători de partid şi de stat. în ceea ce priveşte dez­voltarea în continuare a staţiunii Saturn, gazdele informează că, în partea de nord a acesteia, sunt pregă­tite planurile pentru crea­rea unui nou complex ho­telier de 1 850 de locuri, care va fi dat în folosinţă în cursul acestui plan cin­cinal. Se vor amenaja două piscine,­­se va construi­ un hotel cu bază de tratament p­entru iarnă şi vară, pro­iect favorizat de existenţa in zonă a unor importante surse de ape mezo­ termale sulfuroase. Este făcută re­comandarea ca Mangalia propriu-zisă să fie unită prin construcţii moderne cu staţiunea Saturn, în felul a­­cesta urmînd să dispară as­pectul actualei periferii a acestui oraş. Acţiunea tre­buie să decurgă dintr-un plan unic de sistematizare, care să integreze intr-un tot Mangalia, Saturn, viitoare­le obiective economice ce se vor implanta în zonă. Pentru înfăptuirea pro­gramului de construcţii în actualul cincinal sunt asi­gurate toate condiţiile, re­comandările şi indicaţiile primite din partea secreta­rului general al partidului cu prilejul vizitelor ante­rioare pe litoral constituind îndreptarul deosebit de va­loros în alegerea soluţiilor optime, care să îmbine ju­dicios necesităţile funcţio­nale şi estetice cu cele eco­nomice. Secretarul general (Continuare in pag. a 3-a Excelenţei Sale Domnului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Rog pe Excelenţa Voastră să primească şi să trans­mită poporului şi guvernului român sincera noastră recunoştinţă pentru mesajul atît de expresiv, împreună cu urările noastre de prosperitate şi bunăstare pentru naţiunea română prietenă. General de divizie JUAN VELASCO ALVARADO Preşedintele Republicii Peruane Excelenţei Sale Domnului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Amabilul mesaj pe care Excelenţa Voastră a binevoit să mi-l adreseze mie şi poporului belgian, cu ocazia săr­bătorii naţionale, m-a mişcat în mod deosebit. Rog pe Excelenţa Voastră şi poporul român să primească mul­ţumirile mele cele mai vii. BAUDOUIN Proletari din toate ţârile, uniţi-vâ ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA ANUL XXVII nr. 7377 ■ Joi 5 august 1971 ■ 4 pagini 30 bani A trecut mai mult de o săptămînă de cînd în jude­ţul Timiş a fost încheiată campania de recoltare a pă­­ioaselor. în ultimele cîteva zile, pe tot cuprinsul jude­ţului (unde seceta începuse de la o vreme să se facă puternic simţită), au căzut ploi, creindu-se astfel condi­ţii bune atît pentru intensi­ficarea arăturilor de vară, cit mai ales pentru calita­tea acestora. Aşa cum ne spunea şi inginerul Gheor­­ghe Farfurică, directorul întreprinderii judeţene de mecanizare a agriculturii, în prezent nu mai există motive pentru nerealizarea vitezei zilnice la arăturile de vară. Cu cele aproape 2 000 de tractoare din sta­ţiunile de mecanizare a a­­griculturii, care pot fi folo­site în această perioadă la executarea arăturilor, ar fi posibil ca pînă la 10—12 au­gust să se încheie şi aceste lucrări. Cum se prezenta însă la 2 august situaţia arăturilor de vară in judeţul Timiş ? Potrivit datelor centralizate la întreprinderea de meca­nizare, cele 34 de staţiuni din cuprinsul judeţului a­­veau la acea dată efectuate arături pe 64 500 hectare, reprezentind 60,5 la sută din suprafeţele prevăzute. Tot pînă atunci au fost în­­sămînţate cu diferite cul­turi duble 33 200 hectare, dintre care 12 400 ha cu porumb şi peste 1500 ha cu legume , castraveţi, to­mate, varză de toamnă, fa­sole etc. în ansamblu, deci, situa­ţia pare să fie mulţumitoa­re. Aceasta