Neamul Românesc, noiembrie 1923 (Anul 18, nr. 247-271)
1923-11-25 / nr. 267
Cartea franceză O exposiție cu mult gust aranjată apropie de noi în «Casa Francesă» * de curînd cumpărată și care cuprinde o bibliotecă circulantă pentru folosul publicului nostru, cartea pe care de la războiu încoace o dau Casele de editură din Franța. Lucrările de știință se găsesc alături de acele publicații de lux în care se arată așa de bine gustul ales al țerii unde, după sta 4«q singură, tiparul are un mai lung și mai glorios trecut. E o lucîntare pentru chi și o but urie particulă pentru cei cari, in ciuda tutei, își pot însuși ceva frumoasele volume, Stea franceză vine către pe altă cale deciz rnilor, prea adese tgăduit speculante, fără să se gîndească, unele din ele,măcar a plăti editorilor, „o? fînm.,mir, țurfy a ajuns astfel să aibă o rea. Un schimb deinseamnă desigur un oarecare sacrificiu din partea librarilor francesi. A fost un moment cînd germanismul, care nu trimete trupe de teatru și cîntăreți, părea că va acapara prin prețurile deosebit de scăzute piața cărții în România. Era, dat fiind spiritul care însuflețește azi scrisul german, o primejdie, și am denunțat-o. N’avem nevoie de bizareriile unui modernism de balamuc nici de pledoarii pentru concepțiile care au dus Germania, pe rînd, la toate falimentele. Relele condiții actuale ale pieței germane par a înlătura această premeditată infiltrație. Dar ea va reveni. Acești oameni nu se descurajează ușor. De aceia, venită la vremea ei, cartea francesă trebuie salutată cu bucurie, li urâm să rămîie o inspiratoare. un iiorg ,undervi visasă fie o stăpînă. N. IORGA Dele vom guverna Se tot vorbește de o bucată vreme despre succesiunea Guvernului. Fără a exagera cu nimic capacitatea noastră, popularitatea și frumoasa organizație de care dispunem, șeful noatru a spus-o răspicat și cinstit că sîntem gata a ne lua toată răspunderea conducerii Statului Ș , date fiind împrejurările grele prin care trece Societatea noastră și mai ales nemulțămirea care a fost sădită în suflatul tuturor cetățenilor de nefasta politica de partid d. Iorga, dintr’un înalt spirit de răspundere politică, a anunțat că ține să dea cei dinții în această țară dovadă de înlăturarea politicianismului și intereselor meschine de partid de la o guvernare, apelînd la toate elementele viguroase și cinstite care au stat sau ba până acuma departe de conducerea efectivă a treburilor publice. Iată însă că ziare partide și oameni ce țin să iea numai decît o atitudine politică, de simplu diletantism și estetism, ne răstălmăcesc prin interpretări, cât și aprecieri făcute așa cum știm că se fac la noi. Astfel, d. C. Bacalbașa, în devarat de afara, făcînd puțintică teorie pont că, ne pune în spate o clăbiciune» pe care n’o recunoaștem. Căci, după cum observă înseși d-sa, sîntem iispuși să primim colaborarea elementelor viguroase și cinstite din această țară dar, trebuie »racisat, nu ne adresăm la paride ca atare, și nu facem din aceasta o condiție a guvernării noastre și n’am avut, cu atît mai mult, «nedibăcia de a declara că singuri nu putem guverna», cum îi place a crede d-lui Bacalbașa. Pe de altă parte, «Viitorul», vorbind de atitudinile opoziției, arată numai trei, nesocotind pe a partidului nostru, și le consideră necompatibile unei succesiuni de Guvern. In același timp, un tînăr și proaspăt liberal, d. Victor Iamandi, deputat de Iași, a hazardat afirmația că nu avem partid, lucru care a provocat imediat cam această precisare a d-lui profesor Iorga». *Dacă este vorba ca fiecare partid să aibă cetele sale de cîni