Neamul Românesc, august 1925 (Anul 20, nr. 172-194)
1925-08-05 / nr. 175
leite lat j_ alien Apropiatele alegeri pentru acele Camere Agricole care in mîna liberalilor nu pot fi decit compromiterea în folosul partidului, a încă unei idei fericite, dau prilej asociației de exploatare pe care ii presideaza omul invidiei celei mai livide sa arăte că in metodele sale, brevetate pentru o singura țara, s’a introdus o schimbare, care înseamnă un mare progres. Innainte, după o datina moștenită de la Radu Mihaiu și Chirițopolii erei celei mari, alegerile se făceau. Ieșea cine „trebuia sa iasă". Pentru aceasta fruntașii primiri înșiși a comanda și din stradă, împreună cu cei din urma dintre agenți, „luau masurile“, fără a cruța nici pe cea mai înjositoare. „A face alegerile“ e însă o metoda care, pe lînga multe avantaje, are un defect, unul care începe a fi luat în considerație : acela că se vede. Noua tactica evita acest neajuns. In adevar, acum alegerile pot decurge în chipul cel mai liniștit. Un „observator“ american n’ar avea nimic de criticat. El ar putea admira chiar, pe lînga instinctul de ordine al societății, perfecta imparțialitate, de cea mai buna tradițe occidentala, a guvernului. Fiindcă acuma „nu se mai fac alegerile“, ci, după învățaturile celor mai șireți din marii preoți ai fraudei ereditare la liberali, „se fac înșiși alegătorii“. N. IORGA D. IRU Hill!! Nu trece măcar o zi, fără ca incompletul ministru al Muncei să nu dea țarei și străinătăței, un comunicat lămuritor. Seria amuzantă a „deciziilor ministeriale“ privind legea repausului, nu s'a încheiat definitiv și iată că un nou, lung și confuz comunicat vine să dea preciziuni oficiale asupra salariaților străini. Și de astă dată, stilul nefericit al d-lui N. D. Chirculescu încearcă un record: să acopere o greșeala gravă, comisă în legătură cu reglementarea șederei străinilor în România. Era firesc ca în această delicată chestiune, valorosul și urbanul agent electoral de la Focșani să-și dea în petic. Era de așteptat să „procedeze“ cu aceiași laborioasă insuficiență care va însemna o etapă comică în existența departamentului respectiv. Sub auspiciile d-lui Chirculescu Ministerul Muncii a trecut în rândul lucrătorilor străini, fiotanți și indezirabili, pe directorii și tehnicienii streini, personalități de vază, cari sunt stabiliți de mulți ani în țara noastră. Și într'o bună zi, sub ministeriatul Chirculescu, numeroși ingineri și șefi de instituții străini, primesc invitații categorice ca în termen scurt, să părăsească țara. Se va spune că a fost o confuzie regretabilă. Desigur, dar d. ministru Chirculescu nu s-a sesizat de greșeala comisă. Alarmate, personalitățile de seamă care prevedeau și alte neplăceri, au cerut lămuriri, fără să le poată obține cu ușurință. Știrea a ajuns, cum era firesc să ajungă, în țările de origină, agravând atmosfera de ostilitate pe care ne-o păstrează acolo, cu o grijă deosebită, guvernanții actuali ai României. Au urmat desmințiri ale legațiilor, declarații categorice ale d-lui Titulescu, la Londra, ca să se explice eroarea c omisă. Atâtea neplăceri, provocate numai și numai de faptul că în loc să aibă grija departamentului său, veselul agent electoral de la muncă aleargă cu vagonul ministerial la întrunirile pe culori, sectoare și județe, — ca să asvârle adversarilor trivialități nepermise, nici conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală... t Toate acestea, în sfârșit, fiindcă o chestiune gingașe, a fost lăsată pe seama unui ministru a cărui specialitate se încadra între aranjarea bucătăriei electorale focșănene și exploatarea științifică a domeniilor forestiere. D. Ionel Brătianu aprecia nu de mult valoarea electorală a d-lui Chirculescu. De ce nu îl scoate din guvern? De ce nu-i dă vechiul titlu