Oastea Domnului, 1938 (Anul 9, nr. 1-52)

1938-01-02 / nr. 1

Pag. 2 Isuse, Te aşteaptă Irod... Puţini mai apun azi despre Isuaul alungat din cetate în cetate, din sat în sat şi de la om la om... La Secare răspântie de drum şi în multe locuri leu­l este aşteptat de Irod... Noi nu vrem să zugrăvim viaţa omenească de azi în culori vii, nu vrem să і*сет din negru alb şi nici nu putem zice răului bine. Noi nu vrem să fim farisei. Spu­nem ceia ce simţim şi ve­dem că se petrece în lume. Cum am putea spune că pe pământ este pace, când oamenii se răspunesc? Sa strigăm că în lume lsua este lăsat să stăpânească inimile, cănoi şi orbii văd că poftele trupului au luat-o înaintea poli­el­or sofistului? Ce sunt tem­eile cari mai lea­pădă şi îşi o­mo­ara pruncii? Ce sunt tinerii care nu ui­tat să se roage lui Dum­nezeu cu adevărat? Ce sunt oamenii cari petrec în câr­ciumi? Ce sunt conducă­torii de cămine ori aşeză­minte culturale cari cheamă cu deavalma lumea la ba­luri şi stăpaială trupească, mai ales cu prilejul sfin­telor sărbători? Ce sunt oamenii politici cari se vrajmăşesc de moarte? Ce sunt sectarii cari se oştesc asupra sfintei noastre Bi­serici? Ce sunt toţi tică­loşii şi zarafii cari fură averea sufletească şi ma­terială a Neamului? Ce sunt beţivii ai destrănaţii? Ce sunt oamenii robiţi de pel­tele trupului? decât nişte irozi cari umblă să omoare pe Hristos ? In viaţa de toate zilele, în artă, în literatură, poezie, muzică, teatru, pic­tură, gazetărie şi mai ales în demagogia politică se văd urmele lui Irod, duhul satanei... Lumea de azi, în mare parte, se închină la idoli; ea trâeşte pentru veacul de acum, pentru bucuria ceasului de faţă, pentru mâncare şi băutură. Pentru că ido­lul ei sunt: banul, vinul şi femeea, cum zicea Napoleon şi cum visau păgânii. Semnele pă­gânismului de ieri se văd în lu­mea creștină, de azi, deoarece Isus este alungat de atâtia Irozi, este nesocotit. „După aproape două mii de ani, ca toata progresele aparente tăcute pe toate tărâmurile, ne şi­­віт din punct de vedere auStresc, tntro perioadă In care instinctele primitive au reapărut.. In Se tare din noi este temerea că ne rein tear сет la epoca de Ьнг barie*. Stelian Popescu in „Uni­versul" din 25 Dec 1936. Lumea a perdut pe adevă­ratul ei stăpân, pe Dumnezeu. Ea încă nu s’a încredințat — cu toate că este botezată In Isus Hristos — de adevărul rostit de Clement Alexandrinul: „Dam пвгви n’a tăcut om, ca del­a om să înveţi, cum se face om n­a Dumnezeu... Fără Cuvântul întrupat, omul este ca animalul care se îngraşă în grajiuî întu­necat, pentru a fi tăiat. De n­ar fi soarele, cu toate steleie tot noaptea întune­coasă ar stă­pâni. Lumea zace în cel rău (loan). Ea a uitat de Hristos şi de Cer. Nu suntem orbi şi nu vedem totul în negru, ci spunem adevărul Lumea trăeşte un cre­t­­tinism de faţadă, de paradă. In treburile Statului, c­a si în ale satului, in viaţa tarii­ La auzul acestui nume se în­viorară îndată ochii străinilor și femeea-1 întrebă grăbită: Şi n’a mai rămas nimic din trunchiul lui cel voinic ? — O buturugă numai. — Departe-і de aici? — La câteva sute de paşi numai. — Pe deal? — In vale. — O, de ai şti tu, om de ome­nie cu cât dor se doreşte inima