Naţiunea, ianuarie-martie 1930 (Anul 4, nr. 3-72)

1930-01-14 / nr. 9

Anat IV Nr. 9­2 lei exemplarul mMÜÍ /''* K­D­A­c­T­IA I Director politic • | Abonamente : Cluj, Pia­tlnirii 21. Telefon 3­11 I­P­I Pe un an 600 lei, pe V« an 300 lei, pe V« an 150 tet administrația: I C. I. Codarcea I Pentru streinatate 1200 lei «tracta Iuliu Maniu 8. Telefon 630 | | Pentru streinatate 1200 lei____________ Acum zece ani Mai restoind anume documente recitesc și pe d. Vaida din anul 1919. Este bine și foarte oportun să ne­­aducem aminte felul cum D-Sa vor­­bim pe când nu­­ trebuiau mocinicim. Să-l cetească mai ales tinerimea. Patriotismul înflăcărat al marei generații, care pe la mijlocul al XIX lea începuse lupta pentru liber­tatea și unirea Moldovei și Valahiei, a fost încoronat de succes. Piemontul neamului întreg se în­­făptui, înțelepciunea bărbaților de Stat Români a știut să dea cărei un Rege înțelept, sub conducerea căruia erois­mul soldatului român a făurit coroana de oțel a vechiului Regat. Prin înte­meierea Dinastiei se simbolizează unitatea României și se asigură con­tinuitatea de desvoltare a unitătei. Progresul realizat de Țara mamă, în ultima jumătate de veac, dovedește că generația mare care a întemeiat Regatul, îi clădise pe temelii solide. Dar opera ei epocală mai produce și alte efecte. Jur împrejur, prin rândurile Românilor asupriți, amor­țeala seculară dispare ca atinsă de varga fermecată a unei zâne. Mari mișcări politice iau naștere, dincolo de munți, în Bucovina, în Basarabia, românimea se agită tin­zând spre libertate și unitate națio­nală. Teama oligarhiei maghiare de ten­dințele românești spre unitate contri­bue la precipitarea răsboiului mon­dial. Cu prevedere înțeleaptă, Româ­nia își ia la locul alături de acele puteri care se luptau pentru apă­rarea principiilor generoase, fără de care națiunile nu pot exista și Sta­tele nu se pot susține. Intrată în luptă, România își face cu prisosință datoria față de frații robiți, cât și față de marii ei aliați. Nici o armată nu s’a luptat cu o mai mare bravură decât armata românească, și nici un neam nu s’a jertfit mai mult în proporție cu numărul sufletelor și resurselor de care dispunea. In fața forței majore, lupta se în­trerupse. Timpul grozav al ocupației străine — inamice — urmează: Ce încercări și câte umiliri ! Și ce groa­ză și ce amărăciune în sufletele Ro­mânilor de sub stăpânirea străină, că în loc să răsară zorile libertății pen­tru ei,­­ și frații lor, liberi, sunt amenințați să-și piardă libertatea. Nă­dejdea însă nu dispare. Intre Tisa și Nistru, ochii setoși de libertate se ațintesc asupra reorganizării armatei române, care cu dibăcie fusese sal­vată. In fruntea armatei stă veghe, neclintit și neînfrânt de talazurile de necazuri, cel mai altruist dintre Regi, M. S. Regele Ferdinand I. Iar alături, buna Lui Tovărășă și de speriațe, M. S. Regina. Spre perechea Regală se îndreaptă inimile; mărimea ei sufletească mă­rește forțele tuturor Românilor de bine. Iar în țarile aliate propaganda cauzei române e susținută cu căldură de Români și de amici, fii ai acelor țări. Și ceasul mântuirii a sunat. Armata română reintră în acțiune, iar până la terminarea preparativelor pentru ocuparea efectivă a ținuturilor române de dincolo de hotare, aces­tea se grăbesc să și decreteze din liberă voință și hotărâre Unirea lor pe veci cu Țara mumă. Urmează un an plin de greutăți externe și interne. Toate ramurile vieții de Stat, au suferit grozav sub ocupația dușmană. Totul trebue refă­cut, reîntemeiat. In mijlocul acestei opere de refa­cere au loc alegerile, cari dau naș­tere actualelor Corpuri Legiuitoare. Neîntrunind nici un partid majo­ritatea, după aprige discuții s’a ajuns la întemeerea unui bloc, al celor 5 partide, drept