Neamul Românesc, ianuarie 1935 (Anul 30, nr. 1-24)

1935-01-14 / nr. 10

Anul XXX Nr. 10 Taxa poștală plătită in namer&f­e ® nff aprobber IH?. Q­ la­t. %­X­M#> UM.im DIRECTOR POLITIC N. IOEGA REDACȚIA :1 ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telofon 3.70,88 2 Lei _____ &anl 14 lanngrift 1933 P . . . Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni 300 Lei în țara • ................... 1 ■ [UNK]n 1 ......... ABONAMENTE Pentru autorități .I Inat­taținni 1000 Lei in străinătate. Pe un an, 1200 Lei: ne sase luni, 600 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU Calomnia d-lui Boilă. O dezerțiune rușinoasă din fața Justiției Dezavuarea infamiei a făcut-o chiar fratele calomniatorului. U. Za­si­mi it lijila a trimes o tele­gr­ama președintelui de Consiliu,­­și directorilor câtor­va ziare bucureștene, afirmând ci­ d. profesor Ior­ga a primit de la guvern 800 mii lei, ca să scrie împotriva d-lui Iuliu Maniu l.a Senat, d- profesor Iorgu a anunțat chemarea calomniatorului înaintea justiției, unde sa dovedească înfunda, sau să primească pe­­d­eapsa meritată. Guvernul, prin subsecret­arul de stat Titeanu, a respins afirmația insultătorului dein Cluj. A doua zi, ROMANIA A OI­A, sub semnătura d-lui Zahariu Boilă,­­care iscălise, cu un curaj remarcabil, și depeșa calomnioasă (lin Vimi­neas­a), publică o rectificare: D. profesor [orga primise cei 800 mii lei, dar nu dein guvern­ țu d. Boilă. Zahariu se declara gata să arate de îndată, înaintea forului judiciar,­­ pe ce își­ sprijinea aserțiunea. Era necesar acest succint istoric, pentru ca să se vada ignominrile in continuare, ale d-lui Zahariu Boilu. Sindicatul Ziariștilor din București, sesizându-se de afirmațiile d-lui Zaharia Boilă, l’a invitat printTo scrisoare recomandată, să pre­cizeze acuzații atât de grave, aduse, d-lui profesor V­ Iorița, membru de onoare, , A trecut de atunci aproape o lună de zile. MCI IA si AS BUSS. ” Termenul a fost fixat pentru eri, 11 Ianuarie. Procesul a ve­nit înaintea secției a 3-a, civilo-corecțională a Tribunalului Ilfov. Și infamia, s'a produs. Prudentul calomniator, d. Zaharia Boilă, lipsește. Un certificat medical, prezintă suferind grav, pe autorul in­­­­famiilor depeșate și tipărite. Ne având curajul să își asume răspunderea calomniei, d. Za­haria Boilă dă bir cu fugiții. Rămâne în instanță d. Paul Boilă, fratele inculpatului, girant răspunzător al gazetei acestuia. In fața instanței, sub jurământ, d. Paul Boilă, la o întrebare a d-lui profesor N. Iorga, răspunde CA NU CREDE în afirmațiile calomnioase ale fratelui său. — Nu credeți în cele afirmate de d. Zaharia Boilă, împotriva d-lui profesor N. Iorga? — întreabă a doua oară președintele. Cu un accent de sinceritate care depășea subterfugiile avo­cațiale ale d-lui Vasiliu-Cluj, o. Paul Boilă repetă clar, și hotărît: — Nu cred!! Emoție, și uimire, însemnătatea răspunsului, e considerabilă. Nu pentru stabi­liri de răspunderi sau îngriunări de situații, dar pentru o promptă fixare a adevărului. Nici chiar fratele d-lui Zaharia Boilă, — adus și așezat de fu­gar în fața responsabilităților legale, nu ia în serios elucubrația dezertorului. Și cu riscul să vadă căzând peste el singur, rigorile infa­miilor altuia, d. Paul Boilă a spulberat infamiile, din doua cuvinte: # Să încheem? Dar jocul insultătorului ipocrit, desvălue