Neamul Românesc, iulie 1922 (Anul 17, nr. 143-168)
1922-07-22 / nr. 161
ANUL A XVI Lea n-l 161. ABONAMENTE: Pe un an in țară. . . 160 lei Pentru preoți și învăț. 120 , Pentru studenți . . . 100 , Pe șase luni .... 80 , Pe trei luni....................40 : Pentru străinătate dublu Foaia Partidului Nationalist-Democrat* Director: N# IORGA Apare zilnic. i IM si orientalir In jurul d-lui Vanderlip, bogat American a cărui biografie n’am aflat-o in nicio enciclopedie, n’a deschis la noi o întreagă discuție pentru că d-lui, după o săptămînă de cercetare, ne-a aflat «dm orientali». Viitorul, care a copilărit cu d. Vanderlip, știe că și miliardarul de peste Ocean e o secătură, iar foaia d-lui dr. Vlad de la Orăștie a descoperit că d. Vanderlip ar fi avut altă părere despre Romîni dacă l-ar fi cunoscut pe d-sa, om care, cum o spune, nu vrea să se « orientaliseze», ci unește calitățile de cultură ale raselor celor mai înnaintate din Occident. Să avem și noi o părere ? Ea ar fi cam aceasta. De fapt suntem Orientali Acțiunea pentru acțiune nu e scopul vieții noastre. Avem în sînge un dor de liniște armonioasă, de cugetare nepractică, de simțire altruistă. Nu ne zbatem, nu ne zbuciumăm, nu ni stricăm viața pentru sfâșiile pe care ea le momește înnaintea noastră. Putem fi alături de existența noastră și uneori peste dînsa. Occidentalul observă, notează, clasează, exploatează. Și piede succesul de azi fuge la cel de mîne. Orice avere i e un punct de plecare, orice situație, scop ieri, e obstacol azi. Coarda voinței e necontenit încordată. Moartea singură e sfarmă. Dar la mormînt, unde toate se încheie, poți întreba de ce s’a chinuit acela care nici în optzeci de ani n'a știut ce e viața și care, renunțînd la toate darurile ei, nici n’a știut pentru ce a făcut jertfa lui. Așa și stau în față cele două lumi. Goethe a înțeles că ele se complectează, fiind deopotrivă de la Dumnezeu : Gottes ist das Orient, Gottes ist das Obzident. Și ele n’au fost făcute așa nici ca să se supere d. Vanderlip de la New-York, nici ca să se bucure d. Vlad de la Orăștie. Așa cred eu. N. IORGA Metode și concepții politice Cu o îndrăzneală sfidătoare de teoretician neostciat diverșii slujitori ai ambițiilor politice celor mai recente, dar și celor mai înveninate, caută să introducă în discuțiile pe care presa le întreține cu atîta zel, privitor la situația opoziției, concepută ca o forță cu totul străină și adversă Guvernului actual, și la frămîntările care au loc în sînul ei pentru stabilirea unei atitudini nu numai unitare, dar rodnice, — caută să introducă zice elemente care pot da loc la o dialectică — în cele mai multe cazuri destul de ieftină pentru a o confunda cu înfățișările bunului simț—, dar destul de eronată în același timp, pentru a putea servi ca punct de plecare unei opere serioase și răspunzătoare de politică generală. Dar, dacă insuficienții raționale îi adaugi și anumite mobile umane destul de explicabile, atunci se va înțelege de ce se lovește costiș, atunci cînd, cinstit, lucrul ar putea fi atacat fățiș. Căci, să-mi fie îngăduit a o spune răspicat și hotărît, piedicele înfăptuirii unui front unic de luptă al oposiției nu se întemeiază pe două concepții deosebite de morală, una care ar fi de ordin public și alta de ordin politic. Pentru cine n’a confundat niciodată scopurile acțiunilor sociale și care pentru găsirea mijloacelor celor mai fericite nu s’a folosit nici cînd de considerații străine obiectului însuși, din acea diversiune care se încearcă a se produce în spiritul public este fundamental insană. Căci a introduce acolo unde există desigur divergență de opinii, un nou element dialectal, din