Oastea Domnului, 1930 (Anul 1, nr. 1-50)

1929-12-25 / nr. 1

Pag. 2 »OASTEA DOMNULUI Nr. 1 Când va răsări soarele şi se va face ziuă... Un prietin, care a făcut războiul, îmi spu­nea că pe două rânduri li s’a întâmplat prin Galiţia să se războiască noaptea — din greşală — cu alţi soldaţi de ai lor, de prin alte unităţi. Toată noaptea s’a dat o luptă crâncenă, cu vuet de războiu, cu morţi şi răniţi. Abia dimineaţa, când a răsărit soarele şi s’a făcut ziuă , a fost observată cumplita greşală. în întunerecul nopţii şi al pădurilor de brad, se războiseră fraţii. O întâmplare cu adânc înţeles sufletesc este aceasta. Oare nu sunt în situaţia asta grozavă şi creştinii de azi cari se războiesc unii contra altora în noaptea zavistiei şi urei de fraţi?... Oare nu sunt în situaţia asta şi popoarele creştine din Europa, de la cari au plecat şi pleacă toate răz­boaiele cele mari, de se miră popoarele păgâne de noi?... Oare nu sunt în situaţia asta chiar şi religiile şi confesiunile creştine cari se războiesc şi ele şi se urăsc unele pe altele?... O noapte grozavă, cu lupte între fraţi, este viaţa creştinătăţii de azi. Până când dăinue această noapte, în zadar cântăm la Crăciun: »răsărit-au lumii lumina cunoş­tinţă«, »Lumina cunoş­tinţă« şi »Soarele drep­tăţii« nu se văd în viaţa noastră, însă, odată şi odată, totuşi »va răsări soarele şi se va face ziuă«. Vedea-vor atunci cei vii şi cei morţi cumplita greşală în care au trăit. Atunci Cel născut în ieslea Vitileemului »va domni dela mare şi până la marginile lumii... şi se vor închina Lui toate împărăţiile pământului şi toate neamurile vor sluji Lui... răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii (psalm 71). Atunci lupul va paşte împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul. Vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor împreună se vor culca... nu se va face nici un rău şi nici o pagubă căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului... în ziua aceea rădăcina lui lesse (Isus) va fi ca un steag pentru popoare şi neamurile se vor întoarce la El­ (Isaia cap 12, vers 11). O, vino acest preabinecuvântat timp! Stră­­gerule, oare mai este mult din această noapte teribilă de acum? (Ieremia 10, 20). Amin, vino, Doamne Isuse! A murit moarte de martir Sundar Singh? Prin »Lumina Satelor« am scris pe larg despre Sundar Singh, apostolul pe care Dom­nul 1-a ridicat dintre păgânii Asiei să ne predice evanghelia cu atâta putere. Acum ziarele străine aduc o veste tristă. Sundar Singh a plecat încă din luna lui Aprile printre păgânii din Tibet să predice evanghelia — şi de atunci nu s’a mai reîntors. Sunt temeri că a fost ucis de păgâni, suferind moarte de martir — aşa cum dealtcum tot mereu a profeţit-o prin scrierile sale, spunând că e gata să-şi dea oricând viaţa pentru Domnul şi biruinţa evangheliei. Martiri se mai află şi azi. Fie că a murit, fie că mai trăeşte — Sundar Singh este şi rămâne un ales şi trimis al Domnului care pe atâţia şi atâţia і-a adus la »picioarele Stăpânului« său. Pe lângă minunata lui carte »La picioarele Stăpânului meu« pe care o avem între cărţile noastre — în anul ce vine vom mai traduce 14 minu­nate predici pe cari le-a ţinut prin Europa. Pe câteva le vom da şi prin foaia »Oastea Domnului«. Dăm alături chipul acestui apostol pe care Domnul l-a ridicat dintre păgânii Asiei să ne predice nouă evanghelia. ţ­i .

Next