Munca, noiembrie 1973 (Anul 29, nr. 8072-8097)

1973-11-01 / nr. 8072

Joi 1 noiembrie 1973 CEL MAI BUN CONSTRUCTOR, CEA MAI BUNA ECHIPĂ - se inti­tulează concursul organizat de Con­siliul judeţean al sindicatelor Ga­laţi în toate întreprinderile de con­strucţii montaj din judeţ. Dintre obiectivele concursului amintim: realizarea unui volum sporit de lu­crări de construcţii montaje de ca­litate înainte de termen: nici o ob­servaţie trecută în procesele ver­bale de recepţie a lucrărilor; eco­nomii de materiale; nici o zi, nici o oră absenţă nemotivată sau in­diziere de la program. „CONTUL COLECTOR DE ECO­NOMII AL GRUPEI SINDICALE". -această iniţiativă a fost preluată s­pre aplicare şi de către comite­re sindicatelor de la Intreprinde­­ea mecanică „Nicolina“ din Iaşi şi întreprinderea de tricotaje „Moldo­­va". Urmare firească a dezbaterii organizate, pe această temă, de către Consiliul, municipal al sin­dicatelor, la Casa de cultură din oraş. ECONOMISIREA ENERGIEI ELEC­TRICE a fost tema care a stat la baza organizării unui simpozion ştiinţific la Oradea. Coordonat de Comisia judeţeană a inginerilor şi tehnicienilor, simpozionul a reunit la sediul I.R.E.­Oradea specialişti in domeniul energetic din Cluj, Bucureşti, Timişoara. Principalele comunicări au tratat aspecte pri­vind producerea şi transportul ener­giei electrice, mărirea gradului de siguranţă în funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor, economisirea ener­giei electrice şi termice şi altele. PE TEME DE MARKETING. Astfel a fost denumit ciclul de expuneri organizat de Consiliul judeţean al sindicatelor Mehedinţi, într-un nu­măr de unităţi economice din Dro­­beta Turnu-Severin (C.C.H., C.P.L., Uzina de vagoane), întreprinderea minieră Orşova ş.a. Expunerile au fost făcute de către prof. dr. docent Ion Gherase, membru al Asocia­ţiei oamenilor de ştiinţă şi al A.R.O.M.A.R. DIALOG PE TEMA CALITĂŢII. Acţiune permanentă, organizată pe­riodic la nivelul secţiilor şi fabri­cilor, de către comitetul sindicatu­lui de la C.P.L. Piteşti. Scopul pro­pus este de a depista și stabili, îm­preună cu factorii răspunzători — muncitori, ingineri, tehnicieni - cauzele care fac ca o parte din­tre produse, să nu fie realizate co­respunzător, precum și măsurile care se impun a fi luate pentru ridica­rea nivelului calitativ al produse­lor. In urma unui asemenea dialog desfăşurat la secţia cherestele - procentul de calitate al acestora a crescut cu peste doi la sută. MASA ROTUNDA - IN DEZBA­TERE - CALITATEA PI­NII. Parti­cipanţii, conducerile tehnico-admi­­nistrative de la Fabrica de morărit şi panificaţie, I.C.L.S. - Alimentara­­ Buzău, şefi ai serviciilor C.T.C., labo­ranţi — din compartiment —, dis­tribuitori, vînzători, magazioneri, conducători auto, membri ai co­mitetelor sindicatelor din unităţile amintite. Organizată din iniţiativa Comisiei sociale şi de ridicare a nivelului de trai de pe lingă Con­siliul judeţean al sindicatelor Bu­zău, masa rotundă a constituit o modalitate eficientă pentru stabi­lirea unor măsuri concrete privind calitatea pîinii, depozitarea şi dis­tribuirea acesteia, respectarea re­gulilor igienico-sanitare şi a rela­ţiilor cu cumpărătorii, precum şi a unui grafic mai judicios privind aprovizionarea cu pâine în timpul nopţii. EDUCAŢIA SANITARA, încă un domeniu în care sindicatele îşi fac simţită prezenţa. Nu de mult, Con­siliul municipal al sindicatelor Tul­­cea, împreună cu Procuratura lo­cală, a organizat­­ la Fabrica de conserve „Dunărea" din localitate, un simpozion pe tema: „Avortul şi implicaţiile sale“. Competenţa cu care au vorbit medicul Valeriu Botocan şi procurorul Traian Fuci­­gitu a suscitat nu numai un real interes în rîndul participantelor, ci şi un nimerit prilej de meditaţie. Mihai Dan cu sprijinul corespondenţilor judeţeni ŞI A­RITOP- ^ FIECARE MEMBRU AL GRUPEI SINDICALE - UN CITITOR AL BIBLIOTECII" Sub deviza de mai sus, comitetul sindicatului de la întreprinderea „Victoria“ din Călan, în colaborare cu bi­blioteca, a iniţiat o reuşită acţiune in munca cu cartea. După ce, in preala­bil, membrii de sindi­cat din grupă sunt consultaţi asupra pre­ferinţelor, bibliotecara se deplasează la grupa sindicală in timpul unei adunări a aceste­ia, ducind cu ea căr­ţile preferate de fie­care. In urma prezen­tării unei recenzii, cei interesaţi pot împru­muta cărţile preferate, întocmindu-li-se fişe pe loc. Prin acest pro­cedeu simplu, biblio­teca ciştigă noi citi­tori, care la rîndul lor atrag şi pe alţii. Pină în prezent, au fost or­ganizate două aseme­nea acţiuni şi ele vor continua pină ce vor fi cuprinse toate gru­pele sindicale. Ne-am adresat citor­­va tovarăşi, pentru a ne vorbi despre a­ceastă acţiune. „Necazul cu numă­rul scăzut de cititori — ne spunea tovarăşul Gheorghe Ştefan, pre­şedintele comitetului sindicatului — ne-a pus în situaţia de a căuta o soluţie efi­cientă, prin care să venim în contact di­rect cu salariaţii, pen­tru ca fiecare să de­vină un bun prieten al cărţii. Soluţia cea mai bună ni s-a părut a­­ceasta, a deplasării bi­bliotecarei la grupele sindicale pentru atra­gerea oamenilor, iar rezultatele obţinute ne bucură, acţiunea ini­ţiată de noi reuşind să-şi atingă scopul“. Am trecut pe la două grupe sindicale, unde am făcut un scurt son­daj . La grupa „Burete de fier“ de la secţia Jur­nale, tovarăşul Octavi­­an Vitan, maşinist-su­­flante, ne-a informat că : „Acţiunea e bine­venită, ea reuşind să ne atragă spre biblio­tecă, să ne facă să mai citim şi noi o carte in timpul liber, iar cind ieşim de la lucru, să m­ai dăm şi pe la bibliotecă“. La grupa „Cilindri de la minor“ de la tur­nătorie I, tovarăşul Radu Stan spunea : „Sincer vorbind, acţiu­nea mi se pare foarte reuşită şi eficace, rea­­lizindu-se un fructuos dialog intre bibliotecă şi cititor. La început, nu ne prea interesa biblioteca, dar acum ne-am schimbat păre­rile. Succesul e oglin­dit şi în faptul că toţi membrii grupei sindi­cale au devenit Cititori ai cărţii“. La bibliotecă am în­­tilnit-o pe tovarăşa Angela Lungu, biblio­tecară, care ne-a rela­tat că numărul citito­rilor a crescut simţi­tor in urma acţiunilor întreprinse. Cele mai bune rezultate s-au obţinut la grupele „Termocentrală“ şi „Cilindri de laminor“. — Ce vă propuneţi în viitor ? — Vom continua a­­ceastă acţiune la toate grupele, avind spriji­nul efectiv al comite­tului sindicatului, care de altfel este iniţiato­rul acţiunii. Vom ur­mări apoi că recenziile să fie prezentate de membrii din grupa sindicală, pentru a ne convinge cu adevărat de eficienţa acţiunii, dorinţa noastră fiind ca fiecare salariat să de­vină un pasionat citi­tor al cărţii. Izidor Gîbcoi, întreprinderea „Victo­ria" - Călan — Hu­nedoara Alături de toamnă, după recoltatul porumbului la I.A.S. Pufeşti — judeţul Vrancea Un ultim efort pentru încheierea recoltării porumbului (Urmare din pag. I) încă mult porumb necules. Cooperati­vele agricole de producţie aparţinînd consiliului intercooperatist Cîmpia Turzii, de