Neamul Românesc, iulie 1926 (Anul 21, nr. 109-112)

1926-07-05 / nr. 109

2 HEAMUL ROMANESC După Congresul Ligei Culturale Nu se poate spune în de ajuns prietenia pe care Blăjenii și locuitorii satelor din împrejurimi — cine ar putea să uite ziua de la Cetatea de Baltă, cu țeranii mîndri trecînd supt steaguri sau înfățișînd grațioasele lor danțuri ? — au arătat-o vechii societăți culturale care, fără preocupații politice și ambiții savante, are astăzi îndoitul scop de a trezi și încuraja o viață morală resistentă la asaltul materialismului trivial și de a apropia prin cultură naționalitățile de poporul românesc. Blajul oferă azi încă acelor cari nu cunosc din cărți trecutul Ardealului idealist și dîrz în apărarea dreptului său putința de a l vedea în blînde figuri de canonici un ochii senini supt sprîncenele albe, în aspre scăpărări de ochi supt mitra Vlădicilor. Și această mică „Țară­ Romănească“, întreagă, de la ciobanul ca­­re-și aclamă șefii pănă la episcopul domnitor, arată cum s’a făcut Țara cea mare pe vremea cînd n’avea nevoie, pentru a trăi și a se desvolta, de idei consti­tuționale împrumutate. Pănă și admirabila bibliotecă a lui Cipariu e un document de această vrednicie care poate atinge cele mai înalte culmi intelectuale fără a pierde nimic din contactul cu pămîntul rădăcinilor sale. Iată ce a spus Blajul congresiștilor Ligei. N. IOROA Pomană pentru Blaj Blajul posedă, de puțin timp, un admirabil Palat, capabil de prelungiri, care va adăposti școlile de fete ale arhiepiscopiei unite. E făcut din darul foștilor școlari cari n’au uitat cu ce jertfe au fost învățați și crescuți, cîtă nobleță morală a fost în devotamentul smeriților lor profe­sori confesionali. Și de aceia el poartă titlul de „In­stitutul Recunoștinței“,— exemplu pentru atîtea școli­­ uitate de elvii lor ca pe vremuri, ridicați în cele mai înnalte ranguri ale societății românești și stă­­pîni ai celor mai frumoase averi. Dar nu numai foștii elevi datoresc ceva Blajului, ci și acel Stat român întemeiat în forma lui de azi prin acțiunea spiritului de credință națională care s’a cultivat aici și a cărui manifestare e pănă și în discretul tricolor de pe păreții bisericii metropo­litane. Ei bine, dacă d. Moșoiu a pietruit o stradă, căreia i se zice „drumul lui Moșoiu“, dacă s’a ajuns ca e­­lectricitatea să fie introdusă de comună, în schimb catedrală și palat arhiepiscopal sunt în plină decă­dere, iar marea piață e săpată de urmele tuturor șivanelor. Fără a mai vorbi de școlile care se țin cu sume împrumutate din fondul de pensiuni al clerului. Să despietruim „drumul lui Moșoiu”! Blajul nu merită pomană, ci recunoștință! N. IORQA Două declarații ceresc în ziare cele două declarații făcute în Par­lament de partidul național și de partidul liberal, care a știut să se strecoare în rîndul întăiit. Nu preget a spune că redactorul celui de-al doi­lea act e un politician inteligent și dibacil. Intr’o formă concisă și distinsă se arată toate păcatele de care suferă în originile și felurile lui de manifestare regimul actual. Se vorbește de falsificație și de silă fără a se uita imfamia de la Streiu. In viața politică nu sîntem însă pentru a furnisa coloane de frumoase declarații ziarelor, ci pentru a înfățișa o atitudine consecventă și pentru a nu orienta activitatea după cele ce declarăm. Și, atunci, două întrebări. Cum se potrivesc aceste coloane de morală poli­tică și activitatea unui partid care a desprețuit ma­nifestarea liberă a alegătorului și ni-a impus, prin fraudă, unită și cu oarecare silă, o guvernare de ab­solutism ministerial ? Iar, dacă pentru acest trecut partidul liberal caută căință, de ce nu lasă în pace partidul național, ur­mărit de intrigăriiile „Viitorului“, și nu declară, cum cere o înțeleaptă socotință și prevedere, că-i pare rău de actul tenebros care a dat țara pe mîna nu știu cui și că, in așteptarea refacerii propriilor sale puteri, dorește, ca și țara întreagă, o onestă cîrmuire a acelui partid național? ____ _____ N.­IOROA Contra parasitismului economic Mai e nevoie să spunem că sîntem contra unui antisemitism teoretic, care e absurd, și a unui anti­semitism practic, care tulbură țara în deșert. Dar aceasta nu­ înseamnă că putem asista indife­renți la înșelarea și secătuirea de aventurieri econo­mici evrei a acelei țărănimi românești care este și trebuie să fie casa solidă a acestei țări. Precupeția, practicată fără nicio îngrădire și su­praveghere de elementul evreiesc de invasiune, re­­prezintă, de­sigur, o primejdie pentru sănătatea vieții noastre economice de la sate. Figurile maramurășene care apar cu sacii de pradă gata prin tirgurile Ardealului, în mijlocul celei mai mîndre țerănimi românești represintă, nu numai o vedenie disgrațioasă, dar tot odată și o prevestire a vremii cînd acești corbi vor fi stăpînii satelor unde-și fac fricoasa apariție fugare. A permite țeranului să vîndă stînd acasă unei or­­ganisații create și controlate de Stat, a-i pune la în­­demînă lista prețurilor, a impune taxe grele pe mij­locitorii cari străbat țara în sus și în larg, exploa­­tînd momentul cînd omul nostru are mai multă ne­voie de bani, a pune stavilă risipirii banilor de pe vînzări în circiumele părăsiților muncii, iată un în­treg program care, la ceasul său, va trebui realisat. U M . ____________________ N. IQROA

Next