Neamul Românesc, septembrie 1918 (Anul 7, nr. 241-270)

1918-09-16 / nr. 256

Ținuturi de luptă——— d in „Sfatul Țării” cineva care cunoaște locurile din așa-numita Macedonie în care se dau astăzi luptele și care, prin retragerea pustiitoare a armatelor bulgărești, ce-și „îndoaie îndărăt“ frontul, vor rămînea prădate și pe alocurea pustii, atrage atenția asupra caracterului curat și străvechiu românesc al regiunii. La Poarta și la Geana s'au petrecut ciocnirile care vor trece pe paginile istoriei supt numele, stîlcite, de„ Porta" și „Drena". Pe șoseaua Monastir-Prilep s'au desfășurat evenimente militare de cea mai mare importanță pentru soarta, din nou disputată în chipul cel mai sîngeros, a Balcanilor. Dacă mai în sus amintirile sîrbești sunt acelea care domină întreg trecutul, aici, în jurul orașului pe care Bulgarii îl numesc numai „Bitolia”, se concentrează tradițiile unor mai vechi sforțări și conștiința, de dăunăzi, a unor succese adevărate ale chestiei naționale românești. Ținuturi românești au fost cutreierate acum un an și mai bine, cînd Aliații au făcut ca trupe italiene să iasă din munții Albaniei pentru o pătrundere macedoneană și cavaleria franceză, aceia care acum a intrat în Prilep, să cutreiere văile Tesaliei, vechea „Valahie Mare“, a evului mediu, centru de căpetenie al romînismului în perinobilă. Din nou hasardul războiului, tîrînd drîpa el toate urgiile pentru populația care sprijină mișcările luptătorilor și le sufere, atinge o fărîmă din neamul nostru, — și anume cea mai puțin îndreptățită de soartă, cea care a stat mai mult în afară de raza interesului nostru pentru aceia cari fac parte din trupul nedespărțit al neamului. Sentimentele pe care le au Aromînii de acolo, cîți dintre dînșii au rămas și se găsesc la vetrele lor amenințate, față de biruitorii de astăzi nu pot fi puse la îndoială. Am întîlnit, de altfel, în carnetele publicate ale ofițerilor francezi duioasa pomenire a interesului pe care acești soldați —cari nu-s nici istorici nici etnografi și cari nu sînt datori să știe unele lucruri mai bine decît noi nici să le fi aflat pe altă cale, cînd noi le-am spus așa de rar și așa de rău,—i au simțit ei înșii pentru acești oameni neașteptați în asemenea locuri, de închipuit slavism și grecism, cari purtau în figura lor o altă pecete de rasă și se știau cuvinte pe care, ca și Italienii din Albania, le puteau înțelege așa de ușor și de bine fiii Franciei generoase. Ce se va petrece aici, e închis încă în tainele viitorului. Ipotezele noastre, oricît s ar sprijini pe situații incontestabile, pot fi considerate ca dorinți din cele neîngăduite. Dacă așteptările cele mai firești se îndeplinesc însă, Aliații vor aduce acolo pe Sîrbi, stăpînii de ieri, iar în unele locuri pe Greci. Statul românesc de mine va ști pare mai mult decît Statul românesc de ieri să facă a se usca lacrimile și a se tămădui rănile unor oameni cari, dacă sufăr, nu e pentru dînșii, cari odinioară treceau supt alte nume de popoare, și erau, în această calitate, respectați cum li se cuvine unor fruntași gospodari, unor inițiatori ai operelor de cultură și unor întreprinzători capitaliști, ci pentru noi, pentru ambițiile noastre, pe care n'am știut sa se desvoltăm coherent și să le prefacem în realități trainice ? După cîte le-am suferit noi înșine și după cîtă învățătură a putut să resulte, măcar pentru oamenii cuminți, din această învățătură, vom pricepe cît de scumpă este pentru orice neam o fărîmătmă, cît de răzleață, din ființa lui națională ? Cu o politică soaială și netedă, care nu pîndește succesul după ușile unuia azi, după ușile altuia mîni, am fi putut asigura odată pentru totdeauna pe aceia cari îndepărtatele văi macedonene au salutat, de la început, de la cel d’întăiu cuvînt spus într o limbă care samănă cu a lor, steagul românesc ca un simbol de liberare. Acum cinci ani, într o călătorie la Belgrad, vorbind cu oficiali sîrbi despre chestia românească în Macedonia ca și în Serbia însăși, mi s’a arătat toată bunăvoința, dar, cînd era vorba despre