de șef al căprăriilor liberale de la Putna? Ar aduce un real folos regimului. Căci, pe viitor cel puțin d. N. D. Chirculescu va fi împedicat să mai... legifereze!! în[ECOURI POLITICE ig. A. D. Chirculescu, ministrul deciziilor anulabile, a comis un nou pocinog invitând sute de personalități străine, stabilite de ani de zile la noi, să părăsească țara în două săptămâni. — Las'o mai domol, bătete, — i-ar fi spus d. Săveanu,—și uite-te la mine. Eu culeg surcele de unde tu lai lemne ! D. Chirculescu a crezut că e o asluzie transparentă la ,,1"iștia". Și s'a supărat foc. * D . I. Inculeț, combate bolcevismul na esc. Iii avo domnule Inculeț ! Ministrul d-lui Borcă are dreptate să tune împotriva Moscovei! Căci un ,,burjui" proaspăt, cum e d. Inculet a cărui evoluție dogmatică se cunoaște, trebue să combată, și încă serios! # Se anunță că averescanii decepționați de stilul Țărei Noastre și de atitudinea politică a d-lui Goga, s'au hotărât să-l.... debarce. Așa că bardul se va muta în altă țară. Oltul, căruia d. Goga ii făcea altă dată o invitație identică, — V a mai văzut plecând singur peste țări și mări. Nu se va impresiona prin urmare peste măsură. AGRICULTORI VOTAJI LA ALEGERILE AGRICOLE LISTELE CU COASA ȘI SECERA fitul ieri „Viitorul” ne-a cerut părerea asupra problemei datoriilor interaliate, asupra politicei de urmat pentru salvarea integrală a drepturilor României. I-am dat-o. Oricare guvern trebue să apere ceea ce ni s'a recunoscut prin tratate, să lupte cu tărie pentru sporirea cotei de la Spa, să ducă de acord cu celelalte guverne aliate care au interese comune, o acțiune paralelă. Scopul acestei acțiuni trebue să fie reducerea sarcinilor învingătorilor în funcția de reduceau obligațiilor foștilor inamici, un aranjament de plăți potrivit cu vărsămintele și livrările in natură, și oricâte greutăți s'ar ivi, o reducere a obligațiilor de război, luate in vederea victoriei comune. Indcam că pentru atingerea acestui scop, mai trebue ceva: o altă politică decât cea dusă în afară de guvernul Brătianu, politică ale cărei consecințe după chiar părerea oficiosului „Independența Română", a compromis roadele victoriei... O pelucă în sfârșit, care să salveze ce mai se poate salva după tristul bilanț oferit țărei de pe urma politicei guvernelor liberale. Socoteam la rândul nostru, că oficiosul în românește, va înregistra și concluziile noastre, după cele la care a ajuns celalt oficios al d-lui Vintilă Brătianu. Se pare însă că d. ministru de finanțe s'a specializat și d-sa în politica „echivocurilor". .Viitorul aduce laude directivelor noastre externe în materie de reparații , obligații, acelorași directive cărora „Independența Română" se atribue compromiterea roadelor ce ni se cuveneau de pe urma victoriei comune. De pretutindeni Mesag îi neașteptate Pasagerii pachebotului „Aquila" curier pentru Indii al comp. „Yeoward Linie“, au sosit de curând la Liverpool. Ei povestesc că trecând prin zonfal Gasconiei, au auzit perfect de bine un discurs al regelui George V pronunțat la Wembley, și au fost așa de încântați de audiție încât, comandantul vasului a adresat imediat, prin fără fir o telegramă de felicitare regelui. Câteva ore după aceia, un radio fu primit pe bord, mulțumind pasagerilor pentru atențiunea lor și aducândule cele mai bune urări ale regelui pentru fericita terminare a călătoriei. Propaganda bolșevică prin T. F. F. Comisariatul sovietic al P. T. T. în Rusia a instalat la Sobolova, aproape de Moscova, o stațiune de emisiune radiotelegrafică de mare putere, care este destinată numai propagandei comuniste. Știrile oficiale ale uniunei republicilor sovietice, ca și discursurile politice, vor fi distribuite prin această stațiune. Profesiunile parlamentarilor francezi Din punct de vedere al profesiunilor