care apoi să faci miezul discuției, nepotrivirii frămîntărilor, adversităților chiar dintre două grupe de forțe politice, este fără îndoială un lucru dibacil. Dar ni se pare că nu este în același timp cinstit și sănătos După cum a spus-o răspicat d Iorga, noi nu credem în minunile frontului unic, fiindcă așa cum începuse să se creieze nu dădea nici o garanție că ziua de mine va fi un pas înnainte față de cea de azi. Noi n’admitem sau mai exact nu ținem să luăm parte la formarea acestui front unic, fiindcă la închegarea lui n’au presidat idei a căror utilitate publică să fie evidentă, ci necesități actuale și parțiale. Pe cine îl interesează, sincer și adevărat, viața publică și politică a acestei țeri nu este preocupat numai de acțiunea negativă pe care trebuie s-o desfășure cineva cînd este un constructor social, ci are obligația de a ști precis ce pune în loc, de a cîntări bine materialul cu care vrea să ridice clădirea cea nouă, de a fi sigur de aceste elemente și de înfăptuirea țintei pe care și-a propus-o sau i-au impus-o nevoile societății considerată în desvoltarea ei normală. Da, sunt față în față două concepții de acțiune politică, dar respingem cu toată indignarea tertipurile jesuitismului de orice fel, care caută a substitui acestor două feluri de a îmbrățișa în totalitatea ei acțiunea politică — și numai asta este o concepție —, două moduri de a asigura guvernarea, pe care le înfățișezi în primul rînd drept concepții și le falsifici interesat apoi atribuindu-le cutăreia sau cutăreia din cele două tabere oposiționiste. Să se știe însă un lucru: Cine folosește cu atîta cinism cele mai reprobabile metode demagogice, nu se va da în lături nici de la metodele de înstăpînire la putere ale generalului Averescu, nici de la cele ale Guvernului actual. Ori noi tocmai aceasta nu admitem. Și ne admițînd o nu vrem să încurajăm în niciun chip sistemul pentru că vedem în el una din armele cele mai periculoase ale desvoltării normale a Statului nostru Garanția asanării vieții noastre politice și publice nu se va putea face decit plecînd de la o sănătoasă concepție de morală politică, iar nu invocînd morala publică, ca ceva total distinct de cealaltă, pentru a dribui apoi steril drumurile spre liman, care, în astfel de cazuri, nu va fi aproape niciodată acela al societății pe care vrei să o servești. Credem că dibuirile din ultima timp ne-au învățat minte și nu ajung... î O. Sîtr Nicoarâ. 50 BANI EXEMPLARUL Din trecutul Văratecului Scurte notițe informative — I Dacă încerci să afli trecutul mînâstirii ce se înalță printre verdele închis al brazilor de la poalele Văratecului, poți găsi lucruri interesante. Mînăstirea de azi n’are o durată prea veche. Pe la 1780 fiica preotului Mihail de la biserica Sf. Ierarh Nicolae din Iași, care nu era „nici de putere, nici de avere ingimfata“, se găsește, în vîrstă abia de 22 ani, la schitul de maici Topolița, din județul Neamț. O cronică anonimă din vremea aceia ne dă oarecari lămuriri asupra motivelor ce-au determinat-o pe Bălașa, devenită în călugărie Olimpiada, să dea drumul mînăstirii. Căsătorită cu un om care n’o putea înțelege, a trăit foarte rău în casa bărbatului ei și acesta „dedat la rele“ a sfîrșit curînd viața. Din căsătorie au avut o singură copilă. La început s’a dus numai cu ea la mînăstire în tovărășia unei alte femei, Măriuța, care pățise la fel ca dînsa. După o scurtă ședere la Topolița, nemulțămită de felul cum se făcea slujba, fiindcă oficiau sfintele taine în locul preotului și cîntăreții dela strană, s’a dus la poalele Ceahlăului, la o prietenă a sa, la stareța Nazaria, care se mutase cu maicele ei de la schitul Pokrobul de