Neamul Românesc, martie 1924 (Anul 19, nr. 47-72)

1924-03-29 / nr. 70

Republica grecească Ceia ce era de așteptat s’a întîmplat. Cu ocazia unei serbători na­ționale, cea mai însemnată, Adu­narea grecească, a cării alegere a fost contestată și rămîne în­­doeinicâ, a votat detronarea di­nastiei și stabilirea Republicei a cării recunoaștere va fi supusă prin plebiscit­­ației. Regele a «căpătat concediu», d. Venizelos a fost sfătuit să plece pentru a-și cruța sânâtatea, președintele Consiliului pe care-l recomandase el a trebuit să de­misioneze și cei rămași mari și tari au luat hotărîrea care sta­bilește un regim, dar prevede în același timp că poporul l-ar putea schimba daca ar gâsî cu cale. Mulți vor fi crezînd că e o inovație. Sunt cuțiva și aiurea decit în Grecia cari știu ca a mai fost odată așa, acum o sută de ani. Și iată că, gindindu-ma la soarta pe care poate s'o aiba noua orînduire republicană, mi-a răsărit înnainte un omuleț ras, cu parul alb, cu gitul cufundat într’o imensa cravata, cu trupul supțirel prins într’o solemnă re­dingota de tăietură veche, care părea ca este foarte impresionat de hotarîrea care s’a luat în Adu­narea din Atena. „L-am recunoscut ușor: era Capodistria. De­și părea un om căruia nu-i place sa întindă vorba, el mi-a spus cam așa: — Am venit în Grecia cel mică, ieșita dintr’o revoluție ha­otica și­­ sâmanatoare de ruina și salbatacie. Am găsit cîmpi, sterpe, orașe arse, porturi as­tupate de secole, oameni împraș­tiați, răniți, schilozi, văduve orfani. Ca oameni politici, eu, care am învățat în Insulele Io­nice și am servit un Împărat într’o Monarhie orînduita, am văzut numai Fanarioți intriganți și clef­ii indisciplinați.­Tesaur nu exista măcar, iar străinătatea nu împrumuta un Stat în forma­țiune, care nu înfățișa nicio ga­ranție. Fără armată, eram ame­nințat de puterea turcească mo­dernisată și de trupe egiptene formate după norme francese. Am făcut tot ce-i­e cu pu­ți­na unei ființi omenești devo­tate țerii și nației sale. Am fost ctitorul Greciei noua, am clada orașe, am sămănat sate, am­ des­chis ogoare, am fundat școli, biblioteci și musee, am ales o clasă de funcționari și cele d’in­­tîiu corpuri de oaste regulata Mi-am lăsat liniștea spre care aveam dreptul să rîvnesc, am pus în primejdie sănătatea mea zguduita, mi-am atras dușmanii de care bâtrînețea mea ar fi putut sa se scutească. La urmă ,acoperit­­ de ocări, murdărit de calomniile cele­a urîte, denunțat ca Uzurpator ca tiran, am fost pîndit, cînd intram în biserică pentru rugă­ciunea de seara și, cînd salutam pe acei cari, pîndindu-ma, schi­țaseră gestul de salut, am fost împușcat în frunte și spintecat.» Când isprăvia astfel, el făcu o mișcare ce părea că voiește să desfacă vălurile timpului și mî s’a părut ca zăresc în fund, sîn­­geros, însuși viitorul noii Repu­blici grecești. N. Iorga Aplaudați, domnilor deputați! Cronica parlamentară ne spune că proectul de reformă a învățămîntului a fost primit cu aplauze de către ma­joritate. Mă mir. Mă mir pentru că știu prea bine interesul „aleșilor“ pen­tru tot ce e școală și cultură. La nici o discuție nu se goleau băn­cile averescane mai mult și nu tros­neau fălcile aleșilor mai molipsitor, decît atunci, cînd vreun naiv mai po­menea, în incinta oamenilor de afaceri și despre existenta, unui suflet. S’au arătat majoritățile liberale altfel­ de loc. După ce și-au votat ei, toți bogați și rotofei, un spor de la 166 la 560 lei pe zi, adică de 340 lei zil­nic au votat corpului didactic „sporuri“ începînd de la 10 lei lunar. (Cu cele 550 milioane nu se con­struiau mai bine 1000 imobile ?) Spuneți, dumneavoastră, ce-ar