Neamul Românesc, martie 1924 (Anul 19, nr. 47-72)
1924-03-29 / nr. 70
Republica grecească Ceia ce era de așteptat s’a întîmplat. Cu ocazia unei serbători naționale, cea mai însemnată, Adunarea grecească, a cării alegere a fost contestată și rămîne îndoeinicâ, a votat detronarea dinastiei și stabilirea Republicei a cării recunoaștere va fi supusă prin plebiscitației. Regele a «căpătat concediu», d. Venizelos a fost sfătuit să plece pentru a-și cruța sânâtatea, președintele Consiliului pe care-l recomandase el a trebuit să demisioneze și cei rămași mari și tari au luat hotărîrea care stabilește un regim, dar prevede în același timp că poporul l-ar putea schimba daca ar gâsî cu cale. Mulți vor fi crezînd că e o inovație. Sunt cuțiva și aiurea decit în Grecia cari știu ca a mai fost odată așa, acum o sută de ani. Și iată că, gindindu-ma la soarta pe care poate s'o aiba noua orînduire republicană, mi-a răsărit înnainte un omuleț ras, cu parul alb, cu gitul cufundat într’o imensa cravata, cu trupul supțirel prins într’o solemnă redingota de tăietură veche, care părea ca este foarte impresionat de hotarîrea care s’a luat în Adunarea din Atena. „L-am recunoscut ușor: era Capodistria. Deși părea un om căruia nu-i place sa întindă vorba, el mi-a spus cam așa: — Am venit în Grecia cel mică, ieșita dintr’o revoluție haotica și sâmanatoare de ruina și salbatacie. Am găsit cîmpi, sterpe, orașe arse, porturi astupate de secole, oameni împraștiați, răniți, schilozi, văduve orfani. Ca oameni politici, eu, care am învățat în Insulele Ionice și am servit un Împărat într’o Monarhie orînduita, am văzut numai Fanarioți intriganți și clefii indisciplinați.Tesaur nu exista măcar, iar străinătatea nu împrumuta un Stat în formațiune, care nu înfățișa nicio garanție. Fără armată, eram amenințat de puterea turcească modernisată și de trupe egiptene formate după norme francese. Am făcut tot ce-ie cu puțina unei ființi omenești devotate țerii și nației sale. Am fost ctitorul Greciei noua, am clada orașe, am sămănat sate, am deschis ogoare, am fundat școli, biblioteci și musee, am ales o clasă de funcționari și cele d’intîiu corpuri de oaste regulata Mi-am lăsat liniștea spre care aveam dreptul să rîvnesc, am pus în primejdie sănătatea mea zguduita, mi-am atras dușmanii de care bâtrînețea mea ar fi putut sa se scutească. La urmă ,acoperit de ocări, murdărit de calomniile celea urîte, denunțat ca Uzurpator ca tiran, am fost pîndit, cînd intram în biserică pentru rugăciunea de seara și, cînd salutam pe acei cari, pîndindu-ma, schițaseră gestul de salut, am fost împușcat în frunte și spintecat.» Când isprăvia astfel, el făcu o mișcare ce părea că voiește să desfacă vălurile timpului și mî s’a părut ca zăresc în fund, sîngeros, însuși viitorul noii Republici grecești. N. Iorga Aplaudați, domnilor deputați! Cronica parlamentară ne spune că proectul de reformă a învățămîntului a fost primit cu aplauze de către majoritate. Mă mir. Mă mir pentru că știu prea bine interesul „aleșilor“ pentru tot ce e școală și cultură. La nici o discuție nu se goleau băncile averescane mai mult și nu trosneau fălcile aleșilor mai molipsitor, decît atunci, cînd vreun naiv mai pomenea, în incinta oamenilor de afaceri și despre existenta, unui suflet. S’au arătat majoritățile liberale altfel de loc. După ce și-au votat ei, toți bogați și rotofei, un spor de la 166 la 560 lei pe zi, adică de 340 lei zilnic au votat corpului didactic „sporuri“ începînd de la 10 lei lunar. (Cu cele 550 milioane nu se construiau mai bine 1000 imobile ?) Spuneți, dumneavoastră, ce-ar fi