Neamul Românesc, aprilie 1924 (Anul 19, nr. 73-95)
1924-04-02 / nr. 73
■'S? ’•*$« ‘**9 ARTA VIATA CULTURALA LITERATURA FILOZOFIE STIINȚA UN OMAGIU Solemnitatea predării bustului în bronz al d-lui N. Iorga Ca răspuns la activitatea desfășurată în străinătate de d. profesor N Iorga pentru afirmarea culturii romînești și sub imboldul inițiativei d-lor N. Petrescu, profesor universitar, și a scriitorilor Corneliu Moldovanu, Liviu Rebreanu și Nichifor Crainic, s’a subscris de către mai mulți intelectuali suma necesară turnării în bronz a bustului d-lui N. Iorga făcut de sculptorul O. Han. Prin acest act intelectualii aduceau semnul recunoștinții lor față de misionarul culturii romînești și indirect aminteau oamenilor politici că există o altă cale de a represinta neamul decît aceia a voturilor culese printr’o agitație lipsită de simțul răspunderii. Solemnitatea predării bustului d-lui N. Iorga s’a făcut Duminică 30 Mart. la orele 3 în sala expoziției „Arta Romînă“. O foarte numeroasă asistentă aștepta cu o tainică nerăbdare : scriitori, pictori, avocați, profesori, medici, studenți, umpleau sala, Teodorescu Sion, solemn și taciturn, Șirato cu ochi neastîmpărați ce jucau în dosul ochelarilor, Bunescu zîmbitor, Ștefan Dumitrescu încurcat, O. Han morfolind o havană care se tot stingea, Cornescu păstrînd un aer detașat de orice emoție, Ionescu-Doru cu figura de copil pleșuv, Liviu Rebreanu Cu fata cenușie, Corneliu Moldovanu complect oficializat, Camil Petrescu cu mîna pâlnie veșnic la ureche spre a prinde mai ușor cancanurile, Crainic demonstrînd cu un rest de țigară aprinsă în mînai ce amplifica în gesturi repezi o afirmație îndrăzneață, Lascarov-Moldovanu avînd aerul că așteaptă rîndul la un proces la Casație, toți însă încercau o bucurie nouă. Sosirea d-lui profesor N. Iorga a fost salutată cu o exprosie de aplauze. A vizitat expositia cu atenție remarcînd unele tablouri ce urmează să fie reproduse spre a ilustra un studiu asupra picturii romînești moderne ce-l va publica d. N. Iorga în franțuzește. S’a întreținut cu fiecare exposant apoi cu scriitorii. In locul unei solemnități reci, cum se așteptau unii, inițiatorii au avut frumoasa inspirație de a face o sărbătorire intimă, familiară. Cuvlntarea d-lui profesor N. Petrescu D-l Nicolae Petrescu, profesor de sociologie la universitatea din București, a luat cuvîntul în termenii următori: „Un grup de admiratori vă roagă să primiți acest bust ca semn de dragoste pentru opera culturală pe care o îndepliniți cu atîta statornicie spre binele terii. Intr’o societate unde munca este un lucru rar și voința susținută—un lucru și mai rar, opera d-voastră neîntreruptă de un pătrar de veac ne apare ca un miracol. „Concepția artistului reflectă,credem noi, ceva din ceia ce ne apareți nouă, discipolii sufletești ai d-v. Represintați un ideal atît pentru massa poporului cît și pentru pătura cultă a serii: ideia vie a națiunii și ideia universală a culturii: „Mai toți cari vă sărbătorim astăzi am crescut și ne-am educat supt influiența spirituală a d-voastre. Activitatea multilaterală pe care o desfășurați ne servește ca imbold la muncă și ca exemplu de viață. Luați această manifestare a noastră ca o mărturie a recunoștinței ce vă purtăm: „Și cum aceasta vă urăm să trăiți ani mulți ca să serviți și mai departe neamul nostru“. Răspunsul d-lui profesor N. Iorga D. profesor N. Iorga răspunde pe un ton de camaraderie cărturărească. Mulțămind pentru gîndurile bune pe le-au manifestat acei cari îi dau cea mai mare bucurie dintr’o viață de cărturar, crede că opera de afirmare a culturii începută trebuie continuată. Nefiind cunoscuți în străinătate căci tot ce face oficialitatea este altceva decît o propagandă culturală, arată greutățile morale ale momentelor de față. Propaganda culturală