Oastea Domnului, 1941 (Anul 12, nr. 1-53)

1941-01-01 / nr. 1-2

Anni XII SlbJn, 1 lanti rie 1941 V ŞŢIAI04NII SUPLIMENT RELIGIOS LA .LUMINA SATELOR“. Fóti* gftpt&Mftaali páti la almjba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Sa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „Oastea Domnului*. Rugăciune în pragul anului 1941. Doamne, lisuse Hristoase, bunul nostru Mântuitor, în pragul anului nou 1941, viu şi cad cu smerenie la picioarele crucii Tale. Vin, Doamne, sdro­­bit de osteneala atâtor aler­gări deşarte din atâţia ani şi din anul acesta care a trecut, — şi vin desgustat de toate ale lumii acesteia şi copleşit de grelele şi nenumăratele pă­cate cu cari Те-am supărat atât şi în anul care se sfârşe­şte acum. Dacă n’aş nădăjdui Ia marea Ta dragoste şi milo­stivire, cum aş mai îndrăzni, eu nevrednicul şi păcătosul, să vin înaintea Ta? A mai trecut un an din viaţa mea de aici de pe pă­mânt. Am mai făcut un pas mare spre mormânt, spre ho­tarul întoarcerii mele acasă, la Tatăl ceresc. Ca mâine va sosi ciasul plecării de aici, ciasul cel înfricoşat al întâlnirii cu Tatăl. Şi, Doamne, cum voi sta înaintea Lui? Ce am făcut aici, decât păcate? Doamne, când mă gândesc la viaţa mea, inima mi-se umple de amáráciuné şi durere. Nu găsesc nimic bun în mine. Nu m’am silit deloc pe urma crucii Tale, să fac voia fa (Matei 26,39). N’am căutat decât voia mea, pofta mea, ambiţia şi rău­tatea mea. Deci cum voi sta înaintea Ta la dreapta judecată? Cum voi privi atunci Crucea Ta şi sângele Tău vărsat pentru mântuirea şi naşterea mea la 0 viaţă nouă, plăcută Ţie? Stau îngenunchiat la pi­cioarele crucii Tale, Doamne lisuse. Sunt în pragul anului nou 1941. Tu singur ştii câţi ani voi mai sta aici, în lumea aceasta. Acum, cu cutremurare îţi mulţumesc că până acum m’ai îngăduit şi nu m’ai dat morţii pentru păcatele mele. Eu sunt slab şi netrebnic. Dar te rog, 1 suse Doamne, nu mă părăsi. De multe ori am vrut să fac începătură nouă vieţii mele, dar lumea cu ispitele ei m’a împiedecat şi m’a dobo­­rît. Acum în seara aceasta, în pragul anului nou 1941, m’am smuls dela petrecerile lumii şi m’am aruncat la picioarele crucii Tale. Doamne prime­­şte-mă, înoeşte-mă cu anul cel nou şi mă mântueşte. Amin. N. V. La început de an nou. La aşa oameni, aşa vremuri. A trecut vara şi toamna Şi noi tot nemântuiţi, Tot cu sufletu ’n păcate Şi de Domnul despărţiţi. Mai trecu un an din viaţă Din viaţa pământească, Fără ca să ne întoarcem Către patria cerească. Grămădind tot la păcate Pentru ziua de mâine, De care Domnul ne spune Peste lume co să vie. Scoală, deci, suflete dragă, Din păcate te trezeşte, Şi pe drumul pocăinţei Către Domnul tu porneşte. Lasă, calea crâşmei, frate, Las păcatul şi beţia, 2WÍ Hai, sileşte-te de-acuma, Să câştigi împărăţia. Tu nu vezi că ’n astă lume Eşti doar un biet călător, Şi ai să stai odată ’n faţa Dreptului Judecător ? Ce răspuns vei da afunda Când te va ’ntreba anume De-ai păzit a Sa poruncă Câte zile-ai stat în lume? N’ai să poţi răspunde, frate, Căci păcatul te arată, Iară haina te vădeşte Fiind de păcat pătată. Deci te rog azi, frăţioare, Când un an din viaţă apune, Scoală, te trezeşte acuma, Lasă faptele din lume. Iubiţi fraţi, am umblat prin tară şi am văzut jalea în care zace, zguduită de cutremur, iar pe unele părfi arsă de secetă sau bân­tuită de ape. Dar aproape peste tot am găsit şi o mare necredinţă. O, tu vreme a necazurilor şi a suferinţelor, cum nu te cunoaşte lumea, ca să plângă pământul şi cerul jalea ce a cuprins toate po­poarele din pricina păcatelor celor multe. Nici mizeria, nici pribegia fraţilor refugiaţi sau năpăstuiţi de cutremur, nu ne strânge la bise­rică, la rugăciune. Şi azi bisericile sunt goale pe multe locuri. Ce bine şi ce uşurare mai aşteptăm noi dela Domnul Iisus. Ţofi cari pot beau, joacă şi chefuesc, ca pe vremea potopului. La aşa oameni, aşa vremuri, la aşa cap aşa căciulă, la aşa răutăţi aşa greutăţi■ Vremile ce le trăim sunt cele pe cari le me­rităm. Putini aud glasul Domnului care ne chiamă cu putere mare, putini aleargă la Domnul cu Dost şi rugăciune. Ah, iubiţi fraţi şi su­rori, cât de mult aşi vrea să auziţi cu totii chemarea cea sfântă a Domnului. Ah, cât aş vrea ca pu­ţinele mele rânduri să răsune ca o trâmbiţă în sufletele voastre, ca să puteţi auzi glasul Domnului care zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni“... os»aş, OPREA OH. GALAN Brastavăt — Romana)! Hai, ca să trăim de acuma Numa ’n voia lui Iisus, Şi să facem totdeauna Ce cu-atâta drag ne-a spus. I R. 4 .Г ■ W <

Next

/
Thumbnails
Contents