fi riscat acești domnișori, dacă ar fi în­­drăsnit să anunțe pe Măritele domnii­lor lor, că li măresc simbria cu atîta pe lună?. Și într’o astfel de „atmosferă“ cre­­iată în învățămînt, la care au colabo­rat ignoranța și calculul cinic al unora cu nepăsarea altora, se aduce (a cîta?) reforma, cea de nimeni și de nim­ic cerută. © Această reformă este cel puțin Ino­portună. Inoportună căci însăși ex­punerea de motive arată că în țară trebuiesc încă 9028 de învățători (după vechea lege), iar reforma cere 23.000. Aceasta-i una. Apoi, dacă n’ai ele­mente cari să-ți execute reforma, pe ce te bazezi? Pe „entuziasmul“ și activitatea extrașcolară ? Ale cui ? Ale corpului didactic, în care mocnește surd revolta împotriva polițismului cul­tural ? Iată deci ce perspectivă așteaptă reforma, neaplicarea. Au mai pățit-o și alții. Nu tot astfel s’a întîmplat și cu rușinea serii noas­tre, legea obligativității școlare ? Cine o aplică ? Că nu se aplică, ce mare lucrui ? Una din multeie, din toate. Răul e însă altul. Aducînd o lege, pe care n’ars cine s’o aplice, chiar admițînd votarea și a unui entuziasm pentru ea nu-i așa că se justifică, întărindu-se, menta­litatea că legile n’au nevoie de res­pectarea datorită? Și acest spirit să-l promoveze în­săși legiuitorii și să-l consfințească însuși Parlamentul ? Iată de ce mi-a părut deplasat ges­tul majorităților de a însoți un proiect a cărui economie n’o cunosc și nu-i interesează, cu disprețuitorul ropot de aplauze. Aplaudați, dară, domnilor deputați ! Virgil Tempeanu Fără continuitate Proectul de lege care a provocat atîtea luni de frămîntare politică, pro­ectul de lege care a dat naștere acelei formule a blocului, evaporată după cfteva luni de existență ipotetică, pro­ectul de lege a comercializării între­prinderilor statului a venit în desba­­terea Camerii. Discuția generală a început și așa de încărcată este conștiința majorității că vroia să împiedice chiar citirea de­clarațiilor opoziției; intervenția ener­gică a d-lui N. Iorga a adus-o la sim­țul realităților, impunîndu-i o atitu­dine cuviincioasă. O știm de pe acum că legea va fi votată, oricît ar primejdui interesele statului. Mîna generoasă a președin­telui Camerii va ști să arunce cîteva bile în plus pentru a avea numărul ne­cesar votării, nu ne facem iluzia că s’ar putea împiedeca transformarea procetului în lege întărită de votul camerii. Ceia ce justifică o discuție este unanima atitudine a partidelor din o­­poziție. Fără excepție toate s’au pro­nunțat categoric împotriva legii; ori, guvernul viitor va fi format de unul sau mai multe partide dintre cele ce astăzi o formează opoziția. Este evi­dent că vor fi consecvente cu decla­rațiile solemne pe care le fac astăzi de la tribuna Camerii — de aceia ne putem da suma de pe acum ce tul­­burări va provoca în­­ domeniul eco­nomic această lege. Vom dovedi. Este de la sine înțeles că declara­țiile solemne făcute de la tribuna Ca­merii de către representanții autoritati ai partidelor, nu vor interesa numai sfera așa de redusă de altfel a vieții politice.Capitaliștii autotohtoni sau stră­ini vor lua act de aceste angajamente și se vor feri să aducă aportul lor în afaceri a căror siguranță este doar în funcție de durata unui Guvern. Deci nimeni să nu-și facă vre­o iluzie că vor avea capitaluri serioase investite în întreprinderile comercializate ale Statului. Această retragere sau mai exact desinteresare a capitalurilor se­rioase va lipsi Statul de acea năvală binefăcătoare care provoacă o con­curență aprigă între capitaluri, con­curență din care Statul ar avea numai de cîștigat. Va rămîne numai capitalul de partid (exact al celui liberal) cu­rajos în măsura siguranții pe care i-o dă partidul a cărui expresie financiară este: „Banca Romănească^v va avea îndrăsneala necesară de a înfrunta ris­curile unei anulări a tuturor contrac­telor care s’ar încheia pe baza unei legi declarată nulă de toate partidele românești. Amintirea așa de încuraja­toare, a concesiei­ S. T. R. cînd un Guvern a trebuit să plece, acționarii tramvaelor comunale cîștigînd pe ca­lea justiției, va da și de data aceasta încurajarea necesară capitalului libe­ral. S’ar putea însă ca, vremurile fiind anormale, Guvernul care va veni să obțină totuși fie pe calea justiției, fie pe altă cale anularea contractelor ce s’ar încheia. Atunci am avea o altă ne­plăcere. Am avea o nouă confirmare a lipsei de continuitate în politica noastră eco­nomică, lipsă ce a provocat criza de credit a Statului român. Politica ex­ternă și politica economică a unui Stat interesează pe toate Statele, de aceia se impune o politică de con­tinuitate stabilită cu unanima înțelegere a partidelor de guvernămînt. Este un principiu axiomatic de gu­­vernămînt. De ce îl ignoră partidul liberal, prelungind clasa de credit a Statului român ? Nu e nimeni cu un grăunte de răspundere politică să răs­pundă cu un zîmbet la declarațiile unanime ale partidelor din oposiție cu privire la proiectul comercializării în­treprinderilor Statului. Să ia sama cei cu răspundere. Pamfil Șeicaru Demisia guvernului france. Prin surprindere, atunci cînd mai pu­țin ca ori cînd se credea in posibili­tatea căderei guvernului francez, d-l Poincaré a presintat președintelui re­publicei d-lui Millerand, demisia gu­vernului său. Aceasta în urma faptu­lui, că deputații francezi au hotărît cu 271 de voturi, contra 264 trimeterea în comisiuni a regulamentului privitor la pensiunile funcționarilor, cu toate că d-l Lasteynie a pus chestiunea de încredere. Camera franceză însă nu a ținut sama de aceasta, așa nicit rezultatul votului trebue considerat ca fiind îndreptat nu împotriva întregului guvern, ci cel mult contra d-lui Lasteynie. De fapt în acest sens sunt și comentariile oamenilor po­litici. Totuși d-l Poincaré s’a solidarizat, și-a înțeles să adauge la această soli­­daritare și situația tuturor celorlalți miniștrii. Președintele republicei și-a exprimat cu acest prilej dorința, ca tot de Poin­caré să formeze noul guvern, oferin­du-se chiar, ca in cameră, printr’un mesaj, să explice situația ciudată cre­­iată Franței printr’un vot dat prin surprindere, constatîndu-se ulterior, că la ședința Camerei care a pus în mi­noritate guvernul, au lipsit foarte mulți deputați. D-l Millerand a mai opinat, că un guvern Poincaré e astăzi cu atît mai necesar Republicei, cu cit politica dusă in ultimul timp sub directivele date de d-l Poincaré, a fost rodnică și bine­făcătoare intereselor superioare ale Franței. Primul ministru demisionat a primit provizoriu formarea noului guvern și se crede că ar avea intenția să schim­special zină, comerț și interne. Așa­dar cele mai însemnate portofolii sunt decla­rate vacante. Ceea ce pare în primul rînd să dove­­dească, că intenția în fond a d-lui Poin­caré nu ar fi să demisioneze în chip irevocabil, ci mai degrabă încearcă o remaniere deghizată. Și pentru două motive nu e dat să credem acest lucru și anume: —pentru că actualmente altă politică în afară de aceea a d-lui Poin­caré nu e cu putință, — alte directive nu se pot astăzi da, în stadiul în care se află întreaga politică europeană, în urma tuturor acordurilor pe cale de incicere cu Rusia. Și in al doilea rînd, întrucît Franța e pe pragul unor noi alegeri, partidele politice