Neamul Românesc, noiembrie 1927 (Anul 22, nr. 165-190)
1927-11-25 / nr. 186
NEAMUL ROMANESC DIRECTOR POLITIC N. IORG A wm Vineri 25 Noembrie 1927 ______ANUL XXII. — NO. 186______ ABONAMENTE: Pe an 600 Lei. Pe șease luni 300 lei In.................im.... ii pui im wBmI—«n—wuri— 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Bd. ELISABETA No. 9 Telefon: 312/60 DIRECTORI: ING. TAȘCA GEORGESCU Președintele Consiliului a încetat din «iată azi, la ceasurile 6 lnn, de dimineață. in acest ceas, să ne gândim numai la lucrurile bune și mari pe cari a știut să le facă si să nu turburăm lisa tragică prin alta cuvinte decit solemnul si prinsul: Dumnezeu să-l ierte! N. IORGA Șeful partidului liberal, Ion I. C. Brătianu, a închis ochii pentru totdeauna. L-a doborât o septicemie, repede, și pe neașteptate. Adversari permanenți ai defunctului, ne închinăm cu emoție înaintea sicriului său... Moartea pune stavilă protestărilor noastre, și ne obligă să recunoaștem și acum, tot astfel cum am recunoscut mereu, calitățile deosebite ale acestei dominante personalități politice. Da la 1908, Ion I. C. Brătianu a condus de fapt politica României. La scăderile firești legate de imperfecțiile umane, Ion Brătianu opunea o hotărâre fără șovăeli, și o indiscutabilă dragoste de neam.. Șef al unui partid puternic, și disciplinat până la impersonalizare, Ion I. C. Brătianu își leagă pe rând numele, de marile reforme, de războiul întregire, și de neasemuita sforțare impusă tuturor statelor, de conflagrația mondială. Lipsa lui se va resimți destul pentru țară, căreia i-a Închinat cu o rara și geloasă hotărâre, tot ceea ce-i putea da o inteligență, o energie și o lungă experiență ln conducere. Pentru partidul liberal, dispariția neașteptată a marelui sau șef, înseamnă o teribilă lovitură. Uniți în acelaș gând, cu Românimea întreagă, care deplânge cu sinceritate moartea lui Ion I. C. Brătianu, aducem lângă groapa care se deschide, omagiile adâncei noastre mâhniri. Nici o adiere de resentimente, nu tulbură azi unanimitatea regretelor. Păzind laolaltă patrimoniul neprețuit al Neamului, care-și pierde pe unul din fii lui de elită, avem adâncă încredere în cumințenia și solidaritatea poporului românesc. Și nu ne îndoim că România va merge mai departe, drumul ei de pace și de reclădire, cu toată această lovitură piezișe a forțelor supreme. Un guvern condamnat Niciiodată, nimeni, nu a bănuit prea multă sensibilitate la acest guvern. Totuși, sunt situații imposibile, în care obrazul cel mai gros rosește, în care omul cel mai nesimțitor se vede obligat să tragă consecințele neplăcute ale unui gest greșit, ori ale unui păcat. Ce-ar fi făcut oricare alt guvern in fata acestei sentinte, atât la noi în tara, cât si în oricare altă tară din lume? Ar fi tras imediat consecințele, ar fi demisionat imediat. Așa a procedat Petre Carp in 1911, când in procesul tramvaielor comunale, justiția a dat câștig cauzei brătieniste.. Și Petre Carp nn era angajat intr’un proces politic in Ungaria habsburgicâ, în Ungaria reacționară, s’a petrecut un caz similar. Tn 1913, un fost sub-secretar Szat Deszy Zoltán a acuzat guvernul Lukacz Laslo de panamale. Guvernul a dat în judecată Tribunalului corecțional din Budapesta pe acuzator Tribunalul a achitat pe Deszy Zoltán. Ședința de achitare a fost dată la orele 2 noaptea. La orele 2 și jumătate, din aceiași noapte, guvernul Lucacz Laslo era demisionat. Aceste sunt câteva precedente, care ne vin imediat la îndemână. Așa procedează nu numai guvernele cu un înalt și cavaleresc sentiment al onoarei și demnității, ci chiar un guvern cu o elementară sensibilitate. La noi, guvernul a încasat, scrâșnind din dinți — vezi comunicatul — sângeroasa palmă aplicată de Consiliul de războiu. Guvernul a înglobit r dar nici gând de demisia care trebuia să urmeze imediat. E drept că avem nu un guvern ca toate guvernele, — dar un guvern în care ultimul cuvânt 11 are d. Tancred Constantinescu. Admiteri in școala nregatitoare le aeronautică Se admit In anul I al școalei pregătitoare de ofițeri de aeronautică, secția naviganți, următorii candidați : Fără concurs ! 