datorită mai cu seamă eforturilor susţinute depuse de mecanizatorii de la S.M.A. Cenei, Cărpiniş, Biled, Gottlob, Dudeştii- Vechi şi Săcălaz unde ară­turile erau efectuate pe 80- 85 la sută din suprafeţele planificate. Conducerile a­­cestor unităţi, ale secţiilor de mecanizare, sprijinite efectiv de comitetele sindi­catelor şi grupele sindicale au dovedit o susţinută pre­ocupare pentru folosirea din plin a tractoarelor, ur­­mărindu-se îndeaproape re­alizarea şi depăşirea vitezei zilnice de lucru stabilite. La S.M.A. Cenei şi Cărpi­niş am văzut într-una din dimineţile trecute mecani­zatorii plecînd la lucru încă de la ora 6, iar seara tîrziu, cînd se lăsa întunericul, pe cîmp mai zăboveau încă tractoare ce continuau să are la lumina farurilor. Aşa se lucrează şi-n alte sta­ţiuni dintre cele aflate în frunte la arăturile de vară, punînd astfel baze solide recoltei din anul viitor. Există insă in judeţul Ti­miş unele staţiuni de meca­nizare care deşi au avut a­­celeaşi posibilităţi n-au realizat pînă acum decit 40—45 la sută din planul arăturilor de vară. Aşadar, abia pe jumătate faţă de cele amintite mai sus, S.M.A. Gătaia, bunăoară, care a terminat recoltatul cerealelor păioase încă de la jumătatea lunii iulie, avea la 1 august efectuate ară­turi pe numai 1 340 din cele 3100 ha prevăzute. De ase­menea, la S.M.A. Jebel au fost arate doar 1 520 ha din cele 3 350 planificate, iar la S..M.A. Belinţ numai 1 260 ha din 3 140 ci­­are planifi­cate. La aceste unităţi, ca şi la S.M.A. Bolduri, Făget, Lugoj şi Tormac, pe lingă faptul că se lucrează la arat cu un număr foarte mic de tractoare (20—30 la sută din parcul existent), nici măcar acestea nu sunt folosite la întreaga capacitate. Era şi firesc ca în asemenea con­diţii viteza zilnică la arat să nu atingă în ultima pe­rioadă decit 30—40 la sută din prevederi. Cu alte cuvinte, în spatele realizărilor globale, relativ bune, pe judeţ, se ascund u­­nităţi cu serioase rămîneri în urmă, datorită unor „de­fecţiuni“... organizatorice. Comitetele sindicatelor din cadrul acestor S.M.A. pot şi trebuie să sprijine mai ac­tiv conducerile tehnico-ad­­ministrative în stabilirea şi aplicarea măsurilor care să ducă la folosirea din plin a tractoarelor, pentru im­pulsionarea arăturilor şi celorlalte lucrări agricole din această perioadă. ION NIŢU coresp. ziarului „Munca“ Arăturile de vara în jude­tul Timiş in medie, bine, atenţie insă la unităţile restantiere 7 7 CU MllNI DE AUR se Împlineşte metafora PORJILOR DE FIER jfeiîşim încet, cu pietate, ca într-un sanctuar. ■ In dreapta e o imen­sitate lacustră înroşită de soarele coborît să înnopteze între cataractele Cazanelor, în stingă fulgeră douăspre­zece deversoare peste igba­­raj. însoţitorul meu i*. o­­preşte şi îmi spune ceva. Nu aud. Cascadele soco­­tesc. Deduc cumpăna Iadu­lui. Dincolo e tipul­­ sîr­­besc. Tot furnicar de oa­meni şi maşini. Mă rezem de parapet. Panorama e copleşitoare. Cred că am tăcea chiar dacă n-ar fi vuietul asurzitor al dever­sării. Observ că şi inginerul Ţurcanu e cufundat în con­templaţie. Chiar şi el, care a văzut cum s-a întruchi­pat, clipă de clipă, replica contemporană la Podul Drobetei, una din cele mai temerare construcţii ale lumii antice, care l-a con­sacrat în istorie pe da­­maschinul Apollodor. Dar ce zic ? Nu se poate spune că Laurenţiu Ţurcanu a... văzut. Inginerul acesta tinăr, modest, m-a mai însoţit cîndva pe un pod. In au­gust 1969. Podul acesta se afla cu puţin peste oglinda Dunării şi ceva mai la dreapta. Dacă apa ar fi limpede s-ar