nu înseamnă numai un export de producție autohtone ci pregătirea acelei atmosfere de stimă, de simpatie care determină totdeauna tratatele internaționale. Cu aceiași sinceritate, ca un ostaș bătrîn ce arată principiile celor tineri, d. profesor N. Iorga a arătat greutățile interne ce stau îndărătnice obstacole în calea culturii românești. O atmosferă de indiferență la cei avuți, un spirit violent la cei tineri, o ostilitate la oamenii politici, iată ce poate întîlni cultura românească în străduințele ei de cucerire a națiilor conlocuitoare. Cuvîntarea, sau mai exact mărturisirea gîndurilor care-l muncesc pe cărturarul N. Iorga, a făcut o profundă impresie. Fiecare văzuse tabloul crizei culture. Cineva șopti unui vecin speranța ce-i încolțise — „sînt exact vremurile de la 1905. Ca și atunci d. N. Iorga e printre noi — ar trebui să reluăm firul întrerupt al acțiunii de la „Semănătorul“. Evident atitudinea contemplativă nu mai corespunde necesităților culturii, ci se impune una activă, care să disciplineze energiile morale, ce se risipesc în agitații sterpe. După ce s’a mai întreținut cu scriitorii și artiștii, d. profesor N. Iorga s’a desprins cu greutate din mijlocul acestui mediu artistic. Spectator Ziariști maghiari in presa celorlalte țări Ziariștii maghiari au știut să pătrundă în multe redacții principale din Apus. Astfel Mihail Vajda e prim-redactor la ziarul olandez „Telegraphen“. Paul Aramjossy e corespondentul mai multor ziare suedeze pentru Berlin, iar în Paris face ziaristică serioasă Robert Parczali, care e și un apreciat literar și autorul mai multor volume scrise în limba franceză. In zilele trecute a fost numit director și substitut de prim-redactor la marele cotidian vienez „Neue Freie Presse“ cunoscutul publicist maghiar Geza Herczeg, care dealtfel e șvab de origină. In Viena mai e ziaristul maghiar Emerich Békéssy, care editează revista economică „Die Börse“, ziarul „Die Stunde“ și se spune că ar fi cumpărat acum și concernul de ziare „Elbemül“, care are patru cotidiane de tragiu Astfel fiind, maghiarimea represintau în presa mondială direct prin fii de-ai ei, e lesne de înțeles pentru ce cauze ei găsesc apărători în capitalele occidentale. Spectacolele zilei TEATRUL NAȚIONAL : Făt-Frumos. TEATRUL REGINA MARIA: Matineu : Burgheza gentilom: seara: Cărăbușii și Bebé e bolnav. TEATRUL POPULAR: Băiat de viață TEATRUL MIC : Dansatorul doamnei OPERA ROMÎNĂ: matineu: Wally CINEMA PATHELIPSCANI: Petecarul din Paris: CINEMA SELECT și APOLLO: Ah! Fifi!.. și Chariot la cămătar. CINEMA CLASIC: Violetera CINEMA BOULEVARD: Harold Lloyd Sn „Marinar fără voie“. CINEMA LUX: Koenigsmark CINEMA FRASCATI: Les Roquevillard NEAMUL ROMANESC Răsfoind revistele Mișcarea pentru apă Cugetul românesc, am III, nr. 1, Martie, se deschide, sobru și elegant tipărit, cu cîteva pagini ale părintelui G. Galaction adumbrite de primejdiile care „zidul vechiu al mănăstirii în cadență îl izbesc“... Galaction gîndește în imagini și, pentru a zugrăvii situația de azi a bisericii, o aseamănă cu o sobă pe care am părăsit-o cînd a venit primăvara. Uităm azi că ea ne-a încălzit „în iarna restriștilor noastre istorice“. Strălucitoare de stil și lirice în ritmul lor intim, chemările neostenite ale misionarului supt strașina bisericii rămîn fără răsunet. Scriitorul însuși le anulează puterea printr’o acțiune simultană cu ținta străină. El îmi împarte energia între amvonul ortodox și sala de conferințe de la U. B. P., unde fără îndoială ar fi necuviincios să vorbească de soarta ortodoxiei romanești. Cum te vom urma cînd tu, cîrmaciu, îți așezi picioarele în două luntri ce pornesc spre orizonturi potrivnice ? Părintele I. p Agîrbiceanu semnează o schiță răslețită aici dintr’o serie în care prozatorul încearcă pe înțelesul tuturor întâiul