trebue să avizeze asupra măsu­rilor ce au de luat în scopul unei cit mai reușite propagande electorale. A­­ceastă din urmă credință e întărită și prin faptul că eventuala remaniere pri­vește ministerul de interne, desemnîn­­du-se ca titulari ai acestui departament d­in­ Corrat sau Retbel. Afară de acestea, din ultimele des­­bateri din jurul demisiei guvernului reese, că tendința unei remanieri se accentuiază, întru­cât însuși d-l Poin­caré e sfătuit a prelua conducerea de­partamentului finanțelor, iar președin­tele comisiei economice extraparlamen­tare d-l Louis Marin, e indicat minis­teriabil. Așa­dar nu motive de politică exter­nă, ci puncte de politică economică în primul rînd, prezidă la această schim­bare de guvern. Acestea urmează să fie coroborate întregei desfășurări a vieței financiare franceze din ultimul timp. In acest chip explicațiile, poate, vor fi mai ușor de găsit. Sol. Conferința romîno-rusă dela Viena D­ l Krestinski primește pe ziariștii români. — Șefii delegațiilor la d-1 Grünberger.­­ Presa Vieneza defavorabilă României. (Dela corespondentul nostru special) Viena, 26 Mart, ora 17.—Azi Miercuri dimineața, d-nul Kres­­tinski, șeful delegației sovietice a primit pe reprezentanții presei romînești, declarîndu-le că So­vietele au cele mai bune inten­­țiuni ca să tranșeze diferendele cu Romînia. D-l Grünberger, ministrul de externe al Austriei, a primit a­­poi pe d-nii Langa-Râșcanu și Krestinski, cu cari s’a întreținut asupra lucrărilor conferinței și cârora l- a răspuns că primește sa prezideze ședința inaugurală a conferinței. Această ședință va avea loc joi la orele 3 după amiază la Landhaus: înainte de deschiderea Con­ferinței, în cursul dimineței, șefii celor doua delegațiuni vor fi primiți în audiența de către Mon­seniorul Seipel, primul ministru.­­ Presa vieneză urmărește cu multă atențiune întrevederile pre­liminare. Insa tonul general al articolelor publicate de unele ziare, printre care și oficiosul „Reichspost“, este mai de grabă favorabil punctului de vedere al Sovietelor. De bună seamă, ac­țiunea d-lui Joffe, ministrul So­vietelor la Viena, nu e străină de această atitudine. * In ce privește pronosticurile cari se fac, cu toate declarațiile de bune intenții ale d-lui Kres­tinski și cu tot optimismul unor cercuri diplomatice, părerea ge­nerală este că d-l Langa Raș­­canu fiind hotărît sâ declare ferm ca discuțiunile vor fi po­sibile numai dacă Sovietele­ nu vor pune in discuțiune granițele actuale ale Romîniei, iar d-nul Krestinski avînt—după cît se spune—instrucțiuni ca, în cazul daca delegația romîna va cere recunoașterea statului Basara­biei, să ceară amînarea „sine die“ a conferinței“, fără ruptură violenta a tratativelor, cum în fine tonul telegramelor adresate de d-l Cicerin d-lui Poincaré, dovedește ca Sovietele sunt în­suflețite de altceva decît așa numitele „bune intenții“, — zic părerea generală este că trata­tivele vor fi zădărnicite. * Iată textul declarațiilor făcute de către d. Krestinski, ziariști­lor romîni aflători la Viena: „Rusia a adoptat principiile: fra­ternitate, emancipare și autode­terminare față­ de toate popoa­rele orientului; în ce privește Estonia, Finlanda, Lettonia, Litua­nia, Polonia, le-a admis de ase­menea autodeterminarea recu­­noscînd noile formațiuni de stat. „Romînia este singurul vecin cu care avem chestiuni litigioase. Guvernul sovietic pătruns de a­­celași spirit pacific ne-a trimes la Viena, doritori ca să tranșăm, în mod amical, toate litigiile, sta­bilind raporturi de bună vecină­tate pentru viitor, dacă guvernul român împărtășește aceleași prin­cipii de echitate și este animat de același spirit de pace. „Politica externă a sovietelor tinde să garanteze raporturile bune prin rezolvarea problemelor vitale interesînd ambele state. De aceia sunt convins de suc­cesul conferinței“. Știri de peste botáré Spre o criză politică turcă Constantinopole 27.