Oastea Domnului, 1942 (Anul 13, nr. 1-52)

1942-01-03 / nr. 1-2

Pag. 2. Dacă ne-am lăsa duşi pe aripile gândului, departe, peste valurile sbuciumate ale vremurilor, la un moment sufletul împovărat de atâta alergare, s’ar lăsa lin în mijlocul unei mulţimi adunate pe marginea râului Iordan, în Palestina. Intre mulțimea aceea s'ar putea deosebi tot felul de oameni. Tofi sunt cu ochii afintiţi undeva, spre un loc mai înalt, unde un tânăr cu chip de sihastru, îmbrăcat în haine aspre, botează poporul. Fiecare îşi aşteaptă rândul, la marele botez al pocăinţei. Dar ce s’a întâmplat ? Tânărul sihastru s’a oprit şi nu mai botează. Plin de o sfântă îmbujorare se aruncă smerit cu faţa la pământ, ca un rob, în faţa unui alt tânăr, care sta blând înaintea lui. — Ridică-te, Ioane! — Nu, Doamne!,,Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?“ (Mat. 3, 14). Dar Isus — căci El era — răspunse dulce, Botezătorului: — „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce este de împlinit“ (Mat. 3, 15). Prorocul ascultă şi boteză pe Domnul, in timp ce poporul se străduia zadarnic să priceapă ciudata convorbire. Dar îndată s’a făcut lumină. Căci după ce a fost botezat ,,pe când se ruga s’a deschis cerul şi Duhul Sfânt sa pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s'a auzit un glas care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în tine îmi găsesc toată plăcerea Mea“ (Luca 3, 21-22). Aceasta este minunea cea mare a praznicului Bobotezei: Arătarea sfintei Treimi. Tatei ca un glas, Fiul ca un om şi Duhul Sfânt nu’5 chip de porumbel. Ce minune mare! Ce taină sfântă! şi totuşi oamenii n’au avut ochi să o vadă, urechi să o aude şi minte s’o priceapă. Poate că dintre cei care au cerut răstignirea lui Isus, nu pufini au văzut cu ochii descoperirea minunată a sfintei Treimi, pe marginea Iordanului. Dar dacă ei n'au vrut să înteleagă, nu însemnează că și noi trebue să facem la fel. Noi trebue să vedem în Botezul Domnulu ceeace Iudeii n’au putut să vadă. Trebue sa vedem smerenia Domnului care deși era Fiul lui Dumnezeu s’a amestecat în popor ca să primească întocmai ca orice muritor, Botezul pocăinței. El purta în inimă o sfântă pocăință, o pocăință dumnezeiască, pentru păcate care nu erau ale lui, pentru păcatele poporului care nu era în stare să vadă minunea cea mare a arătării Sfintei Treimi. Dar mai presus de toate Boboteaza ne descopere puterea cea mare a pocăinții. Pocăinţa este miezul propoveduirii lui Ioan Botezătorul, este începutul predicii Mântuitorului în lume şi tot pocăinţa este aceea care descre cererile, pentru ca glasul păcătosului să pătrundă până la Dumnezeul cel în Treime. Da, iubite frate! Dacă pocăința ta e adevărată şi dacă te rogi pentru păcatele tale, precum Isus s’a rugat pentru păcatele tuturor, acelaşi Cer se va deschide şi pentru tine şi acelaşi glas al Tatălui te va chema şi te va recunoaşte de fiu, zicând: „Tu eşti fiul Meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea Mea". Preot IOAN OPRIȘ. Pe marginea râului Iordan. Botezul Domnului Isus. Dacă te iei după lume. Să ştii fratele meu, că în viaţa aceasta, trei mari duşmani ai cari vor să-i pierzi sufletul: diavolul, păcatul şi lumea. Diavolul nu-l vezi dar el îţi şopteşte mereu la ureche aşa: bea omule şi mănâncă. Aici e raiul, aici e iadul. Ce-i spun preoţii şi Biserica sunt minciuni. Cât trăeşti atâta eşti. Ce suflet, ce judecată? Astea sunt sperietori. Păcatul te face să-i pierzi mintea şi să nu vezi în ochi decât pofta pe care vrei s-o faci. Să simţi plăcerea desfrâului, să simţi nevoia de a tura, să simţi gustul de a bea. Lumea te opreşte de la tot ce vrei să faci pentru sufletul tău. Ea te place numai atâta vreme cât eşti ca ea. Dacă înjuri, minţi, fumezi, bei, eşti om de societate, eşti om deştept. Nu faci acestea, RU eşti ca lumea, nu eşti om. Şi ca să vezi binele pe care ţi-l vrea lumea