mea, mântuită după acea buturugă din pârjol !... Cât de dulce s’ar odihni trupul meu trudit lângă tru­pul ei ars de flăcări şi chinuit !... — De ce, femee bună ? — Pentrucă і bucată din co­pacul strămoşului meu David!... Şi lângă ea m’aş simji printre strămoşi!... Şi pământul pe care zace mi ar fi mai moale decât pernele slăvitului Irod... — Minunată este vestea pe care o aud acum urechile mele!... — O păstorule de turmă, strămoşul Avram sădit-a stejarul, losif cel cu suflet frumos păscut-a turma sa în preajma lui şi birui­torul David tot aici şi-a zbârnăit praştia iscusită şi şi-a vărsat în cântare sfântă psalmii alintaji de glasurile dulci de harfă!... O, du-te, du ne mai repede acolo!... — Cu voie bună, oameni dragi, că-і tocmai pe moşia mea. — Ce întâmplare minunată ! Când nu te primesc oamenii, te primeşte Dumnezeu prin aleşii săi şi te duce la locul sfinţeniei. Vrao dar să mergem. — Să mergem, străini cin­stit!, cu graiuri sfinte şi să vă po­vestesc pe drum soartea stăjaru­­lui celui cu evlavie pomenit. Aşa de mândru îşi clătina el coroana lui uriaşă pe fruntea dealului de aici din față. Păsările-і ciripeau prin frunze şi vifleemitenii îi slă­veau cu sfinţenie în umbră. Odată s'a tolănit lângă trunchiul său vâr­tos o ceată de legionari romani şi prins-au acolo poftă de ospăţ, încins au îndată frigări şi s’apu­­cară de gâlgâit şi se ospătară cu veselie cum nu ştie sămânţa noa­stră, ci numai neamul lor nebiruit. Iar când au pornit mai departe, lăsat au focul dela rădăcina ste­jarului nepotolit. Şi aşa, aprinsa s’a copacul uriaş şi ardea cu flacăra cât şura şi mai rămas-a din el nu. OASTEA DOMNULUI TINEREŢEA. Intrebafi un tânăr sa spună ce este tinereţea. Vă va răspunde cu vorbe muite, cu exemple din verdeala câmpului de oară, dar niciodată nu-şi va bate capul atât de mult ca să prindă toată taina ei. El o trăieşte şi pufin ti­oasă dacă ea ascunde un tezaur ne­cunoscut. De obicei, omul preţu­ieşte banul când nu-l are, nu când îl are şi-l aruncă fără socoteală. Nu tot aşa este cu bătrânul. Ori de câte ori l-ar întreba despre tinereţe, este în stare să-şi vor­bea­scă ceasuri întregi. întotdeauna începe însă cu cuvintele: „când eram eu tânăr“... pentru că să ter­mine un sughiţuri de oftături, mori, dacă aşi mai fi odată tânăr“... Din oftăturile bătrânului după tinerețe, înțelegi mai mult decât dintr’o sută de cuvinte, ce este tinerețea şi ce valoare are ea pentru cel ce o posedă. Diaman­tele sunt aşa de scumpe, nu atât pentru strălucirea lor, cât pentru faptul că se găsesc foarte pufine. Tinereţea nu este rară, ca o marfă ce se găseşte numai în anumite oraşe. Fiecare om o are sau a avut-o. Ea face parte din însăşi firea noastră Popească. Valoarea ei stă în durată. Văzut ap ce fru­moasă este zăpada când luceşte pe câmp luminată de câte o rază scăpată printre noorii de iarnă ? Cu toată frumuseţea ei însă, nu valorează nimic când o atinge căldura. Aşa este şi cu tinerețea. Cu cât durează mai mult, cu atât este mai de valoare. O, ce n’ar da bătrânii ca s’o aibă! La oraşe sunt oameni cari cheltuiesc milioane ca să-şi păs­treze tinerețea sau s-o mai câș­tige odată. Nu se dau înapoi nici Pagina tineretului, de la operaţiile cele mai grele. „De ce vrei să întinerești?