Oastea Domnului, 1943 (Anul 14, nr. 1-53)

1943-01-03 / nr. 1-2

Pag. 2 OASTEA DOMNULUI Anul 14 Nr. 1—2 Eram pe acea vreme la pa­rohie şi scoteam forţa »Glasul Domnului", ostenindu-mă ca şi tot preotul, pentru păstorirea tur­mei ce mi s’a dat. In numărul dela 15 iunie 1929 al vestitorului parohial pe care-1 tipăream am dat alarma sub titlul ,O zi de do­liu“ chemând enoriaşii arădani la Catedrală să-şi spună cuvântul contra Concordatului cu Roma. Făcusem programul ca Duminecă 16 iunie la 2 după amiazi să tragă toate clopotele timp de 20 minute, iar mulţimei adunate să i se citească declaraţia I. P. Sf. Mitropolit Nicolae, semnându-se apoi o plângere de împotrivire. Parchetul Tribunalului aflând despre această manifestare potriv­nică faţă de guvernul de atunci, mi-a pus în vede­e că voi fi are­stat, sfătuindu-mă să părăsesc cu primul tren Aradul. Era ora două când clopotele aveau să dea a­­larma. Urcai la întâmplare trenul ce duce spre frontieră. Coborâi în Curtici fără de nici o ţintă. Peronul gării gemea de lume sosită din toate unghiurile Tran­silvaniei. Bănăţenii cu frumoa­sele lor costume se amestecau cu câmpenii noştri, toţi cu privirile aţintite spre cei cari coboară din tren. Se vedea că aşteptau pe ci­neva. Deodată se îndreptează spre mine un grup şi unul strigă cu glas mare: — Iată, părintele nostru! Ei aşteptau pe un preot de­legat de la Episcopie ca să aducă binecuvântările Chiriarhului la a­­dunarea lor generală. Erau mem­bri Oastei Domnului. O ceată de femei şi tineri încep o cântare de bun sosit: Bine aţi venit! Eu îi ascult cu mirare, ro­­t nd privirile ca să dau de ade­văratul trimis, dar nici un preot nu se iveşte de nicăiri. Un fier trece prin întreaga mea fiinţă, umplându mă de căl­dură şi lumină, focul sf. Duh — Da, eu sunt trimis la voi, le zisei şi mă încadrai în rând cântând împreună: Isus, Regele cel mire. Мі­se părea că de o veci­­nicie sunt împreună cu aceşti fraţi şi surori pe cari і-ara iubit dela prima întâlnire cu ei în gara din Curtici. De atunci am intrat în acest voluntariat de misionarism al Du­hului sfânt: Oastea Domnului. N'a mai fost nici o întru­nire in eparhia Aradului fără ca să nu îi participat în mod activ, ca şi ostaş din ce dintâiu şireag. Bunul Dumnezeu ne-a dat mari bucurii. Am realizat frumoase înfăptuiri. Intre cari trebue să a­­mintesc zidirile de la Izvorul „Pe­redei­ din dealul Covăsniţului. Bisericuţa de acolo şi casa mona­hilor sunt ridicate de braţele fra­ţilor şi din darurile adunate de su­rorile de la Podgorie, de pe Lunca Aradului şi de la organizaţiile Ca­­s­ei Domnului din parohiile de pe frontiera ţării. Procesiunile religioase din prilejul pelerinajelor de la sf. Mă­năstire Bodrog şi Schitul Sfântul Gheorghe sunt rezultatele ostene­lilor Oastei Domnului şi-şi ţinea adunările sale în fiecare Duminecă după masă şi peste săptămână în serile de Miercuri şi Vineri. Câte mângăeri nu mi-au dat acele clipe petrecute împreună în rugăciuni, cântări şi meditaţii ? Dacă bunul Dumnezeu m’a ajutat să ajung Intr’un loc de conducere bisericească", aceasta am s'o mul­ţumesc nu In cel din urmă rând­ul fraţilor şi surorilor cu cari îm­preună m’am rugat, desfătându-ne sufletul în cântările Oastei şi pre­­gătindu-mă de misiunea pentru care m’a ales Domnul. Tremurul sfânt al chemării din clipa când m’am înrolat în Oaste îi trăesc şi azi de câte ori cercetez, în calitate de consilier rezultatele şcoalelor de Duminecă, întâlnind aci pe­­veteranii* cari stau acum în ajutorul preotului în in fiecare parohie, ca gândul chi­­riarhal legat de aceste întruniri duminecale să isbutească pe deplin. Domnul să reverse darul Său ce sfânt asupra strădaniilor celor cari conduc azi Oastea. Fraţilor şi surorilor le zic: Slăvit să fie Domnul­­ Arad la 14 Decemvrie 1942. Prot. CAIUS TURICU, consilier referent al Episcopiei Aradului Cum am intrat în Oastea Domnului? O vedere dela lui congres al O­astei Domnului, în faţă pe partea dreaptă cel cu semnul X se vede părintele C. Turicu dela Arad Câteva