—Adunarea na­țională din Angora continuă deschate­­rea Statutului prin care se dă preșe­dintelui Republicei dreptul de a dizolva Adunarea După violente discuții, s’a pus ar­ticolul la vot și nu s’a putut obține numărul suficient de voturi. Situația e socotită ca destul de se­rioasă; se crede că guvernul va de­misiona și că Adunarea Națională va fi disolvată. Turcia și Liga Națiunilor Constantinopole 27.Yismet Pașa a declarat că Turcia va intra în Liga Națiunilor conform angajamentelor ce le-a luat la Lausanne, imediat după ce tratatul va fi ratificat de către toate ~-----------­ O expoziție rusească la Constantinopole Constantinopole 27. — La Constan­tinopole a sosit vaporul Theodosia sub pavilion sovietic pe bordul că­ruia se găsește comisiunea însărci­nată cu organizarea unei expoziții de de produse rusești. Adunarea din Angora împo­triva drepturilor femeilor Constantinopole 27.—­Adunarea Na­țională din Angora a respins propu­nerea deputatului Izmet Kemal Bey pentru acordarea dreptului la femei de­ a fi ales de deputați. O acțiune în contra Califului Constantinopole 27. — Un grup de deputați a propus ca Adunarea Na­țională din Angola să declare ca tră­dător de patrie pe fostul calif. Averea sa va fi confiscată. Un guvern muncitoresc in Australia Londra 27.­­ La alegerile din Aus­tralia de vest partidul muncitoresc a ciștigat 25 de locuri din 50. In legă­tură cu aceasta se afirmă că se va forma un guvern de muncitori. Aplanarea grevei din Hamburg Berlin 27.­Din Hamburg se anunță că greva muncitorilor din port a fost aplanată și că muncitorii au reluat lucrul. 0 pvi mbH It lignit natinli - CATEHIZAREA COPIILOR - Instrucția religioasă și educația mo­­­­rală a poporului nostru este o iluzie. l­rîtele priveliști sociale la care luăm parte cu atîta strîngere de inimă sînt o tristă dovadă de superficiali­tatea înfiorătoare a ooinili religioase și morale a contemporanilor noștri. Cancerul imoralității amenință să cuprindă și să otrăvească în adîncurile ei vieața neamului nostru. In fața acestui pîrjol o singură măsură cuminte și rodnică se impune: Să ne întoarcem spre copil cu toată grija și iubirea noastră. Ei trebuesc salva­i fără întîrziere. In acest sens, educația religioasă e un minunat mijloc de imunizare sufle­tească. Lucrarea de catehizare în ve­derea prezervării morale, a nației nu mai poate aștepta nici un minut. Se întind toate epidemiile din lume în țara noastră și noi stăm cu mînile pe piept? O muscă omorîtoare anul trecut pusese în frămîntare toată țara. Nu era cetățean care să nu fie în­grijorat. Economia națională era în primejdie. Tifosul exantematic a fost așișderea un dușman cu care s’a dat o luptă crîncenă. Și în fața păcatului și a tuturor in­cubațiilor lui perverse noi stăm ne­păsători ? O mamă în caz de incediu își lasă tot avutul ei pradă flăcărilor, dar e mulțumită dacă și-a scăpat copilul. Pentru el e în stare să-și pună vieata. E o icoană sugestivă aceasta și care trebuie să ne pună pe gînduri. In vasta pedagogie națională ca­tehizarea copiilor e o problemă de mari dimensiuni culturale și ea trebuie rezolvată fără amînare. Căci de sufletul care crește ezi sub ochii noștri atîrnă isbînzile noastre viitoare — în succ­siunea normală a forțelor naționale. De aceia opera de formație morală pe baza instrucției și exemplificării religioase trebuie începută neapărat. Pănă