Neamul Românesc, iulie 1938 (Anul 33, nr. 140-165)

1938-07-22 / nr. 157

Anul XXXIII Nr. 157 Taxa poștală plătită i n numerar conform aprobării Dir. G-rale V. T. T. No. 155038/933. Vineri 22 Iulie 1938 C­U REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA I­I­I Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) j­a­g­aî­­ Abonamente In țară, pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei I . GEORGESCU BUCUREȘTI (I) II­I In străinătate: Prețul dublu­ , Telefon 5.70.88 | Mănăstirea Curtea de Argeș unde va fi depus corpul M. S. Regina Maria întru viața cea fără de sfârșit Conflictul din Asin ) "Asupra situației Japoniei față de puterile­­ navale engleze și a­­mericane în oceanul Pacific, am scris aci un studiu amănunțit cu diferite ipoteze posibile, determi­nate de situația geografică. Nu ,vom mai reveni. Astăzi vom exa­mina ceea ce se petrece în China, subt aspectele faptului nou, in­tervenția militară sovietică în statul­­ Manciuko, stăpânit în fapt de Japonia, care, cu sau fără formală declarație de răs­­boi a Rusiei, trebue să isgonească pe sovietici dincolo de fruntarii. Conflict ruso-japonez, cu multe urmări posibile, dacă va ajunge la mari desfășurări militare. Studiind cu atenție o hartă bună a Asiei se vede imediat că un răsboiu între ruși și japonezi nu poate avea, in nici-un caz, un resultat hotărîtor. In lupta din anii 1904—1905, după succesele japoneze de la Liao-Sang și Mukden, rușii s’au retras și ne­­tranșat mai departe. După căde­rea Port-Arthurului, determinat de moartea generalului Kondra­­tenko și mai ales după zdrobirea totală a flotei rusești comandată de Dujdervenschi la Țușima de către amiralul Togo, rușii s’au hotărît să facă pace, căile mari­time dintre continent și Japonia fiind la discreția absolută a ni­ponilor, deși generalul Kuropat­­kim susținea că e gata de a lua ofensiva. Supremația pe mare a dictat succesul. Ce ar fi acuma? Sovietele as­tăzi nu au marină aproape de­loc. Japonia nu poate fi ingrijată de vre-un atac rusesc pe apă. Chiar dacă rușii, care-și ucid pe capete comandanții militari, suspectați de troțkism și-și terorizează sol­­dații-țărani, prin miserie, schin­giuiri, deportări și rechiziții cu tunul, ar avea mai succese mi­litare asupra japonezilor, lucru aproape cu neputință de prevă­zut când Știul este mistica patri­otică japoneză, încă un succes decisiv n’ar putea obține, — cel mult o împingere a forțelor ja­poneze spre coastele mării Gal­bene. Dar japonezii, ce ar putea căpăta? Rușii sunt în greaua si­tuație morală ce am văzut, au, însă mijloace proprii de resisten­­ță foarte mari. Materii prime, hrană, cărbuni, petrol, din bel­șug, aur, anul trecut s’a extras peste 240.000 kgf., armament modern, tankuri, aviație. Rușii se vor retrage după vechea lor tac­tică. Pe măsură ce ar înainta ja­ponezii, liniile lor se vor subția și vor pierde prin uzură un ma­terial enorm plătit în bani la trusturile lor industriale, pe când rușii nu plătesc nimic, statul fi­ind proprietarul uzinelor. Japo­nezii duc de un an războiul cu China fără rezultat altul decât enorme greutăți financiare. Ce ar fi dacă ar mai duce un alt războiu, paralel, cu rușii, peste vre-un an de acum înainte, în ce prăpastie financiară s’ar pră­buși? La provocarea rușilor tre­bue să răspundă. Dar dacă aceas­tă replică i-a angaja­t fond în­­tr’un răsboiu rusesc, țintă urmă­rită de ruși ca să slăbească cu totul pe japonezi, ceea­ ce aran­jează, evident, interesele Rusiei în Asia, dar și pe ale altora ce poate îi inspiră in mod tainic pe moscoviți. Ce a determinat pe ruși să facă acest pas chiar a­­cum, ar putea fi siguranța lor că Hitler nu ar putea să-l atace fie din insuficiență financiară, sau de teama intervenției forțelor militare franco-engleze, a căror înarmare crește accelerat — la galop — într’un ritm formidabil. Un scriitor de­osebită competență de Gregory Bienstock susține un „La lutte pour le Pacifique“ că cine va stăpâni Asia, va stăpâni lumea. Nu va fi nici un stăpân în Asia, după cum am văzuit. Ja­ponia nu are puteri de a cuprin­de în brațele ei toată China. Nici Rusia. Admirabilul general și mare patriot chinez, mareșalul Ciang-Kai-Șek înțelege, în cazul cel mai rău, să se retragă în cen­trul Chinei și acolo ai săi să se reculeagă, să se organizeze și când vor fi gata, chiar după câ­­te-va veacuri, să pornească, în­tr’un uragan spăimântător, să-și recucerească părțile pierdute din patria strămoșilor. Ca să vedem cât de delicată e situația noastră e suficient a spune că nu ne convine, deopo­trivă, de a vedea pe nemți în U­­kraina, spre Nistru, nici pe ruși la Berlin, spulberând Germania na­ționalistă și introducând acolo sălbătăcita bolșevică. Iată câtă veghe atentă, necontenită fră­mântare și îngrijorare pentru conducătorii României. N. N. LENGUCEANU ''v „ V Pentru o anume presă din Franța, Italia trebuie criticată pentru că e „totalitară", iar , pentru supraveghiata presă italiană, Anglia și mai ales Franța sunt condamnabile pentru că­­ sunt țări „democratice". De fapt în „totalitarismul" dictatorial din Italia e foarte multă adevărată democra­ție. Sunt domenii în care mai mult decit în orice altă țară fiecare poate face ce vrea. Șe­fii fascismului nu știu zilnic ce ar face pentru a cîștiga apla­use populare. Ziua, și discursul. Nu se cruță nici o osteneală pentru ca necontenit să se poată anunța ceva nou și plăcut opiniei publice. Iar în democrația engleză e tot evul mediu și, în ce privește Franța, nu e o altă țară pe lume în care să fie mai mult —, afară de tirania, mai te­ribilă decît a ori­cărui dicta­tor, pe care o exercită alegăto­rul anonim —, tirania ideilor, a obiceiurilor, a formelor, a cu­vintelor. • Cîtă vreme însă cele două lozinci vor fi la îndemîna ori­cărui fanatic și ori­cărui șarla­tan, valuri de ură vor trece dintr'un loc în altul, amenințînd întreaga civilisație. A verifica astfel de cuvinte, a le arăta originea și scopul, a le detrona, a le interzi­ce, a pedepsi exemplar pe ci­ne ar mai îndrăzni să se mai joace cu dînsele ar fi cea mai însemnată contribuție la împăcarea bietei noastre omeniri. N. IORGA ‘Ni-** **ifcr nimr~,nV»v»ii­*in^' v t Ultimul anum­al M. S. Regina Maria Cuvinte de desființat M­­S. REGELE CAROL II DACA PANA ASTAZI, NU S'AU PUTUT SATISFACE MULTE DIN CERERILE JUSTE. ACEASTA SE DATOREȘTE FAPTULUI CA NEVOILE TARII NOASTRE SUNT ATAT DE MARI, CA IN MOMENTUL DE FATA ESTE O CHEMARE IMPERATIVA — APARAREA NATIONALA — DAR CA, DUPĂ EA VA URMA DE­SIGUR, A DOUA CHEMARE, A­­CEEA A APARARII SUFLETEȘTI ȘI A OȚELIRII CULTURII ROMANE. UNUL DIN CEI ȘAPTE D. Octav Șuluțiu, al șaptelea din grupul „Celor Șapte“ a scos de curând o carte în care și-a adunat articolele publicate în re­viste, de teama de a nu văduvi posteritatea de extraordinarele d-sale produse cerebrale. In prefața volumului acestuia prim — spre norocul celor cari vor