Neamul Românesc, iunie 1938 (Anul 33, nr. 118-139)

1938-06-11 / nr. 125

Jfașp /# f* t"&V"--' u**­­* ^ j BUCUREȘTI (I) Sâmbătă 11 Iunie 1038 0 Anul XXXIII i Nr. 125 D­ Jc­EGTOR POLITIC N. IORGA I O *’ 1 Ta*r poștală poștală plătită in nimeni conform aprobarei Dir. G-rad­ P. T. T. No. 155038/933. NEAMUL ROMANESC REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) 2 Lei Abonamente Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Iîl l'tfi T*S| • ■■■««■»»■■■■mTM««« Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei In străinătate. Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU Elevele și­ o­ri de misiconaee in­itatta amm— —— ——— . O telegramă sosită din Roma descrie impresionantele manifes­­tari ce au avut loc la legațiunea României, cu prilejul sărbătoririi Restaurației, la care­­ au dat ini­mosul și admirabilul lor concurs elevele și absolventele școalei de misionare din Vălenii de Munte. Aflate intr’o excursie de studii­­ în Italia, elevele de la prețioasele așezăminte culturale de sub con­ducerea d-lui profesor N. Iorga, au dat de asemenea, producții artistice, și au desfășurat impre­sionante manifestări românești la Veneția, cu prilejul inaugură­rii pavilionului României în ca­drul expoziției bienale de artă, întâmpinând asistența, îmbrăca­­tă în admirabile costume națio­nale și intonând coruri populare. A fost un moment mișcător care rămâne adânc întipărit în sufletul celor ce au fost de față, urmat apoi de altele, tot atât de emoționante cu prilejul audiției Telefon 51Q.88 date de corul misionarelor din­ Văleni, la Abuzzia armenească,­­ lângă Veneția și la Roma,­­• re­­­cepțiile ce au avut loc la Școala­ română de sub direcția d-lui E­­­mil Panaitescu, și la palatul le­­­gației românești, de pe lângă Qui. « final, cu concursul, d-lui Dubiu­­ Zamfirescu, ministrul României, j Cântecele și dansurile naționa­­­le admirate de asistența din care­ făceau parte numeroase persona­­­­lități italiene din lumea literelor­ și a artelor au răsunat acolo. In, Cetatea eternă împrăștiind duh, românesc pe plaiurile de origină, ale poporului nostru. Se întorc astăzi in patrie, din această minunată excursie înțes­<­nită de d. profesor N. Iorga, mi­­­sionarele de la Vălenii de Mun­­­te, care au contribuit astfel, pe lângă îmbogățirea cunoștințelor și a sufletului lor, la afirmrea te­­­meinicelor legături ale rasei prin atât de încântătoare manifestări­, încă o minunată realizare a propagandei românești sub aus­piciile d-lui profesor N. Iorga , pentru afirmarea frumuseților poporului nostru peste hotare. ROMÂNIA NOUĂ, DOMNILOR BĂIEȚI ȘI EROI, SE FACE PRIN ORDINE. IAR ORDINEA TARII NU SE POATE ÎNCERCA DECÂT DE CINE ȘTIE A ȘI FACE ORDINE ACASA LA EL. N. IORGA MINUNEA TOTUȘI S A ÎMPLINIT In numărul închinat Restaurației, al ziarului „ROMANIA ", a apă­rut sub acest titlu, următorul articol de fond semnat CEZAR PE­­TRESCU: „in Adunarea din 8 iunie 1930, cărturarul și sfetnicul Nicolae Iorga, rostea unele profeții și se ferea să creadă în altele. Căci în fireasca alcătuire a fiecărui om, e un straniu amestec de opti­mism și parcă o teamă ce înfrânează acest optimism. Spunea atunci, încărunțitul îndrumător de suflete: „Eu vin ca săracul, care n'aduce nimic scris, decât ceea ce este de multă vreme în inima lui. Nu vin ca represintantul unui partid. Părerea mea este că astăzi amurgul se lasă asupra