Neamul Românesc, august 1925 (Anul 20, nr. 172-194)

1925-08-05 / nr. 175

lei­te lat j_ alien Apropiatele alegeri pentru acele Camere Agricole care in mîna liberalilor nu pot fi decit compromiterea în folosul partidului, a încă unei idei fericite, dau prilej asociației de ex­ploatare pe care ii presideaza omul invidiei celei mai livide sa arăte că in metodele sale, brevetate pentru o singura țara, s’a introdus o schimbare, care înseamnă un mare progres. Innainte, după o datina moștenită de la Radu Mihaiu și Chirițopolii erei celei mari, alegerile se făceau. Ieșea cine „trebuia sa iasă". Pentru aceasta fruntașii primiri înșiși a comanda și din stradă, împreună cu cei din urma dintre a­­genți, „luau masurile“, fără a cruța nici pe cea mai înjositoare. „A face alegerile“ e însă o metoda care, pe lînga multe avantaje, are un defect, unul care începe a fi luat în consi­derație : acela că se vede. Noua tactica evita acest neajuns. In adevar, acum alegerile pot decurge în chipul cel mai liniștit. Un „observator“ american n’ar avea nimic de criticat. El ar putea admira chiar, pe lînga instinctul de ordine al so­cietății, perfecta imparțialitate, de cea mai buna tradițe oc­cidentala, a guvernului. Fiindcă acuma „nu se mai fac alegerile“, ci, după învăța­turile celor mai șireți din marii preoți ai fraudei ereditare la liberali, „se fac înșiși alegătorii“. N. IORGA D. IRU Hill!! Nu trece măcar o zi,­­ fără ca incompletul ministru al Muncei să nu dea țarei și străinătăței, un comunicat lămuritor. Seria amuzantă a „deciziilor ministeriale“ privind legea repau­sului, nu s'a încheiat definitiv și iată că un nou, lung și con­fuz comunicat vine să dea preci­­ziuni oficiale asupra salariaților străini. Și de astă dată, stilul nefericit al d-lui N. D. Chirculescu încear­că un record: să acopere o greșea­la gravă, comisă în legătură cu reglementarea șederei străinilor în România. Era firesc ca în această delica­tă chestiune, valorosul și urba­nul agent electoral de la Focșani să-și dea în petic. Era de aștep­tat să „procedeze“ cu aceiași la­borioasă insuficiență car­e va în­semna o etapă comică în existen­ța departamentului respectiv. Sub auspiciile d-lui Chircules­cu Ministerul Muncii a trecut în rândul lucrătorilor străini, fio­tanți și indezirabili, pe directorii și teh­nicienii streini, personali­tăți de vază, cari sunt stabiliți de mulți ani în țara noastră. Și în­­tr'o bună zi, sub ministeriatul Chirculescu, numeroși ingineri și șefi de instituții străini, primesc invitații categorice ca în termen scurt, să părăsească țara. Se va spune că a fost o confu­­zie regretabilă. De­sigur, dar d. ministru Chir­culescu nu s-a sesizat de greșeala comisă. Alarmate, personalitățile de seamă care prevedeau și alte neplăceri, au cerut lămuriri, fără să le poată obține cu ușurință. Știrea a ajuns, cum era firesc să ajungă, în țările de origină, a­­gravând atmosfera de ostilitate pe car­e ne-o păstrează acolo, cu o grijă deosebită, guvernanții ac­tuali ai României. Au urmat des­­mințiri ale legațiilor, declarații categorice ale d-lui Titulescu, la Londra, ca să se explice eroarea c omisă. Atâtea neplăceri, provocate nu­mai și numai de faptul că în loc să aibă grija departamentului său, veselul agent electoral de la muncă aleargă cu vagonul minis­terial la întrunirile pe culori, sec­toare și județe, — ca să asvârle adversarilor trivialități nepermi­­se, nici conducătorilor de vehicu­le cu tracțiune animală... t Toate acestea, în sfârșit, fiind­că o chestiune gingașe, a fost lă­sată pe seama unui ministru a cărui specialitate se încadra în­tre aranjarea bucătăriei electora­le focșănene și exploatarea știin­țifică a domeniilor forestiere. D. Ionel Brătianu aprecia nu de mult valoarea electorală a d-lui Chirculescu. De ce nu îl scoate din guvern? De ce nu-i dă vechiul titlu de șef al căprăriilor