Observator de Jimbolia, 1999 (Anul 5, nr. 1-51)

1999-06-11 / nr. 23

ш 11 «jijvebolia _ V _ _ V _ _ ANUl V NR. 23 (222) ■ 11-17 iuNie 1999 ■ SĂPTĂMÂNAL DE OPINIE ȘI INFORMAȚII ■ 3000 lei ■ .­­­­ _­­ ___ ____________ .­­ ^ ) Invitație 9 Sâmbătă 12 iunie, ora 10, are loc în sala Consiliului local (Primăriei) o întâlnire a d-lui deputat P.N.Ț.C.D. Tănase Tăvală cu cetățenii din orașul Jimbolia. Vă adresăm invitația de a lua parte la această întâlnire. O manifestare culturală de excepție Duminică, 6 iunie 1999, Jimbolia a fost gazda unei manifestări spirituale de excepție, organizată de Fundația culturală româno - germana retre stoica m colaDorare ci» Fundația " Gerhart - Hauptmann - Haus. Deutsch - osteuropäisches Forum" din Düsseldorf, Germania. Ea a constat dintr-un simpozion și o expoziție cu aceeași temă: "Răscruci, germanii bănățeni din România". Oaspeții din Germania, cât și cei din Timișoara au efectuat vizite protocolare la Fundația culturală româno - germană Petre Stoica și Primăria orașului Jimbolia unde s-au întreținut cu gazdele. De remarcat este faptul că această manifestare cu caracter internațional a stârnit interesul mass-mediei timișorene care a fost reprezentată nu numai de jurnaliști din presa scrisă. Simpozionul, care a avut loc în sala de conferințe a Consiliului local, a fost deschis de poetul Petre Stoica. Domnia sa a salutat prezența oaspeților din German­ia, a unor distinse personalități din viața culturală timișoreană, a prezentat tema simpozionului ca și motivația desfășurării lui chiar în orașul Jimbolia, după care l-a invitat să ia cuvântul pe d-l dr.Walter Engel din Germania în calitate de reprezentant al Fundației din Düsseldorf și de organizator. D­r Engel și-a exprimat patetic marea satisfacție de a fi organizat la Jimbolia această manifestare, el însuși considerându-se un simbolian, nu numai prin legături de familie, ci și prin faptul că aici a urmat liceul. După câteva considerații generale asupra temei și scopului urmărit prin această manifestare de anvergură pentru spiritul lo­cal, au fost invitați oaspeții anunțați în pro­gram să ia cuvântul. Primul a vorbit d­e Josef Wolf, oaspete din Germania, dar cu o exprimare în limba română demnă de invidiat. De altfel toți vorbitorii sosiți din Germania s-au exprimat impecabil și coerent în limba lui Eminescu. Domnia sa a vorbit despre liniile evoluției istorice și epocile istoriei germanilor din Banat, despre cele 3 valuri de colonizare etc. Din multitudinea de date cu care și-a argumentat expunerea am ales doar ceva care se referea direct la Jimbolia, pe timpul cât localitatea a aparținut de Regatul Serbiei (până în 1924) aici se afla centrul cultural și politic al tuturor germanilor de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Prin meticulozitatea selectării faptelor, prin modul de prezentare a materialului, asistența care a umplut sala până la refuz a avut parte de o adevărată lecție de istorie. După cuvântarea d-lui Petre Stoica presărată de exemple și mai ales argumentată cu citate din însemnările unor iluștrii călători (Dinicu Golescu, Codru­­ Drăgușanu ș.a.) a urmat referatul d-lui Lucian Geier. Domnia sa a prezentat într-o formă originală (subliniind contextul, motivele și consecințele) cele două deportări (1945 în URSS și 1951 în Bărăgan) ale populației germane din Banat. Argumentată științific cu documente, tema, după opinia sa, nu este­ încă suficient studiată și cunoscută deoarece accesul la unele documente nu a fost permis decât în ultimul deceniu. După oaspeții din Germania a urmat d-l prof. dr. Cornel Ungureanu din Timișoara care a vorbit despre personalități literare din rândul germanilor și maghiarilor, despre ilustre traduceri din operele unor scriitori români, despre reviste literare în 3 limbi ș.a. Printr-o expunere scurtă, sistematizată s-a dovedit a fi " omul de la catedră" și mai puțin criticul" literar consacrat. La fel de concis și sistematizat și-a expus tema "Aspecte ale literaturii române în presa germană din Banat" și d­ 1 Eduard Schneider. Domnia sa și-a exprimat regretul că presa cotidiană în limba germană a fost puțin studiată. Tot atât de argumentată și interesantă a fost și expunerea d-nei dr. Annemarie Podlipny - Hehn despre plasticieni germani din Banat. Publicul a fost captat încă de la prima frază, deoarece a început cu pictorul Stefan Jäger și a continuat cu o mulțime de nume ca și cum ar fi prezentat o schiță de istorie a artei din Banat. (continuare în pag. 4) Dragomir CIOBANU Elevii reușiți la examenul de capacitate Informații utile . Zilele Olimpice ale orașului Jimbolia­ O supriză plăcută pentru copiii din Jimbolia Luna iunie are multe semnificații: cu ea începe vara