Oastea Domnului, 1934 (Anul 5, nr. 1-52)
1934-01-14 / nr. 3
Un număr din foaie costă: Lei 2*50. Red. și Admin. Sibiu, Str. Avram lancu 5. Abonament: 1 an (fără „L. S.*‘) 100 Lei. In loc de raport. — Bucurii de la Preoţii şi cu Preoţii Domnului. — „Pe linia întâia“. Un preot al Domnului, din jud. Buzău, scrie: »Sunt pe linia întâi a frontului de luptă, unde parte din noi ne vitejim viaţa, parte suntem paralizaţi de focul cel cumplit ce-l deschide vrăjmaşul, parte cădem înghiţiţi în tranşeile pe care noi, cu însăşi mâna noastră, ni le săpăm de frica, groaza şi slăbiciunea ce o arătăm în faţa inamicului«. »Frate, cu cât vom lupta mai cu dârjenie cu atât puterea lui Isus va fi mai văzută. Fără de lupta cea bună nu ne vom putea bucura de a vedea Faţa Domnului«. „Ni trebuesc muniţii“. Un alt preot al Domnului, tot din Buzău, scrie: »Ducem din greu lupta ostăşiei. Şi când zic din greu, zic prea puţin. Se pare că un duh rău din ce în ce mai puternic se înpotriveşte sforţărilor noastre. »Stăm noi pe poziţie, apărându-ne câştigurile sufleteşti, dăm repetate atacuri şi contra atacuri. Dar inamicul primeşte tot mereu rezerve proaspete. Şi s’a retranşat în şanţuri sub comanda fraţilor cari nu înţeleg nebunia noastră. »Putea-vom noi să-i scoatem din tranşeile lor ? Ni trebuesc oştiri proaspete. Ni trebuesc comandanţi pricepuţi şi viteji. Ni trebuesc muniţii şi arme multe. Ni trebuesc automobile blindate. Ni trebuesc tancuri. Ni le va da oare Domnul?« Dacă lupta este a Domnului, cum spune Cartea şi a Lui este, atunci va îngriji El de tot ce ni trebuie în războiul sacru, în lupta cu păcatul. La sfintele slujbe. Un preot al Domnului din Nordul Moldovei scrie: »Mie îmi face o nesfârşită bucurie văzând atâta inimă şi atâta dragoste din partea ostaşilor — şi intelectuali şi necărturari — de a răspândi cuvântul Domnului şi de a stărui să-L aşeze în inimi. »Dumnezeu să le răsplătească osteneala. Eu cu gândul şi cu inima sunt întotdeauna la cei din fruntea luptei, totdeauna pomenindu-i la sfintele slujbe pe care din îndurarea lui Dumnezeu le înalţ înaintea sfântului altar. Glas asigurător de preot ce slujeşte Domnului de 30 de ani. Un preot din Ardealul nostru iubit ni spunea în adunare. In ziua sf. Nicolai s’au împlinit treizeci de ani de când slujesc Domnului. Parcă simt, acum, după treizeci de ani, mai mare dor de păstorie. »Inima mea e plină de bucuria mişcării care a ţişnit dintr'o inimă de preot. Cele dintâi rânduri ale Părintelui Iosif, din »Lumina Satelor« erau o năvală de lumină. Şi lumina aceasta a răsbătut. Trâmbiţa acestui om ales a răscolit în suflete de preoţi icoana răspunderilor din profetul Iezechil. »Sunt fericit să vă pot asigura că mişcarea aceasta limpede a crescut în Biserică şi fertilizează Biserica. Criticile ce і se aduc sunt nedrepte. Eu, preot de 30 de ani, o spun cu tărie« Pomul înfăptuirilor. Un slujitor al Domnului din Secuime ni spunea: »Am avut anul trecut câteva biserici cari s’au sfinţit de I. P. S. Metropolit Nicolae. Numai patru zile ne despărţeau până la ziua cea mare a sfinţirii. N’aveam aproape nimic din cele ce împodobesc Casa Domnului. Am făcut apel la voi, ostaşii. In 24 de ore am avut icoanele necesare, candele, feţe de mese, ştergare şi Evanghelie nouă. Ceia ce nu au făcut alţi credincioşi au făcut ostaşii cu inima lor fierbinte pentru Domnul« Un îndemn mai de Sus. Un Arhiereu al Domnului nu grăia aşa... »Văd atacurile îndreptate contra Oastei şi a luptătorilor ei. Nu vă fie teamă de nimic. Nu daţi înapoi nici o clipă! Domnul cunoaşte pe ai Lui. Biserica se bucură de mărturisitorii curagioși ai adversarilor Ei I. I. Gr. Oprișan. Calendarul de părete s’a gatat. Calendarul de părete s’a gătat. Nu îl mai putem trimite celor ce ni l’au cerut. Anul acesta l’am tipărit în puţine exemplare. Ne pregătim ca pe anul viitor