1. Ghenovici A. Nicolae (sub rezerva complectării actelor și a prezentării certificatului de studii, până la 1 Noembrie a. c.). Cu concurs: 1. Constantinescu G. Gh. (sub rezerva completării actelor până la 1 Noembrie a. c.). 2. Mardare N. Constantin (sub rezerva complectării actelor și a prezentării certificatului de studii, până la 1 Noembrie a. c.). 3. Raicu I. loan (sub rezerva complectării actelor și a prezentării certificatului de studii, până la 1 Noembrie a. c.). Despre oratorie De vorbă cu d. prof. N. Iorga D.Franasovici și ceilalți participanți la sarabanda cointeresărei, — ne amintesc. In „Viitorul”, părerile de altă dată ale d-lui profesor N. Iorga, despre fruntașii partidelor politice din opoziție. Sunt acolo, aprecieri despre acte și atitudini politice. Le-am aprobat sau mi, după cum șeful nostru le-a socotit bune, sau discutabile. Dar ne-am spus fără înconjur părerea, c 1 fără să punem la îndoială patriotismul, ori corectitudinea personală a cuiva... Eram în dreptul nostru, și ni se va recunoaște că aveam cum avem și azi, libertatea să ne spunem părerea, chiar cu riscul unor neînțelegeri trecătoare. Dar noi n'am vorbit de „tachism" niciodată, în forma trivială cu care Va atacat de la început, conducătorii liberali, — pentru ca d. Stelian Popescu să fie azi, ministru in cabinetul Brătianu. N’am pus nicicând la îndoială onestitatea d-lui C. Argetoianu, care nu mai era pentru fruntașii liberali, ca și pentru impecabilii și imaculații lor consorți, decât un amic constant al escrocului Schuller. Azi, d. Argetoianu, pălmuește duplicitatea liberală, de pe un fotoliu ministerial. Dar în chestia d-rulul Lupu ? Agent al Moscovei, subvenționat de Soviete, ferment al internaționalelor din toate punctele cardinale, ministrului Muncel nu i se refuza nici o infamie, în coloanele oficioaselor cointeresate. Ani de-a rândul, d-sa a fost ținta celor mai oribile lovituri. Ca să închee prin a da autoritate marei asociații de exploatare... Căci așa a înțeles să oscileze mereu, politica liberalilor. D. Prof. N. Iorga a făcut confratelui nostru „Politica", declarațiunile ce urmează, în legătură cu ancheta întreprinsă de acest confrate. Multă lume nu înțelege rostul acestei întrebări. Cum să moară, adică, oratoria ? Evident, cei ce se întreabă altfel, cum s’ar mai mira cineva, că cu mișcarea ideilor din ultimii ani. Căci altfel, cum s'ar mai mira cineva, că multor gânditori li se pare că elocința nu mai poate fi convingătoare și că orice vorbă în afară de arătarea interesului strict, e de prisos în epoca existenței realiste, pozitiviste și mecanice. Nu mai știu acele persoane, de asemenea, că d. Henry RotherE, o minte ilustră a Franței de azi, conturând caracterul „avocatului", s'a ridicat cu vehemență împotriva pledoariei oratorice, fiind partizanul expunerilor scurte, științifice și desbrăcate de orice stilistică La noi, mai mult decât aiurea, întrebarea e bine venită. Căci la noi mult se vorbește și puțin se face. Oratoria, în sensul ei adevărat, o regăsim arareori la bară, în parlament și în universitate. D. prof. Iorga, unul dintre cei care împreună fapta cu vorba și fondul adânc cu forma frumoasă, trebuia întrebat în primul rând asupra acestei chestiuni. Cel ce nu vorbește niciodată în „stil de conversație familiară", cum s’a scris mai zilele trecute, ne-a spus câteva gânduri demne de toată luarea aminte. Ele tălmăcesc, adâncesc și justifică întrebarea noastră Ce a ajuns astăzi oratoria „In afară sbieretele care pretind să ia locul oratoriei și care congestionează pe mulți tribuni ai vieței noastre politice, în dauna prețioasei lor sănătăți, oratoria e înlocuită cu un gen deșert, de simple îndeletniciri