Oastea Domnului, 1945 (Anul 16, nr. 3-50)
1945-01-14 / nr. 3
Pag. 2: m CASTELU DOMNIDUI Cum să citim Sf. Scriptură Citirea sf. Scripturi alcătuieşte o mare taină pentru mintea omenească. Aceasta pentru motivul că ea având un cuprins dumnezeiesc nemărginit, nu poate fi cuprins de mintea omenească mărginită. Nici cei mai învăţaţi oameni în chestiuni religioase, nu pot să mărturisească înţelesul deplin al sf. Scripturi. Biserica singură prin reprezentanţii ei, adunaţi în sinoade şi sub inspiraţia Duhului Sfânt, poate să stabilească adevărul deplin al sf. Scripturi. Din această cauză, Biserica romano catolică a oprit cu desăvârşire citirea sf. Scripturi de către laici, adică de către acei cari n’au cunoştinţe religioase pentru înţelesul ei şi nu sunt preoţi. Mare greşală, deoarece un fruct cu cât este mai oprit cu atât este mai dorit. Aşa a fost şi aici, poporul cu cât a fost oprit mai tare, cu atât dorea mai mult să citească sf. Scriptură. In preajma anului 1500 a început în apus o luptă între biserica rom. catolică, care prin poruncă oprea citirea sf. Scripturi de către laici, precum şi alte abuzuri ale ei şi între poporul care dorea să citească sf. Scriptură şi să îndrepteze unele lucruri rele din biserica rom.-catolică, adecă să fără un fel de reformă. Doritorii de reforma, s'au numit reformaţi, iar dela sinodul dela Spiera, fiindcă au protestat contra hotărârilor acestui sinod, s’au numit protestanţi formând astfel Biserica protestantă. Protestanţii, căutând să combată abuzul bisericii rom.-catolice au înclinat balanţa în celalalt extrem şi au făcut o greşală şi mai mare, zicând că fiecare om e liber să citească sf. Scriptură şi să-şi scoată reguli de credinţă şi viaţă aşa cum înţelege el cu mintea lui fără să mai ţină seamă şi de îndrumările Bisericii, de împrejurările şi felul cum a zis Mântuitorul, cum au practicat sf. părinţi, cu un cuvânt de sf. Tradiţiune, ca al doilea izvor de credinţă şi viaţă. De aici a izvorât marea greşală a fărămicirii Bisericii înlocuindu-se autoritatea Bisericii cu autoritatea minţii omului. Iar mintea omului se ştie că — fie din neştiinţă, fie din egoism, mândrie sau neputinţă — este înclinată spre rătăciri şi desbinări, aşa că greu vom găsi doi oameni să înţeleagă la fel. Aşa şi în protestantism, au început oamenii să înţeleagă fiecare în felul lui, adevărurile de c credinţă şi de viaţă din Sf. Scriptură şi de aici puhoiul de secte, desbinări şi fărămiţiri a Bisericii lui Hristos. Biserica ortodoxă şi aici ţine calea mijlocie, calea cea dreaptă a adevăratei credinţe. Ea nu numea că nu opreşte, ci din contră recomandă pentru toţi credincioşii ei, citirea Sf. Scripturi. Iar dacă Ea se fereşte de greşala Bis. rom. catolice, atunci sfătueşte şi pe iubiţii săi credincioşi, ca să se păzească să nu cadă în greşala protestantismului. Ea recomandă ca citirea Sf. Scripturi să se facă aşa cum se citeşte o carte de rugăciuni, cu tot respectul cuvenit cuvântului lui Dumnezeu, ţinându-se seama de scopul şi împrejurările între cari s’a scris, iar norme de credinţă şi viaţă, mintea singuratică a omului să nu îndrăsnească să scoată şi formeze, caceasta să fie lăsată pe seama Bisericii. Apoi cititorul să nu facă sub nici un motv despărţire între Sf. Scriptură şi Biserică, ci din contră după ce mintea noastră s’a înaripat în zborul credinţii — prin citirea Sf. Scripturi — să mergem la biserică şi In atmosfera duhovnicească a serviciului divin, a icoanelor şi a fumului de tămâie să ne încălzim inima şi întărim voinţa prin revărsarea Harului divin din Sf. Taine şi astfel să mergem pe adevăratul drum al adevăratei credinţe însoţită de fapte bune aşa cum spune sf. Iacob în 2,17, că „credinţa fără fapte moartă este“. In această privinţă ,Lumina Satelor“ şi „Oastea Domnului“ a format o adevărată şcoală de felul cum trebue să se citească şi cum să se înţeleagă adevărurile de credinţă şi viaţă cuprinse în Sf. Scriptură. Preot.prof. N. Gavra Intoarcere Frăţior perdut pe cale Ce’n valul lumii azi te’neci De ce nu vrei să vii la Domnul Să-ţi dea viaţa cea de veci. De ce te ţii mereu de rele Crezând în obiceiuri seci De ce ai părăsit pe Domnul Şi rătăceşti pe căi răsleţi. De ce această scurtă vreme In fapte rele o petreci Slăvit să fie Dommul Şi nu vrei să te’ntorci la Domnul Să scapi de moartea cea de veci. De ce te'ncrezi mereu în datini Şi'n ale lumii vorbe seci De ce nu vrei să vii la Domnul Să-ţi dea viaţa cea de veci. O, lasă calea rea acum Şi din al poftelor noroi Intoarcete la ЕГпароі Şi vino El te-aşteaptă’n drum. Im.L Cap. Pepeni« СМл Anul 16 Nr. З Suferinţă şi mărire