vedea. A ră­mas acolo, intact, acoperit de Dunăre. îmi amintesc că l-am întrebat atunci dacă este economicos să clădești pod peste o jumă­tate de fluviu. Ce întreba­re ? Omul făcea din noapte și pentru realizarea acelei cutezătoare idei, inedită în tehnica închiderii apelor mari. Avea în subordine, în afară de poduri, două vase fluviale, un eșalon de autobasculante şi o staţie de betoane care turna sta­­bilopozi. Nici cei patru pro­iectanţi (Traian Oărescu, Vladimir Focşa, Alexandru Diaconu şi Valentin Clenc) care gîndiseră soluţia nu se aşteptaseră la o aseme­nea realizare. Jumătate de Dunăre era stăvilită. Adică, cei şase mii de metri cubi de apă pe secundă ai celui mai mare fluviu european aveau o albie înjumătăţită, adusă la valoarea torentu­lui. Trebuiau zăgăzuiţi în­­tr-o săptămînă. Ca să se toarne betonul barajului pe roca dezvelită întîiaşi o dată, nevăzută de soare din era geologică, ca întreba­rea de atunci, inginerul Ţurcanu mi-a răspuns că e foarte rentabil să con­struieşti un pod care va trăi o săptămînă, care va fi aruncat în aer sau îne­cat de apele ce se vor ri­dica cu 28 de metri deasu­pra lui. Pentru că o lună cîştigată la punerea în func­ţiune a turbinelor de pe malul românesc înseamnă energie electrică care se obţine cu 500 000 de tone de cărbune ars în termo­centrale... Sub argintul cascadelor, în adîncul monoblocului care este în acelaşi timp baraj şi casa turbinelor, funcţionează 5 grupuri e­­lectrogene de cite 175 de megawaţi fiecare. Al şase­lea se montează. Hidrocen­trala a şi dat economiei un miliard de kilowaţi­ ore. A­­tît cit producea România capitalistă într-un an, cu toate uzinele electrice de care dispunea. O treime din electricitatea produsă la Porţile de Fier, în plin şan­tier, sub schele şi sub be­toane reavăne, o dată înain­te de termene, e izvorîtă din inimi generoase. M­­urgul s-a lăsat, dar n-a pus stă­­pînire pe defileu. Sînt aproape şapte ani de cînd nopţile de aici sînt iluminate feeric. Se aprind reflectoare pe ambele ma­luri. Macaralele îmbrăţi­şează seara cu ghirlande de becuri, sudorii mînuie snopi de foc, vasele intră şi ies din ecluze, mirificînd apa cu lumini. îmi iau ră­mas bun de la inginerul Ţurcanu, de la acest tinăr comunist pe care faculta­tea l-a lansat direct pe or­bita revoluţiei în ştiinţă şi tehnică, strălucit reprezen­tată de hidroenergetica ro­mânească. Şi în timp ce cobor în palatul subacvatic, îmi amintesc de acele şap­te zile memorabile de la închiderea Dunării, cînd pe panglica de oţel suspenda­tă între cer şi apă, acest constructor şi aşii volanu­lui au înscris o pagină vi­brantă în eposul şantieru­lui. Reporterii îi­ urmăreau­ cu răsuflarea tăiată pe Mi­­hai Albeanu, Dumitru Chi­­riţă, Teodor Ungureanu şi pe alţi şoferi din eşalonul ,,contra-cronometru“, care conduceau autocamioanele înfăşuraţi în plută salva­­mar, basculind stînci de douăzeci de tone în viitoa­re, demarind cu o jumăta­te de roată pe buza punţii sub care urlau puhoaiele. La 12 august 1969, orele 16,30, teletipurile redacţi­ilor au imprimat ştirea mult aşteptată : Dunărea a fost zăgăzuită! Acum... Acum, există un lac de retenţie care se apropie, cu fiecare ceas, de impresio­nabilul volum scontat: două miliarde metri cubi de apă. O apariţie geogra­fică care nu se rezumă la completări de cartografie in harta Europei. Cronica acestui eroic şantier (sperăm să ajungă cit mai curînd la editură, întrucit mai mulţi proza­tori mehedinţeni îşi dispu­tă cinstea de a o consemna) e străbătută de o sclipire diamantină rară, dacă nu