retorice. O înțepenire pe picioare, o ridicare a bărbiei în aer, emiterea maximului de volum al vocii, servesc ca să ducă până la admirația cătorva colegi ai mei, ziariști, balasturi de idei comune ale elevilor rămași pe viață elevi. Preferî înduioșătoarea elocință a oamenilor simpli, spontaneitatea simțirii care-și găsește expresia imediată, duioasa armonie sufletească a naturii lor sincere, acestor solemne jucării menite să gâdile urechile needucate. Despre obiecțiile aduse oratoriei Critica d-lui Henry Robert se aplică unei singure țări a Franței, care are și azi cultul unei oratorii pregătite și foarte adesea învățate pe din afară, de o perfecție care uimește dar nu interesează. Am putut eu însumi face experiența la Paris, cât de mult preferă publicul de azi o expunere simplă, chiar făcută de un barbar ca mine, unei atente pregătiri verbale al cărei secret a ajuns să-l aibă toată lumea. De altfel, suntem pe punctul în care oratoria externă cere a fi înlocuită prin elocința internă. De aici urmează că numărul oratorilor va scădea foarte mult, căci vorbitorii îi poate face orice școală, dar oamenii îi face numai Dumnezeu. "Neoclasicismul a readus oratoria ! Așa numitul neoclasicism e ceva voit și impus. El nu iese din nevoile societății însăși. Noțiunile de clasicism și romantism sunt complect uzate și avem nevoie de lucruri noul și nu de cuvinte vechi. Arta are de revenit nu la clasicismul unei vremi care a fost ci la normalisatul unei vremi care este. A trimite la spital trei sferturi din artiștii de acum supunând restul la un oarecare tratament, aceasta înseamnă a întoarce arta la ea însăși și nu la modele din orice timp ar fi. Romanii și oratoria.— Marii oratori ai noștri sunt români de multe feluri. Românul de la țară vorbește altfel decât cel de la oraș, care e un product al școalei și nu al rasei. Imaginile naturale ale țăranului sunt necomparat superioare abstracțiunilor rânduite geometric ale cărturarilor. Vorbirea apăsată a ardeleanului și lesnicioasa scrimă a munteanului, sunt cu totul altceva decât larga generositate poetică a moldoveanului. Cei mai mari vorbitori sunt fără îndoială bucureștenii. Nu cunosc, însă, nici un mare orator care să nu se fi născut în cuprinsurile Moldovei întregi: Kogălniceanu, Carp și mă opresc. Pentru ca oratorul să fie într'adevăr orator, trebuie ca el să nu se creadă orator și să nu uzeze de nici unul din acele artificii care cu cât reușesc mai mult, conrup mai adânc. Materie de oratori se găsește, desigur, și în tineretul de azi, dar pentru aceasta el trebuie să se ferească tocmai de ceea ce afecționează mai mult azi t cabotinajul efectelor". P. C. D. prof. N. Iorga Iugoslavia a aprobat tratatele de comerț cu Anglia Belgrad, 23 (Rador). Comisiunea parlamentară a politicei comerciale a aprobat în unanimitate tratatele de comerț cu Anglia și Belgia și a ratificat cu 12 contra 5 voturi tratatul de comerț cu Germania. Cronica teatrală Teatrul nostru Deschiderea stagiune?, „ün Eron" de D-l N. Keltésen In același timp, la aceiaș oră, când porțile „Teatrului Caragiale“ se închideau, poate, pentru totdeauna, „Teatrul Nostru“ își deschidea larg porțile, primindu-și oaspeții, ca să le arate mai întâi, ce mult se poate face când ai mijloace materiale și bună-voință, și apoi, efortul unui grup de actori inimoși. Plini de curaj, au început stagiunea cu o piesă originală. Și bine au făcut. Primirea pe care publicul a ținut să o facă piesei și actorilor, a dovedit cu prisosință, cît de mult se simțea nevoia unui teatru cu adevărat popular, unde spectatorul să nu fie supus la chinul de a deslega piese cu idei încâlcite. „Un Erou“, scrisă cu un remarcabil talent s-a jucat cu acelaș succes din anii trecuți, când publicul umplea sala Teatrului Național, ca să aplaude pe interpreți și pe autor. Subiectul destul de cunoscut , Adina Murat, a plecat în străinătate pentru a uita o căsnicie