exercitate de membrii săi, parlamentul francez are următoarea compoziție : Camera : 142 de avocați, 79 de proprietari funciari, 46 profesori, 44 funcționari, 38 literați și ziariști, 38 Industriași, 32 medici, 21 comercianți, 17 amploaiați, 4 muncitori, 3 notari, 2 bancheri și un artist. Senatul i 59 de avocați, 52 de proprietari funciari, 33 medici, 30 Industriași, 26 de literați și ziariști, 22 funcționari, 19 profesori, 7 notari, 6 comercianți, 4 amploaiați, 2 bancheri, un artist și un muncitor. Alegerile pentru Cameriie (|(■ ■ AGRICULTORI, votati în egerile Agricole Lista comuna a Opozitiei tiuite COASA SI SECERA cu semnul Parlamentarismul la noi și'n Statele Unite Folosindu-se de declarațiunile pe care președintele Camerei reprezentanților din Statele Unite le-a făcut privitoare la mecanismul interior al desbaterilor oficiosul guvernamental se grăbește să conchidă că deoarece într’o țară esențialmente democratică cum e America discuțiunea e supusă unei riguroase discipline, îngrădirile aduse în timpul din urmă la noi sunt legitime ?1 protestările opoziției exagerate, întreruperile nu sunt admise decât cu autorizarea președintelui care poate imediat dispune de forța publică pentru expulzarea din adunare a vr'unui ales recalcitrant, nici o cuvântare în ședința plenară nu poate fi mai mare de cinci minute și toate lucrările se fac n comisiuni. Că lucrurile se vor fi peLecând astfel în parlamentul Statelor Unite, nu ne îndoim. Nu trebue pierdut însă din vedere că potrivit Constituției respective hotărârile adunărilor legislative sunt de o minimă importanță, puterile președintelui de republică fiind cu mult mai mari chiar decât ale unui suveran. Nu numai la noi regimul parlamentar se semnalează prin desbateri tumultoase. Mai toate, statele europene îl practică cu această caracteristică, însăși declarațiunile președintelui Cameră reprezentări din Statele Unite au fost provoca fie stabilirea unei comparații între metoda de lucru a parlamentului american și a celui francez. Dar dacă lucrările parlamentare din Statele Unite au un caracter de olimpică obiectivitate aceasta se datorește desigur și faptului că regimul în esența lui nu a suferit nici o alterare, n’a fost supus nici unei pernicioase influențe. Desigur că nici o decorațiune cinică nu se rostește după banca ministerială care să exaspereze răbdarea cea mai bine călită. Desigur că niciodată maoritatea nu va fi fost produsul teroarei și al fraudei ca să suscite astfel vehemența protestărilor minorității care singură se poate considera ca reprezentanța națională. Și desigur mai ales că nimenea nu s’ar putea îndoi de imparțialitatea președintelui care să proclame rezultatul unui vot cu un număr întreit decât cel al deputaților ce realmente au luat parte. Dacă lucrările se fac fn comisiuni aceasta se datorește faptului că ele au o existență reală și că o majoritate nearbitrară nu le-a prefăcut în simple fie luni sau în plăcute localuri de conversații particulare. Rolul președintelui nostru fiind cu totul altul cu mult mai hotărâtor decât cel al Statelor Unite discuțiunea publică trebue să aibă o amploare cu mult mai mare. Iar viața noastră politică desfășurându-se cu totul în alte condițiuni, o sumedenie de fapte și împrejurări neputându-și căpăta sancțiunea și posibilitatea de a fi examinate în adevărata lor lumină decât de la tribuna parlamentară, este firesc de a -e protesta împotriva unei modificări de regulament ce tinde la suprimarea ori șicărei discuțiuni cum tot atât de firesc este de a afirma că prin însăși alegerea ca sumect de examinare a declarațiunilor de mai sus se vădește încă odată tendința de reacționarism a actualului guvern. Când el va Întrebuința aceleași procedee ca acel al Statelor Unite, numai atunci apărătorii săi în publicistică