Oastea Domnului, 1945 (Anul 16, nr. 3-50)

1945-01-14 / nr. 3

Pag. 2 : m 0ASTE2Ü DOMNÜDÜI Anul 16 Nr. З Cum să citim Sf. Scriptură Citirea sf. Scripturi alcătuieşte o mare taină pentru mintea omenească. Aceasta pen­tru motivul că ea având un cuprins dumne­zeiesc nemărginit, nu poate îi cuprins de mintea omenească mărginită. Nici cei mai în­văţaţi oameni în chestiuni religioase, nu pot să mărturisească înţelesul deplin al si. Scrip­turi. Biserica singură prin reprezentanţii ei, adunaţi în sinoade şi sub inspiraţia Duhului Sfânt, poate să stabilească adevărul deplin al sf. Scripturi. Din această cauză, Biserica romano ca­tolică a oprit cu desăvârşire citirea sf. Scrip­turi de către laici, adică de către acei cari n’au cunoştinţe religioase pentru înţelesul ei şi nu sunt preoţi. Mare greşală, deoarece un iruct cu cât este mai oprit cu atât este mai dorit. Aşa a iost şi aici, poporul cu cât a fost oprit mai tare, cu atât dorea mai mult să citească sf. Scriptură. In preajma anului 1500 a început în apus o luptă între biserica rom. catolică, care prin poruncă oprea citirea sf, Scripturi de către laici, precum şi alte abu­zuri ale ei şi între pop .»rul care dorea să citească sî. Scriptură şi să îndrepteze unele lucruri rele din biserica rom.-catolică, adecă să fără un fel de reformă. Doritorii de re­forma, s'au numit reformaţi, iar dela sinodul dela Spiera, fiindcă au protestat contra ho­tărârilor acestui sinod, s’au numit protestanţi formând astfel Biserica protestantă. Protestanţii, căutând să combată abuzul bisericii rom.-catolice au înclinat balanţa în celalalt extrem şi au făcut o greşală şi mai mare, zicând că fiecare om e liber să ci­tească sf. Scriptură şi să-şi scoată reguli de credinţă şi viaţă aşa cum înţelege el cu min­tea lui fără să mai ţină seamă şi de îndru­mările Bisericii, de împrejurările şi felul cum a zis Mântuitorul, cum au practicat sf. pă­rinţi, cu un cuvânt de sf. Tradiţiune, ca al doilea Izvor de credinţă şi viaţă. De aici a izvorât marea greşală a fă­­rămiţirii Bisericii înlocuindu-se autoritatea Bisericii cu autoritatea minţii omului. Iar mintea omului se ştie că — fie din neştiinţă, fie din egoism, mân­drie sau neputinţă — este înclinată spre rătăciri şi desbinări, aşa că greu vom găsi doi oameni să înţeleagă la fel. Aşa şi în protestantism, au înce­put oamenii să înţeleagă fie care în felui lui, adevărurile de '~?edinţă şi de viaţă din Sf. Scriptură şi de aici puhoiul de secte, desbinări şi fărămi­­ţiri a Bisericii lui Hristos. Biserica ortodoxă şl aici ţine calea mijlocie, calea cea dreaptă a ade­văratei credinţe. Ea nu nume і că nu opreşte, ci din contră recomandă pentru toţi credincioşii el, citirea Sf. Scripturi. Iar dacă Ea se fereşte de greşala Bis. rom. catolice, atunci sfătueşte şi pe iubiţii săi credincioşi, ca să se păzească să nu cadă în greşala protestantismului. Ea recomandă ca citirea Sf. Scripturi să se facă aşa cum se citeşte o carte de rugăciuni, cu tot respectul cuvenit cuvântului lui Dumnezeu, ţinându-se seama de scopul şi împrejurările între cari s’a scris, iar noime de credinţă şi viaţă, mintea singuratică a omului să nu îndrăsnească să scoată şi formeze, c­­aceasta să fie lăsată pe seama Bisericii. Apoi cititorul să nu facă sub nici un motv despărţire între Sf. Scrip­tură şi Biserică, ci din contră dupăce mintea noastră s’a înaripat în zborul credinţii — prin citirea Sf. Scripturi — să mergem la biserică şi In at­mosfera duhovnicească a serviciului divin, a icoanelor şi a fumului de tămâie să ne încălzim inima şi întărim voinţa prin revărsarea Harului divin din Sf. Taine şi astfel să mergem pe adevăratul drum al adevăratei credinţe însoţită de fapte bune aşa cum spune sf. Iacob în 2, 17, că „credinţa fără fapte moartă este“. In această privinţă .Lumina Satelor“ şi „Oastea Domnului“ a format o adevărată şcoală de felul cum trebue să se citească şi cum să se înţe­leagă adevărurile de credinţă şi viaţă cuprinse în Sf. Scriptură. Preot.