liberale de la Putna? Ar aduce un real folos regimu­lui. Căci, pe viitor cel puțin d. N. D. Chirculescu va fi împedicat să mai... legifereze!! în[ECOURI POLITICE ig­. A. D. Chirculescu, ministrul de­ciziilor anulabile, a comis un nou pocinog­ invitând sute de personali­tăți străine, stabilite de ani de zile la noi, să părăsească țara în două săptămâni. — Las'o mai domol, bătete, — i-ar fi spus d. Săveanu,—și uite-te la mine. Eu culeg surcele de unde tu lai lemne ! D. Chirculescu a crezut că e o as­luzie transparentă la ,,1"iștia". Și s'a supărat foc. * D . I. Inculeț, combate bolcevismul na­ esc. Iii avo domnule Inculeț ! Ministrul d-lui Borcă are dreptate să tune împotriva Moscovei! Căci un ,,burjui" proaspăt, cum e d. Inculet a cărui evoluție dogma­tică se cunoaște, trebue să combată, și încă serios! # S­e anunță că averescanii decep­ționați de stilul Țărei Noastre și de atitudinea politică a d-lui Goga, s'au hotărât să-l.... debarce. Așa că bardul se va muta în altă țară. Oltul, căruia d. Goga ii făcea altă dată o invitație identică, — V a mai văzut plecând singur peste țări și mări. Nu se va impresiona prin ur­mare peste măsură. AGRICULTORI VOTAJI LA ALEGERILE AGRICOLE LISTELE CU COASA ȘI SECERA fitul ieri „Viitorul” ne-a cerut părerea asupra problemei datoriilor inter­aliate, asupra politicei de urmat pentru salvarea integrală a drep­turilor României. I-am dat-o. Ori­care guvern tre­bue să apere ceea ce ni s'a recu­noscut prin tratate, să lupte cu tărie pentru sporirea cotei de la Spa, să ducă de acord cu celelalte guverne aliate care au interese comune, o acțiune paralelă. Scopul acestei acțiuni trebue să fie reducerea sarcinilor învingă­torilor în funcția de reduceau o­­bligațiilor foștilor inamici, un a­­ranj­ament de plăți potrivit cu vărsămintele și livrările in natu­ră, și ori­câte greutăți s'ar ivi, o reducere a obligațiilor de război, luate in vederea victoriei comune. Ind­cam că pentru atingerea a­­cestui scop, mai trebue ceva: o altă politică decât cea dusă în a­­fară de guvernul Brătianu, poli­tică ale cărei consecințe după chiar părerea oficiosului „Inde­pendența Română", a compromis roadele victoriei... O pelu­că în sfârșit, care să sal­veze ce mai se poate salva după tristul bilanț oferit țărei de pe ur­ma politicei guvernelor liberale. Socoteam la rândul nostru, că oficiosul în românește, va înre­gistra și concluziile noastre, după cele la care a ajuns celalt oficios al d-lui Vintilă Brătianu. Se pare însă că d. ministru de finanțe s'a specializat și d-sa în politica „echivocurilor". .Viitorul­ aduce laude directivelor noastre externe în materie de reparații , obligații, acelorași directive căro­ra „Independența Română" se a­­tribue compromiterea roadelor ce ni se cuveneau de pe urma victo­riei comune. De pretutindeni Me­sag îi neașteptate Pasagerii pachebotului „Aquila" cu­rier pentru Indii al comp. „Yeoward Linie“, au sosit de curând la Liverpool. Ei povestesc că trecând prin­ zonfal Gasconiei, au auzit perfect de bine un discurs al regelui George V pronunțat la Wembley, și au fost așa de încân­tați de audiție în­cât, comandantul va­sului a adresat imediat, prin fără fir o telegramă de felicitare regelui. Câteva ore după aceia, un radio fu primit pe bord, mulțumind pasageri­lor pentru atențiunea lor și aducându­­le cele mai bune urări ale regelui pen­tru fericita terminare a călătoriei. Propaganda bolșevică prin T. F. F. Comisariatul sovietic al P. T. T. în Rusia a instalat la Sobolova, aproape de Moscova, o stațiune de emisiune radiotelegrafică de mare putere, care este destinată numai propagandei co­muniste. Știrile oficiale ale uniunei republici­lor sovietice, ca și discursurile politice, vor fi distribuite prin această stațiune. Profesiunile parlamen­­tarilor francezi Din punct de vedere al profesiunilor exercitate de membrii