acord literar între sufletul de aici și sufletul de peste munte. Cartea întreagă e menită să înfrățească mentalitățile, pe care unirea le-a pus față în față, în acelaș spirit național. Va fi o carte de edificare , „o dajdie a scriitorului“, cum cere G. Galaction prin „Adevărul Literar“. Proza propriu zisă o înfățișează un tînăr nuvelist care "a publicat în „Luceafărul“ și apoi în „Gîndirea“ fără să fie îndeajuns de remarcat: Gib I. Mihăescu. Mijloacele artistice ale d-lui Mihăescu sînt în primul rînd ale unui observator psihologic sau mai propriu, psihiatric care știe să creieze treceri insensibile din normal în anormal. Schița din acest număr „Troița“ dovedește o deplină stăpînire a acestor mijloace mînuite către un puternic efect artistic. Siluetele celor trei soldați rătăciți în noaptea de Crăciun, înghețați de viscol și terorizați de urletele lupilor, se proiectează fantastic pe un fond vaporos de misticism apocaliptic. Cităm : „Zăpada lumina de parcă era însăși ziua pe care noaptea n’o mai alunga la asfințit, ci o prinsese în sfîrșit și o călca acum în picioare, strivind-o supt greutatea întunerecului extern. Prin lumina ei învinsă cele trei umbre își duceau spaima înghețată în suflet spre cele șapte stele ale carului mare, căzut cu oiștea în pămînt. Totul era căzut, dărăpănat, totul se dărăpănă încă. Lăzile sfinților cădeau fără preget spărgîndu-se una de alta cu zgomot nemaipomenit. Dracii cuceriseră cerul și aruncau de acolo cu boarfe cu tot pe vechii stăpînitori... Efectul halucinant creștej cu fiecare rînd, cu fiecare pagină a d-lui Gib. I. Mihăescu. Poesii semnează I. Minulescu, T. Arghezi, Demostene Botez, I. Vinea, Ion Pillat și T. Buzdugan. Cităm de la I. Minulescu un îndemn pe placul tuturor : Și pe vechile velințe De Strehaia și Corcova, Hai sa ne iubim în cinstea Lui Giacomo Casanova. Orice adolescent va fi încîntat să le știe pe dinafară. Foarte bogată cronica cu recenzii ponderate și juste de Perpessicius și Al. Bădăuță. Sînt semnalate revistele românești franceze, germane și italiene. Reorganizat astfel „Cugetul românesc“ e menit să înlocuiască cu succes „Viața Românească“ tot mai închisă în esoterismul ei provincial și mai împovărată de reportații docte din străinătate. REDACT* A SKr. BREZOIANU NO. 6 TELEFON 260 rarea culturii clasice Societatea „Amicii culturei clasice“ Astăzi problema reformei învățămîntului secundar este pusă cu insistență la ordinea zilei: înfăptuirea Romîniei Mari reclamă legi unitare în toate direcțiile, dar mai ales în direcția învățămîntului de toate gradele. Din nou deci a început să se discute chestia clasicismului. Și pentru că sunt în țară la noi destui intelectuali convinși de importanța și de folosul celor două limbi vechi pentru cultura tineretului și mai ales pentru cultura și civilizația neamului nostru, în vederea rolului ce-i menit să joace în urma realizării aspirațiilor sale naționale, aceștia au începu să se miște și să se adune înființînd o societate pentru apărarea și întărirea clasicismului. In adunarea de la 29 Februar a. c., ținută la ministerul de Instrucție, intelectuali din București, cu cele mai variate ocupațiuni, au votat cu mare entusiasm, precum am relata la timp, statutele societății „Amicii culturii clasice“. Societatea aceasta, avînd în vedere că reforma învățămîntului secundar va veni în curînd în discuția opiniei publice și a Parlamentului, intenționează să țină o serie de conferințe publice, atît în București cît și în cele mai însemnate orașe din provincie, cu scopul de a orienta publicul cel mare asupra necesității studiului vieții poporului grec și latin, în manifestările sale de limbă, literatură, artă, instituții și asupra importanței și folosului ce-i au pentru tînăra noastră cultură aceste studii. Societatea mai intenționează