calendaristică și astronomică, în prima zi se sărbătorește Ziua Internațională a copilului și tot în această lună începe vacanța de vară a elevilor. Ce vor face copiii în vacanță? Unde se vor duce? Iată întrebări la care un fost copil (acum părinte) dl. Takacs Mihai de la firma Linia Med, și le-a pus. Ba mai mult! Domnia sa a încercat să găsească și răspunsul. Cum? Veți afla în cele ce urmează, deoarece am avut privilegiul de a-l întâlni în plină activitate de materializare a unei inițiative care a început acum zece zile. Amintindu-și de anii copilăriei, când în vacanțe a avut posibilitatea să plece din Jimbolia în excursii sau tabere pentru copii, s-a gândit că ar trebui făcut ceva pentru a înlesni plecarea la odihnă a unor copii care aparțin unor familii ce nu-și pot permite să suporte cheltuielile de trasnport, cazare și masă pentru mai multe zile la munte sau la mare. Așa că s-a conturat inițiativa "Privește spre viitor", căci viitorul, oricum, aparține generației care acum se află pe băncile școlii. Pentru a se materializa această dorință de a crea o surpriză de vacanță unor copii simbolieni este nevoie de suport financiar, de relații, de idei care să faciliteze punerea în aplicare a celor două elemente. Pentru aceasta dl. Takacs a întocmit o "listă" cu cei care ar putea contribui concret la crearea unei baze materiale pentru a trimite un grup de copii să-și petreacă vacanța pe alte meleaguri. Câți copii vor beneficia de această vacanță? Totul depinde de generozitatea celor care acceptă să contribuie cu ceva la reușita acestui demers. Până ieri, se purtaseră discuții cu un sfert din cei peste 80 propuși inițial. Este remarcabil faptul că toți au subscris la această generoasă idee, că s-au donat peste 16 milioane de lei, dar s-au făcut și numeroase propuneri în privința organizării plecării copiilor, a criteriilor de selectare a acestora, a cheltuirii chibzuite a fondurilor, a aportului direct al unor firme care mai pot oferi și altceva decât sume de bani. Aceasta este o premieră absolută pentru orașul Jimbolia. Sponsorizări s-au mai făcut, oameni de afaceri generoși au finanțat di­verse acțiuni pentru copii, dar una de o asemenea anvergură n-a existat. Ba mai mult. Din discuția pe care am avut-o cu inițiatorul acțiunii, se speră ca ea să fie acceptată și pentru anii viitori, ca la fiecare început de an să se fixeze niște criterii de selecție care să fie cunoscute de toți copiii (ca ei să se străduiască spre a le îndeplini). Deocamdată prioritară este materializarea acțiunii din această vară. Până în 15 iunie ar trebui finalizată colectarea fondurilor și înregistrarea ofertelor pe care le fac firmele sau persoanele fizice. Pentru aceasta se face apel la generozitatea tuturor acelora care au fost copii și acum sunt părinți de a contribui la reușita acestei acțiuni­­ cu bani, mijloace de transport, relații și chiar îmbrăcăminte pentru unii copii lipsiți de mijloace materiale). Toți cei interesați se pot adresa la firma Linta Med atât pentru informații suplimentare cât și pentru contribuții bănești sau de altă natură. Numărul copiilor care vor beneficia de efectele acestei inițiative generoase, de suflet a simbolienilor nu este precizat. El depinde de dimensiunile fondurilor colectate. Nici locul și perioada de ședere nu sunt încă fixate, căci și acestea tot de bani depind. Din dialogul purtat cu donatorii de până acum s-au conturat următoarele idei: transportul, cazarea și masa să se realizeze (cu aportul mai multor firme) prin S.C. Sinia Med. La Școala nr. 1 vor fi luate în discuție criteriile de selecție a copiilor și până la încheierea anului școlar să se concretizeze numărul de participanți, locul, durata cât și alte detalii legate de această acțiune. Cu cât generozitatea foștilor copii (acum părinți sau chiar bunici) va fi mai largă, cu atât numărul copiilor simbolieni care să beneficieze de această inedită ofertă va fi mai mare. Am încredere în reușită deoarece știu că orașul are mulți locuitori (nu numai patroni) cu sufletul plin de bunătate, gata oricând să-și ajute aproapele. Să fie într-un ceas bun acest început și să se încheie pe măsura nobleței sufletești a celor care împărtășesc ideea oferirii unei surprize plăcute copiilor! Săptămânalul nostru va reveni și cu alte informații atunci când acțiunea se va finaliza. D.C. pag. 5 pag. 2 pag. 2 SistemgaS­­J____CL­­ ÛA3 Q.P.L. J Calea Martirilor nr. 19 ap. 4 Tel./fax: 056-196393 C.I. J35/3109/1994 cod fiscal: RG170320 cont: BANCA "I. ȚIRIAC" 401001062000 MONTEAZĂ INSTALAȚIE DE ALIMENTARE ȘI DISTRIBUȚIE GAZ PETROLIER LICHEFIAT PENTRU PERSOANE FIZICE ȘI ÎNTREPRINDERI LUCRĂRI CU MATERIALE DIN IMPORT PREȚURI ACCESIBILE SERIOZITATE ȘI DESERVIRE PROMPTĂ

Next