Oastea Domnului, 1945 (Anul 16, nr. 3-50)
1945-01-21 / nr. 4
Anul 16 — Nr. 4 Sibiu, 21 Ianuarie 1945 OASTEA DOMNULUI Supliment religios la „Lumina Satelor“. Foaie săptămânală pusă în slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Sa Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „Oastea Domnului“ Mulţi dintre fraţii din afară, unii chiar din sânul Bisericii lastre pravoslavnice, găsesc în arta Domnului şi în sfinţi o piuă de poticnire. Fraţii cari îşi facă genunchii inimii în faţa sfinter lui Dumnezeu fac parte dintre fiii Domnului „în care nu este cleşug“ (Ioan 1, 47), ceilalţi însă o parte din tabăra celor care văd : „domnul dracilor“ chiar în Iisusristos (Matei 9, 34). In aceste câteva rânduri vom a de vorbă numai cu cei curaţi inimă care de a pururi văd peumnezeu, Cel ce odihneşte întru Inţii Săi. Ca să ne zidim unii pe alţii, fiţi fraţi, socot că ar fi de credinţă să ne amintim că Biserica Hristos are două părţi ce se trezesc sub acelaşi cap care este sus. Prima e Biserica luptătoare celor ce se nevoiesc pe pământ ,zboindu-se cu diavolul, cu lumea cu trupul, iar cealaltă, care osăvârşeşte ca pe un cerc, este iserica triumfătoare a sfinţilor fie prin harul lui Dumnezeu auzit învingători şi au trecut în luna duhurilor. Iar aceasta s’a înmplat când Dumnezeu şi-a pus anul în aplicare „spre a-şi uni răşi într’unul în Hristos, toate crurile, cele din ceruri „şi cele pe pământ“ (Efes. 1, 10). Şi fiindcă sângele scump de Golgota a unit din nou pe cei n ceruri cu cei de pe pământ, fie cum vom pune în practică contele Scripturii care ne spun să rugăm „unii pentru alţii“ ? (lair 5, 16). Şi dacă aici pe pământ de trebuinţă să ne rugăm unii intru alţii, cu cât mai mult estecesar ca cei din ceruri să se ege pentru cei de pe pământ, iar ii de pe pământ pentru „cei ce i adormit“ (1 Tes. 4, 13). Oare şi atât cei de pe pământ cât şi і trecuţi la cele veşnice nu sunt mădulările aceluiaşi Trup al irui Cap este Hristos ? Intr’adevăr la I Tim. 2, 5 semne că „este un singur mijlocitor I între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Hristos“, dar în aceeaşi epistolă şi în acelaşi capitol sf. ap. Pavel ne îndeamnă să facem „rugăciuni, cereri, mijlociri“ (vers 1). Dacă vom cerceta şi Scriptură fără vicleşug, vom vedea că Iov a mijlocit iertarea păcatelor pentru cei trei prieteni (Iov. 42, 8), sf. Ilie a mijlocit închiderea şi apoi deschiderea cerului (Iac. 5, 17 18), o mână de fraţi smeriţi au mijlocit eliberarea din temniţă a sf. ap. Petru (F. A. 12 12). Dar unde s’au petrecut aceste mijlociri ? Aici pe pământul acesta de tină. Şi prin cine s’au săvârşit ? Prin nişte sărmani oameni apăsaţi de cenuşe şi de ţărâna cortului pământesc. Şi dacă sfinţii lui Dumnezeu pot mijloci darul Duhului Sfânt cu toată povara trupului, cu cât mai mult îl pot mijloci atunci când desbrăcându-se de cortul pământesc, intră în locul pregătit de Iisus, ca să fie acolo unde este El, împreună cu El (loan 14, 3; 17, 24)? Mai ales că acest dar nu li s’a dat numai apostolilor ci şi celor ce au crezut în Iisus prin cuvântul lor [loan 17,20]. In Apocalips 8, 3—4 se vede lămurit că sfinţi, după ce ies „din necazul cel mare“, unde îşi spală şi-şi albesc hainele „în sângele Mielului“ [Apoc. 7, 14], se roagă pentru cei ce încă mai au nevoie de rugăciunile lor. Şi dacă aceşti sfinţi se roagă cu atâta căldură şi cu atâta putere de jertfă pentru semenii lor pe când încă se aflau în aceleaşi greutăţi şi primejdii ca şi ei, cu cât mai mult se vor ruga pentru „tovarăşii lor de slujbă* şi pentru fraţii lor [Apoc. 6, 11] atunci când li se va da câte o haină albă sus în cer. Şi dacă robii cei buni au fost atât de credincioşi Stăpânului în puţine lucruri, cu cât mai credincioşi