exemplu, mai au de recol­tat aproape 800 hectare cu porumb, iar Ceanu Mare peste 500 hectare. Viteza zilnică planificată la recolta­tul porumbului în aceste unităţi este destul de scăzută datorită faptului că nu sunt folosite în mod judicios forţa de muncă şi mijloacele de transport, iar aportul S.M.A. este necorespunzător. Ritmul încet de lucru la recoltat influenţează negativ şi executarea arăturilor pentru însă­­mînţările de primăvară. Nefiind eli­berate terenurile de coceni nu se poate intra în cimp cu tractoarele şi intensifica aratul. La Ceanu Mare, de exemplu, din cele 3 500 hectare, cit s-a prevăzut să se pregătească în a­­ceastă toamnă pentru insămînţările de primăvară, au fost arate 1 750 hec­tare, la Gherla din 2 200 hectare s-au arat numai 800 hectare. In a­­ceeaşi situaţie se află de asemenea, C.A.P. Chinteni, Apahida, Iclod, Geaca. Mai buna organizare a muncii in cimp, la cules, la eliberarea tere­nurilor, folosirea intensă a mijloace­lor de transport şi impulsionarea muncii tractoriştilor sunt acţiuni care se impun pentru ca toate lucrările să poată fi încheiate cit mai grabnic. MUNKA PRIMIRI LA C.C. AL P.C.R. Miercuri după-amiază, tovarășul Gheorghe Pană, membru al Comi­tetului Executiv, al Prezidiului Per­manent, secretar al C.C. al P.C.R., a primit pe tovarășul Rubens Isca­­ro, membru al Comitetului Execu­tiv, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Argen­tina, care, la invitaţia C.C. al P.C.R., şi-a petrecut o parte din con­cediul de odihnă în ţara noastră. A participat tovarăşa Ghizela Vass, membru al C.C. al P.C.R. In cadrul intîlnirii, care s-a des­făşurat intr-o atmosferă caldă, totMiercuri, tovarăşul Şteifan Andrei, secretar al C.C. al P.C.R., a primit delegaţia Uniunii Africane a Po­porului Zimbabwe — ZAPU — din Rhodesia, alcătuită din Jason Moyo, preşedinte interimar, şi Du­­miso Dabendwa, secretar al Consi­liului revoluţionar al ZAPU, care la invitaţia C.C. al P.C.R., se află în ţara noastră, vărăşească, s-a efectuat o informa­re reciprocă cu privire la preocupă­rile actuale şi la activitatea celor două partide şi au fost abordate unele probleme ale situaţiei internaţionale actuale, ale mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. De ase­menea, a fost relevată dorinţa co­mună de dezvoltare pe mai departe a relaţiilor de prietenie, colaborare şi solidaritate internaţionalistă din­tre P.C.R. şi P.C.A. I.O întilnire, desfăşurată într-o atmosferă cordială, a participat to­varăşa Ghizela Vass, membru al C.C. al P.C.R. în cadrul convorbirii s-au abor­dat aspecte ale relaţiilor bilaterale dintre P­C.R. şi ZAPU şi ale luptei poporului Zimbabwe pentru elibera­rea sa naţională. in preajma aniversării Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie Cu prilejul celei de-a 55-a aniver­sări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie­ la Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti a avut­ loc, miercuri, o conferinţă de presă, la care au luat parte ziarişti, reprezen­tanţi ai Uniunii ziariştilor şi Mi­nisterului Afacerilor Externe. Au participat, de asemenea,, ata­şaţi de presă ai unor misiuni diplo­matice la Bucureşti, precum şi co­respondenţi ai presei străine. Luînd cuvîntul, V.I. Drozdenko, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti, şi V.S. Tikunov, minis­tru consilier la Ambasada U.R.S.S.. La liceul „Zoia Kosmodemianskaia“ din Capitală a avut loc, miercuri după-amiază, o adunare festivă con­sacrată celei de-a 