să se înveselească se mai anunță și altele — „Criticul“ măr­turisește o profesie de credință: „Pentru că mai cred în literatură încă, în viitorul ei și în valoarea ei umană și în literatura românească și in rostul ei românesc in spe­cial, pentru că mi se pare jalnic ca ea să se piardă sugrumată de ne­adevăruri care o pot falsifica, pentru că în mod cinstit cred în auto­nomia fenomenului literar față de orice alt fenomen, am închegat acest volum modest de cronici, care în toate aspectele variate, dar nu disparate, ale lor, mărturisesc o aceiași preocupare și o aceiași pa­siune pentru înțelegerea obiectivă a acelui fenomen". Este o mărturisire care nu... mărturisește decât printre rân­duri, sau care nu spune nimic decât dacă­ se ocupă la activi­tatea „Critică“ a d-lui Șuluțiu. D-sa „crede în rostul ROMÂNESC al literaturii noastre“ ală­turi de ceilalți șase critici oficiali îl împlinesc: Ury Benador, Ion Călugăru, careți zice mai nemerit Iosilă Hahamul, S. Podoleanu și toată pleiada acestor „românași“ de naturalizare îndoelnică. Iar mai departe, d-lui Șuluțiu „i se pare jalnic ca ea (lite­ratura românească) să se piardă sugrumată de neadevăruri care o pot falsifica“; „neadevărurile“ acestea sunt: negarea oricărui spirit artistic“... Spiritul acesta e mai mult un duh urât, ești din“ tendințe amorale. Dar vom mai vorbi de „spiritul artistic“ al producției sterpu­­ționiste, și de contribuția criticei autorizate“ ca să îl prezinte ca­ im complex de miresme... « . Nu răspundem evreilor cu ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care Pentru statuia lui Eminescu TOTAL GENERAL 779.631 lei Donat Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Bo­toșani 100.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 378.381 „ Publicăm numele noilor subscriitori : Emil Provian, Ploești 250 „ Stan Ionescu, avocat Loco 1.000 „ TOTAL 379.631 lei 100.000 ———■■■W—1 MIM IMIIM IMII———— III—■■mill—lllilIHIlMIItlI—H—■■IHBIIIBTHI'fllI mßmk («Nu priviți înapoi și nu risipiți forțele voastre in lacrămi zadarnice. Ce a fost a trecut, va rămâne să triumfați mâine»). 1 Jalea pe care a semănat-o trista veste a morții Reginei Maria — Slujba religioasă de la Vălenii de Munte. Telegra­mele de condoleanțe primite la Ministerul Af­a­cerilor Străine• Curtea Suedeză a luat doliu. Tristul program al funerariilor — Scrisori din Vălenii-de-Munte Consternare profundă între cursiști Suspendarea cursurilor Parastasul De la Sinaia a străfulgerat pe valea Prahovei, o veste năpraz­­nică. Din Pelișor, la Vălenii-de- Munte s’a cutremurat tot ce este ființă: natura și oamenii, căci MARIA, REGINA ROMÂNIEI NU MAI ESTE­­ PARASTASUL " " . Auditorii cursurilor a-lui wi la, de la Vălenii-de-Munte au fost in­­cunoștințați de către secretarul Universității, d. Ilie Ardeleanu : M. S. REGINA MARIA A MURIT! La această sguduitoare știre, fețele tuturor s’au întristat și inimele s’au îndoliat. Este jalea care se așterne peste sufletele Românilor de pretutindeni. In semn de omagiu pentru Au­gusta Regină Mamă, cursurile U­­niversității au fost suspendate, s’au ținut minute de reculegere la cantina Universității, s’au­ în­doliat edificiile cu tricolorul cer­nit, s’a înălțat rugă către Dom­nul, pentru Aceea care a fost Mama răniților și cea dintâi Re­gină a României întregite. La biserica „Mănăstirea“ din Vălenii-de-Mu­­te, s’a oficiat un parastas, de către un sobor de preoți, la care au participat