vor fi îndrituiți a face comparații filtre parlamentarismul nostru și cel de dincolo de ocean. Dacă oficiosului guvernamental îi place să numească pe acei ce fac pretinsa abstracție nechemați și nepregătiți ne întrebăm cum se pot numi aceia ce î inspiră zilnic coloanele ? Fiindcă vorbirăm de parlamentarism se cuvine să avem o ținută parlamentară și ne oprim de a preciza adevărata calificare. Constatări Am aprecia întotdeauna sforțările făcute de autorități pentru a pune populația la adăpost de specula care mai ales asupra nevoiașilor, se ezer iitil și eu că suvera ziar de opoziție, suntem dispuși să aplaudăm din inimă tot ce s'ar face in această privință cu intenția de a da rezultate. Oricât ne căzuim însă, nu găsim nicăieri această intenție, ci din orice ne rămâne convingerea că tot ce se face nu se face decât pentru ochii lumei și că se iau toate măsurile ca rezultatele necesare să nu fie obținute. Iată de pildă: tarifele maximale pentru stațiunile balneare și climaterice. După ce am intrat în ultima lună a ,,sezonului", — după ce adică întârziații, din motive materiale desigur, și-au angajat până și ei locuința și pensiunea după prețul „tărgului liberi' al stațiunei unde beteșugurile se impun să se ducă, — apar înonitorul Oficial" tarifele maximale, menite să-i apere de speculă Luați de pildă „Monitorul Oficial" din ultimele zile și veți vedea că afirmația este fundată. Deciziunile ministeriale in privința tarifelor maximale poarta invariabil data de 30 Mai; ele nu pot intra insă în vigoare decât de la data publicării lor în oficial, iar Monitorul nu le pune sub ochi abia acum la sfârșitul sezonului când nu mai pot ajuta pe nimeni. Prețurile maximale au fost stabilite numai pentu ochii sumei, dar nu și cu intenția de a da rezultate, fiindcă în această chestiune dictonul „mai bine mai târziu decât niciodată" nu poate aduce nici un fel de circumstanță atenuantă autorității. Apreciem deci cum se cuvine ,,sforțările" ce se fac pentru a nu se veni în nici un fel in ajutorul lumei nevoiașe. Figuri reprezentative din istoria Românilor de d. N. IORGA -Din„Chez Nous“ de la Bruxelles, Iunie 1925— Traducere de CECILIA STOICESCU (Urmare și sfârșit) Acum este un Muntean, căci unitatea istoriei noastre este făcută din această alternanță a provinciilor în conștiința rolului istoric de îndeplinit. Porecla de ,i Vitaaz‘‘ a rămas legată de numele lui Mihaiu. Căci ceea ce îl interotează este vitejia. El s‘a ridicat contra poverei fără încetare mărite de datoriile cerute de Turci, de sume, de peșelușuri, de fumituri, mai des cerute. Dar acțiunea în ea însăși îl atrage: în înfățișarea ei strălucitoare, el găsește mulțumirea sa. El se dăruește, se oferă. Ca ultimul soldat, el, care este cel dintâ fii, caută pe dușman. O contagiune i-apucă pe ai săi, care ar&ncegă la asalt. E o frescă de Froissant împrospătată și transportată pe malurile Dunării latine. Ca orice bun cavaler, cum este Ioan cel Bun, francezul prizonier al englezilor fără părere de rău, pentru că fără rușine el a fost învins, el apără atitudinea sa, mai mult decât pozițiunea statului. Convins, ca și toată rasa sa, de un drept care singur poate servi de bază politicei, restul nefiind decât oportunitate zadarnică, el pierde Transilvania cucerită, pentru a garanta, ca odinioară Ștefan, această provincie contra turcilor și pentru a o guverna cu sașii și maghiarii din Sfatul său, într'o colaborație care poate servi de exemplu; el pierde Moldova cuprinsa de alte armate. Muntenia însăși, pe care o atacă polonii, îi scapă. Ei nu se consideră decăzut ți energia rămâne aceeași. Blazonul de onoare este intact, fundamentul dreptului rămâne neclintit. Mihaiu merge la Viena, la Praga, nu pentru a implora, ci pentru a cere satisfacție. Nu este înțeles în această lume de