Mureşul, 1923 (Anul 2, nr. 1-48)
1923-10-14 / nr. 39
2 LEI EXEMPLARUL Organ POLITIC SĂPTĂMÂNALREDACTAT DE UN COMITET - EDITOR ŞI GIRANT RESP.: NICOLAE VULCU Anul II, Nr. 39 — Tg.-Mureş, 14 Octommbrie 1923 ABONAMENTUL PE UN AN 80 L. PE JUMĂTATE AN 40 LEI. REDACŢIA S ADM. Piaţa REGELE FERDINAND 38-ETAJ I Reîncepe lupta. La 15 octomvrie se redeschid şedinţele aşa ziselor Corpuri Legiuitoare In sânul guvernului domneşte cea mai complectă desorientare. Din cauza diferitelor ipoteze cu privire la remaniere, fierberea a fost continuă între membrii guvernului şi nu s-au elaborat anteprocetele de legi, ce urmau a fi depuse pe birourile Camerei. După unele informaţiuni n’a fost studiat de către comisia specială nici chiar proectul de reformă administrativă. Astfel se vor depune foarte puţine proecte în această perioadă a sesiunei. Opoziţia se pregăteşte de luptă. Partidul naţional consecvent punctului de vedere iniţial, va repeta declaraţiunea făcută în sesiunea trecută, că nu recunoaşte legalitatea acestui parlament şi legile aduse de el, considerând ca inexistentă actuală Constituţie. Ca mijloc de luptă extraparlamentară au fost alese întrunirile. Astfel se organizează atât în provincie cât şi în Capitală numeroase adunări, la cari publicul conştient de prăpastia, pe a cărei muche am ajuns astăzi, să ceară cu tărie înlăturarea guvernului constituit prin fraudă şi teroare. In parlament se va face o aspră critică a activităţii guvernului pe toate terenele, arătându se halul nenorocit în care a ajuns situaţia noastră financiară şi economică. Toate celelalte partide din opoziţie îşi vor păstra atitudinea şi vor continua activitatea de până acum, având ca prim obiectiv înlăturarea guvernului. Reîncepe lupta şi se va da înverşunată. Guvernul este slăbit mult, ceea ce o denotă remanierea ce vrea să se facă şi ultimele descoperiri ale Siguranţei, publicate de ziarele din Capitală, privitoare la mişcarea fascistă. Terenul de sub picioarele guvernului pare a fi de natură vulcanică şi nu se poate şti clipa prăbuşirei. In orice caz ea este apropiată. — Duminică a avut loc la Calafat o mare întrunire a partidului naţional român. Au vorbit d-nii Vaida Voevod, Grigore N. Filipescu, Mihail Popovici, Manu, Nae P. Guran, N. Murgăşeanu, Alexandru I. Carianopol, Adrian Chintescu, Mişu Economu, I. Giulescu, Emil Sgoanţă, I. Cheţeanu , Cismărescu, C. Iureşescu şi Gh. Constantinescu. Iustin Harşia Un tip de profesor bun s’a stins în ziua de 6 Octombrie în oraşul nostru. Fiu al judeţului, dintr’o venerabilă familie ţărănească, a văzut lumina zilei în Miloşel înainte cu 54 ani. Părinţii săi, oameni cu prindere bună, au crescut cu multă grijă la şcolile săseşti din Reghin şi Blaj, până la absolvirea liceului. A făcut apoi şi el, ca aproape toţi intelectualii ardeleni, ridicaţi din familii ţărăneşti, studii teologice în Budapesta şi Blaj. După terminarea studiilor teologice, avântul sufletesc îl face să urmeze şi studiile filosofice la Universitatea din Cluj. Ca profesor n’a putut fi aplicat la vreo şcoală românească, fiind numărul lor atât de redus, de aceea, deşi cu suflet îndoit, a primit să fie numit la şcoli ungureşti. In şcolile maghiare a petrecut ca profesor aproape 20 ani, până la izbucnirea revoluţiei din 1918, când se găsia în Kremnicza (Selmeţ) din Cehoslovacia. Inima lui încătuşată până atunci, zvâcneşte cu tărie şi dorul de a-şi pune în serviciul marei cauze a românismului tot talentul şi puterea de muncă, îl fac să-şi ceară numirea la liceul românesc „Al. Papiu Ilarian“ din acest oraş. Bărbat integru, înarmat cu cele mai moderne arme ale ştiinţei şi stăpân pe un bogat arsenal de cunoştinţe, munceşte din greu la clădirea liceului român de aici, fără a aştepta laude sau distincţii. A muncit cu o rară abnegaţie, voind parcă să-şi suplinească timpul pe care 1 petrecuse prin Odorheiu, Gyöngyös, Selmeţ şi alte locuri. A trăit singuratic şi exclusiv şcolii şi îndeosebi şcolarilor săi. Timpul de vară şi-l petrecea în călătorii de studii, cutreerând în mai multe