Oastea Domnului, 1931 (Anul 2, nr. 1-52)

1931-01-01 / nr. 1

ANUL II. Nr. 1 S І В Щ 1 Ianuarie ?:-■ |р 1931. І Supliment la foaia „Lumina Satelor“ Un număr din foaie costă: Lei 2 50 | Abonam.: 1 an (fără „L. S.“) 100 Lei. Praznicul spălării întinăciunilor şi al învălirii în harul de sus. Şi s’a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit dela loan botezul, pentru a ne da nouă icoana ia sine chemă­toare şi de dulce nădejde dătătoare, că: precum Domnul în acea clipă spălatu-s’a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbră­­catu-s’a în haina darului de sus despre care a fost vestit prin cuvintele venind din Cerul deschis: »Acesta e Fiul meu cel iubit, întru carele bine am voit, pe acesta să-l ascultaţi!...« aşa părtaşi ne facem şi noi aceluiaşi har, prin botezul pe care şi noi toţi îl primim încă în pruncia noastră nevinovată. Dar în vreme-ce Iisus, întruparea lui Dumnezeu, şi-a păstrat — ca pildă dumnezeiască pentru noi toţi — acel har curat şi neumbrit măcar de vre-o stricăciune omenească, — noi îl umbrim, ba îl întinăm cu totul, ÎI lăpădăm şi de Domnul ne depărtăm prin faptele noastre. Spală, Doamne, de nou şi sufletele noastre în apele Ior­danului Tău, ape ce şi astăzi curg în tot pământul şi cari sunt: izvoraşele de lacrimi ale pocăinţei, care spală ca apele Iorda­nului... Şi ajută-ne, apoi, a rămânea şi noi curaţi, neumbriţi şi neîntinaţi, precum Tu ai rămas după Botezul Tău în Iordan, până la chemarea Ta de către Tatăl de-a dreapta Sa în Cerul său cel sfânt. Credinţa face şi azi minuni acolo unde e viuă şi tare! Altă istorioară uimitoare dela păgânii din China. In numărul trecut (de Cră­ciun) am arătat ce puternică credinţă în lisus a întors pe Preşedintele uriaşei ţări China, dela păgânism la Creştinism, încât el a spus, ca nou credeu al său la botez: *Am simţit trebuinţă să am un Dumnezeu ca lisus Hristos«. Ce mare şi curată se oglindeşte în aceste cuvinte credinţa acestui lumi­nat om, păgân de până ieri. El 2M1 poate fi un al doilea Pavel în mijlocul uriaşului său popor... Dar semn de credinţă tot aşa de mare se arată şi în următoarea întâmplare: Un propoveduitor al Evan­gheliei, ajunsese într’un sat chinez. Acolo se afla o femee bolnavă de o boală rea. In nă­cazul acela mare, femeea îşi puse nădejdea în Vestitorul credinţei celei noi printre ei Chinezii, a credinţei în Hristos Iisus, cu al cărui nume acel vestitor face şi el lucruri pe care alţii nu le pot. Şi s’a legat cu toată inima de el. Şi l’a chemat pe el la dânsa să se roage pentru ea, ca Domnul cel Mare şi Tare al lui, să o vindece şi pe ea! Vestitorul a venit. Şi s’au întâlnit aci două credinţe mari, a femeii, ce cre­dea cu desnâdejde în cel ce se va ruga pentru ea şi mai ales în Cel către care se va ruga, şi credinţa Vestitorului Domnului în puterea Stăpâ­nului său, care l’a mai ajutat, atunci, când cu mare credinţă l’a rugat. Şi s’a rugat şi — femeea s’a vindecat. Apoi Vestitorul s’a dus. Dar nu peste mult s’a îmbol­năvit tot in acea casă, un co­pil, de aceeaşi boală grea. Şi fu iarăşi grijă şi durere mare. Şi oamenii întrebară de nu mai e pe aci omul acela ales de Dumnezeu, care a vindecat fe­meea, să vie să-şi pună ma­nile sale şi asupra băiatului, şi să-l scape pe el. Dar acela nu mai era. Şi începură oamenii a în­treba, cine era acel străin mi­nunat? încotr’o va fi el ple­cat? Cum îl chema pe el? Ş* nimeni nu ştia, până ce într’un târziu se ridică un om din popor şi spuse: Eu ştiu cum il chiamă pe el: //SUS! Şi îngenunchiară păgânii і în jurul patului bolnavului şi ! îşi loveau frunţile lor de’pă­mânt strigând din toată inîma lor: Iisus! Iisus! îndura-te, întoarce-te, ajută-ne! Şi duhul cel rău fugi ’din copil şi el se făcu sănătos; pe urma puternicei rugăciuni pline de adâncă şi mare credinţă!.. Da! Iisus face şi azi mi­nuni celor ce cred întrânsul cu tărie!... Iar dacă noi nu vedem printre noi astfel de minimi, sau cel puţin nu aşa puter­nice, — e pentru puţinătatea credinţei noastre sau pentru lipsa ei cu totul din sufletele noastre... Cercetează-te, creştine, cum întri tu în Noul-An, cu ce zestre de credinţă, faţă de acei păgâni, cărora Domnul le-a arătat aşa de minunat harul său?! Sub ascuţişul săbiei. Când s’au plinit vremurile şi a venit pe pământ Pruncul Iisus, era în zodia Vărsăto­rului de Sânge. Numele său era Irod. Furase stăpânirea şi întruchipa icoana hâzeniei tru­peşti şi sufleteşti. Dar mai pre­sus de toate era lesne vărsător de sânge. Şi-a ucis, pentru o nedreaptă bănuială, femeia. Şi-a înnecat prin vicleşug, un cumnat. A osândit la moarte alţi doi cum­naţi. Şi-a ucis soacra. A ars de vii câteva căpetenii ale Fa­riseilor. Nu a fost deajuns atât. Şi-a ucis copiii, strângându-i de gât, de teamă să nu-şi răs­­bune asupra lui pentru mama lor. Şi acuma, auzind de la cei trei închinători din Răsărit, că s’a născut -»Regele Iudeii«, tresărea mădularele lui de mânie. Inima lut de barbar cerea să verse şi sângele Noului Născut care-i va lua »tronul«. Cum să-L afle însă, dacă Magii nu s’au ţinut de cuvânt să-i dee şi lui de ştire »să meargă să I-se închine« ? Şi atunci і s’a tulburat furea de necaz şi a poruncit ca — să treacă prin sabie pe pruncii dela 2 ani în jos! Câţi vor fi fost nevinovaţii aceştia cari au ispăşit Naşterea lui Hristos, nimeni nu ştie anume. Se vor­beşte de 14 mii. Vrednic de ştiut este, că, în mânia lui, tiranul, a uitat că printre cei cu vârsta osândită este şi un copilaş al său, la o doică din Betleem. Ce taină mare se cuprinde în sângele acestor neprihăniţi! E o jertfă... care se va repeta. Toţi neprihăniţii din Iudeia cad pentru apărarea Aceluia care-şi va da viaţa »preţ . de răscumpărare« pentru cei vino­vaţi! Ce tâlc minunat! Câte mii de martiri vor trebui să ispăşească, după Răstignirea Lui\ »crima de a fi crezut în învierea Domnului«/ Şi mai e ceva tainic în mă­celărirea acestor prunci. De-ar fi scăpat de sabia lui Irod, s’ar fi găsit în şirul celor ce aveau să strige în pretoriul lui Pillát: «Răstigneşte-L, Răstigneşte-L «. Dar aşa, ei au rămas pen­tru veşnicie, nevinovaţi! —

Next

/
Thumbnails
Contents