Naţiunea, ianuarie-martie 1930 (Anul 4, nr. 3-72)
1930-01-14 / nr. 9
Anat IV Nr. 92 lei exemplarul mMÜÍ /''* KDAcTIA I Director politic • | Abonamente : Cluj, Piatlnirii 21. Telefon 311 IPI Pe un an 600 lei, pe V« an 300 lei, pe V« an 150 tet administrația: I C. I. Codarcea I Pentru streinatate 1200 lei «tracta Iuliu Maniu 8. Telefon 630 | | Pentru streinatate 1200 lei____________ Acum zece ani Mai restoind anume documente recitesc și pe d. Vaida din anul 1919. Este bine și foarte oportun să neaducem aminte felul cum D-Sa vorbim pe când nu trebuiau mocinicim. Să-l cetească mai ales tinerimea. Patriotismul înflăcărat al marei generații, care pe la mijlocul al XIX lea începuse lupta pentru libertatea și unirea Moldovei și Valahiei, a fost încoronat de succes. Piemontul neamului întreg se înfăptui, înțelepciunea bărbaților de Stat Români a știut să dea cărei un Rege înțelept, sub conducerea căruia eroismul soldatului român a făurit coroana de oțel a vechiului Regat. Prin întemeierea Dinastiei se simbolizează unitatea României și se asigură continuitatea de desvoltare a unitătei. Progresul realizat de Țara mamă, în ultima jumătate de veac, dovedește că generația mare care a întemeiat Regatul, îi clădise pe temelii solide. Dar opera ei epocală mai produce și alte efecte. Jur împrejur, prin rândurile Românilor asupriți, amorțeala seculară dispare ca atinsă de varga fermecată a unei zâne. Mari mișcări politice iau naștere, dincolo de munți, în Bucovina, în Basarabia, românimea se agită tinzând spre libertate și unitate națională. Teama oligarhiei maghiare de tendințele românești spre unitate contribue la precipitarea răsboiului mondial. Cu prevedere înțeleaptă, România își ia la locul alături de acele puteri care se luptau pentru apărarea principiilor generoase, fără de care națiunile nu pot exista și Statele nu se pot susține. Intrată în luptă, România își face cu prisosință datoria față de frații robiți, cât și față de marii ei aliați. Nici o armată nu s’a luptat cu o mai mare bravură decât armata românească, și nici un neam nu s’a jertfit mai mult în proporție cu numărul sufletelor și resurselor de care dispunea. In fața forței majore, lupta se întrerupse. Timpul grozav al ocupației străine — inamice — urmează: Ce încercări și câte umiliri ! Și ce groază și ce amărăciune în sufletele Românilor de sub stăpânirea străină, că în loc să răsară zorile libertății pentru ei, și frații lor, liberi, sunt amenințați să-și piardă libertatea. Nădejdea însă nu dispare. Intre Tisa și Nistru, ochii setoși de libertate se ațintesc asupra reorganizării armatei române, care cu dibăcie fusese salvată. In fruntea armatei stă veghe, neclintit și neînfrânt de talazurile de necazuri, cel mai altruist dintre Regi, M. S. Regele Ferdinand I. Iar alături, buna Lui Tovărășă și de speriațe, M. S. Regina. Spre perechea Regală se îndreaptă inimile; mărimea ei sufletească mărește forțele tuturor Românilor de bine. Iar în țarile aliate propaganda cauzei române e susținută cu căldură de Români și de amici, fii ai acelor țări. Și ceasul mântuirii a sunat. Armata română reintră în acțiune, iar până la terminarea preparativelor pentru ocuparea efectivă a ținuturilor române de dincolo de hotare, acestea se grăbesc să și decreteze din liberă voință și hotărâre Unirea lor pe veci cu Țara mumă. Urmează un an plin de greutăți externe și interne. Toate ramurile vieții de Stat, au suferit grozav sub ocupația dușmană. Totul trebue refăcut, reîntemeiat. In mijlocul acestei opere de refacere au loc alegerile, cari dau naștere actualelor Corpuri Legiuitoare. Neîntrunind nici un partid majoritatea, după aprige discuții s’a ajuns la întemeerea unui bloc, al celor 5 partide, drept