Neamul Românesc, iulie 1911 (Anul 6, nr. 73-85)
1911-07-22 / nr. 82
NEAMUL ROMÂNESC 1299 , care-í studiase în cărțile lor rău decit de dracu’, cum a zis Reformatorul Martin Luther. Vedeți-i numai cum merg pa tstradă, chiar și pe cei mai civilizați, stăpâniți de ura cea oarbă a Tidmudului lor, în zi de șabăs, și astfel, cînd trec pe lingă vre-un gol,»raia mai cu deosebire 11 doresc să-i ajungă imila meșuna», moarte sprasnică, cinta, sau scuipă, supt un pretext oarecare, sau se sccec puiia, boscorodind cine știe ce blasfemii cabalistice, convinși că cel puțin prin aceste schime și formule misterioase vor izbuti să facă răul, ce li este impus, împotriva șoimilor afurisiți. Așa trăiesc în mijlocul nostru, și oricine 1i poate vedea ca dușmani. Și am zis că cel mai de căpetenie obiect al urii lor este religia creștină. Așa a fost de la început. Firește, creștinismul, cu principiul Îndreptățirii tuturor, este negația hotărită a iudaismului, cu principiul unuit popor ales, chemat să stăpînească și să ruineze pe celelalte, pentru ca printr’lnsul, ca popor sfint — iam codeș» —, să se sfințească însuși Dumnezeu pe pămînt. Cum să se împace aceste principii opuse? Ele în mod fatal se exclud. De aceia, de cum a apărut creștinismul, care însemnează desființarea dogmei «poporului ales», și a iudaismului prin urmare, Jidanii nu mai au astîmpât: prigonirea și nimicirea religiei creștine e scopul pentru care trăiesc, ca Jidani. Iată ceia ce nu trebuie să uite niciun creștin. Noi, Rominii, mai cu deosebire. Sunt texte, o mulțime, care ilustrează această ură iudaică, împotriva celor de altă lege — și fapte de ajuns. Deosebirea dintre cele două credinți nu apare insă cu atit mai lămurită, la începutul afirmării credinței nouă, de pildă. In următoarele cuvinte ale apostolului Petru către acel, nejidani, adunați in casa lui Cornelie, sutaș din Cohorta italică, aflată în Cesarea, tLaptele 10.28. Voi știți cum că nu este iertat unui bărbat crudea să se lipească sau să sa apropie către un străin, darăi Dumneze mi-a arătat să nu zic pe niciun om, spurcat sau tecurat. Drept aceia, fiind chemat, am venit la voi fără prergetare.i» Așadar, după legea veche, de orice străin este oprit a te apropia, nu spune și Apostolul Petru, care el însuși îimpărtășise această credință, de care l a izbăvit Dumnezeu, după cum mărturisește în cuvintele : « Dumnezeu mi-a arătat să nu zic niciunui om: spurcat sau necurat». Aici, deosebirea profundă între cele două credințe — cu însemnătatea lor culturală — se învederează cum nu se poate mai precis în mărturisirea unuia care nu se putea înșela, deoarece el era din acel în sufletul cărora se săvîrșise, mai întâia, prefacerea, vorbind, așadar, din cunoștința amînduror. Și, pănă astăzi, acest izbitor contrast de cultură e viu: pentru Jidani, orice nejidan e spurcat și necurat, neavînd niciun drept; pentru creștini, orice om e un frate, cu drepturi deopotrivă. Creștinismul uman însemnează clar desființarea iudaismului, anti-uman, prin negarea dogmei fundamentale de la care pornește.