Oastea Domnului, 1939 (Anul 10, nr. 1-51)

1939-06-11 / nr. 24

Pag. 2 OASTEA DOMNULUI filor plteşteni, fr. Springean din Vingard vorbeşte din partea­­ Alba şi fr. pictor Mocofânescu din partea frafilor bucureşteni — car­tierul Ferentari. Fr. Arieşanu—Deva, post bap­tist, recâştigat pentru Biserica de câtre Oaste, atrage atenţiunea asu­­pra profeţilor mincinoşi (sectarii), pe cari i-a cunoscut vreme de 20 de ani. „Mântuirea vine numai prin Biserică şi Tainele etc. Păr, loja din Oradea tşi arată bucuria venirii Cuc. sale In ceta­tea dragostei depline şi dă câ­teva preţioase lămuriri cu privire la citirea ei, Scripturi. * Neobositul nostru frate lup­tător din părţile de miazănoapte ale Moldovei, P. Apodonoaiel— Costeşti (Botoşani), mişcă pe toţi cei de faţă cu graiul său avântat de Îmbărbătare la cele pentru Domnul. Fr. Dumitrescu din Craiova aduce salutul oltenilor şi îndeamnă la luptă pentru câştigarea cununii cereşti. Păr. Ştefan Morariu, mai marele şcoaiel de cantori din Si­biu, vorbeşte despre Ileus cel Euc­haristic. După o scurtă pauză, adu­narea continuă: grăiesc însufleţit înfăţişătorii Făgăraşului, Botu— Luta şi Şampu—Crncşor, Lozl­i, Timişoara (Mehala) şi mult oste­nitorul pentru Domnul fr. Zorza din Tâmpa Hunedoarei, pe care vătăndu - şi auzindu-l, m'am dus cu gândul la fie iertatul Gh. Mun­­teanu—Batiz. Urmează rularea filmului „ Via­ţa Domnului Hristos", care a stârnit lacrimi şi suspinuri, multe. Am atins miezul nopţii. Până în zori, mai fiind câteva ceasuri, continuăm dulcea zăbavă în Dom­nul. Mai ales că asta era şi do­rinţa proaspăt sositului între noi iubit părinte şi iubitor de Oaste N. Martinasai de la Coşlegi— Prahova. Poftim la grăirea cuvântului lul Dumnezeu pe fraţii• S. Sandu, Ploieşti, P. Andreţoi— Orăştioara de sus, brav înfăţişător al tinere­tului ostăşesc hunedorean. Şt. Barb, Pianul de sus (Alba), tarele în Scripturi cantor Popescu—Romo­sei (Hunedoara) şi, la urmă, ca o frumoasă încununare a tuturor, păr. Martinescu, care, cu aprin­dere In grai, cere fraţilor să se nevoia зcă deosebi întru ostăşia faptei creştine şi nu doar m­irai intru cea a vorbăriei. ...La geamuri, zorile fac cu ochiul: noaptea і pe sfârşite. Dar nu-s pe sfărşire cântările fraţilor, bucuriile fraţilor. De aceea, cu greu desprinsu-ne-am din mijlocul lor. Amâna mereu plecarea la cul­care, păr, de la Costegi — „Frate”, îmi spunea — „am venit aici să petrec şi să mă bucur cu fraţii ostaşi şi nu să mă culc*... Slăvit să fie Domnul! І. i. s. pentru abtorul cel mare la care ne-aţi pregătit, că suntem pri­mul stol de vestitori şi multe altele ne ajung din urmă şi că vă urăm din inima noastră scăl­dată în soare şi parfum evan­ghelic, să Vă fie viaţa toată o sfântă mireasmă de primăvară. Intru mulţi ani Stăpâne ! La acest cuvânt, Înalt Prea Sf. Sa a mulţumit fraţilor arătând că, în adevăr, ca nişte rândunele ale spiritului ostaşii trebue să se facă vestitorii unei vieţi noul du­când în toate părţile solia rena­şterii duhovniceşti. 1. P. S. S. Mitropolitul NICOLAE, înconjurat de mulţimea fraţilor şi de soborul preoţilor, binecuvântând mulţimea, merge spre reşedinţa mitropolitană. Masa frăţească. Ca şi anul trecut, în Dumi­nica Rusaliilor, fraţii au avut bu­curia neasemănată de a lua masa cu I. P. S. Mitropolit Nicolae, în sala Academiei Teologice. Cu acest prilej de bucurie fr. Oprişan a întâmpinat cu acest cu­vânt pe Ierarhul nostru, I. P. Sf. Stăpânei Când vine primăvara rân­­dunelele încep să sosească pe la vechile lor cuiburi. Localnicii se bucură de si­gur când toată fiinţa lor li gră­­eşte că-i primăvară afară. Când văd însă şi pe vestitorii primă­verii sosind, bucuria lor este încă mai mare. Pentru că au o siguranţă deplină că aceşti ve­stitori nu se înşală asupra vremii. Rândunelele sunt cel mai bun barometru că iarna a trecut definitiv. Dar şi rândunelele au o bucurie fără de asemănare când vin la cuiburile dragostii lor. Pentru ele începe o viaţă nouă în fiecare primăvară. Iată că au sosit sub cerda­cul I. P. S. Voastre primele rân­­dunele duhovniceşti. Poate că strică, în zilele de Rusalii, liniştea localnicilor sibieni, întocmai ca şi gureşii vestitori ai primăverii. Cântările şi bucuria revederii