vieții de partid... „Cred că glorioasele partide ale acestei țări, își pot da seamă astăzi de răul pe care l-au făcut, pentru a nu-l prelungi în această nouă domnie, prin ură personală, ascunsă sub pro­grame care nu spun nimic...". O profeție s'a îndeplinit îndeaierea. Amurgul s'a lăsat asupra vieții de partid. Amurgul — și o lespede grea. Dar sfârșitul n'a avut nimic din grandoarea câmpurilor de bătălie, peste care fâlfâie o eșarfă de umbre, ascunzând tot ce e amănunt mizerabil și hâd, trivial, să încrâncene văzul. A fost o svârcolire măruntă, meschină, încăierată tot pe uri personale și strivită tot sub hârburile programelor, care de mult nu mai spuneau nimic, nimănui. Ș mai scria atunci, profesorul Nicolae Iorga : „Cred iarăși că nu este bine să se anunțe de nimeni minu­nea de mâine, fiindcă nu există om să o poată face. Prin anun­țarea minunei pregătim desamăgirea. Numai noi, toți împreună, prin aceia care pot mai mult, care uită mai mult, care iartă mai mult, numai noi toți împreună putem face ceva, pentru a ușura suferințele acestei țări. Și vrând lui Carol al ll-lea să aibă cel puțin atâta noroc, cât norocul meritat al gloriosului Său părinte, cel puțin atâta înțelepciune, cât Acel al cărui nume îl poartă, eu îi doresc ca în zilele grele pe care le va avea, să-și caute îndreptarea într'un loc unde a avut cea mai mare iubire...". Minunea pe care n'o anunța nimeni, totuși s'a împlinit. Poate tocmai fiindcă numai Principele pribeag, înălțat în scaunul țării, păstra singur credința mântuitoare în ceea ce nimeni nu mai credea. Din ziua de 8 Iunie 1930, o mână tare, dar dreaptă, s'a simțit pretutindeni unde se vădea șovăială, înlăturând zădărni­cia vieții de partid, a celor care mereu făgăduiau minuni ce nu se întâmplau niciodată, numai acest preț o minune înceaierea a fost cu putință. Oare prin ce îndoială ciudată în propriu-i geniu profetic, cărturarul Nicolae Iorga, refuza să creadă într'o isbăvire de­plină, deși vestea amurgul partidelor ? De ce se temea de-o desamăgire ? Fără îndoială că sub regimul vieții de partid, prin partide, toate ar fi astăzi în țară, cum au fost ele. Adică un haos de ale­geri, desbateri parlamentare cu diurnele și interpelările respec­tive drumuri desfundate, polemici, declarații, satele pradă ui­tării, visteria pradă partizanilor — tot ce-a fost și nu mai este, nu va mai fi." MONOGRAFIA LICEULUI „N. BALCESCU" DIN BRĂILA Consiliul de administrație al „Societății pentru­­ sprijinul culturii și educației naționale in Brăila — a acordat largul său sprijin d-lui prof. Atanasie Popescu, fost director al liceului N. Bălcescu pentru a tipări monografia acestui liceu. Monografia d-lui Al. Popescu înfățișează cititorului istoricul glo­rios al liceului, din orașul de pe malul Dunării și este un îndreptar atât­ pentru foștii și actualii elevi ai liceului cât și o serioasă contribuție la istoria școlii românești. CUGET CLAR A apărut nr. 48 din revista „Cuget Clar“ (Noul „Sămănător“) de sub conducerea d-lui N. Iorga, cu următorul sumar : G. Tutoveanu: Părinte (versuri) ; Grigore Sălceanu: Rugă (ver­suri); N. Iorga: Influențe rusești la noi?; Elisabeta Hențiu: Destin; Paul I. Papadopol: Spicuiri critice. Aurel G. Stino: Năpasta lui moș Gheorghe Cumpătă. Din scrisorile lui Alexandru Odobescu carte so­ția sa: Versuri de N. Iorga, Coca Farago, Mihail Pricopie, G. C. Băisan — . - ■. r­j-,„—.i-u-, n 1, Pentru statuia lui Eminescu TOTAL CENERAL 776.600 lei Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipă­tești, județul Bo­toșani 400.