“ A întrebat un tânăr, odată, pe un bă­trân. „Pentru că r- am știut să mi prețuiesc tinerețea când am avut-o“, a răspuns bătrânul. „Cre­deam că n- o să îmbătrânesc niciodată. Eram puternic, duceam la băutură căt zece, și la befie o armată întreagă nu sta înaintea mea. Nu era petrecere, nu era joc un sat de la care să lipsesc. Nu știu câte nopți le-am dormit acasă și câte altele­­... Mi am bătut joc de ea fără să știu că mi am bătut joc de via­ţă. Mi am zis cum îşi zic top: „să petrec cât sunt tânăr, calea bisericii la bătrâneţe“, şi acum văd că ici către cimitir nu sunt în stare să merg“... Dacă tânărul ar sta pupn la început de an şi s’ar gândi ca acest bătrân, ar vedea gropile prin care a căzut el şi ar pleca spre urcuşul noului an pe calea cea lină. Nu cu petreceri de re­velion se păstrează tinereţea, ci cu cumpătarea începută tn prima zi a anului. Nu prin mânjeli şi operafii tfi păstrezi tinereţea sau fi o câş­tigi, ci urmând poveţele Evanghe­liei. „Da, dar în Evanghelie nu se vorbeşte de tinereţe şi tineri, ci mai ales de bătrâni, aşa că ei să asculte de Evanghelie, noi când vom fi ca ei“, zicea un tâ­năr. Este drept că un Noul Tes­tament se întrebuinţează numai de 5 ori cuvântul tinereţe şi de 12 ori cel de tânăr, dar vom ve­dea că atât e destul pentru tufe­le oa­rea noastră. Preotul OH. PASCHIA.­ ­iară, ca şi în socotelile fiecăruia, Domnul Isus nu este lăsat să poruncească, învăţa­tura Bisericii lui Hri­stoa nu este primită în viaţa înmii. Oamenii se folosesc de slujbele Bisericii, mai mult din obiceni, dar nu se conduc după învăţăturile Ei Dacă s’ar conduce după sfintele Ei învăţături, n’ar fi peste 70 de partide politice îm ţara asta, cari să vrăşmăşesc de moarte şi cari t­­razni­­­ţează şi bolşevizeazi su­fletul Neamului, n’ar fi cârciumile pline de cre­ştini, n’ ar geme închisorile, n’ ar fi stătea case de per­­zare sufieteasca şi tru­­peas­a, n’ar fi atâta diho­nie în ţară şi n’ar mai fi pe zi atâtea crime şi sinu­cideri în­căt să te îngro­zeşti... Materialismul — înde­plinirea poftelor trupului — ne întoarce spre barbarie, ne vâră slugă la diavolul. Altă scăpare nu este decât la Isus Ca să trăim cu Isus, nu este deajuns să prâznuim câteva sărbători, ci trebuie să ne naştem cu El la o viaţă nouă, să mu­rim faţă de păcat, ca să fim pu­trea cu El... Noi ştim, Isuse, ci azi mai mult ca oricând, Irod le aşteaptă în multe lo­curi. Noi ştim că numai pe Sfintele Altare eşti cin­stit de toată lumea în zi de sărbătoare.. Noi ştim că mulţi le-au părăsit... Noi ştim insă să ne încre­­dem în line, şi să ne iu­bim pănă la moarte. Noi vom lupta înainte tineri şi bătrâni, cu ochii ţintă la line şi spre cer. „Tinerii în bună credinţă fiind cres­cuţi, pâgăneasca poruncă nebâgăndu-o in seamă, de groaza focului nu s’au spăi­­măntat, ci în mijlocul vă­păii stândi, au cântat­­Dum­nezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat“ (Catava­­nia a 7-a din cântările Crăciunului). Aşa şi noi, Isuse Doamne, de va fi nevoie, vom şi muri pentru Tine şi pentru slava sfintei Bi­sericii Tale. Oartea Ta este în plină luptă şi strigă acum în pra­gul noului an : Cu Hristos înainte. Preot MUNTEANu-MUNTMARG Nr. I

Next