în umbra protec­toare, figura Ersatz-Eroului Iuliu Maniu. In definitiv stau în aceași casă. Rădăcinul inspiră odată cu fiecare dejun, pe nepotul minier și pe nepotul polemist. De aci, a plecat insulta. Ea a trecut în coloane, sub surâsul fad și decolorat al șefului. Reacțiunea profesorului Iorga se cunoștea, certificatul atestând un grav acces mi­crobian, s'a aranjat sub protecția și cu autorizarea Rădăcinului... Acolo se colectează, de acolo pornește, neputincioasă și imundă, ura nepotolită a marelui ipocrit. După ce cu tovărășia stranie a unuia, a extras aur din buzunare nevăzute, lăsând să facă o mină de basm și invizibile .­filoane, în beznă, și mâl. Unchiul a apelat la nepotul Zaharia. L-a trimis să provoace fără precizii, să calomnieze fără dovezi, iar în ziua când făgăduia să se declare, preferă gestul laș al dispariției, de acolo de unde onoarea și conștiința îi coman­dau să vină, și să rămână. Procedeul loial și cavaleresc, ne-ar fi surprins. Nici nu ne-am așteptat la el, pentru ca gestul lamentabilului fugar Zaharia Boilă, să ne lase total indiferenți. O meschină și mamistă ignominie mai mult, — și atât. Dar eia nu are puterea să răstoarne fapte, depuneri colosale și mărturisiri scodiste. Nici să atenueze memorii și amintiri, discursuri și pertractări criminale, cu dușmanii românismului. Ansamblu deplorabil, care fixează pe d. Maniu ce este, o nulitate, un politician de ultimă speță. Iar pe d. Zaharia Boilă, figură lașe, de calomniator fără pudoare.­­*[£ Un atac împotriva d-lui Ion Mihalache . — Ce scrie că Sever Bocu în ..Vestul“ — D. Sever Bocu a publicat in ziarul „Vestul“ câteva aprecieri foarte violente împotriva d-lui Ion Mihalache. ..D. Ion Mihalache poate să fa­că o serie de excluderi, să facă note de administrație, cât îi place, până la urmă nu vo­ rămâne de­cât cu pecetea partidului în mâini ș­i cu delegația permanentă de la Techirghiol care pregătea, astă­­vară, în nămol, programul Statu­tului țărănesc. D-lni Mihalache, îi trebuia pro­grame, dilatorii. Uitase că pro­gramul l-a primit deodată cu șe­fia, sau chiar mai dinainte, cu demisia sa de la ministerul de In­terne, cu care d. Maniu s’a soli­darizat. Ajuns însă la șefie, pri­mul său gând n a mai fost acesta, ci acela cum să-l împace pe Ga­briel Marinescu. „Acum se plânge de intrigi și amenință, că neputând împăca pe d-nii Maniu și Vaida, va pune el șefi, oameni din Regat, în frun­tea organizațiilor din Ardeal și Banat. Nici nu se poate aștepta altceva dela d. Mihalache, în si­tuația în care se găsește decât să prezideze lupta fratricidă între Ardeal, Banat și Vechiul Regat, să deslege cu alte cuvinte ceea ce d. Maniu legase cu atâta trudă, cu atâta înțelepciune, când a fă­cut fuziunea cu țărăniștii. La a­­ceasta, recunosc, nu trebuie decât îndrăzneală, însă o tristă îndrăz­neală, îndrăzneala ignoranței". Pentru cine știe, că d. Sever Bocu este unul din cei mai a­­propiați amici politici ai d-lui Iuliu Maniu, declarațiile sale dau măsura sincerității raportu­rilor dintre d. Iuliu Maniu și Ion Mihalache. ———s#x--------­ Situația liniilor ferate .9 O telegramă primită de Regia C. F. R. anunță, că pe linia­ Efo­­rie-Tekirghiol-Sat, î­n dreptul km. 270 zăpada a atins 2 metri înălțime, astfel că această linie a rămas închisă până la curăția­rea ei. - SI Reformatorul a vorbit... Un lucru nu i se poate tăgădui