-prof. N. Qavra Intoarcete Frăţior perdut pe cale Ce’n valul lumii azi te’neci De ce nu vrei să vii la Domnul Să-ţi dea viaţa cea de veci. De ce te ţii mereu de rele Crezând în obiceiuri seci De ce ai părăsit pe Domnul Şi rătăceşti pe căi răsleţi. De ce această scurtă vreme In fapte rele o petreci Slăvit să fie Dommul Şi nu vrei să te’ntorci la Domnul Să scapi de moartea cea de veci. De ce te'ncrezi mereu în datini Şi'n ale lumii vorbe seci De ce nu vrei să vii la Domnul Să-ţi dea viaţa cea de veci. O, lasă calea rea acum Şi din al poftelor noroi Intoarcete la ЕГпароі Şi vino El te-aşteaptă’n drum. Jm<L Cap. Pepeni« СМл Pilda din sf. Evanghelie cu bogatul nemilostiv şi cu săra­cul Lazăr [Luca 16, 19—31), ne învaţă cât se poate de răs­picat că felul nostru de-a fi şi de-a ne comporta aici pe pă­mânt, fi-va răsplătit aşa cum se cuvine, după dreptate, în viaţa cealaltă, în viaţa de dincolo de mormânt. Momentan, lucrurile se în­tâmplă într'un chip care stâr­neşte în cugetele multora mi rare şi nedumerire; de regulă, cei răi, cei încurcaţi în multe feluri de păcate, au parte de cele bune ale vieţii, pe când cei buni, cei osârduitori intru plinirea voii lui Dumnezeu, în nu puţine cazuri, se împărtă­şesc de cele rele, de suferinţă şi de mizerie. Asta, însă, nu trebue să ne mire de fel. Ci să vedem aci minunata şi înţeleaptă în­tocmire de lucruri a Tatălui ceresc. Din vrerea Lui, atât cele bune gustate de cei păcă­toşi în viaţa aceasta, cât şi cele rele îndurate de cei cre­dincioşi, rânduite s să fie tre­cătoare, vremelnice, să dureze numai până la moarte. După moarte, stările pă­mântenilor se inversează şi a­nume: starea „fericită“ de până la moarte a c*lor netrebnici se preschimbă în chinurile fără sfâr­şit ale iadului, iar starea amară a celor buni se transformă în fericirea veşnică a Raiului. Şi aşa-i şi bine. Mai bine să su­ferim în viaţa aceasta un pic, decât să suferim intr’una in viaţa cealaltă, mai bine să fim lipsiţi de plăcerile vieţii acesteia, care sunt amăgitoare şi nu ţin atâta, decât să fim lipsiţi de desfătările vieţii de dincolo, care sunt cele adevărate şi nu se mai isprăvesc in veac de veac. Aşa că să nu râvnim de loc starea celor ce aici pe pă­mânt o duc numai in desmier­­dări şi dacă cumva dat ne este să cunoaştem ceva suferinţă, ceva mizerie, să nu cârtim, să nu ne răsvrătim şi să nu des­­nădăjduim, ci, mai vârtos, să ne bucurăm şi să dăm dovadă de cât mai multă răbdare şi credinţă, bineştiind că, în felul acesta „suferinţa noastră... ne va agonisi, mai presus de ori­şice măsură o cumpănă veşnică de mărire" (2 Cor. 4, 17), pre­cum întâmplatu-i-s'a săracului Lazăr, care, pe pământ, a cu­noscut numai foamea şi bubele. Preot loo I. Sudu DELA CENTRUL OASTEI Ca şi în anii trecuţi am pe­trecut sărbătorile şi ne-am bucu­rat în draga noastră adunare de multă binecuvântare dela Domnul. Nimic nu ne-a lipsit din cele ce fac bucuria unei adunări duhovniceşti. Cuvânt de zidire, cântare şl fapte de iubire frăţească acestea ne-au fost florile din cununa praznicului trecut. In tot timpul sfintelor sărbă­tori adunările ne-au fost conduse de iubiţii noştri părinţi sufleteşti fn frunte cu P. C. protopop M. Neagu. O bucurie aleasă ne-a făcut iubitul părinte Cornel Dascălu dela parohia Lepindea, jud. Tr. Mică. Venind cu treburi pe la Sibiu şi-a adus aminte de noi şi ne-a cerce­tat în adunarea de Duminecă 17 Dec. Ne-a grăit cu multă căldură şl cu vădită dragoste de Oastea Domnului. Nici nu putem spune cât ne-a mângâiat prezenţa sf. sale Intre noi. II ştim acum cu toţii că e suflet din sufletul Oastei şi un vrednic slujitor al sf, Biserici. Tot fn preajma Crăciunului ne-a cercetat fratele iubit loan Ciu­lea din Bucureşti, care a fost aici cu noi şi aici 1-а aflat pe Domnul. L-am îmbrăţişat cu drag, ca pe un copil al adunării noastre. Pe lângă aceste bucurii din a­­dunăre, fraţii şi surorile au cerce­tat bolnavii din spitale şi robii din închisoare ducând tuturor cuvânt de mângâiere şi daruri trupeşti şi sufleteşti. Noaptea de Anul Nou am petrecut-o aşa cum ne-am hotă­rât In priveghere, In rugăciune şi cântare sfântă, nu ca în vremuri de pace cu toţii la olaltă, ci în gru­puri mai restrânse aşa cum s’a putut. Fraţii Sibienl sunt plini de râvnă şi merg fnainte după stea­gul lui Iisus, aşa cum s'au făgăduit în sfântul legământ. Din acest pri­lej ei îşi îndreaptă gândul către toţi fraţii din ţară şi le ureazâ tu­turor : Slăvit să fie Domnul şi spor la lucrul sfânt al misiunii Oastei Domnului. SaerttiHatul Central Aşa ne zice Domnul »Prea iubiţilor vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc îm­potriva sufletului. Purtaţi-vă cu cinste între păgâni, astfel ca, de unde acum vă bârvesc ca pe nişte făcători de rele, văzând ei faptele voastre bune, să preamărească pe Dumnezeu In ziua când fi va cerceta (1 Petru 2, 11—12). Ci de veţi şi pătimi pentru dreptate fericiţi veţi fi. Iar de teama lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi; ci pe Domnul — pe Hristos — să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata întotdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, însă cu blândeţe şi cu cuviinţă. Să aveţi cuget curat ca tocmai în ceia ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine ceice grăiesc de rău purtarea voastră eea bună tatra Hristes (1 Petru 2, 14—1C). Suferinţă şi mărire

Next

/
Thumbnails
Contents