să scoată și o revistă de popularizare a cunoștințelor privitoare la clasicitatea greco-romană. Negreșit că sprijinul de căpetenie vor trebui să-l dea mai ales profesorii de limbi clasice de la universitățile și școlile noastre secundare, cari numai prin faptul că și-au ales aceste specialități, dovedesc că sunt convinși de importanța lor în desvoltarea culturii românești. „Pandectele Române“ De curînd a apărut No. 1 din anul al treilea al marei și interesantei reviste de drept „Pandectele Române“ condusă cu atîta pricepere de către distinsul consilier al Casației d. C. Hamangiu. Tipărită de astă dată în atelierele atît de moderne ale institutului de editură „Cultura Națională“, revista „Pandectele Romîne“ prin înfățișare și prin cuprins, poate rîvni să se asemuiască cu cele mai de seamă publicațiuni similare din străinătate. Publicînd cele mai importante și recente deciziuni ale Casației, revista le însoțește de savante adnotări, scrise de cele mai distinse personalități juridice din țară. Unele din aceste articole constituesc adevărate monografii în materie, extrem de folositoare pentru uzul juridic zilnic. Materia se întregește apoi cu jurisprudențele Curților, Tribunalelor și judecătoriilor, cuprinzînd, la urmă, foarte interesante rezumate și recenzii asupra celor mai importante cărți de drept, sociologie și politică, apărute în ultimul timp în țară și în străinătate. Căutarea spețelor este înlesnită de o tablă de materie foarte succintă și complectă. Așa cum își încep „Pandectele Romane“ al treilea an de existență, e o chezășie temeinică pentru viitor, pentru cînd revista își propune noi amplificări și îmbunătățiri, pentru ca, în scurtă vreme ea să devie monitorul juridic al țării. Noi îi dorim din inimă această legitimă realizare. Jurist Viața culturală in provincie CLUJ Două zile după trimeterea cronicei mele care a apărut în No. 63 al „Neamului Românesc“, Clujul a fost tulburat de noui „mișcări studențești“. Mă aștept ca, nu cititorii, dar cerberii „marei prese" (variantă la anumită presă“) să facă haz pe seama corespondentului — dacă nu chiar a ziarului — care atunci cînd «marea presă“ vestea ca un lux de amănunte „scandalurile“ de la Cluj, vorbia despre ritmul normal ce-și reluase viața studențească și despre lozinca, prin cultură la lumină, prin cumințenie și muncă la mîntuirea neamului-Vor fi rîzînd aceia pentru cari excesele, abuzurile de putere, uneltirile ascunse, sînt tot atîtea motive de distracție, sunt pîinea zilnică a corespondențelor interesante, a știrilor senzaționale, a reportajelor cu clopoței... dar pentru noi lucrurile se prezintă altfel. Am ținut atunci să înregistrăm cu bucurie, reîncuibarea liniștei, măcar relative, în sînul templului de cultură al Universității clujene, iar acum ne întrebăm cu durere: ce fatalitate crudă oprește în toate direcțiile munca noastră de refacere, munca de reînviere a energiilor sleite în timpul unui războiu ucigător, munca de închegare a forțelor vii, de care avem atîta nevoie pentru a întări temeliile unui edificiu pentru care atîția luptat și au murit și pe care mîni criminale caută acum să-l submineze și să-l zdruncine. Este dificilă și complicată din cale afară chestia mișcărilor studențimii noastre. Indeosebi asupra unor mișcări — mai vechi și mai noi — alestudențimii clujene, trebuie să așteptăm rezultatul anchetei care este în curs, pentru a reveni apoi cu anumite considerații și anumite închieri care se impun, pentru lămurirea și a flăcării curate care pîlpîie în sufletele unui tineret zbuciumat și hîrțuit și a aluminei dubioase la care caută sa bată monedă țîrcovnici acri, cari, scuipînd în dreapta și în stînga, se reped să-și aprindă luleaua spurcată la flacăra ce se mistuie pe altarul adevaratei dragoste de Neam. * In vreme ce