unică, cu mii de faţete dar cu un singur focar, care a iradiat de la ctitorire pînă la cotele finale, nici un termen, pe nici un obiectiv, pe nici o fază de lucrări» n-a fost întîrziat. Aici s-au obţinut ritmuri-etalon în organizarea muncii, pil­de de competenţă tehnică şi, mai cu seamă, de con­ştiinţă muncitorească. In perioada de vîrf a avut si zece mii de muncitori. Zece mii de voinţe sincro­nizate de diapazonul‘ înăl­ţător al industrializării pa­triei socialiste, unite în ju­rul nucleului comuniştilor, al organizaţiei de partid din şantier, care a constituit în permanenţă creierul muncii pline de patos revo­luţionar. Pelicula filmelor de actualităţi, benzile ra­­dio-reportajelor sau carne­tele de însemnări ale gaze­tarilor păstrează mărturii despre frumuseţea muncii acelor zece mii care au „trecut“ pe aici, care as­tăzi au plecat pe Lotru, iar mîine vor înnobila cu mîi­­nile lor apele Sebeşului şi vor mai smulge încă o mie de megawaţi din Olt. Astăzi, in anul VII al şantierului, te încearcă un sentiment nostalgic în faţa agoniei funicularului, ale cărui cabluri abia mai poartă, din cînd in cînd, o coafă. Fiindcă l-ai văzut în toiul turnării barajului, cînd, între cele două pile-gigant, survolind Dunărea şi vapoarele, va­­goneţii săgetau văzduhul, prefăcînd o insulă aluvio­nară în balast pentru be­toane. Funiculariştii au ob­ţinut unul din răsunătoa­rele succese de început, cînd au dat betoniştilor opt­­nouă mii de tone de nisip pe zi, cu o instalaţie proiec­tată la cinci-şase mii de tone. Notasem, atunci două nume, doi dintre oamenii care au silit motoarele să ignoreze potenţialul din fabricaţie şi să ţină cont de angajamentul socialist al constructorilor : mecani­cul Constantin Tărlungea­­nu şi inginerul Traian Manta. Nu i-am mai vă­zut. Poate au plecat la So­meş. La Cheile Tarniţei se preconizează un asemenea funicular-titan... U­n port­ aval droghează „Sulina“. Adinceşte şenalul de navigaţie spre ecluză. Cupele muşcă din albia nouă şi pompele refulează în mal­coline de râpă măcinată. Comanda a­­cestui excavator plutitor o are marinarul Constantin Mihăilescu. La amiază, am schimbat o vorbă cu el. Despre paradoxul operaţiei pe care o execută acum am vorbit. Ii face loc apel. A­­cum patru ani, împreună cu inginerul Radu Mihal­­cea şi căpitanul de cursă lângă Ion Medieşan, făcea din noapte zi ca să alunge apa. Din acelaşi loc. Toţi trei, în trei schimburi, co­mandau o navă fără nume (căreia însă i-au făcut re­nume), o platformă pluti­toare de la bordul căreia se „bateau“ palplanşe. A fost prima încercare de batardou pe ape curgătoa­re in hidrotehnica mon­dială. Şi apa asta curgă­toare era Dunărea în defi­leu. Dunărea cu sloiuri. Care răsturna pontoanele şi chiar remorcherele, ca pe nişte coji de nucă. Dar marinarii-constructori plantau cilindrii de oţel şi palplanşe. La asemenea pa­rametri de etanşeitate, in­cit scafandrul Ion Carbo­­veanu trebuia să le contro­leze în adîncuri. Ca să se răpească fluviului 200 000 de metri pătraţi de albie, ca să se facă front de lu­cru artificierilor şi excava­­toriştilor, cofratorilor de beton armat. Constructorii cu panglici la berete au constituit o forţă la Porţile de Fier. Acum, palplanşele au ru­ginit pe faleză. Şi draga adinceşte noul şenal spre ecluză... έn urmă cu cîteva zi­le, primul convoi de vase a fost ecluzat prin comenzi electronice, din port-aval în port­a­­monte. A fost un fel de sărbătoare. Un nou prilej pentru reporteri de a-i cere inginerului Ţurcanu (care de la 1 noiembrie 1970 a condus lotul ecluză) şi