riscat acești domnișori, dacă ar fi îndrăsnit să anunțe pe Măritele domniilor lor, că li măresc simbria cu atîta pe lună?. Și într’o astfel de „atmosferă“ creiată în învățămînt, la care au colaborat ignoranța și calculul cinic al unora cu nepăsarea altora, se aduce (a cîta?) reforma, cea de nimeni și de nimic cerută. © Această reformă este cel puțin Inoportună. Inoportună căci însăși expunerea de motive arată că în țară trebuiesc încă 9028 de învățători (după vechea lege), iar reforma cere 23.000. Aceasta-i una. Apoi, dacă n’ai elemente cari să-ți execute reforma, pe ce te bazezi? Pe „entuziasmul“ și activitatea extrașcolară ? Ale cui ? Ale corpului didactic, în care mocnește surd revolta împotriva polițismului cultural ? Iată deci ce perspectivă așteaptă reforma, neaplicarea. Au mai pățit-o și alții. Nu tot astfel s’a întîmplat și cu rușinea serii noastre, legea obligativității școlare ? Cine o aplică ? Că nu se aplică, ce mare lucrui ? Una din multeie, din toate. Răul e însă altul. Aducînd o lege, pe care n’ars cine s’o aplice, chiar admițînd votarea și a unui entuziasm pentru ea nu-i așa că se justifică, întărindu-se, mentalitatea că legile n’au nevoie de respectarea datorită? Și acest spirit să-l promoveze însăși legiuitorii și să-l consfințească însuși Parlamentul ? Iată de ce mi-a părut deplasat gestul majorităților de a însoți un proiect a cărui economie n’o cunosc și nu-i interesează, cu disprețuitorul ropot de aplauze. Aplaudați, dară, domnilor deputați ! Virgil Tempeanu Fără continuitate Proectul de lege care a provocat atîtea luni de frămîntare politică, proectul de lege care a dat naștere acelei formule a blocului, evaporată după cfteva luni de existență ipotetică, proectul de lege a comercializării întreprinderilor statului a venit în desbaterea Camerii. Discuția generală a început și așa de încărcată este conștiința majorității că vroia să împiedice chiar citirea declarațiilor opoziției; intervenția energică a d-lui N. Iorga a adus-o la simțul realităților, impunîndu-i o atitudine cuviincioasă. O știm de pe acum că legea va fi votată, oricît ar primejdui interesele statului. Mîna generoasă a președintelui Camerii va ști să arunce cîteva bile în plus pentru a avea numărul necesar votării, nu ne facem iluzia că s’ar putea împiedeca transformarea procetului în lege întărită de votul camerii. Ceia ce justifică o discuție este unanima atitudine a partidelor din opoziție. Fără excepție toate s’au pronunțat categoric împotriva legii; ori, guvernul viitor va fi format de unul sau mai multe partide dintre cele ce astăzi o formează opoziția. Este evident că vor fi consecvente cu declarațiile solemne pe care le fac astăzi de la tribuna Camerii — de aceia ne putem da suma de pe acum ce tulburări va provoca în domeniul economic această lege. Vom dovedi. Este de la sine înțeles că declarațiile solemne făcute de la tribuna Camerii de către representanții autoritati ai partidelor, nu vor interesa numai sfera așa de redusă de altfel a vieții politice.Capitaliștii autotohtoni sau străini vor lua act de aceste angajamente și se vor feri să aducă aportul lor în afaceri a căror siguranță este doar în funcție de durata unui Guvern. Deci nimeni să nu-și facă vreo iluzie că vor avea capitaluri serioase investite în întreprinderile comercializate ale Statului. Această retragere sau mai exact desinteresare a capitalurilor serioase va lipsi Statul de acea năvală binefăcătoare care provoacă o concurență aprigă între capitaluri, concurență din care Statul ar avea numai de cîștigat. Va rămîne numai capitalul de partid (exact al celui liberal) curajos în măsura siguranții pe care i-o dă partidul a cărui expresie financiară este: „Banca Romănească^v va avea îndrăsneala necesară de a înfrunta riscurile unei anulări a tuturor contractelor care s’ar încheia pe baza unei legi declarată nulă de toate partidele românești. Amintirea așa de încurajatoare, a concesiei S. T. R. cînd un Guvern a trebuit să plece, acționarii tramvaelor comunale cîștigînd pe calea justiției, va da și de data aceasta încurajarea necesară capitalului liberal. S’ar putea însă ca, vremurile fiind anormale, Guvernul care va veni să obțină totuși fie pe calea justiției, fie pe altă cale anularea contractelor ce s’ar încheia. Atunci am avea o altă neplăcere. Am avea o nouă confirmare a lipsei de continuitate în politica noastră economică, lipsă ce a provocat criza de credit a Statului român. Politica externă și politica economică a unui Stat interesează pe toate Statele, de aceia se impune o politică de continuitate stabilită cu unanima înțelegere a partidelor de guvernămînt. Este un principiu axiomatic de guvernămînt. De ce îl ignoră partidul liberal, prelungind clasa de credit a Statului român ? Nu e nimeni cu un grăunte de răspundere politică să răspundă cu un zîmbet la declarațiile unanime ale partidelor din oposiție cu privire la proiectul comercializării întreprinderilor Statului. Să ia sama cei cu răspundere. Pamfil Șeicaru Demisia guvernului france. Prin surprindere, atunci cînd mai puțin ca ori cînd se credea in posibilitatea căderei guvernului francez, d-l Poincaré a presintat președintelui republicei d-lui Millerand, demisia guvernului său. Aceasta în urma faptului, că deputații francezi au hotărît cu 271 de voturi, contra 264 trimeterea în comisiuni a regulamentului privitor la pensiunile funcționarilor, cu toate că d-l Lasteynie a pus chestiunea de încredere. Camera franceză însă nu a ținut sama de aceasta, așa nicit rezultatul votului trebue considerat ca fiind îndreptat nu împotriva întregului guvern, ci cel mult contra d-lui Lasteynie. De fapt în acest sens sunt și comentariile oamenilor politici. Totuși d-l Poincaré s’a solidarizat, și-a înțeles să adauge la această solidaritare și situația tuturor celorlalți miniștrii. Președintele republicei și-a exprimat cu acest prilej dorința, ca tot de Poincaré să formeze noul guvern, oferindu-se chiar, ca in cameră, printr’un mesaj, să explice situația ciudată creiată Franței printr’un vot dat prin surprindere, constatîndu-se ulterior, că la ședința Camerei care a pus în minoritate guvernul, au lipsit foarte mulți deputați. D-l Millerand a mai opinat, că un guvern Poincaré e astăzi cu atît mai necesar Republicei, cu cit politica dusă in ultimul timp sub directivele date de d-l Poincaré, a fost rodnică și binefăcătoare intereselor superioare ale Franței. Primul ministru demisionat a primit provizoriu formarea noului guvern și se crede că ar avea intenția să schimspecial zină, comerț și interne. Așadar cele mai însemnate portofolii sunt declarate vacante. Ceea ce pare în primul rînd să dovedească, că intenția în fond a d-lui Poincaré nu ar fi să demisioneze în chip irevocabil, ci mai degrabă încearcă o remaniere deghizată. Și pentru două motive nu e dat să credem acest lucru și anume: —pentru că actualmente altă politică în afară de aceea a d-lui Poincaré nu e cu putință, — alte directive nu se pot astăzi da, în stadiul în care se află întreaga politică europeană, în urma tuturor acordurilor pe cale de incicere cu Rusia. Și in al doilea rînd, întrucît Franța e pe pragul unor noi alegeri, partidele politice