bloc majoritar parlamentar. Și pe cel ce vorbiă așa am căzut apoi — eu însumi — pe un balcon din Cluj începând, în fața unei gloate nepricepătoare, un discurs : Vă întreb, Ardealul al cui este, al Ardelenilor ori al ? Mi a fost de-ajuns. Mai ales că șî rectorul anului aplaudă acoperit de niște ramuri împletecite ’n fiarele balconului. Unde rămăsese „patriotismul înflăcărat al marei generații“ ? G. B. D. Szabó Dezső Hotărîrea scriitorului budapestan de a repăși din cercul națiunei maghiare spre a se atașa poporului nostru, a trezit sentimente diferite în opinia publică. Ne interesează vocile din presa maghiară și mai ales din presa ardeleană. Iată ce scrie oficiosul partidului maghiar din Cluj: „Szabó Dezső se află la marginea prăpastiei , înaintea lui sinuciderea sau celula din Döbling“. Tonul ziarului „Keleti Újság“ fiind acela a tuturor ziarelor ungurești, îl înțelegem. Este fără îndoială dureros acel: „Și tu fiul meu Brutus“. Prestigiul națiunei maghiare a avut mult de suferit în timpul din urmă. Afacerea falsificărilor de bancnote streine (Windisgretz), a trezit resentimentul întregei lumi. S’a crezut atunci că națiunea maghiară va încerca să calce pe drumul cumințeniei. Nobilii hrăniți cu lapte de iepe sălbatice au rămas însă aceiași. Ce este astăzi țara dintre Dunăre și Tisa ? Un anachronism. O insulă desmălată aruncată în Centrul Europei. O țărișoară de himere, în care câțiva stăpâni trăiesc într’o îmbuibare sfidătoare pe spatele maselor necăjite. Szabó Dezső, scriitor cu un talent formidabil, născut și crescut în mijlocul mafiei maghiare, i-a sondat trecutul și a încercat să vadă viitorul. Scriitorul subtil, a trebuit să se îngrozească însă de cele văzute în trecut și mai ales de furtuna pe care o ghicea în viitor, Szabó Dezső, pleacă de pe o corabie care se îneacă. ** Cei de pe corabie spun că-i o lașitate. Poate. Noi credem însă că e mai mult un act de prevedere înțeleaptă. Pentru că nu e eroism să mori împreună cu cei cari de bună voie și-au îndreptat văntrelele spre stâncă. Szabó Dezső a rostit pe vremuri o frază brutală: „Nu poți cânta imnul cu stomacul gol.“ Concetățenii săi au insultat atunci și Szabó Dezső a devenit un ostracizat. Oricât ar mai fi încercat să-și câștige pâinea de toate zilele nu mai reușit. Ori de câte ori a încercat să se ridice la suprafață a fost aruncat din nou la fund. Poate fi atunci considerat ca o lașitate gestul scriitorului Szabó Dezső ? Lăsat să moară de foame printre ai săi, mai putea să meargă alături de ei, pe drumurile întortochiate pe cari și le-au ales. Szabó Dezső este hotărât să descindă în capitala României Mari și să ia numele de Gheorghe Mille. O mamă a sa a purtat odinioară acest nume. Vrea să se reîntoarcă deci în sânul nafiunei din a cărei sânge simte că a păstrat încă mult. „In sângele mamei mele a curs odinoară un sânge mai tinăr, mai proaspăt, mai sănătos.“ Gestul scriitorului ungur pe noi ne impresionează. Ne place să credem în sinceritatea hotărârii sale. Poporul român e apoi cel mai ospitalier dintre popoarele lumii. Oricine a căutat să bată la ușa noastră l-am primit cu bucurie. Noi n am căutat să vedem niciodată dușman în streinul de afară. Dimpotrivă, în fiecare om, am căutat să găsim un prietin. N vom primi ca pe un prietin și pe Szabó Dezső — George Mille. Și suntem siguri că ne va deveni de asemenea prietin. Căci niciodată, cel care s’a atașat cu trup și suflet națiunei noastre n a mai plecat din mijlocul ei. I. M. Calomnie demagogică refractară — Un comunicat al comisiei interimare arădane — Cine nu și aduce aminte de impetuozitatea, cu care, îndată după instalarea sa la cârma țării, partidul național-țărănist s-a năpustit asupra tuturor acelora