d-lui Iuliu Maniu: talentul de a se ținea la suprafață fără nici unul din mijloacele de inteligență și de muncă prin care alți muritori, mai puțin fericiți, ajung la acest rezultat. Zvonul despre atentatul în contra sa era destul de potrivit ca un memento pentru sfintele sărbători, și imediat, din lumea de operetă comică a politicianismului ardelean, a ve­nit vestea, înfiorătoarea veste, că gărzile d­isolvate s'au adunat din nou pentru ca primej­dia să nu se apropie de marele conducător. Dar atîta n'ajungea. Atunci obișnuitele felicitări de Crăciun și de Anul Nou au fost în­trebuințate pentru o nouă și sgomotoasă manifestare. Prietenii credincioși au luat drumul slăvitului Bădăcin și printr'un mare discurs șeful netăgăduit al inimilor lor i-a făcut să înțeleagă că mare a fost pierderea retragerii de la con­ducerea țerii a celui care mai mult de cit ori­cine are dreptul s-o stăpînească. Să nu fi părăsit puterea, ce n'ar fi avut România? în cel mai scurt timp ea ar fi devenit, pe ruinele „burghesiei" liberale, un „Stat țerănesc" (concurentul în domeniul concepțiilor, „savante" al d-lui Madgearu crede că țeranul cu pămînt nu e un „burgheș", ci un fel de proletar...), spre fericirea tuturora valoarea nenorocitului nostru ban ar fi scăzut și industriile fundamentale ar fi fost naționalisate revoluționar, așa în­cît oricine să poată cumpăra pa nimic produsele lor, în același timp cînd cu hîrtia devalorisata Statul ar fi dat un formidabil impuls muncii poporului român. Pierderea e în adevăr imensă și, din nenorocire, ireparabilă. Căci de unde a ajuns fostul președinte al Consiliului e imposibil să-i aducă prietenii la locul unde era ca un rege ne­încoronat al României. N. IORSA Stat țărănesc / Și pe deasupra,­­ grotesc spectacol de politiciani lipsiți de cel mai elementar simț al ridiculului. Stat Țărănesc! Platformă nouă, un fel de tarabă sprijinită pe ce-a dat Dumnezeu, — ea ofe­ră un loc de promenadă pro­zaică, pentru exponenții au­torizați ai sărmanului sătean român. Fixăm în pioneze, pe trei din rustica pleiadă: Virgil Madgea­ru, Ghelmegeanu, Armand Ca­vura. Nu i-ați zărit în hall-uri, ar* pentând în larg și în lung, vaste suprafețe parchetate. Nici de­barcând din limuzine aerodina­mice, după impecabile dungi, pierduți ca niște vlăsare de hü’tte extraction, în pufoase și scumpe blănuri quasi-polare. E trinitatea brazdei, frămân­tată direct până eri, de acești rejetori ai tragicei minciuni a politicei noastre. Poartă cab­arete, și nu nuan­țe variate, se prezintă în sa­loane de lume mare. Explică, spirituali, că ele constituesc specialități acceptabile, față de opinca străbună, ori de simula­crul ei, croit din pneuri explo­date în boerești și vertiginoa­se rally-uri amuzante. Au și monocluri, ca să vadă sub prisme noi, sate sărăcite și ruinate de o dragoste perma­nentă, pe care ei nu mai știu cum să o accentueze, iar bieții oameni să scape de molima grozavă. D. Madgearu e la Socomet și la alte trei­zeci de trusturi cen­trale și difuzate. d. Armand Că­­linescu, romantic cum îl știm, expiră în alte fabuloase con­silii cartelate și favorizate, ale industriei de spoliațiune rurală, ca să-și mărturisească elanul constant spre bravii votanți ai văgăunelor încuibate de jela­nie, pelagră și ideologii țără­niste. As al garderebei și al min­­ciunei, al treilea bătea de mult șosele