Oastea Domnului, 1942 (Anul 13, nr. 1-52)

1942-01-03 / nr. 1-2

Supliment religios la „LUMINA SATELOR“. Foaie săptămânală pusă în slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Sa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „OASTEA DOMNULUI“. Din pilda ini Calinic cel sfânt, să Învăţăm să ne rugăm. In via|a episcopului Calinic cel Sfânt se spune că acest mare nevoitor şi-a petrecut viata numai in rugăciuni. Se ruga ziua şi noaptea, dimineaţa şi seara, în clipe de durere precum şi în momente de bucurie. Se ruga într’una. Poate că, în sinea ta, te-ai întrebat vreo­dată, iubite frate, de ce e nevoie să te rogt atât de mult şi atât de des? Pentru ce Dum­nezeu aşteaptă să fie rugat? El care e Atoibun n’ar putea să ne dea cele bune fără să cădem în genunchi, fără să plângem la picioarele Lui? Ei bine, nul Nu e aşa, iubite frate I Altceva caută Dumnezeu. Ca să îefelegem mai bine tâlcul rugăciunii să luăm mai întâi o pildă din viafa omenească. Fuierea rugăciunii. Un maestru de muzică din Bucureşti a dat, odată, svoană prin gazete că primeşte ucenici, care trebuiau să fie prezenţi în dimi­neaţa cutare, la ora cutare, în fa(a casei de pe strada cutare cu numărul .cutare. In dimineaţa | zilei hotărite de maestru se strânseră în locul arătat o mult me de tineri. Erau de tot felul: I unii veseli, аі(іі trişti, unii booafi, aljii săraci, j unit mai în vârstă, iar alţii mai tineri. Dar iată ; aă trece ora hotărită şi maestrul nu dă niciun j semn de viajă. Trece o oră, frec două şi nu | se aude nimic. Atunci se petrecu un lucru dureros: tinerii j începură sa-şi piardă răbdarea şi încrederea, j Şi îndată unul din ei spune in auzul tuturor că j nu face să aştepfi, fiindcă un astfel de maestru ! nici nu există, iar svoana din gazete a fost 1 dată de un înşelător. Altul spune că are de ; lucru şi numai poate întârzia. Un a) treilea zice că s’a săturat de stat. Şi atunci unul câte unul, ; tinerii începură să se împrăştie. Iar până la urmă nu rămăsese decât un і singur băiat care, stătea cuminte, încrezător şi răbdător în fa|a casei maestrului. Ei nu avea de lucru, era singur, fără rude şi fără prieteni şi-şi puse toată nădejdea în maestrul care dăduse svoana din gazete. Voia să muncească, M plăcea muzica şi nici nu-şi putea închipui ca maestrul să fie un înşelător. Şi atunci, ce credeţi că se întâmplă ? Maestrul care era acasă şi care privise tot timpul la tinerii adu­naţi dela o fereastră din etajul doi al clădirii, care se uitase cu mare băgare de seamă la fiecare din tineri din dosul perdelei, s’a co­­bcrît în stradă, s’a apropiat de tânărul sărac y! 1-а luat ca ucenic. Şi nu s’a înşelat „căci acest băiat, care a dat dovadă de atâta răb­dare şi încredere, і-a fost cel mai muncitor, eel mai cinstit cel mai ascultător şi cel mai credincios ucenic. Să stăruim în rugăciune. Iată, iubite frate, ce vrea Dumnezeu dela noi! lată pentruce ne-a dat Isus pilda văduvei stăruitoare spunându-ne că ,.va face dreptate aleşilor săi, care strigă către ziua şi noaptea şi pentru cere rabdă îndelung“ însuşi Dumnezeu (Luca 18. 1-7). Iată ce a vrut să ne spuie Isus prtn pilda omului care în miez de noapte cerea pâine dela prietenul său şi care, pentru „cute-2 Biblioteca Metern ASTEA zanta" lui, a primit cele de trebuinţă (Luca 11, 5-8). Iată, în sfârşit, pentruce Apostolul ne spune „rugefi-vă necontenit“ (II Tes. 5-17). Isus ne spune limpede: cereţi şi se va da vouă, căutafi şi veji afla batefi şi vi se va deschide“ (Luca 11, 9). Dar ce ne va da ? Ce vom afla ? Ce ni-se va deschide ? Ne va da jilnife pline de rodurile pământului? Vom afla boi şi vaci? Ni se vor deschide uşile îm­păraţilor lumii aeesteia ? Nu I Căci ne zice Isus: „Tatăl vostru cel din ceruri da va Duhul Sfânt acelor care cer“ (Luca 11, 13). Acesta este, aşadar, nepreţuitul Dar pe care ni-L idă Dumnezeu şi de care nu suntem vrednici noi oamenii. Căci prin acest Dar îl coborim pe Tatăl din ceruri pe pământul inimii noastre, care, săiăşluindu-se în noi, ne va da nu pâine de grâu, ci „pâine vie ' „din care dacă mă­nâncă cineva, nu mai moare" (loan 6,50); ne j va da nu bogăţiile lumii ci „comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică" , (Matei 6, 20); ne va deschide nu uşile împă­­! răjiilor lumeşti, ci însăşi porţile Raiului. Nu ştiai ce cerem. Iată, prin urmare, Darul pe care trebuie să-l cerem ziua şi noaptea Din două pricini nu trebue să cerem dela Dumnezeu bunătăţile lumii acesteia: mai întâi, pentrucă ne vom asemăna cu sămânţa căzută între spini, adică cu acei care „umblând sub povara grijilor, a bogăţiei 1 şi a plăcerilor vieţii, se înăbuşesc şi nu rodesc і desăvârşit“ (Luca 8,14) şi al doilea pentrucă Dumnezeu care se îngrijeşte de păsările ce­rului se va îngriji şi de not. Căci ,.cu cât mai de preţ suntefi voi decât păsările" (Luca 12, 24). Uneori, Ji se va părea, iubite frate, că I Dumnezeu nu te aude, fiindcă nu-fi împlineşte cererile. Dar ascultă ce ne zice Isus: „nu ştifi ce cereţi" (Marcu 10, 38). Căci de cele mai multe ori Dumnezeu vrea sâ ne dea pâine, iar noi cerem piatră, El vrea să ne dea peşte, iar ! noi cerem şarpe (Matei 7, 9—10). Căci piatră şi şarpe e bogăţia şi slava acestei lumi. Alteori vei fi gata, poate, să suferi, să mori peniru Hristos, precum şi El a suferit şi a murit pentru tine. Ai fi în stare să zici, poate, ca şi Isus; „am un botez, ca să fiu botezat şi câtă nerăb­dare am până ce se va îndeplini" (Luca 12, 50). Dar când fi se va apropia Golgota, când chi­nurile grozave şi spaima morfii îţi vor ieşi în fată, când — ca şi Isus — vei cădea în ge­nunchi în fata Tatălui, rugându-1 cu lacrămi în ochi ca să-fi înlăture „paharul" suferinţelor tru­peşti şi când în sfârşit, Tatăl nu-Ji va împlini voia, să ştii că rugăciunea ta nu-fi va fi totuşi zadarnică, precum nu і-a fost zadarnică nici pen ru Isus. Căci iată ce spune evangheM-*-* • „Iar un înger din cer s’a arătat Lui şi tărea" (Luca 22, 43), îngerul tău păzitor întări şi pe fine, chiar dacă Talăl nu-fi va tura „paharul". Dumnezeu vrea să stăm lâng Aşa dar, iubite fraie, de ti se va înt să nu te asculte Dumnezeu cum n’a asci pe femeia canaaneancă; de te va asemui treia rugăminte, chiar cu „câinii", cum a ase­muit-o pe dânsa, tu tot să nu slăbeşti în rugă­ciunile tale, căci, până în sfârşit, bunul Isus se va întoarce şi spre tine cu aceleaşi cuvinte: „mare este credinţa ta, facă-se fie după cum voieşfi" (Matei 15 28) De-fi va fi corabia vieţii în mare primej­die, iar valurile şi vântul fi-ar clătina-o în toate părţile, nici atunci tu să nu Ji pierzi nădejdea. Să ştii că Isus e cu fine, în corabia ta, chiar dacă JI se pare că doarme. Altminteri, El ne va mustra şi ne va zice: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi ? Cum de nu avefi credinţă ?“ (Marcu 4, 40). Dumnezeu aşteaptă să fie rugat pentrucă noi să ne întoarcem spre El de bună voie precum se întoarce floarea soarelui către lumi­nătorul ceresc care îi dă lumină, căldură, rod şi viajă. Dumnezeu caută să ne rugăm cât mai des, în genunchi, cu lacrămi, ca să ne facă să avem credinţa pe care o are un copil fată de mamă. Copilul — când îi e foame — cere, plânge, o trage pe mamă de fustă, fără să se întrebe dacă este pâine în casă sau nu, fiindcă el ştie şi crede cu nestrămulare că mama îi va da să mănânce. Şi copilul nu se înşeală, căci mama nu numai că îi dă hrană, ci îl mai ia şi în brafe, îl mai şi mângâie. Dumnezeu vrea ca noi să nu ne depărtăm de El nici atunci când ni se apropie Golgota, fiindcă tocmai Golgota e fericirea, e chezăşia învierii noastre. Să ne rugăm, deci, frate, zi şi noapte, ca să înlăturăm stratul de necredinţă, ca să des­tupăm vâna inimii noastre prin care să curgă apa vie a sf. Duh. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne sfinţească viaja să ne rugăm, neîncetat, toată viafa. Să aşteptăm şi să răbdăm ca şi ucenicul maestrului. Să nu ne pierdem nădejdea nici atunci când vom rămâne singuri la rugă­ciune căci, de când e lumea .mulfi sunt chemafi, dar pujini aleşi" (Matei 20, 16). Frefele PAUL LECCA. *P21972*

Next

/
Thumbnails
Contents