Oastea Domnului, 1935 (Anul 6, nr. 1-52)

1935-01-01 / nr. 1

Un număr din foaie costă: Lei 2. | Red. și Administrația: Sibiu, Str. Avram lăncu 5. | Abonament: pe 1 an 100 Lei. Scrisoare de anul nou. »Ştim că dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte ţi de mângăere*. (2 Cor. 1, 7). In anul се-şi dă sfârşitul au fost grele încercări pentru »Oastea Domnului«. Cea dintâi — şi de care s’au resimţit fronturile In chip deosebit — a fost încercarea, în cuptorul de foc al suferinţelor, a »slăbănogului« nostru iubit. A doua, mult mai räslângätoare de ecouri dureroase, a fost starea aceia de luptă nu întotdeauna bine călăuzită spre ţintă de către diferi­tele grupări ale întocmirii noastre duhovniceşti. A fost un an de frământări pe care l-aş putea asemăna, tocmai fiindcă-i vorba de luptă, cu ceia ce am trait eu însumi Iu marele războiu In anumite lupte. Şi anume cu sdrun­­cinarea pe care am simţit-o, ca in­fanterist, atunci când înaintam spre inamic sub bătaia artileriei noastre. Ce dureros să vezi căzând rându­rile alor tăi sub obuzele şi şrap­­nelele îndreptate contra inamicului dar cam­... din pricina tragerii scurte a tunarilor noştri ne decimau liniile de înaintare! Cu toate semnalizările, cu toate vestirile comunicate cui­bului de tunari, din pricina pâclei ce se aşternea uneori între­­trupele amice şi trupele duşmane«, sufe­ream această păgubitoare demora­lizare. Mult mai păgubitoare decât aceia când stăteam sub ploaia de şrapnele a duşmanilor. Sunt răni şi răni! Dar neasămânat mai dureroase sunt acelea ven­te de la ai tăi! Anul acesta a fost pentru »Oaste« o asemenea şcoală de »tragere prea scurtă«. S’a tras în »trupele amice«! Suntem fericiţi să vă anunţăm acum fraţii mei, că s’a auzit stri­garea ca în vremea războiului: »Mai lung«! S’a văzut semnalizarea »lun­giţi tirul«! Că artileria şi-a regulat tragerea! Suntem fericiţi să vă anunţăm, în prourul noului an, că s’au re­vărsat zorile luminei, s’a ridicat ceaţa şi se vede bine frontul. In zorii zilei de 16 Decembrie, — ce zi frumoasă era! — priveam cu Părintele Iosif peste »fronturi«. Şi vedeam cum înaintează de minu­nat »voluntarii« ducând, prin gre­utăţi fără de număr, eroic, sarcina de a înviora, pentru lupta contra păcatului şi lumei, pe cei »răpuşi« de somn, de nepăsare, de desnă­­dejde, de necredinţă. Am citit în ochii lui, oglindă de cristal spălată clipă de clipă cu lacrimi din cuptorul cel încins, — durerea răniţilor noştri de propriile noastre obuze şi şrapnele. Şi făceam împreună cu »gorni­stul Domnului« constatarea că ina­micul din afară a bătut zădarnic în fortăreaţa noastră, ani de ani. Nici o piatră nu s'a clintit din loc. Dar marele conducător »al vea­cului acestuia de întuneric« s’a încercat în anul 1934 să ne bată prin noi înşine. Şi se părea că-і va reuşi! Dar rugăciunea voluntarilor Domnului şi lacrimile lor ne-au făcut atenţi asupra primejdiei »fărâ­miţării« noastre şi ne-au pus în inimă »lucrarea credinţei, jertfa dra­gostei şi tăria nădejdii« (1 Tis 1, 3). Anul acesta a fost ca o trecere peste puntea îngustă, fără balustrade, a unui râu lat. Valurile la care s’au uitat unii dintre noi erau gata — gata să-і fure. Căci numai cine se uită înainte, spre capătul punţii, la un punct fix, o poate trece fără primejdie. Cine se uită ţintă spre Căpetenia Desăvârşirii noastre, spre Iisus Hristos cel Răstignit — acela e salvat! Slăvit să fie Domnul că intrăm într’un an nou, căliţi In dureri şi cu o experienţă de mare folos pentru fronturi. Domnul ne a redat, pe »slăbă­nogul« nostru. Şi-l mulţumim cu lacrimi! Domnul ne-a redat unitatea de lucru prin »dragostea cea dintâi« şi-I mulţumim binecuvântându -! Sus inimile! I. Dr. Oprişan. ! Noaptea de Anul nou. Ca şi anii trecuţi, se invită şi de data asta toate oştile din ţară să treacă pragul Anului nou, cu o •noapte a Domnului«. In toate adunările Oastei se va ţinea în noaptea de Anul nou o •noapte a Domnului«, o petrecere duhovnicească. In programul acestei •petreceri« vor fi rugăciuni, cântări, cuvântări, declamări, etc. Se vor căuta învăţături potrivite din Biblie, din cărţile şi foile Oastei. Iar la miezul nopţii se va face rugăciunea de trecere în Anul cel nou. Рипе-ţi •fac* mult, iubiţi fraţi, în aceste nopţi ale Domnului ca să dovedim lumii cât de minunat ne putem noi petrece şi în Domnul. Rugaţi-vă, iubiţi fraţi, în aceste adunări şi pentru lucrarea Oastei şi aduceţi vă aminte şi de mult pâtimitorul vostru frate de la Sibiu. 