curtezani lași decât pentru a-i cere să cucerească încă odată această Transilvanie în numele împăratului Rudolf și pentru a face să fie asasinat însoțitorul său, general imperial, de origină albaneză, după victoria comună. N încă un secol s-a scurs. Nu există problemă turcească. Viena s‘a apărat în 1683 contra marelui vizir Carp-Mustafa. Lumea islamului se afundă în lâncezeala apărărilor fără convingere, nenorocite. Nu este încă, cu toată această autonomie care n‘a tolerat niciodată în pământ românesc nici moschee, nici judecarea după „șeriat“, nici așezare militară turcească a independenței. Dar aceea a unei singure cilivizații românești, de un spirit național, de o limbă națională, a sunat. Și un om reprezentativ, având pompă, bogată dărnicie, splendoare majestoasă, se prezintă la chemarea epocei sale. Acesta este Domnul Țării Românești, Constantin Brâncovean. El repară și reface bisericile vechi de construcție slabă, de la un capăt la altul al țării. El adaugă clădiri noui, ca acelea dela Hurezi, cu splendide coloane, cu ceardacuri înflorite, unde nădăjduia să se odinească. Dar decapitat la Constantinople, din ordinul unui vizir nebun, după se văzu cu ochii săi, cu liniștiți creștinești, tortura tuturor fiilor săi, corpul său fu aruncat în undele mării. Insă tocmai în momentul când l-au comemorat al doilea centenar dela acest nou sacrificiu românesc, în 1714, s’a observat deasupra unei lespezi de marmoră fără inscripție, într'o biserică bucureșteană a Sf. Gheorghe cel Nou, o candelă de argint, pusă de mâna iubitoarei Doamne Maria, văduvă a celui tăiat, însemnând locul unde se ascund osemintele, scump răscumpărate, ale martirului. In această biserică, datorită în parte darurilor sale și între altele, Văcărești în marginea Capitalei, el a fost văzut de atâtea ori intrând împărătește, ca un șef al întregei creștinătăți din Orient, hrănită de daniile sale, apărată de prestigiul său, aducând un cortegiu strălucit de episcopi, în fruntea căruia era patriarhul Constantinopolului Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei. Un secol cu guvernare domin adeseori de o cultură înnaltă, dar cari nu sunt decât funcționari turci, înaintați: fanarioții. Cum nici o problemă esențială nu se pune, omul reprezentativ lipsește. Va fi altfel în secolul al XIX-lea, acela al civilizațiilor naționale, inspirate de trecutul istoric și de viața poporului acela în care, în urmă, dreptul Statului a fost proclamat pentru toate națiunile, astfel ajunse la plină conștiință de rolul lor, de misiunea lor. Doi oameni cari n‘au domnit (cu toate că din propria sa voință cel dintâiu s‘a retras dinaintea voturilor cari-l puteau face șef al Principatelor Unite în 1859) prezidează la o situație nouă și îi dau soluția care se impune. Mihail Kogălniceanu este un fiu de boier, din straturile cele mai recente. El și-a asimilat într'unul din numeroasele pensionate franceze din Moldova civilizația franceză. E trimis în străinătate , din voința consulului Rusiei, Parisul, oraș periculos, îi este interzis ; tânărul se formează mai patriarhal sub direcția unui preot bătrân, pașnic, în Luneville din Lorena. La Berlin el găsește o Germanie care se cultivă atunci din punct de vedere național, pentru a servi omenirea tC*Hu conți mutre în pag. II-a) Când doctrinarul devine politician întreaga lume politică se obișnuise mai de mult prin a recunoaște în d. Andrei Corteanu un talentat, cult și distins publicist, un om cu statornicie în principii și doctrina politică. Se vedea cât de cobluenta binefăcătoare a unui sistem rafinat de gândire și de educație politică, în care zodia ceve din atmosfera intelectualității pure și a rectitudinei de principii a mentorului său politic, de curând dispărutul Alexandru Marghiloman. Iată însă că ultimele