rânduri Italia, Elveţia, Franţa, Germania, Austria şi în anii din urmă mai ales Cehoslovacia. — Vorbia frumos pe lângă 1. română, maghiară şi germană şi 1. franceză şi italiană. Studiul de specialitate, de care se şi ocupa cu predilecţie, era istorie. N’a scris opere, dar şi-a înscris convingerile şi principiile vieţii în sufletele şcolarilor şi a celor cari au avut norocul să vină în contact cu el. Fire visătoare. In tinereţe s’a încercat în versuire, dar aceste au rămas consolare şi răsfăţare pentru singurătatea în care şi-a petrecut şi încheiat vieaţa. Moare pe neaşteptate, abia la o oră după ce-şi sfârşise cursurile, de un acces la inimă. Moartea i-a fost scurtă, fulgerătoare. Regretul elevilor şi profesorilor cum şi a unui public, ca şi care Nuvelele „Mureşului“Doliu. Poarta liceului, unde din nenorocire gospodăreşte dl director Unturică, a fost îmbrăcată un zăbranic de doliu. Destinul crud a făcut ca unul dintre cei buni, un profesor distins ca trup şi suflet să-şi lapede lutul, lăcaş al suferinţelor, şi să se despartă de noi pentru totdeauna. Regrete sincere şi unanime se urcă pe urmele, pe cari el a dispărut în înnlţimi. Alb, mai alb chiar decât ne obicinuiserăm să vedem întotdeauna, înconjurat de flori stă întins pe catafalc, în curând această imagine va rămâne numai în sufletele noastre, căci sicriul va fi bătut în cuc ... Unul dintre colegi a fost ales să dea grai îndurerirei sufletelor, să-i zică adio... Dar printre feţele întristate şi palide străbate un fel de zgomot şoptit. Dl director Unturică discută ceva cu cel mai naţionalist dintre profesori, care voluminos, înalt, îşi fae şerpuitor cărarea şi împreunându-şi mâinile atârnate, începe, în baza delegaţiei Dlui Unturică, un panegiric in numele corpului profesoral. E o minune că în cursul acestei vorbiri bietul mort n’a avut nici un cutremur. E o minune apoi că nici unul dintre profesori n’a protestat, că în numele lor vorbeşte un cineva, nedorit şi neales şi care le e coleg numai prin titlu. * Un impozant, aproape nemaivăzut, cortegiu funebru ondulează ca un fluviu negru spre cimitir. Toate şcolile, de toate naţionalităţile şi confesiunile, profesori, elevi, eleve, copii, lume străină, toţi câţi au cunoscut, sau au auzit de el, se înşirue în valuri compacte, nesfârşite. Ţinute de ceremonie, jobene, cravate negre şi mânuşi negre risipesc un suflu de tristeţe peste impozantul convoiu, ce se mişcă reginat în ritmul larg şi plângător al marşului funebru, cântat de muzica militari. [n fruntea cortegiului, după muzică, se’nşirue In bloc grupul profesorilor colegi. La cea dintâi privire se observă lipsa d-lui director Unturică, dar nu peste mult apare răzleţit de colegii lui, In haine albastre, cu pălărie verde, cu cravată în culorile drapelului englezesc, scurt, gras şi ţâfnos, ca totdeauna, având la stânga, ca pe un aghiotant, pe colegul cu favoriţi. Dându şi seama de izolarea sa şi simţind ca nu prea are prestanţă, trimite pe aghiotant să ajungă pe subalterni, pentru a le da ordin să vie să i se alăture. Unul dintre subalterni s’a cam scandalizat de această pretenţie şi a cerut să fie lăsaţi în bună pace. Dl Unturică s’a făcut foc ... In cimitir, înainte ca bulgării de pământ să fi căzut pentru a’şi închide prada , s'au rostit cuvântări mişcătoare- Colegul încredinţat de profesori cu acest lucru, a avut norocul să nu-i mai ia nimeni înainte, şi „în numele adevăraţilor colegi* şi-a spus duiosul cuvânt de adio... Şi bulgării au căzut pe scânduri, movila s’a ridicat pe suprafaţa netedă şi lacrimile au pierit în ţărină . . . Epilogul „Subalternul ,scandalizat* a fost chemat de Dl Unturică în cabinetul directorial, unde s'a încercat a i se face morală. Acesta însă a ripostat atribuind ideilor Dlui Unturică epitetul de „baroce*, ceea ce a determinat pe „Dl director* să dea un ordin circular intern, care este un mic cod al manierelor elegante și al bunei cuviințe, pus la îndemâna îndisciplinaților subalterni. Argus. Oriei fel de cârti didactice 2A Librăria Ardealul Tg.-Mureş