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 376.325 ,, Publicăm numele noilor subscriitori: Colecta școalei primare No. 5 de fete din Constanța: A. Zăvoianu; învățătoare, A. Crosu, C. Abagiu, Șt. Burtoi, Ovidiu Ghiorghiu, Ion Stoica, Ioan Pă­­curaru, Cornelia Burlacu­, Margareta Nemeth și­­ Camelia Stănescu 275 „ Tomi UI 37«/SÖŐ~W A­i I Călătoria generalului Valle Italia, care s'a așezat în primele rînduri, de atîtea ori chiar în primul, al fabricației avioanelor și a întrebuințării lor ca mijloc de luptă, a răspuns la visita d-lui Irimescu, atunci cînd conducea aviația, cu aceia a înaltului demnitar de același grad în ierarhie, care de ani de zile, dă dovada nu numai a celui mai mare curaj ca zburător, dar a unuia dintre cei mai buni organisatori în ziua de azi a acestei ramuri. Primirea încă tînarului general Valle a fost ceia ce trebuia să fie. N'au fost observate numai cu cea mai mare atenție toate regulele politeței internaționale, ci, trecîndu-se peste orice reserve și înlăturînd orice prejudecăți, pentru care poartă vina mai mult împrejurările decît oamenii, de o parte și de alta fără îndoială plini de bunăvoință, s'a dat liberă ma­nifestare acelor sentimente care, fie și retușate pentru a nu supăra pe aliații trecători, nu pot fi înlăturate din inima oricărui Roman, pentru care nu e vorba de nicio „axă" atunci cînd e vorba de cele mai firești legături. Oaspetele nostru a vorbit așa cum îi îngăduie situația generală, dar el a trebuit să plece cu încredințarea, ce se impune oricui, că nimic nu se opune celei mai frățești legături între două popoare pe care, în ordinea naturală a lucrurilor, totul le îndreaptă unul către cel ait și care, peste intrigi interesate și chestii de notare stabilite pentru noi fără putință de revenire, vor ști să găsească în orice vreme drumul ce le unește, — acela al marelui îm­părat comun. TV. IORGA Cuvântarea marelui Străjer Cuvântarea pe care M. S. Re­gele a adresat-o străjerilor cu prilejul grandioaselor serbări ale Restaurației a trecut dincolo de marginile organizațiilor stră­­jerești și s-a înfipt adânc în su­fletele tuturor acelora cari și-au dat la timp seama că Suvera­nul nostru în nețărmurita Lui dragoste de popor și grijă de Țară, a pus temeliile unei noui și solide așezări. Marele Străjer nu s-a adresat străjerilor mari și mici ca unor copii ci ca unor adevărați bărbați crescuți în iubirea de Patrie, de Neam și de Rege. Toată grija și toată înalta strădanie a M. S. Regelui se în­dreaptă către generațiile aces­tea ale viitorului. Micii străjeri cari au dat cu prilejul acestor serbări dovada unui admirabil spirit de disciplină au ascultat atenți cuvântarea înaltului lor Comandant și au plecat acasă cu sămânța binelui și a frumo­sului în suflete. Au înțeles stră­jerii cu prilejul acesta încă o­­dată — și sperăm că întreaga națiune va înțelege — că toate eforturile și toată munca pe care trebue s’o depunem, tre­buie să convergă către intere­sul obștesc. Alungarea ultimei picături de egoism și de egocen­trism, călirea la spiritul de jertfă și de ajutor pentru cei în nevoie și pentru binele Patriei întregi, să fie roadele cuvântă­rii atât de însuflețite pe care a ținut-o Miercuri