Oastea Domnului, 1939 (Anul 10, nr. 1-51)
1939-01-01 / nr. 1
Pag. 2 OASTEA DOMNULUI Tinereţea şi păcatul. Dragi frafiori şi surioare. Împăratul Saul era acum bucuros de hotărîrea şi curajul tribului David. In semn de cinste Saul îmbrăcă pe David cu haina lui împărătească şi ca să-l înarmeze, îi puse pe cap un coif de fier, pe piept o platoşe de aramă, iar la brâu o sabie. Dar cum David nu era obicinuit cu asemenea arme, le lepădă îndată. Şi-a luat doar ciomagul lui de păstor, praştia şi câteva pietre netede din părău, — şi porni Împotriva lui Goliat. Desigur că bunul Dumnezeu voia să dea încă o pildă despre puterea Lui, prin acest tinăr, despre purtarea Lui de grija şi despre biruinţa celui ce şi pune toată nădejdea în EL Aşadar tânărul David trece repede de la vorbă la faptă. După ce vorbi puţin, dar din toată inima, despre încrederea lui în ajutorul şi dragostea lui Dumnezeu, el porneşte îndată la luptă. Fără teamă ! Ci doar puţin mănios pe namila aia de Filistean, care pentru că are 6 coji înălţime şi e îmbrăcat în aramă, crede că poate să-şi bată joc de Dumnezeul cel viu şi atotputernic. II vedem pe tinărul David păşind către Goliat sprinten şi inimos, ca pentru a întoarce oile, sau ca pentru alt lucru. Un tinăr voinic, cu fata bălae şi cu ochii frumoşi. Un ciobănaş cu ciomagul şi praştia în mână şi cu o traistă de gât, în care are puţină merinde şi câteva pietricele pentru praştie. El păşeşte hotărît să se lupte cu uriaşul Goliat. Nu numai să se lupte, dar să biruiască. Ah, frumoasă şi înălţătoare e tinereţea aceasta curată, sfântă, curajoasă şi neînvinsă, în care se întâlneşte sufletul neamului cu dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu! Cine ar putea sta în calea acestei sfinte tinereţe, în care lucrează rugăciunea unui neam primejduit, cu harul şi ocrotirea dragostei lui Dumnezeu? Cine ar putea sta in calea acestei tinereti de arhanghel. O Doamne, ce cuvinte scumpe, pentru sufletele noastre, ce cuvinte pline de nădejde, au ieşit din Inima Ta atunci, când ne-ai numit prietenii Tăi, dacă facem cele ce ne porunceşti Tu. Da, Doamne, Tu nu poeşti să ne laşi singuri în drumul acestei vieţi, nu întunerecul acestei lumi, plină de păcate, ci poeşti necontenit să fi alături de noi, să ne însoţeşti tn tot locul »Dacă facem ce ne porunceşti Tu*. Tu poeşti, scumpul nostru prieten, Isuse Doamne, ca să fi lângă noi, din zori şi pânâ'n noapte şi din amurg şi până’n răsăritul soarelui. Tu poeşti să fi alături de noi, nu bucuriile şi nu necazurile noastre, la bine ca şi la rău. Cănd necazul şi suferinţa ne cuprinde viaţa, când lo ei ne părăsesc şi nu mai pot ca să ne ajute. Tu eşti tot alături de noi, Te bucuri atunci când noi ne găsim plăcere în împlinirea poruncilor Tale, dar Te întristezi nespus de mult atunci, când ieşim cu ascultarea poruncilor Tale, dând ne depărtăm de Tine, când In p ац de an nou. Adevăratul prieten. .Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu" (loan 15—14), ieşim din tmperafia Ta şi trecem tn fora păcatului, tn stăpânirea lui satan. O, atunci Tu Isuse bunul nostru prieten, cela ce Te-ai făgăduit că, nu ne vei părăsi niciodată, atunci, Tu plângi amar pentru pierderea noastră. Chiar şi acolo departe de Tine, în fara păcatului, Tu ne urmăreşti cu privirea Ţi părintească, plină de dragoste, suspini după noi şi aştepţi întoarcerea fiului pierdut cât mai grabnic. Tu faci şi mai mult, bunul nostru prieten. Atunci când va trebui să părăsim această viaţă vremelnică, să păşim aceste cât cunoscute nouă. Atunci cănd nimenea nu mai cunoaşte calea pe unde vom merge, calea veciniciei, tot dragostea şi mila Ta ne va călăuzi. »Dacă facem ce ne porunceşti Tu*, Doamne, noi voim să fim prietenii Tăi, dar lumea ne ureşte, ne batjocoreşte, ne arată cu degetul, ne numeşte nebuni, ne socoteşte gunoiul ei, pentru că voim să fim prietenii Tăi. Prietenii Mei ! .Dacă vă ureşte lumea, şti ţi că pe Mine M’a urât înaintea voastră. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru 11 vor păzi. Robul nu este mai mare decât stăpânul său* (loan 15, 18, 20). Dar luafi aminte: ....lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne un veac* (I loan 2, 17). Iată-ne Doamne acum la tn-,ceput de an nou, Te vom urma şi vom păzi cuvântul Tău, vom face cele ce Tu ne porunceşti ca să fim pe veci prietenii Tăi. Amin. I. ROHAN. Pagina tineret»)*. DAVID ŞI GOLIAT, pe care cetele îngereşti o insoţesc cu bucurie în luptă ? Goliat cel de 6 coţi? Păcatul, băbatu! cel cu 7 capete? Lumea, cu cele 99 de ispite? Dar ce sunt toate acestea în calea harului şi ajutorului lui Dumnezeu ? Tinărul David va dovedi acum că o tinereţe păstrată curată, mentea lui Dumnezeu, iese biruitoare în orice luptă cu păcatul şi cu ispitele lumii. Armata lui Israil îl priveşte cu Inima strânsă de teamă. Toţi zic: „Ce va putea face acest tinăr împotriva uriaşului ferecat în aramă?" Goliat văzându-1 venind să se lupte cu el, i-a zis batjocoritor: »Ce, sunt câine de vii cu ciomagul la mine?