Oastea Domnului, 1934 (Anul 5, nr. 1-52)

1934-01-01 / nr. 1

Pag- 2 OASTEA DOMNULUI Făptura nouă“ în Hristos. »Căci dacă este cineva în Hristos, este o »făptură nouă«, cele vechi s’au dus : iată că toate lucrurile s’au făcut noi« (2 Cor. 5, 17). Crucea Golgotei este puterea ce deosebeşte pe ■»copiii lui Dumnezeu* din lume — şi tot ea este în acelaş timp, aceea ce’i uneşte intr’o mare familie, pe top cei ce s’apropie de Dumnezeu prin Biserică. Sub braţele ocrotitoare ale »Crucei«, cel răscumpărat prin sângele sfânt al Domnului, se găseşte liberat de lucrurile vechi şi moarte ale năzuinţelor trupeşti, iar toate din juru’i ca şi din lăuntrul fiinţei lui preschimbate, devin »lucruri noi* — »Dacă cineva este în Hristos* — este un botezat în »moartea Lui*. — Prin această stare, el pătrunde într’un nou câmp de activitate, unde Hristos este singurul lui tovarăş de fiecare zi unit de aproape cu Hristos cel viu, lucrurile cele vechi au trecut, căci în El devenim o făptură nouă şi nici de cum o fiinţă îmbunătăţită — Sufletul unit în chip de aproape cu Hristos, se îmbracă cu »omul cel nou* (Colos 111 10—12). Prin împărtăşirea zilnică a »Duhului Lui* (Filip I 19), »omul cel nou* creşte din zi în zi şi învaţă a’şi cunoaşte cât mai de aproape pe Stăpânul Său, înţeleptându-se în cunoştinţă, după chipul celui ce 1-a făcut. — Intotdeauna copiii se aseamănă părinţilor, prin viaţa primită de la ei; asemenea şi aceastăviaţă nouă, care este împărtăşită celor răscumpăraţi de către Dumnezeu, se deapănă după chipul Celui ce este ziditorul acesteinoi făpturi*, dacă cel puţin, omul, primeşte această moarte (lepădarea de sine) nu’npreună cu Hristos, lăsând ca toate lumile vechi să treacă, spre a face loc »omului celui nou*, făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptate şi sfinţenie adevărată (Efes. 4, 24), înaintarea în această viaţă ce izvoreşte de la Cruce, are ca rod »iubirea în Hristos*. — Folosul acestei iubiri, este că cel răscumpărat din felul deşert de vieţuire, nu mai trăeşte pentru el, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru el — Omul răscumpărat, vede în fiecare suflet, chipul lui Hristos — el se (ine mort pentru viaţa din trecut, căci »toate lucrurile, devin noi* — el simte o veşnică răspundere faţă de alţii, deoarece în el, Hristos a pus »Cuvântul împăcărei* — el veghează neîncetat, deoarece trebue să lucreze, împreună cu Hristos. (2 Corinteni 6, 1). Sfântul Apostol Pavel ne dă o minunată lecjie a acestor fapte, a nu mai trăi pentru tine*, chiar în descrierea vieţei lui proprii (2 Cor. 5. 15) — In ce stare grea era aruncat acest Apostol (2 Cor. 6. 5), totuşi viaţa »făptură noi*, s’a arătat ca un rod minunat, printr’o îndelungă răbdare (2 Cor. 6, 6) — Iată o viaţă îngrădită cu Duhul Sfânt. — Apărat din toate părţile de armura dreptăţei, Apostolul trăia această viaţă, trecând peste cele bune şi peste cele rele; peste cinste şi peste necinste — El era socotit ca un amăgitor cu toate că grăia adevărul; ca un necunoscut cu toate că era bine cunoscut; ca un mort şi iată-l că traia, datorită acestei vieţi noi, care lucră în el şi care îl preschimbe pe fiecare zi — El era pedepsit fără să fie omorât, căci vrăjmaşul (diavolul) nu putea să se atingă de viaţa lui — El era întristat văzând trebuinţele atâtor suflete perdute, totuşi era vesel totdeauna, plin cu bucuria Celui ce’l cunoscuse — Era sărac de toate bunurile pământeşti şi cu toate acestea îmbogăţea pe mulţi cu comorile vieţei veşnice. — El n’avea nimic pentru el însuşi, dar cu toate acestea avea de toate în Hristos, în care sunt închise toate comorile înţelepciunei. — Acest fel de viaţă, nu lasă în noi nici cea mai mică urmă de persoana noastră, căci unit îndeaproape cu Mântuitorul tău, ajungi asemenea în moartea Lui, înviat fiind prin »făptura nouă« în »lucruri noi, spre Slava lui Dumnezeu Tatăl. (Filipeni 3: 10). Ion Chihodaru. In zori de zi... In zori de zi, frate creştine Când te scoli din patul tău, Te roagă şi te închină Prea sfântului Dumnezeu. In zori de zi, frate creştine Cănd la lucru tu porneşti, Gândul tău să-ţi fie frate Spre’nălţimile cereşti. Iacob