Oastea Domnului, 1938 (Anul 9, nr. 1-52)
1938-01-02 / nr. 1
Foaie săptămânală pată înglujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Sa. Organ de misiune religioasă al mişcării «Oastea Domnului“. _________________ BINEŢE DE ANUL NOU. .Domnul oştirilor îşi cercetează oastea care va da lupta". (Isaia 13, 4]. La poarta vieţii tale, frate, va bate un călător. 11 vei primi, ori ba, cu voie bună, ori cum l-ai primi, el îji va suna la poartă totuşi. Acestui călător care umblă pe scoarța bătrânului moşneag — pământul şi nu osteneşte niciodată, — oamenii, din obişnuinţă, îi zic Anul Nou. Bătrân, de când îi lumea, el vine pururea în chip de tânăr. Tradiţia poporului aşează în reprezentaţiile de sărbătorire a înoirii anului ca stând ferm în faţă un moşneag, uitat de Dumnezeu pe meleaguri pământene, cu un tânăr plin de viaţă, anul vechiu şi anul nou, închipuirea poporului nu-i fără tâlc. Căci, fratele meu, însăşi rânduiala firii, în părţile noastre, ne arată o primăvară şi o iarnă. Intre mugurul ce plesneşte în fapt de primăvară şi frunza galbenă care-i jucăria vântului ce şuieră a iarnă... se cuprinde istoria anului. La poarta vieţii tale un An Nou stă să bată, în chipul aceluiaşi călător de anul trecut, de acum doi ani... de acum cincizeci de ani. Frate dragă şi soră scumpă. Ia moşorelul vieţii tu ai adaus încă un şirag de zile, vieţuite aici pe pământ. Ia seama dacă ai agonisit, din experienţa anului trecut, măcar un strop de înţelepciune! Anul nou nu face altceva decât să-ţi aducă aminte: „dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, so ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea ii va fi dată“ (Iacov 1, 5). Cercetează bine,fi strigă Anul Nou, de „stai în credinţă“. Poate că s’a răcit, în anul trecut, „încrederea“ ta în Dumnezeul Poate că ai mai puţin ca altădată, în inimă, conştiinţa drepturilor Lui asupra ta ! Poate că a mai slăbit în cugetul tău grozăvia păcatului şi suspinul după Mântuitorul I Anul Nou, trecând pe la poarta vieţii tale şi sunându-te să te salute, te anunţă cu urarea aceasta: »te-am purtat pe umăr dela naşterea ta, până la bătrâneţe. Eu voiu fi acelaşi, până la cărunteţe te voiu sprijini. Ti-am purtat şi tot vreau să te mai port, să te sprijinesc şi să te srântuiesc* (Isaia 46, 3—4). Şi, trăgând de soneria ta, călătorul vrea să-fi mai amintească odată dedragostea cea dintâi*, când tu te-ai oprit cu magii şi cu păstorii, în peştera cea luminată de soarele Isus, în fâlfâitul c oastei cereşti“, slăvitoare prin cântec a venirii Izbăvitorului tău. Ţi-aduci aminte ce era în inima ta atunci? Par’că tu Insuşi erai o peşteră în care cântau îngerii şi lumina feeric Pruncul Sfânt. Anul Nou iţi chiamă luarea aminte, mai ales, asupra dragostei care izvoreşte, necontenit, dinieslea lui Isus*. Mai fii tu privirea, te întreabă călătorul, spre izvorul dragostei, spre «ziua mântuirii, sau ai pierdut în anul trecut contactul ? Mai eşti tu, în calea însetaţilor, o „fântână de milă* ori fântâna aceasta s’a astupat şi deasupra stă un spin în semn că ,nu este apă de băut?