trebue să avizeze asupra măsurilor ce au de luat în scopul unei cit mai reușite propagande electorale. Această din urmă credință e întărită și prin faptul că eventuala remaniere privește ministerul de interne, desemnîndu-se ca titulari ai acestui departament din Corrat sau Retbel. Afară de acestea, din ultimele desbateri din jurul demisiei guvernului reese, că tendința unei remanieri se accentuiază, întrucât însuși d-l Poincaré e sfătuit a prelua conducerea departamentului finanțelor, iar președintele comisiei economice extraparlamentare d-l Louis Marin, e indicat ministeriabil. Așadar nu motive de politică externă, ci puncte de politică economică în primul rînd, prezidă la această schimbare de guvern. Acestea urmează să fie coroborate întregei desfășurări a vieței financiare franceze din ultimul timp. In acest chip explicațiile, poate, vor fi mai ușor de găsit. Sol. Conferința romîno-rusă dela Viena D l Krestinski primește pe ziariștii români. — Șefii delegațiilor la d-1 Grünberger. Presa Vieneza defavorabilă României. (Dela corespondentul nostru special) Viena, 26 Mart, ora 17.—Azi Miercuri dimineața, d-nul Krestinski, șeful delegației sovietice a primit pe reprezentanții presei romînești, declarîndu-le că Sovietele au cele mai bune intențiuni ca să tranșeze diferendele cu Romînia. D-l Grünberger, ministrul de externe al Austriei, a primit apoi pe d-nii Langa-Râșcanu și Krestinski, cu cari s’a întreținut asupra lucrărilor conferinței și cârora l- a răspuns că primește sa prezideze ședința inaugurală a conferinței. Această ședință va avea loc joi la orele 3 după amiază la Landhaus: înainte de deschiderea Conferinței, în cursul dimineței, șefii celor doua delegațiuni vor fi primiți în audiența de către Monseniorul Seipel, primul ministru. Presa vieneză urmărește cu multă atențiune întrevederile preliminare. Insa tonul general al articolelor publicate de unele ziare, printre care și oficiosul „Reichspost“, este mai de grabă favorabil punctului de vedere al Sovietelor. De bună seamă, acțiunea d-lui Joffe, ministrul Sovietelor la Viena, nu e străină de această atitudine. * In ce privește pronosticurile cari se fac, cu toate declarațiile de bune intenții ale d-lui Krestinski și cu tot optimismul unor cercuri diplomatice, părerea generală este că d-l Langa Rașcanu fiind hotărît sâ declare ferm ca discuțiunile vor fi posibile numai dacă Sovietele nu vor pune in discuțiune granițele actuale ale Romîniei, iar d-nul Krestinski avînt—după cît se spune—instrucțiuni ca, în cazul daca delegația romîna va cere recunoașterea statului Basarabiei, să ceară amînarea „sine die“ a conferinței“, fără ruptură violenta a tratativelor, cum în fine tonul telegramelor adresate de d-l Cicerin d-lui Poincaré, dovedește ca Sovietele sunt însuflețite de altceva decît așa numitele „bune intenții“, — zic părerea generală este că tratativele vor fi zădărnicite. * Iată textul declarațiilor făcute de către d. Krestinski, ziariștilor romîni aflători la Viena: „Rusia a adoptat principiile: fraternitate, emancipare și autodeterminare față de toate popoarele orientului; în ce privește Estonia, Finlanda, Lettonia, Lituania, Polonia, le-a admis de asemenea autodeterminarea recunoscînd noile formațiuni de stat. „Romînia este singurul vecin cu care avem chestiuni litigioase. Guvernul sovietic pătruns de același spirit pacific ne-a trimes la Viena, doritori ca să tranșăm, în mod amical, toate litigiile, stabilind raporturi de bună vecinătate pentru viitor, dacă guvernul român împărtășește aceleași principii de echitate și este animat de același spirit de pace. „Politica externă a sovietelor tinde să garanteze raporturile bune prin rezolvarea problemelor vitale interesînd ambele state. De aceia sunt convins de succesul conferinței“. Știri de peste botáré Spre o criză politică turcă Constantinopole 27.