Oastea Domnului, 1931 (Anul 2, nr. 1-52)

1931-01-01 / nr. 1

Pag. 2 OASTEA DOMNULUI Nr. 1 Ceilalţi însă au fost, prin în­durare, ertaţi: »pentru-că nu ştiu ce fac«. Voi cari aveţi copii sub doi ani... i-aţi închinat din toată inima lui Iisus ? Ori îi pregă­tiţi, prin viaţa voastră şi a lor, pentru a-L răstigni? Voi, cari vă numiţi »Ostaşi ai Domnului«, sunteţi voi gata să plătiţi şi cu viaţa, ca mar­tirii veacurilor de credinţă fra­gedăcredinţa voastră în Răs­cumpărătorul veşniciei voastre ? lată vine numărătoarea cea mare a sufletelor. Rândunelele ca şi toate -»pasările călătoare« se înnumără la plecare. Iisus a venit pe pământ tocmai în vremea unei numărători. In fiecare an, Corul îngerilor, ne aminteşte că El coboară prin­tre noi. Voi toţi cari i-aţi gătit sălaş în inima voastră: nu­­măraţi-vă! Căci voi, mari sau mici, cari-L aşteptaţi cu drag: sunteţi copii împotriva cărora n’a încetat Irod a ridica sabia urgiei!... I. Or. Oprişan. Cei cari au întârziat trenul spre viata de veci. * Un vestitor al Evangheliei j care a scăpat multe suflete dela moarte, vorbi odată po­­porenilor săi despre textul dela Mateiu 20, 1 — 16. »Acum să vă spun ceva asămănătof vieţii din cer şi de pe pământ: Aţi văzut vreodată trenul? Şi după-се oamenii au răspuns că da, urmă cu predica zicând: Nu-i aşa că înainte este o locomotivă, care pune în mişcare trenul? Apoi sunt va­goane de clasa întâi, de a doua, de a treia şi de a patra. Care vrea să călătorească, tre- j buie să fie acolo de cu vreme ca să-şi ia bilet şi să plece cu trenul. Un tren merge dimi­neaţa, unul la amiazi, unul seara şi unul noaptea. Ei, bine, şi mersul spre împărăţia lui Dumnezeu este aşa, şi de acest lucru ne aduce ■aminte Evanghelia de astăzi. Trenul pe care ni-1 închi­puim, merge în patria cea de sus, în împărăţia lui Dum­nezeu ! Locomotiva, care pune în mişcare trenul, este Mân- і tuitorul nostru. — In tren că­lătoresc tot felul de oameni. vIn clasa întâia stau puţini oa­meni, căci... bogaţii cu greu ajung în împărăţia cerului, — j însă tot sunt câţiva. In clasa a | doua sunt ceva mai mulţi, dar nu prea mulţi. In a treia sunt şi mai mulţi: însă în Ciasa a ■patra, unde oamenii stau abia în picioare, înghesuiţi, acolo e plin dz lume: Săracilor este predicată Evanghelia! »Biletul« este credinţa cea vie. Şi merge dimineaţa un tren, cel dintâi. Dimineaţa? când este aceasta ? Se poate spune: la botez. Acesta e trenul de dimineaţă, care ne chiamă pe fiecare din cei ve­niţi pe lume: Vino în împă­răţia lui Dumnezeu! Insă, cum este dimineaţă, când tu încă stai în patul cald şi afară e frigul dimineţii, tu te gândeşti: Eh, — nu mă duc cu trenul acesta! M. А. V. Mai avem vreme... Merge doar un alt tren, cu care încă pot pleca. Atunci acesta flueră, şi — a plecat. Aşa e cu unul care vrea să se pocăiască — în tine­reţe... El se gândeşte: Mai am vreme destulă, când voiu fi un biet bătrân. — Ce vrei? să nu-ţi petreci tinereţele? Şi, trenul tinereţ:i flueră şi pleacă. Vine al doilea tren, trenul de amiazi. Acesta este cam când omul e căsătorit. Acum ar trebui să-şi iee şi soţia cu sine. Acum păţeşte ca acela, care, vrând să plece la tren, îi vine un cunoscut de demult, care îi zice: Stai, dragă, unde vrei să te duci? — Uite, la gară! — A, zice acela, la tren! Lasă-1 să plece! mai merge încă un tren în curând, noi nu ne-am văzut de atâta timp! Vino în casă, să bem împreună un păhărel de vin de bucurie. Atunci flueră şi trenul acesta şi pleacă. Aşa se întâmplă şi când I cineva vrea să se întoarcă la calea cea adevărată. Şi vin »prietenii: vechi şi îi spun: Doar nu vrei să te faci pust­nic (călugăr în pustie)?, rămâi cu noi, căci are să-ţi fie bine! Şi flueră şi pleacă .trenul lui. Vine trenul de seară. Acea­sta se întâpiplă când omul e bătrân şi nu mai are păr pe cap, nici dinţi în gură. Acum ne însoţesc mulţi şi mai po­­vestindu-şi din bunele tinereţe — trenul pleacă. Şi în sfârşit vine şi cel