bloc majoritar parla­mentar. Și pe cel ce vorbiă așa­­ am căzut apoi — eu însumi — pe un balcon din Cluj începând, în fața unei gloate nepricepătoare, un discurs : Vă întreb, Ardealul al cui este, al Ardelenilor ori al­­ ? Mi a fost de-ajuns. Mai ales că șî rectorul anului aplaudă acoperit de niște ramuri împletecite ’n fiarele bal­conului. Unde rămăsese „patriotismul în­flăcărat al marei generații“ ? G. B. D. Szabó Dezső Hotărîrea scriitorului budapestan de a repăși din cercul națiunei ma­ghiare spre a se atașa poporului nos­tru, a trezit sentimente diferite în opinia publică. Ne interesează vocile din presa maghiară și mai ales din presa ar­deleană. Iată ce scrie oficiosul partidului maghiar din Cluj: „Szabó Dezső se află la marginea prăpastiei , înaintea lui sinuciderea sau celula din Döb­ling“. Tonul ziarului „Keleti Újság“ fiind acela a tuturor ziarelor ungurești, îl înțelegem. Este fără îndoială dure­ros acel: „Și tu fiul meu Brutus“. Prestigiul națiunei maghiare a a­­vut mult de suferit în timpul din ur­mă. Afacerea falsificărilor de banc­note streine (Windisgretz), a trezit re­­sentimentul întregei lumi. S’a crezut atunci că națiunea ma­ghiară va încerca să calce pe dru­mul cumințeniei. Nobilii hrăni­ți cu lapte de iepe sălbatice au rămas în­să aceiași. Ce este astăzi țara dintre Dunăre și Tisa ? Un anachronism. O insulă desmălată aruncată în Centrul Euro­pei. O țărișoară de himere, în care câțiva stăpâni trăiesc într’o îmbui­bare sfidătoare pe spatele maselor necăjite. Szabó Dezső, scriitor cu un talent formidabil, născut și crescut în mij­locul mafiei maghiare, i-a sondat tre­cutul și a încercat să­­ vadă viitorul. Scriitorul subtil, a trebuit să se în­grozească însă de cele văzute în trecut și mai ales de furtuna pe care o ghicea în viitor, Szabó Dezső, pleacă de pe o co­rabie care se îneacă. ** Cei de pe corabie spun că-i o lași­tate. Poate. Noi credem însă că­ e mai mult un act de prevedere înțe­le­aptă. Pentru­ că nu e eroism să mori împreună cu cei cari de bună voie și-au îndreptat văntrelele spre stâncă. Szabó Dezső a rostit pe vremuri o frază brutală: „Nu poți cânta im­nul cu stomacul gol.“ Concetățenii săi­­ au insultat atunci și Szabó De­zső a devenit un ostracizat. Oricât ar mai fi încercat să-și câștige pâi­nea de toate zilele nu mai reușit. Ori de câte ori a încercat să se ri­dice la suprafață a fost aruncat din nou la fund. Poate fi atunci considerat ca o lașitate gestul scriitorului Szabó De­zső ? Lăsat să moară de foame prin­tre ai săi, mai putea să meargă ală­turi de ei, pe drumurile întortochiate pe cari și le-au ales. Szabó Dezső este hotărât să des­­cindă în capitala României­ Mari și să ia numele de Gheorghe Mille. O mamă a sa a purtat odinioară acest nume. Vrea să se reîntoarcă deci în sânul nafiunei din a cărei sânge simte că a păstrat încă mult. „In sângele mamei mele a curs odinoară un sânge mai tinăr, mai proaspăt, mai sănătos.“ Gestul scriitorului ungur pe noi ne impresionează. Ne place să credem în sinceritatea hotărârii sale. Poporul român e apoi cel mai ospitalier din­tre popoarele lumii. Oricine a căutat să bată la ușa noastră l-am primit cu bucurie. Noi n am căutat să ve­dem niciodată dușman în streinul de afară. Dimpotrivă, în fiecare om, am căutat să găsim un prietin. N­ vom primi ca pe un prietin și pe Szabó Dezső — George Mille. Și suntem siguri că ne va deveni de­ a­­semenea prietin. Căci niciodată, cel care s’a atașat cu trup și suflet na­țiunei noastre n a mai plecat din mij­locul ei. I. M. Calomnie dema­gogică refractară — Un comunicat al comisiei interi­mare arădane — Cine nu și aduce aminte de impe­tuozitatea, cu care, îndată după insta­larea sa la cârma țării, partidul națio­­nal-țărănist s-a năpustit asupra