Oastea Domnului, 1939 (Anul 10, nr. 1-51)
1939-06-11 / nr. 24
Pag. 2 OASTEA DOMNULUI filor plteşteni, fr. Springean din Vingard vorbeşte din partea Alba şi fr. pictor Mocofânescu din partea frafilor bucureşteni — cartierul Ferentari. Fr. Arieşanu—Deva, post baptist, recâştigat pentru Biserica de câtre Oaste, atrage atenţiunea asupra profeţilor mincinoşi (sectarii), pe cari i-a cunoscut vreme de 20 de ani. „Mântuirea vine numai prin Biserică şi Tainele etc. Păr, loja din Oradea tşi arată bucuria venirii Cuc. sale In cetatea dragostei depline şi dă câteva preţioase lămuriri cu privire la citirea ei, Scripturi. * Neobositul nostru frate luptător din părţile de miazănoapte ale Moldovei, P. Apodonoaiel— Costeşti (Botoşani), mişcă pe toţi cei de faţă cu graiul său avântat de Îmbărbătare la cele pentru Domnul. Fr. Dumitrescu din Craiova aduce salutul oltenilor şi îndeamnă la luptă pentru câştigarea cununii cereşti. Păr. Ştefan Morariu, mai marele şcoaiel de cantori din Sibiu, vorbeşte despre Ileus cel Eucharistic. După o scurtă pauză, adunarea continuă: grăiesc însufleţit înfăţişătorii Făgăraşului, Botu— Luta şi Şampu—Crncşor, Lozli, Timişoara (Mehala) şi mult ostenitorul pentru Domnul fr. Zorza din Tâmpa Hunedoarei, pe care vătăndu - şi auzindu-l, m'am dus cu gândul la fie iertatul Gh. Munteanu—Batiz. Urmează rularea filmului „ Viaţa Domnului Hristos", care a stârnit lacrimi şi suspinuri, multe. Am atins miezul nopţii. Până în zori, mai fiind câteva ceasuri, continuăm dulcea zăbavă în Domnul. Mai ales că asta era şi dorinţa proaspăt sositului între noi iubit părinte şi iubitor de Oaste N. Martinasai de la Coşlegi— Prahova. Poftim la grăirea cuvântului lul Dumnezeu pe fraţii• S. Sandu, Ploieşti, P. Andreţoi— Orăştioara de sus, brav înfăţişător al tineretului ostăşesc hunedorean. Şt. Barb, Pianul de sus (Alba), tarele în Scripturi cantor Popescu—Romosei (Hunedoara) şi, la urmă, ca o frumoasă încununare a tuturor, păr. Martinescu, care, cu aprindere In grai, cere fraţilor să se nevoia зcă deosebi întru ostăşia faptei creştine şi nu doar mirai intru cea a vorbăriei. ...La geamuri, zorile fac cu ochiul: noaptea і pe sfârşite. Dar nu-s pe sfărşire cântările fraţilor, bucuriile fraţilor. De aceea, cu greu desprinsu-ne-am din mijlocul lor. Amâna mereu plecarea la culcare, păr, de la Costegi — „Frate”, îmi spunea — „am venit aici să petrec şi să mă bucur cu fraţii ostaşi şi nu să mă culc*... Slăvit să fie Domnul! І. i. s. pentru abtorul cel mare la care ne-aţi pregătit, că suntem primul stol de vestitori şi multe altele ne ajung din urmă şi că vă urăm din inima noastră scăldată în soare şi parfum evanghelic, să Vă fie viaţa toată o sfântă mireasmă de primăvară. Intru mulţi ani Stăpâne ! La acest cuvânt, Înalt Prea Sf. Sa a mulţumit fraţilor arătând că, în adevăr, ca nişte rândunele ale spiritului ostaşii trebue să se facă vestitorii unei vieţi noul ducând în toate părţile solia renaşterii duhovniceşti. 1. P. S. S. Mitropolitul NICOLAE, înconjurat de mulţimea fraţilor şi de soborul preoţilor, binecuvântând mulţimea, merge spre reşedinţa mitropolitană. Masa frăţească. Ca şi anul trecut, în Duminica Rusaliilor, fraţii au avut bucuria neasemănată de a lua masa cu I. P. S. Mitropolit Nicolae, în sala Academiei Teologice. Cu acest prilej de bucurie fr. Oprişan a întâmpinat cu acest cuvânt pe Ierarhul nostru, I. P. Sf. Stăpânei Când vine primăvara rândunelele încep să sosească pe la vechile lor cuiburi. Localnicii se bucură de sigur când toată fiinţa lor li grăeşte că-i primăvară afară. Când văd însă şi pe vestitorii primăverii sosind, bucuria lor este încă mai mare. Pentru că au o siguranţă deplină că aceşti vestitori nu se înşală asupra vremii. Rândunelele sunt cel mai bun barometru că iarna a trecut definitiv. Dar şi rândunelele au o bucurie fără de asemănare când vin la cuiburile dragostii lor. Pentru ele începe o viaţă nouă în fiecare primăvară. Iată că au sosit sub cerdacul I. P. S. Voastre primele rândunele duhovniceşti. Poate că strică, în zilele de Rusalii, liniştea localnicilor sibieni, întocmai ca şi gureşii vestitori ai primăverii. Cântările şi bucuria revederii