Pilda din sf. Evanghelie cu bogatul nemilostiv şi cu săracul Lazăr (Luca 16, 19—31), ne învaţă cât se poate de răspicat că felul nostru de-a fi şi de-a ne comporta aici pe pământ, fi-va răsplătit aşa cum se cuvine, după dreptate, în viaţa cealaltă, în viaţa de dincolo de mormânt. Momentan, lucrurile se întâmplă într'un chip care stârneşte în cugetele multora mirare şi nedumerire; de regulă, cei răi, cei încurcaţi în multe feluri de păcate, au parte de cele bune ale vieţii, pe când cei buni, cei osârduitori intru plinirea voii lui Dumnezeu, în nu puţine cazuri, se împărtăşesc de cele rele, de suferinţă şi de mizerie. Asta, însă, nu trebue să ne mire de fel. Ci să vedem aci minunata şi înţeleaptă întocmire de lucruri a Tatălui ceresc. Din vrerea Lui, atât cele bune gustate de cei păcătoşi în viaţa aceasta, cât şi cele rele îndurate de cei credincioşi, rânduite , să fie trecătoare, vremelnice, să dureze numai până la moarte. După moarte, stările pământenilor se inversează şi anume: starea „fericită“ de până la moarte a celor netrebnici se preschimbă în chinurile fără sfârşit ale iadului, iar starea amară a celor buni se transformă în fericirea veşnică a Raiului. Şi aşa-i şi bine. Mai bine să suferim în viaţa aceasta un pic, decât să suferim intr’una in viaţa cealaltă, mai bine să fim lipsiţi de plăcerile vieţii acesteia, care sunt amăgitoare şi nu ţin atâta, decât să fim lipsiţi de desfătările vieţii de dincolo, care sunt cele adevărate şi nu se mai isprăvesc un veac de veac. Aşa că să nu râvnim de loc starea celor ce aici pe pământ o duc numai in desmierdări şi dacă cumva dat ne este să cunoaştem ceva suferinţă, ceva mizerie, să nu cârtim, să nu ne răsvrătim şi să nu desnădăjduim, ci, mai vârtos, să ne bucurăm şi să dăm dovadă de cât mai multă răbdare şi credinţă, bineştiind că, în felul acesta „suferinţa noastră... ne va agonisi, mai presus de orişice măsură o cumpănă veşnică de mărire" (2 Cor. 4, 17), precum întâmplatu-i-s a săracului Lazăr, care, pe pământ, a cunoscut numai foamea şi bubele. Preot loc I. Suciu DE LA CENTRUL OASTEI Ca şi în anii trecuţi am petrecut sărbătorile şi ne-am bucurat în draga noastră adunare de multă binecuvântare de la Domnul. Nimic nu ne-a lipsit din cele ce fac bucuria unei adunări duhovniceşti. Cuvânt de zidire, cântare şi fapte de iubire frăţească acestea ne-au fost florile din cununa praznicului trecut. In tot timpul sfintelor sărbători adunările ne-au fost conduse de iubiţii noştri părinţi sufleteşti in frunte cu P. C. protopop M. Neagu. O bucurie aleasă ne-a făcut iubitul părinte Cornel Dascălu de la parohia Lepindea, jud. Tr. Mică. Venind cu treburi pe la Sibiu şi-a adus aminte de noi şi ne-a cercetat în adunarea de Duminecă 17 Dec. Ne-a grăit cu multă căldură şi cu vădită dragoste de Oastea Domnului. Nici nu putem spune cât ne-a mângâiat prezenţa sf. sale între noi. II ştim acum cu toţii că e suflet din sufletul Oastei şi un vrednic slujitor al sf. Biserici. Tot in preajma Crăciunului ne-a cercetat fratele iubit Ioan Ciulea din Bucureşti, care a fost aici cu noi şi aici l-a aflat pe Domnul. L-am îmbrăţişat cu drag, ca pe un copil al adunării noastre. Pe lângă aceste bucurii din adunăre, fraţii şi surorile au cercetat bolnavii din spitale şi robii din închisoare ducând tuturor cuvânt de mângâiere şi daruri trupeşti şi sufleteşti. Noaptea de Anul Nou am petrecut-o aşa cum ne-am hotărât In priveghere, In rugăciune şi cântare sfântă, nu ca în vremuri de pace cu toţii laolaltă, ci în grupuri mai restrânse aşa cum s’a putut. Fraţii Sibieni sunt plini de râvnă şi merg inainte după steagul lui Iisus, aşa cum s'au făgăduit în sfântul legământ. Din acest prilej ei îşi îndreaptă gândul către toţi fraţii din ţară şi le ureazâ tuturor . Slăvit să fie Domnul şi spor la lucrul sfânt al misiunii Oastei Domnului. Sacrificatul Central Aşa ne zice Domnul »Prea iubiţilor vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului. Purtaţi-vă cu cinste între păgâni, astfel ca, de unde acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, văzând ei faptele voastre bune, să preamărească pe Dumnezeu In ziua când fi va cerceta (1 Petru 2, 11—12). Ci de veţi şi pătimi pentru dreptate fericiţi veţi fi. Iar de teama lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi; ci pe Domnul — pe Hristos — să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata întotdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, însă cu blândeţe şi cu cuviinţă. Să aveţi cuget curat ca tocmai în ceia ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună tatra Hristos (1 Petru 2, 14—10).