săi, parlamentul francez are următoarea compoziție : Camera : 142 de avocați, 79 de pro­prietari funciari, 46 profesori, 44 func­ționari, 38 literați și ziariști, 38 In­dustriași, 32 medici, 21 comercianți, 17 amploaiați, 4 muncitori, 3 notari, 2 bancheri și un artist. Senatul i 59 de avocați, 52 de pro­prietari funciari, 33 medici, 30 Indus­triași, 26 de literați și ziariști, 22 func­ționari, 19 profesori, 7 notari, 6 co­mercianți, 4 amploaiați, 2 bancheri, un artist și un muncitor. Alegerile pentru Cameriie­­ (|(­­■ ■ AGRICULTORI, votati în egerile Agricole Lista comuna a Opozitiei tiuite COASA SI SECERA cu semnul Parlamentarismul la noi și'n Statele­ Unite Folosi­n­du-se de declarațiunile pe care președintele Camerei reprezentanților din Statele­ Unite le-a făcut privitoare la mecanismul interior al desbaterilor oficiosul guvernamental se grăbește să conchidă că de­oare­ce într’o țară e­­sențialmente democratică cum e Ame­rica discuțiunea e supusă unei riguroa­se discipline, îngrădirile aduse în tim­pul din urmă la noi sunt legitime ?1 protestările opoziției exagerate, întreruperile nu sunt admise de­cât cu autorizarea președintelui care poa­te imediat dispune de forța publică pen­tru expulzarea din adunare a vr'unui ales recalcitrant, nici o cuvântare în ședința plenară nu poate fi mai mare de cinci minute și toate lucrările se fac n comisiuni. Că lucrurile se vor fi peLecând ast­fel în parlamentul Statelor­ Unite, nu ne îndoim. Nu trebue pierdut însă din vedere că potrivit Constituției respec­tive hotărârile adunărilor legislative sunt de o minimă importanță, puterile președintelui de republică fiind cu mult mai mari chiar de­cât ale unui suve­ran. Nu numai la noi regimul parlamentar se semnalează prin desbateri tumultoa­se. Mai toate, statele europene îl prac­tică cu această caracteristică, însăși declarațiunile președintelui Ca­meră reprezentări din Statele­ Uni­te au fost provoca­ fie stabilirea unei comparații între me­toda de lucru a parlamentului american și a celui fran­cez. Dar dacă lucrările parlamentare din Statele­ Unite au un caracter de olim­pică obiectivitate aceasta se datorește de­sigur și faptului că regim­ul în e­­sența lui nu a suferit nici o alterare, n’a fost supus nici unei pernicioase in­fluențe. De­sigur că nici o decorațiun­e cinică nu se rostește după banca ministerială care să exaspereze răbdarea cea mai bine călită. De­sigur că nici­odată ma­­oritatea nu va fi fost produsul teroa­­rei și al fraudei ca să suscite astfel ve­hemența protestărilor minorității care singură se poate considera ca reprezen­tanța națională. Și de­sigur mai ales că nimenea nu s’ar putea îndoi de im­parțialitatea președintelui care să pro­clame rezultatul unui vot cu un nu­măr întreit de­cât cel al deputaților ce realmente au luat parte. Dacă lucrările se fac fn comisiuni a­­ceasta se datorește faptului că ele au o existență reală și că o majoritate ne­­arbitrară nu le-a prefăcut în simple fie luni sau în plăcute localuri de conver­sații particulare. Rolul președintelui nostru fiind cu totul altul cu mult mai hotărâtor de­cât cel al Statelor­ Unite discuțiunea publică trebue să aibă o amploare cu mult mai mare. Iar viața noastră po­litică desfășurându-se cu totul în alte condițiuni, o sumedenie de fapte și îm­prejurări neputându-și căpăta sancțiu­nea și posibilitatea de a fi examinate în adevărata lor lumină de­cât de la tribuna parlamentară, este firesc de a -e protesta împotriva unei modificări de regulament ce tinde la suprimarea ori și­cărei discuțiuni cum tot atât de firesc este de a afirma că prin însăși alegerea ca sumect de examinare a de­­clarațiunilor de mai sus se vădește încă odată tendința de reacționarism a actualului guvern. Când el va Întrebuința aceleași pro­cedee ca acel al Statelor­ Unite, numai atunci apărătorii săi în publicistică vor fi