nefericită. Războiul a surprins-o acolo. După încheierea păcii, Adina se întoarce la București, unde e înconjurată de o mulțime de prieteni atrași de frumusețea și averea ei. Toți o plictisesc. Adina are nevoe de un om care să-i dea dovezi de bărbăție în război și de cinste sufletească. „Un erou“, cum o necăjesc cei din jurul ei, întâmplător e introdus în casa ei Tulucă Peleș, om simplu și rebarbativ manierelor fade de salon. Purtarea și stângăciile sale, fac obiectul ironiilor celorlalți, mai ales că fusese prezentat de unchiul său, ca un veritabil erou de la Oituz. Intr’o seară pe când toți invitații Adinei, mai devotați decât oricând, petreceau adunați în casa ei, sosește Daniel, soțul Adinei. Om impulsiv și brutal, Daniel provoacă chiar în seara sosirei un scandal soției sale, cu care dorea să reia viața împreună. Presimțind scandal, prietenii părăsesc casa și Adina se află singură, fără apărare în fața soțului agresiv. Intervine însă pe neașteptate, Tulucă Peneș, care-l îndepărtează pe Daniel și-l silește la divorț. Adina înțelege că adevăratul erou se naște în momentul critic și acționează nu cu vorba ci cu fapta. D-l Ion Sârbu, a făcut din rolul lui Țulucă Peleș, o creație ce va rămâne în cariera d-sale. A impresionat profund prin simplitatea de mijloace, prin emotivitatea atât de firească și de discretă. D-sa a contribuit într’o largă măsură la succesul piesei. A fost ovaționat. D-na Stanca Alexandrescu a jucat rolul Adinei Murat, creiat la National de d-na Macri Eftimiu. De o sensibilitate delicată și impresionantă în scenele de comedie, emoționantă și plină de duioșie în scenele de dramă, d-na Stanca Alexandrescu s’a impus publicului bucureștean. . D-l Ghibericon bine în rolul lui Armand. A dovedit stofă de mare comedian. Bine deasemenea d-l T<mneanu și Timică. Restul ansamblului satisfăcător. Elogii d-lui Sică Alexandricu care a pus piesa în scenă cu multă pricepere și gust artistic. Cu atât mai mare meritul d-sale, cu cât scena Teatrului se dovedise improprie. „Un erou*1 este un succes pentru „Teatrul Nostru“ care pare să fi început stagiunea sub cele mai favorabile auspicii. Din toata lumea In Poznania s-a constituit o societate centrală pentru comerțul cu unt sub numele „Asociația economică a cooperativelor de lapte". Scopul nouei asociații este de a standardiza exportul untului polonez în condițiunile cele mai prielnice pentru producători și totdeodată de a apăra interesele comerciale ale exportului. Producătorii unguri de fructe și zarzavaturi intenționează să organizeze la Budapesta o piață modernă, care să slujească concentrării exportului de acest fel. Totodată s-ar lua măsuri pentru aprovizionarea consumului intern cu produse conservate. rtf% V ■ Isprăvile comitagiilor bulgari Belgrad, 23 (Rador). Comitagii bulgari au încercat să arunce în aer tunelul de cale ferată din apropiere de Velles. Postul militar însărcinat cu paza tunelului, a surprins pe atentatori, cari atacati cu focuri de armă, au dispărut. creatoria a păgânismului axa——M— Este titlul frumos al cărței publicate de Charly Clerc, care se apropie prin simetria titlului, de geniul creștinismului, deși țelul autorului este cu totul deosebit de acela al Chanteaubriand. Căci autorul nu își propune să analizeze esența păgânismului, ci înfățișarea unei serii de portrete morale ale autorilor contemporani. în special francezi, ale creatorilor cari au împrumutat deja epocile păgâne, mai ales de la Grecia și Roma, un decor și o filozofie. Din lectura cărței, atât de interesante și compact închegate, grupările scriitorilor contemporani sunt mai numeroase decât s'ar fi putut bănui. De la Taine, la Renan până la Valéry și Maurras, neuitând pe Barrès și A. France, toți marii creatori ai vremei au loc definit în tabloul relief al lui Charly Clerc... De altfel, foarte natural. O creație de artă impune simplitatea liniilor și unitate de contur, calitate