colaboratorilor săi, ingi­nerii Călin Groza şi Alfons Demetrescu, să... zîmbească în faţa camerelor de tele­viziune. Cu o lună mai de­vreme s-a dat în folosinţă şi acest obiectiv al Siste­mului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier. E una dintre cele mai mari ecluze din lume. Măsoară 704 metri lungime fără a­­vanporturi. Are trei porţi de... fier. Poarta plană de GHEORGHE FILIMON (Continuare în pag. a 2-a) Şi in judeţul Bacău s-a terminat recoltatul griului O dată cu ultimele parce­le secerate în cursul zilei de ieri, în judeţul Bacău s-a terminat recoltatul pe întreaga suprafaţă de circa 46 000 ha cultivate cu griu. în prezent, eforturile principale ale lucrătorilor de pe ogoarele judeţului sunt concentrate la treieriş pentru terminarea acestei lucrări în aceste cîteva zile. De asemenea, se lucrează intens la eliberarea terenu­rilor şi efectuarea arături­lor de vară. IACOB LUPU Cu privire la vizita in Republica Socialistă România a delegaţiei Uniunii Sindicatelor din R.F. a Germaniei - D.G.B. La invitaţia Consiliului Central al Uniunii Gene­rale a Sindicatelor din România, între 1 şi 4 au­gust a.c., o delegaţie a U­­niunii Sindicatelor din R.F. a Germaniei (D.G.B.), condusă de Heinz Oskar Vetter, preşedintele D.G.B., a făcut o vizită în ţara noastră. Din delegaţie au făcut parte : Bernhard Ta­cke, vicepreşedinte al D.G.B., Erich Frisier, pre­şedintele Sindicatului învă­­ţămînt din R.F. a Germa­niei, Otto Kersten, şeful Secţiei Internaţionale a D.G.R. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Ro­mân, preşedintele Consili­ului de Stat al Republicii Socialiste România, a pri­mit pe Heinz O. Vetter, preşedintele Uniunii Sindi­catelor din R. F. a Germa­niei, în timpul şederii în România, în perioada vizitei, dele­gaţia D.G.R. a avut con­vorbiri cu o delegaţie a U­­niunii Generale a Sindica­telor din România, condusă de Virgil Trofin, preşedin­tele Consiliului Central. La convorbiri au luat parte tovarăşii : Nicolae Gavri­­lescu, vicepreşedinte al Consiliului Central al U.G.S.R., Larisa Munteanu, secretar al Consiliului Cen­tral al U.C S.R., Maria Stă­­nescu, membră a Comitetu­lui Executiv al Consiliului Central al U.G.S.R., preşe­dinta Comitetului Uniunii Sindicatelor din instituţiile de învăţămînt şi cultură, Ilie Frunză, adjunct al şe­fului Comisiei pentru pro­blemele relaţiilor interna­ţionale a Consiliului Cen­tral al U.G.S.R. în cursul convorbirilor s-a realizat o informare reciprocă privind activita­tea desfăşurată de cele do­uă centrale sindicale pe plan intern şi extern şi un schimb de păreri asupra u­­nor probleme actuale ale mişcării sindicale interna­ţionale. A fost subliniată în cadrul convorbirilor utili­tatea contactelor directe, a schimburilor de păreri în­tre reprezentanţii sindica­telor din diferite ţări în scopul unei mai bune cu­noaşteri şi înţelegeri reci­proce şi a fost reafirmată dorinţa comună a Uniunii Generale a Sindicatelor din România şi Uniunii Sindi­catelor din R.F. a Germa­niei de a lărgi legăturile lor de colaborare, de a-şi aduce contribuţia la dez­voltarea relaţiilor între ce­le două state. Convorbirile au relevat, de asemenea, importanţa pe care cele două centrale sindicale o atribuie colabo­rării sindicatelor, fără deo­sebire de afiliere, pe baza principiilor respectului re­ciproc, egalităţii în drep­turi şi neamestecului în treburile interne, în scopul dezvoltării activităţilor co­mune ale sindicatelor care militează pentru interesele clasei muncitoare, pentru (Continuare in pag. 2-a1

Next