îndrituiți a face comparații filtre par­lamentarismul nostru și cel de dincolo de ocean. Dacă oficiosului guvernamental îi place să numească pe acei ce fac pretinsa ab­stracție nechemați și nepregătiți ne în­trebăm cum se pot numi aceia ce­ î in­spiră zilnic coloanele ? Fiindcă vorbirăm de parlamentarism se cuvine să avem o ținută parlamen­tară și ne oprim de a preciza adevă­rata calificare. Constatări Am aprecia întotdeauna sforțările făcute de autorități pentru a pune populația la adăpost de specula care mai ales asupra nevoiașilor, se ezer iit­il și eu că suv­era ziar de opoziție, suntem dispuși să aplau­dăm­­ din inimă tot ce s'ar face in această privință cu intenția de a da rezultate. Oricât ne căzuim însă, nu găsim nicăieri această intenție,­­ ci din orice ne rămâne convingerea că tot ce se face nu se face decât pentru ochii lumei și că se iau toate măsu­rile ca rezultatele necesare să nu fie obținute. Iată de pildă: tarifele maximale pentru stațiunile balneare și clima­terice. După ce am intrat în ultima lună a ,,sezonului", — după ce adică în­târziații, din motive materiale de­si­gur, și-au angajat până și ei locuin­ța și pensiunea după prețul „tărgu­lui liberi' al stațiunei unde beteșu­gurile se impun să se ducă, — apar în­­­onitorul Oficial" tarifele maxi­­male, menite să-i apere de speculă Luați de pildă „Monitorul Oficial" din ultimele zile și veți vedea că afir­mația este fundată. Deciziunile mi­nisteriale in privința tarifelor maxi­male poarta invariabil data de 30 Mai; ele nu pot intra insă în vigoa­re decât de la data publicării lor în oficial,­­ iar Monitorul nu le pune sub ochi abia acum la sfârșitul se­zonului când nu mai pot ajuta pe nimeni. Prețurile maximale au fost stabilite numai pentu ochii sumei, dar nu și cu intenția de a da rezultate, fiind­că în această chestiune dictonul „mai bine mai târziu decât nici­odată" nu poate aduce nici un fel de circumstanță atenuantă autorității. Apreciem deci cum se cuvine ,,sfor­țările" ce se fac pentru a nu se ve­ni în nici un fel in ajutorul lumei nevoiașe. Figuri reprezentative din istoria Românilor de d. N. IORGA -Din„Chez Nous“ de la Bruxelles, Iunie 1925— Traducere de CECILIA STOICESCU (Urmare și sfârșit) Acum este un Muntean, căci unitatea istoriei noastre este fă­cută din această alternanță a pro­vinciilor în conștiința rolului is­toric de îndeplinit. Porecla de ,i Vitaaz‘‘ a rămas legată de nume­le lui Mihaiu. Căci ceea ce îl inte­rotează este vitejia. El s‘a ridicat contra poverei fără încetare mă­rite de datoriile cerute de Turci, de sume, de peșelușuri, de fumi­turi, mai des cerute. Dar acțiu­­nea în ea însăși îl atrage: în în­fățișarea ei strălucitoare, el gă­sește mulțumirea sa. El se dăruește, se oferă. Ca ul­timul soldat, el, care este cel din­­tâ fii, caută pe dușman. O conta­giune i-apucă pe ai săi, care a­­r&ncegă la asalt. E o frescă de Froissant împrospătată și trans­portată pe malurile Dunării la­tine. Ca orice bun cavaler, cum este Ioan cel Bun, francezul prizonier al englezilor fără părere de rău, pentru că fără rușine el a fost învins, el apără atitudinea sa, mai mult decât pozițiunea statului. Convins, ca și toată rasa sa, de un drept care singur poate servi de bază politicei, restul nefiind decât oportunitate zadarnică, el pierde Transilvania cucerită, pentru a garanta, ca odinioară Ștefan, această provincie contra turcilor și pentru a o guverna cu sașii și maghiarii din Sfatul său, într'o colaborație care poate servi de exemplu; el pierde Moldova cuprinsa de alte armate. Mun­te­­nia însăși, pe care o atacă po­lonii, îi scapă. Ei nu se consideră decăzut ți energia­­ rămâne a­ceeași. Blazonul de onoare este intact, fundamentul dreptului ră­mâne neclintit. Mihaiu merge la Viena, la Praga, nu pentru a im­plora, ci pentru a cere satisfac­ție. Nu este înțeles în această lume de