Neamul Românesc, iunie 1911 (Anul 6, nr. 61-72)

1911-06-10 / nr. 64

1011 ■ chiar * organul independent al Romînilor de confesie mosaicâ$: era vorba să fim atacați, prin orice mijloace, pentru ca, trecind prin cea­suri grele, să fim siliți a părăsi, pentru cîtva timp, sistemul atacu­rilor la adresa altora,* adecă la adresa Jidanilor, — pentru a ne apăra noi Înșine împotriva acuzațiilor ce ni se aduc. Ați înțeles ? Și acum iată cum procedează față de mine. Mai întăia, cu cîtva timp înnainte, Jidanii de la revista «Facla» încep să facă larmă de­ havră in jurul unui pretins «plagiat» al mieu al unei aepigrame­. Era vorba ca lumea să sa deprindă cu ideia, să fie preparată în vederea celor ce trebuiau să urmeze. Vedeți : a pla­giat. Plagiază. Va mai plagia. Așa­dar, e un e plagiator». Și uite. După această manoperă introductivă — de­odată—, chiar în ajunul alegerilor, apare broșura calomnioasă cu titlul: «O rușine universi­tară. Plagiatul d-lui A. C. Cu­za, de Emanuel Socor». Și unde apare ? Tocmai în editura revistei acaetare din București, Strada Sărindar, No. 11. Așa­dar, unde?.Chiar în oficina ziarului jidovesca Adevărul — organ dovedit, cu acte, al societății de colonisare alea». Și, cînd zicem «LiraD — zicem a­lianța israelită universală», de la Paris, care este Cahalul tuturor Cahalurilor din lume, așa­dar Cahalul univer­sal. Și, ca dovadă, iată ce mai urmează. Presa! Tocmai: Jidanii in presă. Și se pornește o campanie în toată regula în presa străină, pe tema pretinsului mieii plagiat. Cine ? Ei, cine — doar nu veți crede că vinovat e Socor. A cui e presa aceasta? A lor. Și dă-i înnainte. Știre senzațională — telefonată — ade la corespondentul nostru spe­cialis la Viena, la Paris, la Roma, la Milano, la Cernăuți, la Atena. O afacere sensațională — românească — de plagiat — «eine rumänische Plagiat-A­ff drei» Un profesor universitar — român — premiat de Aca­demia Română, plagiatori și încă « Reg­ele plagiatorilor» — cum scriu ziarele aitaliane» ale lui Nathan:­an­ Re dei plagiaris». Pa toate tonurile, in toate jargon­urile, țipă, miaună, latră — țibă, , jupine! — împotriva mea, de formă, căci pe mine lumea nu mă cu­­­­noaște, împotriva țerii, în fond. Știți bine , țară "sălbatecă, popor necioplit, prigonitor de Jidani, a Ein rohes, un wissen des Volk die Rumänen !» Ce să aștepți de la dînșii ? Barbari! Toate aceste infamii, evident, sunt puse la cap; ele presupun un punct de plecare, așa­dar și o concepție unitară, prin urmare, un organ de direcție, represintind interesele jidovești, ca atare, și mij­loace, pentru a le îndeplini la moment. De unde ? Ei, tocmai, de la Cahal. Cum Cahal ? Ce Cahal ? El nici nu există. E un basm ridicol. Știm. Așa zic Jidanii — ca să scape de răspunderea organisării în taină a Statului în Stat jidovesc, împotriva creștinilor, așa zic Jidanii — ca su poată juca mai departe comedia «asimilării» și a înfrățirii cu po­poarele, pe care sînt puși să le dușmănească, așa zic Jidanii — ca să ne poată exploata mai bine, cu ajutorul Cahalurilor, pe care ie au pretutindeni. Care există. Și u­ite: Kahal sau Cahal — în limba vulgară Cahal — însemnează adunare, comunitate, al cărei șef se numește Roș ha-Cahal, și, dacă avem în

Next