“ (I Samuil 17, 43). David şi Goliat stau faţă in faţă. Priviţi aşa pe deasupra, aceşti doi luptători par a fi cu totul nepotrivit pentru luptă Dar mai este ceva ce nu se vede. Nimeni nu vedea sufletul lul David. Nimeni nu vedea mărimea şi tăria nădejdii lui în Domnul atotputernic; nădejdea şi credinţa care înălţa până la cer şi-l punea în legătură cu ajutorul lui Dumnezeu, în numele căruia pornise el la luptă. Oamenii vedeau numai un copilandru care vrea să se lupte cu un munte de om. Dar aici se dă o luptă duhovnicească, nevăzută , vechea luptă între Dumnezeu şi îngerii cei răi. Şi pentru că diavolul are o putere duhovnicească slabă şi mărginită înaintea lui Dumnezeu, el se foloseşte, in faţa oamenilor de apucături viclene, de înşelăciuni şi puteri amăgitoare. Namila de Göltet se pare câ e de neînvins. Înălţimea şi îmbrăcămintea lui pare înspăimântătoare pentru omul care şi a rupt legătura cu Dumnezeu, pentru omul care nu trăieşte cu El şi nu se reazămă deplin pe ajutorul Lui. De aceea tinărul David pare şi el un tinăr fără minte. Aşa e lumea. Crede că tinereţea e cu totul slabă împotriva păcatului. Decă ar fi pornit la luptă împotriva lui Goliat, un om mai în vârstă, războinic priceput şi bine înarmat, lumea nu s'ar fi mirat aşa. Căci lumea crede că unui tinăr îi e mai greu să se lupte cu ispitele decât unui om bătrân. Adevărul e, că nici tinăr, nici bătrân, nu poate lupta contra păcatului, acest Goliat grozav al vieţii, decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar sufletul tinăr, curat, e mult mai aproape de harul lui Dumnezeu decât al unui bătrân, ofilit in păcate. Sufletul tinăr mult mai uşor simte atingerea de foc a harului dumnezeesc. Mult mai uşor se lipeşte de Dumnezeu şi se încrede în El nebuneşte. Pilda onăruirii David ne arată lucrul acesta. Şi ne mai arată că mai repede găseşti un tinăr neînfricat şi biruitor asupra păcatului, decât un bătrân. Un tinăr merge până la sfârşit cu і încrederea în Domnul. Tânărul David nu vede înălţimea, puterea şi armele lui Goliat ci vede vrăjmăşia lui faţă de Dumnezeu şi neamul său. Şi acestea au doborit pe Goliat, de mult, dinaintea lui Dumnezeu. Ce are sa mai facă el acum ca să-l sdrobească de tot, e puţin. Legătura cu Dumnezeu e totul. Ferice de tlnărul care-şi pune nădejdea în Domnul. Ei nu se uită la mulţimea şi puterea ispitelor lumii. Cl ei se uită la Dumnezeu şi I cere ajutor. Ei ştie c£ Domnul se luptă pentru eL El simte ajutorul lui Dumnezeu în eL Şi nu se tulbură de nimic. Dragi frăţiori şi surioare. Tlnărul David trece pe dinaintea noastră. El a plecat să se lupte cu uriaşul Goliat. Priviţi II El nu se teme. Căci simte în Inima lui curată ajutorul lui Dumnezeu. De ce I dar noi să ne temem de lume şi să ne lăsăm prinşi de ispitele ei? De ce să nu pornim şi noi la luptă in numele Domnului? Nu ne trebue decât nădejde în Domnul. Dar o nădejde vîe, puternică, izvorită din o viaţă trăită cu El. Avem noi această viaţă ? Dacă n’o avem s’o cerem mereu dela Dumnezeu. El ne o va da. Pr. NIC. VONICA. Ny. 1 Din Învăţăturile şi Vasile cel Mare. Pentru fapte bune, „învaţă te şi te deprinde o credinciosule om, ca să fii lucrător de blagocestie. învaţă te a vieţui după cuvântul Evangheliei, adică îndreptarea ochilor, înfrânarea limbei, domolirea trupului, smerenia minţii, gânduri curate având, perderea mâniei şi părăsirea. Nevoeşte-te la faptele cele bune. Pentru Domnul lipsit fiind, nu-ţi izbândi. Urându-te, să iubeşti. Gonindu-te, să rabzi. Hulit fiind, să mângăi. Omoară ţi păcatul, răstigneşte-te împreună cu Hristos. Toată dragostea să-ţi pui spre Domnul, ca să-L afli acolo unde sunt întrunirile de îngeri, şi soboarele celor întâi născuţi şi scaunele Apostolilor, roegele Patriarhilor, cununile numenicilor şi laudele drepţilor. Acelora singur pe tine să te numeri şi le doreşti. Iar când va veni vreo ispită asupra ta din slobozirea lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vre o boală cercându-ţi trupul tău, sau vărsare de sânge pentru Dumnezeu, rabdă, lăudând pe Dumnezeu şi să nădăjdueşti în Domnul cel milostiv. Ca cu îndrăsneală nesfiindu te să zici: „Trecut-am prin foc şi prin apă și ne-ai scos pe noi întru odihnă". Ioan Iosif. Inoiți-vă abonamentul la foaie.