curtezani lași decât pentru a-i cere să cucerească încă odată a­­ceastă Transilvanie în numele împăratului Rudolf și pentru a face să fie asasinat însoțitorul său, general imperial, de origină albaneză, după victoria comună. N­­ încă un secol s-a scurs. Nu există problemă turcească. Viena s‘a apărat în 1683 contra marelui vizir Carp-Mustafa. Lumea isla­mului se afundă în lâncezeala apărărilor fără convingere, neno­rocite. Nu este încă, cu toată a­­ceastă autonomie care n‘a tole­rat niciodată în pământ românesc nici moschee, nici judecarea după „șeriat“, nici așezare militară turcească a independenței. Dar aceea a unei singure cilivizații românești, de un spirit național, de o limbă națională, a sunat. Și un om reprezentativ, având pom­pă, bogată dărnicie, splendoare majestoasă, se prezintă la che­marea epocei sale. Acesta este Domnul Țării Românești, Cons­tantin Brâncovean. El repară și reface bisericile vechi de construcție slabă, de la un capăt la altul al țării. El a­­daugă clădiri noui, ca acelea de­la Hurezi, cu splendide coloane, cu ceardacuri înflorite, unde nă­dăjduia să se odinească. Dar de­capitat la Constantinople, din ordinul unui vizir nebun, după se văzu cu ochii săi, cu liniștiți creștinești, tortura tuturor fiilor săi, corpul său fu aruncat în un­dele mării. Insă tocmai în mo­mentul când l-au comemorat al doilea centenar dela acest nou sacrificiu românesc, în 1714, s’a observat de­asupra unei lespezi de marmoră fără inscripție, în­tr'o biserică bucureșteană a Sf. Gheorghe cel Nou, o candelă de argint, pusă de mâna iubitoarei Doamne Maria, văduvă a celui tăiat, însemnând locul unde se ascund osemintele, scump răs­cumpărate, ale martirului. In această biserică, datorită în parte darurilor sale și între altele, Văcărești­ în marginea Capitalei, el a fost văzut de atâtea ori in­trând împărătește, ca un șef al întregei creștinătăți din Orient, hrănită de daniile sale, apărată de prestigiul său, aducând un cor­tegiu strălucit de episcopi, în fruntea căruia era patriarhul Constantinopolului Ierusalimu­lui, Antiohiei și Alexandriei. Un­ secol cu guvernare domin adeseori de o cultură în­­naltă, dar cari nu sunt decât funcționari turci, înaintați: fana­rioții. Cum nici o problemă esen­țială nu se pune, omul reprezen­tativ lipsește. Va fi altfel în seco­lul al XIX-lea, acela al civiliza­țiilor naționale, inspirate de tre­cutul istoric și de viața poporului acela în care, în urmă, dreptul Statului a fost proclamat pentru toate națiunile, astfel ajunse la plină conștiință de rolul lor, de misiunea lor. Doi oameni cari n‘au domnit (cu toate că din propria sa voință cel dintâiu s‘a retras dinaintea voturilor cari-l puteau face șef al Principatelor Unite în 1859) prezidează la o situație nouă și îi dau soluția care se impune. Mihail Kogălniceanu este un fiu de boier, din straturile cele mai recente. El și-a asimilat în­­tr'unul din numeroasele pensio­nate franceze din Moldova civili­zația franceză. E trimis în străi­nătate , din voința consulului Ru­siei, Parisul, oraș periculos, îi este interzis ; tânărul se formea­ză mai patriarhal sub direcția u­­nui preot bătrân, pașnic, în Lu­­neville din Lorena. La Berlin el găsește o Germanie care se cultivă atunci din punct de vedere na­țional, pentru a servi omenirea tC*Hu­ conți mutre în pag. II-a) Când doctrinarul devine politician întreaga lume politică se obiș­nuise mai de mult prin a recunoa­ște în d. Andrei Corteanu un ta­lentat, cult și distins publicist, un om cu statornicie în principii și doctrina politică. Se vedea cât de cob­­­­luenta binefăcătoare a unui sistem rafinat de gândire și de e­­du­cație politică, în care zodia ceve din atmosfera intelectualității pure și a rectitudinei de principii a mentorului său politic, de curând dispărutul Alexandru Marghilo­man. Iată însă că ultimele manifesta­­­țiuni de