Oastea Domnului, 1942 (Anul 13, nr. 1-52)

1942-01-03 / nr. 1-2

Supliment religios la „LUMINA SATELOR“. Foaie săptămânală pusă în slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Sa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „OASTEA DOMNULUI“. *P21972* Din pilda lui Calinic cel sfânt, să Învăţăm să ne rugăm. In viaţa episcopului Calinic cel Sfânt se spune că acest mare nevoitor şi-a petrecut viata numai in rugăciuni. Se ruga ziua şi noaptea, dimineaţa şi seara, în clipe de durere precum şi în momente de bucurie. Se ruga într’una. Poate că, în sinea ta, te-ai întrebat vreo­dată, iubite frate, de ce e nevoie să te rogi atât de mult şi atât de des? Pentru ce Dum­nezeu aşteaptă să fie rugat? El care e Atoibun n’ar putea să ne dea cele bune fără să cădem în genunchi, fără să plângem la picioarele Lui? Ei bine, nu! Nu e aşa, iubite frate ! Altceva caută Dumnezeu. Ca să înțelegem mai bine tâlcul rugăciunii să luăm mai întâi o pildă din viața omenească. Fuierea rugăciunii. Un maestru de muzică din Bucureşti a dat, odată, svoană prin gazete că primeşte ucenici, care trebuiau să fie prezenţi în dimi­neaţa cutare, la ora cutare, în faţa casei de pe strada cutare cu numărul­­cutare. In dimineaţa­­ zilei hotărite de maestru se strânseră în locul arătat o mulţ­me de tineri. Erau de tot felul: I unii veseli, аі­іі trişti, unii bocafi, alţii săraci,­­ unii mai în vârstă, iar alţii mai tineri. Dar iată , că trece ora hotărită şi maestrul nu dă niciun­­ semn de viaţă. Trece o oră, trec două şi nu­­ se aude nimic. Atunci se petrecu un lucru dureros: tinerii­­ începură sa-şi piardă răbdarea şi încrederea.­­ Şi îndată unul din ei spune in auzul tuturor că­­ nu face să aştepti, fiindcă un astfel de maestru­­ nici nu există, iar svoana din gazete a fost­­ dată de un înşelător. Altul spune că are de­­ lucru şi nu mai poate întârzia. Un al treilea zice că s’a săturat de stat. Şi atunci unul câte unul,­­ tinerii începură să se împrăştie. Iar până la urmă nu rămăsese decât un і singur băiat care, stătea cuminte, încrezător şi răbdător în faţa casei maestrului. El nu avea de lucru, era singur, fără rude şi fără prieteni şi-şi puse toată nădejdea în maestrul care dăduse svoana din gazete. Voia să muncească,­­ plăcea muzica şi nici nu-şi putea închipui ca maestrul să fie un înşelător. Şi atunci, ce credeţi că se întâmplă ? Maestrul care era acasă şi care privise tot timpul la tinerii adu­naţi dela o fereastră din etajul doi al clădirii, care se uitase cu mare băgare de seamă la fiecare din tineri din dosul perdelei, s’a co­­borît în stradă, s’a apropiat de tânărul sărac ,­ 1-a luat ca ucenic. Şi nu s’a înşelat „căci acest băiat, care a dat dovadă de atâta răb­dare şi încredere, і­ a fost cel mai muncitor, cel mai cinstit cel mai ascultător şi cel mai credincios ucenic. Să stăruim în rugăciune. Iată, iubite frate, ce vrea Dumnezeu de la noi! Iată pentru ce ne-a dat Isus pilda văduvei stăruitoare spunându-ne că ,,va face dreptate aleşilor săi, care strigă către ziua şi noaptea şi pentru ce se rabdă îndelung“ însuşi Dumnezeu (Luca 18, 1-7). Iată ce a vrut să ne spuie Isus prin pilda omului care în miez de noapte cerea pâine de la prietenul său şi care, pentru „câte-2 Biblioteca Metern ASTEA zanta" lui, a primit cele de trebuinţă (Luca 11, 5-8). Iată, în sfârşit, pentru ce Apostolul ne spune „rugeţi-vă necontenit“ (II Tes. 5-17). Isus ne spune limpede: cereţi şi se va da vouă, căutaţi şi veji afla batefi şi vi se va deschide“ (Luca 11, 9). Dar ce ne va da ? Ce vom afla ? Ce ni­ se va deschide ? Ne va da jilnițe pline de rodurile pământului? Vom afla boi şi vaci? Ni se vor deschide uşile îm­păraţilor lumii acesteia ? Nu ! Căci ne zice Isus: „Tatăl vostru cel din ceruri da va Duhul Sfânt acelor care cer“ (Luca 11, 13). Acesta este, aşadar, nepreţuitul Dar pe care ni-L­­dă Dumnezeu şi de care nu suntem vrednici noi oamenii. Căci prin acest Dar îl coborim pe Tatăl din ceruri pe pământul inimii noastre, care, sălăşluindu-se în noi, ne va da nu pâine de grâu, ci „pâine