hămești, de șacali și de hiene, care să prade și să sfîșie țara de la un capăt la altul — atunci da, — n’am partid. Dar dacă e vorba să grupezi în jurul tău toate elementele democratice legale și cinstite pentru binele țerii, atunci revendic pentru mine onoarea de a le avea și deci de a guverna‘fi Și acum cînd este stabilit că avem partid, că ne luăm răspunderea de a guverna și că atitudinea noastră de opoziție demnă și cu respect de Rege și Stat ne îndreptățește pe noi mai mult la aceasta, să ne fie îngăduit să o afirmăm că tocmai de aceia noi vom forma viitorul Guvern. Iar acelora cărora li place a zvoni de o nouă guvernare averescană li amintim cele spuse de d. Iorga în ședința de ieri a Camerei». «Am în mînă toate firele intrige! care tinde să dea țerii un nou Guvern Averescu». Le vom demasca și vom ști ‘să împiedecăm noul blăstăm ce amenință țara. r. Mill BSMm La Cameră ieri s’au făcut mai întăiu comunicări după care a continuat discuția la Mesagiu. D. Victor Iamandi, deputat de Iași, a vorbit din partea majorității. D- sa a apărat cu tot jocul tinereții sale opera partidului liberal, dovedindu-ne doar că e încă tot tînărul de pe vremuri deprins să jongleze cu cuvintele și argumentațiile sale, nu pentru a convinge — el însuși nefiind niciodată convins de ce spune—, ci numai pentru a impresiona. Dar acest efect nu l-a produs decât poate față de acei cari nu știa că, indiferent de partidul din care face parte, diamandi ar vorbi cu același entusiasm, dacă ar fi angajat, despre toate programele celorlalte grupări politice. Atacînd, cum a atacat, pe oamenii bătrîni din celelalte partide politice, d-sa a arătat că nu cunoaște, nu numai cît pot permite deosebirile de virstă în angajarea unor instcuții, dar nici proporția situației în care se află. După diamandi a luat cuvîntul d. Morarc ca, terapist, care a ținut să facă, în contradicție prietenii săi po!g..tcl, * * ' »•‘la personalități și s*geți C>nirioase inutile, nereușind totuși a ieși din coman. * La Senat, după anumite comunicări și votarea cîtorva indigenate s’a votat fără discuție un proiect de lege de modificare a unor articole din legea comitetului agrar cu privire la puterea sa de judecată. S’a votat asemeni un proiect de lege prin care se autoriză Eforia Spitalelor Civile din București a vindte de veci micile proprietăți cu vii, acarete, case și locuri virane, rămase în urma exproprierii moșiilor sale. ,.Jertfa Nsibbibî“ Primim la redacție «Jertfa Neamului», gazeta Asociației generale a invalizilor de război ne. Bine scrisă, ea apără cu toată energia și demnitatea o camă atât de dreaptă, pe care din nenorocire Guvernele noastre au neglijat-o condamnabil. Măcar în ceasul al unsprezecelea avem datoria de a da eroilor noștri în viață, dacă nu onorurile și răsplata pe care le merită, dar cel puțin posibilitatea ăi a trăi omenește. periul fejűipskies Industriașii din Pomerania polonă au cerut Guvernului polon autorizația de a fonda o Cameră de Export pentru lemnării, avînd sediul la Bydgoszrzi. ÎNSEMNĂRI A murit un cal... Zagreb se numia. Și ziarele, în coloane lungi și zile de-a rîndul, ne-au arătat toate însușirile ce le poseda nobilul răposat, meritele prin care își cîștigase faima și consternarea tuturor oamenilor, în număr destul de mare, care-i deplîng moartea atît de prematură și neașteptată. Ți se înduioșează și ție inima värind că moartea unui animal poate provoca atîta înduioșare într’o inimă omenească, cînd cerești cită grijă s’a depus și cite cheltuieli nu s’au cruțat pentru a-i salva viața. Și totuși, oameni ce ne încăpăținam în a rămîne