—Adunarea națională din Angora continuă deschaterea Statutului prin care se dă președintelui Republicei dreptul de a dizolva Adunarea După violente discuții, s’a pus articolul la vot și nu s’a putut obține numărul suficient de voturi. Situația e socotită ca destul de serioasă; se crede că guvernul va demisiona și că Adunarea Națională va fi disolvată. Turcia și Liga Națiunilor Constantinopole 27.Yismet Pașa a declarat că Turcia va intra în Liga Națiunilor conform angajamentelor ce le-a luat la Lausanne, imediat după ce tratatul va fi ratificat de către toate ~----------- O expoziție rusească la Constantinopole Constantinopole 27. — La Constantinopole a sosit vaporul Theodosia sub pavilion sovietic pe bordul căruia se găsește comisiunea însărcinată cu organizarea unei expoziții de de produse rusești. Adunarea din Angora împotriva drepturilor femeilor Constantinopole 27.—Adunarea Națională din Angora a respins propunerea deputatului Izmet Kemal Bey pentru acordarea dreptului la femei de a fi ales de deputați. O acțiune în contra Califului Constantinopole 27. — Un grup de deputați a propus ca Adunarea Națională din Angola să declare ca trădător de patrie pe fostul calif. Averea sa va fi confiscată. Un guvern muncitoresc in Australia Londra 27. La alegerile din Australia de vest partidul muncitoresc a ciștigat 25 de locuri din 50. In legătură cu aceasta se afirmă că se va forma un guvern de muncitori. Aplanarea grevei din Hamburg Berlin 27.Din Hamburg se anunță că greva muncitorilor din port a fost aplanată și că muncitorii au reluat lucrul. 0 pvi mbH It lignit natinli - CATEHIZAREA COPIILOR - Instrucția religioasă și educația morală a poporului nostru este o iluzie. lrîtele priveliști sociale la care luăm parte cu atîta strîngere de inimă sînt o tristă dovadă de superficialitatea înfiorătoare a ooinili religioase și morale a contemporanilor noștri. Cancerul imoralității amenință să cuprindă și să otrăvească în adîncurile ei vieața neamului nostru. In fața acestui pîrjol o singură măsură cuminte și rodnică se impune: Să ne întoarcem spre copil cu toată grija și iubirea noastră. Ei trebuesc salvai fără întîrziere. In acest sens, educația religioasă e un minunat mijloc de imunizare sufletească. Lucrarea de catehizare în vederea prezervării morale, a nației nu mai poate aștepta nici un minut. Se întind toate epidemiile din lume în țara noastră și noi stăm cu mînile pe piept? O muscă omorîtoare anul trecut pusese în frămîntare toată țara. Nu era cetățean care să nu fie îngrijorat. Economia națională era în primejdie. Tifosul exantematic a fost așișderea un dușman cu care s’a dat o luptă crîncenă. Și în fața păcatului și a tuturor incubațiilor lui perverse noi stăm nepăsători ? O mamă în caz de incediu își lasă tot avutul ei pradă flăcărilor, dar e mulțumită dacă și-a scăpat copilul. Pentru el e în stare să-și pună vieata. E o icoană sugestivă aceasta și care trebuie să ne pună pe gînduri. In vasta pedagogie națională catehizarea copiilor e o problemă de mari dimensiuni culturale și ea trebuie rezolvată fără amînare. Căci de sufletul care crește ezi sub ochii noștri atîrnă isbînzile noastre viitoare — în succsiunea normală a forțelor naționale. De aceia opera de formație morală pe baza instrucției și exemplificării religioase trebuie începută neapărat. Pănă acum