pe care nu se poate pune stăpânire decât printr’un sbor în vreme sau în spațiu. Epoca actuală, cu tot avântul nym»nat al civilizației, apare totuși săracă, în realitate, totul fiind încă nelămurit și schimbător. Epocile depărtate, — albele veacuri grecești sau latine, — se ridică în fața spiritului ca opere naturale de artă. Umbra care se cerne peste trecut, estompându-1, nu-1 diformează, ci îl nimbeazâ Realitatea imediată sau prea brutală, când se depărtează, pierzând aspra permanență, sugerează paradoxal imagini, mul mai vii, mai frumoase, decât cele cărora le-a fost tipar imediat Minunata transfigurare a trecutului. Celebrele ruine monumentale, fecundând o nouă viață de artă, nu ruine ale verbului . După cum aceste pleci peste cascada miraculoasă a trecutului, pentru a reînvia imagini aproape uitate, tot astfel și omenirea se pleacă peste cascada haotică a trecutului, căutând în mirajul nelămurit forțe proteice pentru o nouă viață De altfel, păgânismul, panteism al firei omenești, a fost religia orășenilor saturați de tirania orașului, modernismului (dacă se poate spune), veșnic complectat cu idolatria naturii. Nu este numai prisma vremilor depărtate prin care privim civilizațiile antice.— în special greacă și romană, — apar ca mai simple, mai adevărate, mai apropiate de inteligență și suflet, de viață... în De altfel, cum poate fi judecată o întoarcere la antichitate, decât o întoarcere la natură, — veșnica... reîntoarcere la natură ?... Este oare numai mirajul trecutului, prin care civilizațiile grecești și romane ne apar mai simple, mai apropiate de viață, prin aceea că erau mai adevărte ? Este cunoscut, și ades repetat, că înainte de apropierea cu cugetarea morfinică și nefastă asiatică, cugetarea greacă nu a fost întunecată de zgura pedantismului, nu a cunoscut nelămuritul, — pe care recent l-am cunoscut, in timpul tragicului război, ca motor al prăbușirei rusești, reflex al haotismului asiatic peste sufletul rusesc, altoit totuși cu o fibră de modernism sau, dacă se poate spune, de civilizație... Ce s’a ales din această nefastă influență,? și atunci, ca și acum. Nu vedem si acuma caravana uma nitară indreptându-se spre Asia, ca spre un autentic Eden ? Ce au făcut din civilizația greacă sistemele utopice cari s’au interpus intre ea și natură ? Idealismul platonician, deși a cunoscut sofiștii, a fost luminat de izvoarele vieței primitive și de aceea și-a întins reflexul până în cugetarea modernă. Ar fi închis Paul Valéry în Sufletul și Dansul sau în Eupalinos ideea pură, fără zgura sistemelor, dacă sufletul omenesc și divin platonician nu ar fi cernut tot ce greoi ține de filozofia modernă ? Influență nefastă a avut antichitatea doar asupra creatorilor nedotați, cu geniu sau chiar talent, cari din aceste lipsuri nu au putut da, în scrieri, decât o lume care, prin excesivă simplitate, apărea complect falsă. De altfel, cu foarte puține excepții, romanul antic a fost întotdeauna piatră de încercare primejdioasă. Exemplu edificativ este chiar Anatole Franca „Frumusețea și disciplina clasică sunt lucruri vii, scrie sennul Charles Maurras. Parnasienii au conceput această ordine în corpuri moarte". Și, totuși, în toate timpurile, durerile profunde ale oamenilor, ca și sentimentele lor elementare, au fost aceleași. In romanul Elpénor, modernul Girandoux este mult mai aproape de adevărul omenesc, decât un erudit conștiincios reproducător al lumei antice, atât de bun umanist că uită să fie și omenesc, care, pentru a evita anacronismul, se ridică peste orice adevăr permanent omenesc, o erudiție în sbor nebunesc în neant. Un Pierre Louys sau Sienckievitz au creiat desenuri plate, de dulceag academism, nu de reînsuflețire a unei luminoase antichități. Charly Clerc descrie sugestiv poezia artificială ce se ridică dintr'o anumită atmosferă fals păgână, care este irespirabilă. Subliniază, cu dreptate, că, in pe-