cari avuseră roluri mai importante sub guvernele trecute. Toți erau acuzați cu fel de fel de potlogării și nereguli. De atunci a trecut peste un an și totuși, cu toată apriga lor pornire, național-țărăniștii nu și-au putut dovedi acuzațiile. Ba dimpotrivă rând pe rând le-au făcut uitate, iar pe alocuri unde au fost trași la răspundere au chiar și retractat în mod expres. Așa s’a întâmplat zilele acestea la Arad, unde comisia interimară orășănească instituită de partidul naționalțărănist a dat un comunicat, în care desminte toate acuzațiile ce au fost aduse fostei comisii interimare prezidate de dl Robu, a cărei activitate a fost acoperită acum câteva luni cu o avalanșă de calomnii din cele mai murdare de către actuali guvernanți. Desnodământ firesc întâmplarea a făcut ca în puținele zile libere ocazionate de sărbătorile Crăciunului să întru în vorbă și să încheg conversații mai lungi cu un grup de țărani din părțile Arieșului Caracteristica țăranului român copleșit de povara necazului, dar neatins de adierile influenței urbane, s’a manifestat elocvent și de astă dată. Țăranul își simte necazul ce-i stăpânește sufletul, atenuat — când îl mărturisește altuia. Lanțurile dificultăților îl strâng mai puțin dureros. Căci vulcanul acesta nu mai clocote numai în incinta sufletului rău, ci mărturisit și altuia trezește accente identice și pe coarda sufletească a acestuia. Țăranul are aparență că necazul său se divide și o parte trece asupra celuilalt Țăranii cu cari n’am întreținut în țara mândră dar gâtuită de sărăcie a Arieșului, au început prin a și descrie cu vorbe simple greutățile vieții, cari le strangulează orice efort în spre mai bine. Ridicând glasul îmi arătau speranțele legitime puse în venirea la guvern a partidului național țărănesc, care și-a găsit un energic stâlp în locuitorii acelor plaiuri și al căror vot l-au câștigat datorită multiplelor făgăduințe. Ei și-au făcut iluzia că partidul susținut de ei se va deschide poarta unui adevărat raiu pământesc, când va reuși să pună mâna pe frânele tării. Dar cu atât mai crudă le-a fost desamăgirea, când dorința lor cerută cu sbierete pe la diferitele adunări din opoziție, a trecut pe limanul înfăptuirilor. „De unde înainte toți ne cercetau și ne întrebau de necazuri, acum ne închid ușa când vrem să Ie cerem socoteală!“ In felul acesta își bat joc guvernanții actuali de acei cari le-au servit de ascensor pentru a urca înălțimile olimpice ale fotoliului ministerial, de unde nu mai învrednicesc cu nici o privire măcar pe „simpli muritori“, cari cu un codru de mămăligă în traistă, își pierdeau zile întregi de lucru, măsurând șosetele naționale până la Alba-Iulia, Cluj, etc... Nerecunoștința este înveștmântată în formele cele mai brutale! Dar explicația e ușor de aflat! Conducătorii țării nu pot creiona nici cel mai modest contur de realizări utile!! Pretutindeni se înregistrează tot mai multe deziluzii, pretutindeni sboară de pe buzele țăranilor vorbe de blesteme la adresa celor cari le-au comercializat buna-credință. Satul — ca și orașul de altfel — este izvorul atâtor torente de nemulțumiri contra guvernului, în valurile cărora se va înneca actualul guvern... „Mai buni au fost decât aceștia, liberalii !“ exclamă la sfârșit în cor grupul de țărani și expresia fefiilor, brăzdate de cutele mâniei, spunea mai mult decât o duzină de vorbiri optimiste ale angelicului președinte de consiliu... Astfel o convorbire cu un grup de țărani mi-a spus în față realitatea, cu întreg dramatismul ei sfâșietor, nemetamorfozată de alambicul unui discurs guvernamental. Iar părăsind pe acești țărani am văzut defilând pe pânza cinema-ului meu imaginativ acele categorii alcoolizate de „voinici*