basarabene, cu „ghe­­tre" de nuanța șampaniei, cu mănuși aducând până la con­fuzie cu șerbetul de trandafiri. Sunt trei din nenumărații „mandatari" ai mizeriei ru­rale. Și planul Statului Țărănesc se desăvârșește la club, ca să încerce mai departe cea mai îndrăzneață mistificare a popo­rului înșelat în permanență. Stat Țărănesc! In loc să înal­țe, el va zdrobi sub bârne pu­trede, pe rusticii lui exponenți cu combinezoane, principii și monocluri. ARMAND Principiile noastre politice împlinind treizeci de ani de viață pe arena publicistică, se cade să dăm aci, substanța poli­tică a acțiunii noastre și mij­loacele ei de răspândire. De la vechiul curent socialist, de acum patruzeci de ani, ce a influențat mult frageda tinere­țe a d-lui profesor Iorga, fonda­torul ziarului nostru, stârnesc și astăzi, în sufletele celor care l-au urmat,trei nobile însușiri: dra­gostea de om și mila activă de cei sărmani, spiritul generos de indulgență și iertare, desvoltarea tradiției strămoșești, altoind pe cugetul național florile înaltelor învățături apusene. După câțiva ani, depășind pra­gul tinereții, d. profesor lorga, s’a despărțit de ideia socialistă, cred, pentru următoarele cause ce reiese din mulțimea lucrărilor sale: 1) D. profesor lorga vede con­ceptul uman — omenirea — fa­milia națiunilor, ca o desăvârși­re a principiului naționalist, adi­că cea mai deplină desvoltare a națiunilor pe baza energiei lor etnice, active va constitui o ome­nire conștientă de valoarea și forțele sale. Astfel, conștiința na­țională este un popas de progres pe conștiința umană mondială, operă a viitorului. Socialiștii visează „o țară și-un popor“, prin desființarea națiu­nilor. Profundă eroare, după noi, fiind-că principiul evoluțiunii spenceriane conduce de la omogen la eterogen prin selecțiunea ele­mentelor asemenil Or, socialiștii vor o evoluție socială pe dos a­­dică refacerea massei umane o­­mogene primitive prin desființa­rea eterogeneității națiunilor, ceea ce este, cel mai puțin o fan­tasie. 2) D. profesor lorga, nu poate admite principiul socialist al ma­terialismului istoric, ce vede gene­za, tuturor faptelor sociale în or­ganizarea economică, determina­tă de mediu. In multe scrieri ale d-sale am­ văzut o fericită contopire între principiile sociologilor austriaci Jellineck și Gud­st, care conside­ră societățile umane ca un feno­men de comparație spirituală, cu ideia lui Leon Borgeois, părinte­le Societății Națiunilor, propaga­tor al principiului societății u­­mane in fața naturii indiferente și, chiar, ostile. Astfel, d. profesor lorga, văzând omenirea ca un flux, și reflux de forțe spirituale active,­­ acordă prioritatea factorului idealist is­toric și vede în iubirea pătimașă de om geneza tuturor marilor creațiuni : ■ epocile lui Pericle, Octavian August și Ludovic al XIV, Revoluția franceză și Renaș­terea, după cum am observat în opera d-sale „Essai d’une Synthe­se de l’Histoire de Voumain”. Ca logică urmare, d. profesor Iorga nu poate admite lupta de classe marxistă, ci consistă in ar­­monisarea classelor prin articu­larea activității corporațiilor în­tre ele, triumful națiunii. 