“ Tu ,ai fost chemat la slobozenie“ ca şi pasărea cea din Vechiul Aşezământ căreia preotul îi dădea drumul după ce o stropea cu sângele păsării jertfite, tovarăşa sa (Levetic 14). Anul Nou vine să ţi aducă aminte tocmai depasărea cea jertfită pe altarul Golgotei pentru libertatea ta. Te- ai lăsat tu stropit, suflete dragă, de sângele care gâlgăe pe Cruce ? O, atunci, călătorul te asigură de pofi sbura pe înălţimi* (Isaia 58, 14). Tu ai cu tine »puterea“ care izvoreşte din braţele întinse pe Cruce spre binecuvântare ! Tu ai cu tine cheia sborului pe deasupra pripastiilor. Tu poji auzi, limpede, pe călătorul dela poartă care urează tuturor »trăiţi în dragoste, după cum Hristos ne-a iubit* (Efes. 5, 2). Căci vreau să văd, strigă Anul Nou, din plin »lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi tăria nădejdii în Domnul Isus* (Tesal. 1, 3). Iată, »Domnul îşi cercetează oastea care va da lupta“ Anul Nou ne aminteşte cătrebuie să ne punem în rând de bătaie contra păcatelor* (Sf. loan Cură de Aur). Numai cuagoniseala“ aceasta birui-vom .clima* şi răceala »iernii* care ne apropie de {ara »îngheţului*. Fie caAnul Nou* să ne umple cămara sufletului cu Acela care este pacea, iertarea, bucuria şi puterea de a lupta1 1. GR. OPRIŞAN In prag de an nou Isus bate la uşa Inimii noastre, ce sä-i deschidem, sä-l primim tn suflet şi sd ne mântuiască. IESLEA DOMNULUI. Păstorul Aldia Isprăvi porunca împăratului Octavian August din cetatea Romei. îşi numără pe toţi ai căsii, soţia şi copilaşii, înaintea oamenilor cârmuirii, cari au nimerit acum în oraş să numere şi să creste la răboj toată suflarea omenească. îşi mai mântui el şi alte trebşoare gospodăreşti de odată cu asta, apoi se îndreptă cu suflet uşurat spre turma sa cea dragă lăsată in grija ciobănaşilor, în faţa peşterii din marginea Vifieemului. Pe drum se gândea aşa: — Toate ar fi bune aici, în Vifleemul nostru cel frumos. Căci la noi e casa pânii celei ce ne abî hrăneşte în toate zilele. La noi este fântâna vinului celui care înveseleşte inima omului. La noi este iezerul untdelemnului celui care ne îndulceşte viaţa... Numai un lucru-i rău de tot şi ne amăreşte cumplit: stăpânirea Românilor !... Sunt suliţele legionarilor celor aspri, pânea albă se face cărbune şi vinul dulce oţet şi untdelemnul fiere!... Cum ne hulesc el datinile şi cum ne pângăresc credinţa veşnic viei... Şi cum ne-au prăpădit cu focul chiar şi stejarul lui David, cel atâta de scump nouă şi moşilor şi strămoşilor noştri cucernicii... Dar Domnul nu doarme și El ne va trimite la vremea sa. Mântuitor... învăluit de astfel de gânduri, Abdia se pomeni la marginea Vifleemului, tată’n fată cu o păreche de străini, cari umblau în căutarea unui adăpost pentru seara ce-și flutura năframa neagră. — Om de omenie — îl agrăi cum îl văzu bărbatul — în numele Domnului rogu-te, să ai milă de astă femee binecuvântată. Şi dacă nu ne lasă nimenea la vreme de noapte subt acoperiş de casă omenească, lasă-ne tu, în strunga ta ciobănească... Abdia măsură cu privirea iscoditoare şi pe bărbatul cu tâmpla brumată şi pe femeea’n stare binecuvântată şi mirat de grija lui părintească şi de blândeţea ei fetească, răspunse cu duioşie: — Cum să dormiţi voi acolo, unde dorm şi dulăii şi toate dobitoacele mele ?... — Aşa, cum dormi şi tu şi ciobănaşii tăi, omule al lui Dumnezeu. — N’aveţi rudenii pe aici? — Aveam odată, dar acum sunt sus în ceriu... — De unde veniţi. — Din Nazaretul Galileei. — Pentru numărare ? — După porunca preainaltă. — O, câte rele ne mai aduc pe cap nelegiuiţii ăştia de Romani! Cum mişcă oamenii de pe la vetre, ca să-şi bată numai joc de el! Şi cum ne spurcă tot ce avem mai sfânt în pământul ăsta strămoşesc ! Cum ne-au aprins şi aici stăjarul străbunului David şi cum ni l-au făcut cenuşă !...