M. S. Regele. Fiecare dintre noi suntem o in­fimă entitate în această gran­dioasă luptă de ridicare a țării. Să alungăm fățărnicia și să aș­teptăm cu încredere distincția muncii. Pentru că iată cuvintele Marelui Străjer: „In sufletul fiecăruia dintre străjerii de azi trebuie să se în­rădăcineze lozinca că realizările individuale sunt toate pentru folosul obștesc. Meritul fiecăruia este un a­­daos la progresul entității na­ționale românești. In aceasta stă puterea noas­tră morală, individualitatea în comunitate“. Iată adevăratul naționalism constructiv, iată chezășia pro­gresului nostru, iată visul stră­­jeresc al viitorului. Cuvântarea M. S. Regelui s’a adresat, indirect, întregului po­por. Nu poate exista ins con­știent care să nu ia exemplu dela strajerul de azi, furnică harnic muncitoare la temeliile României Noui. Și prilejul celui mai strălucit exemplu n’a lipsit: focul dela Spitalul Brâncovenesc care, din fericire n’a avut urmări nefas­te a necesitat evacuarea unui foarte mare număr de bolnavi. La operațiile acestea extrem de dificile străjerii au dat un pre­țios concurs dovedind un ad­mirabil spirit de sacrificiu și deosebit curaj. „Credințele și lozincele stră­jerilor să devie credințele și lo­zincile întregului Meu popor“ a spus M. S. Regele. Și sperăm că înalta dorință a Suveranului va fi fapt îndeplinit pentru binele Țării și al Neamului. Idealul creștin și Anii trecuți abatele Brémond a stârnit sensație și multă dis­cuție in lumea intelectuală cu teoriile sale asupra poesiei inte­grale, interes ce s’a calmat acum în urmă, partenerii consumân­­du-și tot lemnul de preț pe rugul discuției publice. Ceva a rămas din argumentările d-lui Paul Va­­léry și Paul Claudel asupra hip­­nosei ritmului și rimei ce te transpune pe cale de revelație și intuițiune în substanța inspi­rației poetice a autorilor. Totuși, rai, poemele lui Claudel au ră­mas tot atât de neînțelese ca și înainte, hermetice. Poate, un nu­măr restrâns de cetitori cu ha­ruri speciale fatirice, să fie în stare, căzând în transă magneti­că prin auto-sugestie, să se tran­spună în substanța astrală a poeților hieroglifici, profani ră­mânând noi toți ceilalți care am admirat claritatea și preciziunea în extrema eleganță a simplici­tății frumoasei limbe francese. Clerul catolic francez continuă să fie dinamic, adică iese în a­­rena discuțiilor se­cândează și replică. Sensația în momentul de față o constitue opera unui june bate Laberthonniére, unde se în­cearcă a întruni laolaltă idealis­mul creștin cu filosofia lui Pas­cal și Descartes. Unii publiciști, în necunoștință de causă, caută să mai pună în opoziție religia cu știința, con­troversă de mult desființată de filosoful englez Herbert Spencer în „Primele Principii“, unde face o paralelă între ultimile conclu­zii ale religiei și științei, arătând, cu o logică și documentare uni­ce, că ambele tind spre acelaș țel, — de a învedera că univer­sul înconjurător este manifes­tarea unei puteri nețărmurite, i­­naccesibilă nouă ca fiind infini­tă. Catolicii se ocupă mult de știință. La Roma există atașat Vaticanului un institut, unde se cultivă cele mai înalte științe matematice și mecanice. Operele astronomului italian abatele Secchi, despre o nouă compozi­ie a soarelui sunt cunoscute, — de asemeni acelea ale abatelui Moreux de la Paris, care a desci­frat misterele construcției mate­matice a piramidelor