ordin publicistic ale d-lui Corteanu, dictate, evident, de in­teresele celei mai recente evolu­­țiuni politice, descoper­in­d-sa și uimitoare aptitudini de transfor­­mism și de adaptare la orice mediu politic. Devenit fruntaș averescan de abia o lună, și tată­l însușin­du și cu o adevărată virtuozitate și identificându-se în totul cu mo­ravurile, năravurile, mentalitatea, metodele și iluziile — e mai ales iluziile — partidului condus de ge­neralul Averescu. Datorită acestor noui însușiri de mimetism politic, primind cu seni­nătate toate mlădierele de princi­pii și prins în vâltoarea vieței po­litice cu toate culmile, dar și cu toate scăderile ei inevitabile, c Corteanu a înțeles de la început, că trebue neapărat să activeze după Codul perfectului partizan— în speță — perfectului averescan. Toate teoriile perimate, absurde și reacționare, toate apetiturile, cari mai puteau da iluzia reconfor­mărei averescane și-au găsit în d-sa un doctrinar ad-hoc, și acea­sta — o repetăm — numai pentru susținerea cauzei pierdute a ave­­rescanismului muribund, însuși faptul simplu că d. Cor­teanu a început prin a întinde o mână d-lui Octavian Goga și și-a «les ea o?gan­da răspândite a ulti­melor sale pledoarii pro-dom­o, — dictate din oportunism și calcul politic personal. — tocmai revista „Țara Noastră“ își are explicația lui perfect logică. Să ne lămurim * Nu mai este o noutate pentru nici un observator atent al vieței noa­stre publice, faptul că d. Goga nu este numai liberaloidul — cum i-ar zice d. Magearu — ci însuși omul de încredere al primului ministru în partidul poporului. Calul Troei liberale introdus și rătăcit încă printre ruinele cetă­­ței avereseane, are un rost bine de­terminat și tocmai pentru aceasta d. Goga face regizoratul pe lângă generalul Averescu, pentru ca par­tidul poporului să continue a ră­mâne pentru moment, tocmai ceia ce-i folosește d-lui I Brătianu, a­­dică partidul de manevră și de șantaj brătienist contra opoziției reale Afinități de instiat și identitatea unui Credo politic comun l-au a­­propiat pe d. Corteanu de d. Goga Cu o viziune în adevăr profetică, d. Corteanu întrevăzuse mai de mult rolul și rostul ce l-ar mai pu­tea avea în politica țărei „fru­­moasa aventură a generalului A­verescu“. D-sa l'a determinat mai de mult în mod lapidar, alături de parti­dul liberal. Afirmăm noi lucrul acesta ! Nu, căci ne-o spune chiar d-sa. Iată în adevăr, pe seria d. Cor­teanu acum un an și jumătate în studiul său interesant întitulat „Țărăniștii“, publicat în „Revista Vremii“ No. 2, anul III din 1923. Cităm textual: ..In loc să ajute pe liberali, (adică generalul Ave­­rescu N. R.) SA SE ALATURE ..de EI SI SA ÎNGROAȘE RAN­­DURILE ȘI mijloacele lor de re­­­zistență chiar cu riscul de a ră­­­mâne în subordine în erarhia bur­gheziei artificiale, aceste grupări ..continuă Jocul initial, persistă în „formațiunea și în ideia în care „s'au născut, etc., etc. fără să-și ..dea seamă că stau cu toții pe ace. „laș plan, liberali și pseudo-conser­­.vatori, și că dezastrul liberalilor „va însemna și desființarea lor". * Așa­dar, soarta averescanismu­­lui cu toate sumbrele ei perspec­tive era jalonată și pecetluită de publicistul A. Corteanu, încă din anul 1928. Și aici, o întrebare firească se impune : Dacă atunci, când partidul popo­rului nu era scindat prin plecarea d-lui O. Argetoianu, mentorul po­litic și animatorul acelui partid ur­mat de jumătate din organizațiile județene, d. Corteanu nu-i putea admite altă ex?