Oastea Domnului, 1941 (Anul 12, nr. 1-53)

1941-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 O AS­PEE A DOMNULUI Apostolii stăteau închişi în temniţa de obşte. Fireşte dacă Stă­pânul fusese primit de lume, aşa cum nu a fost, fără a i­ se îmbia loc de popas în noaptea sfântă, silit a fugi în Egipt sub scutul a 14.000 de prunci, nevinovați, ucişi de Irod în locul Lui, necontenit urmărit de oamenii legii ca să-L prindă și să-L omoare (loan 7,19), urii de fii întunericului, adunând pe drumul Golgotei ura lumii în­tregi; batjocorit, legat, scuipat, lovit, încununat cu spini, răstignit cu cei fărădelege, îngropat într’un mormânt de împrumut peste care au prăvălit o piatră mare (Marcu 15—46) cu socoteala să scape de El definitiv, dacă prin urmare a­­ceastă primire cu alai­­ a făcut lumea Celui trimis s'o salveze, era oare cu putință ca slugile Lui să se bucure de alte alaiuri? Aşa­dar apostolii stăteau în­chişi în temniţa de obşte. Dar fiindcă ştiau că vor fi prigoniţi din pricina că poartă numele Lui (Ioan 15, 20) ei slăveau pe Domnul chiar în strâmtoare, se rugau, cântau cântări de laudă lui Dumnezeu şi nu simţeau că au butuci la picioare ori lanţuri, căci chiar în temniţă fiind, ei erau nişte slobozi în Dom­nul şi vestiau cuvântul Lui, iar cei închişi îi ascultau. Ba încă se sim­­fiau fem­ei şi căci iată ce predică fine sf. Ap. Pavel împăratului său pământesc: »Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, împărate ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea!" (Fapt. 26, 29). De unde venea această feri­cire a lor în această strâmtorare ? Din adânca încredinţare ce aveau din partea Domnului Iisus. »Nici de cum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evrei 13, 5). Căci iată în închisoarea cea de obşte, nu sunt singuri. Lângă el stau ostaşii cerului. Va să zică Domnul, care ne vede în lumea aceasta întemniţaţi, se ţine de sfânta Lui făgăduinţă faţă de toţi cei ce L-au primit (Ioan 1, 12). Focul, smoala, fiarele, n’au putere asupra lor când voieşte aşa Domnul, în­chisoarea ca şi peştera din Betleem, se umple de lumină cerească. Noa­ptea se preface în zi. Chinul se schimbă în bucurie. Atunci şi tot­deauna, ,Duceţi-vâ, stati in Templu şi vestiţi poporului toate aceste cuvinte ale vieţii" (Fapt. 5, 20). Iată un cuvânt pe care îl capătă slujitorii Domnului, de la El, prin îngerii Lui! Duceţi-vă şi stati în templu! Nu în altă parte! In casa Domnului vestiţi cuvântul Vieţii! Nu e de ajuns numai Duminicile şi sărbătorile! Oare nu este o crimă împotriva lui Dumnezeu ca în noap­tea de Anul nou toate casele să fie luminate şi toate gurile de iad (cârciumele) şi numai Casa Dom­nului să fie încuiată şi în întuneric ? Azi mai mult ca ori­când, Domnul Iisus bate la uşă. Nu ar trebui ca nici intr’un sătişor din această fără, în noaptea de Anul Nou, să nu lipsească păstorul împreună cu turma din casa Dom­nului. Neîncetat vestind cuvân vieţii şi a înălţa cântări de Iau lui Dumnezeu. Chemarea sună răspicat: V­etiţi cuvântul Vieţii! Din el va... lua şi noi laicii partea noastră. Vom primi dela sfintele altere tainul nostru. Este partea de chemare pe care ostaşul cel ceresc ne-o co­munică şi nouă în vremea când caii apocaliptici sdruncină pământul de la răsărit până la apus. Duceţi-vă, slaji în Templu, adică unde ni se îmbie Paharul Domnului ! Cu nici un chip unde ni se îmbie paharul dracilor. Legământul nostru să fie după cuvântul psalmistului: Dumnezeule, calea Ta este în Sf. lăcaş (Ps. 77, 13). Să ducem pretutindeni. Cu­vântul vieţii. E trâmbiţa desluşită a înge­rului cătră noi. Slăvit să fie Iisus. Gânduri