s’a zis: „asta nu e treaba ’ noastră — chestiunea îi privește numai pe preoți“. Intr’adevăr preoții — în deosebi sunt chemați la acest oficiu de devotament — dar fără conlucrarea conștientă a familiei, bunele lor voinți nu pot realiza mare ispravă. Ici și colo s’a încercat și la noi opera de educare și reeducare morală pe temeiul doctrinii creștine. S’a constatat însă că mediocritatea rezultatelor obținute pănă acum se datorește în mare măsură lipsei de atmosferă morală în mediul familial. Familia e baza de susținere a oricărei inițiative idealiste. Și aceasta nu numai în ce privește pe copil, ci chiar în formația sufletească a adulților. Trebuesc create și adîncite noi capacități morale care să dezășuiasca prin puterea lor vie, mai întîi premenirea mediului familial și social atît de sufocant pentru entuziastele orientări ale vieții religioase. In ierarhia acțiunii sociale trebue să fie așezată — azi în loc de cinste catehizarea religioasă — ea fiind singurul mijloc de personalizare socială în sensul unei activități creatoare și izbăvitoare pe toate tărîmurile ei de vieață și manifestare. Se pare însă că Statul nostru nu se prea îngrijește de acest lucru. Crasul utilitarism care-l caracterizează îi inspiră o neutralitate îngrozitoare față de problemele morale care stau de atîta vreme fără nici o deslegare, favorizînd în chipul acesta cele mai alarmante și mai bune realități sociale. Biserica nu-și poate afirma apostolatul ei din pricina unei profunde anemii în latura ei materială. Simpla propagandă cu cuvîntul fără filantropia care coboară preceptul în realitate, plutește în văzduh. Drumul convertirii morale prin predică, trebuie deschis și bătătorit de darul asistenții sociale bisericești. Preotul personal e una din cele mai clasice figuri ale proletariatului românesc. Și paupertatea lui e cu atît mai tragică cu cît idealismul lui e mai viu și mai consequent. Cu fărămiturile bugetare care sînt o insultă tot atît de gravă ca și osîndirea lui la mizerie perpetuă nu i se poate asigura lipsa de griji și seninătatea sufletească de care el are atîta nevoie pentru desfășurarea energiilor lui apostolice. Cunoaștem obiecțiile: Sînt preoți milionari și care nu lucrează nimic. Vor fi : dar noi mai știm că sînt azi preoți care nu-și pot hrăni familia, pentru că fac preoție activă și apostolat social. Cu sistemul documentelor excepționale care privesc o anumită preoție nu e cinstit să se paralizeze începuturile unui apostolat atît de viguros în afirmările lui și atît de salutar în roadele lui — dar care e și înjenit adînc în lucrarea lui de mizeria materială. Veniturile epitrahilului sînt o ficțiune pentru apostolatul autentic al vremurilor noastre. El abia își poate creia la oraș — înotînd în valurile uriașe ale scumpezii — un venit care să nu-i lase familia pieritoare de foame. Cum să-și afirme el deci personalitatea lui culturală și socială, cînd zilele lui sînt cernite de perspectiva iremediabilelor suferinți ? De unde să-și mai soarbă entuziasmul trebuitor puterii de lucru ? Ziua de scadență a polițelor e o catastrofă. Nici un expedient nu-i este permis și nici nu-1 are la îndemînă. Pentru că nu vrea să fie în restanță pe terenul lucrării lui misionare — ajunge după cîtăva vreme de tristă experiență un decepționat, un sceptic și adesea un convertit la cel mai incarnabil materialism. Și atunci e definitiv scos din circulația acelei vieți de jertfă și rodnicie pe care e chemat s’o trăiască și s’o cultive înlăuntrul neamului său. (Va urma). Pr. Gr. Cristescu, ADMINISTRAȚIA : STRADA DOMNIȚA ANASTASIA No « WSMWON SJH