FA­MILIA IORGA, auditorii cursuri­lor, autorități și conferențiari. Răspunsurile au fost date de co­rul auditorilor. Am remarcat in asistența îndu­rerată, pe următorii: d-na Ecate­­rina Iorga, domnișoara Lily Ior­­ga, d. prof. N. Iorga, d-na Maria Popescu (sora d-nei Iorga) pre­­zidentă a reuniunii femeilor ro­mâne din Brașov, d-na Lucia Bogdan, d-na și d. Ilie Ardeleanu, secretarul Universității, d-na și d. Nic. Arghir, primarul orașului Văleni, d-na și d. I. Constanti­­nescu Delabaia, d. Const. Pârvu­­lescu, prof. univ. Cernăuți, d. Lt. Gr. Topolinschi, comandantul centrului premnitar universitar, d-na și d. Eugen Ciolac din Cra­iova, d. Pavelescu, pictor; d. Const. Al. Popescu, inspector șco­lar, d. Petre Dumitrescu, directo­rul liceului comercial din Văleni, d. D. Dumitrescu, directorul gim­naziului industrial, d. Const. R. D. N. P. Comenen, ministrul Afacerilor Străine, a primit din partea Legațiunei Britanice, ur­mătoarele scrisori de condo­leanțe : Domnule Ministru. Guvernul Majestății Sale Bri­tanice a aflat cu cel mai profund regret dureroasa veste a morții Majestății Sale Regina Maria a României la 18 iulie la Sinaia. Din ordinul principalului secre­tar de Stat al Majestății Sale pentru Afacerile Străine, am o­­noarea de a ruga Excelența Voas­tră să binevoiască să transmită guvernului Regal român expre­­siunea simpatiei celei ma­i adânci ce guvernul Majestății Sale Bri­tanice resimte cu ocazia tristei Vasilescu licențiat și secretar al Universității „­ Iorga", d. Aurel Banciu, directorul căminelor din Văleni, d. Paul Constantinescu, directorul cantinei, d-nii N. Scăr­­lătescu, C. Popescu și C. Iordă­­chescu, stenografi ai Camerei și Senatului, d. A. Sas profesor, d. Mihail Pizanti, directorul monito­rului de petrol, d. Emanoil Opri­­șan, secretarul revistei Monitor; de la Școala de Misionare din Vă­leni: d-ra Victoria Dima, direc­toare; d-șoara Maria Chelsoiu, maestră de artă decorativă. De la Teatrul Ligii Culturale: d-na Ne­­la Mircescu și d. N. N. Angheles­­cu. Soborul de preoți: protopop Gh. Iliescu, pr. Avram Ionescu, pr. Em­ian Vlăiculescu, pr. Alex. Popescu, pr. Const. Nichita, pr. Cusman Lepădat (român din Ju­goslavia), învățători din Jugosla­via: C. Arhire, Opănic­, I. Con­stantinescu și alții. FL. STANESCU GIUHERA pierderi ce Majestatea Sa Regele ! și întreg poporul românesc au in­­­­cercat.­­ Profit, de această ocazie, d-le ministru, pentru a reînoi Exce­lenței Voastre, asigurarea prea înaltei mele considerațiuni. FARQUHAR ■ însărcinatul cu afaceri al Marei Britanii Domnule Ministru. Am onoarea de a aduce la cu­noștința Excelenței Voastre pri­mirea unei telegrame din partea președintelui de Consiliu al gu­vernului Majestății Sale din Ca­nada, rugându-mă să comunic Majestății Sale Regelui, Familiei Regale, cât și guvernului Regal (Continuare în pag. H-a) Telegrame de condoleanțe primite la Ministerul Afacerilor Străine Pe vârf de munte Din mărețiile senine Te oglindești în valul de smarald, Svârlind pe-al apelor abis Lumini de curcubee și de vii. In calea ta Zâmbiri răsar pe arbori și pe flori Și-aprinzi in pajiști ruginite Apoteoze de colori. Prin văi străbat talazuri de văpaie Și creștetul de munte Se ’nalță sar în nori — Sub săgetări de raze Poezia brrna, Pădurea plumburie Se ’mbracă în hlamida Țesută din splendori. In adâncimi pământu-a tresărit Și'n fluturarea vrajei tale Orașele învie, Orașele vibrează, Și fiecare socotindu-te