«tentă decât înglo­bat în partidul liberal, atunci, nu evenimente norocoase au putut surveni ulterior, pent«?. «?. restu­rilor slăbi­ti­ ale generalului Ave­r­sen să li se întrezărească un vi­itor mai raz și o existență de par­tid cât mai neînfă«odată dictaturai liberele ? Răspunsul: Nici una ! Căci de a­­nemica „fuziune“ recentă nu poate fi vorba. Și așa fiind, recșă în mod neîndoios — fără nici o notă de iro­nie — că d. Corteanu consecvent cu sine, va căuta ca alături de <L Goga, să-și realizeze prin partid dezideratul premeditat în 1923, a­­dică trista realitate politică expri­mată prin lozinca , alături de par­tidul liberal... De altminteri, din atitudinea pe care partidul poporului a adop­tat-o în ultimul timp, se ved­e în chip elocvent că d-nii Averescu și Goga au ținut seamă de sugerări­ și sfaturile d-lui Corteanu din 192 și vor termina — chiar dacă gene­ralul nu ar mai voi­a — împreuna cu d-sa prin a „ingroșa rândurile liberalilor“. Iată explicația perfect logică a nouilor argumente luate din arse­nalul de luptă și de doctrină libe­rală și afișate de circumstanță­­• cu o dezinvoltură de renegat — prin teorii ca : partide de ordine, parlamentul concesiune a guver­nului făcută țărei, Constituția sim­plu mănunchi de principii, cu ro­lul Coroanei, etc. Aceasta ar putea fi credem, și lămurirea pe care o așteaptă publicistul T. Teodorescu- Braniște zadarnic dela d. Corteanu, cu întrebarea, că de ce și-a schim­bat d-sa opiniile ! In loc de așteptat și respectuos omagiu, constatăm o regretabilă amnezie politică, o adevărată im­pietate pentru memoria aceluia, care a fost șeful d-lui Corteanu și care a dus cu dânsul în mormânt crezul său de o viață, de luptă a­­cerbă împotriva odioasei mafii li­berale. Și acum, înainte de a ter­mina, să examinam puțin delicata situație și postura tragi­comică sub care apare d. Corteanu — la ce nu te expune himera unui râvnit portofoliu ministerial! —­ față de partidul al cărui proaspăt fruntaș este și d­­in articolul studiu ..Țărăniștii' menționat mai sus și reeditat în volumul apărut în Cultura Națio­nală „Schițe politice și economice“ de A. Corteanu, cităm : „Generalul n‘a înțeles chemarea i­ vremei sau mai exact, a căzut vie­­tirea împrejurărilor“. Mai jos: „Generalul era în aer .­și PARASIT DE ȚARANI nu „mai reprezintă, decât speranțele „și regretele celor ce apucase a se ÎNFRUPTA DIN GUVERNAREA „LUI“. La sfârșitul articolului găsim . ..Clasa țărănească chiar dacă ar pierde pe conducătorii ei de astăzi, cum a pierdut pe generalul Ave­­rescu, din cauza neasimilărei ope­rațiunilor țărănești“ etc... Aceste aprecieri adevărate le fă­cea d. Corteanu în 1923. Sunt destul de elocvente, nu este așa? Să vedem acum ce reprezintă în prezent generalul Averescu tot după aprecierile d-lui Corteanu. Reproducem din ziarul „Îndrep­tarea" No. 134, cu data 16 iunie 1925, număr consacrat fuziunei a­verescano-progresiste, un fragment din discusul d-lui Corteanu. ..Singură forța organizată este „creatoare. D-stră­d.le general re­­­prezintați astăzi această forță“. Va să zică ori generalul era în aer, impopular, izolat, pierdut și părăsit de toată lumea, iar azi, o forță creatoare... Iată o performanță, la care pen­tru respectul datorit talentului și a trecutului său de onest publicist trebuia să renunțe d. Corteanu. Maleabilitatea de principii și pu­țină echilibristică politică să o lase în grija corifeilor mai versa­tili cari, — îl asigurăm — în ziua când iluzia puterei va fi spulbe­rată și când succesiunea ei va re­veni în mod firesc opozițiunei reale, a cărei forță o recunoaște chiar azi și d. Corteanu — se vor împrăștia cu toții ca puii de potâr­­niche. Partidul poporului nu se va mai putea atunci „lăsa decapitat fără rezistență“ cum scrie d-sa în revista „Țara Noastră“, căci în a­­cea zi va fi încetat de a mai exista. Lipsindu-i cimentul întăritor, pe care i l’ar fi dat puterea —­ un pa­liativ efemer și acesta— lichidarea va fi fatală și inevitabilă. Și pentru încheere, lăsăm comen­tariile acestor rânduri în medita­­țiunea publicistului, iar nici de cum a politicianului Corteanu, care și-a devorat ideile și opiniile pro­prii ca și legendarul Saturn. I. A. MITACHE fost preferi de­ Fălci­u

Next