autonomia școlară și bisericească, despre o viață culturală deosebită, răspunsul a fost firește acesta: cum putem susținea chestia națională a unui popor străin, oricît de prieten, dacă nu e imposibil, nouă ca și oricui al-Undeva un om, nici mai bun, nici mai rău decît mine și decît tine, avînd și el o minte care să l îndrepte și patimi care să caute a l rătăci, un om tînăr, bun și cinstit în sufletul lui, a făcut o greșeală, j Greșeală, păcat... O, ce greu e, judecătorilor din toată lumea, cari stau gata de osînde și de ostracisme, să se facă deosebirea între greșeală și intre păcat: greșeala care se iartă aproape de la sine și păcatul care, cel puțin de la legea de sînge a Vechiului Așezămînt, scris pentru un popor aspru, cere pedeapsa! Era tocmai la acești închinători ai „legii celei vechi", cari, dacă Romanii au dat lumii normele celui mai sigur drept, au înfățișat, din partea lor, omenirii priveliștea celor mai crunte osîndiri. Intre multele feluri de a face omul să sufere, Iudeii de pe vremuri găsiseră unul care aparține numai lor, fiindcă alții au fost prea puțin ingenioși ca să-l născocească și prea puțin cruzi ca să l împrumute, așa incît el a rămas în singura datină a fericiților descoperitori: lapidarea. Izvorul pe care-l urmăm, — Antiquitates iudaicae ale lui Flavius Josephus, poate,— spune că și acel vinovat a fost adus înnaintea poporului pentru a fi judecat și că el s'au unit, în dorința lor ca neamul ales să fie curat In Mintea Domnului Iehovah, ca omul să fie lapidat, a bătut cu pietre de oricine va trece pe lingă dânsul, care era pus într o așa situație nicit nici să poată fugi, nici să se poată apăra. In ziua caldă de vară, flămind, însetat, pișcat de muștile obraznice și de învreșunatele viespi, cel osîndit aștepta ca fiecare trecător să-și facă față de dânsul datoria lur. Trecură des de dimineață, mergind la locul lor de la cimp, harnicii cetății. In piață el se opriră, căutară lung la acela pe care judecata li-l scosese înnainte și, cercetindu-și viața și gtndindu se că pentru fiecare mai este și an viitor, el se rugară la Dumnezeu să nu li se intîmple lor inșilor nicio greșeală, de niciun fel. Așa făc&rfu ceva mai iirzia, și negustorii cinstiți ducîndu sa la prăvăliile lor, și meșteșugarii pe care-i aștepta lucrul din fiecare zi, și înțelepții rabini cari treceau la Templu să-și înceapă din nou cercetările lor asupra adevărului singur și sigur. Și, cum legea impunea oricui să-și tuia, că știm care poate fi, într'un moment dat, politica Statului roman? O, dacă din discuțiile și frămîntările dintre noi ar fi resultat, nu o politică oficială a acestui Stat, supusă tuturor vicisitudinilor, ci una, una singură, a poporului însuși, pe care nicio vicitudine să n’o poată atinge! De ce n ar fi fost capabil apei Statul, sigur de sprijinirea devotată, entusiastă, a tuturor elementelor neamului ! Intre altele nam avea să privim astăzi orice mișcare prin locurile unde din cea mai neagră vechime trăiesc ai noștri ca o rătăcire de străini printre mormintele acelora cari, dacă nu s’ar fi recunoscut frați cu noi, ar fi putut trăi măcar ca oameni! N.IORDA arunce piatra, luară și el una din cele mai mărunte și se făcură a o arunca, avînd grijă bună ca ea să nu atingă pe cel chinuit, iar el se uita la fiecare, și, de cîte ori vedea un om 4e treabă, simț!" ca și cum lovitura cea mai puternică ar fi făcut în trupul său cea mai adlncă rană. Tîrzia de tot ieșiră din casele lor, unde-și dubliseră oboseala tuturor viciilor după o noapte stoarsă în toate ticăloșiile, stricații cetății. Urme de vin ți pătau buzele mușcate de sărutarea disfrtului și ochii înroșiți de nesomn și de patimă rătăciau în nădriri și răi. Ei se opriră înnaintea osînditului, și mina lor avu destulă putere în furia ei ca să clintească bolovanii cel mai grei și să-i zvîrle drept în pieptul lui. Omul se cutremură supt izbire, dar se întoarse—, și trecanoscu. Și pe buzele celui care suferea un zîmbet de mîngîiere trecu. Pietrele i se pătură deodată cele mai ușoare și, văzind cine lovise, el se ridică mîndru, avînd ca un nou simț de nevinovăție. N. IORGA PIETRE UȘOARE.... Declarațiile lui von Hintze la Comitetul Principal al Reichstagului von Mintzl a vorbit de împrejurările din Rusia, „Mărea Rusie*, unde încercerea contra-revoluționari n’a izbutit. .Ea a fost înnăbușită sîngeros"... Guvernul bolșevist se înarmează contra ei și ,crede că poate însemna și succese.