lingă Neamț, la Durău, pentru ca să aibă mai multă liniște. Aici maicele erau foarte multe, nncit abia mai încăpeau. Atunci Olimpiada se hotărăște și pleacă la Mînăstirea Neamț, unde păstoria starețul Paisie. Stareța Nazaria îi dă o scrisoare prin care o recomanda starețului și-l ruga să-i dea voie să aleagă și dînsa un loc pentru ridicarea unei noi mînăstiri Părintele Paisie a primit foarte bine pe Olimpiada, i-a dat blagoslovenie și o scrisoare ca să meargă la Iași, la vistiernicul Matei Deleanu să-l înștiințeze și pe el «ca pe unul ce era cel d’intăiu stîlp al Moldovii și să-l poftească a li se da un loc ușor de a-și face schit și biserică» Matei Deleanu o primește foarte bine și-i dă autorizația să-și aleagă un loc pe una din moșiile sale. In tovărășia părintelui Iosif, «pusnicii au adîncat întru bătrânețe toate măgurile și poienile munților».Dupî alergări îndelungate, mîhniți în sunet că n’au putut găsi nici un loc prielnic, se întorceau acum spre Durău. Intr’o seară ajunse la poalele unui munte negru de păduri într’o poeniță frumoasă. Ca o imensi candelă de jaratec pe muchia unu deal, vărsînd valuri de flăcări, răsăria luna. Poposiră acolo amîndo și peste noapte li se arătă In vii îngerul Domnului. Cînd cele d’intări raze de soare zbucniră dinspa văile Siretului și sparse umbri munților, Olimpiada înfipse toiagu cu care cutreerase văgăunele , hotărî locul unde avea să se ridic mînăstirea de azi. (1785). La început Olimpiada a cumpăra pe preț de 18 lei de la păduraru Ioan Bătoiul căsuța acestuia și livada ce-o avea. Locul ales pentr schit era proprietatea mînâstiri Secul, care, și dînsa, ținea de minăstirea Neamț, unde știm că păstoria Paisie. Cu mare bucurie li s’a dat loc necesar și sublocțiitorul de Mitropolit Ambrosie, le donează și el pămînturi, danie ce-a fost întărită d Mihai Sturdza la 1842. Maiu în ! După trei ani de muncă încordat ; de silințe supraomenești, se ridic în lemn biserica și la 1788 găsim ca întâie stareță pe Nazaria, stilița de la Durău, pe care o adus anume Olimpiada. In anul 1802, din economiile din veniturile mînăstirii, se strîn fondurile necesare pentru ca să s zidească biserica în piatră. Tot î acel an schimonahia Evghenia Cant, numită din răsâfor Salomia, dăruiește moșia sa Pohorul din Basarabia. G. A. Delamuncel București, Simbătă, 22 Iulie 1922. REDACȚIA și AD-ȚIA Strada Domnița Anastasia, ö TELEFOANE Redacția..............................12/60 Administrația....................5/41 buletinul extern In ședința plenară de Mercuri a conferinței experților care se ține la Haga delegația rusă a făcut noi propuneri de un caracter mai pașnic, recunoscînd datoriile Rusiei țariste și dreptul de despăgubire al proprietăților confiscate și naționalisate, cu rezerva sancțiunei de la Moscova, in ședința de ieri, care pare a fi și ultima, comisia principală, după ce a discutat hotărîrile celor două comisii, aliată și neutrală, a adoptat resoluția de răspuns la noile propuneri. Replica unanimă trimeasă Rușilor constată că declarația cea nouă este în stare a crea o atmosferă favorabiă pentru viitoare negocieri, dar nu poate servi ca basă pentru un acord. In Italia s’a declarat crisă ministerială. După o expunere a primului ministru asupra situației politice interne pentru liniștirea căreia a anunțat măsuri drastice și necruțătoare pentru nimeni, Camera deputaților i-a dat un vot de neîncredere. Urmarea a fost că de facto a înnaintat demisia regelui, care nu a avisat încă. — Criza politică din Polonia continuă agravîndu-se. Corfanii presintînd lista șefului Statului, acesta a refuzat să iscălească decretul de numire și a anunțat pe președintele Dietei că