acum s’a zis: „asta nu e treaba ’ noastră — chestiunea îi privește numai pe preoți“. Intr’adevăr preoții — în deosebi sunt chemați la acest oficiu de devota­ment — dar fără conlucrarea con­știentă a familiei, bunele lor voinți nu pot realiza mare ispravă. Ici și colo s’a încercat și la noi opera de educare și reeducare morală pe temeiul doctrinii creștine. S’a constatat însă că mediocritatea rezultatelor obținute pănă acum se datorește în mare măsură lipsei de atmosferă morală în mediul familial. Familia e baza de susținere a ori­cărei inițiative idealiste. Și aceasta nu numai în ce privește pe copil, ci chiar în formația sufletească a adulților. Trebuesc create și adîncite noi ca­pacități morale care să d­ezășuiasca prin puterea lor vie, mai întîi preme­­nirea mediului familial și social atît de sufocant pentru entuziastele orien­tări ale vieții religioase. In ierarhia acțiunii sociale trebue să fie așezată — azi în loc de cinste ca­tehizarea religioasă —­ ea fiind singurul mijloc de personalizare socială în sensul unei activități creatoare și iz­­băvitoare pe toate tărîmurile ei de vieață și manifestare. Se pare însă că Statul nostru nu se prea îngrijește de acest lucru. Crasul utilitarism care-l caracteri­zează îi inspiră o neutralitate îngrozi­toare față de problemele morale care stau de atîta vreme fără nici o desle­­gare, favorizînd în chipul acesta cele mai alarmante și mai bune realități sociale. Biserica nu-și poate afirma aposto­latul ei din pricina unei profunde a­­nemii în latura ei materială. Simpla propagandă cu cuvîntul fără filantropia care coboară preceptul în realitate, plutește în văzduh. Drumul convertirii morale prin pre­dică, trebuie deschis și bătătorit de darul asistenții sociale­ bisericești. Preotul personal e una din cele mai clasice figuri ale proletariatului ro­mânesc. Și paupertatea lui e cu atît mai tragică cu cît idealismul lui e mai viu și mai consequent. Cu fărămiturile bugetare care sînt o insultă tot atît de gravă ca și osîndirea lui la mizerie perpetuă nu i se poate asigura lipsa de griji și seninătatea sufletească de care el are atîta nevoie pentru des­fășurarea energiilor lui apostolice. Cunoaștem obiecțiile: Sînt preoți milionari și care nu lucrează nimic. Vor fi : dar noi mai știm că sînt azi preoți care nu-și pot hrăni familia, pentru că fac preoție activă și apostolat social. Cu sistemul documentelor excep­ționale care privesc o anumită preoție nu e cinstit să se paralizeze începutu­rile unui apostolat atît de viguros în afirmările lui și atît de salutar în roa­dele lui — dar care e și înjenit adînc în lucrarea lui de mizeria materială. Veniturile epitrahilului sînt o ficțiune pentru apostolatul autentic al vremu­rilor noastre. El abia își poate creia la oraș — înotînd în valurile uriașe ale scum­­pezii — un venit care să nu-i lase fa­milia pieritoare de foame. Cum să-și afirme el deci perso­nalitatea lui culturală și socială, cînd zilele lui sînt cernite de perspectiva iremediabilelor suferinți ? De unde să-și mai soarbă entu­ziasmul trebuitor puterii de lucru ? Ziua de scadență a polițelor e o catastrofă. Nici un expedient nu-i este permis și nici nu-1 are la îndemînă. Pentru că nu vrea să fie în restanță pe terenul lucrării lui misionare — ajunge după cîtăva vreme de tristă experiență un decepționat, un sceptic și adesea un convertit la cel mai incarnabil ma­terialism. Și atunci e definitiv scos din cir­culația acelei vieți de jertfă și rod­nicie pe care e chemat s’o trăiască și s’o cultive înlăuntrul neamului său. (Va urma). Pr. Gr. Cristescu, ADMINISTRAȚIA : STRADA DOMNIȚA ANASTASIA No « WSMWON SJH

Next