3) D. profesor lorga, încă din tinerețe, nu a admis materialismul filosofic propovăduit de socialiști și filosofia contemporană Büch­ner, Molleschott, Ch. Wundt, în special, la germani, — William James, la englezi, Sergi, la ita­lieni și alții. Da profesor Iorga se apropie foarte mult de Bergson, apolo­­gistul independenții cugetării de făptura organică. Ca să vedeți câtă dreptate are Bergson, uitați-vă la un portret al său și remarcați disproporția fantastică dintre ce poate cons­titui un trup de om și aripa ne­măsurată a creațiunilor sale spi­rituale. D. profesor Iorga a biruit, in cugetele tinerilor români de a­cum treizeci de ani, curentul so­cialist și scepticismul sec, arid, otrăvitor al criticismului juni­mist, inturnându-le acele spirite la viața activă, și creatorie a na­ționalismului generos, înțelegă­tor, și iubitor de oameni. Substanța centrală politică a principiilor d-lui prof. Iorga este prin urmare, formațiunea socie­tății naționale pe baza democra­ției culturale. Răspândirea înaltelor învăță­turi in mas se va duce la o mare desvoltare a conștiinței individu­ale și de aci, la fenomenul co­lectiv al desăvârșirii conștiinții naționale. Supralicitarea demagogiei este efectul ignoranței. Din cele ce preced, se lămu­rește clar că principiile d-lui pro­fesor lorga străbat dincolo de fruntariile țării, constituind un principiu genetic creator pentru toate națiunile. , ‘Astfel se explică cum ideile d-lui profesor lorga, au căpătat putere mergând — vires aequirit­eundo, — iar dacă au fost de folos pentru sâmburele românesc al Vechiului Regat, cu atât mai mult se dovedesc a fi indispen­sabile romanității întregite. N. N. lenguceaou „Gazeta Cărților­“.­ A apărut Gazeta Cărților­­ a IV No. 9 și 10 din 5 ianuarie 1935 cu colaborarea d-lor D. Munteanu-Râmnic, Horia Pe­tra- Petrescu, prof. Dr. D. Ma­­zilu, D-nele Caterina I. A. Ba­­sarabescu­ și Alice Soare, Radu Cosmin, N. Mihăiescu-Nigrim, Gh. D. Soraba, Anton Opres­­ia prof. Dr. N. Chir. Diman­­cea, prof. Toma Negulescu, prof. Eugen Micu și St. Ale­­xan — și cu multe note, infor­mații, carnet bibliografic-căr­­ți-reviste-ziare ș. a. Director: D. Munteanu-Râm­­nic-Ploești str. Zagori nr. 1. Abonamentul anual 200 lei. * „Arhivele Olteniei“ de sub con­ducerea d-lui Prof. C. D. Fortu­­nescu, intră în al XlV-lea an de fructuoasă activitate. Cea mai de seamă revistă oltenească, atâția ani de zile a fost nu numai un nesecat izvor de documentare is­torică și arheologică scrisă­ de es­t .Arhivele Olteniei“­ ponenții autorizați ai gândirii ro­mânești de dincolo de Olt, — dar și o forță vie care a continuat și continuă cu asiduitate să radieze literatura și știința acestei pro­vincii. . Este singura revistă „regiona­listă“, dar care are marele merit de a nu face „regionalism““, ci românism. Ultimul număr al anului 1934, apărut acum, cuprinde articole semnate de d-nii: C. D. Fortu­­nescu, I. C. Filitti, A. Sacerdo­­țeanu, Ion Donat, M. N. Burghe­­le, George Simonis, I. Ionașcu, G. Mii-Demetrescu, Ilie Chiriță, D. Tudor, Al. Bărcășilă, ș. a. A­­poi articole literare, artistice, cul­turale, recenzii, etc. scrise cu mult talent și competență. „ALBINA“ A apărut „ALBINA“ nr. 2, re­vista Fundației Culturale Regale „Principele Carol“ scrisă pentru popor cu un interesant și bogat sumar. EXTERNE — Ziarele londoneze discută posibilitatea unui acord. Cu privire la stabilizarea monetară între Franța, Anglia și Statele­ Unite. Vizita d-lor Flandrn și Laval la Londra este prezentată de „Dailis Herald" ca având drept scop principal discutarea acestui acord. — Sub­ preșidenția d-lui Temfik Rusdu Aras, ministru de externe al Turciei, s’a ținut azi dimineață prima ședință publică a actualei se­siuni a consiliului Societății Națiunilor.