cafeneaua discută ancheta la Universitate și situația prefectului de poliție ale cărui organe s’au arătat la înnălțimea nepriceperii și a brutalității,—un eveniment în lumea artistică. La teatrul național clujan, s’a sărbătorit activitatea de 30 de ani de muncă a minunatului artist Ioan Stănescu-Popa. O sală plină din care s’a remarcat numai lipsa tineretului studențesc, consemnat în căminul i a primit ca aplauze neprecupețite cu ovații și cu fiori pe artistul sărbătorit. In cuvîntul prin care directorul teatrului, poetul Zaharia Bîrsan, a salutat pe valorosul artist a vibrat întreaga coardă a dragostei colegiale, a admirației artistice și a simțirii romînești ce evoacă această sărbătorire. Stănescu-Popa a răspuns cel dintâi la chemarea d-lui Bîrsan de a se așeza în drepturile lor limba și arta românească pe scena pe care răsunase până atunci numai graiul asupritorilor de veacuri. Și acest artist de frunte, suflet de elită și inima curat românească, a îndurat toate lipsurile, s’a luptat cu toate nevoile și a înfruntat toate necazurile, pentru a nu lăsa să se primejduiască steagul care trebuie să fîi fiie și de pe sena teatrului în recucerită cetate de cultură a Clujului. A mai vorbit d-l G. Dima, bâtrînul maestru al cîntului românesc, din partea conservatorului—la care sărbătoritul e profesor — d. A. Hodoș, prim redactorul »Țării Noastre» din partea Sindicatului Presei, d. Braborescu din partea artiștilor teatrului —cari au oferit serbatoritului o cunună de argint și un delegat al studenților facultaței de litere. A domnit o atmosferă caldă în timpul reprezentației piesei «Păcajenul» dată în cinstea serbatoritului, iar după represintație, prietenii și admiratorii, s’au adunat la un banchet. Asemenea manifestații sînt totdeauna bine venite pentru strîngerea rîndurilor armatei culturale care nu trebuie. I. C. D. Pentru a ne consola de prăbușirea valutelor —Cîteva cifre într’adevăr astronomice — De cînd în Germania o pîne costă cîteva zeci de miliarde de mărci, iar datoriile de război între state se socotesc cu cifre însoțite de zece și douăsprezece zile, se repetă tot mai des acestei sarabande de milioane și de miliarde epitetul de „cifre astronomice“. E totuși o nedreaptă depreciere a adevăratei valute astronomice. Căci ori cît ar scădea marca germană și poloneză, rubla sovietică și coroana austriacă, și ori cît de fantastic ar juca cifrele în budgetul acestor țări, unde se vorbește de milioane de miliarde, încă numerele sunt departe de acele pe care ni le pun supt ochi un studiu nou astronomic asupra nebuloaselor spirale, presintat de Camil Flammarion. E vorba nu mai puțin de un milion de universuri stelare, asemănătoare cu calea noastră lactee, în care pămîntul nu este decît un neînsemnat satelit al unuia din cei un miliard de sori evaluați aproximativ pănă acum în organisația noastră stelară. Lumina care străbate în opt minute jumătate, distanța dintre soare și pămînt, călătorește patru ani și jumătate ca să ne vină, cu viteză de 300.000 kilometri pe secundă, de la steaua cea mai apropiată, Alfa din constelația Centaurului, și abia în treizeci de mii de ani traversează diametrul dintr-o parte în alta Calea Lactee. Nebuloasa Andromedei se află la o depărtare de 500.000 ani — lumină (anul lumină corespunzînd unei distante de 9 trilioane 500 miliarde kilometri) și noi o vedem, nu cum se află în secolul al XX, dar contimporan timpurilor geologice din epoca terțiară a pămîntului. Alte formațiuni cerești, cum e norul cosmic formidabil, însemnat cu un simplu număr de catalog (N. G. C. 6822) se află la o distanță de un milion de ani lumină, adică ceia ce ar însemna: 9,500,000,000,000,000,000 kilometri, cifră care ar neliniști chiar pe cel mai calm calculator de dobînzi ale datoriilor interaliate. După toate calculele, socotind