Oastea Domnului, 1945 (Anul 16, nr. 3-50)
1945-06-10 / nr. 24
La Berlin s’a descoperit cuazia intrării trupelor armatei roşii, і adăpost sub pământ, care poate socotit cel mai straşnic adăpost , câte s'au făcut în războiul acesta. Cest adăpost subpământean era la postul lui Goering unul din miştrii lui Hitler şi era socotit cel ai sigur adăpost contra bombardaentelor aeriene. Era săpat la 20 etrii sub pământ şi era căptuşit ată împrejur cu plăci groase de el. Adăpostul acesta era frumos obilat şi aranjat cu lumină elecică proprie şi cu provizii de mânie pe multă vreme. Aici socoteaşi scape viaţa Goering, mândrul areşal al forţelor aeriene germane era tare fricos şi de aceea a căutatşi facă un adăpost unde să nu iată pătrunde nici cea mai grozavă imbă. Iată însă că astăzi acest Goeig tremură de groaza morţii, fiind vis de americani care-i vor cere coteală pentru miile de oameni ce i omorât cu avioanele lui. Adăpostul de oţel al lui Going ne aduce aminte de turnul ibel pe care l-au zidit oamenii demult ca să-şi facă un nume ,pemânt şi să nu-i mai ajungă“ mâa lui Dumnezeu prin vreun nou stop (Facere 11, 4). Ei au socotit in mintea lor slabă şi necredinoasă că vor întrece puterea şi priperea lui Dumnezeu şi prin „turul lor al cărui vârf să atingă ceil“ să scape de pedeapsa ce le-ar vtea-o trimite Cel de sus. Cetatea şi fiullor“ de scăpare nu le-a fosit la nimic căci Dumnezeu і-a pepsit cu marea pedeapsă a încurrii limbilor, astfel că ei «au întai să mai zidească cetatea“ şi fu împrăştiat pe toată faţa pământul. Ce i- a folosit lui Goering adăistul lui de oţel, aşa scump şi aşa eu lucrat, din moment ce el este om viu în mânile duşmanilor săi, iri de bună seamă îl vor pedepsi ? Cre n’a fost şi el lipsit de înţeleptie şi orbit de mândrie ca şi oaenii Babilonului ? Aşa păţeşte nul dacă se reazimă numai pe purile lui slabe şi înşelătoare şi înarce spatele lui Dumnezeu. Cuvntul Sf. Scripturi ne învaţă : „Incredinţează-ţi soarta in mâna Domnului şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit“ (Psalm 55, 22), «încrede-te în El şi El va lucra“ (Ps. 37, 5). Cuvintele acestea pline de mângăere ne dau o mare siguranţă în mijlocul acestei lumi pline de primejdii. Ele ne arată că adăpostul sigur, ferit de orice pericol, nu este «un turn Babel“ şi nici «un adăpost de oţel“ ci braţele Domnului cari ne cheamă mereu la El. Intr’o carte am cetit cum o prinţesă se plimba iarna printr’o pădure în apropierea castelului ei. Deodată a auzit nişte urlete fioroase cari au îngrozit-o şi cu spaimă a văzut mai mulţi lupi alergând spre ea. Se simţea perdută când deodată a observat în apropiere o colibă a păzitorului pădurii şi a alergat într’un suflet acolo. In ultimul moment a întrat în colibă şi numai ce a închis uşa, lupii au şi fost în faţa colibei. Prinţesa era însă salvată de la moarte şi a mulţumit din toată inima lui Dumnezeu pentru adăpostul mântuitor ce і a scos înainte. Adăpostul acesta salvator pentru sufletul nostru în această lume plină de lupii păcatelor este numai Dumnezeu şi Cuvântul Său, viu şi întrupat: Domnul Iisus. «Numele Domnului este un turn tare : cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost“ (Prov. 18, 10). Bietul Goering ca şi orice alt păcătos care-şi caută scăparea în adăposturi înşelătoare făcute de mâna lor, se înşală amar şi-şi pierd viaţa şi sufletul lor. In lumea aceasta plină de primejdii şi păcate când la orice pas, duşmanul sufletelor noastre ne pândeşte, datoria ce-o avem este să ne mântuim sufletul şi viaţa alergând ca şi Lot spre cetatea «Toar“, cetatea mântuirii (Genesa 19, 22). «Scapă-ţi viaţa, să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc... ca să nu pieri“ au spus îngerii lui Lot după ce l-au scos din Sodoma. «Mântueşte-ţi sufletul“ este strigătul de alarmă, pe care-l vestesc astăzi slujitorii lui Dumnezeu tuturor oamenilor ce zac în nepăsare şi păcat, fără grijă de primejdia ce-i ameninţă. «Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu ? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiut şi cel păcătos ? (1 Petru 4, 17—18). Dacă pe vremea bombardamentelor, toată lumea şi-a făcut adăposturi, cari nu totdeauna au mântuit pe cei ce se adăposteau în ele, oare în vremurile acestea „de apoi“ cari am ajuns să le trăim cu adevărat, nu se cuvine să ne găsim un adăpost sigur care să mântuiască de „bombele“ ce le trimite Dumnezeu asupra omenirii din cauza păcatelor ei ? Acest adăpost este Dumnezeu căruia să-I încredinţăm sufletele noastre, făcând ce este bine“ (Iacov 4, 19). Să facem ca aceea căprioară care încolţită din toate părţile de primejdia morţii, nu şi-a găsit alt loc de scăpare decât alergând deadreptul înspre vânătorul ce o ţintea cu arma şi căzând în genunchi la picioarele lui. In felul acesta vânătorul n’a mai împuşcat-o ci a lăsat-o în viaţă. Căprioara a devenit însă „prizoniera“ vânătorului! Să alergăm şi noi în braţele Domnului, şi scăpând de mânia lui Dumnezeu să devenim „prizonierii Domnului“ şi vom găsi astfel adăpostul mântuirii. Preot Bujoreanu Viorel „Adăpostul de oţel“ ..... І Anul 16 — Nr. 24 , Sibiu, 10 Iunie 1945 OASTEA DOMNULUI Supliment religios la „Lumina Satelor“. Foaie săptămânală pusă în slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Si Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „Oastea Domnului“ Pentru cartea biruinţelor Prea cucernicul părinte Orestalcinschi din Caşvana Sucevei,când pe la Centrul Oastei Domului, ne-a povestit un fapt foarte iscător, petrecut, mai anii trecuţi, parohia Sf. Sale. Unul dintre ostaşii omnului, evlavios şi tare în erenţă, a fost pârât la judecată deste vecini răi. Acolo i s’a cerut facă jurământ potrivit legii şi voi să mărturisească adevărul, nici s’a văzut «fratele Nicolae“ în ţa Crucii nu s’a mai gândit la cei ; faţă ci cu chip smerit şi hotărât a lăsat în genunchi şi s’a rugat cu ace tare aşa: — «Doamne Dumnezeul meu, că mi se cere să fac jurământ pe ant numele Tău... Eu nu îndrăznesc jupâne să fac ce n’am făcut nicioită în viaţa mea. Te rog fi lângă vne în ceasul acesta şi mă scoate din această apăsare că Tu şti că nu sufer minciuna şi voiu spune curatul adevăr“. Judecătorul şi toţi cei ce-au fost acolo au rămas uimiţi de credinţa statornică a fratelui ostaş şi і-a primit mărturisirea fără jurământ. Apoi mişcat până la lacrimi a zis către mulţime: — „Dacă toţi creştinii ar fi ca acest ostaş al Domnului n’ar mai fi nevoie de judecători nici de tribunale şi închisori, ci ar fi între oameni ca printre îngeri şi ca în raiul lui Dumnezeu“. — Apoi і-a primit mărturia fără jurământ şi aşa a câştigat fratele o biruinţă frumoasă în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Slăvit să fie Domnul. .. „Jertfa unei surori“ Este titlul piesei religioase, alcătuită de fratele nostru D. Beleneş, şi reprezentată, pe scena Căminului Cultural de la Biserica Cărămidarii de jos, in ziua de Florii şi de Dumineca Tomii. Rolurile, toate au fost încredinţate tineretului din Oastea Domnului de la Bucureşti. A fost pentru noi cea mai mare sărbătoare din lucrarea noastră de la Bucureşti. Piesa ruptă din marile realităţi ale vieţii: păcatul şi isprăvile lui, lupta îndrăzneaţă a mărturisitorilor Domnului de a cuceri sufletele pierdute, este după părerea mea, cea mai bună realizare de teatru religios de până azi/ Macrina (sora de jertfă) va rămâne o creaţie puternică a «femeilor purtătoare de miruri“ din Oastea Domnului/ Dăm slavă Domnului şi pentru acest mare ajutor care ne vine la timp, ca o mare mângăere, de la tineretul Oastei. I. Gr. Oprişan Rapoarte de la fraţi Din Costeşti-Botoşani. I. P. S. Stăpăne! După aproape un an de zile de când n’am avut legătură cu centrul şi cu dragii fraţi din ţară, am ajun la marea bucurie să primesc din nou telefonul nostru drag „Lumina Satelor“ şi „Oastea Domnului“. La acest telefon strig din tot sufletul mai întâi: Slăvit să fie Domnul. Sus inima fraţi ostaşi, La luptă pentru biruinţa evangheliei în lume, Ostaş Petre Avâdănoaiel