Suciţi, ostaş al Domnului. Gânduri de anul nou. Dulce e izolarea, uneori de toţi şi de toate, în încăperea unei camere călduţe, când afară viscoleşte; dulce e săţi treci atunci vremea pigulind pe paginile înţelepţilor; şi asta, nu numai din dorul de a le cunoaşte gândurile, ci şi de a le trăi. E un fel de şezătoare intimă cu oamenii de seamă ai trecutului, căci nu arare ori simţi cum te înţelegi mai bine cu mintea unui înţelept de acum cinci sute de ani, decât cu un distins »penseur« al vremii de azi. Şi totuşi, de la un timp, tot respirând aerul spiritual al cărţilor, observi că ai uitat de aerul plămânilor, a cărui lipsă începi s’o simţi... E nevoia unei plimbări la aer curat. Aşa-i întocmită firea pământească, încât foalele vieţii trebue să primească sângele suflând în focul lui, în fiece secundă, până la cea din urmă. Altminteri, fără această primenire, chiar sufletul nu se simte bine şi se otrăveşte tocmai cu hrana ce і s’a dat! Сi-ai zice de omul care în loc să simtă imperios necesitatea unei repezi ieşiri la aer, s’ar ofili uitat între cărţile lui şi nu ar mai eşi cu lunile din casă, indiferent la praful şi la pânzele de păianjeni ce-ar spânzura din tavan, peste umerii şi capul lui? Ai spune că e ceva mort în fizicul lui. Semnalul de alarmă spiritual, lipseşte mai totdeauna pentru imensa majoritate a oamenilor, fie jos, fie sus. Vreţi o dovadă? Eştii pe stradă în ultimile zile care preced Crăciunul sau Anul nou. Ce poftă şi ce bucurie pe uliţă! Parcă nu mai sunt oameni lipsiţi de hrana zilnică ! Cu coşuri pline de sticle cu vinuri generoase şi pachete doldora de mâncări delicioase, fie care se întoarce cu servitorul după el, grăbit spre casă. Şi toate acestea pentru ce ? După atâtea socoteli, pe lista lungă, n’a uitat veselul chefliu nimic! Ba tocmai, toată cheltuiala a făcut-o pentru că şi-a adus aminte, că sărbătorile sunt ca o veste, trâmbiţată peste coperişuri că... s’a apropiat cu un an mai mult de... moarte! Şi la nimeni nu ne pare de loc ciudată, această veselie sărbătorească! Ne am obişnuit cu cea mai groaznică veste, ba am întors’o în motiv de chef, parc’am fi dăruiţi cu prelungirea unui an mai mult de trăit! Ne ferim să spunem că un gedat neîndurat a înaintat coasa cu un an mai aproape de gâtul nostru! Pentru această grozăvie, pentru această apropiere de scadenţa tuturor păcatelor noastre la care nu ne-am gândit cum să ni le facem iertare, se varsă în valuri şampania la Crăciun şi la Reveillon! Se poate o inconştienţă colectivă mai mare ca aceasta? Ah, ce frumoasă sărbătoare ar fi Crăciunul, dacă omul s’ar hotărî să-l sărbătorească pentru conştiinţa că і s’a născut un Mântuitor! Ce frumos ar fi anul nou pentru oricine, fie sărac, fie bogat, fie sănătos, fie bolnav, dacă la 12 noaptea, odată cu stinsul lumânărilor, s’ar stinge în el odată cu cele 12 bătăi, conştiinţa omului vechiu, şi o conştiinţă nouă s’ar aprinde în el odată cu faclele anului nou! Toţi aclamă naşterea anului nou, — dar mai nimănui nu і trece prin suflet bucuria de aşi naşte o inimă nouă, mulţămită naşterii Mântuitorului care poate face aceasta cu învoirea noastră, întotdeauna! Voi toţi care citiţi din întâmplare aceste rânduri şi nici odată nu v’aţi gândit până acum la problema ce o ridică pentru soarta vieţei noastre, — dacă nu puteţi face dintr’odată saltul mântuitor de a vă naşte din nou odată cu învierea acestor două sărbători (cari de-a lungul vieţii se întorc ca să vă amintească lucrul acesta) atunci începeţi măcar cu atât: sădiţi în sufletul vostru o dorinţă aprinsă, pururi nestinsă, de viaţă nouă şi neîntinată, de viaţa pe care o doreşte pentru voi Mântuitorul în predica fericirilor; râvniţi cu înfigurare către ea; e vreo dorinţă pe pământ mai frumoasă ca aceasta? Când veţi încălzi-o cu dragoste la sân, veţi vedea că graţia nu-i o minciună... Asemeni unei ploi fecunde de primăvară va germina în voi, fără ştirea voastră, acea putere dată celor care umblă după îndemnurile Spiritului pur. Atunci, numai atunci, oricare ar fi ziua calendarului, veţi sărbători naşterea Mântuitorului vostru şi ziua anului vostru cu adevărat nou! Pentru aceasta se cere