că fiecare din aceste universuri nu întrec universul nostru, reprezintă totuși un milion de miliarde de sori (1,000,000,000,000,000) — sori cu sisteme planetare respective, sateliți și manifestări de viață netăgăduite, fiindcă analiza chimică a aerolitelor care au căzut pe pămînt după ce au traversat spațiile siderale milioane de ani cum și analiza spectrală, dovedesc unitatea de composiție chimică a universului, adică identitatea condițiilor de viață. Scurta călătorie prin această lume a autenticilor calcule astronomice, e făcută să ne consoleze de scăderea leului cu o jumătate de centinuă la bursa Parisului. Gîndiți ce înseamnă asta față de cei 9,500,000,000,000,000,000 kilometri de unde ne vine lumina din „N. G. C. 6822“ în 1,000,000 de ani cu o viteză de 9 trilioane cinci sute miliarde kilometri an. Zodiar G. GREBENCICOV NEAMUL CIURAIEVILOR (URMARE) 26 Traducere de Cezar Petrescu In ochii lui Vicul, toate străluceau, se învîrteau, se îmbulzeau, încît abia deosebea oamenii, trăsurile, casele. Din cînd în cînd doar priveliști noi se desprindeau și i se întipăreau în minte. Ici, în mijlocul unei piețe, pe un soclu de bronz, un călăreț cu barbă, care părea viu, merge în galop cu sabia in vînt. Colo, în altă piață, încă mai însuflețită, e un car triumfal tras de patru cai negri și iuți, cari se înalță deasupra stîlpilor unei mari clădiri galbene,și par gata să se năpustească peste furnicarul ce mișună jos. In clipa aceia, Vicul zări vagoane roșii, gîfîind, trăsuri negre cu ochi uriași și roți multe, se duceau și venea, ca împinse de o putere tainică/drăcească... Toate răsunau, vuiau, se învîrteau, ca și cum oameni, cai, trăsuri nu erau decît biete grăunțe netrebnice, pe care piața — moară uriașă — le frămînta, le zdrobea, le măcina într’un praf înnâbușitor. Vasile vorbea, zîmbea, arăta cu mîna bisericile și casele , dar Vicul n’auzea nimic, nu înțelegea nimic. Cînd trecură de Piața Roșie, de biserica Vasile cel-Fericit și de vechiul Kremlin cu nenumărate cupole, și cînd rotarul tropăi pe puntea Moscovei, atunci abia pătrunse Vicul vorbele lui Vasile J Moscova ! Trecînd pe străzile Balting și Ordinea, unde uruiau camioane goale, mari și murdare , unde oamenii duceau în spate ori trăgeau după ei, tot felul de încărcături: saci cu făină, cu grăunțe, cu ovăz, furgoane de fîn, grămezi de lucruri făcute din lemn, piei, uniforme militărești, unde poloboace, în picioare sau culcate, se rostogoleau cu un vițet surd , unde lucrători de toate vîrstele, îmbrăcați cu mantale largi fără mîneci, cu caftane, cu tunici groase soldățești, cu mantale de rîndaș, cu flanele, cu gheroc, cu bluze unsuroase și șorțuri murdare, mergeau cu pași greoi și tărăgănați, țipînd și înjurîndu-se, pășind alături de caii voinici de tras, unde pe toate casele și căsuțele, pe porți și pe ziduri, pe uși și pe ferestre — ca și în strada Tver și în întreaga Moscova — firme țipătoare cu litere uriașe îți vorbesc de hîrtie colorată și de făină, de văpsele și de lacuri, de cărnuri și plăcintării precum și de toate mîncărurile din lume , unde frizerul și spițerul, dentistul și moașa, se înfig la fiece pas în ochii trecătorilor, unde, mai semeț și mai atrăgător ca toate celelalte, te izbește cuvîntul acesta uriaș și cinic: «Cabaret» ;atunci pentru prima oară de cînd mergeau prin oraș, Vicul se miră, dezamăgit: — Moscova ! Asta-i Moscova ! In timpul acesta, Vasile, surîzînd, șoptea la urechea lui Vicul, fraze tot atît de lămurite ca și cum ar fi citit într’o carte. — Moscova, dragul meu, e un bazar, un bîlciu nemărginit. Poți găsi orice în el, poți cumpăra și vinde orice: lucruri vechi sau noi, scumpe sau ieftine, sfinte sau păgîne. Din timpuri străvechi, Moscova e un tîrg viu ce nu se potolește niciodată. Odinioară țarul era privit ca cel mai