56-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octom­brie, care se înscrie in suita de ma­nifestări ce se organizează in ţara noastră cu prilejul acestui eveniment. In cadrul adunării au luat cuvîntul prof. Georgeta Vasile, directoarea liceului, şi N. A. Netiosov, consilier au relevat importanţa istorică a Marii Revoluţii Socialiste din Oc­tombrie, succesele dobîndite de Uni­unea Sovietică in înfăptuirea socie­tăţii socialiste dezvoltate si asigu­rarea condiţiilor pentru construirea cu succes a comunismului. A fost subliniată evoluţia mereu ascendentă a relaţiilor prieteneşti româno-so­­vietice, evidenţiindu-se însemnăta­tea deosebită a întilnirilor dintre tovarăşii L.I. Brejnev şi Nicolae Ceauşescu pentru continua întărire a colaborării dintre partidele, ţările şi popoarele noastre, în interesul reci­proc, al cauzei păcii şi socialismului, al Ambasadei Uniunii Sovietice la Bucureşti, care au subliniat însemnă­tatea istorică a Marii Revoluţii Socia­liste din Octombrie, succesele obţi­nute de oamenii muncii sovietici pe calea construirii societăţii comuniste, legăturile de prietenie şi colaborare multilaterală româno-sovietice. A urmat un program literar-muzi­­cal susţinut de elevii acestei şcoli. A IX-A EDIŢIE A SALONULUI INTERNAŢIONAL DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ Ieri a avut loc într-una din sălile Institutului de arhitectură „Ion Min­­cu“, deschiderea oficială a celei de a IX-a ediţii a Salonului internaţional de artă fotografică al Republicii So­cialiste România. Aseară, timp de o oră au fost proiectate diapozitive a­­parţinînd numeroşilor participanţi din diferite ţări ale lumii, în Inche­iere au fost distribuite distincţii. Ju­riul Salonului a ales din 7­­0 lucrări ale unor participanţi din 53 de ţări, prin vot secret, pe cele mai bune. ★­­ In aceeaşi zi a avut loc festivitatea de premiere a celor mai reuşite ex­ponate. Juriul Salonului Internaţional de artă fotografică de la Bucureşti a acordat următoarele distincţii : în do­meniul peisajului­­ artiştilor foto­grafi : Klaus Fuermann (R.F. Ger­mania), Roald A. Stein (Norvegia), N. Schieveen (Olanda) ; în domeniul portretului — Willy Hengl (Austria), Eva Dorninger (Austria), Aram Had­­jolian (Bulgaria), Gh. Lăzăroiu (Ro­mânia), Franz Piffl (R. F. Germa­nia), N. Dobromielova (U.R.S.S.), Hai Trinh (R.D. Vietnam), Softkc Nuara­­ga (Iugoslavia), Georges Thomas (Franţa) , în domeniul reportajului Cen Sun Boc (R.P.D. Coreeană), Co Leond­o (Filipine), Gabor Tadeusz (Polonia), Sue Hol Tse (Sabah), Lee Wellington (S.U.A.), Romuald Ra­­kauskas (U.R.S.S.), Rodriguez Cerru­ti (Argentina), Jan Andel (Cehoslo­vacia), R. Roche (Franţa), Aldo Sci­­alfa (Italia), Antonio Fonseca (Ita­lia), László Alapfy (Ungaria. Au fost, de asemenea, decernate din partea Federaţiei internaţionale de artă fotografică : medalia de aur — Leopold Pahitsch (Austria) ; me­dalia de argint — Aurel Mihailopol (România) ; medalia de bronz — Konstanze Oeissner (R.D. Germană). Consiliul Culturii şi Educaţiei So­cialiste, Ministerul Turismului, Uni­unea ziariştilor şi Asociaţia artiştilor fotografi au acordat, de asemenea, distincţii lui Chris Tselios (Grecia) ; Zeck Burkhart (România) ; Pedro Raota (Argentina) , Hugo Eloot (Bel­gia). IN DISCUŢIA SPECIALIŞTILOR: Terapeutica antică aplicată în medicina modernă. Microinterviu cu dr. I. N. RIGA, membru la Comitetul Internaţional al Federaţiei Internaţionale O.R.L. Recentele observaţii statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au