măcar atât: să ştii să doreşti... cea mai frumoasă dorinţă! D. Nain. Nr. I O duioasă scrisoare împreună cu un frumos dar de Crăciun. Iubite Părinte Trifa! Cu multă mâhnire şi cu plecare supusă în faţa voii lui Dumnezeu, urmăresc în scumpa noastră foaie veşti despre sănătatea atât de greu încercată a Sf. Tale. Eu, după atâta sbucium şi grele încercări de a sluji Domnului, din singurătatea mea sufletească, din mijlocul cumplitelor mele îndoeli, când am putut vedea câtă răutate, ba chiar cruzime, e la cei, ce slujesc la Altare şi la cei, ce se pregătesc să devie preoţi, numai în Oastea Domnului mi-am găsit alinarea. Cuvintele scrise de Sf. Ta, zelul şi râvna celor dimpreună lucrători, mi-au redat nădejdea pierdută că voiu trăi a vedea zorii învierii noastre religioase. Aceste vremuri au venit, aevea, mai glorioase decât deşteptarea noastră la o viaţă naţională liberă a cărei împlinire o serbăm azi. »Soarele Dreptăţii, a început a încălzi şi pământul ţârii noastre, căci norii au început să se spulbere dinaintea Lui. Duhul sfânt a suflat cu tărie. De-acu nimic nu-l va mai putea stânjeni în lucrarea Sa. Evanghelia se predică, suflete trec de la moarte la viaţă. Părinte Trifa,dacă Domnul va vrea să Te cheme la El, te duci cu braţele încărcate de un seceriş bogat. Şi printre miile de spice, va fi şi sufletul meu, care, acum, după atâta sbucium, şi-a regăsit pacea şi bucuria. Мі-ai dat curaj nou; mi-ai umplut inima de recunoştinţă, căci, după un drum atât de stingher, pe care m’au lovit destule pietre, azi văd şi ştiu că nici râvna nici suferinţele mele nu au fost la măsura râvnei şi suferinţelor ce S. Ta le-ai îndurat şi le înduri pentru biruinţa Crucii. Cu lacrimi fierbinţi rog pe bunul Dumnezeu să Te îngăduie între noi cât mai îndelung iar rodul muceniciei Sf. Tale să fie înmiit, spre mărirea Lui. Iar pe noi să ne învredniciască a te urma, cu zel nestins şi dragoste neţărmurită. Eu, cât am fost în Bucureşti, am luptat »lupta cea bună«. Am strâns şi ceva bani, din care ajutam pe săraci. Precum ştiţi am fost oprită de a mai lucra, aşa încât banii strânşi din mila celor iubitori de Hristos şi depuşi la Banca Albina pe libetul cu Nr. 2879 din 1931 în valoare de 23.057 lei (două zeci şi trei mii cinci zeci şi şapte lei) eu vi-i trimet, pentru orice întrebuinţare aţi socoti de bine să te daţi. Alăturat trimet carnetul, a cărei valoare puteţi transpune în contul O. D. dacă aveţi cont la aceeaşi Bancă. Eu, acum, intrând în O. D. înţeleg să jertfesc de aci înainte numai în această frăţietate de luptă, întrucât nu mai pot iniţia şi nici clădi o altă clădire duhovnicească. Primeşte, Te rog, iubite Părinte sufletesc, din partea soţului meu şi a mea, multă dragoste şi toată recunoştinţa pentru lupta cea dârză, pe frontul căreia vei cădea, ca un erou, care şi-a făcut pe deplin datoria. Slăvit să fie Domnul Cluj, la 1 Decemvrie 1933. SANDA I. MATEIU. In Domnul iubita noastră soră luptătoare! La duioasa şi mult grăitoarea scrisoare de mai sus, cred că orice comentar e de prisos. Ţin însă cu acest prilej să vă fac o destăinuire, poate un fel de surprindere. Vă cunosc sufleteşte încă din seminarul teologic din articolele religioase ce le publicaţi în »Telegraful Român«. In acel scris era viaţă, îmi făcusem şi notiţe din el. V’am urmărit apoi mai departe în scrisul din diferite părţi, în revistele ce le-aţi încercat. Şi pe urmă în cele ce s’au întâmplat la biserica Kalbideru, despre care cred că e bine nici să nu mai vorbim. In istoria mişcărilor noastre religioase va rămânea o pagină urâtă acuza de protestantism al unui suflet care strânge haine şi alimente pentru cei bolnavi şi lipsiţi. Dar nu trebue să descurajaţi. Frământările religioase prin care ai trecut poartă în ele dovada că era de sus: împotrivirea. Şi acum, iată Domnul ne-a întâlnit în tabăra Oastei Lui. Fii binevenită în mijlocul nostru, în luptele noastre, în frământările şi bucuriile noastre. Darul ce mai trimis se va păstra şi — sporindu-l — і se va da o destinaţie legată de numele D-voastre, din care se vor îndulci săracii, bolnavii şi năpăstuiţii pe cari atât de mult i-aţi iubit. Pr. I. TRIFA.