din urmă tren, trenul de noapte. Dar cu cel de noapte nu că­lătoreşte bucuros. Locomotiva are nişte ochi aşa de roşii şi aruncă scântei! Şi nu se poate şti, ce se poate întâmpla mer­gând noaptea; poate până la urmă să sară din şine! Şi e lăsat să treacă şi el. Ba şi cel care merge după toate cele regulate, trenul de povară, pe care se mai urcă câte un în­târziat ... Abia după ce a fluerat şi a trecut şi acesta, întârziaţilor li se deschide capul, că au scăpat toate trenurile cari îi puteau duce la mântuire... Atunci îşi dau sama cum au fost înşelaţi de cel ce le şop­tea în taină, când ei voiau să plece la gară: »Mai aveţi vreme, — vine altul«/.. Şi şoptitorul se arată acum între ei. cu corniţele pe cap, căci acum — între ai săi este! Ii adună turmă nenorocită şi îi duce cu celalalt tren, care nu duce spre ţinta cea rîvnită de tot sufletul creştinesc: spre locul Mântuirii, ci spre locul unde »va fi plânset şi scrîş­­nirea dinţilor«... lntreabă-te, creştine dragă, tu — câte trenuri ai scăpat până acum pentru a te în­toarce şi a fi dus Ia Dum­nezeu, şi de mai ai vre unul; ori le-ai scăpat şi tu pe toate? Vezi ca măcar Anul-Nou în care întrăm, să-l foloseşti prinzând un tren care să te ducă la Mântuitorul. Iată un loc fericit. Iată un loc fericit Tot mai aflu pe pământ, Unde mă pot bucura Şi eu de viaţa mea. Că din clasul се-am născut Zile bune n’am avut, Când trei zile-am împlinit, Ochii mi s’au bolnăvit. Mulţi doctori m’au căutat, Leacul nu ті Гай aflat — Azi Doctorul sufletesc, Tatăl Domnului ceresc, Cercetându-mi sufletul Şi văzăndu-mi cumpătul, Mă făcu ca să ’nţeleg Ce viaţă să-mi aleg, Ca să vadă ori-şi-cine Să ia pildă dela mine, Să nu cârtească mereu Ce e dela Dumnezeu, Ci să se retragă-anume Cu gândul din astă lume După cum mă retrag eu \ Pe voia Domnului meu. Şi muncesc şi zi şi noapte j Cu-ale mele puteri toate, Să-mi câştig pânea trupească : Pentru ziua sufletească, Ca ’n zile de sărbători, între fraţi şi ’ntre surori, Să mă veselesc şi eu Cu biet sufleţelul meu, Nu în jocuri şi plăceri Ci ’n duhovniceşti cântări, Nu în desfătări lumeşti Ci în imnuri creştineşti. Că nu-i loc bun pe pământ Ca ’n Oastea Domnului sfânt, Unde poate ori-şi-cine Să se veselească ’n sine. Că cei din Oaste trăesc, Cum spune Tatăl ceresc, După fapte şi credinţă Cari îi duc la biruinţă! Maria Petresc, din Batiz (j. Huned.). înmormântarea unui frate ostaş. Pe Dumitru Silvan, credin­ciosul ostaş alui Hristos din Feldru, 1-а chemat Domnul la sine în 25 Nov. tr. Aflând despre asta fraţii şi surorile din Rebrişoara n’au pregetat a merge şi ei la Feldru la în­gropăciune. A slujit preotul frumos şi і-a ţinut predică. — Iar la mormânt, după-се s’a sfârşit slujba, »ostaşii« i-au cântat un mişcător vers de despărţire care a înduioşat până la lacrimi pe toţi cei de faţă. Versul a fost următorul: Cu lacrimi şi fiori Mormântu-ţi salutăm, Cântări în loc de flori Pe pept îţi aducem. Ca’i fost cu noi ori-când Ostaş a lui Hristos, Multe lipsuri ducând Ca să fii credincios. Şi-ai fost cu noi în rând Frate bun credincios, , Rămâi şi-acum privind Spre noi cu ochiu duios. Dar noi ne vom ruga La bunul Dumnezeu, Doar el te va ierta Să mergi la sinul său. Noi aici îţi jurăm Pe recele-ţi mormânt, Iubirea să-ţi păstrăm Ca şi-un tezaur sfânt. Prin Vasile S. Marti, ostaş. „De ce nu joci?...“ Un tiner, G. B. din Teliu (j. Braşov) de 17 ani, atras de viaţa curată din Oastea Dom­nului, s’a înscris şi el printre ostaşi. Şi de atunci nu mai merge la joc, căci, zice el, jo­cul e prilej de ispite şi de gânduri rele. O femee care-1 cunoştea, băgând de samă că el nu mai cercetează locurile cu petreceri, l’a întrebat: — Ascultă Gheorghe, ai fost asară la joc de sfântu- Nicolae? — Tinerul і-a răs­puns: — Păi sfântul Nicolae a jucat? Şi încă în post? Şi pentru că a jucat, este nu­mărat el între sfinţi ? Cu jocul trebue să-l cinstim? Şi femeea s’a dus ruşinată

Next

/
Thumbnails
Contents