de seamă negustor, făcea negoț cu blănuri scumpe și ținea prăvălie. Iar la răscrucea străzei Mîntuitorului lînga Kitai Gorod (Tîrgul chinezesc, popii vindeau cărți de rugăciuni și întocmiseră o adevărată bursă cu samsuri bisericești. Moscova, dragul meu, e o capitală de mujici. Ia privește la bărbile moscovite ; nu mai sunt bărbi, ci adevărați castori din Kamciatka ! Vasile avu un surîs neînțeles în care nu se ghicea deși bătea joc de Moscova, ori o ridica în slavă. Kornei Sisipatrici, strîngînd rotarul în frîu mormăi în bătaie de joc, fără să întoarcă capul: — Cît despre bărbi, e o curată rușine ! Nu numai că-și taie barba cei de pe aici, dar își rad și mustățile ca vechii lachei ai domnilor și întorcîndu-se spre Vicul, rotindu-și în dreapta și în stiigă ochii cu albul sîngeros spuse cu o sinceră mîhnire în glas: — Moscova a devenit chială ! Cînd vezi pe cineva închinîndu-se cu pălăria pe cap, poți fi sigur că e de teamă să nu și rocească țeasta goală. După aceastea, Lisipatrici mină rotarul pe străduța strivtă și întortochiată, unde Vicul, după zarva asurzitoare a marelui oraș împestrițat, zgomotos neînțeles, avea simțimîntul unei liniști plăcute și odihnitoare. Te-ai fi crezut într’un oraș de provincie; casele erau mici și joase. Clopoteleâtrâns băteau undeva aproape, încolo, nici un zgomot care să tulbure. Rotatul încetini pasul. — Iată, aici stăm! spuse Vasile. Trecînd poarta, rotatul necheză de cîteva ori; din fundul curții îi răspunseră tropot de copite și nechezat puternic. In Lisipatrici, cu glas de domn și stăpîn, strigă: —Andrușco! Ștefane! Doi băieți cu șorțuri murdare și cu șepci turtite, se repezită din grajd spre Kornei. Cel mai mare avea în mînă o mătură, celălalt, o găleată. Grijulii și slugarnici, ajutară mai întăiu pe stăpîn să se coboare de pe capră. Odată ajuns în cerdac, Sisipatrici, autoritar și măreț ca un boier îi aduse aminte lui Vicul de taică-sâu: —Deshămați și plimbați caii, porunci oamenilor de la grajd, și legați gleznele cu benzi, la picioarele dindărăt. Apoi aruncînd caftanul în brațele lui Andrei, se întoarse spre Vicul.’Poftim, mă rog, oaspetele meu, și fiica la tine acasă. Vicul înțelese că Kornei era proprietarul casei, a caselor unde se găseau cai frumoși și svelți, cu ochi vioi, și simți deodată un fel de respect pentru acest stăpîn puternic și sigur de el, pe care de abia îl cunoștea. Apoi, cînd Vasile îl duse în încăperile mari și bogat mobilate, cu covoare pe jos și draperii la uși, unde licărea în fața icoanelor, lumina slabă a candelelor, se simți cu totul la largul lui. Iar seara pe înoptate, cînd, spre marea lucrare a lui Vicul, odăile se aprinseră de lumina puternică și albă a electricității și în ele năvăli un roiu de tineret neastîmpărat, izvorît deodată fără să știe de unde, Vasile își chemă din cameră fratele și-l prezentă stăpînei casei, doamnei Ilinișca o femeie blîndă și modestă, cu părul lins și zîmbetul primitor. Stînd jos în fața samovarului, post pelicul cu o prietenoasă bunătate: — O ceașcă de ceaiu? Simplicitatea ei, mai mult țărănească decît tîrgoveață, surîsul feței încă tînără, rochia creață cu floricele roșii, măriră buna dispoziție a lui Vicul. Frecîndu-și mîinele, Vicul salută pe rînd pe bărbații și fetele tinere din jurul mesei, și vorbi în dialectul lui: —Bună sănătate ! Bună sănătate ! Vasile, lîngă frate-său, urnea tare pe copiii gazdei, pe Alexis «omul lui Dumnezeu.», seminarist și viitor arhiepiscop. —Mitropolit I îndreptă glumind, tînărul cu ochi negri. ! —Și iată și pe Ivanuș ca urmă Vasile, arâtînd pe un băiețaș cu fața pîrnita de soare. —Un rău făcu blînd Doamna Nenișca. — Să trecem la, partea femeiască! se grăbi studentul tehnolog, înlocuind pe Vasile,și răsucindu și mustața brună, luă pe cele două surori pe după mijloc. (Va urma) t