manifestațiuni de ordin publicistic ale d-lui Corteanu, dictate, evident, de interesele celei mai recente evoluțiuni politice, descoperind-sa și uimitoare aptitudini de transformism și de adaptare la orice mediu politic. Devenit fruntaș averescan de abia o lună, și tatăl însușindu și cu o adevărată virtuozitate și identificându-se în totul cu moravurile, năravurile, mentalitatea, metodele și iluziile — e mai ales iluziile — partidului condus de generalul Averescu. Datorită acestor noui însușiri de mimetism politic, primind cu seninătate toate mlădierele de principii și prins în vâltoarea vieței politice cu toate culmile, dar și cu toate scăderile ei inevitabile, c Corteanu a înțeles de la început, că trebue neapărat să activeze după Codul perfectului partizan— în speță — perfectului averescan. Toate teoriile perimate, absurde și reacționare, toate apetiturile, cari mai puteau da iluzia reconformărei averescane și-au găsit în d-sa un doctrinar ad-hoc, și aceasta — o repetăm — numai pentru susținerea cauzei pierdute a averescanismului muribund, însuși faptul simplu că d. Corteanu a început prin a întinde o mână d-lui Octavian Goga și și-a «les ea o?ganda răspândite a ultimelor sale pledoarii pro-domo, — dictate din oportunism și calcul politic personal. — tocmai revista „Țara Noastră“ își are explicația lui perfect logică. Să ne lămurim * Nu mai este o noutate pentru nici un observator atent al vieței noastre publice, faptul că d. Goga nu este numai liberaloidul — cum i-ar zice d. Magearu — ci însuși omul de încredere al primului ministru în partidul poporului. Calul Troei liberale introdus și rătăcit încă printre ruinele cetăței avereseane, are un rost bine determinat și tocmai pentru aceasta d. Goga face regizoratul pe lângă generalul Averescu, pentru ca partidul poporului să continue a rămâne pentru moment, tocmai ceia ce-i folosește d-lui I Brătianu, adică partidul de manevră și de șantaj brătienist contra opoziției reale Afinități de instiat și identitatea unui Credo politic comun l-au apropiat pe d. Corteanu de d. Goga Cu o viziune în adevăr profetică, d. Corteanu întrevăzuse mai de mult rolul și rostul ce l-ar mai putea avea în politica țărei „frumoasa aventură a generalului Averescu“. D-sa l'a determinat mai de mult în mod lapidar, alături de partidul liberal. Afirmăm noi lucrul acesta ! Nu, căci ne-o spune chiar d-sa. Iată în adevăr, pe seria d. Corteanu acum un an și jumătate în studiul său interesant întitulat „Țărăniștii“, publicat în „Revista Vremii“ No. 2, anul III din 1923. Cităm textual: ..In loc să ajute pe liberali, (adică generalul Averescu N. R.) SA SE ALATURE ..de EI SI SA ÎNGROAȘE RANDURILE ȘI mijloacele lor de rezistență chiar cu riscul de a rămâne în subordine în erarhia burgheziei artificiale, aceste grupări ..continuă Jocul initial, persistă în „formațiunea și în ideia în care „s'au născut, etc., etc. fără să-și ..dea seamă că stau cu toții pe ace. „laș plan, liberali și pseudo-conser.vatori, și că dezastrul liberalilor „va însemna și desființarea lor". * Așadar, soarta averescanismului cu toate sumbrele ei perspective era jalonată și pecetluită de publicistul A. Corteanu, încă din anul 1928. Și aici, o întrebare firească se impune : Dacă atunci, când partidul poporului nu era scindat prin plecarea d-lui O. Argetoianu, mentorul politic și animatorul acelui partid urmat de jumătate din organizațiile județene, d. Corteanu nu-i putea admite altă ex?