vie " „din care dacă mă­nâncă cineva, nu mai moare" (loan 6,50); ne­­ va da nu bogăţiile lumii ci „comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică" , (Matei 6, 20); ne va deschide nu uşile împă­­­­răţiilor lumeşti, ci însăşi porţile Raiului. Nu ştiai ce cerem. Iată, prin urmare, Darul pe care trebuie să-l cerem ziua şi noaptea Din două pricini nu trebue să cerem de la Dumnezeu bunătăţile lumii acesteia: mai întâi, pentru că ne vom asemăna cu sămânţa căzută între spini, adică cu acei care „umblând sub povara grijilor, a bogăţiei­­ şi a plăcerilor vieţii, se înăbuşesc şi nu rodesc і desăvârşit“ (Luca 8,14) şi al doilea pentru că Dumnezeu care se îngrijeşte de păsările ce­rului se va îngriji şi de noi. Căci ,,cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările" (Luca 12, 24). Uneori, mi se va părea, iubite frate, că „ Dumnezeu nu te aude, fiindcă nu-şi împlineşte cererile. Dar ascultă ce ne zice Isus: „nu ştiţi ce cereţi" (Marcu 10, 38). Căci de cele mai multe ori Dumnezeu vrea sâ ne dea pâine, iar noi cerem piatră, El vrea să ne dea peşte, iar­­ noi cerem şarpe (Matei 7, 9—10). Căci piatră şi şarpe e bogăţia şi slava acestei lumi. Alteori vei fi gata, poate, să suferi, să mori pentru Hristos, precum şi El a suferit şi a murit pentru tine. Ai fi în stare să zici, poate, ca şi Isus: „am un botez, ca să fiu botezat şi câtă nerăb­dare am până ce se va îndeplini" (Luca 12, 50). Dar când ţi se va apropia Golgota, când chi­nurile grozave şi spaima morfii îţi vor ieşi în faţă, când — ca şi Isus — vei cădea în ge­nunchi în faţa Tatălui, rugându-1 cu lacrămi în ochi ca să-fi înlăture „paharul" suferinţelor tru­peşti şi când în sfârşit, Tatăl nu-fi va împlini voia, să ştii că rugăciunea ta nu-fi va fi totuşi zadarnică, precum nu і-a fost zadarnică nici pen­ru Isus. Căci iată ce spune evanghel-*-* • „Iar un înger din cer s’a arătat Lui şi tărea" (Luca 22, 43), îngerul tău păzitor întări şi pe fine, chiar dacă Tatăl nu-fi va fura „paharul". Dumnezeu vrea să stăm lâng Aşa­dar, iubite frate, de ti se va îni să nu te asculte Dumnezeu cum n’a asci pe femeia canaaneancă; de te va asemui treia rugăminte, chiar cu „câinii", cum a ase­muit-o pe dânsa, tu tot să nu slăbeşti în rugă­ciunile tale, căci, până în sfârşit, bunul Isus se va întoarce şi spre tine cu aceleaşi cuvinte: „mare este credinţa ta, facă-se fie după cum voieşti" (Matei 15 28) De­ fi va fi corabia vieţii în mare primej­die, iar valurile şi vântul fi-ar clătina-o în toate părţile, nici atunci tu să nu fi pierzi nădejdea. Să ştii că Isus e cu tine, în corabia ta, chiar dacă Mi se pare că doarme. Altminteri, El ne va mustra şi ne va zice: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi ? Cum de nu aveţi credinţă ?“ (Marcu 4, 40). Dumnezeu aşteaptă să fie rugat pentru că noi să ne întoarcem spre El de bună voie precum se întoarce floarea soarelui către lumi­nătorul ceresc care îi dă lumină, căldură, rod şi viaţă. Dumnezeu caută să ne rugăm cât mai des, în genunchi, cu lacrămi, ca să ne facă să avem credinţa pe care o are un copil faţă de mamă. Copilul — când îi e foame — cere, plânge, o trage pe mamă de fustă, fără să se întrebe dacă este pâine în casă sau nu, fiindcă el ştie şi crede cu nestrămutare că mama îi va da să mănânce. Şi copilul nu se înşeală, căci mama nu numai că îi dă hrană, ci îl mai ia şi în braţe, îl mai şi mângâie. Dumnezeu vrea ca noi să nu ne depărtăm de El nici atunci când ni se apropie Golgota, fiindcă tocmai Golgota e fericirea, e chezăşia învierii noastre. Să ne rugăm, deci, frate, zi şi noapte, ca să înlăturăm stratul de necredinţă, ca să des­tupăm vâna inimii noastre prin care să curgă apa vie a sf. Duh. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne sfinţească viața să ne rugăm, neîncetat, toată viața. Să aşteptăm şi să răbdăm ca şi ucenicul maestrului. Să nu ne pierdem nădejdea nici atunci când vom rămâne singuri la rugă­ciune căci, de când e lumea ,mulți sunt chemați, dar puțini aleși" (Matei 20, 16). Fretele PAUL LECCA.

Next

/
Thumbnails
Contents