gânduri de Anul Nou Ori de câte ori mă aflu în pragul unui nou an îmi vin urmă­toarele gânduri: Mai întâi, mă gândesc că în ciuda tuturor vrăjmășiilor ne mai­pomenite în istoria neamului omenesc, anii se numără numai dela Domnul nostru Isus Hristos încoace. Păgânii numărau anii dela întemeierea Romei şi totuşi când a venit Hristos, această numără­toare a încetat. Dar ceea ce s’a petrecut în zilele noastre e şi mai interesant. Bolşevicii bezboinici spuneau că Isus Hristos nici n’a existat, că ceea ce se spune des­pre El nu e decât o poveste năs­cocită de „popi“. Şi totuşi, toţi bolşevicii până la cel mai îndră­cit dintre ei, când scoteau vreo gazetă sau când scriau vreo scri­soare, puneau anul de la Naşterea lui Isus. Iată cum, iubite frate, nici porţile iadului nu-L pot birui pe Isus. Vrăjmaşii lui Isus seamănă cu fiarele care, închise în cuşti cu gratii de oţel, rod gratiile cu dinţii, dar în loc să rupă oţelul, îşi rup colţii. Alt gând îmi spune că tot ce este în lume se învecheşte, îmbă­trâneşte şi moare, iar cel ce tră­ieşte în Domnul îşi „înnoieşte ti­nereţile ca ale vulturului". Omul trupesc se întristează când vede că odată cu fiece an nou, faţa e tot mai brăzdată de sbârcituri, iar părul tot mai cărunt, în timp ce omul duhovnicesc e veşnic tânăr, chiar dacă ar împlini o sută de ani. Omul lumesc oftează dureros când mai trece un an din viaţă, dar omul duhovnicesc e de două ori bucuros: mai întâi pentru că, odată cu trecerea anilor, scapă de demonii patimilor şi al doilea că se apropie de mult dorita clipă când va zice ca dreptul Simeon: „Acum slobozeşte“. Fiindcă omul duhovnicesc zice: „doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hri­stos, şi aceasta e cu mult mai bine“ (Filipeni 1, 23). Iar al treilea gând, care e trist pentru noi toţi, îmi spune că lumea din anul 1943 e aproape tot atât de păgână ca cea din anul unu. Dacă ar veni Isus prin­tre noi s’ar găsi zeci de rude care să-L vândă şi mii de cărturari şi farisei care să-L osândească! In sfârşit, ultimul gând îmi spune poruncitor: lucrează, în­­mulţeşte-ţi talantul, sufere, fii gata pentru orice, propovădueşte cu timp şi fără timp pentru că starea de astăzi, chiar dacă e roză la suprafaţă, nu e mai bună, în mie­zul ei, ca pe vremea întâilor u­­cenici ai Domnului. Fatele PAUL LECCA, Transnistria „Veghiaţi dară, căci nu ştiţi nici ziua nici ceasul în care va veni Fiul omului“ (Matei 25, 13) inoiţi-vă abonamentul la foaie Venim să-Ţi mulţumim La 20 de ani ai Oastei Domnului O ce mare bucurie A lăsat Domnul să vie Peste inimile noastre Cei cari am luptat în Oaste. Azi la douăzeci de ani De luptă cu mulţi duşmani Înaintea Ta, Isuse, Avem bucurii nespuse. Venim ca să-Ţi mulţumim Din in­el şi Te slăvim Pentru darul ce ne-ai dat De câte ori te-am rugat. Cinsprezece ani de zile І-am petrecut lângă Tine Lângă crucea Ta, Isuse, C’o mângăere nespusă. Cam gustat pe acest pământ Din darul Tău cel preasfânt Şi acum smeriţi privim înapoi şi ne gândim. Cam mintea ne-ai luminat Şi la Tine ne-ai chemat. O dacă ar şti oricine Ce bine e lângă Tine, Şi, o, ce pace’n casă Şi, o, ce naţie aleasă, Din sbuciumul acestei lumi Din năcazuri, din furtuni Noi, Isuse, te-am iubit. Dar am şi păcătuit bă­ne vrednici de iertare Cam primit un nume mare Nume mare şi frumos De ostaş al lui Hristos Dară cei cari o bârfesc Nu şi dau seama ce vorbesc. Acum, Isuse, Domn Iubit, Pentru toate ce-am primit Cum putem să-Ţi răsplătim Doar numai să-Ţi mulţumim Şi să-Ţi făgăduim Că mai mult să ne silim Poruncile să-Ţi împlinim. Trimite-ne ajutor, Scumpul nost’ Mântuitor, Să luptăm lupta cea bună Cu toţi fraţii dimpreună Ca să fim şi acolo sus Tot în Oastea lui Isus. Fă Doamne ca să ’ndrâsnim Cu mai mult foc să-Ţi slujim Mai mult să Te preamărim, Pururea să-Ţi mulţumim, Să ne umpli Inima, Doamne, de dragostea Ta, Darul Tău şi mila Ta Să fie totdeauna, Peste buni şi peste tot, Căci toţi, Doamne, sunt al Tot Ajută-ne să-ţi slujim Totdeauna in veci. Amin. Ostaşe E. DRAGAN, Sălişte—Sibiu

Next