leagănului lor nu mai contenesc în praz­nicul acesta. Bucuria de a Vă vedea pe înalt Prea Sfinţia Voastră care aţi binecuvântat, de la început, acest cuib de rândunele duhov­niceşti, ne-a făcut să Vă vestim şi acum ca alte dăţi că-i pri­măvară în sufletul nostru, că am venit ca în cea dintâi primăvară duhovnicească, cu avânt neştirbit Ne găsim iarăşi în Foişo­rul dragostei dintâi, nici unde s’a instituit Cina Oastei. De câte ori ne adunăm aici, în acest Foişor, gândul nostru se îndreaptă cu recuno­ştinţă la Ierarhul care a avut această Dumnezeească inspiraţie a unei Românii duhovniceşti. De câte ori venim aici, în acest Foişor, ne gândim la omul care a înţeles suspinul Ierarhului şi s-a făcut „gorni­stul“ trezirii „din somnul cel de moarte“ al păcatului. Domnul şi Mântuitorul va răsplăti celor doi mari pioneri ai mişcării noastre, fiecăruia după binele ne ne-au făcut. Că nu există bine mai mare de­cât a cunoaşte cu inima pe Haas cel Răstignit pen­tru păcatele noastre, pe Iiane cel înviat ai viu un veac pentru chazăşuirea mântuirii veşnice. Ori această minune a Cu­­noaşterii Mântuitorului aici s’a petrecut pentru noi, în acest Foişor. Aici este leagănul trezir­ii noastre la viaţa ce­a noua. Aici e răsunat pu­ternic cuvântul „Voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim... că veţi primi o putere... şi-mi veţi fi martori“... Aici s’a frânt pentru prima dată, sufletul nostru, li­­tia dragostei. Aici am simţit pentru întâia dată limbile de foc ale Duhului. Şi tot de aici a bătut întâia dată pentru noi vântul cel ceresc... care a făcut să lege roduri de pocăinţă viaţa noastră. De câte ori venim aici la isvoarele Oastei ne împros­pătăm sufletul cu apele cele vii. De câte ori venim aici la vatra Oastei, la uzina ei, ne aprindem torţele pentru un an de zile. De câte ori stăm aici sub ploaia duhului sfânt luăm puteri de rezistenţă pentru vreme lungă. In fiecare an, de Rusalii, avem simţământul că se re­varsă de aici spre toate margi­nile ţării , avii de viaţă. Precum în istoria Egiptului, re­vărsarea Nilului este urmată de rodnicia pământului, aşişderea de aici, din leagănul ostăşiei noastre, se revarsă Nilul du­hovnicesc şi fecundează ţările Oastei. Câte odată Nilul se re­varsă aşa fel în­cât mâleşt ogoarele. Aşa cum s’a întâm­plat în istoria Oastei cu fur­tuna care a rupt zăgazurile. Biserica, precum locuitorii din Africa centrală şi răsăriteană, a avut grijă ca această revărsare să fie în întregime folosită, să fie canalizată. Intru aceasta ne vine în ajutor Evanghelia ca „alua­tul“ (Mat. 13, 33). Oastea tre­buie să crească întocmai ca frământătura în care a cioepit aluatul. Aluatul cel nou face să crească toate părţile frămân­­tăturii în armonie". Acest mi­racol al creşterii armoni­oase a planetei noastre du­hovniceşti este de aşteptat de la noi. Puterea aceasta şi numai aceasta este binecu­vântată de Domnul, care ne-a dat anume pilda cu aluatul şi cu femeia (care nu e alta de­cât Biserica). Cealaltă putere... care crescând se revarsă stri­când, este ca puterea ce zace ascunsă în dinamită. Sub un volum mic stă puterea aceia. Ca şi la aluat. Osebirea este că puterea din dinamită dis­truge. Puterea din aluat zi­deşte. Suntem fericiţi că a tre­cut „epoca de dinamită“ a Oa­stei şi că începe fecunda lu­crare a Duhului Sfânt, care uneşte în dragostea dintâi. Vremurile, ele însăşi, în­deamnă la unirea copiilor lui Dumnezeu. Iar greutăţile, de tot felul din calea noastră pururea tre­buie să ne îndrepte ochii Sus, tot mai Sus, precum erau în­dreptaţi ai apostolilor când se înalţă Mântuitorul la Cer. Ni se istoriseşte în pro­­loage că un călugăr din Mun­tele Atos, bătrân fiind de tot, avea tot mai multă greutate să se pogoare, pe cărarea până la apă, jos la poalele muntelui. Şi pe când pogora odată, cu anevoie, cu cofa lui... îşi zicea „am să-mi fac coliba mai jos*. De­odată auzi paşi în urma lui şi uitându-se îndărăt fu întâm­pinat de îngerul lui Dum­nezeu. — Ce faci pe urma mea, îl întrebă călugărul? — Ce să fac? Număr cu bucurie paşii nevoinţelor tale. (Continnare pe pag. a 4-е]. NILUL DUHOVNICESC. Cuvântul fratelui Oprişan In ziua de Rusalii, cătră fraţii adunaţi la Academia teologică- Nr. 24

Next