vor fi când vor primi „cârmuirea a zece cetăţi“ [Luca 17, 19]? Cât despre sf. Fecioara, Mireasa împăratului împăraţilor, care e plină de darul Duhului Sfânt aşa cum luna e plină de lumina ce se răsfrânge din soare, avem siguranţa că dacă ne vom urca împreună cu Apostolul pe care îl iubea Iisus până în vârful Golgotei, vom auzi la picioarele Crucii vocea blândului păstor care ne va spune fiecăruia în parte: „Iată mama ta“ iar maicii Lui : „Iată fiul tău“ [Ioan 19, 26-27]. Cum, deci s’ar putea să nu ne rugăm şi să n’o iubim de zeci de mii de ori mai mult decât pe mama noastră după trup pe cea care tot de zeci de mii de ori mai mult ne iubeşte şi se roagă pentru noi? „Eu am venit, zice Iisus, să arunc un foc pe pământ“ [Luca 12 49], iar acest foc, care este dragostea îl arde şi-l mistue cu desăvârşire pe Satan, mai ales atunci când ne iubim unii pe alţii şi ne rugăm unii pentru alţii. Dacă împlinind poruncile evanghelice, te rogi cu căldură şi cu credinţă pentru cei adormiţi, dragostea ta, iubite frate, va arde pe Satan cu toate legaturile lui şi va izbăvi din chinuri pe cel adormit, dacă sf. Fecioară şi sfinţii se vor ruga pentru noi, atunci darul Duhului Sfânt de care ei sunt plini în toată fiinţa lor va face cu noi aceleaşi minuni pe care le făcea Iisus pe pământ, şi dacă înainte de a alerga la Tatăl alergăm la Fiul, fiindcă i-L simţim mai aproape, ce ne împiedecă să alergăm la Măicuţa noastră şi la sfinţi pe care îi simţim mai aproape de noi ? Fratele Paul Lecca Fecioara Maria şi Sfinţii Răbdare în suferinţă Din mărturisirea fericitului Ieronim „Ah, de câte ori, alungat fiind pustie şi în acea nesfârşită sinicătate — uscată de arşiţa soului — care este mai prejos decât cuinţa sălbatecă a monahilor, dete ori mă gândeam că iau parte chinurile romane“. „Şedeam singur pentru că eram vi de amărăciune până în creştet. In fiecare zi lacrimi, în fiere zi plâns, şi când somnul adeenitor mă apăsa îmi loveam caile goale din lut, care abia se mai neau din încheeturi“. „Despre hrană şi beutură nici і mai vorbesc“. „Astfel, eu, care din frică de cui cel veşnic al gheenei însumi mă condamnam într’o astfel de închisoare, eram adesea tovarăş în mijlocul adunărilor atâtor fiare şi lighioane“. „Feţele celor flămânzi slăbeau şi mintea le ardea de dorinţă. Astfel cum eram, fără nici un ajutor, zăceam la picioarele lui Iisus, vărsăm lacrimi, îmi ştergeam părul capului şi îmblânzeam carnea care lupta cu postul de o săptămână“. „Unde erau văi scobite, munţi aspri, râpe prăpăstioase, acolo hotărâm locul cuvântărilor mele“. „Târziu, după multe lacrimi cu ochii înfipţi în cer, nu mi se părea decât că sunt în mijlocul cetelor de îngeri şi cântam vesel şi cu sufletul curat“. „Nu te lăsa biruit de rău ci biruiește răul prin bine" Spre Tine Spre Tine drumul este greu Tu eşti prea sus; Şi sfărâmat de ani Te chem Stăpânul meu şi Dumnezeu Eu, care-s prafului supus. Eu ce pe căi nu am nimic Nimic nu sânt; De Tine sunt înfiorat Spre Tine vreau să mă ridic din goana după vânt. Viori de-azur n’am să Te cânt Să Te slăvesc; Pe Tine, care n’ai făcut Luceferi dându-mi din pământ, Și’n dor de Tine putrezesc. CONST. GORAN Rapoarte de la fraţi Noaptea Domnului la Păuca, jud. Sibiu. I. P. Sf. Stăpâne! Ostaşii Domnului din parohia Păuca, cu supunere fiască Vă aduc la cunoştinţă că în ajunul Anului Nou 1945 au avut bucuria sufletească de a închina o noapte Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu iubitul părinte Ioan Marcu între noi am petrecut în rugăciuni de mulţumire şi cântări de laudă. La aceste bucurii sufleteşti au luat parte şi fraţii de la Roşia de Secaş. Aşa facem în toţi anii şi aşa vom lăsa să facă şi urmaşii noştri. Slăvit să fie Domnul ostaş loan Міси