egiptene. Cunoscând ideile timpului său abatele Laberthonnière, nu ve­de nici o opoziție fundamenta­­­lă între substanța creștinismului și cei doi filosofi francezi, Pas­cal și Descartes, protagoniști ai cugetării pure. Ambii au însem­­­­nat o mare propășire des­prin­­sând spiritul și școala fr­anceză din negurile scolasticei. In tot decursul Evului mediu nu se stu­dia decât „Cetatea lui Dumne­zeu“ de sf. Augustin, „Soma“ și Thomas d’Aquin și logica lui Ari­­stotel. Se ajunsese ca pe cale de silogism sofiștii să facă cele mai absurde demonstrații. De aci școala, se­ pierdea în nesfârșite discuții într-o limbă latină din cele mai îndoelnice. Lipsind un spirit nou însuflețitor, zidurile, maeștrii ca și învățăceii erau cu­prinși de lâncezeală și muce­­gaiu. Pascal și Descartes au răs­­turnat complect situația intelec­tuală. Ei au spus, în substanță, nu vom mai crede fără a cerce­ta. Dumnezeu ne-a dăruit rațiu­nea, instrumentul minunat al cugetării, pentru ca prin ajuto­rul ei să cercetăm, să studiem și pe urmă să credem, ca oameni vrednici de acest nume și lumi­nați la minte. Pascal și Descartes au cercetat și pe urmă au crezut.­­ Pascal în nepieritoarele sale­­ pagini din „Pensées“, unde vor­­­­bește de infinit, arată teroarea , de care este cuprins când a a­­­­juns pe margini de prăpăstii, iar­­ mângâierea a căpătat-o în cre­dință. Descartes, din primul mo­­­­ment când afirmă: „cuget, deci , exist“, se așează deasupra ma­­­­teriei inerte proclamând predo­­­­­­minarea fenomenului spiritual. Evident, nu poate exista subiect­e fără obiect , dar să nu subju­ i­găm subiectul obiectului, ci să-1­­ așezăm în poziția lui dominantă. Și, doar, ambii, Pascal și Descar­tes au fost oameni de știință, râ­­mași iluștri, prin descoperirile lor in fizică și geometria analitică Abatele Laberthonnière întru­nește firele asemeni ale cugetă­rii lui Pascal și Descartes în i­­dealismul creștin. In pagini ins­pirate, de un stil atrăgător, ara­tă că plecând de la predomina­rea spiritualului, dovedit de Pas­cal și Descartes, prin cărarea ca­rității creștine ajungem a ne identifica cu Dumnezeu, care ne învălue, ne stăpânește și ne înviorează. Are dreptate abatele francez. In liniștea clipelor de veghe, dacă scoborîm în adâncuri și chemăm pe Dumnezeu, el vine cu întreg cortegiul de lumini ne­grăite, fiind veșnicul Adevăr ști­ințific și Frumos artistic, eter­nul Bine și iubirea de apururea, fără de termuri, creatorie. El dă ipoteza științifică oamenilor de știință, ideia de artă literaților și artiștilor, metoda facerii de bine obștenilor, conducătorilor țării. Pe Dumnezeu nu l vom putea vedea, nici pricepe, el fiind infi­nitul, dar pe calea inimei și iu­­birei, acolo ne va cuprinde. N. N. Lenguceanu Ciiîîi azi: „Pagina Bucovinei** ASOCIAȚIA ECHIPIERILOR REGALI­Eri a avut loc la Fundația Culturală Regală „Principele Carol“, șe­dința de constituire a „Asociației echipierilor regali“ ai Fundației. Ședința a fost prezidată de d. prof. Dim. Gusti, directorul general al Fundației „Principele Carol“. D-sa a schițat rosturile acestei aso­ciații și a dat îndrumări cu privire la menținerea veșnic treaz a spi­ritului de echipier. La ședință au luat parte toți inspectorii Fundației, precum și un mare număr de foști și actuali echipieri. SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMÂN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII. M. S. REGELE