­­ Eri s’a întrunit la Lubliana, în ședința extraordinara, consiliul permanent al Micii înțelegeri.­­ Subiectul principal și obiectul hotărârilor consiliului au fost apre­cierea acordurilor intervenite la Roma între Franța și Italia, precum, și stabilirea liniei de conduită comună pe care Mica înțelegere trebuie să o urmeze față de acestea.­­ Guvernul francez a luat masuri speciale pentru plasarea refu­giaților politici cari­ vor părăsi teritoriul Saare in cazul când acesta ar reveni Germaniei. Se crede că numărul total al refugiaților se va ridica la 40 mii. Din ziare și reviste . Este inexact că om­­ul își poate găsi singur, poate judeca ce-i bine, ce-i folositor și ce-i rău, ce-i poate pricinui un rău. Cum­ bolna­vul se supune c­u mare greutate la un regim prescris de medie, și mai repede aleargă după miracolul descântec dlor, o doctorie ușoară care să nu-l împiedice de la nimic, să nu-1 silească să renunțe la ceea ce­ ii poftește burta, tot așa cetățeanul, ~~ fragment de suveranitate efe­meră (cât durează ritualul votării), — este gata să asculte pe oricine îi făgăduiește miracole.­­ Evident, nimeni nu este chemat la guvern pe temeiu de program, ci pe bază de rezultate electorale, ,,indicațiile țarii“. Dar s’a întâmplat ca nevoia supralicitărilor electorale să împingă partidele „serioase“ (ca valoare electorală) la cele mai cutezătoare an­gajamente demagogice. La guvern insa nu a putut să se înfăptuiască , nu fiindcă, au fost împiedicate, ci fiindcă nu puteau fi înfăptuite, dată fiind însăși absurditatea conținutului!... Astăzi, programele nu sunt crezute: oamenii politici sunt depreciați,­­' înconjurați de cele mai ofensatoare bănueli. De ce'­ Suntem gata de a-i socoti chiar in.dr.ptai.ii­ , dar nu e mai puțin adevărat că ei singuri s’au proectat astfel în conștiința acestei ță­ri, că ei singuri, au voit să pară mincinoșii, înșelătorii, grăbiții ambi­țiilor. Dezamăgirea, devastarea sufletului românesc, este opera partidelor". „Curentul" Pamfil Șek&ru „Oamenii noui* „După războiul pentru întregirea lî ea înur în, un nou partid a luat ființă în viața politică a României-Mari, partidul național-țărănesc. ..Oameni nou­"“ și-au făcut apariția, iar trâmbițite purtate și su­flate de adepții „oamenilor noui“ vesteau la toate răspântiile bineface­rile ce se vor deslănțui asupra furii, dacă poporul își va da încrederea nouilor apăruți pe arena politica. Timp de 10 ani au fost răscolite toate poftele, toate patimile și toate speranțele, cucerind prin promisiuni ade­menitoare toate sufletele credule și naive din toate straturile sociale. Opera de încântare și demagogizare prin profusiuni nețărmurite a fost așa de puternică, încât a putut cuceri și o parte din cetățenii sceptici față de „oamenii lumi",­­ astfel că, și din partea lor s’a putut auzi, „trebue să fie lăsați să vie și n­ațional-țărăniștii, dacă nu pentru asta, dar cel puțin să se vadă ce pot”. Marșul asupra Capitalei, a fost pus la cale la Alba-Iuliai­ai în anul 1928, larg au fost deschise porțile „puterii". Și cu mare alaiu, cu ma­nifestații de stradă, țara a fost dată pradă „oamenilor noui“ al căror mic gând a fost întem­eerea „statului-afacere" spre a putea