demisionează. Acesta la rîndul său consideră demisia lipsită de formele de rigoare și așteaptă semnarea decretului de numire a cabinetului. La granița dintre Polonia și Lituania au avut loc ciocniri sîngeroase. Un detașament lituanian a încălcat zona neutră punînd stăpînire pe cîteva sate, ale căror locuitori împotrivindu-se au avut a suferi represalii necruțătoare. La Viena au început noi tulburări. Lucrătorii au părăsit serviciile și demonstrează amenințător contra bursei și băncilor, pe care le cred vinovate de scumpete. — In nota predată la Berlin de către comitetul de garanții se prevede controlul budgetului, al importului și exportului, al trimiterii capitalurilor în țări străine și publicarea statisticelor. — Germania începe a proceda energic la apărarea Republicii. Guvernul prusian a înlăturat 7 guvernatori provinciali, în locul cărora va pune numai republicani. — Canada a reluat legăturile comerciale cu Rusia. Limbaj universitar Am mai avut prilejul in coloanele acestui ziar să remarcăm atitudinea nedemnă și ieșirea reprobabilă pe care un profesor universitar de la Iași a avut-o contra unuia din colegii săi. Acum cînd lucrurile se repetă, întrebuințînduse același limbaj «de față», ne ridicăm cu toată energia contra acestor apucături urîte care înjosesc prestigiul Universității în ochii opiniei publice și tineretului universitar. Dacă un profesor ajunge să capete gradul de universitar, aceasta presupune în primul loc un deosebit spirit de răspundere morală. Instrucția tineretului nu prețuiește nimic fără o bună educație morală și socială. Iar cînd exemplul prost pleacă de la însuși profesorul care se trudește pe de altă parte să înlesnească anumite cunoștinți, lucrul este și mai descurajător. Tineretului și opiniei publice în genere îi place și dorește să vadă în profesor nu un simplu reproducător de formule, definiții și teorii, ci predicatorul care să învioreze și înnalțe prin cuvîntul și fapta lui, omul cumpănit ale cărui cuvinte să nu denote nici o clipă apucături primitive și ieșiri pătimașe și nechibzuite, intelectualul al cărui vocabular nu poate conține nici unul din termenii vulgarităților demoralisatoare și compromițătoare, omul de știință a cărui discuție nu cunoaște exagerările și adjectivele jignitoare și calomnioase. Dar lucrurile acestea pe care cel din urmă cetățean le presupune unui profesor, mai ales universitar, par a fi lucruri de mîna a doua pentru anumiți membri ai corpului didactic superior. Și mai cu seamă cînd ele sînt nesocotite prin scrisul său, găzduit într’o revstă care se intitulează organul unei societăți științifice, fapta e destul de rușinoasă și merită cea mnai drastică reprobare a opiniei publice. Ne putem îngădui luxul, chiar ’ntr’o țară unde știința se poate face așa cum obișnuește să o practice speța filologilor arhivari ieșeni, să cerem unor astfel de domni respectul bunului simț. Injuriile triviale și incalificabile pe care le proferează la cel d'intăiu acces de... sinceritate, să înceteze spre cinstea Universității și titlului de profesor la o astfel de instituție. Înnainte de a da drumul la sentimentele primitive care-i frămîntă, să chibzuiască efectul pe care ele-l pot avea într'o societate unde respectul pentru cultură și represintanții ei se mai păstrează încă într’o bună măsură. Fără a pretinde prin aceasta ascunderea adevărurilor dureroase, putem însă pretinde un limbaj civilizat,dacă nu de om de știință, de profesor.... măcar. Și ca să se vadă dacă este de cinstea unui atare intelectual o astfel de ieșire, vom da cîteva modele de limbajul pe care-l întrebuințează cu atîta predilecție același domn Pascu, despre care am mai