şi unde ajungi dacă te iei după ea, citeşte cu luare aminte întâmplarea de mai jos. O fetiţă de şapte ani, care începuse a merge la şcoala, auzise dela preot că trebue să meargă la biserică. Intr’o Duminecă se hotărî să facă acest lucru. Se sculă de dimineaţă, se găti, ceru voie dela părinţi şi cu câteva flori în mână porni spre biserică. La o răspântie, un grup de oameni care fumau şi discutau, opri fetiţa şi-o întrebă unde se duce. La biserică, răspunse ea. „Intoarce-te fetiţa acasă şi joacă-te, că foloseşti ceva. Dacă te duci la biserică, o să te doară picioarele, şi-apoi tu eşti de biserică ?... Lasă că o să te duci când îi fi mai mare“. Fetiţa-i ascultă şi se întoarse acasă. Când împlini 20 ani ştiind că acum are dreptul, porni din nou spre biserică. La aceiaşi răspântie, grupul de oameni o opri şi după ce află un se duce, îi zise: „Intoarce-te fată acasă. In loc să stai pe lângă maică-ta ca să înveli cum se face mâncarea, că mâine poimâne o să te măriţi, te fii de biserică. Lasă că ai timp de biserică când oi fi la casa ta“. Fata-i ascultă şi de data asta. Când se căsători, spuse soţului întâmplarea şi totdeodată şi dorinţa, şi porni iar la biserică. La răspântie grupul de oameni îi zise: „Intoarce-le femee acasă. In loc să stai și tu cu solul de vorbă și să-i faci o mâncare bună, te gătești să te duci la biserică. Lasă că ai vreme la bătrânețe". Femeia se înapoie acasă. Ajunse bătrână, cocoșată și aproape surdă. Sigură că n’are de ce s’o mai oprească lumea, porni la biserică. Dar grupul de oameni îi zise: „întoarce-te, băbuţo acasă. Tu nu vezi că nu pofi să mai mergi. Şi-apoi dacă nu mai auzi ce mai cauţi acolo. Dacă nu te-ai dus cât ei fost tânără şi zdravănă, dar acuma degeaba“. Şi astfel, sufletul acestei fiinţe care s’a luat după lume, n’a putut să guste din pâinea viejii, fără de care nu pofi avea via|a de veci. Să luăm aminte. Preot E. C. MIHĂILESCU Ogrezeni—Ilfov. * SISI SIMBKJEN Către iubiţii noştri abonaţi. шииниші«""* штша Din pricină că toate s'au scumpit, ne vedem siliţi să ridicăm şi noi preţul abonamentului cu 60 lei, adică dela Anul Nou 1942 abonamentul la foile noastre va fi 260 lei pe un an Trec anii.. Trec anii, se duc ca vântul Şi ne va ’nghifi pământul; Plânşi de rude ’n groapă rece, Din lume noi când vom trece. Trec anii... Dar ce folos? Când omul e tot păcătos, Nu vrea deloc mort, Єа să fie mântuit. Trec anii... Grăbeşte, frate, $i mai lasă din păcate; Lasă-le şi le-alungă Că moartea o să te-ajungâ. Trec anii, se duc, se duc... Şi cu ei moartea ne-aduc, La sfârşit să ne gândim Şi tofi să ne pocăim. Trec anii... Isus ne cheamă, Să nevem la sfârşit teamă... Hai cu tofi la glasul Lui, La sfântul glas a! Domnului. Trecenil, şi noi 'ntr'o zi Vom muri şi-om putrezi. Şi, vai, va fi atunci de-acei: Сея a murit păcătoşi şi răi. Trec anii/ Se duc ca vântul, După cum vrea Domnul Sfântul. Şi tu, creştine, nu mai sta Să te-apuce vremea rea. Cites APOSTOL V. АНТОНІ Boteţil—Bacău. Nov. 1—2 Cruciuliţa „Oastei Domnului“. Amintim din nou, iubiţilor noştri fraţi şi surori ostaşi ai Domnului, că mai avem cruciuliţe de ale Oastei. Fiecare ostaş al Domnului e bine să-şi aibă cruciuliţa lui. Toţi şi le pot comanda mai uşor acum când comandă calendarele de masă pe anul 1942, căci le vom pune cuciuliţele într’un pachet cu calendarele şi nu vor cheltui cu poşta de două ori, ci numai odată. Preţul unei cruciuliţe cu panglică gata,e 60 lei şi se pot cere dela redacţia foilor noastre sau dela Librăria Arhidiecezana Sibiu, sfer. Mitropoliei 4. Scumpindu-se mereu toate credem că iubiţii noştri cetitori şi abonaţi vor înţelege că trebue să scumpim şi noi preţul abonamentalul S’au scumpit mereu preţul hârtiei, lefurile lucrătorilor dela tipografie şi dele administreze, precum şi toate celelalte. Încât noi cheltuim acum cu scoaterea toilor aproape îndoit, cât cheltuiam înainte ce războiu.