leagănului lor nu mai contenesc în praznicul acesta. Bucuria de a Vă vedea pe înalt Prea Sfinţia Voastră care aţi binecuvântat, de la început, acest cuib de rândunele duhovniceşti, ne-a făcut să Vă vestim şi acum ca alte dăţi că-i primăvară în sufletul nostru, că am venit ca în cea dintâi primăvară duhovnicească, cu avânt neştirbit Ne găsim iarăşi în Foişorul dragostei dintâi, nici unde s’a instituit Cina Oastei. De câte ori ne adunăm aici, în acest Foişor, gândul nostru se îndreaptă cu recunoştinţă la Ierarhul care a avut această Dumnezeească inspiraţie a unei Românii duhovniceşti. De câte ori venim aici, în acest Foişor, ne gândim la omul care a înţeles suspinul Ierarhului şi s-a făcut „gornistul“ trezirii „din somnul cel de moarte“ al păcatului. Domnul şi Mântuitorul va răsplăti celor doi mari pioneri ai mişcării noastre, fiecăruia după binele ne ne-au făcut. Că nu există bine mai mare decât a cunoaşte cu inima pe Haas cel Răstignit pentru păcatele noastre, pe Iiane cel înviat ai viu un veac pentru chazăşuirea mântuirii veşnice. Ori această minune a Cunoaşterii Mântuitorului aici s’a petrecut pentru noi, în acest Foişor. Aici este leagănul trezirii noastre la viaţa cea noua. Aici e răsunat puternic cuvântul „Voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim... că veţi primi o putere... şi-mi veţi fi martori“... Aici s’a frânt pentru prima dată, sufletul nostru, litia dragostei. Aici am simţit pentru întâia dată limbile de foc ale Duhului. Şi tot de aici a bătut întâia dată pentru noi vântul cel ceresc... care a făcut să lege roduri de pocăinţă viaţa noastră. De câte ori venim aici la isvoarele Oastei ne împrospătăm sufletul cu apele cele vii. De câte ori venim aici la vatra Oastei, la uzina ei, ne aprindem torţele pentru un an de zile. De câte ori stăm aici sub ploaia duhului sfânt luăm puteri de rezistenţă pentru vreme lungă. In fiecare an, de Rusalii, avem simţământul că se revarsă de aici spre toate marginile ţării , avii de viaţă. Precum în istoria Egiptului, revărsarea Nilului este urmată de rodnicia pământului, aşişderea de aici, din leagănul ostăşiei noastre, se revarsă Nilul duhovnicesc şi fecundează ţările Oastei. Câte odată Nilul se revarsă aşa fel încât mâleşt ogoarele. Aşa cum s’a întâmplat în istoria Oastei cu furtuna care a rupt zăgazurile. Biserica, precum locuitorii din Africa centrală şi răsăriteană, a avut grijă ca această revărsare să fie în întregime folosită, să fie canalizată. Intru aceasta ne vine în ajutor Evanghelia ca „aluatul“ (Mat. 13, 33). Oastea trebuie să crească întocmai ca frământătura în care a cioepit aluatul. Aluatul cel nou face să crească toate părţile frământăturii în armonie". Acest miracol al creşterii armonioase a planetei noastre duhovniceşti este de aşteptat de la noi. Puterea aceasta şi numai aceasta este binecuvântată de Domnul, care ne-a dat anume pilda cu aluatul şi cu femeia (care nu e alta decât Biserica). Cealaltă putere... care crescând se revarsă stricând, este ca puterea ce zace ascunsă în dinamită. Sub un volum mic stă puterea aceia. Ca şi la aluat. Osebirea este că puterea din dinamită distruge. Puterea din aluat zideşte. Suntem fericiţi că a trecut „epoca de dinamită“ a Oastei şi că începe fecunda lucrare a Duhului Sfânt, care uneşte în dragostea dintâi. Vremurile, ele însăşi, îndeamnă la unirea copiilor lui Dumnezeu. Iar greutăţile, de tot felul din calea noastră pururea trebuie să ne îndrepte ochii Sus, tot mai Sus, precum erau îndreptaţi ai apostolilor când se înalţă Mântuitorul la Cer. Ni se istoriseşte în proloage că un călugăr din Muntele Atos, bătrân fiind de tot, avea tot mai multă greutate să se pogoare, pe cărarea până la apă, jos la poalele muntelui. Şi pe când pogora odată, cu anevoie, cu cofa lui... îşi zicea „am să-mi fac coliba mai jos*. Deodată auzi paşi în urma lui şi uitându-se îndărăt fu întâmpinat de îngerul lui Dumnezeu. — Ce faci pe urma mea, îl întrebă călugărul? — Ce să fac? Număr cu bucurie paşii nevoinţelor tale. (Continnare pe pag. a 4-е]. NILUL DUHOVNICESC. Cuvântul fratelui Oprişan In ziua de Rusalii, cătră fraţii adunaţi la Academia teologică- Nr. 24