răsplăti din plin pe susținători și adepți, spre a putea strânge fonduri pentru cassa partidului și pentru nou­a excelențe. „Îndreptarea" De data aceasta, vechea sala Exarou adăpostește o pictură ne­­fi­oderată de insuficiența esteticu­lui și a convulsi­un­ilor bunului simț sugrumat de modă. Minciuna plas­tică a fost lăișată­ la ușă ,și n’a­ in­trat înlăuntru de­cât academis­mul, — mai mult sau mai puțin convențional. Iată de ce, trecând de la unul la celalt din cei trei ex­pozanți de aci, nu simți acea strân­gere de inimă, acea crispare lăun­trică pe care o încerci dincolo, la sala „Dalles", unde numai pictura lui G. Catargi, răsare ca o oază bi­nefăcătoare, ca un liman binecu­vântat pentru refugiu. Pe aceeași linie de tradiționalism academic stă pictura d-lui Severo Burada. Cele șaptezeci și ceva de pânze, — în covârșitoarea lor ma­joritate peisagii den Plavia, Bal­ele, etc., — aduc o lumină totdeau­na caldă, o simțire delicată pe care pictorul o pune nu numai în alegerea inteligentă a subiectelor, dar și în analiza portretelor. Ga­ma de culori a paletei sale e va­riată­­ și seducătoare, poezia cân­tată în auriul de seară sau în stră­lucirea soarelui, — este romantică, in p­ortretele și nudurile sale car­nea vibrează de viață și pudicitatea statuară mărește și mai mult uma­nitate pe care artistul o pisdează cu intuiția unei anatomii și a unui relief, captivante. Scriam cândva aci, că în opera unui artist se oglindește însăși su­fletul, caracterul, temperamentul lui. Și lucrările d-lui Burada, — care expune după o pauză de cinci ani, — ne arată un suflet de poet romantic, un temperament cald,, li­niștit și un caracter de o înaltă va­loare etică. Sensibilitatea artistică a d-lui Burada îl clasează printre PiUțiggio talente remoarcabile care cinstesc plastica­ românească în a­­ceastă epocă de internaționalism bolnăvicios, D. Pan Ioanid, expune o colec­ție de studii de lumină. De la colo­ritul sumbru al apusurilor, toată gama până la strălucirea răsăritu­lui în care corturile de țigani no­mazi cu viața lor mizeră îmbracă poezia bărăganurilor bântuite de viscole ori de soare. O sanie de țară în care a înghețat călătorul își face popasul la jgheabul unei fântâni în care a înghețat apa. Ță­rani oropsiți se opresc cucernic în fața unei troițe rătăcită în câmp. Hori rurale se învârtesc vijelii­ în praful șoselei,­­ și tot astfel de Ioanid arată cu academismul ge­nului său, o predispoziție­­ pentru subiectele sociale. E unul dintre vechii tradiționaliști. D-ra Santacono, este o cântăreață a florilor și numai a florilor. Fie în acuarelă, fie în ulei, d-sare studia­ză cu o meticuloasă respectare ana­tomică, ceea ce scade mult meritul artistic, dând prioritate celui teh­nic. Astfel florile sale tânjesc după un clocot de viață și aproape toate par pedepsite a sta în raze fără apă. Cu talentul teh­nic i pe care îl posedă însă, d-ra Santocoruo ar pu­tea da puțin avânt sensibilității de care nu o cred lipsită. Nyl Cronica plastică Expozițiile de la Ateneul Român — Sev. Burada, Pan Ioanid, Sa­n­toc­ovo— ­000X000- Curățirea zăpezei S’au afișat ori pe străzi ordo­nanțele primăriilor de sectoare ale­ Capitalei prin care fiecare cetățean e obligat să curețe trotuarul din fața casei. De asemeni sunt obli­gați să curețe zăpada de pe acope­­rișuri. Contravenienții vor fi osoat,­M* de pini.

Next