CAROL II EDUCAȚIA ESTETICĂ A ȘCOLARILOR PRIN LITERATURA Profesorii de limba română s’au ridicat cu­ Indignare, prin primul congres ținut zilele trecute în Capitala cu participarea dascălilor secundari din întreaga țara. Împotriva literaturii des­­pățate care strică gustul tineretului pentru citit, îi pervertesc sufletul și îl îndepărtează de cărțile bune ce joacă un rol consi­derabil în formarea educației estetice. Ocupându-se mai cu seamă de acest ultim punct, după ce s’au exprimat celelalte categorice proteste și îndrumări ale pro­fesorilor, înfățișate aici zilele trecute, d. prof. Napoleon Crețu a desbătut problema educației estetice arătând că ea formează unul dintre obiectivele principale în studiul limbii române. Tineretul de azi, spune atât de îndreptățit d-sa, are mare trebuință de o educație estetică, dela generația cărtureascâ și romantică dinainte de război, am ajuns la o generație tânără care fuge de carte, ignoră literatura și disprețuiește poesia. In schimb o atrage sportul. In fața atâtor tendințe de pervertire ce se află în mediul in care trăește un școlar, izbucnind de asemenea din anumite spec­tacole, filme și mai ales dintr’o literatură viciată, școala are da­toria să-i deschidă, prin cursul de limbă și literatură română, calea spre frumos inițiindu-l în cunoașterea comorilor ce le înfă­țișează marile opere literare. Trebuie trezit astfel gustul pentru această literatură bună și rolul covârșitor îl are profesorul de limba română, care trebuie să-și oficieze cursul intr’o credință, nestrămutată și iubire față de realitățile naționale, ce trebuie să fie un izvor al spiritualității românești. Propunerile pentru realizarea educației estetice printr’o lim­pede prezentare critică a tuturor acestor doctrine și lămurirea spiritului elevilor asupra naturii operei de artă, privesc mai ales o stabilire temeinică a raportului dintre etic și estetic. Evoluția și aspirațiile culturii noastre trebuie înțelese prin desvoltarea unui spirit național care este precumpănitor în for­marea culturii tineretului. Pentru ca opera educativă a limbii și literaturii să dea roadele urmărite, se impune, bine înțeles ca profesorii să fie de acelaș sânge ce garantează întreaga lor acti­vitate. Iată atâtea sugestii luminoase și categorice proteste față de o realitate care nu mai poate dăinui și prin care lupta profeso­rului Nicolae Iorga înregistrează o definitivă și strălucitoare bi­ruință. CURSURILE DE VARA ALE UNIVERSITĂȚII POPULARE „NICOlAI IORGA" DIN VĂLENII PE MUNTE Cursurile de vară ale Universității Populare „Nicolae Iorga“ din Vălenii-de-Munte, se vor ține între 15 Iulie — 15 August a. c. sub conducerea directă a d-lui profesor Nicolae Iorga. In timpul cursurilor va funcționa ca și în anii trecuți o can­­tină și căminuri pentru băeți și fete. Costul este de lei 1.200 de persoană la cantină și lei 200.— pen­tru cămin (pe întreaga lună).