«tentă decât înglobat în partidul liberal, atunci, nu evenimente norocoase au putut surveni ulterior, pent«?. «?. resturilor slăbiti ale generalului Aversen să li se întrezărească un viitor mai raz și o existență de partid cât mai neînfă«odată dictaturai liberele ? Răspunsul: Nici una ! Căci de anemica „fuziune“ recentă nu poate fi vorba. Și așa fiind, recșă în mod neîndoios — fără nici o notă de ironie — că d. Corteanu consecvent cu sine, va căuta ca alături de <L Goga, să-și realizeze prin partid dezideratul premeditat în 1923, adică trista realitate politică exprimată prin lozinca , alături de partidul liberal... De altminteri, din atitudinea pe care partidul poporului a adoptat-o în ultimul timp, se vede în chip elocvent că d-nii Averescu și Goga au ținut seamă de sugerări și sfaturile d-lui Corteanu din 192 și vor termina — chiar dacă generalul nu ar mai voia — împreuna cu d-sa prin a „ingroșa rândurile liberalilor“. Iată explicația perfect logică a nouilor argumente luate din arsenalul de luptă și de doctrină liberală și afișate de circumstanță• cu o dezinvoltură de renegat — prin teorii ca : partide de ordine, parlamentul concesiune a guvernului făcută țărei, Constituția simplu mănunchi de principii, cu rolul Coroanei, etc. Aceasta ar putea fi credem, și lămurirea pe care o așteaptă publicistul T. Teodorescu- Braniște zadarnic dela d. Corteanu, cu întrebarea, că de ce și-a schimbat d-sa opiniile ! In loc de așteptat și respectuos omagiu, constatăm o regretabilă amnezie politică, o adevărată impietate pentru memoria aceluia, care a fost șeful d-lui Corteanu și care a dus cu dânsul în mormânt crezul său de o viață, de luptă acerbă împotriva odioasei mafii liberale. Și acum, înainte de a termina, să examinam puțin delicata situație și postura tragicomică sub care apare d. Corteanu — la ce nu te expune himera unui râvnit portofoliu ministerial! — față de partidul al cărui proaspăt fruntaș este și din articolul studiu ..Țărăniștii' menționat mai sus și reeditat în volumul apărut în Cultura Națională „Schițe politice și economice“ de A. Corteanu, cităm : „Generalul n‘a înțeles chemarea i vremei sau mai exact, a căzut vietirea împrejurărilor“. Mai jos: „Generalul era în aer .și PARASIT DE ȚARANI nu „mai reprezintă, decât speranțele „și regretele celor ce apucase a se ÎNFRUPTA DIN GUVERNAREA „LUI“. La sfârșitul articolului găsim . ..Clasa țărănească chiar dacă ar pierde pe conducătorii ei de astăzi, cum a pierdut pe generalul Averescu, din cauza neasimilărei operațiunilor țărănești“ etc... Aceste aprecieri adevărate le făcea d. Corteanu în 1923. Sunt destul de elocvente, nu este așa? Să vedem acum ce reprezintă în prezent generalul Averescu tot după aprecierile d-lui Corteanu. Reproducem din ziarul „Îndreptarea" No. 134, cu data 16 iunie 1925, număr consacrat fuziunei averescano-progresiste, un fragment din discusul d-lui Corteanu. ..Singură forța organizată este „creatoare. D-străd.le general reprezintați astăzi această forță“. Va să zică ori generalul era în aer, impopular, izolat, pierdut și părăsit de toată lumea, iar azi, o forță creatoare... Iată o performanță, la care pentru respectul datorit talentului și a trecutului său de onest publicist trebuia să renunțe d. Corteanu. Maleabilitatea de principii și puțină echilibristică politică să o lase în grija corifeilor mai versatili cari, — îl asigurăm — în ziua când iluzia puterei va fi spulberată și când succesiunea ei va reveni în mod firesc opozițiunei reale, a cărei forță o recunoaște chiar azi și d. Corteanu — se vor împrăștia cu toții ca puii de potârniche. Partidul poporului nu se va mai putea atunci „lăsa decapitat fără rezistență“ cum scrie d-sa în revista „Țara Noastră“, căci în acea zi va fi încetat de a mai exista. Lipsindu-i cimentul întăritor, pe care i l’ar fi dat puterea — un paliativ efemer și acesta— lichidarea va fi fatală și inevitabilă. Și pentru încheere, lăsăm comentariile acestor rânduri în meditațiunea publicistului, iar nici de cum a politicianului Corteanu, care și-a devorat ideile și opiniile proprii ca și legendarul Saturn. I. A. MITACHE fost preferi de Fălciu