îndărătnici In ce privește unele subtilități ale civilizației actuale, ne cuprinde o nedumerire. Sute de oameni de-ai noștri mor zilnic, majoritatea cu zine, fără a le deplînge nimeni moartea, cu toate că cel mai umil dintre aceștia, prin cea mai puțin apreciată dintre munci, a contribuit mai mult la progresul, cu care ne place sa ne mtodrím, decit cel mai nobil dințrt animalele cu "a.. purț'avMAi s‘a ne îost fățăm. . f/ • ■ ! Mi de serieși de ai noștri zac în dureri grozave, fără asistență sau fără mijloace de asistență și, pe cîta, vreme în privirile reci ale asistenților și infirmierelor de spitale ei nu găsesc pe aceia căreia i-ar putea în credința ultimul lor gînd, doctori și îngrijitori devotați stau încordați și emoționați să prindă ultimul gest ',după care ' nobilul animal, Zagreb, și-a dat sufletul. Mii de copii mor, sufăr de frig, de foame, de neîngrijire, flagele teribile ne degenerează neamul, și în acest timp noi ne gîndim cu melancolie cîți urmași de rasă ne-ar fi putut da Zagreb, dacă n’ar fi murit și ne preocupăm cum să încurajăm și perfecționăm rasa cavalină, canină și a celorlalte specii de animale de desfătare. Or fi existînd și prin alte părți astfel de preocupări, dar am fi curioși să ni se arăte și ce s'a făcut prin acele locuri mai întăiu pentru protecțiunea și asistența omului, pentru a se putea gîndi apoi la îngrijirea și desvoltarea raselor de animale cele mai răsfățate. Desigur că un hipodrom nou, ca acela de la Floreasca, o fi făcînd impresie plăcută ochiului, străinului ce ne vizitează și unora din noi ne-o fi procurînd o distracție agreabilă, dar credem că mult mai mult ne-am putea mîndri și face o impresie din Jáijin și cu un spitalfeau un edificiu de cultură nou, de aceleași, proporții și care ar fi și rasei omenești, de data aceasta, de mai nimlt folos.. Dar, ce importanță au toate acestea ? Zagreb a murit ! El e acela care trebuie să constituie punctul central al preocupărilor noastre. Matei Gr. Alexandrescu **-■ zi ap CRONICA TEATRALA Premiera Teatrului Popular ,Pîînea altuia“ dramă de Turgheniev și „O noapte furtunoasă“ de Caragiale, de Ion Băilă Noua premieră de la Teatrul Popular „Pînea altuia“, drama în două acte de poetul rus Turgheniev, a fost o revelațiune și un succes. Prin reprezentarea acestei piese s’au pus în evidență două lucruri: calitatea de ansamblu a trupei și perspectiva scenei. Prin un nou aranjament s’a dat scenei, care la reprezentațiile de pană acum părea foarte mică, o perspectivă de adîncime care face cu putință ca întreaga acțiune să cîștige în profunzime. Pentru drama aceasta, puternică și concentrată, dar plină de acțiune,noul aranjament al scenei a fost o necesitate, fără de care nu se putea produce atmosfera în care trebuie să se joace o o dramă rusească. Meritul acestei reușite transformări a scenei îl are tînărul regisor Mime Mizo, care a dovedit cu acest prilej aptitudini superioare de regisor. Mîna de regisorabil s’a văzut și la jocul artiștilor, care a dat un ansamblu cum rar se poate vedea pe scenele noastre. Cel mai mic rol și cel mai neînsemnat amănunt au fost puse în evidență și în deplin acord cu rolurile principale. Tinerii artiști ai trupei erau de nerecunoscut și - ar putea face distincțiune între unul și altul, toți fiind în aceiași înălțime. Aceasta nu l-a împiedecat pe d. Armășescu, care a avut rolul principal al boierului scăpătat și silit să mănînce pînea altuia, de a ieși într’o detașată evidență. D sa a debutat cu acest prilej pe scena Teatrului Popular cu un desăvîrșit succes. Publicul numeros a făcut atît d-lui Armășescu cît și