stăpân, Alucinat de gânduri ce vieața Cu mângâieri de veșnicii o exaltează, Mirajuri nouă’n calea lui înalță. Vintilă V. Paraschivescu / CLASICISMUL ȘI DUȘMANII LUI Un sugestiv și consistent articol, despre „Cartea clasică“, sem­nează d. N. I. Her­escu, profesor universitar, într’un recent număr al „Universului“, din care desprindem următoarele pasagii edifi­catoare, cu privire la o anumită mentalitate de care se lasă stă­pânită societatea, și la Îndrumările care trebui­e date tineretului în școală, după însăși judecata marelui Eminescu: „In ciuda agitației vijelioase a epocii noastre, cei care au in grija lor creșterea tineretului sunt datori să-i atragă luarea aminte că lumea n’a trăit zadarnic până la el, că oamenii au strâns un capital de idei și de experiențe, peste care ar fi o greșală a trece cu neînțelegere sau cu dispreț. Desigur, vremile se succed fără să se asemene, națiunile trăesc alături și se deosebesc, oamenii au vârste și inimi diferite. Dar tineretul trebue să știe că există opere care se adresează tuturor oamenilor cultivați, din toate țările și de orice vârstă, operele acelea care, trecând peste deosebirile din­tre națiuni și dintre civilizații, merg deadreptul la ceea ce e esențial în inima și în mintea omenească. Literatura clasică are însă astăzi vajnici adversari. Din două pricini­ , pentru duhurile leneșe ori superficiale, cartea clasică are cu­surul de a nu fi o carte ușoară, distractivă, de citit în tren sau cu un sfert de oră înainte de somn. Ci una care se cere citită în tihnă, pe îndelete, în orele de lucru, cu atenția cuvenită unei în­deletniciri serioase. Pentru acest motiv, de când pedagogii au des­coperit mirifica idee a școlii „de plăcere“ și a „învățăturii-joc", operele clasice se văd tot mai mult înlăturate din programele șco­lare. Ceea ce, cel puțin, e logic, pentru spiritele snobe ori prețioase, cartea clasică are un al doilea mare cusur; nu e o carte la modă. Nici nu poate fi vreo­dată la modă, fiind veșnică; la modă ,sunt opere care vin și trec opera clasică rămâne. Acum două mii de ani, spre pildă, Virgilia descoperise și cântase, cu o tainică duioșie,­ demnitatea suferinței omenești. De două mii de ani, omenirea a tot evoluat dar demni­tatea suferinței nu a găsit o altă expresie decât aceea pe care i-o dăduse sufletul virgilian. Vorba este: aceste două „scăderi" ale cărții clasice, „gravita­tea" ei și lipsa ei de „modernitate", atârnă destul de greu, in men­talitatea contemporană, ca să aruncăm această carte la gunoi?. Trebue, în adevăr, s’o alungăm din școală și s’o luăm din mâna­ omului de cultură generală? Răspunsul este negativ. Și motivele noastre sunt tot cele invocate de Eminescu, acum o jumătate de veac. Iată judecata lui Emineascu, exprimată in formele lapidare care erau caracteristice marelui meșter al simțirii românești: „Cultura clasică are calitatea determinată de a crește. Fixat­ă odată pentru totdeauna, ne mai putându-se schimba, căci apar­ține unor timpi de mult încheiați, spiritul antichității e regula­­„torul statornic al inteligenței și al caracterelor și izvorul simțului „istoric. ..Precum gimnastica desvoltă toate puterile m­u­sculare și dă cor­bului o atitudine de putere și tinerețe, tot astfel pururea tânăra și „senina antichitate dă o atitudine analogă spiritului omenesc". Cu Eminescu, alături, putem înfrunta în liniște pe adversarii de o zi ai eternului clasicism". f .

Next