să-l tipărim într’o formă nouă şi în mai multe exemplare. Supliment la „LUMINA SATELOR“. Crâmpee de viață. Dela Bucureşti mi-a venit o «rugare frăţească: să aflu de rostul unei fetiţe, internată într’o Instituţie de ocrotire. O asemenea rugare pentru mine este ca o poruncă dela Domnul, deci m’am grăbit să-mi îndeplinesc slujba. Trebuia întâiu să aflu de urma Instituţiei. M’am dus la o autoritate de Stat, de care credeam că depinde Instituţia. Acolo, mai toată lumea mă cunoştea, şi au sărit cu toţii să mă ajute. Dar ce folos! Instituţia nu depindea de ei... M’au trimes aiurea. M’am dus la Tribunal. Acolo m’am încurcat pe coridoare nesfârşite, am urcat şi scoborât scări de piatră roase de atâtea nenumărate picioare de împricinaţi. Dar nimeni nu mă putea lămuri. Am întrat într’o sală mare, plină de dosare: o singură fată scria la o masă. I-am spus ce caut: ea se uita la mine şi căsca. Era tare obosită... şi m’a trimes aiurea. M’am dus la o casă înconjurată cu un zid mare. Poarta era mică şi ferecată. Am tras de o sârmă ruginită de ploi şi am auzit un sunet de clopoţel, ca în vis. O ferestruică zăbrelită se deschise şi un portar sever mă întrebă cine sunt şi ce vreau. I am spus cine sunt şi ce vreau. Dar drumul înăuntru greu mi s’a dat. Iar, înăuntru, tot nu am putut afla ce-mi trebuia mie. * M’am întors acasă, după o dimineață astfel irosită. Fulgi ușori cădeau, înnăbușind sgomotele. îmi urmăriam gândurile. — Doamne, cât de complicate sunt căile oamenilor! Cum te împedică la fiecare pas, chiar pentru o înfăptuire bună, când întâlneşti bunevoinţe. Cel mai mic lucru anevoe se face, pentru că întocmirile omeneşti sunt aşa: în vrăjmăşie unele cu altele, ne împreună lucrătoare, pare că fiecare s’ar închide în chilia lui, fără a vrea să ştie de ceilalţi. Nu se cunosc, nu se ştiu şi alergi, aşa de la unul la altul, fără nici un spor! Cât de dreaptă însă este calea spre Domnul! O singură cale, pe care se pot îndrepta paşii tuturor celor de viaţă, de sine, de oamenii, cari te copleşesc cu măruntele şi încurcatele lor întocmiri. La Domnul — la Pace, Izbăvire, înţelegere şi înnoire — un singur drum este : o cale luminată de licărirea unei stele, care ne chiamă pe toţi la ieslea sfântă... Cine ne poate arăta altă cale? Cine poate mărturisi altă mântuire? In noi, în strădaniile noastre? In înţelepciunea lumească, cea atât de înverşunată în a căuta drumuri nouă? Ci toate mărturiile trecutului ca şi marea frământare a luptelor pentru biruinţa Evangheliei, toată oboseala unei omeniri, care nu mai ştie încotro să se întoarcă; toată zădărnicia unor strădanii de a da omului mulţumirea întocmirilor fără greş, ne duce numai şi numai la picioarele lui Isus, fiindcă El e singurul, care poate înnoi sufletul din noi... Sanda I. Mateiu. Nu ’njura... Zisule creştin ia’n spune-mi Ce dulciufai căpătat Dacă ’n ciasuri de necazuri Pe Hristos ai înjurat? Uşuratu-s’a necazul Sau nevoia ta’ncetai Inima fai liniştită Duhu-ţi este în păcat? Că necazul nu fusese încă un atât de rău, Сі-au crescut acuma răul înjurând pe Dumnezeu. Tu gândit’ai vreodată Cine eşti p’acest pământ Ş'apoi măsură distanţa Dintre tine şi cel sfânt. Când îţi vin necazuri grele Ar fi mult mai de folos Ca să pleci genunchi ’n rugă Lângă cruda lui Hristos. Şi în loc de ’njurii, ruga Sufletul ’ţ-ar înălţa Către Domnul, care ’n scârbă Şi necaz ’ţar ajuta. I. Miron, ostaş, Orheiu—Basarabia. mescu cu soţia Alecsandra, Fănica Gh. Corbu cu fii Victor, Maria şi Georgeta, Dumitru V. Bădulescu şi soţia Maria Dumitru Bădulescu cu ficele Ioana, Maria, Veta, Costanţa, Anica, Neculai şi Catrina. în Oaste au mai intrat ! Din comuna Slănic, judeţul Prahova: Dumitru Neculai Mânzicu cu soţia Maria şi fica Ioana, Vasile Ion Răbăia cu soţia Ioana şi fiul Aurel, Dumitru T. Rânjia cu soţia Ioana şi fica Victoria, Filip C. Bur-