tuturor acelora cari avuseră roluri mai im­portante sub guvernele trecute. Toți erau acuzați cu fel de fel de potlo­gării și nereguli. De atunci a trecut peste un an și totuși, cu toată apriga lor pornire, național-țărăniștii nu și-au putut dovedi acuzațiile. Ba dimpotrivă rând pe rând le-au făcut uitate, iar pe alocuri unde au fost trași la răspundere au chiar și retractat în mod expres. Așa s’a întâmplat zilele acestea la Arad, unde comisia interimară orășă­­nească instituită de partidul național­­țărănist a dat un comunicat, în care desminte toate acuzațiile ce au fost aduse fostei comisii interimare prezi­date de dl Robu, a cărei activitate a fost acoperită acum câteva luni cu o avalanșă de calomnii din cele mai murdare de către actuali guvernanți. Desnodământ firesc întâmplarea a făcut ca în puținele zile libere ocazionate de sărbătorile Crăciunului să întru în vorbă și să încheg conversații mai lungi cu un grup de țărani din părțile Arieșului Caracteristica țăranului român cople­șit de povara necazului, dar neatins de adierile influenței urbane, s’a ma­nifestat elocvent și de astă dată. Ță­ranul își simte necazul ce-i stăpânește sufletul, atenuat — când îl mărturi­sește altuia. Lanțurile dificultăților îl strâng mai puțin dureros. Căci vulca­nul acesta nu mai clocote numai în incinta sufletului rău, ci mărturisit și altuia trezește accente identice și pe coarda sufletească a acestuia. Țăra­nul are aparență că necazul său se divide și o parte trece asupra ce­­luilalt Țăranii cu cari n’am întreținut în țara mândră dar gâtuită de sărăcie a Arieșului, au început prin a și descrie cu vorbe simple greutățile vieții, cari le strangulează orice efort în spre mai bine. Ridicând glasul îmi ară­tau speranțele legitime puse în ve­nirea la guvern a partidului național țărănesc, care și-a găsit un energic stâlp în locuitorii acelor plaiuri și al căror vot l-au câștigat datorită multiplelor făgăduințe. Ei și-au făcut iluzia că partidul susținut de ei se va deschide poarta unui adevărat raiu pământesc, când va reuși să pună mâna pe frânele tă­rii. Dar cu atât mai crudă le-a fost desamăgirea, când dorința lor cerută cu sbierete pe la diferitele adunări din opoziție, a trecut pe limanul în­făptuirilor. „De unde înainte toți ne cercetau și ne întrebau de necazuri, acum ne închid ușa când vrem să Ie cerem socoteală!“ In felul acesta își bat joc guver­nanții actuali de acei cari le-au ser­vit de ascensor pentru a urca înălți­mile olimpice ale fotoliului ministe­rial, de unde nu mai învrednicesc cu nici o privire măcar pe „simpli muri­tori“, cari cu un codru de mămăligă în traistă, își pierdeau zile întregi de lucru, măsurând șosetele naționale până la Alba-Iulia, Cluj, etc... Nere­cunoștința este înveștmântată în for­mele cele mai brutale! Dar explica­ția e ușor de aflat! Conducătorii țării nu pot creiona nici cel mai modest contur de realizări utile!! Pretutindeni se înregistrează tot mai multe deziluzii, pretutindeni sboară de pe buzele țăranilor vorbe de ble­steme la adresa celor cari le-au co­mercializat buna-credință. Satul — ca și orașul de altfel — este izvorul atâtor torente de nemulțumiri contra guvernului, în valurile cărora se va înneca actualul guvern... „Mai buni au fost decât aceștia, liberalii !“ exclamă la sfârșit în cor grupul de țărani și expresia fefii­lor, brăzdate de cutele mâniei, spunea mai mult decât o duzină de vorbiri optimiste ale angelicului președinte de consiliu... Astfel o convorbire cu un grup de țărani mi-a spus în față realitatea, cu întreg dramatismul ei sfâșietor, ne­metamorfozată de alambicul unui dis­curs guvernamental. Iar părăsind pe acești țărani am văzut defilând pe pânza cinema-ului meu imaginativ a­­cele categorii alcoolizate de „voinici*

Next