vorbit și cu altă ocazie. Căutînd să lovească într’un pașnic dar distins profesor de la București, iată la ce dă loc d-sa în coloanele unei reviste științifice, ba de ale cu pretenții: «dama academică, V. Pîrvan», cititoarele», ,zbierătele lui Iorgan, „pseudoomniștientul Iorga", „constipatul Gusti", „fichelismele gustiene", „bliotăcăriala lui Iorga"” și încă o sumedenie altele, cuprinse într’o presă veninoasă ,de gazetăraș neisprăvitoară scrupule și fără răspundere. R. ■ Putin miți C. F. 8. Cu mare surprindere am cetut înrîngerea mecanicilor, cari arată opiniei publice că nu sunt încurajjați și că nu au mijloace de existență. Socot că aceste mărturii nu s 3e ajuns, deoarece sunt lipsite toral de fond. Direcția C. F. R. împreună cu organele tehnice superioare au căutat și caută să asigure fiecăruia existența zilei de mine. In adevăr, prin noul calcul al primelor mecanicii și socliștii au ajuns a primi lunar, adugînd salariul, scumpetea, chiria și alocațiile, la frumoasa sumă de 4000— 5000 lei. Opinia publică să judece dacă mecanicii au dreptate sau nu. Eu cred că nu au drept și mă mir că acest corp mecanic, care odinioară făceau cinstea țerii noastre, avînd pe frunte scrisă: Munca, cinstea și disciplina, azi... știu eu ce să mai cred ? Munca se face azi e relativ foarte puțină și pe gust, recurgînd chiar la otrava socială de a interveni cu oarecare deputat sau senator să fie dat fiecare la lucru mai ușor și boieresc, risipă de lemne, cărbuni, unsoare și materiale, în fine au dispărut mecanicii cei cu drag de țară și amor propriu care țineau la mașina lor ca la ochii din cap. Nu vreau să mai spun de defectările nesocotite ale mașinelor, de lipsa de respect față de superiori, de graba de a arunca mașina la sosirea în depou pe o linie oarecare, nealimentată, în fine o priveliște tristă. Atunci în fața celor sus spuse, fac un apal călduros la corpul mecanic, arătîndu-i că războiul nu a încetat, ci și el este mai crîncent cu dușmanul intern și dacă în a jdevăr vă iubiți țara strîngeți-vă rîndurile în jurul drapelului Romăniei Mari și munciți fără preget I și cruțare să consolidăm ceia ce am făcut cu sufletele celor 800.000 soldați morți pentru patrie la Mărășești, Oituz și Tisa, și atunci valuta va crește și bogata noastră țară va duce zile mai bune, iar copii voștri vor glorifica opera străbună. Jertfă se cere de la voi și o așteptăm. Gh. Vasiliu inginer Minte, barbă și talent Oamenii vechi sînt grozav de turburați cînd li se trece pe dinnainte priveliștea zilelor de mine, zile sumbre pentru ei, fiindcă nu vor mai avea putința să pună la contribuție din nou, pe spinarea unui popor întreg, vechea lor experiență de profitori venali. Și pentru asta agită contra oamenilor noi și politicei cinstit democrate pe motivul că,— cine ? doar oamenii de afaceri ai partidului nu vor altceva decit ca politica veche să dăinuiască înnainte pentru ca ei să-și poată face afacerile, iar politica celor noi să rămînă veșnic nouă. Adevărat că asta este dorința oamenilor vechi, a oamenilor de veche și învechită politică bizantină, dar se înșeală cine crede că ea ar putea fi și a majorității populației. Să fie liniștiți cei de la «Viitorul» că politica cea nouă va veni, chiar dacă d-lor li-ar crește barbă și li-ar veni odată cu ea și talent, ba poate chiar și minte, va veni să scape țara de competințele nefaste pe care le avem azi la putere. De experiența oamenilor cinstiți și capabili nu se poate teme nimeni, de aplicarea vechilor metode de guvernare ne îngrozim cu toții și ne-am pus în minte să le stîrpim, chiar dacă le apără destui oameni de veche experiență. G. Cetiți și răspîndiți: „Neamul Românesc »1