de Anul Nou. Duceţi-vă şi staţi în Templu... Osia? VASILE POPA Domniţa Maria-Baceu, r і Biblioteca Județeană ASTRA HIFN­ lltliu­ •P21971* ___________________ :*~**W Al- ^ Anul 1940 a fost un an de grele încercări. Ni­ s’a sfâşiat trupul ţării. Ca o vie cu gar­durile culcate la pământ, am rămas. Şi sufletul Naţiei s’a sfâşiat în două. Se ştie însă că, sub acest raport, răspunsul dat de Conducătorul Statului, atât cu prilejul marei adunări de la Alba-Iulia cât şi cu prilejul ce­leilalte adunări, când ostăşimea românească, de azi şi cea de acum un sfert de veac, s’a strâns în jurul mormântului eroului necunoscut, din care arde ne­întrerupt flacăra învierii naţio­nale, a fost nădăjduitor de mai bine. Şi celelalte încercări: se­ceta, scumpetea şi cutremurul cel mare ne-au sguduit temeliile. Totuşi, de ce n’am spune, dacă stâncile s’au despicat, dacă unele aşezări omeneşti nu mai au fiinţă, fiind amestecate una cu pământul inima omenească nu s’a cu­tremurat de cât la supra­faţă, vremelnic, ea nu s’a des­picat în două, precum catape­teasma templului din Vinerea Răstignirii, ea nu s-a desch­s pentru a primi sguduitoarea che­mare a lui Dumnezeu. „Dacă nu vă pocăiţi... toţi veţi pieri la fel“... (Luca ІЗ, 8-5). Toate încercările anului 1940 au fost mustrări din ce în ce mai aspre pentru că noi am părăsit „dreptarul“ de care po­meneşte sf. Pavel Galatenilor şi prin ei nouă, „ceia ce trebue este pr fii o fâpturâ nouă“. Noi nu am ajuns cu ade­vărat a fi o făptură duhov­nicească ! Ci, de cele mai multe ori, un hibrid! Adică o viţă purtătoare de struguri proşti. Stăpânirea a hotărât, cu privire la această viţă care năpădise ţara, să fie scoasă din rădăcini! Până acum duhovniceşte vor­bind, ţara noastră este ţa­ra de bibn­zi. De struguri sălbatici! Numai rareori vedem, pe ici pe colo, câte o „viţă nobilă“ viţă altoită care poartă cu adevărat altoiul lui Hristos! Chiar între noi, ostaşii, sunt foarte mulţi „hibrizi“. Ni este dat să vedem adesea că „bău­tura“ ce ni oferă aceşti ostaşi este întocmai ca a „producăto­rilor direcţi“: te ia de cap! Unii au luat-o razna. Alţii şi au amuiatu râvna. Ce să mai vorbim de „creştinii dina­­farnici“, cum li zice patronul nostru Sf. loan Gură de Aur? „Făptură nouă“ ? Priviţi omida scârboasă şi sa fii o făptură nouă". (Cal. б, ІЗ), fluturele cu aripi de aur! Priviţi mărul pădureţ şi mărul altoit! Priviţi pe Saul din Tara, „prigonitorul Bisericii lui Dum­nezeu“ şi pe Pavel, Apostolul Neamurilor! Şi stabiliţi înşi­vă osebirea. Noi, cei mai mulţi, am ră­mas „omida“ târâtoare, „pădu­reţul“ de care se scârbesc şi porcii. Anul nu este nici „vechiu* nici­­nou*. Ci noi suntem „făp­tură veche“ ori „făptură nouă*. Oameni cari „umblăm după lucrurile de pe pământ“ ori după „cele de Sus“ (Col. 3, 2). Ferice de cei cari în 1940 au umblat „după lucrurile de Sus“ sau macar au luat hotă­râre cu temeiu să umble „după Hristos" (Marcu 10,52) începând de acum! Căci „ceia ce are a face este să fii o făptură nouă“! Pot veni „furtuni“ şi „is­­pite“ şi „necazuri felurite“ ; pot veni încercări şi mai mari ca în 1940 ; dacă suntem­­făptură nouă", aceasta interesează pe Dumnezeu. Nimic altceva! La blocul cel prăbuşit din Bucureşti s-a găsit unul îmbrăţişând casa de bani plină cu milioane. La ce i- au folosit ? Şi tot acolo, su o uşă, un copilaş viu, scăp prin minunea lui Dumneze N’avea lângă el nici un le Dar era „viu“ ! Iată ce are a face în H­riste I. GR. OPRIȘAN Dreptarul sfântului Apostol Pavel. — Gânduri pentru anul nou 1941. — .Ceia ce are a face este Sf. apostol Pavel vestitorul Iul Iisus cel răstignit. Pag. З

Next