ajuns la concluzia că, în lume, la fiecare 6 minute se fabrică un nou medicament care, prin reclamă, atrage. Dar, aşa cum s-a constatat, „re­pararea" unui organ bolnav strică adeseori celorlalte, scăzînd în acest fel potenţialul organismului de a-şi păstra sănătatea. De curînd, în Elveţia, numeroşi oameni de ştiinţă, medici, matemati­cieni, filozofi, psihologi s-au întrunit în primul Congres internaţional al Comitetului Uniunii Europene de Yoga, unde s-a discutat despre metodele cele mai adecvate şi multimilenar verificate pentru păstrarea echilibru­lui sănătăţii omului contemporan. Din partea ţării noastre a participat dr. I . N. Riga, preşedinte al Comisiei medicale yoga a Ministerului Să­nătăţii, care a prezentat un film realizat de Televiziunea română şi o comunicare intitulată : „Yoga — în terapeutica maladiilor contemporane şi in antrenamentul latenţelor para-psihologice“. — Tovarăşe doctor, numiţi citeva maladii ce pot fi tratate cu ajutorul aşa-numitelor mijloace empirice. Mă gindesc la exerciţiile respiratorii, plantele medicinale, băi minerale. — Natura însăşi este un mediu pe care trebuie să-l cunoşti şi să te adaptezi pentru că din ea facem parte. Ca atare, ca să răspund la între­barea pe care mi-aţi adresat-o, se pot vindeca sau preveni, fără a apela la medicamente : reumatismul, bronşitele şi emfizemul pulmonar, tulbu­rările gastro-intestinale şi colicisto-hepatice, afecţiuni gastro-intestinale, astenii nervoase. — Acesta este, deci, rezumatul comunicării dumneavoastră. Aţi amin­tit însă şi noţiunea de para-psihologie. Despre ce este vorba ? — Posibilităţile pe care le au animalele, de a presimţi evenimentele naturale — pe care noi le grupăm sub titlul de instinct — și care la om pot fi dezvoltate să ajungă la telepatie, telechinezie etc. La ora actuală, așa cum s-a demonstrat la Congresul de para-psihologie de la Moscova din 1969, aceasta se studiază in institute de stat din Cehoslovacia, Bulga­ria, U.R.S.S. etc. — In calitate de specialist, ce recomandaţi bolnavului In afară de me­dicamente ? — Fiecare om trebuie să-şi dea seama că orice, organ care-1 doare este in interdependenţă (prin nervi şi singe), cu absolut toate celelalte organe din corpul omenesc. Din practica mea de O.R.L.-ist, mi-am putut da seama că o scurgere din nas nu este numai semnalul unei răceli, ci şi semnalul unei hipertensiuni cerebrale sau chiar al unei afecţiuni genitale, după cum un dop de ceară in ureche, poate fi şi semnalul unui exces de colesterina, iar o durere inexplicabilă in urechi poate fi şi semnul unui reumatism la şira spinării. Deci, întotdeauna, tratamentul trebuie făcut în general şi cu mijloace terapeutice naturale, adecvate cazului în sine, ca de exemplu, gimnastică medicală, cură de plante medicinale şi cu­ mai multă mişcare in aer liber (sedentarismul fiind considerat primul inamic al sănătății­­ omului). Adriana Luscalov TIMPUL PROBABIL Ion Bordei Ecaterina, meteorolog de serviciu la Institutul de meteo­rologie şi hidrologie ne comunică , întrucît în următoarele 24 de ore deasupra tării noastre vor fi ve­hiculate mase de aer rece de origi­nă polară, vremea in tara noastră va intra din nou într-un proces de răcire. Nebulozitatea va fi accen­tuată mai ales in regiunile estice, unde izolat se vor semnala precipi­taţii atît sub formă de ploaie cît şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. In aceste regiuni şi vîntul va pre­zenta intensificări din sectorul nordic. In