* Dorința Germaniei, a spus el mai departe, de a împăca această Rusie ca Finlanda „a rămas pentru moment zădarnică.u Hatmanul Ucrainei s’a dovedit, în Călătoria lui la Berlin, „loaial”. Ministrul german sosește că aliații sunt până la 50.000 de soldați în Nordul Rusiei, ceia ce merită «foarte mare atenție*. Programul bolșevicilor față de această acțiune nu i se pare lui von Hintze „cu totul clar*, pentru că sau ferit sa proclame „starea de războiu*. La Ceho-Slovaci elementul autentic e puțin, ceilalți fiind Sibirieni și Ruși Disciplina vor exista, și idealul de la început ar fi pierdut din ochi. Revenind la crimele maximaliștilor, lui Hintze i se pun „nu tocmai probabil ca ele să aibă dimensiunile aratate în presi. Și măsurile contra proprietății se execută—ca în Rus!», nedesvîrșit. Gilvernul german nu poate interveni. El are de menținut doar condițiile de la Brest Liovre, „cît se poate măcar* (solange es nur möglich ist). Astfel nu se va întreprinde acțiune,față de Ruși și străini*, „MH departe*, spune telegrama, .Secretarul de Stat afirmă ci Germani*, față de procesul de desfacere a Statelor de margine ale Rusiei, a fost silită a apăra acesta teritorii cu trupele ei și, de pe urma resistenței bandelor bolșevice, din nevoie a războiului, și nu ca Intenții de cucerire, i însaintat în Rusia.* A urmat legalizarea prin convențiile întregitoare. Cu privire la Polonia, se urmează nesociațiile ca: Austria. Se vor asculta dorințile poporului, Si că nt mai ales egalitarea economică a Centralor cu Polonii de naștere, da sotia Germania e gata să primească, mulțumindu-se deocamdată cu un tratat de comerț, Polonia între „viitoare unire economică europeană* (numitteleuropeani). Mii e vorba de bănii, de navigația pe Vistula, de menținerea situației școlilor germane. Cu privire la România, von Hintzeonsîată bine progrese*, „alegeri liniștite“ (grati), „demobilisare fără vorbi* (ohne Anstoss). Numat în ultimul timp „România a zăbovit c«ațintrstit unor datorii »conflictuale, și cu privire la demobilisare, și sa preaintat, „prietenește*, un protest. Aci se caută atît, și „însiiutoșarea României*. Ca Spania continuă negocierile. Von Payer a adaus că dn Curlanda, Livonia, Estonia se va face un singur Stat, legat economic cu interesele germane. Va fi un „Baltikum”. Poat fi vorba și de un Suveran de sînge german, ba chiar de o „uniune personală*. Un Guvern provisoriu pregătește pe cel definitiv, cu care se va putea negocia. Nici fiul de Lituania „interesul dinastic* nu va fi luat în ved ra înnaintea altora. Situata fixată de pieile din Brest și București nu poate fi atins?, incît ține războiul"■ Oricum, tratatele nu vor fi supuse congresului pentru pacea generală. „Statele de margine* nu se pot întoarce la Rusia și du pot rămînea fără sprijin. Ele se cer către Germania. Anglia e dispusă oare a supune congresului situația ei în Egipt? Se mai poate face, de altfel, cîte o „schimbare în dict re* (ausgebau) la eventuale negociații cu Aliații. Ma i la urmă, e chîstie de ,reciprocitats". Deocamdată, după proverb: „caii și ții Sesi”. Socialiștii n'au fost satisfăcuți. Ei proclamă sus și tare programul minimal. Călătoria lui Tisza. — Depeșă în Viena: „Călătoria de Informație contelui Tisza în Bosnia și Herkovina a arătat că nuä adverte soții , nici Mad Croați, nici musulmanii nu vreau să știe de toc de o stație ungurească. Alipirea Bomfui ! Herțegovinei la Ungaria întîmpina i locuitorii ambilor provincii ,o impîrivire puternică și datini de unaîmi* (ziemlich einhelligenschar>n Widerstand. Imre Finlanda și bolșevici.— O deputație de bolșevici a venit la Holringfors să negocieze m Guvernul Finlandei.