­­ înscrierile se fac pe adresa următoare : Universitatea Popu­lară „Nicolae Iorga“, B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, București , unde se află Secretariatul. JOCURI ROMÂNEȘTI „Liga Culturală“ Secțiunea București, își ține Sâmbătă 11 Iu­nie 1938, orele 7 p. m. seria de lecții și jocuri românești în Sala „Ligii Culturale“ din B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, etaj I. Pentru începători se predau lecții speciale de către d. Dumi­tru Buruc, conducătorul jocurilor. , Ședințele vor urma regulat In fiecare Sâmbătă intre orele si 10 seara. In cotași sală. - - - . / Costumul­­ Național este de darut. Poema Poacofonica ODM 47 (Șașa Pană bard incomensurabil și oare­cum ortodox își spune in versuri ultimele neplăceri sentimentale.... Criticii profesorali îl ascultă în atitudini religioase­ : — „Magistre Cioculică ! Divine Eugen ! Pluteam în revărsarea celestului fosgen, Pe undele amorfe, constante și reflexe, Când ce să vezi ! In noapte aud șoptindu-mi : „Zexe ! Mă 'ntorc, și iar odată mă 'ntorc, mă 'ntorc mereu ! Să te'nfiort maestre ! Din clar-obscurul greu, Din umbră îmi apare vopsită, — o copilă suavă ca o focă eroto-versatilă. Uimit, căzui pe gându-mi de-apururea burlac, și 'ntr'un canal exotic, dar fără de capac !­in gol și în diverse pluteam prin subterană dement dar hipogastric în groapa mea profană. Copila infidelă, - o Zei ! - avut noroc . Mă apucă de chică, de gât și de gheroc, în dalbe mâini mă prinse, (­ privind nebun la ele, gândeam la ghinionul lui ăla, Praxitele­­) și cu un gest eroic.... (Șefii pontificați ai criticei încremenită. Un trubadur blazat a­­bea se ținea de râs. Papa Sașa îl vede. Furios­ : « — „De ce tot râzi paiață ? Că m'am văzut din haos ești la suprafață ? Cam ce doreai fantomă abjectă și nefastă ? Să mă înghită iadul cu sumbra lui năpastă ? Ești longobard și demon. Să râzi de ce îți vine... de-o aspră aventură, de-un genial ca mine ! „­ Pornește Pipersbergă, asceză infernală ! Tu Bonciu, scoate cotul din unghia vernală, Să prindem martaforul, și transformat în praf , om înhuma puindu-i un par,­­ ca cenotaf ! (Către Ciceronul cleștaroform și goldsteinofil, marele poet sce­lerat) : — Să încheem odată cu tot ce e rugină ! Literatura nouă, spurcată dar divină a depășit sistema valorilor curente . Și mândră se ridică în zări adiacente ! Ea-i plină de paloare, de sex și de morbid, dar în desfășurarea poemului putrid eu nu admit trecutul ! E dubios ! NI șterg Vrem altceva, Sterpuțiu ! ludita Pipersberg Voronca, Sașa Pașa, divinii din subsoluri Motorizați în formăm — arghezieni în stoluri. Alt vânt acum adie poemele pătrate Amorul protozoic și strofele damnate.­­Către bardul care nu pricepe să-l omori versurile căliniste și pantomimica fauvistă) : — Râzi veșnică paiață ! Rămâi cu gura strâmbă ! Dar eu și Cioculescu vom conjuga din drămbă suprema simfonie profund wagneriană, și ne-om muta cenaclul în neagra suburbană.­­Din ce in ce mai furios salută frenetic pe Sulullus Chivuolus eriti­astru septiform :­ — „Să nu te prind secete diform și nătăfleț că turburi armonia absconsă, fără preț. Doar noi, în ritm frenetic cu gest ambulatoriu urca-vom de pe munte în turnul de ivoriu. Rămași cu Porcofoniu, și grupul răspopit Vom declama polaric spre vastul infinit. Ne-o gâdi la Șuluțiu mereu, în busculadă Și vom studii în vulgul pietonal, din stradă." ...Târziu în umbra mată, proptit de­ un felinar Voind să descifreze trei versuri din Cleștar Un june fotoplastic răcnea către Sibile : — O vin și eu acolo ! Vin negreșit, Cămile ! Mă duce Cicerone su­perb ca un totem Sub vraja siderală a marelui blestem. Cleștar eu duc pe umeri cleștar extrag din unde Și mă destin profetic fixației profunde ! Așa grăi rapsodul captiv al tristei zone Că vrea să descifreze un vers de Cicerone. COCOȘ

Next