jumătatea de apus a ţării, cerul va fi degajat de nori, nu se vor semnala precipitaţii, în schimb seara şi dimineaţa se va produce ceaţă. Temperaturile ma­xime vor oscila astăzi între 2 şi 8 grade în regiunile nordice şi es­tice ale ţării şi vor fi cuprinse intre 6 şi 12 grade in rest. Mini­mele din noaptea următoare vor fi mai coborîte decit în noaptea trecută oscilînd în general între —6 și +4 grade. SPORT ♦ SPORT ♦ SPORT Itinerarul săptămînii ADAM şi EVA Eva are 1009 m altitudine ; Adam o depăşeşte cu 33 metri. Măsurii: acestea nu sunt extrase din fişele antropometrice, ale celor pe cari legenda biblică a genezei îi consideră a fi primii locuitori ai Pământului Ele reprezintă altitudinile celor două obiective turistice situate căm­ poala nordică a Munţilor Rarăului, la hotarul acestora cu Giumalău) Piscurile gemene, Adam şi Eva, se înalţă pe dreapta riului Moldova. 1. capătul de miazănoapte al unui picior de munte coborit din Munţi Rarăului şi împlîntat între piratele Colbu şi Străjii. Depăşind simţitor nivelul la care Moldova curge printre gospodăriile Pojorîtei, Adam şi Eva par a fi nişte uriaşi străjeri de piatră ai locali­taţii. Urcînd pe oricare dintre aceste două vîrfuri de munte, vom fi pi deplin răsplătiţi de farmecul priveliştii ce se desfăşoară de jur împre­jur. In faţa ochilor se tălăzuieşte o vastă panoramă în care insă, culme ce leagă Rarăul de Giumalău intr-o suită de piscuri şi de curmături ocupă un loc deosebit în comoara de pitoresc alpin pe care natura o risipeşte cu dărnicie şi pe aceste meleaguri ale patriei noastre, Emilian Iliescu . O nouă bază sportivă Nu departe de oraşul Beiuş se află comuna Finiş, o comună mare, cu oameni despre a căror hărnicie pre­sa noastră a consemnat în mai multe rînduri cuvinte de laudă. Recent in faţa unei asistenţe numeroase , Şcoala generală Finiş a organizat un interesant şi frumos program sportiv, cu ocazia dării in folosinţă a noii baze sportive (sector , săritură in lungime, înălţime şi greutate, tere­nuri de sport pentru tenis de cimp, handbal, volei şi baschet, precum şi un teren de fotbal). Cu această ocazie au avut loc în­treceri pasionante, viu disputate, la care au fost invitaţi şi elevi de la Liceul „Samuil Vulcan“ din oraşul Beiuş, Şcoala generală Mezieş, Tăr­­caia şi Ioaniş. Pe locurile întîi s-au clasat : echipele Şcolii generale Fi­niş, la fotbal şi atletism, precum şi e­­chipa de handbal-fete a Şcolii ge­nerale din Mezieş. Ciştigătorilor li s-au înmînat diplome şi premii. Gheorghe Catrig Beiuş „MÂNUŞA DELTEI“ Timp de trei zile la Tulcea s-au desfăşurat reuniunile celei de-a doua ediţii a competiţiei pugilistice inter­­judeţene „Mănuşa Deltei“, organizată de, către Consiliul judeţean al sin­dicatelor. La startul popularei com­petiţii au fost prezenţi un număr de peste 80 de pugilişti, reprezentanţi ai secţiilor de box din asociaţiile spor­tive Petrolul Ploieşti, Hidrotehnica Constanţa, Cimentul Medgidia, Me­talul Suceava, Metalul Plopeni, C.S.C. Brăila, Voinţa Tulcea şi Vulturul Tulcea. Cele trei gale de box , eşalonate pe grupe : juniori mici, juniori mari și seniori — au atras în jurul ringu­lui un public numeros, care a răsplă­tit cu aplauze pe boxeri. Dar iată lista celor care au urcat podiumul de premiere pe locul întîi : Juniori mici : cat. 57 kg : Pavel Haraciuc (Vulturul Tulcea) ; cat. 60 kg : Du­mitru Codescu (Petrolul Ploieşti) ; juniori mari : cat. 45 kg : Dumitru Ionescu (Vulturul Tulcea) ; cat. 51 kg : Dumitru Băjănaru (Metalul