21965 Fericire nouă.­ Dar unde este această fericire nouă ?... In Evanghelie, pe care noi am uitat-o. Ascultaţi. Un om chi­nuit şi obosit a hotărât să moară. El a fost atât de nenorocit... El a urât viaţa. Ea îi părea lui ca o come­die prea aspră, ca un fals de chin, ca o minciună peste tot. El a urât şi pe sine, şi pe toţi. Şi iată, când so­seşte momentul... el aude sunetul clopotului. Şi clopotul l-a deşteptat. Când el a răsunat, el şi-a rea­mintit biserica, şi-a reamintit mul­ţimea, şi-a ream­itit marea massă de oameni, şi-a reamintit viaţa re­ală. — Iată unde trebue să fugi de tine, şi iată unde trebue să iubeşti. Şi aşa să iubeşti, cum iu­besc copiii... Şi aceasta se spune chiar iată aici. — El şi a regăsit o cărticică verde, pe care o cumpă­rase la expoziţie — pentru eftină­­tatea ei curioasă, şi a început să citească, uitând chiar şi fraza, pentru care a început să citească. Când el a ajuns până la ea, 1-a uimit cu mărimia conţinutului, cuprins în puţine cuvinte: •Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi, ca şi copiii... 1 ianuarie. Lui i-a părut, că el a înţeles totul. „Ca şi copiii"... Aceasta în­seamnă — să nu te aşezi în locul cel dintâi pe tine. Să scop* din inimă pe acest idol spurcat, pe acest »ea* îngreţoşat. »Nu pot eu mai mult să trăesc pe socoteala sa trebue, numai decât să te legi cu viaţa comună şi să iubeşti nu pentru al său *eul*, ci pentru adevărul comun, care este în lume*. Şi n’a mai fost chin. S’a aşezat fericirea. — Şi ea ar fi cu pu­tinţă pentru toţi, dacă ar birui »cărticica verde« — Evanghe­lia... lată fraţilor, — Aceasta este o fericire nouă, adevărată, pe care trebue să o dorim unul altuia de 1 Ianuarie, de Anul Noul Apoi iubiţilor — »Oastea Dom­nului« tocmai această fericire nouă ne ajută s’o căpătăm, când cu aşa dulce dragoste ne îmbie toate mij­loacele ei de deşteptare, sfinţite de Biserică — în frunte cu Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pr. Vladimir Popovicl, ostaţ. *) Traducere din ruseşte, dintr’o revistă religioasă din anul 1908. „Trec toamnele şi iernile“... Fiecare clipă care trece este o trâmbiţă care ne spune cu glas tainic de marea plecare, de marea călătorie din urmă... Amurgul fie­cărei zile anunţă în chip înfricoşat amurgul nostru şi trecerea noastră. Trec zilele, trec primăverile, trec verile, toamnele şi iernile, trec toate în vuetul deşert al călătoriei fugare... Trec comorile noastre, trec podoa­bele noastre , trec adăposturile noastre... In casele unde astăzi pe­trecem nepăsători de sabia morţii, mâine alţi călători vor veni să şi risipească zilele în marea trecere spre portul din urmă... ...Şi atunci unde este scăparea?... La Isus, Domnul vieţii! Dacă trec podoabele şi putre­zesc — noi avem pe Isus podoaba eternă de lumină .. Dacă trec comorile — noi avem pe Isus — comoara sfântă — pe Isus care prin Sângele Lui ne-a făurit cărare de aur către ceruri... Dacă pier adăposturile noastre — avem acolo sus în cer »un foc pe care ni-l pregăteşte El« (Ioan 14, 3). Dacă trec zilele şi anii în zbor înfricoşat — noi avem pe Isus Fiul lui Dumnezeu — viaţa şi vecia noastră. De aceea sus inimile! Veniţi la Isus! Veniţi la Isus degrabă — că timpul fuge — ve­niţi că fulgerele morţii spintecă ză­rile şi se apropie ora plecării... Veniţi la Isus! Veniţi! Veniţi! Const. Goran, ostaş al Domnului, Bucureşti. An nou fericit, dorim tuturor frafilor ostași, abonaților și cetitorilor noștri.

Next