Plo­peni) ; cat. 54 kg : Gicu Grigorov (Voinţa Tulcea) ; cat. 57 kg : Victor Albu (Metalul Suceava) ; cat. 60 kg : Tudorel Pandele (Voinţa Tulcea) ; Seniori : cat. 48 kg : Mircea Bria (Vulturul Tulcea) ; cat. 54 kg : Petri­­că Ursu (Vulturul Tulcea) ; cat. 57 kg : Dumitru Găgeanu (C.S.C. Brăi­la) ; cat. 67 kg : Ion Militaru (Meta­lul Plopeni) ; cat. 71 kg : Petre Pîrvu (Vulturul Tulcea) ; cat. 75 kg : Ka­­dîr Negip (Cimentul Medgidia). Romeo Crăescu Tulcea ZIARUL MUNCA IN COLABORARE CU FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BOX $1 C.J.E.F.S. GALAŢI organizeazâs MERI TINERETULUI BOX Ediţia a IV-a Galaţi 6 *10 noiembrie 1973 Selecţie pentru campionatele europene Reuniunile vor avea loc la Sala sporturilor după următorul program: Gala 1-6 noiembrie orele ÎS şi 1$ Gala a II-a - 7 noiembrie orele 15 *­­­* Gala a lll-a-7 noiembrie orele 15 și 1$ Gala a IV-a « Finala 10 noiembrie ora ÎS Pagina a 3-a FOTBAL S.C. Bacău — F.C. Constanţa 2 -2 (1-1) Intr-un meci restanţă din etapa a 11-a a diviziei A la fotbal, ieri după­­amiază s-au întilnit la Bacău forma­ţia locală Sport Club şi Echipa F. C. Constanţa. Partida s-a încheiat cu un rezultat de egalitate : 2-2 (1-1). Golu­rile gazdelor au fost marcate de P­ană (min. 44) şi Hriţcu (min. 67). Pentru oaspeţi au înscris Caraman (min. 40) şi Tănase (min. 58). In clasament continuă să conducă echipa Universitatea Craiova cu 17 puncte, urmată de F. C. Constanţa — 16 puncte şi Dinamo Bucureşti — 14 puncte. La Kistoros (Ungaria) s-a disputat intîlnirea internaţională de fotbal dintre selecţionata diviziei B a Ro­mâniei şi echipa similară a Ungariei. Fotbaliștii maghiari au terminat în­vingători cu scorul de 2—0 (2—0). @3 • In Australia a luat fiinţă Ministerul Sporturilor, in frun­tea căruia a fost instalat Frank Stewart, fost jucător de rugby şi tenisman. Printre obiective­le noului departament figurea­ză sprijinirea acelor sporturi o­­limpice in care australienii sunt deficitari : scrima, tirul, lupte­le, boxul ele. • Federaţia iugoslavă de lup­te a sărbătorit recent 50 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej forul de specialitate a fost dis­tins cu o înaltă distincţie de stat. • In urma unei anchete or­ganizată de Asociaţia presei sportive din Austria s-a stabi­lit ca cel mai popular sport, cu un număr mare de practicanţi, schiul. După sportul zăpezii ur­mează înotul şi fotbalul. La an­chetă au răspuns peste 10 000 persoane. • La meciurile de hochei, ce se dispută pe teritoriul Finlan­dei, jucătorii şi arbitrii sunt o­­bligaţi să poarte cască, împotri­va eventualelor lovituri de puc. • în ultimii patru ani, hal­­terafilii polonezi se bucură de aprecieri pozitive în arena mon­dială. Ei au cucerit 13 medalii de aur, 12 de argint şi 16 de bronz la marile competiţii in­ternaţionale (J.O., C.M. şi C.E.). • Poliţia mexicană l-a are­stat pe fostul campion mondial profesionist de box la catego­ria muscă, Olivares Ruben fi­ind implicat intr-o crimă (cu revolverul său a fost împuşcată o persoană). Ruben este un vechi client al poliţiei mexica­ne, el a mai fost arestat şi con­damnat pentru consum de stu­pefiante şi alte infracţiuni. • Celebrul portar al repre­zentativei Poloniei, Jan Tomas­­zewski, care a apărat extraor­dinar în meciul de la Londra (1-1), a fost distins cu titlul de maestru emerit al sportului. A­­părătorul buturilor Poloniei are 25 de ani, joacă de numai trei ani in­formaţii de prima ligă și este component al echipei L.K.S. Lodz.

Next